ghinga

Colecția „Poezia deceniului I”

este coordonată de Teodor Dună

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

COMAN, DAN
ghinga / Dan Coman. - Bucureşti :
Tracus Arte, 2018
978-606-023-004-5

www.tracusarte.ro
Editura Tracus Arte
Bucureşti, str. Sava Henţia nr. 2, sector 1
© 2018 Tracus Arte
 z

Dan Coman

ghinga
– ediția a II-a, revăzută –

2018
 ghinga

tulbur peste măsură. nu cunosc pe nimeni care să-mi reziste.

sînt un bărbat cum nu vă puteţi imagina.
ca să nu plesnesc de spaimă mă izbesc de o mie de ori
de peretele camerei.
însă nu vă arăt. nu arăt nimic nimănui.
sînt un bărbat teribil. sînt un bărbat cum nu vă puteţi
imagina.
bat ca descreieratul din inimă şi mai ceva ca un descreierat
rezist acestui rîs înăbuşit.
începe delirul şi odată cu el bucată cu bucată trupul meu
cade în mine şi mă umple de groază.
nu rămîne nimic în afara respiraţiei năucitoare: inspir.
expir. expir. expir.
forţa mea mă încîntă într-atît încît fac spume.
la zeci la sute de kilometri în jur nimic altceva
decît spumele acestea gata să pulverizeze pămîntul.
într-adevăr: tulbur peste măsură. nu cunosc pe nimeni
care să-mi reziste.
însă nu vă arăt. nu arăt nimic nimănui.

5
I
 ghinga

sînt la bistriţa de treizeci de ani. nimic nu mi-a luminat

trupul
aşa că acum cîntăresc cu 80 de kilograme în plus: ca un
porc
umbra mea scormoneşte prin mine şi mi se freacă de oase.

sînt la bistriţa şi aici în fiecare dimineaţă un soare nou

se desprinde din tavan şi după ce loveşte aerul încăperii
scîrţîie ore în şir printre pereţi.
şi ghinga aplecîndu-se cît să nu depăşească statura unei
pisici şi
plimbîndu-se aşa aplecată toată dimineaţa.
mustind între braţele ei trupul meu pocneşte iute din
capete
ca din o mie de bice.

de treizeci de ani aici ca un lemn lăcuit:

frigul nu mă face să tremur puterea luminii e neînsemnată
iar cînd vorbesc zgomotul nu depăşeşte pielea mea.
din toţi aceşti ani nici unul în care să mişc altfel decît
purtat în braţele ei.

şi tot ca un lemn lăcuit ea izbindu-se noaptea de mine

speriindu-i cu exactitate pe cei vii

9
Dan Coman

toţi îmi spun dan. şi eu: dan. dan, trebuie să ai grijă.

cu mişcările mele bruşte am rănit animalele aerului
şi-acum îmi picură sînge închegat peste păr.
în fiecare dimineaţă dintre braţele acestei femei îmi scot
capul
şi latru alături de cîţiva cîini negri.

dan. înlăuntrul meu umbra trupului exersează mişcările

bruşte ale trupului:
noapte de noapte tresar şi-mi pătez pomeţii cu gleznele.
nu urlu ci mă lovesc tot timpul pe ascuns.
de cele mai multe ori cînd o privesc cu mare atenţie
o văd pe ghinga cum îngrijorată şi chircită într-un colţ
al camerei
îmi rosteşte neîncetat numele.
de o parte şi de alta a sa curg nebuneşte ploile de vară.

toţi îmi spun dan. şi eu: dan. dan, trebuie să ai grijă.

şi imediat în patru labe prin încăperi fumînd şi bolborosind
pe ascuns.
purtînd tot timpul un animal de casă înfăşurat în jurul gurii.
iar dimineaţa, dimineaţa dă-i înainte cu tot cu umbră
cu pămînt pînă aproape de coapse
cu gingiile scăldate în zeamă de prună.

10
 ghinga

dă-i înainte şi dă-i înainte şi pe la miezul nopţii

doar capul ieşindu-mi la suprafaţă dintre braţele ei
şi alături de cîţiva cîini negri
schelălăind la fiecare scurtă lovitură a acestui soare
de iarnă.

11
Dan Coman

în toţi aceşti ani ghinga mi-a pus ordine în mişcări: un

bărbat impecabil
fluturînd la intrarea în bistriţa ca un steag negru.
şi în toţi aceşti ani puţin cîte puţin soarele încremenind
deasupra mea.

aproape treizeci: spaima în cap cu tot cu cele 200 de kg

ale sale.
şi trupul acoperit de transpiraţie ca de cele mai bune blănuri.
şi umbra trupului prin trup ca un făt de treizeci de ani.

în jurul meu cei asemeni mie se înmulţesc mai iute

ca şoarecii
şi eu nerecunoscător. dar acum pe cine să mai recunosc:
purtat în braţe de ghinga trec neîncetat printre cei vii
şi le imit mişcările.

aproape treizeci: puţin cîte puţin soarele deasupra mea.

şi aproape treizeci: puţin cîte puţin trupul meu
năpădind lumea.

12
 ghinga

dimineaţa devreme dintre cei vii se ridică spiritul viilor şi

după ce ţiuie o vreme pe deasupra lor
ca o musculiţă grasă în lapte cade printre ei
şi face rotocoale pline de spumă.

aici însă numai puterea trupului biruind.

aici de treizeci de ani soarele înţepenit deasupra mea şi

trupul meu mirosind deja puternic a friptură de porc.
şi ghinga purtîndu-mă-n braţe şi pălind la fiecare pas
şi dîndu-şi capul pe spate.

(dar iată cîtă precizie în mişcările ei: de treizeci de ani

suferinţa trupului este aici necunoscută.)

atîrnînd ca un mare covor de lînă în afara ferestrei

trupul meu se aeriseşte în numai cîteva ore şi
în numai cîteva ore lumea mirosind deja puternic a porc.

şi-n tot acest timp cei vii înghesuindu-se sub fereastră

şi pipăindu-se într-o stranie parte a lor şi neîncetat
şuşotind despre spiritul viilor scos imediat dintre cărnuri
puternic şi colorat şi plin de bubiţe de aur.

13
Dan Coman

(şi în afara ferestrei trupul meu continuînd să atîrne şi

să fluture şi să împrăştie mirosul de friptură peste cei vii)

şi apoi apărînd ghinga şi privindu-i pe aceştia cu o mare

îngăduinţă
ascultîndu-le vorbele şi văzînd spiritul mustind printre ei

şi-n cele din urmă tocmai în faţa lor scoţîndu-şi ghinga

trupul din rochie
şi cu tot cu superba ei celulită izbindu-i scurt peste bot.

14
 ghinga

au tăiat toate animalele pămîntului. au tăiat toate animalele

aerului.
cu ţiglele de pe casă şi-au întărit pielea.
stau în faţa lor deşi purtat în braţe de ghinga
mă simt mai sigur decît într-o cameră de baie:
aici pot să mă admir cu picioarele mult deasupra umerilor
şi pot să mă ating fără să simt nimic.

stau în faţa lor şi văd cum le flutură eşarfele negre pe după

urechi.
rînd pe rînd îşi întăresc pielea cu ţiglele de pe casă
cu betonul dintr-un bloc întreg cu jumătate pămînt.
îmi frec mîinile pentru a putea tresări. îmi umezesc buzele:

din sfert în sfert de oră vine ghinga şi mă adună

în braţele ei
şi mă leagănă şi-şi apleacă scurt capul deasupra mea
şi cu totală indiferenţă îmi urlă direct în gură
cîteva vorbe de încurajare.

15
Dan Coman

trupul meu refuză să mişte la comenzile mele: umbra

trupului ţîşneşte prin trup şi-l poartă în toate direcţiile.
aşa că dimineaţă de dimineaţă ca pe un frate mai tînăr
mă bat măr
şi-apoi în patru labe îmi încep plimbarea prin hol.

înaintez repede şi repede-repede mă întorc de unde-am

pornit.

înfăşurată în celulita de gală ghinga vine în urma mea şi

bucată cu bucată îşi adună umbra într-o cămaşă de noapte.
din două-trei mişcări curăţă fiecare bucăţică
de resturile de carne care atîrnă din ea. cînd oboseşte
gura i se deschide numai atît cît să crape aerul
şi să se simtă mirosul.

înaintez repede şi repede-repede mă întorc de unde-am pornit.

în braţele acestei femei sînt sigur: de 30 de ani

umbra trupului îmi umple trupul ca o burtă de cal
şi eu de 30 de ani mişcîndu-mă ca şi cum aş rostogoli
cu umerii
burta aceasta.

16
 ghinga

purtîndu-mă în braţe ghinga îşi umezeşte

în fiecare dimineaţă pielea cu zeci de cafele
pentru ca umbra să-i ţîşnească aşa cum se cuvine din trup.
şi umbra sa umplînd în cîteva ceasuri toate încăperile
şi ghinga imitînd-o neîncetat.

sîntem la bistriţa de treizeci de ani şi-n tot acest timp

doar o singură dată un soare de iarnă s-a desprins dintre
cei vii
şi a luminat pînă la un metru de noi.

17
Dan Coman

cît mai puţin despre moarte. despre viaţa dintre braţele ei.
şi nimic
nici un cuvînt care să o trezească pe ghinga şi să-i
îndepărteze mirosul.
văd rareori iar cînd văd patruzeci de zile după aceea
mi-e tot mai ruşine.
am rezistat tuturor spaimelor dar în faţa mea
încă mi se înmoaie picioarele.

nimic altceva nu mă mai poate ademeni.

şi mai sînt şi dimineţile acelea de vineri cînd purtat

în braţe de ghinga
cu amîndouă mîinile deschid buzele celor vii
şi folosindu-mi capul exact ca pe o pasăre de curte
le ciugulesc răbdător negreala din gură.

18
 ghinga

toate organele mele au conştiinţă numai corpul mi-e

nemişcat.
de aproape treizeci de ani sînt înţepenit între braţele acestei
femei, deşi
o parte a soarelui se tot înalţă dintre umerii mei şi mă tulbură
peste măsură.
toate organele au conştiinţă, dar dintre toate ficatul
se comportă exemplar.

cînd în noaptea aceea ghinga dansa, eu creşteam şi

creşteam şi
semănam tot mai bine cu un om în toată firea.
creşteam şi burta ei de rasă îmi acoperea perfect ezitările.

ghinga dansa şi eu creşteam acolo, dar nu întru totul,

căci de la bun început ficatul mi s-a întrezărit între
marginile
mustoase şi pline de franjuri ale ficatului viilor.

ghinga dansa şi dansa şi eu continuam să cresc în burta ei

deşi eram om în toată firea iar soarele încălzea încă de
pe atunci
fără una din margini.
ficatul meu mic şi încă fără putere începea să prindă viaţă

19
Dan Coman

în ficatul celor vii şi pentru prima dată atunci am simţit

felul acela de conştiinţă bolnăvicioasă şi înnegrită la miez
care pînă şi astăzi face din mine un bărbat impecabil.
(însă nici pînă astăzi nici pînă astăzi mirosul de ficat
al respiraţiei
nu-mi întrerupe melancolia.)

creşteam şi creşteam şi tot mai tare apăsam ficatul celor vii

şi-l umpleam şi-l făceam greu ca o scîndură.
căci de-acum ficatul meu creştea şi
învăţa cum să-şi folosească singur puterea.

ghinga dansa şi dansa şi eu eram om în toată firea

numai că trupul îmi era nemişcat iar organele pline
de conştiinţă.
dintre toate ficatul acesta mic se comporta exemplar şi cînd
marginile lui au atins marginile reci ale ficatului viilor
pe ghinga au apucat-o durerile.

şi acum ca şi atunci sănătos şi frumos sănătos şi frumos

şi om în toată firea.
cu trupul nemişcat dar cu organele pline de conştiinţă.

iar dintre organele acestea pline ochi pentru prima dată

ficatul mi-a zvîcnit şi ca pe un omuleţ rozaliu şi străin
m-a izbit de birou
şi pentru prima dată ficatul mi-a îndesat mirosul morţii
în gură.

20
 ghinga

tot ce a luminat pînă acum a luminat pentru umbra mea.

stau în bucătărie şi îmi pregătesc cafeaua cu mişcări
care aparţineau altădată unei femei.
îmi adulmec spaimele pînă la capăt. iată:
deasupra apei clocotite o pojghiţă de gheaţă de la
respiraţia mea.

treizeci de ani am deprins nemişcarea.

treizeci de ani şi-a aruncat ghinga umerii asupra mea.
treizeci de ani şi pe nerăsuflate sute de mii de ţigări.

tot ce a luminat pînă acum a luminat pentru umbra mea

dar între marginile mele încă din naştere umbra a înţepenit
ca un peşte gras într-un borcan.
stau în bucătărie şi umezesc ţigară după ţigară.
tot tutunul adunat cu grijă treizeci de ani în plămînii
şi în sîngele meu
de treizeci de ani ca betonul îmi cade din gură.

stau în bucătărie şi de atît sînt în stare:

sorb din cafea cu propriile-mi mişcări.
îmi adulmec spaimele pînă la capăt. iată:
purtat în braţe de ghinga trec neîncetat printre cei vii
şi dau din picioare.

21
Dan Coman

cînd e foarte frig ghinga mă scapă dintre braţele ei

şi începe să umble prin încăperi aşa cum numai ea e
în stare:
repede-repede şi sunînd din încheieturi ca din bice.

cînd e foarte frig trupul meu stă claie peste grămadă

pe covor
moale şi pătat de cafea. atît aşteaptă soarele cel nou:
mai precis decît un ţînţar ţîşneşte dintre pereţi
şi-mi ciupeşte obrajii.
mişc greu dar cînd reuşesc să-l pocnesc crapă
într-o parte a sa
şi aerul său închis umple imediat lumea.

cînd e foarte frig încep să-mi lovesc un capăt

al trupului
ca pe o sticlă cu vin şi ca pe un borcan cu muştar
dar loviturile acestea moi şi neîndemînatice
nu reuşesc să-mi scoată umbra din trup:
de treizeci de ani dopul de carne sigilează
capetele mele.

noroc cu tristeţea acestei femei: cînd e foarte frig

22
 ghinga

vine şi-mi ridică trupul de pe covor şi vreme

de zece cafele
îl poartă în jurul umerilor ca pe o blană argintie de vulpe.

23
Dan Coman

la patru dimineaţa jumătate din trupul meu începe să alunece

dintre braţele ei şi alunecă aşa în vreme ce
aburii ţîşnesc din el ca dintr-un viţel proaspăt.
o jumătate de trup numai şi numai bărbat.
(cealaltă jumătate încă pluteşte cu burta în sus
prin transpiraţia acestei femei triste.)
jumătatea mea numai şi numai bărbat începînd de la patru
dimineaţa
şi alunecînd neîncetat pînă spre şase.

şi aproape de şase soarele cel nou gata-gata să facă

două-trei rostogoliri printre cei vii.

şi după şase jumătatea mea numai şi numai bărbat

alunecînd iar dintre braţele ei
atîrnînd în afara încăperii şi încă alunecînd şi nu mai departe
de opt
ca o momeală proaspătă spînzurînd peste marginile lumii

făcîndu-i pe cei vii să înghită iute în gol

24
 ghinga

dintr-o încăpere într-alta dintr-o încăpere într-alta şi

umbra mea înţepenită în mine ca un cal mort.
în treizeci de ani n-am mişcat altfel decît purtat în braţe
de ghinga.
şi ghinga spălîndu-mă şi hrănindu-mă şi dîndu-mi să fumez.
(şi pentru toate acestea folosind mişcările sale ascunse.)

dintr-o încăpere într-alta dintr-o încăpere într-alta

şi într-o singură încăpere ghinga aţipind şi eu
alunecînd dintre braţele ei şi scormonind iute printre hîrtii.

cînd rămîn de unul singur mişc numai în patru labe

şi chiar dacă la fiecare mişcare mă izbesc de podea
soarele tot nu se desprinde dintre scînduri:
doar uneori aşa mic şi rece cum numai el poate fi
începe să scîrţîie ca un şoarece.

ghinga moţăie şi eu scormonesc printre hîrtii pînă ce apare

în mijlocul lor o transpiraţie proaspătă
pata aceea uleioasă şi rece a celor vii:
repede-repede îmi strecor arătătorul aici şi apoi
mi-l îndes între buze.
repede-repede căci se trezeşte ghinga şi
după ce-şi mototoleşte singură rochia vine deasupra mea

25
Dan Coman

şi face ca pisica şi face ca melcul

adunîndu-mă-n braţele ei

apoi iar dintr-o încăpere într-alta dintr-o încăpere într-alta

şi eu urlînd din toate puterile calm şi foarte sigur pe mine

26
 ghinga

dis-de-dimineaţă cu mare greutate soarele se ridică din podea

şi se ridică numai cît să vedem noi cum dintre cei vii
femeile sînt năpădite scurt de boala cumplită a celor vii.

e aceasta ora la care lichidă şi neagră şi plină de urme

cafeaua înţepeneşte între ceşti şi gurile noastre
şi noi oglindindu-ne în mijlocul ei părul întărit.

e aceasta ora la care soarele încă mai luminează şi eu

cuibărit în braţele ei tremur cît să-i zvîcnească trupul
şi să mă danseze.
şi ghinga săltîndu-şi teatral coapsele printre cei vii.

şi nu trece bine ora aceasta şi soarele devine greu şi ţeapăn

ca un cap de viţel mort
şi aşa greu şi ţeapăn şi aproape mugind izbeşte podelele.

şi noi abia apucînd să zărim cum pe deasupra noastră

se întinde pămîntul
iar în mijlocul lui boala cumplită a celor vii
zbenguindu-se deasupra unor bărbaţi tineri.

27
Dan Coman

ghinga doarme şi cînd ghinga doarme eu pîndesc cu înverşunare

dintre braţele ei.
„atenţie atenţie” e tot ce-mi spun iar vorbele acestea aduc
imediat
o mai mare apropiere a mea faţă de mine
o mai mare voluptate a mea faţă de trup.

ghinga doarme şi cînd ghinga doarme eu îi pîndesc pe cei vii

cum transpiră
şi pîndesc făpturile de tablă ale vocilor lor.
uneori sute de ciocane lovesc tabla acestea şi cei vii se lipesc
unii de alţii
şi tremură ca pelicanii pe moarte.

ghinga doarme şi cînd ghinga doarme femeile viilor

se strecoară printre vii
şi îmi ademenesc faţa cu burţile lor reci
se apropie şi rînd pe rînd îşi strecoară glasul şi-şi strecoară
respiraţia între buzele mele
şi mustesc aşa unele după altele aproape o oră

şi eu tremurînd ca pelicanii pe moarte

zgîlţîind-o pe ghinga şi

28
 ghinga

ghinga trezindu-se şi săltîndu-mă puţin în braţele ei

şi desfăcîndu-mi gura cu limba fără să simtă duhoarea.

29
Dan Coman

ca un neg ca o uşoară albeaţă ca o bijuterie

trupul meu a ţîşnit într-o bună zi dintre cei vii direct
în braţele ei
şi a început să crească aici de unul singur
şi a tot crescut timp de treizeci de ani.
şi femeia aceasta purtîndu-l zi de zi într-o parte a sa
şi dîndu-i necontenit să fumeze.

de la bun început trupul meu a fost nemişcat iar dacă

a crescut
a crescut pentru că umbra lui creştea în el şi-l umfla
şi-l împingea înainte.
un fel de boală rară care nu cauzează nimic cu adevărat –
ca o astfel de boală trupul meu crescînd în neştire
treizeci de ani.
şi treizeci de ani ghinga purtîndu-l în braţele ei
şi dîndu-i să ronţăie din cafele.

şi-n toţi aceşti ani ghinga era cea care se trezea

dimineaţa şi
mă potrivea între genunchii săi şi îmi ritma mişcările
cu propriile-i braţe

30
 ghinga

şi ghinga era cea care simţea cînd totul se apropie

de sfîrşit
şi-atunci mă ridica iute deasupra capului său
şi-mi scutura trupul de cîteva ori în dreptul luminii.

31
Dan Coman

cei ce vin la bistriţa vin doar la amiază şi vin numai pentru

cîteva ceasuri.
le aud respiraţiile mici şi dese căzîndu-le ca ploaia în stomac.
pasărea cu care dorm păsările nu conteneşte atunci să ţopăie
peste umerii lor.
pasărea păsărilor e mică precum unghia şi ei se admiră aici
pe furiş
ca-ntr-o oglindă de buzunar.
vuietul pe care-l aud este însă peste puterile lor.

la amiază stau tolănit peste un mare covor de lînă şi le întind

tuturor ochii.
curtenitori cum sînt se apropie rînd pe rînd şi-mi sărută
pupilele
şi eu de la o aşa mare apropiere le văd perfect buzele
albite de spaimă.
vuietul pe care-l aud este încă peste puterile lor.

se întind lîngă mine şi eu folosindu-mi capătul trupului

ca pe o mare coadă de peşte le plesnesc coapsele: sînt
numai vii
şi coapsele viilor sînt tari şi reci şi sună ca sticlăria.
şi pînă să treacă amiaza îşi schimbă culorile de cel puţin
şapte ori.

32
 ghinga

şi trece amiaza şi ei o întind cu capetele înfundate în mîini

pînă la cot
şi cu vuietul atîrnîndu-le între tîmple ca o vacă de o sută
de kg.

şi vine apoi ghinga cu faţa tristă ca o faţă de muscă şi

mă saltă şi mă leagănă şi mă întinde pe pat
căci imediat sub covor se întinde umbra sa umedă

şi nu din poftă ci dintr-o teribilă plictiseală

o poartă femeia aceasta tot restul zilei prin gură.

33
Dan Coman

nici noaptea nu mă lasă ghinga dintre braţele ei ci

strîngîndu-mă cu putere între încheieturi
mă întoarce neîncetat dintr-o parte într-alta.
(numai cînd tresare în somn trupul meu se desprinde
de ea
şi pluteşte aşa aproape două secunde)

noaptea ghinga doarme buştean şi fumează ţigară

după ţigară.
uneori deschid ochii şi îmi pîndesc trupul la jarul acesta
dar noaptea umbra îmi îngheaţă în trup şi mişcă prin el
ca un urs şi-l face să scîrţîie.

toată noaptea ghinga fumează şi mă ţine strîns între

încheieturi
şi mă întoarce dintr-o parte într-alta.
din cînd în cînd trag şi eu cîte un fum din ţigările
ei şi-atunci
lungă şi dreaptă ca o cizmă de lux respiraţia îi ţîşneşte
iute la aer.

ghinga nu ştie dar după miezul nopţii tavanul coboară

ca o burtă de cal
şi se freacă şi se scarpină de genele mele.

34
 ghinga

ghinga doar dimineaţa zîmbeşte şi ghinga doar dimineaţa

îşi înfăşoară cămaşa de noapte în jurul burţii şi
mă aruncă scurt la aproape un metru deasupra ei

şi eu în nici două secunde căzînd peste ea de cîteva ori

şi făcînd-o să ţiuie.

35
Dan Coman

am pentru ghinga acest trup şi pentru răbdarea ei toată

înţepenirea mea.
de treizeci de ani ne privim unul pe altul cu coada roşcată
a ochilor
şi această pîndă necontenită ne-a tulburat deja pînă
peste puteri.

acum mişcările noastre aduc numai plictiseală printre noi.

acum cu feţele lipite de fereastră cei vii îşi strigă unul altuia
mişcările acestea
apoi vreme de cîteva ceasuri exersează neîncetat.
dintre plăcerile lor aceasta e cea mai exactă.

sfîrşitul acum. pînă peste puteri sfîrşitul.

purtîndu-mă de atîta vreme în braţe ghinga nu-şi mai simte

mirosul
iar plimbările ei prin încăperi au căpătat pasul unui bărbat
sobru.

şi viii încă exersînd.

am pentru ghinga acest trup şi pentru răbdarea ei toată

înţepenirea mea.

36
 ghinga

sfîrşitul acum. pînă peste puteri sfîrşitul.

orele negre sub noi şi soarele acesta de iarnă rotindu-se
numai pentru sine.

sfîrşitul acum: după treizeci de ani

mişcările noastre sînt din ce în ce mai exacte şi
mişcările acestea aduc numai plictiseală printre noi.

37
Dan Coman

sînt liniştit: îmi recunosc toate meritele. în treizeci de ani

ca o bucată limpede de lemn umbra mi-a ţinut trupul
pe deasupra pămîntului însă acum
dintre braţele ei doar picioarele îmi mai atîrnă în dreptul
lumii
şi flutură repede în gol.

aşa întinsă în mijlocul camerei ghinga pare gravidă:

peste mari bucăţi ale trupului celulita de casă
şi-a început răspîndirea.
cîteva ploi ţîşnesc din pămînt şi rămîn o vreme
pe deasupra ei.
cînd trupul începe să îi transpire
pămîntul pocneşte scurt la capete şi se răceşte
ca un congelator.

stau cu degetele picioarelor exact în dreptul lumii şi dintr-o

singură mişcare
oglindesc în unghii numai ceea ce trebuie reţinut.
acum sînt liniştit: toate lucrurile bune s-au întîmplat.
vorbesc limpede căci vorbesc numai şi numai pentru mine.

la intervale scurte grămăjoare de vii intră în odaie

muţesc.

38
 ghinga

în doi-trei ani gata. acum sînt chipeş iar plictiseala mă face

violent
dar numai atît cît să exclame cei vii şi singuri
să-şi plesnească obrajii de admiraţie.
acum sînt cu mijlocul exact deasupra acestei femei
iar restul corpului
mi-e sus calm şi sigur şi roşu-roşu de atîta încredere.

sînt elegant şi rasat şi deja am umplut treizeci de saci

cu hîrtie scrisă de mînă. dar în cel mult trei ani gata.
la revedere. praf şi pulbere.

acum sînt la bistriţa însă încă de-atunci ghinga ştia:

doi, cel mult trei. ştia şi-
mi vorbea şi-mi vorbea şi-mi vorbea şi
tot vorbindu-mi şi-a deschis gura şi mi-a halit capul.
negru-negru în gura ei dar bine cald linişte.

acum sînt la bistriţa frumos şi întreg şi sigur pe faptele mele.

sînt aici dar capul mi-e tot în gura ei
se plimbă cu el printre cei vii şi n-o vede nimeni
se ascunde prin încăperi şi-şi loveşte coapsele şi n-o vede
nimeni

39
Dan Coman

doar buzele mele zvîcnind de spaimă ca aripile tăiate

ale unei găini.

în doi-trei ani gata. acum sînt la bistriţa şi soarele e

deasupra mea.
sînt la bistriţa şi jumătate trupul mi-e înfăşurat în saliva
ei strîmtă
ca într-o placentă.

40
II
 ghinga

las la o parte visul cu marele pelican deşi nimic mai

preţios. singur
pe propriile-mi picioare îmi încep plimbarea prin cameră.
aproape treizeci de ani de cînd n-am mai mişcat altfel decît
purtat în braţele ei.
ghinga mă scotea la soare dar mai ales încerca să-mi alunge
spaima:
întins pe spate puteam să-i plesnesc pe cei vii pînă ce aceştia
săreau pe deasupra mea unul după altul unul lipit de altul
şi pînă ce burţile lor umede formau un cer viu
un cer de care în sfîrşit mă simţeam atît de aproape.
nu-i atingeam pentru că fiecare mişcare a umbrei mele
înlăuntrul meu
avea atîta forţă încît îmi făcea ferfeniţă oasele.
dar acum las la o parte visul cu marele pelican (deşi nimic
mai preţios.)
singur în încăperea uriaşă îmi ţin mijlocul sub braţ
şi mă îmbărbătez lovindu-mi obrajii cu limba.
încep să mişc şi lucrul acesta mă tulbură într-o mare măsură:
cu gesturi de clovn împieliţat îmi mut picioarele centimetru
cu centimetru
şi centimetru cu centimetru gura mi se lărgeşte mai mult
decît pentru spaimă.

43
Dan Coman

aş putea spune că m-am mai îmblînzit: respir pe deasupra

lucrurilor
şi acestea puţin doar foarte puţin se clatină şi îmi ating
faţa.
îi salut pe cei vii cu vechiul gest deşi asta pare să-i sperie
cel mai mult.
în pămînt după treizeci de ani s-a luminat dar nimic n-a fost
de văzut.
numai ghinga s-a bucurat şi şi-a mirosit pe ascuns trupul.
într-adevăr: m-am îmblînzit mult.
o burtă splendidă începe de pe-acum să-mi acopere tremurul.
viii s-au apropiat la o sută de metri de mine fără să strige
iar peste umărul iubitei mele mai elegant decît o eşarfă
de noapte
trupul iubitei mişcă într-un perfect echilibru.
m-am îmblînzit cu desăvîrşire. sînt liniştit:
nu am mai făcut pe nimeni să mă caute şi acesta este
un lucru bun.
acum burta mea splendidă e cea care-mi menţine echilibrul.
pentru comoditate îmi aşez capul pe umăr şi imediat
vorbele mele pentru frumuseţea mea îmi pocnesc între buze
ca nişte seminţe uriaşe între dinţii unui cal. e atît de bine.
e perfect:

44
 ghinga

după treizeci de ani un soare mic cît inima unei albine

se rostogoleşte prin pămînt întărindu-l
iar roiurile de papagali ţîşnesc şi umplu golurile făcute
de morţi.

45
Dan Coman

ca să nu miros a transpiraţie mi-am înfundat tot trupul

cu pămînt
apoi m-am rotit de o sută de ori în jurul meu răspîndind
frigul.
sînt apărat pentru tot restul vieţii. sînt senin şi binedispus:
ca nişte pui de caniş morţii se ridică în două picioare
şi-mi încălzesc inima.
nu le vorbesc niciodată dar seara mai ales seara îi scot
la plimbare
şi ei scîncesc şi bolborosesc în limba lor păsărească.
unii poartă încă înlăuntrul lor o boală adevărată şi pentru asta
învie tot la cîteva zile. şi atunci în jurul soarelui se face negru
iar lumina ţîşneşte dintre coapsele acestei femei şi-i loveşte
cu exactitate.
sînt apărat pentru tot restul vieţii. sînt senin şi binedispus:
dimineaţa foarte devreme mă întind în mijlocul camerei
şi mă ocup numai şi numai de plăcerile mele. cîteva ore
nu mai există nimic
chiar dacă morţii ca nişte nou-născuţi neglijaţi
se adună imediat la picioarele mele şi folosindu-şi limba lor
păsărească
încep să scîncească şi încep să tremure şi încep cu toţii să urle.

46
 ghinga

ceea ce trebuie să fac este foarte simplu. mi-e oricînd

la îndemînă.
(numai şi numai din lene îmi las mîinile să se hîrjonească
pe deasupra mea)
gura femeii pompează neîncetat un aer atît de cald
încît ori de cîte ori mă apropii pentru a vedea
dacă mai trăieşte
parcă mi se lipesc de obraji nările unui bivol tînăr.
e un efort peste puteri dar n-am de ales.
(din cînd în cînd îmi controlez mişcările mîinilor
pentru a-mi uşura dezechilibrul)
voi face însă ceea ce trebuie să fac: este atît de simplu.
s-a încercat de atîtea ori şi de fiecare dată a ieşit perfect.
dar mai întîi să mă apropii de ghinga
şi dacă mai e în viaţă să-mi lipesc buzele de buzele ei
şi să strig din toate încheieturile ca să nu uite.

47
Dan Coman

după o lungă amorţeală mă găsesc iar irezistibil.

pătrund în mintea mea cu viteza unui ghepard tînăr
şi cu de două ori viteza unui ghepard tînăr alerg prin odaie.
îmi dăruiesc o deosebită plăcere. pur şi simplu sorb
aerul: sînt bucuros.
abia de-mi pot face faţă (mă recunosc pînă şi cînd dansez).
cu o şiretenie fără seamăn ajung lîngă inima mea.
îmi vorbesc dar trebuie să am grijă: numai lăudîndu-mă
excesiv
trec dintr-o zi într-alta.
sînt cu adevărat o fiinţă uluitoare.
nu mai ştiu ce să fac: mă găsesc irezistibil.
deschid fereastra şi pămîntul năvăleşte ca o apă limpede
în odaie.

48
 ghinga

mă disciplinez pe zi ce trece. am un tot mai mare respect

pentru somn.
zic fără să clipesc: somn. somn şi discreţie.
atîta discreţie încît încap şi în gaură de şarpe.
cu o aleasă îndemînare refuz să mai mişc. şi doi dintre
prieteni
deja morţi iar al treilea înţepenit între cele două jumătăţi
ale trupului.
înţeleg totul de aceea pot să mă abţin.
din douăzeci şi patru de ore douăzeci şi trei dorm dus.
în rest măresc viteza cu care mă ating.
tulburaţi, cei vii s-au mişcat totuşi şi mi-au făcut loc
dar acum cu zgomot cumplit trupul meu cade dintre ei
speriindu-i şi făcîndu-i să roşească.
nu fac altceva decît să mă disciplinez. nici n-apuc să zic:
somn. somn şi discreţie. în curînd vor putea să mă caute
cît vor dori
nu mă vor găsi nici folosindu-se de mirosul perfect al pisicii
pămîntului.
căci sînt tot mai sigur: oasele vor dispărea
iar aerul va fi fierbinte cît să jumuleşti un struţ
îmi voi ţine cîteva clipe respiraţia pentru ca mai apoi
să suflu aerul acesta prin gura mea pînă ce
marginile mele se vor strînge şi se vor usca
şi vor fi întru totul lipite de marginile lumii.

49
Dan Coman

fac parte dintre cei aleşi. moartea mă bîntuie iar ţinuta mea
este exemplară.
stau nemişcat şi admir fără suflare fiecare boală cu
adevărat
de neoprit.
şi deşi nu trebuie dintre toate bolile o aleg pe a mea.
nimeni nu ştie dar dintre umbre azi dimineaţă s-a ridicat
o parte a soarelui
şi mi-a luminat mîinile.
sînt acum cele mai multe părţi ale corpului fără folos.
şi o linişte care nu-mi dă pace o clipă.
cînd îmi fac semne nu le văd iar cînd înţeleg ceva uit
imediat totul.
doar noaptea tîrziu cîte un pumn de ploaie cade de foarte
aproape şi-mi răcoreşte faţa.
fac parte dintre cei aleşi. stau aici şi nu văd nimic. fără suflare,
bătînd pasul pe loc.
de la bun început totul se năruie iar dacă sînt totuşi lucruri
care rezistă
imediat apare cineva primprejurul lor.
din ce în ce mai des moartea mă bîntuie iar ţinuta mea
depăşeşte exactitatea.
nimeni nu ştie dar dintre umbre azi dimineaţă s-a ridicat o
parte a soarelui
şi fără să lumineze a trecut pe deasupra mea.

50
 ghinga

noaptea întreagă despre cartea nebună.

răstălmăcind vorbele unora, acum în pămînt.
şi cafeaua neagră în care privesc mai apoi ore în şir.
foarte elegantă
ghinga îşi plimbă cîinele turbat
şi scoate mici zgomote prin tocurile ei galbene.
din cînd în cînd ca un smoc de şerpi genunchii îi ies de sub
rochie
şi flutură pe deasupra mea.
şi eu despre cartea nebună în cămăşi descheiate la gît
provocîndu-mi nenumărate erecţii
şi speriindu-mă cu faţa aceasta umflată de spasm.
sînt la capătul lumii şi îmi trebuie timp să mă obişnuiesc:
de aici se vede totul. absolut totul.
îmi trec mîinile prin pămînt ca printre nişte rufe puse
la uscat.
fac semne fără ca cineva să mă vadă iar dacă vede cineva
nu vede astfel.
inspirată de propria-i eleganţă ghinga aleargă printre vii
tocurile ei galbene lovesc aerul pînă ce acesta face cîteva
cute
şi ca o eşarfă mototolită îi flutură la gît.
sînt la capătul lumii şi vorbesc despre cartea nebună.
şi încă despre vorbele altora, acum în pămînt.

51
Dan Coman

soarele s-a întărit ca o nucă de cocos şi cînd bate vîntul

îmi loveşte genunchii.
calm, foarte calm fac o gaură în mijlocul lui şi-i sorb toată
zeama.

52
 ghinga

sînt un om bun. cum nu se poate mai bun. îmi dau lacrimile

de atîta bunătate.
nu ies niciodată dintre aceşti patru pereţi deşi deseori fac
plimbări care seamănă
perfect cu o mică excursie la capătul lumii.
din cauza bunătăţii mele sînt atît de atent cu mine încît
nici sîngele nu-mi mişcă prin corp decît rareori.
din cauza bunătăţii mele sînt aproape perfect.
simpla mea prezenţă printre fiinţele vii ale lumii
le-ar şterge pe toate de pe suprafaţa pămîntului.
nimeni niciodată n-a rezistat unei astfel de bunătăţi.
căci sînt un om bun. cum nu se poate mai bun.
mă opresc în mijlocul camerei şi pînă să mă îmbrăţişez
hohotele mele mă împrăştie pe pereţi ca pe un pumn
de roşii stricate.

53
Dan Coman

nici o clipă nu am încetat să-mi vorbesc altfel decît unei

femei
dar astăzi neruşinarea depăşeşte orice închipuire.
e peste miezul nopţii o oră şi eu mă rotesc în jurul meu
cu o viteză ameţitoare şi-mi tot sărut mîinile.
mi-e peste puteri să mă abţin. pînă peste puteri.
căci numai ştiind că sînt acolo în el şi trupul meu
reacţionează
cum zece pisici în călduri laolaltă cum ghinga cum
nimeni altcineva.
am încercat totul. pînă şi muţenia pînă şi totala nemişcare.
fără folos.
de cîte ori îmi vorbeam gura mea mai că s-ar fi devorat
pe sine
de atîta splendoare sonoră de atîta meşteşug.
luni de zile n-am făcut altceva decît să mă umilesc însă fără
fără folos.
cu adevărat: niciodată n-am încetat să-mi vorbesc altfel
decît unei femei
dar astăzi neruşinarea a depăşit orice închipuire.
astăzi cînd tocmai reuşisem să-mi adorm trupul
iar tensiunea dintre mine şi el aproape că se risipise.
numai că nimic nu a fost mai puternic şi nimic nu m-a putut
opri:

54
 ghinga

m-am ridicat în toată splendoarea mea deasupra trupului meu

şi l-am ţintuit între perne
şi întocmai ca unei femei i-au fost de-ajuns cîteva mişcări
puternice şi pline de precizie
pentru ca strigătele lui înfundate să-mi acopere strigătele.

55
Dan Coman

ca un roi de lăcuste ca o femeie neagră de supărare

ca un tutun belgian
astfel trece acum pămîntul cel nou pe deasupra mea.
îmi strecor capul printre cîţiva bărbaţi vii şi le urmăresc
ticurile.
pielea frunţii lor îmi atîrnă pe obraji ca o jumătate de unt
proaspăt.
seara închid ochii. mă pot închipui deja: un bărbat violent
aproape zburînd duminica pe deasupra meselor şi respiraţia
mea violentă
scurgîndu-se fără zgomot în plămînii acestei doamne
(nici dac-aş numi-o ghinga n-aş putea spune mai mult.)
azi dimineaţă am făcut cîţiva paşi pînă în dreptul ferestrei
dar n-am mai privit.
părul roşcat al gambelor mele atîrna ca o trenă
şi foşnea într-atît
încît pînă şi eu a trebuit să-mi acopăr urechile de cîteva
ori.
azi dimineaţă în faţa sănătăţii mele burţile viilor au pălit.
îmbrac costumul negru şi caut prin buzunare: nimic
deşi deseori cîte o femeie mai visătoare îşi uită
coapsele printre batistele mele brodate.
acum însă doar ghinga a făcut cîteva mişcări de încălzire
şi apoi

56
 ghinga

ca un lănţişor de argint s-a agăţat de mine şi mi-a zornăit

toată ziua la gît.
şi toată ziua, zornăind mai ceva ca o morişcă, toată ziua
pămîntul cel nou
bucată cu bucată trecînd pe deasupra mea
şi capetele roşcate şi pline de somn ale părinţilor mei
ivindu-se brusc din pămîntul acesta
lipindu-şi buzele de buzele mele ca de un muştiuc de trompetă
şi eu folosindu-mi puterile pe zece ani trebuind să urlu
imediat
dragostea mea pentru mine.

57
Dan Coman

cu inima întoarsă pe dos îmi pulverizez prin trup aerul

proaspăt al dimineţii. linişte.
linişte şi îndestulare. fac un singur semn şi sînt apărat pentru
tot restul zilei.
întins în fotoliu cu mîna pe creştetul cîinelui laud exactitatea
cu care îmi procur plăcere.
şi într-un colţ al odăii folosind mişcări tot mai brutale
ghinga încearcă să-şi calmeze trupul.
dinspre pămînt vuietul cu care creşte pămîntul. în rest linişte
şi îndestulare.
e dimineaţă şi deja m-am atins mai mult decît am respirat.
cu amîndouă mîinile pe creştetul cîinelui încerc să mă
ridic însă
nu izbutesc decît rareori şi atunci plimbările sînt lipsite
de peripeţii.
linişte. linişte şi îndestulare. înroşindu-se ghinga îşi calmează
trupul
lovindu-l pe ascuns şi lovindu-l cît să se umfle numai
pe dinlăuntru.
ca un aluat întărit pămîntul creşte şi ne zgîrîie gleznele.
în rest dimineaţă de dimineaţă dimineaţă de dimineaţă
dar mai ales dimineaţa aceasta în care soarele nu ne-a ajuns
încă deasupra capetelor
cînd în ţinute impecabile fluturi înspăimîntaţi ţîşnesc
din gurile noastre căscate.

58
 ghinga

şi după toate acestea dintr-odată liniştea. nimic nu mai mişcă

de parcă eu ca o mare bucată de scîndură am izbit totul
peste bot.
e uşor cum nu credeam că va fi: îmi las trupul să tremure
şi gura mea e imediat ademenită de această momeală.
gură moale şi umedă şi sufocată de atîtea grăsimi.
şi eu paf! cu piciorul peste bot şi paf! cu limba
printre buze.
nu sînt însă într-atît de pretenţios încît să urlu şi să cer
iertare.
linişte! linişte căci capătul capătului e direct sub pielea mea
şi pielea mea e neagră şi groasă ca pămîntul.
iar cînd urlu prin pielea aceasta o fac şi urletele mele
apar la suprafaţa pielii întocmai unor bubiţe roşcate şi pline
de miez.
şi eu paf! cu numai două unghii paf! strîng bubiţele
de la rădăcină
pînă ce ţîşneşte zeama aia albă ca laptele
şi paf! nici n-o las să mi se prelingă peste piept ci scurt
şterg totul cu limba apoi mă fîstîcesc ziua întreagă
printr-o rochie de-a mamei
şi mă ating cum nici o femeie n-a făcut-o vreodată.

59
Dan Coman

îmi măsor înălţimea. mă cîntăresc trecîndu-mă dintr-o mînă

într-alta. sînt bine.
sînt proaspăt. mai şiret ca oricînd mă admir cu coada
ochiului.
pe furiş îmi plesnesc gambele şi înaintez. iar duminica,
duminica din ambele părţi rinichii îmi lovesc inima şi mă
entuziasmează.
s-a făcut deja dimineaţă şi eu abia mă ridic din pat
ţinîndu-mă de păr.
cu mîna dreaptă îmi mişc picioarele şi înaintez. nici nu ating
pămîntul.
soarele nu-mi izbeşte fruntea dar ca întotdeauna luminez
singur de jur împrejur.
frumuseţea mea e mai lipicioasă decît sîngele tuturor
animalelor la un loc
frumuseţea mea adună într-o singură zi mii de degete
unele-mi intră prin oase şi-şi lasă acolo pata lor vişinie.
sînt bine. sînt fraged. cu coada ochiului îmi admir
prospeţimea.
mă las de păr şi cad în mijlocul podelelor ca o cămaşă.
nu ştiu ce-o să fac de-acum înainte. mi-aş putea vorbi.
aş dori să-mi vorbesc. mi-ar face o deosebită plăcere:
deschid gura şi alunec cu totul în afara ei
ca o duhoare pestilenţială dintre buzele unei necunoscute.

60
 ghinga

gura mea nu s-a mai oprit de ani de zile.

ca o cloşcă stau cu trupul meu deasupra mea şi tremur
de bucurie.
tot la două minute îmi scot capul şi mă privesc.
casc gura la frumuseţea mea.
printre mari bucăţi de aer mari bucăţi de corp în delir.
şi printre toate acestea cei vii nestingheriţi de spaimă
şi nestingheriţi de oboseală. înaintînd unul prin celălalt
făcînd tumbe unii prin transpiraţia altora
lăudîndu-şi fiecare trupul din faţa ochilor.
(şi tocmai acum o ceată de fetiţe isterice atacînd pisica
tolănită în braţele ei.)
curios lucru: printre mari bucăţi de aer însuşi delirul
şi dintre toate vietăţile numai cei vii.
peste rezistenţa şobolanilor peste rezistenţa muştelor.
nestingheriţi de oboseală şi nestingheriţi de frică.
şi eu tremurînd de bucurie sub propriul meu trup
iar pe deasupra trupului tot la două minute
gura mea căscîndu-se la frumuseţea mea
şi gura mea taca-taca taca-taca fără oprire
umezind cu limba sa sfîntă frunţile late ale viilor.

61
Dan Coman

înlăuntrul meu se află trupul meu iar înlăuntrul trupului

ca o măruntă ca o neagră muscă de casă forţa mea.
astfel înaintez. intru şi ies dintr-o încăpere fără margini.
intru şi ies: sînt singurul care reuşeşte.
m-am înmulţit cu o rapiditate perfectă nefolosind altceva
decît pe mine însumi.
nici iepurii nici lăcustele nici mama tuturor vertebratelor nu
m-ar putea ajunge din urmă.
e suficient să respir: ţîşnesc din trup şi umplu toate colţurile
lumii.
acum nu mai pot fi văzut deşi splendoarea mea este esenţială.
acum nimeni nu mă poate vedea căci nimeni nu poate privi
din afara mea.
tot ceea ce mişcă mie îmi datorează mişcarea. pînă şi
trupul meu
care înlăuntrul meu se chirceşte de spaimă deoarece eu mă
chircesc de spaimă
iar înlăuntrul trupului forţa mea cu neînsemnatele ei
încercări.
am umplut o încăpere fără margini şi acum dau pe dinafară.
nici măcar eu însumi nu mă mai pot stăpîni.
nu-mi mai pot urmări înmulţirea perfectă.
dar sînt singurul atît de aproape de marginile mele.
sînt singurul atît de aproape de mine. mai că mă pot pipăi.

62
III
 ghinga

ani de zile nimic şi acum dintr-odată înţepenit între zecile

de părţi ale trupului.
greu cît un viţel cu ţeasta zdrobită. respirîndu-mi propriul
miros
ca pe un aer tare de munte.
şi după atîţia ani soarele nemişcat de deasupra mea.

nici n-apuc să deschid ochii: de jur împrejurul meu

numai trup.
iar peste marginile trupului o transpiraţie neagră
plină de firimituri de la masa de prînz.

sînt înţepenit aici între ciorchinii aceștia gelatinoși de carne

în vreme ce ghinga e mereu în afara corpului ei
calmă şi sigură pe mişcările acestuia. şi corpul ei e atît
de tăios
încît imediat îl acoperă cu patru rînduri de rochii.
în curînd va ieşi la plimbare și umbra-i ţopăie în jurul
umerilor ca o pisică în călduri.

ani de zile nimic şi acum de jur împrejurul meu trupul meu

iar deasupra de tot soarele fără una din margini.
tresar dar nu tresar mai departe de doi centimetri de piele
căci

65
Dan Coman

din afara trupului nu se vede nimic. nu se simte miros.

nu se aude cealaltă gură.
sînt acum cu totul şi cu totul înţepenit între marginile acestea
şi de aici ca o muscă între o mie de muşte mă lipesc de mine
şi în linişte şi într-o cumplită linişte încep să scurm.

66
 ghinga

nici un lucru nu trece pe deasupra pămîntului fără să mă

atingă şi eu tot nemişcat.
într-o cameră înaltă ghinga şi-a îndesat prin pulpe cîteva
caracatiţe
apoi fără una din rochii a ieşit la plimbare. fără una din rochii
căci în plimbările sale trupul îi creşte şi-i creşte şi tot la două
mişcări
e tulburat de zvîcnirile unui străin.

şi eu tot nemişcat. din cauza corpului meu nu reuşesc deloc

să inspir.
expir scurt şi petele de untură se lipesc de geam.

azi dimineaţă soarele s-a rostogolit cu atîta viteză pe

deasupra capului meu
încît pielea creştetului mi s-a subţiat brusc şi e acum o foiţă
de aur.
azi dimineaţă cuprins de o bucurie fără margini m-am salutat
într-atît
încît am rămas fără umeri: mi s-au desprins de trup şi
nici măcar
n-am apucat să-i văd izbindu-se de podea:
oboseala mi-a ridicat ochii şi cu precizie i-a învîrtit
de cîteva ori pe sub pleoape.

67
Dan Coman

umerii mei perfecţi. nişte umeri cum niciodată nu vor mai

simţi cei vii pe sub burţile lor
cînd va veni iarna şi vor fi scoşi la plimbare.
însă sînt bine. sînt cum nu se poate mai bine.
nicăieri nici o durere.

doar că acum mîinile îmi pornesc direct din gît

şi ori de cîte ori înghit în gol îmi mişcă prin faţa ochilor
ameţindu-mă.

68
 ghinga

încă respir dar pînă la mine respiraţia mea se răceşte

şi devine de nefolosit.
pentru ghinga puterea soarelui stă între marginile lui
iar vorbele pentru puterea soarelui nu plutesc
ci ca pămîntul se scufundă în salivă tulburînd-o.

din cauza nemişcării mele trupul meu s-a lăţit mult peste
măsura pielii:
a fost de-ajuns o întoarcere bruscă de pe burtă pe spate
pentru ca marginile lui să dea ca laptele pe dinafară.
acum cu pielea aceasta abia de-mi mai pot acoperi inima
însă e fără folos
căci pielea aceasta e tare şi uscată şi stă deasupra lucrurilor
precum cimentul.

doar umbra trupului îmi mai acoperă acum trupul

şi umbra aceasta e grea şi rece ca o piele de mort.

în plimbarea sa ghinga îşi numără paşii purtată în braţe

de un tînăr bărbat.
ori de cîte ori oboseşte corpul i se scurge peste pieptul
bărbatului
ca o adevărată transpiraţie de vară.

69
Dan Coman

şi eu încă respir dar respir rar căci suflul acesta îmi mişcă
trupul
peste mari covoare de lînă şi peste mari întinderi de cafea
şi trupul meu fără piele e pielea unei vietăţi sub mii
de picioruşe de muscă.

respir şi zilele lumii continuă iar ghinga face toţi paşii

înapoi.
respir şi zilele lumii sînt nenumărate iar dintre suflete
viii îmi simt cel mai bine mirosul şi se izbesc neîncetat
de fereastră.

70
 ghinga

mă simţeam bine chiar şi aşa fără piele căci fără piele

umbra trupului stă ţeapănă peste trup şi-l fereşte cu
precizie de simţuri.
mă simţeam cum nu se poate mai bine. nu că nu m-aş fi
aşteptat
dar laolaltă cu pisicile îmi începusem odihna.

şi totuşi burta mi s-a dezlipit de trup şi mi-a căzut

fără zgomot pe covor ca un capac moale de cratiţă.
era cît pe ce să fie dizgraţios: m-aşteptam să se verse
totul din mine
rinichii intestinele splina plămînii poate şi un sînge
mai negru
pentru o jumătate de oră chiar mi-am lipit genunchii
de ochi
auzeam cum fără încetare se scurge din mine cîte ceva
dar nu mă simţeam nicidecum slăbit
inspiram şi după ce-mi liniştea gîtul aerul ţîşnea din mine
ca dintr-o cuctă.

soarele era nemişcat şi aşa nemişcat pulveriza fiecare

vietate
care depăşea cu o sută de metri pămîntul
iar între rochiile ei aerul se umfla şi-i pocnea încheieturile.

71
Dan Coman

şi nu mai departe de capătul frunţii gura unui străin

şuşotind.

numai sub ultima rochie ghinga şi-a liniştit jumătate

din trup
lăsînd cealaltă jumătate să-i tulbure încă minţile.

în camera înaltă după mai bine de o oră mi-am deschis ochii

şi fără să mă ostenesc am privit prin albul ochilor
nu era nimic pe covor nici inimă nici ficat nici fiere
doar un lapte călduţ care încă mai picura de pe marginile
mele
şi cîteva musculiţe zvîcnind pe sub spuma neaşteptat
de subţire.

72
 ghinga

fiindu-mi foarte drag chiar şi aşa lipsit de burtă

am inspirat cîteva zile fără să mai expir
şi forţa mea se dubla încontinuu. după doar cîteva minute
aproape că mi se limpezise mintea iar mîinile îmi mişcau
direct din gît şi
mi se lipeau de obraji şi-mi menţineau echilibrul.

cu un stol de păsări negre între sîni ghinga îşi continua

plimbarea.
cîte un ou mai moale cădea uneori din mama păsărilor
şi i se rostogolea ore în şir printre cutele burţii.

tresăltam: nimic absolut nimic nu avea voie să-mi

lipsească.
ca o scîndură lăcuită limba îmi lovea obrajii
entuziasmîndu-mă.
gustul salivei mele mai îmbătător decît toate iar umbra
trupului
consistentă şi plină de păr ca o piele adevărată.

şi ca întotdeauna fiindu-mi foarte drag am exagerat

gestul acesta erotic:
cu cea mai mare lentoare şi cu cea mai mare atenţie
de patru ori mi-am trecut mîinile prin păr

73
Dan Coman

şi mîinile mele moi

ca nişte bolovani moi s-au desprins de gît şi-au dispărut
cu mici rotocoale
în părul meu încleiat de transpiraţie şi senzualitate.

74
 ghinga

de la ultimul mort încă şase cunoscuţi au mai trecut prin

agonie
dar cei ce le-au pregătit hainele se dezbracă acum şi se ating
singuri pe sub pături.

privită de sus ghinga pluteşte prin cea de-a treia rochie

ca printr-o zeamă de compot
iar umezeala limbii ei nu aduce cu nimic mai mult decît cu o
plimbare de seară.

lipsit de ajutorul mîinilor îmi fac semne de preţuire

cu pieptănătura şi mă entuziasmez
după cum lipsit de ajutorul burţii stau înţepenit între
muşchii spatelui şi
savurez fiecare mişcare a soarelui pe deasupra mea.
de la ultimul mort a rămas doar frigul şi de atunci stau ei
claie peste grămadă.
tremurînd şi înmulţindu-se ca muştele. şi eu
tremurînd şi încălzindu-mi cu furie aerul.

sînt puternic pînă şi aşa fără mîini. sînt puternic pînă şi aşa
fără burtă.
am forţa a o mie de cai la un loc chiar dacă umbra trupului
s-a strîmtat şi mi-a dezvelit picioarele.

75
Dan Coman

sînt peste măsură de puternic: niciodată durerile trupului

nu mi-au năpădit trupul.
doar că acum văd pe fereastră tot mai puţine lucruri
căci fără umbră picioarele-mi sfîrîie şi mi se înmoaie
şi se topesc întocmai unturii de porc
pătînd podelele cu zeama lor rece.

nu mai e nimeni în jurul meu dar şi dac-ar fi nu m-ar crede:

suferinţa trupului îmi este necunoscută.
aşa că acum în preajma nopţii lipsit de picioare
stau direct pe propriile-mi testicule şi deşi nu mişc
fac totuşi mişcare
căci pe testiculele acestea e la fel de frumos ca pe
o bicicletă medicinală
cînd cu ochii închişi treci dintr-o clipă într-alta
şi respiraţia vuieşte ca între coapsele unei tinere femei.

76
 ghinga

pămîntul cel nou a început să crească şi a tot crescut

pînă aproape de suprafaţa pămîntului.
chiar deasupra lui ca un cap de peşte în soare
soarele încearcă zadarnic să se înalţe.

cucerit de prezenţa mea am inspirat propriu-mi miros

pînă ce obrajii mi s-au desprins de chip
şi-au început să plutească singuri-singurei prin odaie.
obrajii mei dintr-o dată umflaţi de mirosul acesta
ca de un aer tare de munte.

(lipsit de rotunjimile lor chipul mi s-a îmbujorat brusc.)

urmărită de semnul acela ghinga îşi măsoară curajul

scuipîndu-şi în sîn
şi făcînd doi paşi înapoi la fiecare pas înainte.
prin ultima ei rochie pluteşte un bărbat de o rară ţinută.

soarele e acum pe trei sferturi deasupra pămîntului

iar jumătate chipul meu e năpădit din nou de paloare.
uneori precum spatele grăsuţ al unor domnişoare
obrajii se izbesc unul de celălalt şi eu aproape entuziasmat
fac două-trei rostogoliri cu ochii pe sub pleoapele
mele încărunţite.

77
Dan Coman

şi mai vin şi orele acelea ale amiezii cînd splendoarea mea

e maximă
şi-atunci fără nici o greşeală obrajii încep să ţîşnească
prin odaie
lovesc tavanul foşnesc şi se lipesc de pămîntul cel nou
şi ca pe un cearşaf îl trag deasupra mea.

78
 ghinga

îmi amintesc: de cîte ori îşi scotea ultima rochie ghinga

rămînea fără un strat de piele
devenea aproape străvezie şi zeci de bărbaţi veneau noaptea
şi-şi lipeau feţele de ea
şi înghiţeau în gol văzînd copilul acela şiroindu-i necontenit
prin trup.
acum însă peste hainele ei de plimbare un trup dintr-o singură
bucată de lemn.

nu am mişcat nici ochii nici limba ci am continuat să respir

cînd spatele mi s-a desprins de trup şi ca o scîndură a izbit
podelele ridicînd praful.
era seară şi începuseră să apară în faţa ochilor mari bucăţi
de corp în delir
în vreme ce soarele mişca lipit de pămînt ca de o iapă
isterică.

spatele meu moale şi drept lungit peste podele ca o blană

şi eu privindu-l neîncrezător apoi ca un domn adevărat
închizînd ochii cu o perfectă coordonare.

sînt tot mai puternic pentru că sînt tot mai lipsit de părţile
nefolositoare ale trupului.

79
Dan Coman

sînt impecabil căci de-acum capul meu stă direct

pe coapsele mele
iar gîtul a intrat între ele ca un adevărat tub de oxigen.

inspir şi imediat intru în erecţie. expir scurt şi penisul meu

străveziu
se izbeşte de fereastră îngălbenind obrajii celor vii

în vreme ce de pe coapsele mele capul meu se clatină brusc

şi începe să urle.

80
 ghinga

soarele nu a mai mişcat de cîteva săptămîni şi acum

pămîntul bronzează şi dă luciu.
ghinga face cuiva semne şi acesta se ascunde entuziasmat
printre porci.

sînt o splendidă fiinţă umană de aceea îmi duc capul direct

pe propriile-mi coapse:
numai aşa apropierea mea faţă de mine e de nezdruncinat.

toată noaptea n-am stat locului şi coapsele mele toată

noaptea
au avut mişcări de femeie şi toată noaptea
s-au frecat de podea ca nişte bucăţi proaspete de unt
micşorîndu-se şi micşorîndu-se şi aducînd strălucire.

şi toată noaptea penisul meu intrînd cu lentoare în sine.

toată noaptea n-am făcut altceva decît să alunec dintr-o

parte într-alta
şi-n toată noaptea pămîntul s-a învîrtit doar de două ori
pe deasupra mea.

azi dimineaţă nu mai eram decît acest cap de o splendoare

fără cusur:

81
Dan Coman

lipsit de coapse aproape fără efort m-am rostogolit

pînă la fereastră
şi iată că şi acum deşi am numai căpăţîna asta turtită
rîd ca nebunul văzînd-o pe ea cum imită perfect o pisică
în călduri.
(şi cel pentru care ea face totul rozîndu-şi cu zgîrcenie
unghiile.)

rîd ca nebunul şi geamul se face ferfeniţă. rîd ca

nebunul
şi aproape că mă rostogolesc în afară. cîteva clipe
capul mi s-a balansat gata să ţîşnească înspre asfalt
şi cîteva clipe
capul mi s-a balansat gata să ţîşnească înspre podele.

însă acum cînd soarele cel nou tocmai a răsărit

stau şi mă odihnesc cu ceafa lipită de fereastră
şi deşi am numai căpăţîna asta turtită
mă tot minunez de cîtă spaimă sînt încă în stare.

82
 ghinga

n-am auzit decît două zgomote scurte şi totuşi nu ghinga

a fost cea care s-a întors.
plimbarea ei face largi rotocoale, un fel de unde mai tari
decît piatra
care lovesc în adînc.

cu instinctele încă puternice după mai bine de o

săptămînă
am deschis ochii
dar nu lumina ci cîteva mîini de fetiţe isterice au început
să-mi pişte locurile pline de răcoare ale orbitelor.

mi-am rostogolit capul fără să ştiu pînă unde se poate

rostogoli.
nu m-am izbit de nimic n-am ameţit n-am văzut
nicăieri umbră.

doar două zgomote mici cu ajutorul cărora ca un pepene

roşu
capul mi-a crăpat pînă în dreptul gurii
şi-n cap nici urmă de spaimă nici urmă de urlete
doar transpiraţia aceasta maronie veche de treizeci de ani
întărită şi fără miros.

83
Dan Coman

ghinga se întoarce din plimbarea ei fără urmă de oboseală.

îşi vorbeşte pînă i se ridică părul în cap.
n-o ascult căci am rămas doar cu gura mea
şi gura mea e larg deschisă şi umflată şi albastră de frig.

a nins mult în ultimele zile dar nu zăpada

ci un alt strat de pămînt acoperă acum pămîntul.
doar cîţiva îşi mai scot mîinile şi fac semne fără folos.

în faţa oglinzii ghinga îşi întoarce trupul între mîini

şi-l lipeşte cu saliva ei elegantă.
nu mă strigă ci tîrîndu-se ca şerpii vine lîngă mine
şi mă sărută violent.
îşi înfige limba printre buzele mele şi şuieră mulţumită.
sînt doar o gură albastră de frig şi ea şuieră mulţumită.
se întoarce şi intră în cada cu apă fierbinte.
în urma ei sudoarea aceasta galbenă
mai acoperă o vreme suprafaţa apei.

încet dar sigur pe deasupra lumii soarele

ca o plapumă pentru două persoane.
şi în camera îngustă la etajul al patrulea
eu sub forma acestei guri urlînd
iar împrejurul meu de jur împrejurul meu pămîntul cel nou
proaspăt şi fără nici o urmă.

84
 ghinga

nu mai sînt decît o limbă foşnind printre suprafeţele

acestea imense şi tari.
o limbă care dimineaţa o făcea pe ghinga să-şi simtă
elefanţii prin creier.
sînt limba mea şi nimic altceva. cu ea am lins totul.
am umezit tot pămîntul pînă ce acesta
ca o salivă de nou-născut scurgîndu-se în palma tatălui
s-a prelins prin aerul întărit şi fir cu fir s-a infiltrat
în pămîntul cel nou.

acum cerul e cum nu se poate mai bine acoperit.

sînt limba mea şi nimic nimic altceva.

rotesc cu limba aceasta tot aerul pînă ce mişcările sale
îl fac de nerespirat.
şi în aerul acesta de nerespirat marginile mele
atîrnînd ca nişte grăsimi peste marginile lumii
făcînd salturi scurte plesnind şi umezind fiecare
părticică a mea
găurile acestea mici şi nenumărate prin care în fiecare
secundă
moartea intră şi iese intră şi iese intră şi intră şi intră.

85
addenda
 ghinga

sînt imposibil de urnit. fără nimic înlăuntrul meu însă

imposibil de urnit
cu forţa unui singur om. ca o mobilă imensă de sufragerie.
ca orice lucru pentru care el însuşi nu înseamnă nimic.
dar vorbesc. vorbesc pînă ce îmi plesneşte pielea obrajilor.
nu încetez niciodată.
toată forţa mea se strînge ca un arc în fundul gurii
şi loveşte fără milă sunet de sunet. frază de frază.
nu obosesc pentru că nu înţeleg nimic din ceea ce spun.
şi nu obosesc pe nimeni pentru că nu mai e nimeni.
aşa m-am născut. direct din pămînt direct imposibil
de urnit
direct cu vorbele afară din mine. exact aşa.
ca orice alt lucru pentru care el însuşi nu înseamnă nimic.

89
 Cuprins

[tulbur peste măsură. nu cunosc pe nimeni care

să-mi reziste...] / 5

[sînt la bistriţa de treizeci de ani. nimic nu mi-a

luminat...] / 9
[toţi îmi spun dan. şi eu: dan. dan, trebuie
să ai grijă...] / 10
[în toţi aceşti ani ghinga mi-a pus ordine în mişcări:
un...] / 12
[dimineaţa devreme dintre cei vii se ridică spiritul viilor
şi...] / 13
[au tăiat toate animalele pămîntului. au tăiat toate
animalele...] / 15
[trupul meu refuză să mişte la comenzile mele:
umbra...] / 16
[cît mai puţin despre moarte. despre viaţa dintre
braţele ei...] / 18
[toate organele mele au conştiinţă numai corpul
mi-e...] / 19
[tot ce a luminat pînă acum a luminat pentru umbra
mea...] / 21
[cînd e foarte frig ghinga mă scapă dintre braţele
ei...] / 22
[la patru dimineaţa jumătate din trupul meu începe
să alunece...] / 24
[dintr-o încăpere într-alta dintr-o încăpere într-alta
şi ...] / 25
[dis-de-dimineaţă cu mare greutate soarele se ridică
din podea...] / 27
[ghinga doarme şi cînd ghinga doarme eu pîndesc
cu înverşunare...] / 28
[ca un neg ca o uşoară albeaţă ca o bijuterie...] / 30
[cei ce vin la bistriţa vin doar la amiază şi vin numai
pentru...] / 32
[nici noaptea nu mă lasă ghinga dintre braţele
ei ci...] / 34
[am pentru ghinga acest trup şi pentru răbdarea ei
toată...] / 36
[sînt liniştit: îmi recunosc toate meritele. în treizeci
de ani...] / 38
[în doi-trei ani gata. acum sînt chipeş iar plictiseala
mă face...] / 39

II

[las la o parte visul cu marele pelican deşi nimic

mai...] / 43
[aş putea spune că m-am mai îmblînzit: respir
pe deasupra...] / 44
[ca să nu miros a transpiraţie mi-am înfundat tot
trupul...] / 46
[ceea ce trebuie să fac este foarte simplu.
mi-e oricînd...] / 47
[după o lungă amorţeală mă găsesc iar irezistibil...] / 48
[mă disciplinez pe zi ce trece. am un tot mai mare
respect...] / 49
[fac parte dintre cei aleşi. moartea mă bîntuie iar ţinuta
mea...] / 50
[noaptea întreagă despre cartea nebună...] / 51
[sînt un om bun. cum nu se poate mai bun. îmi dau
lacrimile...] / 53
[nici o clipă nu am încetat să-mi vorbesc altfel decît
une...] / 54
[ca un roi de lăcuste ca o femeie neagră
de supărare...] / 56
[cu inima întoarsă pe dos îmi pulverizez prin trup
aerul...] / 58
[şi după toate acestea dintr-odată liniştea. nimic nu
mai mişcă...] / 59
[îmi măsor înălţimea. mă cîntăresc trecîndu-mă dintr-o
mînă...] / 60
[gura mea nu s-a mai oprit de ani de zile...] / 61
[înlăuntrul meu se află trupul meu iar înlăuntrul
trupului...] / 62

III

[ani de zile nimic şi acum dintr-odată înţepenit între

zecile...] / 65
[nici un lucru nu trece pe deasupra pămîntului fără
să mă...] / 67
[încă respir dar pînă la mine respiraţia mea
se răceşte...] / 69
[mă simţeam bine chiar şi aşa fără piele căci fără
piele...] / 71
[fiindu-mi foarte drag chiar şi aşa lipsit de burtă...] / 73
[de la ultimul mort încă şase cunoscuţi au mai trecut
prin...] / 75
[pămîntul cel nou a început să crească şi a tot
crescut...] / 77
[îmi amintesc: de cîte ori îşi scotea ultima rochie
ghinga...] / 79
[soarele nu a mai mişcat de cîteva săptămîni şi
acum...] / 81
[n-am auzit decît două zgomote scurte şi totuşi
nu ghinga...] / 83
[ghinga se întoarce din plimbarea ei fără urmă
de oboseală...] / 84
[nu mai sînt decît o limbă foşnind printre
suprafeţele...] / 85

addenda

[sînt imposibil de urnit. fără nimic înlăuntrul meu

însă...] / 87
 Copertă:
Redactor: Teodor Dună
Tehnoredactor: Emilia Petre

Bun de tipar: octombrie 2018. Apărut: 2018

Editura Tracus Arte, str. Sava Henţia nr. 2, sector 1, Bucureşti.
E‑mail: office@edituratracusarte.ro, vanzari@edituratracusarte.ro
www.tracusarte.ro
Tel/fax: 021.223.41.11.

Tiparul executat de S.C. WorldMediagraph Bucureşti

Contravaloarea timbrului literar se depune în contul
Uniunii Scriitorilor din România