Subiectul 35.

Diagnosticul imagistic în afecţiunile colonului. Tumori maligne, benigne. Polipoze. Colon operat.
Prof. Dr. Mihai Covalcic, U.M.F. „Iuliu Haţieganu”, Cluj-Napoca

Tumori maligne
Marea majoritate a tumorilor maligne ale colonului sunt adenocarcinoame, 60% localizate
rectosigmoidian, 30% în porţiunea proximală a flexurii splenice. În prezent creşte incidenţa localizării pe colonul
drept (20%).
Explorarea imagistică a cancerului rectocolic primitiv este complexă, urmărind prin tehnicile şi aparatura
existentă (radiologia clasică, ecografia, CT-ul şi IRM-ul) să stabilească un diagnostic pozitiv cât mai complex, să
facă un bilanţ al extensiei şi al stadializării, un bilanţ preoperator care să permită aplicarea judicioasă a diferitelor
metode terapeutice (chirurgie, chimioterapie, radioterapie), să supravegheze evoluţia post tratament şi să depisteze
eventualele recidive.
În majoritatea cazurilor, cancerul incipient se datorează unui polip transformat neoplazic. Sunt prezentate
semnele radiologice de malignizare la capitolul POLIPOZE (vezi mai jos). Trebuie remarcat rolul important al
colonoscopiei cu prelevare bioptică, pentru diagnosticul pozitiv din această fază.
În cancerul evoluat aspectele radiologice variază după tipul morfologic al tumorii: focare polipoide,
vegetante, formele infiltrative, circumferenţiale, stenozante, formele ulcerative, cu necroză centrală. De
menţionat că în cancer lungimea zonei stenozante nu prea depăşeşte 5 cm. Examenul radiologic contribuie şi la
depistarea altor polipi, a unei localizări canceroase secundare, la aprecierea distanţei formaţiunii faţă de anus în
cancerul rectal. (Aspectele radiologice elementare sunt prezentate la subiectul Nr. 14 – poate in alta viata, dar nu la
noi!!!??? La mine subiectul 14 e cu patologie pulmonara).

Dupa aspectul radiologic se descriu mai multe forme de cancer colo-rectal:

 Cancerul stenozant inelar („annular constricting carcinoma”) – cea mai freventa forma de cancer colic,
leziunea initiala fiind un mic polip cu forma mixta, atat vegetant cat si infiltrativ. Se manifesta prin doua
aspecte radiologice: stenoza colonica maligna (stenoza axiala, brusca cu contur neregulat, prin prezenta de
ulceratii si muguri tumorali, cu disparitia lizereului de siguranta si telescopare a segmentelor colonice
invecinate, comparat cu un „cotor de mar / apple core”) sau imagine de „stop” (tumora realizeaza un
mecanism de supapa ce permite trecerea doar intr-un singur sens a substantei de contrast, respectiv dinspre
proximal spre distal; astfel tranzitul este neafectat, dar la examenul irigoscopic trecerea s.c este blocata
realizandu-se o imagine de stop).
 Cancerul vegetant – apare ca urmare a dezvoltarii procesului tumoral spre lumenul colic. Dimensiunile sunt de
4-6cm. Aspectul radiologic este de imagine lacunara, cu contur neregulat, cu semiton la periferie si
imobilizabila la compresie, uneori cu ulceratii, cu lipsa lizereului de siguranta.
 Cancerul infiltrativ schiros – este o forma infiltrativa ce se dezvolta in submucoasa, se extinde longitudinal
producand o stenoza lunga de peste 6 cm. La nivelul stenozei lizereul de siguranta este intact, dar conturul
neregulat.
 Cancerul ulcerat – este o forma rara. Aspectul radiologic este de nisa maligna.
 Forme mixte.
Ecografia endo-rectală, CT-ul şi IRM-ul prin aprecierea extensiei tumorale dincolo de peretele colonului şi
evaluarea adenopatiilor peritumorale şi/sau a eventualelor metastaze la distanţă permite stadializarea bolii, în
vederea stabilirii conduitei terapeutice.
Examenul radio-imagistic şi eco-endoscopic stabilesc diagnosticul acestui cancer după clasificarea TNM:

Clasificarea TNM modificată în 1987

Tis Tumoră in situ, in mucoasa
T1 Atingerea submucoasei
T T2 Atingerea muscularei
T3 Extensia dincolo de musculară
T4 Extensie dincolo de seroasă în cavitatea peritoneală sau la organele învecinate

1
 N0 Fără ganglioni metastatici
N N1 1 – 3 ganglioni metastatici perirectali, colonici
N2 4 sau mai mulţi ganglioni metastatici
M0 Fără metastaze
M
M1 Metastaze la distanţă

Stadializarea cancerului colo-rectal (1997)

Stadiul 0 T iS N0 M0
Stadiul I T 1-2 N0 M0 Dukes A
Stadiul II T 3-4 N0 M0 Dukes B
Stadiul III Orice T N 1-2 M0 Dukes C
Stadiul IV Orice T Orice N M1

O clasificare anatomopatologică este următoarea:

Clasificarea lui Dukes cum e de fapt in Sutton (ce e scris colorat)
A Tumoră limitată la mucoasă (limitata la peretele intestinal)
B Depaseste musculara. Fără ganglioni (invazie in seroasa sau in grasimea
mezenterica)
C Extensie la perete. Ganglioni peritumorali prezenţi. (ganglioni metastatici prezenti)
C1 C + extensie la peretele intestinal
C2 C 1 + extensie la tesutul adipos adiacent
D Metastaze la distanta

Clasificare CT - Balthazar (1988)

STADIUL I Masă intraluminală fără îngroşarea peretelui
STADIUL II Îngroşare parietală peste 6 mm sau masă pelvină fără extensie la pereţii pelvini
STADIUL IIIa Îngroşare parietală sau masă pelvină cu invazia structurilor adiacente, fără
invazia pereţilor pelvini sau a peretelui abdominal
STADIUL IIIb Îngroşare parietală sau masă pelvină cu extensie la pereţii pelvini şi/sau la
peretele abdominal
STADIUL IV Metastaze la distanţă

Examenul CT are contribuţii în evaluarea preoperatorie şi în supravegherea statusului bolnavului post

terapie. CT-ul preoperator poate decela: îngroşarea excentrică a peretelui, invadarea ţesutului adipos subseros, a
organelor învecinate, starea ganglionilor loco-regionali, prezenţa ascitei şi eventualele determinări hepatice. Toate
aceste elemente permit o stadializare a bolii, cu mare importanţă în prognostic.
Examinarea prin IRM, în bilanţul cancerelor colo-rectale, apreciază extinderea tumorală, îndeosebi a
cancerului rectal şi raporturile cu structurile adiacente, mai ales prin utilizarea de antene endo-rectale (când se
analizează mult mai precis infiltrarea peretelui).
Colonoscopia, dozajul ACE (?), CT şi IRM au o mare importanţă în supravegherea pacienţilor operaţi
pentru depistarea recidivelor, cu atât mai mult cu cât recidiva tumorală apare la 1/3 din pacienţii operaţi in cca 2
ani. CT-ul are dificultăţi în diagnosticul diferenţial dintre o masă postoperatorie „normală” şi o recidivă tumorală.
IRM permite o diferenţiere între o fibroză postoperatorie/postradică şi recidiva tumorală (care are un semnal crescut
în secvenţa T2 fata de semnalul mai redus al fibrozei, insa este de retinut caci edemul, inflamatia si modificarile
postradice pot da hipersemnale T2). De asemenea achizitiile multiplanare la IRM au avantaj in fata CT-ului, mai
ales la evaluarea spatiului presacrat si recurentei tumorilor rectale. Pentru detectarea recaderilor la distanta
(metastaze) hepatice sau peritoneale CT are prioritate in fata celorlalte investigatii. Cu precadere in cancerul rectal
CT-ul a fost depasit de IRM si endoscopia transrectala, deoarece ambele pot evidentia mai bine stratul muscular al
peretelui, estimand cu precizie extensia tumorala.
Metastazele ganglionare ale cancerului colorectal afecteaza ganglionii pericolici si perirectali, apoi
ganglionii situati de-a lungul vaselor mezenterice si iliaci interni de ambele parti. Ulterior, in cazuri avansate, pot
afecta ganglionii aorto-cavi si intramezenterici. Exista totusi niste tipare de metastazare ganglionara: cancerul de

2
colon stang (descendent si sigmoid), de rect si anus metastazeaza in ganglionii mesocolici si in ganglionii
mezenterici inferiori, cancerul de colon drept si de cec metastazeaza in ganglionii peripancreatici, care pot
determina prin compresie obstructie biliara, simuland un cancer pancreatic. Ganglionii sunt, in general, clasificati
ca metastaze daca au forma rotunda si daca depasesc 1cm in diametru. Cele mai frecvente localizari de metastaze
viscerale sunt ficatul, plamanul si glandele suprarenale.
Complicatiile posibile in cancerul colorectal includ: obstructie cu ocluzie intestinala, perforatie, hemoragie
si fistule, cat si uretero-hidronefroza uni- sau bilaterala, datorita prinderii ureterelor in masa tumorala.
Alte tumori maligne întâlnite la acest nivel sunt:
Tumora carcinoidă, rară la nivelul rectului şi colonului, apare sub forma unor mici noduli in submucoasă
şi mult mai rar ca o masă polipoidă intraluminală.
Limfomul malign non-Hodgkin, foarte rar cecal, adesea asociat cu atingerea ileonului terminal. Apare ca
o masă tumorală intralumenală de 5-10 cm, adesea obstructivă.
Boala Hodgkin este foarte rară, cu localizare mai ales cecală.
Leiomiosarcomul recto-colic şi melanomul malign primitiv (cu localizare anală) sunt cancere
excepţional de rare.
Tumorile maligne secundare (metastazele colonice) implica colonul mai ales prin insamantare
intraperitoneala (cancerul ovarian, gastric, pancreatic) sau prin diseminare hematogena (melanomul malign,
cancerul de san, de plaman). Acestea apar ca multiple leziuni tumorale, bizare ca aspect. Colonul mai poate fi
afectat si prin extensie directa de la tumora primitiva, in cancerul de vezica urinara, prostata, ovar sau pe calea
mezocolonului, posibil in cancerul de pancreas, pe calea mezocolonului transvers.

Sindromul Lynch, este reprezentat de cancerul colorectal ereditar nonpolipozic. Are doua forme:
 Lynch I – cancer familial de colon de tip coloid/mucinos. Boala autozomal dominanta, apare la
varste tinere, cu afectarea frecventa a colonului drept, asociind uneori multiple carcinoame.
Prezinta risc mare de recidiva in lipsa rezectiei totale a colonului.
 Lynch II – este o forma extinsa a Lynch I, la care se adauga: cancer endometrial, ovar, stomac,
intestin subtire, uroepitelial superior, cerebral, san. Se poate asocia cu adenom/carcinom sebaceu si
keratoacantom (in sindromul Muir-Torre).
Criteriile Amsterdam de diagnostic:
 Mai mult de 3 membri ai familiei cu cancer colorectal confirmat/Lynch I, cu alte cancere
asociate
 Unul din acestia este ruda de gradul I cu ceilalti (parinte, copil, frate)
 Diagnostic sub 50 de ani
 Excluderea polipozei familiale adenomatoase.
Tumori benigne
Lipomul recto-colic ocupa locul al II-lea in topul tumorilor beninge, dupa polip. Apare in special la femei
in ultimele decade de viata si este situat mai frecvent pe colonul ascendent, în submucoasă. Se traduce irigografic
printr-o formaţiune lacunară, cu un contur regulat, deformabilă la compresiune, sesila sau pediculata. Suprafata se
poate ulcera, aparand rectoragii. Dacă este mai mare, poate produce invaginaţie parţială sau completă. Natura
grăsoasă este dovedită la CT (-90 până la -120 UH).
Neurofibromul colonului sau rectului se întâlneşte foarte rar, în cadrul bolii Recklinghausen.

Leiomiomul apare rar la colon si se localizeaza mai frecvent la nivelul rectului si cecului. Se prezintă
radiologic sub mai multe forme: formatiune polipoidă intracolonica, sesilă, cu bază largă de implantare şi unghi
obtuz de racordare la lumenul intestinal sau pediculata, cu contur boselat; formatiune circumferentiala; formatiuni
polipoide cu dezvoltare extralumenala, adiacenta peretelui intestinal. Tumora este hipervascularizată şi uneori
prezintă ulceraţii, mai des cele de la nivelul stomacului sau intestinului subtire. Leiomioamele multiple au fost
semnalate la pacienţii cu SIDA.
Hemangiomul, cu localizare mai ales pe rect şi sigmoid, fiind o tumoră congenitală, se depistează în 3/4
din cazuri la pacienţi sub vârsta de 30 de ani. Tumora are un caracter difuz, îngroşând peretele intestinal, iar un

3
semn evocator îl constituie prezenţa fleboliţilor în venele anormale peritumorale, la peste 50% din cazuri. Pot fi
cauza de rectoragii grave.

Limfangiomul este rar întâlnit, mai ales pe colonul transvers, manifestându-se printr-o masă polipoidă
mică sesila, bine conturată având densitatea hidrică la examenul CT (–2 până la 10 UH), fiind compresibile ca si
lipoamele.
Endometrioza recto-colică este o tumoră benignă dată de ţesutul uterin heterotopic în peretele rectului sau
colonului, mai ales rectosigmoidian. Este tumora femeilor în perioada de activitate genitală sau la vârsta
menopauzei.
Polipul si polipozele
Până nu demult cuvântul polip reprezenta o noţiune clinică descriptivă prin care se înţelege orice
formaţiune tumorală cu dimensiuni între 2-4 cm, ce proemină din mucoasă în lumenul intestinal. Această noţiune
încă mai este folosită pentru a defini o formaţiune benignă.
Examenul irigografic în dublu contrast a permis apariţia unei semiologii radiologice complexe, de
diferenţiere a trei tipuri de polipi: pediculaţi, sesili sau intermediari şi de stabilire a unor criterii de benignitate sau
malignitate. Deosebirea dintre cele trei tipuri de polipi o constituie modul de racordare la mucoasa colonica. In mod
conventional se accepta ca formatiunile endolumenale avand diametru maxim pana la 4 cm este un polip, iar
formatiunile de dimensiuni mai mari sunt etichetate ca formatiuni tumorale vegetante. Investigaţiile endoscopice cu
prelevare de biopsie au permis o clasificare histologică a lor. Astfel, s-a dovedit că polipul adenomatos, relativ
frecvent la populaţia peste 50 ani stă la originea majorităţii cancerelor colonului.
Histologic se disting: polipi inflamatori, polipi metaplastici, polipi hamartomatoşi şi polipii zişi neoplazici -
adenomatoşi (cu trei tipuri: tubulari, tubulo-viloşi (intermediari) şi viloşi). Iata si clasificare exacta, dupa punctul
de plecare din peretele colonic, se impart in:
 Polipi epiteliali, cu punct de plecare din mucoasa, care la randul lor pot fi:
 Polipi neoplazici: polipul adenomatos (tubular, vilos si tubulo-vilos) si polipul
malign.
 Polipi non-neoplazici: polipi hiperplazici, polipi inflamatori, polipi mucosi, polipi
hartomatosi (polipul juvenil, sindromul Peutz-Jeghers).
 Polipi subepiteliali, cu originea in submucoasa, pot fi: polipul limfoid, lipomul, leiomiomul,
fibromul, hemangiomul, metastaze etc.
Cu cât un polip este mai mare şi mai vilos, malignizarea ajunge la 70% din cazuri. Localizarea polipilor
adenomatoşi pe sigmoid are un risc mult mai mare de degenerescenţă decât leziunile pe colonul ascendent.
Amintim principalele semne radiologice de diferenţiere între polipul benign (diametru sub 1cm, polip
pedunculat, suprafaţă netedă, conturul colonului şi relieful peretelui nemodificat) şi polipul malign (dimensiuni
mai mari de 1-2 cm, polip sesil, cu bază largă de implantare, suprafaţă neregulată, indentaţia peretelui colonului
la baza polipului datorată tracţiunii exercitate de polip asupra peretelui). Existenţa unei ulceraţii la nivelul
polipului evocă un cancer debutant.

Prezentam mai jos detaliat cateva dintre cele mai frecvente tipuri de polipi:
Polipul adenomatos
Reprezinta leziuni precanceroase, intrucat epiteliul glandular prezinta diverse grade de displazie. Criteriile
de malignizare sunt:
1) Dimensiunea – probabilitatea ca un polip sa fie degenerat este cu atat mai mare cu cat dimensiunea lui
este mai mare.
2) Retractia – spre interior (indentatia) a bazei polipului, care din profil apare ca o adancire a peretelui
colonic la nivelul bazei polipului.
3) Suprafata neregulata a polipului, vizibila la examinarea in dublu contrast, cu aspect conopidiform.
4) Prezenta ulceratiilor la nivelul polipului.
5) Lipsa pediculului.
6) Diametrul bazei polipului este mai mare decat inaltimea lui.
7) Rata de crestere – daca timpul de dedublare este <300 de zile, polipul este mai probabil malign.

4
 Polipul hiperplazic
Nu are potential malign si se formeaza prin proliferarea in exces a epiteliului glandular, reprezentand
aproximativ 90% dintre polipii decelati irigoscopic.
Polipul inflamator
Se prezinta sub doua forme: pseudopolip, cu aspect de excrescenta cu structura inflamatorie si regenerativa,
polip inflamator propriu-zis, care contine tesut de granulatie si distorsioneaza structura mucoasei.
Polipul mucos
Sunt mici excrescente produse de zone mai hipertrofiate ale mucoasei, care din punct de vedere histologic
este normala.
Diagnosticul diferential al polipului: materii fecale, bule de aer, bule de ulei de ricin, mucus, apofize
spinoase, diverticuli, hemoroizi interni, coalescenta, alipirea partiala a peretilor colonului.
Polipozele
Această noţiune defineşte existenţa unor leziuni polipoide multiple, indiferent de tipul lor histologic. Apar
în diverse afecţiuni. Se impart in: ereditare si neerediatare.
Polipoze ereditare
* Polipoze adenomatoase:
 polipoza colica familiala
 sindromul Gardner
 sindromul Turcot;
* Polipoze hamartomatoase:
 sindromul Peutz-Jeghers
 polipoza juvenila familiala
 sindromul Cowden
 sindromul Ruvalcaba-Myhre-Smith.
Polipoze neerediatare
 Sindromul Cronkhite-Canada
 Hiperplazia limfoida nodulara
 Polipoza hiperplazica
 Polipoza inflamatorie.

Prezentam mai jos cateva exemple, detaliate, mai des intalnite:

 Polipoza adenomatoasă rectocolică familială, cu transmitere autosomal-dominantă; debutează la vârsta de 20-
30 ani şi are o evoluţie spre degenerescenţă malignă. Polipii sunt foarte mici (5 mm) şi extrem de numeroşi
(peste 100), uneori fiind de ordinul miilor, cu densitate mare pe colonul stang. Se asociaza cu polipi si pe alte
segmente ale tubului digestiv: duoden 90%, stomac 30-50%, jejun 40%, ileon 40%.
 Sindromul Gardner este practic similar cu polipoza familială, avand transmitere autozomal dominanta. Se
caracterizeaza prin triada: polipoză colonică – osteoame – tumori de părţi moi (fibroame, lipoame,
neurofibroame sau/si chiste sebacee multiple). Osteoamele apar de obicei la nivelul mandibulei, maxilarului
superior sau calotei craniene.
 Polipoza juvenilă familială: polipii juvenili pot aparea in contexte clinice diferite. Majoritatea lor apar la copii
sub forma unor leziuni colonice, fie solitare, fie in numar de cateva leziuni, avand transmitere ereditara. Mai
rar, polipii juvenili se dezvolta ca leziuni multiple constituind polipoza juvenila familiala, care se pare ca are o
transmitere autosomal dominanta. Polipii juvenili multipli pot exista numai la nivelul colonului sau pot interesa
concomitent cu colonul, stomacul sau intestinul subtire, in acest caz numindu-se polipoza juvenila generalizata.
Pot asocia prezenta de polipi adenomatosi. Cel mai frecvent insa au localizare rectosigmoidiană, au dimensiuni
de 1-3 cm, unici mai rar multipli, pediculaţi sau sesili, de natură hamartomatoasă.
 Sindromul Peutz-Jeghers - polipoza hamartomatoasă gastro-intestinală, se trasmite autosomal dominant si se
defineste prin asociarea de polipi hamartomatosi cu pete pigmentare brune, de 1-5 mm, periorificiale
(peribucal, perinazal, palpebrale, genitale, anale) si pe membre. Cel mai frecvent petele pigmentare apar la
nivelul buzelor si pe mucoasa bucala. Polipii sunt multipli si au dimensiuni cuprinse intre 0,1-3 cm, cei mari
fiind adesea pediculati, numarul variind intre 1 si 20 pe un segment de tub digestiv. Localizarea de electie este
in intestinul subtire (90%), dar concomitent pot si gasiti in stomac sau colon. Polipii de la nivelul stomacului si
intestinului subtire sunt hamartoame, fara potential de degenerare malign. Acestia se asociaza cu polipi
5
 adenomatosi, indeosebi la nivelul colonului. Polipii colonici, cand sunt prezenti, oscileaza ca numar intre 2-10
si sunt adesea pediculati.
 Sindromul Cowden - hamartoame multiple la nivel gastro-intestinal, cutanat şi la nivelul mucoaselor.
Transmitere autosomal-dominantă.
 Sindromul Turcot - boală autosomal - recesivă, cu polipoză adenomatoasă a colonului (sub 100 de polipi) ce
asociaza tumori de sistem nervos central (în special glioblastoame supratentoriale) şi adesea pigmentaţie „café-
au-lait”.
 Sindromul Ruvalcaba-Myhre-Smith – sindromul consta din urmatoarea triada: polipoza intestinala,
macrocefalie si macule pigmentare la nivelul penisului, avand transmitere autosomal dominanta. Leziunile
intestinale constau din polipi multipli cu localizare pe intreg tubul digestiv (antru gastric, duoden, intestin
subtire, colon) cu aspect de hamartoame si fara potential de degenerare maligna.
 Sindromul Cronkhite-Canada – boala neereditara caracterizata prin polipoza hamartomatoasă gastrointestinală
generalizată (fara potential malign) cu anomalii ectodermice (alopecie, unghii friabile, hiperpigmentaţie
cutanată) la pacienţi mai în vârstă.
 Neurofibromatoza cu polipoză gastro-intestinală.
Colonul operat
Patologia diversă şi complexă a colonului, de la cec până la nivelul orificiului anal implică şi o terapie
chirurgicală curativă, radicală, sau doar paleativă, perfect justificată în urma unui diagnostic clinic şi radioimagistic
corect şi complet. Dintre afecţiunile cele mai frecvente ale acestui segment al tubului digestiv, care necesită şi un
tratament chirurgical, menţionăm cancerul colorectal, boala Crohn, colita ulcerativă, diverticuloza, etc amploarea
operaţiei extinzându-se de la o simplă rezecţie electivă a colonului până la colectomie totală cu ileostomie
continentă (şi pungă Koch).
Având în vedere incidenţa crescândă a cancerului colorectal, vom insista asupra acestor tehnici de
intervenţii chirurgicale, condiţionate, ca frecvenţă şi de distribuţia topografică a neoplaziei (cancere şi adenoame):
20% cecală şi ascendent, 10% colon transvers, 70% flexură splenică şi descendent, 45% rectosigmoidiană.
În cancerul de colon se practică:
- hemicolectomia dreaptă: pentru localizarea cancerului pe cec, ascendent, flexura hepatică, 1/3
proximală a transversului;
- rezecţie segmentară: pentru localizare limitată la regiunea medie a transversului;
- hemicolectomia stângă: pentru localizare la nivelul flexurii splenice, descendent şi sigmoid;
- rezecţie segmentară cu anus terminal pe capătul colonic proximal şi închiderea bontului colonic distal
(operaţia Hartmann): pentru cancerul complicat al sigmei (ocluzie - perforaţie);
- colectomia totală: pentru cancere colice multiple sau succesive, cancere extinse ale colonului transvers
sau în cancerele obstructive pe descendent. Continuitatea digestivă se obţine prin anastomoză ileo-
rectală T-T, L-L sau L-T.
Operaţii paleative temporar (ca prim timp operator) sau definitive în cancerele inoperabile:
- cu derivaţii interne: - anastomoza ileo-transversă în cancerul pe colonul ascendent;
- anastomoza transverso-sigmoidiană în cancerul pe colonul descendent;
- anastomoza ileo-sigmoidiană în cancerul pe colonul descendent;
-cu derivaţii externe: - cecostomie sau ileostomie în cancerul colonului ascendent şi transvers;
- anus pe transvers în cancerul pe colonul descendent;
- anus iliac stâng în cancerul joncţiunii recto-sigmoidiene.
În cancerul rectal:
- În tumorile situate la cel puţin 6 cm de orificiul anal se conservă funcţia sfincteriană prin rezecţii
rectale cu anastomoză colo-rectală sau colo-anală sau prin telescopaj de colon prin canalul anal.
- În tumorile inoperabile se practică amputaţiile (exciziile) cu sacrificarea sfincterului anal, prin abord
abdomino-perineal, finalizate prin anus iliac stâng uniorificial. De regulă colostomia definitivă se
plasează cât mai proximal de tumoră pentru a deversa complet conţinutul intestinal.
Sutura mecanică cu staplerul EEA (end to end anastomoses) permite o limită a rezecţiei la 4-5cm de
orificiul anal.
Colostomia continentă se poate asigura prin material magnetic pe timpul zilei, iar noaptea capacul este
înlocuit cu clasicele pungi colectoare.

6
 Examenul radiologic al colonului operat va evidenţia tipul rezecţiei (prin lipsa segmentului rezecat), tipul
anastomozei, tranzitul şi funcţionalitatea anastomozei. Examinarea radiologică se face cu Gastrografin (1 + 3 părţi
apă), în principiu după 12 zile de la operaţie şi în rest examen radioimagistic în funcţie de cerinţele unui diagnostic
clinic.

Bibliografie:

1. Sutton D. – Textbook of Radiology and Imaging, Sixth ed., Churchill Livingstone Ed., 1998, vol. 2,
pag. 891-915.
2. Badea R., Mircea P., Dudea S., Stamatian F. – Tratat de ultrasonografie clinică, Ed. Medicală Bucureşti
2000, vol. I, pag. 326-349.
3. Vasile N. – Tomodensitometrie corps entier, 2 Ed., Ed. Vigot, Paris, 1990, pag. 297-315.
4. Morris P. J., Malt R. A. – Oxford Textbook of Surgery, Ed. Oxford University Press, vol. 1, 1994, pag.
1075-1078.