Şi eu...

Şi eu, am onoarea să vin din Ploieştii celui care „a simţit enorm şi

a văzut monstruos”, al Domnului Caragiale, adică; şi eu, am onoarea să
mă trag din urbea despre care Nichita Stănescu spunea că, „acolo,
adjectivul poate face să deraieze trenurile şi verbul bine condimentat
poate să devieze Crivăţul ce bate dinspre Moldova spre Valachia”; şi
eu, am onoarea să mă trag din Ploieştiul căruia astăzi printre atâtea alte
însemne nobiliare i se poate adăuga şi acela că de aici, a pornit şi
academicianul Eugen Simion, ziditor – sub egida Academiei şi a
Muzeului Naţional Literaturii Române – al unicului, în cultura noastră,
monument de „Opere fundamentale”, impunătoare colecţie tip Pleiade,
care înmănunchează creaţia celor mai aleşi scriitori români.

Pe scena Nottaraului, eu am avut şansa să ajung, în urmă cu mai bine

de cincizeci de ani, convins, din capul locului că, dacă a scrie, înseamnă
a acţiona, atunci a scrie piese de teatru poate însemna şi pentru mine
felul meu de a acţiona.
„Îmi aduc bine aminte” – scria în primul meu Caiet program domnul
Horia Lovinescu, directorul de atunci, - „când uşa biroului meu de la
Teatrul Nottara s-a deschis şi l-am văzut pe regizorul Dan Micu mai mult
trăgându-l cu sila înăuntru, pe un băiat care, din cauza timidităţii şi
roşeţii adolescentine din obraji, părea mai tânăr de cât era în realitate.
„Are talent!” mi-a afirmat pe un ton categoric, Micu. Descoperisem
într-adevăr un scriitor talentat care prin hazul său ironic, nativ şi
spontan, însă prin care străbate vibraţia unei delicate corzi de violoncel,
promite a fi, un dramaturg complet”.
Băiatul acela prezentat publicului de însuşi Horia Lovinescu era
subsemnatul, iar uşa pe care mi-o deschideau – el şi regizorul Dan Micu
– însemna, pentru mine intrarea într-o lume mult mai vie, mult mai
colorată, decât cea obişnuită, lumea marii familii a Teatrului Nottara, pe
care nu am părăsit-o nici când am fost director artistic al Naţionalului
bucureştean, alături de neuitatul Fănuş Neagu, dovadă, iată, că ani de
zile, unii dintre cei mai buni prieteni pentru care am scris şi roluri, mi-au
fost şi au rămas, Alexandru Repan, Mircea Diaconu, Horaţiu Mălăele,
Ion Haiduc, Viorel Comănici, sau criticul Doina Papp, ori compozitorul
George Marcu. Alături de ei, au trecut şi pentru mine anii, cu bune şi cu
relele lor, cu bucurii şi înfrângeri, cu „vizionări” interminabile, dar şi cu
premiere bine primite, ca „Trăsura la scară”, „Într-o dimineaţă” sau
„Aprilie, dimineaţa”, sau „Arşiţa şi viscolul” sau „Petrecere într-un pian
cu coadă”.

Rememorând însă personajele pieselor mele jucate, constat că de-a

lungul timpului, tipologia lor nu s-a schimbat. Doar înfăţişarea,
costumaţia, limbajul, sunt altele. Fondul, apucăturile, le-au rămas la fel
cu cele ale înaintaşilor. Ba, pot spune chiar, că au evoluat, au ajuns
până la nivelul Magnificului şi alor săi, pe care-i veţi întâlni astă-seară. Şi
mai bine dotaţi decât înaintaşii, cu o tehnică a parvenirii în grup, şi mai
avansată, prin mijloace care sfidează – cu graţie şi abilitate extremă, aş
zice – legile oricărei morale. Veţi recunoaşte situaţia de fapt,în
interpretarea magistrală a unor actori de clasă precum: Mihai
Marinescu, Adelina Neamţu, Alexandru Mike Gheorghiu, Alexandru
Jitea, Sorin Cociş, Cristian Nicolae, Răzvan Bănică, Laura Anghel, Filip
Ristovski, antrenaţi într-un spectacol regizat de Lucian Sabados, artist
inteligent, talentat, dăruit cu patimă meseriei, trecut şi el, cu bine, prin
moara acestei lumi, care ori te cerne, ori te omoară.

Teatrul Nottara, există şi va exista, prin şansa de a fi avut mereu

trupe excelente în fruntea cărora s-au aflat totdeauna însemnaţi
profesionişti ai scenei de la întemeietorul George Vraca, la Lovinescu şi
Maxim Crişan, la Mircea Diaconu şi actualul director Marinela Ţepuş,
om integru, moral, înzestrat cu toate calităţile necesare unui bun
director de teatru: spirit organizatoric, înţelegere, răbdare, iubire faţă
de oameni, mai cu seamă, atunci când ei trebuie uniţi într-o trupă de 40
de actori.

Şi eu le mulţumesc tuturor, mulţumesc teatrului care m-a făcut,

mulţumesc Domniilor Voastre pentru că aţi ales Nottaraul, astă-seară!

Mihai Ispirescu