Lacul

de Mihai Eminescu

Comentariu literar

Mihai Eminescu (1850 – 1889), pe numele său adevărat Mihail Eminovici,

este considerat cel mai mare poet român, o personalitate a epocii
cunoscute ca fiind a celor patru mari clasici ai literaturii române: I.L.
Caragiale, Ion Creangă, Ioan Slavici si Mihai Eminescu. Deși a murit la
doar 39 de ani, Mihai Eminescu a avut o activitate intensă ca poet, prozator
şi jurnalist, fiind considerat de cititorii români şi de critica literară drept cel
mai important scriitor romantic din literatura română, numit şi ,,Luceafărul
poeziei româneşti”. Eminescu a fost activ în societatea literară Junimea şi a
lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator.

Poezia "Lacul" a fost publicată la 1 septembrie 1876 în revista "Convorbiri

literare".

Titlul poeziei sugerează tema principală a acesteia, natura, strâns legată

de tema dragostei, având în vedere că natura este considerată un loc
ideal de întâlnire cu persoana iubită . Ținând cont de faptul că este o operă
scrisă în versuri, în care poetul, prin intermediul eului liric, își exprima
ideile, gandurile și sentimentele în mod direct, cu ajutorul mijloacelor de
expresivitate artistică, poezia se încadrează în genul liric.

Eul liric apare, în această poezie, în ipostaza îndrăgostitului, care

privește natura prin propria sa sensibilitate. Poetul, îndrăgostit, anticipează
momentul când persoana iubita va veni si i se va alătura în peisajul mirific
al unui lac aflat în pădure, descris la începutul poeziei.
Mărcile eului liric apar, in această poezie, sud forma unor verbe si
pronume la persoana I ("eu trec", "ascult", "aștept", "suspin", "sufăr").

Poezia are 5 strofe, fiecare având 4 versuri, iar rima folosită este cea
încrucișată atipica (versul 2 rimează cu versul 4, dar versul 1 nu rimează cu
versul 3).

Principalele figuri de stil folosite de poet sunt:

 epitetul ("lin", "sub lumina blândei lune" și epitete cromatice:
"albastru", "galben", "albe"),
 personificarea ("tresărind în cercuri albe", "glas de ape", "vântu-n
trestii lin foșnească"),
 inversiunea ("lacul codrilor albastru", "sub lumina blândei lune",
"unduioasa apa"),
 repetiția ("parc-ascult și parc-aștept").

Poezia cuprinde numeroase imagini artistice cu impact vizual (lacul,

nuferi, barca) și auditiv (vântul, "foșnească", "sune").

Ca mod de expunere, poetul a folosit descrierea și monologul liric.

Din punct de vedere al conținutului, poetul a folosit repetarea, în strofa

finală, a cuvintelor folosite în prima strofă, creând o simetrie de idei si
subliniind suferința creată de faptul ca se afla, singur, în acest peisaj de vis,
persoana iubita nevenind sa i se alăture.
Concluzii
Poezia “Lacul”, de Mihai Eminescu,  aparține genului liric si este ca
specie o idilă. Temele principale ale poeziei sunt dragostea si natura,
prezentate de poet, cu ajutorul mijloacelor artistice, ca fiind un tot unitar.