Sunteți pe pagina 1din 6

O iarba de leac enigmatica: NAPRAZNICUL

L-am vazut pentru prima oara acum vreo 20 de ani, in masivul Ceahlau: o planta mica, furisandu-se
printre pietre, intr-un covor de flori de un roz liliachiu. Crestea atat de abundent, incat mi-am zis ca,
la asa bogatie, bine ar fi sa aiba si o utilizare terapeutica. Si avea! De-a lungul anilor, am avut
prilejul sa-i constat proprietatile medicinale de exceptie, regretand ca este asa de putin studiat de
catre stiinta moderna. Primul si cel mai important "cercetator" care a studiat aceasta planta a trait cu
1000 de ani in urma si era un... sfant. El traia intr-o mica manastire din Franta, la Molesme, si
spunea despre napraznic ca poate vindeca orice boala. Blandetea si puterea duhovniceasca a
preacuviosului Robert, precum si harul sau tamaduitor cu adevarat iesit din comun au facut ca miile
de credinciosi pe care i-a ajutat sa-l priveasca, inca din timpul vietii, ca pe un sfant. De altfel, dupa
moartea sa, Vaticanul i-a si recunoscut inaltimea spirituala si morala, trecandu-l oficial in randul
sfintilor. Relativ putine invataturi consemnate in scrierile vremii au ramas de la Sfantul Robert. In
schimb, el a lasat oamenilor, pe care i-a iubit atat de mult, o iarba cu care el facuse multe minuni
terapeutice in timpul vietii: napraznicul. Sfantul spunea despre aceasta iarba ca reda tineretea si
puterea, vindeca fara gres tumorile, ajuta trupul si spiritul sa lupte impotriva raului din interior si
din exterior. De atunci, in limba franceza, la fel ca si in engleza, aceasta planta a fost denumita
"iarba sfantului Robert". Sa o cunoastem in continuare mai bine.

Descrierea plantei

Napraznicul este raspandit din Europa, unde creste spontan, pana in America si in Australia. Este o
planta ierboasa, anuala (uneori bi-anuala), cu tulpina rosiatica acoperita cu peri fini, inalta de 30-40
cm. Frunzele, ca si tulpinile, sunt moi la atingere si se rup usor. Florile sunt roz-violacee, asezate
cate doua la varful pedunculelor. Fructul este in forma de cioc, lung de 2 cm, si seamana cu un cioc
de barza, de unde si numele de ciocul-cocorului, o denumire raspandita in Romania.
Creste mai ales in zonele submontane si montane, preferand solul bine afanat si umed, de la
marginile de drum, de pe malul paraielor de munte, din rupturile de mal.

Recoltarea

Se culeg tulpinile inflorite, cu tot cu frunze, dar fara radacini, pentru ca planta sa se poata regenera
dupa culegere. Tulpinile sunt foarte moi si se rup cu multa usurinta, asa incat nu este nevoie de cutit
la cules. Planta se poate folosi proaspata (din frunze si tulpini se extrage sucul) sau, mai frecvent,
uscata. Uscarea se face in strat subtire, in locuri umbroase si foarte bine aerisite. O data pe zi, planta
trebuie intoarsa, mai ales daca in locul de uscare aerul nu circula suficient. Termenul de valabilitate
al plantei uscate este de maximum doi ani.

Mod de administrare

In medicina populara romaneasca, existau odinioara nenumarate leacuri pe baza de napraznic


("ciocul-berzei", "ciocul-cucoarei"), planta fiind renumita in zonele de munte, mai ales pentru
puterea sa revigoranta, deopotriva la femei cat si la barbati. In Vrancea, barbatii fara putere erau
imbracati mai multe zile la rand cu camasi inmuiate in fiertura de napraznic; in Bistrita, sucul
proaspat de napraznic era combinat cu lapte (de capra, mai ales) si era baut de femeile sterpe si de
barbatii fara vigoare; in Neamt, din napraznic era facut un decoct, baut de femeile cu ciclu
prelungit, lipsite de vlaga ori care raceau usor la rinichi. In manastirile din Moldova, napraznicul era
folosit mai ales pentru bolile intestinelor, pentru bolile organelor genitale la femei si contra
cancerului uterin. In unele zone de munte, cu decoct concentrat de napraznic, aplicat extern, se
vindeca herpesul, in timp ce sucul era folosit pentru intremarea tuberculosilor. Sucul si fiertura se
mai consumau cu credinta ca opresc orice scurgere de sange si alunga orice fel de junghi.
Iata, pe scurt, cateva modalitati de preparare si de administrare ale napraznicului, mai apropiate de
zilele noastre:

Infuzia combinata

Doua linguri de frunze si flori uscate nemacinate (doar maruntite putin) se pun cu o cana (250 ml)
de apa la inmuiat, de seara pana dimineata, cand se filtreaza licoarea rezultata (care nu este altceva
decat un macerat), iar planta ramasa se opareste cu inca o cana de apa. Se lasa sa se raceasca vreme
de o jumatate de ora la temperatura camerei, apoi se filtreaza. La sfarsit, se combina maceratul cu
infuzia racita. Se beau 3-4 cani pe zi, pe stomacul gol. Infuzia combinata se bea inghititura cu
inghititura (unii terapeuti recomanda sa se bea cu lingura).

Vinul de napraznic

Se pun 20 de linguri de napraznic uscat si maruntit (sau doua maini de napraznic proaspat) intr-un
litru de vin rosu. Se lasa vreme de doua saptamani la macerat, dupa care amestecul se filtreaza. Se
administreaza cate 3 linguri pe zi, cu 10-15 minute inainte de masa. Are efecte tonice digestive,
antispastice, afrodiziace (atat pentru femei, cat si pentru barbati), antidepresive.

Pulberea de napraznic

 
Planta uscata se marunteste bine cu o rasnita electrica, dupa care se face o cernere cu sita pentru
faina alba. Se ia cate o lingurita rasa de pulbere, de 4 ori pe zi, pe stomacul gol. Inainte de a inghiti
pulberea cu putina apa, ea se tine timp de cateva minute sub limba. Pentru vindecarea cancerului, in
medicina populara franceza si engleza, exista o reteta in care se combina pulberea de napraznic cu
galbenus proaspat de ou (vom vorbi despre ea).

Comprimate cu napraznic

Sunt un amestec dintre o baza neutra (numita excipient) si planta extrem de fin macinata. Ele
constituie forma de administrare cea mai frecvent folosita in prezent, deoarece sunt foarte usor de
ingerat, sunt bine tolerate de organism si au un efect puternic, mai ales in timp. In farmaciile si in
magazinele naturiste de la noi din tara, se gasesc comprimatele produse de firma "Dacia Plant", care
sunt un amestec de frunze, tulpini si flori de napraznic, amestec ce si-a dovedit eficienta in foarte
multe cazuri.

Actiuni preventive

* Infectii virale - administrarea napraznicului are efecte stimulente imunitare, dar si o actiune
antivirala directa, fenolii din compozitia sa inhiband multiplicarea virusilor si prevenind infectarea
celulelor sanatoase. Se recomanda cura cu napraznic, din care se iau cate 4-6 comprimate pe zi,
vreme de minimum 30 de zile. Are efecte de prevenirea a eruptiilor herpetice, a infectiilor gripale,
ajuta la tinerea sub control a hepatitelor virale.
* Afectiuni produse de expunerea la radiatii - napraznicul este una dintre cele mai rezistente plante
din lume la actiunea radiatiilor, fie ca este vorba de banalele ultraviolete, de undele
electromagnetice emise de statiile de transformare sau de liniile de inalta tensiune, ori chiar de
radiatiile ucigatoare provenite din deseurile de uraniu. Pornind de la aceste observatii, mai multi
cercetatori considera aceasta planta, administrata intern, ca un excelent mijloc de prevenire a unor
afectiuni produse de radiatii, cum ar fi: eruptiile cutanate, migrenele, tulburarile nervoase, diferite
forme de cancer. Se administreaza comprimatele de napraznic, cate 6 pe zi, in cure de 3 luni, cu o
luna de pauza.

 
* Boli care apar pe fondul stresului psihic accentuat si al surmenajului - napraznicul este considerat
in prezent una dintre cele mai bune plante adaptogene, sporind rezistenta la stres, marind in timp
imunitatea organismului, neutralizand radicalii liberi. Este eficient, ca atare, pentru a preveni bolile
datorate tensiunii psihice in exces si factorilor de mediu stresanti, fiind recomandat intr-o gama
foarte larga de afectiuni, de la bolile infectioase (herpes, infectii gripale) la dezordinile hormonale
(disfunctii ale gonadelor si ale glandelor cortico-suprarenale) si problemele de metabolism (diabet,
obezitate). Se administreaza sub forma de pulbere (3-4 lingurite pe zi) sau de comprimate (4-6
tablete pe zi), in cure de minimum o luna.
* Boala canceroasa - administrarea acestei plante activeaza sistemul imunitar, care este o "armata"
de celule si de anticorpi ce distrug celulele canceroase. Fiecare om sanatos are in fiecare moment in
organism intre 200 si 1000 de celule canceroase, care insa nu pot prolifera peste anumite limite,
producand cancerul, datorita acestei actiuni a sistemului imunitar. Astfel se explica, in parte,
actiunea de prevenire a cancerului exercitata de catre napraznic, prin faptul ca anumite principii
active pe care le contine stimuleaza imunitatea. Pe de alta parte, substantele care dau mirosul
neplacut napraznicului (numite terpene) au, conform unor cercetari recente, o actiune antitumorala
directa. Se recomanda curele cu napraznic, in care se iau cate 6 comprimate pe zi, vreme de 3 luni,
urmate de o luna de pauza, dupa care tratamentul se poate relua.

Tratamente interne

* Impotenta - se administreaza napraznicul sub forma de comprimate, din care se iau cate 4-8 pe zi,
in cure de 12 saptamani, urmate de alte doua saptamani de pauza. Este un puternic stimulator
hormonal, ale carui efecte sunt resimtite in timp. Se recomanda acest tratament cu precadere in
impotenta hormonala si in impotenta psihica (mai putin in cea vasculara). Adesea, napraznicul se
asociaza cu un extraordinar succes cu o alta planta romaneasca celebra, branca-ursului, cele doua
facand un tandem redutabil, atat in tratarea impotentei, cat si a sterilitatii masculine, despre care
vom vorbi in continuare:

Medicamentul de pe marginea drumului


 
* Sterilitate la barbati - se tin 4-6 cure cu napraznic, administrat sub forma de comprimate, cate 8 pe
zi. O cura dureaza vreme de 3 luni, fiind urmata de o luna de pauza, dupa care se reia. De regula,
impreuna cu napraznicul se iau si comprimate de branca-ursului (cate 4-6 pe zi), cele doua plante
administrate intern marind, in timp, concentratia de spermatozoizi si imbunatatind motilitatea
acestora. De-a lungul timpului, am vazut multe cazuri de barbati care s-au vindecat de forme grave
de oligospermie si astenospermie, cu ajutorul acestei combinatii redutabile de plante romanesti.
* Sterilitate la femei - se administreaza napraznicul sub forma de infuzie combinata, cate un pahar
(200 ml), de 4 ori pe zi, baut pe stomacul gol. Daca nu suportati ceaiul, puteti lua napraznicul sub
forma de comprimate, cate 4-6 pe zi, in cure de 3 luni, urmate de 1-2 luni de pauza. Terapeutul
austriac Rudolf Breuss relata ca a folosit ceaiul de napraznic pentru a trata opt cupluri care nu
puteau avea copii. Ambii parteneri au baut zilnic 3 cani de napraznic si, dupa mai putin de un an,
toate femeile erau insarcinate, ulterior nascand copii sanatosi.
* Tulburari de ciclu menstrual (sangerari prelungite, amenoree) - se administreaza pulberea de
napraznic, cate 2-3 lingurite pe zi, in cure de 28 de zile, urmate de una-doua saptamani de pauza,
dupa care tratamentul se poate relua. Contra amenoreei, napraznicul se asociaza foarte bine cu
branca-ursului (din care se iau cate 4 comprimate pe zi), in timp ce contra menstrelor abundente si
prelungite, napraznicul se asociaza foarte bine cu iarba de cretisoara (Alchemilla vulgaris), din care
se iau 3 lingurite de pulbere pe zi.
* Cancer pulmonar, mamar, uterin - un medic spaniol, V. Ferrandiz, a urmarit mai multe cazuri de
cancer cu diverse localizari, tratate exclusiv cu napraznic. Iata unul din cazurile pe care le-a
consemnat intr-o revista de specialitate: "Anna Cruz Caridade avea un cancer de plaman,
neoperabil, cu ramuri intinzandu-se catre gat si brate. Ea a auzit de virtutile vindecatoare ale
napraznicului si l-a incercat. Foarte curand, in mai putin de trei luni, a avut loc o imbunatatire, si
dupa un an si jumatate, ea era complet vindecata. Ceva mai tarziu, i-au aparut noduli la sani, pe
coaste si pe umeri, iar medicii au sfatuit-o sa urmeze o serie de tratamente de radioterapie. Dar ea
si-a amintit de ce se intamplase cu cancerul de plaman si din nou a incercat aceeasi planta. Treptat,
nodulii au inceput sa se retraga si sa scada in dimensiuni, pana cand au disparut total". In Spania si
Portugalia, zone in care napraznicul este foarte popular, s-au inregistrat numeroase cazuri de cancer
vindecate cu aceasta planta. In mod traditional, se administreaza dimineata o lingurita cu varf de
pulbere de napraznic amestecata cu un galbenus de ou crud, iar pe parcursul zilei, se ia de inca trei
ori cate o lingurita de pulbere de napraznic pe stomacul gol. Tratamentul se asociaza cu regim
vegetarian cu foarte multe cruditati, durand minimum un an. Se poate asocia si cu alte plante si
remedii, neexistand incompatibilitati in acest sens.
* Cancer intestinal - se administreaza infuzia combinata, cate un litru pe zi, bauta in mai multe
reprize. Tratamentul dureaza 10-12 saptamani, urmat de 2-3 saptamani de pauza, dupa care se poate
relua. O fitoterapeuta din Australia, Isabell Shipard, a consemnat numeroase cazuri de cancer
intestinal, unele foarte avansate, intrate in remisie dupa aproximativ un an de tratament facut cu
napraznic sub forma de infuzie. Acest tratament este un excelent ajutor si contra cancerului vezicii
urinare si a cancerului de prostata.
* Cancerul bucal, laringian - se tin cure de 3 luni, timp in care se administreaza cate 8 comprimate
de napraznic zilnic, dupa care se face o pauza de 3-4 saptamani, apoi tratamentul se reia.
Suplimentar, se face cate o gargara (cu o durata de minimum 5 minute) cu infuzie combinata de
napraznic, de 2-3 ori pe zi.
* Cancerul de piele (carcinom bazo- si spinocelular, melanom malign) - se aplica acelasi tratament
intern ca la cancerul bucal. In plus, se prepara o cataplasma din 3-5 linguri de pulbere de napraznic,
amestecate cu apa calduta, pana se formeaza o pasta, care se intinde pe un tifon subtire pe locul
afectat. Se tine aceasta cataplasma vreme de 2 ore, apoi locul tratat se lasa sa se usuce la aer vreme
de alte 30 de minute. In timpul sezonului, cand se gaseste napraznic proaspat, cataplasma se prepara
din tulpinile crude, tocate bine si intinse direct pe zona afectata.
* Fibrom uterin, chisturi ovariene, tumori benigne in general - cercetari de laborator au pus in
evidenta faptul ca napraznicul contine germaniu, un oligoelement cu efect de stimulare a oxigenarii
celulare deosebit de puternic. Or, se pare ca aceasta intensificare a oxigenarii celulare este cheia
vindecarii tumorilor, atat maligne, cat si benigne. Se fac cure indelungate (minimum 3 luni) cu
napraznic administrat sub forma de comprimate, cate 6 pe zi.

 
* Iradiere, sechele dupa iradiere - ceaiul de napraznic este foarte folositor pentru a combate imediat
efectele iradierii, precum si pentru a indeparta ulterior anumite sechele. Se bea infuzie combinata de
napraznic, minimum un litru pe zi. Este eficient in combaterea bolilor de piele datorate expunerii
excesive la soare, a diferitelor afectiuni tumorale ce apar in urma contaminarii radioactive.
* Sindromul de oboseala cronica - se tine o cura de 2 luni, timp in care se administreaza cate 6
comprimate de napraznic pe zi. Acest tratament are efecte sedative usoare, favorizeaza regenerarea
nervoasa, ajuta la imbunatatirea gradata a tonusului psihic. Tratamentul este eficient ca si adjuvant
contra depresiei si a asteniei de primavara.
* Adjuvant in diabet - se administreaza infuzia combinata de napraznic, cate 2-3 cani pe zi, in cure
de 30 de zile, urmate de 10-14 zile de pauza. Acest tratament are efect usor hipoglicemiant (datorat
principiilor active amare din compozitia napraznicului), mareste diureza, previne aparitia
problemelor vasculare specifice diabetului, datorita efectului sau antioxidant.
* Diaree, colita de fermentatie - pentru efecte rapide, se foloseste infuzia combinata de napraznic,
din care se bea un litru. Pentru tratarea bolilor intestinale cronice se administreaza comprimate: cate
4-5 pe zi, in cura de 45 de zile. Efecte foarte bune se obtin prin asocierea napraznicului cu scoarta
de stejar (Quercus species), administrata sub forma de pulbere, cate 2 lingurite pe zi. Acest
tratament este un excelent adjuvant contra dizenteriei.
* Adjuvant in hemoragii interne, in ulcere hemoragice - se administreaza infuzia combinata de
napraznic, cate patru cani pe zi. In medicina populara romaneasca, napraznicul se mai numeste si
"inchegatoare", deoarece administrat in doze mari opreste hemoragiile, favorizand coagularea
sangelui si formarea tesuturilor cicatriceale.

Utilizari externe

* Herpes, herpes genital - se fac spalaturi locale cu un decoct concentrat de napraznic. Se prepara ca
si infuzia combinata, dar din 4 linguri de pulbere de napraznic, care nu se oparesc cu apa, ci se fierb
vreme de 5 minute.
* Herpes ocular - un studiu facut de un colectiv de patru medici romani si publicat in revista
"Oftalmologia" din 1999, a verificat pe un numar de 52 de pacienti cu keratita herpetica (cea mai
frecventa forma de herpes ocular) efectele unei combinatii de napraznic, galbenele (Calendula
officinalis) si brusture (Arctium lappa). Pacientii au fost impartiti in doua loturi: primul a fost tratat
cu aciclovir si combinatia de plante mentionata, iar al doilea lot a fost tratat doar cu aciclovir. La
sfarsitul studiului, s-a putut observa ca timpul de vindecare a fost mai scurt si simptomele au fost
mult atenuate la lotul tratat cu combinatia de napraznic, galbenele si brusture, fata de lotul tratat cu
aciclovir simplu. Contra herpesului ocular, se prepara o infuzie combinata din cele trei plante (cate
2 lingurite din fiecare la o cana de apa), infuzie combinata cu care se fac de 2-3 ori pe zi comprese,
care se pun pe ochii cu pleoapele inchise si se pastreaza vreme de 30-60 de minute.
I se mai spune si ciocul-cucoarei

 
* Epistaxis (curgerea sangelui din nas) - intr-o cana de decoct concentrat de napraznic se pune o
lingurita de sare si se amesteca bine. Din aceasta solutie se pune putin cate putin in nas, cu ajutorul
unei pipete sau al unui tampon de vata.
* Conjunctivita, blefarita, cataracta - se fac spalaturi oculare cu infuzie de napraznic. Iata relatarea
unei paciente din Australia, care a folosit acest remediu: "Am cataracta la ambii ochi, ochiul stang
fiind complet orb. Din cauza unor probleme de sanatate nu suport operatia, asa ca am facut un ceai
din frunze de napraznic, amestecat in proportii egale cu aloe vera. Mi-am spalat ochii cu acest
amestec, de doua ori pe zi. Dupa aproape trei saptamani, am inceput sa am un pic de lumina in
ochiul meu stang, iar vederea ochiului drept s-a imbunatatit".
* Stomatite, afte - se fac de 3 ori pe zi clatiri indelungate (de minimum 5 minute) ale gurii cu un
decoct combinat de napraznic. Aceasta aplicatie externa are efecte cicatrizante, antiinflamatoare,
calmeaza senzatia de durere si de usturime. Acest tratament este valabil si contra micozei bucale.
* Hemoroizi, hemoroizi sangeranzi - se fac bai de sezut cu decoct combinat de napraznic cu o
durata de minimum 20 de minute (se adauga un litru din acest preparat la cinci litri de apa normala).
Acest tratament are efect antiinflamator puternic, cicatrizant.

Precautii si contraindicatii

Desi e o planta atat de puternica, napraznicul este aproape lipsit de reactii adverse. Singurele
probleme care s-au constatat in timpul administrarii lui sunt agravarea inflamatiei prostatei la
barbatii care deja aveau probleme de aceasta natura. Este un efect advers care apare arareori si se
elimina in cateva zile, prin administrarea de tinctura de ghimpe (Xanthium spinosum) si de pufulita
(Epilobium alba, Epilobium montana).

Ceaiurile si comprimatele cu napraznic sunt produse la noi de catre firma romaneasca "Dacia
Plant". Le gasiti in farmaciile sau in magazinele naturiste, ori puteti sa le comandati direct la tel.
0268/28.30.43 sau 0744/37.47.56 sau prin internet, la www.daciaplant.ro

S-ar putea să vă placă și