PREDICA RUSALII –

Iubiți credincioși,
Duminica Cincizecimii, a Pogorârii Duhului Sfânt sau a Rusaliilor, mai este numită în
popor și Duminica Mare. În cuvântul evanghelic ce se citește la Sfânta Liturghie în ziua
praznicului, Mântuitorul face referire la acest eveniment, care se va petrece în urma
preamăririi Sale: „Iar în ziua cea din urmă − ziua cea mare a sărbătorii −, Iisus a stat
între ei și a strigat zicând: Dacă însetează cineva, să vină la Mine și să bea. Iar aceasta a
zis-o despre Duhul pe Care aveau să-L primească acei ce cred în El. Căci încă nu era
(dat) Duhul, pentru că Iisus încă nu fusese preaslăvit” (Ioan 7, 37, 39).
La Cina cea de Taină, Mântuitorul le înnoise ucenicilor Săi făgăduința trimiterii
Duhului Sfânt, Care-i va întări în lucrarea de propovăduire a cuvântului Evangheliei în
lume: „Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl,
Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine” (Ioan
14, 26; 15, 26; 16, 13). După Sfântă Învierea Sa, Mântuitorul le reamintește
promisiunea trimiterii Sfântului Duh (Luca 24, 49), venirea Acestuia din urmă
petrecându-se la cincizeci de zile după Înviere (Faptele Apostolilor 2, 1-4).
În urma minunii petrecute și a predicii înflăcărate a Sfântului Apostol Petru și a
celorlalți apostoli, mulți dintre cei aflați la Ierusalim pentru sărbătoarea Cincizecimii
iudaice au întrebat: „Bărbați frați, ce să facem? Iar Petru a zis către ei: Pocăiți-vă și să
se boteze fiecare dintre voi în numele lui Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre,
și veți primi darul Duhului Sfânt” (Faptele Apostolilor 2, 37-38). S-au botezat în acea zi
ca la 3000 de suflete, întemeindu-se cea dintâi comunitate creștină din Ierusalim și
totodată Biserica Creștină – Trupul Tainic al Mântuitorului Iisus Hristos.
Cincizecimea, bucuria interioară a întregii creații
Mesajul acestei mari sărbători creștine este unul profund și bogat în învățături
duhovnicești. Sfântul Ioan Gură de Aur numește această sărbătoare „metropola
sărbătorilor” și „însuși fructul făgăduinței Domnului”, deoarece întreaga lucrare de
răscumpărare a Fiului lui Dumnezeu devine astăzi realitate lăuntrică omului și întregii
făpturi. Mântuirea în Biserică se realizează prin împreuna-lucrare a omului cu
Dumnezeu, prin cuvânt și Duh. Vorbind despre limbile de foc, Sfântul Ioan Gură de
Aur învață: „Când s-a împlinit ziua Cincizecimii, li s-au arătat, împărțite, limbi ca de
foc. Nu «de foc» ci «ca de foc», ca să nu gândești nimic material despre Duhul”. Obser-
vația marelui predicator vine să sublinieze faptul că Duhul Sfânt nu poate fi confundat
cu lucrurile lumii materiale, însă prin iconomie, pentru a fi receptat, Se manifestă într-
o formă văzută și materială. Astfel, Duhul este focul curățitor care coboară din cer
pentru a mistui și curăți păcatele oamenilor și pentru a restaura chipul dumnezeiesc al
omului desfigurat de păcat.
Prezența Duhului Sfânt în opera de mântuire a lumii
Dacă până la Înviere Hristos era o prezență istorică, după Înviere și mai cu seamă
începând de la Rusalii, Hristos devine realitatea lăuntrică sau experimentală nouă
tuturor, El unindu-se cu fiecare dintre noi prin lucrarea harică a Sfântului Duh,
săvârșită în Taina Sfântului Botez și în pecetluirea cu Mirungerea sfântă. Cu alte
cuvinte, Duhul Sfânt ne face părtași vieții dumnezeiești izvorâte din umanitatea
îndumnezeită a Mântuitorului Iisus Hristos și ne unește pe toți laolaltă făcându-ne un
singur trup, Biserica, al cărui Cap nevăzut este Hristos. El a fost prezent la crearea
lumii (Facere 1, 2), dând viață tuturor făpturilor, El a pregătit nașterea după trup a
Fiului lui Dumnezeu din Preacurata Fecioară Maria, El s-a arătat la Botezul Domnului
în chip de porumbel și la Schimbarea la Față sub chipul norului ușor. În Simbolul
Credinței mărturisim că El este Domnul de viață făcătorul, Care purcede din veci din
Tatăl, că este „împreună mărit cu Tatăl și cu Fiul”, după expresia Sfântului Vasile cel
Mare, și că „a grăit prin proroci”. Duhul odihnește din veci în Fiul, însă este trimis în
timp în lume pentru a actualiza în noi mântuirea adusă de Dumnezeu-Fiul.
Prin consimțământul credinței și prin Botezul cu apă și cu Duh Sfânt au loc în Biserică
înnoirea omului și unirea Sa cu Dumnezeu. Sfintele Taine și întreaga lucrare sfințitoare
a Bisericii sunt lucrarea Sfintei Treimi, însă realizarea acesteia i Se atribuie îndeosebi
Duhului Sfânt. El ne mângâie inimile, ne curățește sufletele și ne umple de viața
cerească, făcându-ne părtași vieții dumnezeiești a Preasfintei Treimi.
În Biserică, înainte de Sfânta Liturghie, prin rostirea rugăciunii „Împărate ceresc”,
invocăm pe Sfântul Duh, iar prefacerea Darurilor de pâine și vin în Trupul și Sângele
Mântuitorului din momentul Epiclezei are loc prin aceeași putere dumnezeiască a
Duhului. Tot el ne face să simțim în inimi, la fiecare Sfântă Liturghie, prezența
Împărăției lui Dumnezeu.
Timpul Bisericii se identifică cu timpul dinamic al vieții întru Duhul Sfânt. Așa cum ne
arată Sfântul Apostol Pavel, darurile Duhului Sfânt se împart tuturor celor care
mărturisesc credința în Hristos și trăiesc o viață duhovnicească în duhul Evangheliei
Sale (I Corinteni 12, 8-10), roadele Duhului fiind: „dragostea, bucuria, pacea,
îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credința, blândețea, înfrânarea,
curăția” (Galateni 5, 22-23). Astfel, prin lucrarea Duhului în Biserică, sfinții lui Hristos
izvorăsc din ființa lor harisme și rodesc virtuți, potrivit cuvântului Său: „Cel ce crede
în Mine, precum a zis Scriptura, râuri de apă vie vor curge din pântecele lui” (Ioan 7,
38). Însă toți fiii Bisericii sunt chemați la sfințenie și la îndumnezeire. De aceea, Sfântul
Serafim de Sarov avea să afirme că „scopul vieții creștine este dobândirea Duhului
Sfânt”. Prin Duhul Sfânt se primește darul lacrimilor pocăinței prin care se luminează
și se reînnoiește firea omului, prin El Îl chemăm pe Iisus Hristos ca Domn al sufletelor
noastre și îndrăznim să ne apropiem de Tatăl, numindu-L „Avva, Părinte!” (Galateni
4, 6), iar tot prin lucrarea Lui se statornicește întreaga slujire în Biserică. El este Duhul
unității Care ne unește cu Dumnezeu în Biserica lui Hristos. După cum la Turnul
Babel, în vechime, limbile au împărțit lumea și înțelegerea cea rea a dus la despărțire,
tot astfel și acum limbile au unit lumea și au adus la înțelegere pe cei care erau
despărțiți.
În toate bisericile ortodoxe, la acest praznic se aduc frunze de nuc și de tei pentru a fi
binecuvântate, deoarece ele ne amintesc de limbile de foc coborâte peste Sfinții Apostoli
care, prin puterea Duhului, vor predica Evanghelia lui Hristos în limbi diferite tuturor
neamurilor, începând de la Ierusalim. Să ne rugăm lui Dumnezeu Cel Preaslăvit în
Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt să ne întărească în unitatea de credință și de iubire față de El
și față de semenii noștri și să sfințească cu harul Său întreaga făptură și inimile noastre
ale tuturor spre slava Sa și spre dobândirea împărăției celei veșnice. Amin!