Conceptul de risc profesional - factorii de risc si notiunea de risc acceptabil

1. PREMIZE TEORETICE - DEFINITII SI CONCEPTE

Problemele legate de strategia de evaluare a riscurilor profesionale si de punere in aplicare a diverselor metode sunt numeroase;
prezentul capitol al lucrarii va aborda doar patru probleme esentiale:
a)      terminologia, care trebuie sa fie clara astfel ca toti participantii la prevenire sa aiba aceeasi intelegere a termenilor, precum:
factori de risc, consecinte, riscuri, prevenire, protectie, etc.;
b)      analiza riscurilor profesionale, care trebuie sa ia in considerare ansamblul tuturor problemelor ce conditioneaza sanatatea si
securitatea si nu numai riscurile cele mai evidente sau cele care corespund competentelor disponibile;
c)      metodele de analiza si masurile de prevenire a riscurilor profesionale, care trebuie sa poata fi efectiv puse in evidenta nu
numai in marile intreprinderi unde persoanele competente sunt mai usor disponibile, dar si in cele mici si mijlocii;
d)      structurarea abordarii prevenirii astfel incat sa se profite de competentele disponibile si sa se asigure complementaritatea intre
diferiti intervievati.
Procedurile de evaluare si de prevenire a riscurilor profesionale utilizeaza 10 concepte precis definite:
1.1. Factorii de risc

Factorii de risc sunt toti factorii sistemului de munca susceptibili sa interfereze cu sanatatea si integritatea lucratorilor si care pot
produce daune. Este vorba despre ceea ce majoritatea persoanelor, in mod eronat in limbajul curent, denumesc riscurile: zgomotul,
munca in aer liber, etc. In cele ce urmeaza se va vedea ca un sens diferit trebuie rezervat cuvantului “risc”. Totusi, ar fi dificila
indepartarea totala de acest cuvant si termenul “factor de risc” sa fie preferabil termenilor “pericol” si “noxe” utilizati in numeroase
analize, dar care nu corespund vocabularului obisnuit. In plus, multe cuvinte ar trebui utilizate, pentru a defini despre ce se
vorbeste, tinand cont de acceptia lor generala:
zgomotul este adesea considerat drept noxa si nu pericol,
munca la inaltime este considerata pericol si nu noxa,
activitatea la calculator nu este considerata nici pericol, nici noxa.
Definirea pericolului, data in general, pare de altfel ambigua: “proprietatea sau capacitatea intrinseca prin care un lucru (de
exemplu: materie, material, metode si practici de munca) este susceptibil sa cauzeze o dauna”. In sprijinul afirmatiei de mai sus
este de notat ca unii autori, de limba engleza, fac o distinctie intre cuvintele “hazard” si “pericol”, in timp ce altii se limiteaza la
aspectele toxicologice, evita aceste cuvinte vorbind de agenti, aratand ca ei considera “lucrul” si nu proprietatea sa de a cauza o
dauna. Sintagma “factor de risc” ar parea, deci, mai logica.
Acesti factori de risc pot fi relativi la:
securitate: munca la inaltime, o pardoseala cu denivelarii, utilizarea unui cutit, electricitate, etc.;
sanatatea fiziologica: zgomotul, solventii, manipulare manuala de sarcini, etc.;
stare de confort fizic, psihic si socioprofesional, confortul si dezvoltarea personala: munca prestata, autonomia, relatiile interumane
in cadrul echipei, stresul.
In acest sens norma europeana EN 292-1 defineste pericolul, situatiile periculoase sau evenimentele periculoase asociate procesului
de munca (factori de risc) ca fiind o “cauza capabila sa provoace o leziune sau un atac la sanatate”. Aceasta definitie constituie o
apreciere calitativa a riscului uzitata in identificarea acestuia.
1.2. Consecinta
Al doilea concept este cel de consecinta (efect, dauna) care poate rezulta din acesti factori de risc. In cele trei categorii de factori de
risc definiti mai sus, poate fi vorba despre:
fracturi, entorse, taieturi, electrocutari, deces, etc.;
asurzire, intoxicatii, dureri lombare, etc.;
tulburari de concentrare, oboseala, anxietate, lipsa de informatii, etc.
Nu trebuie uitat ca in conceptul de consecinta trebuie incluse si efectele asupra mijloacelor de productie ce se pot produce in cazul
accidentelor de munca precum si in cazul incidentelor tehnice.
1. Gravitatea
Al treilea concept este gravitatea consecintelor asupra integritatii fiziologice si psihologice ale lucratorilor in cazul manifestarii
factorilor de risc.
Se apreciaza, conform standardului MIL–STD–882 C, prin evaluarea consecintelor celui mai grav accident care ar putea fi
provocat de factorul de risc respectiv. Gravitatea consecintei (severitatea daunei cea mai posibila) poate fi estimata luand in
considerare urmatoarele:
natura obiectivului protejat (persoane, bunuri, mediu inconjurator);
gravitatea leziunilor sau a afectarii sanatatii (usoara - in mod normal reversibila, grava - in mod normal ireversibila, deces);
amploarea de manifestare a consecintei (o persoana, mai multe persoane).
Categoriile de gravitate a consecintelor permit atribuirea unei dimensiuni calitative accidentelor potentiale datorate erorii umane, a
conditiilor de mediu, neconformitatii proiectului, deficientelor procedurale sau avarierii si disfunctiei produsului, subansamblurilor
sau componentelor acestuia. Managerul de produs, managerul programului de asigurare a calitatii de securitate a produsului si cel
care realizeaza produsul trebuie sa stabileasca exact ce se intelege prin distrugerea produsului, prin consecinte majore/minore aduse
produsului/mediului si prin boala profesionala sau vatamare grava/minora.
Pornind de la aceasta modalitate de definire a gravitatii consecintelor aceasta se poate aprecia cu ajutorul unei scale calitative. In
literatura de specialitate s-au propus mai multe scale, adesea specifice numai unei categorii de factori de risc (securitate, agenti
chimici, etc.). Majoritatea acestora sunt scale cantitative, interesante in cazul studiilor epidemiologice, dar a caror oportunitate in
contextul prevenirii nu isi gasesc aplicatie. Astfel gravitate poate fi definita pe baza consecintelor manifestate asupra personalului
expus:
incapacitatea de munca temporara (I.T.M.), incapacitatea de munca permanenta (invaliditate), deces;
efecte asupra sanatatii, reversibile sau nu, pentru factorii de risc susceptibili sa aiba efecte psihologice;
interferenta cu starea de confort, satisfactia, motivatia lucratorului pentru factorii de risc sociali si organizatorici.
1.4. Expunerea
Expunerea la factorii de risc, reprezinta durata in timp sau frecventa in timp la care executantul este expus unui factor de risc si
nivelul la care este expus. Aprecierea expunerii poate fi realizata, in anumite cazuri, in termeni cantitativi prin masuratori. Functie
de necesitatile analizei se pot alege diverse grile de apreciere a expunerii. Expunerea este adesea integrata in notiunea de
probabilitate, evaluarea propriu-zisa a riscului tinand cont de durata sau de frecventa expunerii. Considerarea expunerii, intr-un
mod separat de probabilitate, este subtila si se impune o abordare complexa de evaluare a riscurilor profesionale. Aspectele care
trebuie avute in vedere la estimarea expunerii in cadrul evaluarii riscului sunt legate de:
Persoanele expuse. Estimarea riscului trebuie sa ia in considerare toate persoanele expuse pericolelor. Persoanele expuse pot fi
reprezentate de personalul de executie, de personalul de intretinere, de personalul de laborator, de personalul de supraveghere si
conducere precum si alte categorii de personal pentru care este previzibil, in mod rezonabil, ca pot fi afectate de sistemul analizat.
Tip, frecventa si durata expunerii. Estimarea expunerii la pericolul considerat necesita analizarea si luarea in considerare a tuturor
modurilor de functionare ale echipamentelor tehnice si a metodelor de lucru. Particularizand aceasta se refera la necesitatea de
acces in timpul reglarii sau corectarii procesului, curatarii depistarii defectelor si mentenantei. Estimarea tipului de expunere
trebuie sa ia in considerare si situatiile in care este necesar a se suspenda, partial sau total, functiile de securitate ale sistemului.
Relatia dintre expunere si efecte. In cazul evaluarii riscurilor se are in vedere relatia directa dintre expunerea la un pericol si
efectele datorate acestuia. Se impune, de asemenea, a avea in vedere si efectele expunerii acumulate si efectele sinergetice. Intr-o
astfel de situatie, cand se ia in considerare si aceste categorii de efecte, evaluarea riscului trebuie sa se bazeze, pe cat posibil, pe
date precise deja recunoscute.
Factorii umani. Factorii umani pot influenta manifestarea riscurilor si ca atare trebuie luati in considerare in evaluarea riscurilor
profesionale. Formele de influentare include de exemplu:
interactiunea persoanelor cu echipamentele tehnice;
interactiunea intre persoanele participante la procesul de munca;
aspecte psihologice;
aspecte ergonomice;
capacitatea persoanelor de a percepe riscurile in situatii date in functie de instruirea, experienta si aptitudinile lor.
Estimarea aptitudinilor persoanelor expuse trebuie sa tina seama de urmatoarele aspecte:
aplicarea principiilor ergonomice la proiectarea echipamentelor tehnice;
aptitudinea naturala sau dezvoltata in executarea sarcinii de munca;
constientizarea riscurilor;
nivelul de incredere in indeplinirea sarcinilor de munca fara abateri voluntare sau involuntare;
tentatia de a se abate de la metodele de lucru nepericuloase prescrise si necesare.
1.5. Probabilitatea
Al cincilea concept este “probabilitatea” aparitiei daunei in timpul expunerii, dar fara a tine cont de durata sau de frecventa acestei
expuneri. Aceasta etapa este adesea integrata celei ce urmeaza: evaluarea riscului propriu-zis tinand cont de durata sau de frecventa
expunerii. Considerarea sa, intr-un mod separat, este atat de subtila si nu se impune la o abordare sumara de depistare in care sunt
cautate solutiile imediate de prevenire. Aceasta probabilitate este functie de chiar conditiile de munca: fiabilitatea masinilor,
inflamabilitatea materialelor, organizarea muncii, constrangeri temporale, etc.
O scala calitativa, precum urmatoarea, poate fi utilizata pentru a evalua aceasta probabilitate:
foarte frecvente – probabilitatea de producere a consecintelor foarte mare (P>1-1/luna);
frecvente - probabilitatea de producere a consecintelor mare (1-1/an<P<1-1/luna);
putin frecvente – probabilitatea de producere a consecintelor medie (2-1<P<1-1/an);
rar - probabilitatea de producere a consecintelor mica (5-1<P<2-1/an);
foarte rar - probabilitatea de producere a consecintelor foarte mica (10-1<P<5-1/an)
extrem de rar - probabilitatea de producere a consecintelor extrem de mica (P<10-1/an).
Probabilitate este in mod egal functie de factorii individuali precum sexul, varsta, vechimea, experienta profesionala, capacitatea
fizica sau mentala, susceptibilitatea individuala, etc. Acesti factori sunt uneori desemnati prin termenul “factori de risc”. Aceasta
denumire pare putin fericita intrucat se indeparteaza total de acceptiunea comuna si este susceptibila de a fi sursa de confuzie decat
de claritate. Sexul lucratorului nu este nici “pericol” nici “noxa”. Este totusi susceptibil sa modifice probabilitatea unui anume efect
cand lucratorul realizeaza o anumita sarcina. Astfel, probabilitatea aparitiei problemelor lombare este mai ridicata pentru o femeie
decat pentru un barbat in cazul transportarii unei sarcini.
Acesti factori individuali sunt deci factori agravanti iar denumirea “co-factori de risc” pare mai potrivita.
Probabilitatea reprezinta conform standardului MIL–STD-882 C, frecventa de manifestare (aparitie de) a evenimentului si poate fi
descrisa ca o aparitie potentiala in unitatea de timp sau raportat la populatie, element sau situatie.
Probabilitatea este conditionata de chiar conditiile procesului de munca: fiabilitatea echipamentelor tehnice, periculozitatea
materialelor, organizarea muncii, constrangeri temporale, etc. Ca si in cazul gravitatii consecintelor, pentru estimarea probabilitatii
de aparitie a unei consecinte se pot utiliza mai multe grile de apreciere. Pentru o estimare cat mai corecta a probabilitatii de aparitie
a unei consecinte se recomanda a fi luate in considerare urmatoarele aspecte:
a)   frecventa si durata expunerii care sunt determinate de:
necesitatea de acces in zona periculoasa (in functionare normala, mentenanta sau reparatii);
natura accesului (de exemplu pentru alimentarea manuala cu materiale);
timpul petrecut in zona periculoasa;
numarul persoanelor care acced;
frecventa accesului.
b)   probabilitatea de producere a evenimentului periculos determinata de:
fiabilitatea echipamentelor tehnice si alte date statistice;
date statistice legate de frecventa accidentelor si a imbolnavirilor profesionale;
compararea riscurilor prezentate de sistemul analizat cu riscuri deja acceptate din sisteme similare.

c)    posibilitatile de evitare sau de limitare a consecintei unui eveniment periculos in functie de:
executant (care poate fi o persoana calificata sau necalificata, care poate executa sarcina de munca supravegheat sau nu, etc.);
viteza de aparitie a evenimentului periculos estimat (brusc, rapid, lent);
orice forma de constientizare a riscului (prin informatii generale, prin observare directa, prin intermediul semnalelor de avertizare
si a dispozitivelor indicatoare);
posibilitatile executantului de a evita sau limita consecinta (de exemplu prin reflexe, prin indemanare, posibilitatile de salvare care
fac ca posibilitatile executantului de a evita sau limita consecinta sa fi posibile, posibile in anumite conditii, imposibil);
experienta practica si cunostintele executantului (referitoare la procesul de munca analizat, referitoare la un proces de munca
similar sau fara experienta).
1.6. Risc
Al saselea concept este cel al “riscului” propriu-zis, adica probabilitatea aparitiei unui efect al unei anumite gravitati, tinand cont de
expunerea la factorul de risc si de probabilitatea producerii unei consecinte in timpul acestei expuneri.
Acest risc poate fi evaluat cantitativ, daca gravitatea, expunerea si probabilitatea au fost ele insele cuantificate. Aceasta poate fi
interesant pentru a compara diferite riscuri si pentru a defini prioritatile sau pentru a compara riscul inainte si dupa diverse
modificari posibile. Totusi, interesul principal al procedurii analizate pana in prezent nu este cuantificarea riscului in sine, ci
reflexia asupra daunelor si efectelor potentiale, observarea expunerii, studiul influentei factorilor favorizanti. Aceste etape, adesea
considerate ca intermediare, sunt cele mai importante in demersul prevenirii si cuantificarea riscului.
In general este admis ca la nivelul actual al cunostintelor stiintifice, al dezvoltarii tehnologiilor si civilizatiei, activitatile umane (in
special cele de tip industrial) se desfasoara in conditii de risc. Functie de natura lor, riscurile inglobate in activitatea umana, pot
afecta atat personalul implicat direct in procesul de munca cat si persoane neparticipante sau insusi mediul inconjurator (ca urmare
a poluarii sau a unor catastrofe industriale). Acest fapt conduce la necesitatea ca la toate nivelurile de participare a factorului uman
(conceptie, proiectare, exploatare, intretinere, etc.) sa se constientizeze faptul ca procesele de munca includ intrinsec factori de risc
ce se pot transforma in evenimente ireversibile. Riscurile intalnite in practica sub forma unor pericole, noxe sau stari periculoase se
pot transforma in accidente de munca, imbolnaviri profesionale sau catastrofe industriale ca urmare a unei perturbari instantanee a
procesului de munca.
Notiunea de risc profesional este caracterizata printr-un raport dintre probabilitatea de producere si gravitatea consecintelor aplicat
unui “eveniment” periculos in contextul unui proces de munca. In consecinta, riscul este echivalent cu o incalcare a
reglementarilor, susceptibila de a provoca, adesea foarte direct, un accident. Date insa fiind limitele de cunoastere stiintifica
precum si posibilitatile tehnice in unele situatii nu se poate asigura eliminarea integrala a riscurilor de producere a accidentelor sau
imbolnavirilor profesionale. Din aceasta cauza practica a impus introducerea a doua notiuni si anume: riscuri acceptabile (asumate)
si riscuri inacceptabile.
La identificarea riscurilor dintr-un sistem de munca va trebui sa se tina cont si de o serie de elemente ale analizei “a posteriori”, in
speta de datele statistice de analiza a gravitatii consecintelor accidentelor precum si de analizele arborelui de cauze. Acestea ne pot
transmite informatii cu privire la probabilitatea de producere a accidentelor, gravitatea consecintelor precum si la mecanismele de
producere, dandu-ne astfel posibilitatea de a corecta unele elemente ale analizei ”apriori”.
Riscul este definit, in conformitate cu norma europeana EN 292-1, ca fiind “combinatia dintre probabilitatea si gravitatea unei
leziuni sau atac la sanatate, ce poate surveni intr-o situatie periculoasa”. Aceasta definitie constituie o apreciere cantitativa a
riscului ce se poate utiliza in ierarhizarea riscurilor. Altfel spus riscul reprezinta probabilitatea producerii unei daune de o anumita
gravitate, in timpul unei expuneri la factorul de risc. In consecinta riscul profesional asociat unei situatii particulare sau unui
procedeu tehnic particular rezulta din combinarea urmatoarelor elemente:
gravitatea consecintei previzibile (severitatea consecintei cea mai probabila);
probabilitatea producerii acestei consecinte.
Astfel definit riscul poate fi evaluat cantitativ, daca gravitatea si probabilitatea au fost ele insele cuantificate. Evaluarea cantitativa
(cuantificarea) poate fi utilizata pentru a compara diferite riscuri in cadrul unui sistem si pentru a determina prioritatile de
interventie sau pentru a compara nivelul riscului inainte si dupa realizarea masurilor de prevenire a manifestarii lui.
Aceste elemente sunt prezentate in figura 1.1.
Fig. 1.1. Elementele riscului.

In consecinta riscul profesional este reprezentat de caracteristica intrinseca a materialelor, echipamentelor tehnice sau a unor
actiuni umane de a provoca leziuni ale integritatii corporale, vatamari ale starii de sanatate sau afectari ale confortului fizic sau
psihic manifestate in procesul de munca. Riscurile profesionale se pot manifesta si ca distrugeri de bunuri materiale.
Producerea accidentelor de munca se afla intotdeauna intr-un raport de dependenta cu cel putin unul din elementele procesului de
munca, cea ce a permis sa se faca o clasificare a riscurilor profesionale in functie de acest criteriu; astfel vom avea:
riscuri dependente de factorul uman;
riscuri dependente de mijloacele de productie;
riscuri dependente de sarcina de munca;
riscuri dependente de mediul de munca.
Absenta unui istoric al sistemului analizat, un numar mic de accidente sau imbolnaviri profesionale, gravitatea scazuta a
consecintelor accidentelor nu trebuie considerata in mod automat ca prezumtie a unui risc scazut.
1.7. Notiunea de risc acceptabil
Al saptelea concept este cel al caracterului “acceptabil” sau “inacceptabil” al riscului. Legislatia nu vorbeste deloc despre aceasta
notiune. Din contra, ea da valori limite de expunere peste care, implicit, riscul ar fi inacceptabil. Paradoxal totusi, acest risc nu este
in general cunoscut: care este “riscul”, adica probabilitatea producerii consecinte cu o anume gravitate dupa 3 ani de expunere la o
concentratie data a unui solvent, de exemplu. Ea precizeaza totusi faptul ca riscul trebuie sa fie redus la valoarea cea mai scazuta
posibil, ceea ce inseamna ca:
reducerea expunerii la valoarea limita nu este suficienta, daca este “posibil” sa se faca mai bine;
trebuie facut totul pentru a reduce expunerea, chiar daca valorile limita raman depasite.
Caracterul acceptabil sau nu al riscului trebuie deci apreciat nu numai in functie de riscul insusi, ci si de posibilitatile de reducere.
In literatura de specialitate din tarile comunitatii europene a fost propusa de ANPAT o scala calitativa si, usor modificata pentru a
evita o terminologie ambigua, care se poate prezenta astfel:
risc nesemnificativ;
risc gestionat la un nivel acceptabil;
risc insuficient sau ineficace gestionat;
risc ridicat sau ineficace gestionat;
risc foarte ridicat sau ineficace gestionat.
Asa cum s-a mai precizat, in general, este admis ca la nivelul actual de dezvoltare al cunostintelor stiintifice, al tehnologiilor si
civilizatiei activitatile umane (in special cele de tip industrial) se desfasoara in conditii de risc. Se admite ca notiunea de risc
profesional este definita printr-o combinatie dintre probabilitatea de intamplare si gravitatea consecintelor aplicate unui
“eveniment” periculos in contextul unui proces de munca dat. Intr-adevar, daca admitem un anumit risc, putem sa-l reprezentam, in
functie de gravitatea si probabilitatea de producere a consecintelor, prin suprafata unui dreptunghi F1, dezvoltat pe verticala; rezulta
ca aceeasi suprafata poate fi exprimata si printr-un patrat F2, sau printr-un alt dreptunghi, F3, extins pe orizontala (fig. 1.2.1.). In
toate cele trei cazuri, dreptunghiurile avand aceeasi suprafata, riscul este la fel de mare.

In consecinta putem atribui

unor cupluri gravitate-
probabilitate diferite, acelasi
nivel de risc. Daca unim
cele trei dreptunghiuri
printr-o linie trasata prin
varfurile care nu sunt pe
axele de coordonate,
obtinem o curba cu alura de
hiperbola, care descrie
legatura dintre cele doua
variabile: gravitate-
probabilitate.
Date insa fiind limitele de
cunoastere stiintifica
precum si posibilitatile
tehnice in unele situatii nu
se poate asigura eliminarea integrala a riscurilor de producere a accidentelor sau imbolnavirilor profesionale. Din aceasta cauza
practica a impus introducerea a doua notiuni si anume:
riscuri acceptabile (asumate);
riscuri inacceptabile.
Pentru reprezentarea riscului functie de gravitate si probabilitate, standardul CEN-812/85 defineste o astfel de curba drept curba de
acceptabilitate a riscului.
Aceasta curba permite diferentierea intre riscul acceptabil si cel inacceptabil. Astfel, riscul de producere a unui eveniment A, cu
consecinte grave, dar cu frecventa foarte mica, situat sub curba de acceptabilitate, este considerat acceptabil, iar riscul
evenimentului B, cu consecinte mai putin grave, dar cu o posibilitate mai mare de aparitie, ale carui coordonate se situeaza
deasupra curbei, este considerat inacceptabil.
De exemplu, in cazul unei centrale atomice se iau astfel de masuri incat riscul unui eveniment nuclear - fie el riscul evenimentului
A - este caracterizat printr-o gravitate extrema a consecintelor, dar de o probabilitate de producere extrem de mica.
Din cauza frecventei foarte reduse de aparitie, activitatea este considerata sigura si riscul acceptat de societate. In schimb, daca
pentru riscul evenimentului B luam ca exemplu accidentul rutier din activitatea unui conducator auto, desi acest tip de eveniment
provoaca consecinte mai putin grave decat un accident nuclear, probabilitatea de producere este atat de mare (frecventa foarte
ridicata), incat locul de munca al conducatorului auto este considerat nesigur.
Astfel, pornind de la aceste notiuni, printr-o analiza statistica se poate ajunge la intelegerea si mai profunda a notiunilor de riscuri
acceptabile si riscuri inacceptabile. In concluzie asezand in abscisa x “probabilitatea” si in ordonata y “gravitatea consecintelor”, se
poate descrie curba din figura 1.2.2. Se aleg in mod arbitrar doua puncte A si B reprezentand evenimentele A si B . Evenimentul A
este un eveniment cu urmari foarte grave dar putin probabil si in consecinta, este judecat ca un risc acceptabil. Evenimentul B este
un eveniment cu consecinte medii dar foarte probabil, corespunzand unui risc judecat ca inacceptabil. Aceasta curba reprezinta un
punct de vedere pur teoretic, deoarece in realitate produsul dintre gravitate si probabilitate nu este constant el fiind influentat si de
alte elemente perturbatorii.
Fig. 1.2.2. Reprezentarea grafica a notiunii de riscuri acceptabile/inacceptabile
Diagrama prezinta avantajul de a delimita domeniul riscurilor “acceptabile” de domeniul riscurilor “inacceptabile”.
Aceasta reprezentare grafica a riscurilor ridica doua probleme:
cum evaluam probabilitatea de producere a unui eveniment;
care sunt criteriile de delimitare a acceptabilului de inacceptabil.
Probabilitatea de producere a unui eveniment este in general evaluata in raport cu estimarile statistice in mod asemanator cu
probabilitatea de defectare a unei piese simple. Exista si unele dificultati care intervin datorita faptului ca este vorba de evaluari de
probabilitati foarte mici, altfel spus inaccesibile la exploatarea statistica dar, de o maniera generala, datele obtinute ne pot da
informatii acceptabile. Delimitarea dintre domeniul riscurilor acceptabile si domeniul riscurilor inacceptabile este rezultatul unei
decizii ce decurge din strategia politicii de securitate in munca. Cateva consideratii pot in acelasi timp sa aduca contributia lor la
fixarea acestui prag si acestea ar fi urmatoarele:
evaluarea costurilor vietii umane (unde, de exemplu, se tine cont ca valoarea vietii umane individuale este legata de aportul
individului la venitul national brut);
evaluarea prin comparare cu alte riscuri deja acceptate.
Pentru a le rezolva, premisa de la care s-a pornit a fost relatia risc - factor de risc. Se stie ca existenta riscului intr-un sistem de
munca este datorata prezentei factorilor de risc. Prin urmare, elementele cu ajutorul carora poate fi caracterizat riscul, deci pot fi
determinate coordonatele sale, sunt de fapt probabilitatea cu care actiunea unui factor de risc poate conduce la accident si gravitatea
consecintei actiunii factorului de risc asupra victimei.
1.8. Prevenirea
Modalitatile de prevenire sunt masurile tehnice sau organizatorice colective susceptibile sa elimine factorul de risc, sa reduca
gravitatea consecintelor, sa diminueze expunerea sau probabilitatea de producere a consecintei, adica in fapt, sa actioneze asupra
unora sau tuturor elementelor definite mai sus, pentru reducerea “riscului”. Exemplele par evidente pentru a ilustra faptul ca
depistarea solutiilor depinde inca de elementele de studiu al riscului ca si de valoarea finala a riscului.
1.9. Protectia
In lipsa masurilor de prevenire care suprima riscul, este necesar in anumite cazuri, de a se recurge la mijloace de protectie
individuala. Este vorba despre mijloace de protectie purtate de muncitor in scopul reducerii probabilitatii producerii unei consecinte
si constau, de obicei, in incaltaminte de protectie, antifoane, masti, ochelari de protectie, etc.
1.10. Supravegherea medicala
Prin supraveghere medicala, intelegem aici examenele medicale specializate precum testele functionale respiratorii, examenele
audiometrice, etc. realizate astfel incat sa asigure ca un muncitor expus la un risc si deci pentru care exista o anumita probabilitate
de producere a unei consecinte, nu a suportat aceasta consecinta.
Supravegherea medicala nu este singurul rol al medicului de medicina muncii, el va fi partenerul indispensabil pentru alti factori de
prevenire, pentru definirea, in particular dar nu in exclusivitate, a consecintelor potentiale, a gravitatii lor si a aprecierii caracterului
acceptabil sau nu al riscului.
Supravegherea medicala astfel definita, adica realizarea de examene specializate in raport cu o consecinta specifica, nu poate fi
determinata, cum este cazul in unele legislatii plecand numai de la existenta unui factor de risc dar si in functie de risc. Unele
practici au schimbat deja aceasta optica. Este cazul examenelor radiologice fata si profil al coatelor si al incheieturii mainii pentru
muncitorii care folosesc masini vibrante mai mult de 7 zile pe an. In alte domenii aceasta evolutie ramane de facut si unele
examene specializate ar putea fi economisite. In altele, din contra, tot atat de diverse ca problemele musculo-scheletice si stresul, s-
ar putea utiliza alte examene medicale.
Natura supravegherii medicale nu ar trebui deci definita decat pe baza studiului riscurilor, in functie de probabilitatea producerii
daunelor si caracterului acceptabil sau nu al riscului, atat la nivel individual cat si colectiv.
2. Relatia risc - securitate
In terminologia de specialitate, securitatea omului in procesul de munca este considerata ca acea stare a sistemului de munca in
care este exclusa posibilitatea de accidentare si/sau imbolnavire profesionala. In limbajul uzual, securitatea este perceputa ca faptul
de a fi la adapost de orice pericol, iar riscul ca posibilitatea de a ajunge intr-o primejdie, pericol potential. Daca luam in
considerare, sensurile uzuale ale acestor termeni, se poate defini securitatea ca starea sistemului de munca in care riscul de
accidentare si/sau imbolnavire profesionala este zero. Prin urmare, securitatea si riscul sunt doua notiuni abstracte, contrare, care se
exclud reciproc. In realitatea practica, datorita trasaturilor oricarui sistem de munca, nu se pot atinge asemenea stari cu caracter
absolut.
Nu exista sistem in care sa fie exclus complet pericolul potential de accidentare sau imbolnavire, apare intotdeauna un risc
“rezidual”, fie si numai datorita imprevizibilitatii actiunii omului. Daca nu se fac interventii corectoare pe parcurs, acest risc
rezidual creste pe masura ce elementele sistemului de munca se degradeaza prin “imbatranire”.
In consecinta, sistemele pot fi caracterizate prin “niveluri de securitate”, respectiv “niveluri de risc”, ca indicatori cantitativi ai
starilor de securitate/risc.

Definind securitatea ca o functie de risc   unde:   se poate afirma ca un sistem va fi cu atat mai sigur, cu cat nivelul de
risc va fi mai mic si reciproc.
Astfel, daca riscul este zero rezulta ca securitatea tinde catre infinit iar daca riscul tinde catre infinit, securitatea tinde catre zero
potrivit curbei din figura 5.2.1.:

  ; 
Fig. 2.1. Relatia risc-securitate

In acest context, trebuie admisa o limita de risc minim, respectiv un nivel al riscului diferit de zero, dar suficient de mic pentru a se
considera ca sistemul este sigur ca si o limita de risc maxim, care sa fie echivalenta cu un nivel atat de scazut de securitate, incat sa
nu mai fie permisa functionarea sistemului. In literatura de specialitate, nivelurile de gravitate a consecintelor si de probabilitate de
producere care caracterizeaza diferitele grade de risc, sunt arareori reprezentate intr-un mod continuu. In practica, datorita greutatii
de a defini curba determinata de ecuatia y=f(x), obiectivele globale de securitate “relativa” ale unui sistem pot fi mai usor
exprimate printr-o grila prezentata sub forma de clase de risc.

CAP. 4. Evaluarea riscurilor profesionale

Potrivit SR EN 1050 evaluarea riscurilor profesionale reprezinta o procedura care urmeaza o serie de pasi logici care permit
examinarea intr-un mod sistematic a pericolelor, a situatiilor periculoase si a evenimentelor periculoase (factori de risc) asociate
proceselor de munca.
Evaluarea riscurilor profesionale sta la baza stabilirii strategiei manageriale in domeniul sanatatii si securitatii in munca si este
urmata de reducerea riscului prin introducerea de masuri de securitate. Repetarea acestei proceduri conduce la un proces interactiv
de eliminare a factorilor de risc pana la limita cunostintelor tehnice si stiintifice ale unui moment dat. Astfel evaluarea riscurilor
profesionale devine un instrument extrem de util in aplicarea Managementului Securitatii Maxime.
Evaluarea riscurilor este o actiune ce trebuie reluata:
ori de cate ori intervine o modificare susceptibila sa afecteze modul de perceptie a riscurilor;
cand se introduc echipamente tehnice, materiale sau tehnologii noi;
cand se schimba modul de organizare a muncii;
cand se schimba conditiile de munca.
4.1. Aprecierea riscurilor profesionale
Apreciere a riscurilor profesionale reprezinta un proces, sistematic si metodic, de analiza a riscurilor reziduale ale unui proces de
munca pe baza caruia acestea sunt catalogate in categoria riscurilor acceptabile sau inacceptabile.
Analiza: Studiu de caz asupra familiei - chestionare si
raspunsuri pentru parinti si copii
 Referat: Cand intervine Directia Generala de Asistenta
Sociala si Protectia Copilului?

Aprecierea riscurilor profesionale include:

analiza factorilor de risc;
aprecierea riscurilor profesionale.
Analiza factorilor de risc va avea in vedere determinarea limitelor procesului de munca, identificarea factorilor de risc, estimarea
riscurilor profesionale.
Aprecierea riscului se bazeaza pe decizii rationale. Aceste decizii trebuie sa aiba la baza modele calitative completate, atat cat este
posibil, de metode cantitative.
Metodele cantitative sunt in special adecvate atunci cand marimea gravitatii previzibile este ridicata. Metodele cantitative sunt de
asemenea utile pentru a compara masurile de securitate alternative si a o stabili pe cea care asigura o protectie mai buna. Aprecierea
riscului trebuie efectuata astfel incat sa fie posibil a confirma prin documente procedura care a fost urmata si rezultatele care s-au
obtinut.
Informatiile referitoare la aprecierea riscurilor profesionale ale unui proces de munca si orice analiza calitativa si/sau cantitativa
trebuie sa cuprinda, dupa caz, urmatoarele:
limitele procesului de munca;
cerintele tehnologice pentru fazele de viata ale procesului de munca;
documentatia de exploatare sau alte mijloace de definire a naturii procesului de munca;
informatii referitoare la alimentarea cu energie;
informatii cu privire la factorii de mediu de munca;
informatii cu privire la sarcina de munca;
nivelul de instruire, experienta sau abilitatea personalului;
istoricul accidentelor de munca, bolilor profesionale si a incidentelor tehnice, etc.;
informatii referitoare la posibilitatile de afectare a integritatii sau sanatatii persoanelor implicate in procesul de munca.
Procesul interactiv de realizare a securitatii unui proces de munca bazat pe aprecierea riscurilor profesionale se poate figura grafic
dupa cum urmeaza, figura 4.1.1.
4.2. Metodologia de evaluare a riscurilor profesionale
Desi nu exista un principiu universal valabil privind metodologia de evaluare a riscurilor profesionale totusi doua reguli sunt
esentiale in domeniu:
evaluarea trebuie astfel structurata incat toti factorii de risc (pericole sau situatii periculoase) potentiali sa fie analizati;
cand un factor de risc a fost identificat prima intrebare la care trebuie cautat un raspuns este daca riscul asociat poate fi eliminat.
Pe baza elementelor esentiale enumerate anterior pot fi adoptate diferite abordari sau combinatii de abordari. Acestea comporta, de
regula, urmatoarele operatiuni:
observarea mediului specific locului de munca (de exemplu, cai de acces, starea cladirilor, securitatea echipamentelor tehnice,
gaze, pulberi, temperatura, zgomot, iluminat etc.);