eorema impulsului

Articol principal: Impuls.

Numită și teorema de variație a impulsului, această teoremă exprimă relația dintre
forța ce acționează asupra punctului material și variația în timp a impulsului său.
Prin forță se subînțelege rezultanta tuturor forțelor ce acționează concomitent
asupra punctului la un moment dat (forțe aplicate).[5][6][7]

Enunț:
În cazul mișcării unui punct material de masă {\displaystyle \scriptstyle m}
{\displaystyle \scriptstyle m}, raportată la un sistem de referință inerțial,
derivata de ordinul întâi în raport cu timpul a impulsului punctului material este
egală cu rezultanta forțelor aplicate:
{\displaystyle {\frac {d{\vec {p}}}{dt}}={\vec {F}}}{\displaystyle {\frac {d{\vec
{p}}}{dt}}={\vec {F}}}
unde: {\displaystyle \scriptstyle t}{\displaystyle \scriptstyle t} este timpul,
{\displaystyle \scriptstyle {\vec {p}}}{\displaystyle \scriptstyle {\vec {p}}} este
vectorul impuls și {\displaystyle \scriptstyle {\vec {F}}}{\displaystyle
\scriptstyle {\vec {F}}} reprezintă rezultanta forțelor aplicate.
Demonstrație:
Pornind de la expresia matematică a principiului al doilea al mecanicii rezultanta
forțelor aplicate punctului material se poate scrie sub forma:{\displaystyle
\scriptstyle {\vec {F}}=m{\vec {a}}=m{\frac {d{\vec {v}}}{dt}}}{\displaystyle
\scriptstyle {\vec {F}}=m{\vec {a}}=m{\frac {d{\vec {v}}}{dt}}}, introducând masa
sub opertorul de derivare și folosind definiția impulsului pentru punctul material:
{\displaystyle \scriptstyle {\vec {p}}=m{\vec {v}}}{\displaystyle \scriptstyle
{\vec {p}}=m{\vec {v}}}, rezultă relațiile[5]:
{\displaystyle {\vec {F}}=m{\frac {d{\vec {v}}}{dt}}={\frac {d(m{\vec {v}})}
{dt}}={\frac {d{\vec {p}}}{dt}}.}{\displaystyle {\vec {F}}=m{\frac {d{\vec {v}}}
{dt}}={\frac {d(m{\vec {v}})}{dt}}={\frac {d{\vec {p}}}{dt}}.}
reciproc, dacă se derivează în raport cu timpul expresia de definiție a impulsului
se găsește același rezultat:
{\displaystyle {\frac {d{\vec {p}}}{dt}}={\frac {d(m{\vec {v}})}{dt}}=m{\frac
{d{\vec {v}}}{dt}}=m{\vec {a}}={\vec {F}}.}{\displaystyle {\frac {d{\vec {p}}}
{dt}}={\frac {d(m{\vec {v}})}{dt}}=m{\frac {d{\vec {v}}}{dt}}=m{\vec {a}}={\vec
{F}}.}

O interpretare fizică a teoremei impulsului este aceea că rezultanta forțelor

aplicate punctului material este egală cu „viteza de variație în timp” a impulsului
său. Dacă derivata din expresia teoremei este pozitivă (impulsul crește), atunci
rezultanta forțelor este o forță motoare, adică o forță care produce accelerarea
mișcării. În situația în care derivata este negativă (impulsul descrește), atunci
rezultanta forțelor este o forță rezistentă, deci o forță ce are ca efect
încetinirea mișcării.[5]

O consecință importantă a teoremei impulsului este legea conservării impulsului

care se deduce din teoremă pentru cazul în care rezultanta forțelor aplicate este
nulă.