din cronica după premieră - de Armanda Filipine (revista

Braila Chirei https://brailachirei.wordpress.com/)

Spectacolul ”Bădăranii” de Carlo Goldoni, regizat la Teatrul

”Maria Filotti” de Petru Vutcărău (Republica Moldova), a avut
premiera în ianuarie 2018.

 Petru Vutcărău – regizor, ilustrație muzicală.

Distibuția: Marcel Turcoianu, Cătălina Nedelea, Ramona
Gîngă, Jarcu Zane, Monica Ivașcu, Corina Borș, Dan
Moldoveanu, Valentin Terente, Adrian Ștefan, Silviu Debu și
pe Ioana Dragu, Ionel Spălatu.

 Vladimir Turturică și Elena Gheorghe – scenografia;

Gelu și Dana Baciu – coregrafie.

”Recunosc că pe mine m-a prins (mai mult ca altele, o prietenă

chiar a observat că nu m-am mișcat deloc la premieră… am fost
numai ochi și urechi, cum se spune!) spectacolul lui Petru
Vutcărău. Dar nu subiectul în sine al piesei, că doar îl ştiam
prea bine, m-a atras, ci arta maestrului Petru Vutcărău
aureolată de farmecul jocului actoricesc – o echipă de
milioane! – şi de simplitatea elegantă a decorului, de
frumuseţea (puţin exagerată, dar neeclipsând absolut deloc
noţiunea de estetic) a costumelor, elocvenţa coloanei sonore
etcetera etc. În fapt, totul şi toate împreună contribuie la
succesul acestui spectacol care aduce un plus de strălucire
atractivului (ca arhitectură) teatru dramatic brăilean (…)
Spuneam că personajele sunt îmbrăcate strălucitor, atrăgător
din punct de vedere estetic. Aşa e. Sugerează mult, inclusiv
ideea de carnaval veneţian, pentru că e acea perioadă în piesa
noastră. Şi cum doamnelor le era interzisă prezenţa în
îmbulzeala carnavalescă – deh! aşa au hotărât dumnealor,
bădăranii de soţi în piesă – noi vedem farmecul şi luxul
manifestării în culorile şi formele alese de scenografi şi regizor
pentru ele, aceste feminine care până la final ne fac să iubim
piesa lui Goldoni, ba încă să-i îndrăgim inclusiv pe… bădăranii
care, de ce nu, sunt şi ei oameni – şi nu oricum, ci bogaţi, de
lume, iubitori de familie (în felul lor! Dar ce mai contează… au
trecut atâtea secole…). Aceloraşi scenografi numiţi mai sus le
datorăm asta.
Şi cum dragostea străbate, chiar nenumită, povestea italiană, ea
învinge. Şi îmblânzeşte nu doar personajele, ci şi publicul. Care
rămâne captivat de la început până la sfârşit şi, sunt sigură, se
îndrăgostește de spectacol. La fel, de echipa dramaticului
brăilean condusă cum trebuie de Petru Vutcărău. Iată cum, din
multiple, fine şi delicate detalii, se naşte nu doar impresia,
emoţia, farmecul artei Thaliei ori lacrima (bucuriei, speranţei),
ci mai cu seamă o memorabilă reprezentare a sublimului în
actul teatral”