Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
zvelta ca o pipeta
trece pe bicicleta
fata cu sosete de diamant.
ea are parul de diamant
si fata de diamant
si fusta verde de brocart.
in pulpa de sticla a acestei fetite
se vede sapat un mecanism cu rotite
si un piston de argint.
rotitele se rotesc
pistonul pompeaza
si adolescenta inainteaza
tarandu-si parul de diamant pe Calea Mosilor.
Dragostea
Adaugata in 08 Jan - poezie compusa de Mircea Cartarescu
totul in tot
tot peste tot
dinti in dinti si gura in gura si sex in sex si coaste in coaste
si istorie si piulite si figuri de stil
si permanganat de sodiu si flori cu petale, sepale, stamine, pistil
toti iubind totul
toti fecundand totul
peste tot numai apte si apti
numai icre si lapti
incat cosmosul de lumine
vazut de departe, e doar fiara care se impreuneaza cu sine
fiara din apocalipsa
eclipsa de spirit,
eclipsa.
10
11
12
La o artista
Adaugata in 08 Jan - poezie compusa de Mircea Cartarescu
Poema chiuvetei
Adaugata in 08 Jan - poezie compusa de Mircea Cartarescu
Cionirea
Adaugata in 08 Jan - poezie compusa de Mircea Cartarescu
intr-un tarziu am incercat sa-ti dau telefon, dar telefonul murise
receptorul duhnea a formol, am desurubat capacul microfonului
si am gasit fierul ruginit, plin de viermi;
am cautat surubelnita
si-am desfacut carcasa: de lita bobinelor
isi prinsesera paianjenii panza.
Tu, Nichita…
Adaugata in 08 Jan - poezie compusa de Mircea Cartarescu
Cand am stat prima data fata-n fata cu Nichita Stanescu (ma simteam de parca as fi stat la
masa cu Eminescu sau cu Baudelaire) eram la restaurantul Uniunii Scriitorilor cu
prietenul meu Traian T. Cosovei. Am fost atunci atat de intimidat de ochii albastri, foarte
departati, ai lui Nichita, incat vreo jumatate de ora n-am putut scoate o vorba, lucru pe
care el l-a luat drept o tacere ostila.
“Batrane, gata!” mi-a spus pana la urma. “Ai dreptate, sunt cel mai prost poet din lume.
Dar hai sa stam de vorba, totusi, si sa ciocnim un pahar ca doi prieteni.” “Dar
dimpotriva”, i-am raspuns, “am tacut fiindca va respect prea mult…” “Haide, lasa-l pe va
si pe dumneavoastra. Zi-mi tu, batrane!” “Iertati-ma, dar nu pot…” Atunci Nichita s-a
uitat la mine mai atent. “Asculta, tu esti credincios?” “Da, bineinteles.” “Si te rogi
cateodata lui Dumnezeu?” “Da, uneori.” “Si cum ii spui lui Dumnezeu cand te rogi, Tu,
Doamne, sau Dumneavoastra, Doamne?” “Tu”, i-am raspuns zambind, pentru ca mi-am
dat seama brusc ce vroia sa spuna. “Si-atunci, daca lui Dumnezeu ii spui tu, mie de ce-mi
zici dumneavoastra? Hai, batrane, zi-mi Nichita, si sa fim sanatosi…”
De-atunci, in putinele momente in care ne-am mai vazut, m-am straduit sa-i spun pe
nume: tu, Nichita.
in televizorul color
cu sonorul dat incetisor
din parul tau oricare fir, suvita si franj
va fi dublat cu frez, ciclamen si oranj
(culorile nefiind bine reglate),
Cri a mea cu tample perlate.
1
Citeam Kundera cu micul dictionar francez-roman pe piept
si ea mi se juca feroce cu degetele mainii:
baga unul in gura si il molfaia, maraind, cu gingiile.
Apoi am luat-o pe piept: se uita tinta in carte,
atenta, de parca stia sa citeasca
si atunci m-am gandit: “Ioana,
ma laud tuturor ca esti cel mai bun produs al meu, ca esti
mai presus de literatura
dar asa te scot din literatura
adica din viata mea.
Ioana, ca sa fii in literatura si in afara ei
ma gandesc sa scriu un poem despre tine.”
2
La Bogdan cu M.D.G. Bogdan s-a dus sa se rada,
eu si M.D.G. ramanand sa ne conversam. Dar tac cu incapatinare.
Ma uit pe un album Dali. E penibil,
caci eu si Mihai suntem prieteni. Dar ce sa ne spunem?
In fine (ah, si la pick-up o selectie “Wings”)
palavragim despre copii.
Ma trezesc ca ii spun “Stii, e foarte misto sa cresti un copil,
dar sa vorbesti despre asta e teribil de greu, practic dragostea
pentru copilul tau e o tema inutilizabila in literatura
(evit cat pot cuvintul “poezie”)
fiindca orice ai zice, e ceva melodramatic… Asta-i partea proasta.”
“E, si tu acum, chiar asa, totul de vanzare…”
“Dar sigur ca totul de vanzare daca esti profesionist” - si
am tacut brusc
fiindca nu credeam asta
si nu stiu de ce am spus-o.
Apoi a venit Bogdan si am plecat la cenaclu.
3
Ioana si Cri: doua fetite, doua surori.
Fetele mele. Ma pomenesc
ca ii spun “Cri” Ioanei si invers. Cri mai pastreaza
panglicile de bumbac care le fusesera legate la incheietura,
in Maternitate si care purtau acelasi numar
cu creion chimic
Cand Cri o sa aiba 36 de ani, Ioana va avea 16
eu 47 - cine, cine vom fi atunci?
4
Fetele-s dincolo
Cri ii face baie-n cada de plastic roz
iar Simona se holbeaza ca la alta minune. Puiul de om
ca o maimutica mirata bataie capul ud. Eu si Bogdan
stam in bucatarie cu paharutele de Havana Club.
- Sunt foarte fericit, ii spun si simt adrenalina sau ce o fi
invadandu-mi fata si facandu-ma sa lacrimez. (Imi dau seama
ca sunt sentimentaloid, dar stimulat putin
de romul cubanez, ma simt chiar foarte fericit.)
Toate ochiurile aragazului ard cu petale albastre.
- Da, mai Mircione, tocmai ma gandeam
cum iti citeam jurnalul, ce chestie -
doar acum cativa ani vorbeai doar de singuratate
scriai “Relatii cu L. (sa zicem). Poate iese ceva de aici”. Si uite
acum ai nevasta, copil…
Bogdan, ma gandesc eu, ar fi un tata excelent (poate cam pisalog)…
Mai palavragim ceva si ne cheama fetele
sa vedem pisoiul infofolit in prosop
zgaindu-se la noi. Ea bea laptele si adoarme
iar noi (care eram pusti, pusti acum cativa ani)
trecem in sufragerie si ne conversam si ne tratam ca oamenii mari.
5
La aproape cinci luni gigilicea nu-i deloc conventionala
(scriu poemul acesta in lipsa unei fotografii)
are deja soldulete de gagica si ochi oblici, nitel lenevosi
nu degeaba maica-sii i se zicea Turcoaica.
Atunci cand urla de foame face pandalii si istericale
de-ti vine s-o strangi de gat,
dar e draguta de obicei si ne lasa noptile sa dormim.
Creierul ei de aproximativ 500 de grame
va creste rapid, cel mai rapid dintre toate organele
ca o pasare intr-o colivie de cartilagii
Daca ar creste continuu si dupa adolescenta
Ioana ar deveni nemuritoare.
Stiu, acum, cand mi-o imaginez (ea se joaca dincolo cu minutele)
ca asa va fi, ca ea nu va muri niciodata.
6
Cu M.M., la “Cartea romaneasca. Apoi in masina lui
explicandu-mi de ce n-am aparut in antologia din Italia “Stii,
Cugno asta… eu i-am dat textele tale… dar nu i-au iesit…”
Si alte chestii literare care nu conteaza aici. Dar apoi-
“Te-ai insurat. Cine te-a pacalit?” Iar din capul meu iesind un
balonas
cu traznete, capete de mort si sticlute de otrava.
Cand i-am spus ca mai degraba eu am pacalit-o
a schimbat foaia si a trecut la sfaturi: ca e bine ca-mi iubesc
nevasta
dar pentru scris nu prea-i bine
ca am nevoie din cand in cand de o fuga, uite, el
are sansa pendularii asteia…
Fiecare cu sansa lui, ii zic si cobor la Coada Calului,
apoi o iau pe langa Inter si… spre casa.
O gasesc pe Kitty cu Ioana in brate.
O pup si ea miauna alintat:
Ia uite! A mancat 180 de grame!
7
“O inima de tata! Miracol al paternitatii!”
Asa sa exclami, cititorule, lecturand acestea.
Dar cum dracu sa spui intr-un poem ca-ti iubesti fetita?
Incearca, si-o sa vezi ce greu e.
Nici nu exista o traditie Bucuta cu melodramatismele lui,
cu prunculetul Iisus si cam atat. La fel, e atat de penibil sa spui
ca-tii iubesti nevasta. Si totusi poezia-i facuta
ca sa-ti exprimi sentimentele. Gaseste o forma
cand nu exista nici o forma. Cand aproape toata poezia secolului
este decorativa, abstracta.
Dar fetele mele, si cea mica, si cea mijlocie
sunt reale, iar ce simt pentru ele (cand nu ma enerveaza prea tare) e
adevarat.
8
Deci, Ioana, iubesc forma turtita a nasului tau
narile tale largi si gingia de jos
cu doua umflaturi unde vor iesi dintii;
Iubesc mica ta pata cafenie de pe spate (Cri ar fi furat o maslina) si
nu cred
ca din cauza asta nu vei putea purta costum de baie din doua piese;
abia astept sa intelegi ce-ti spun: vor fi doar cuvinte dragi;
astept sa te poti bucura de pomul de iarna, de Jucarii,
sa ti se largeasca inima, sa-ti creasca parul, capacitatea toracica,
sa devii inteligenta, sa te joci cu plastilina
sa te amorezezi mai tarziu
sa ne raspunzi obraznic, sa ne spui
ca “nu ne-ai cerut tu sa te facem”, si “ce-ati facut voi pentru mine?”
9
Apoi, de mana
sa ajungem in fata unei porti uriase
cu sculpturi reci, nu prea expresive:
ingeri de granit, cu aripi sparte.
Sa batem: Bang! si sa intram
pe toboganul de sange
prin gatul napircii s-alunecam,
prin matele cartitei,
prin radacinile trandafirului
pana in floarea cea galbena…
Adio! La Bucuresti
Adaugata in 08 Jan - poezie compusa de Mircea Cartarescu
Zambesc
Adaugata in 08 Jan - poezie compusa de Mircea Cartarescu
Rana
Adaugata in 08 Jan - poezie compusa de Mircea Cartarescu
I
vai mie, rana s-a inchis
vai, sangele s-a uscat
si a facut coaja.
oh, doamne, m-am vindecat!
II
sa accept evidenta: nu mai pot sa scriu poezie.
nu mai sunt in stare, ceva in mine nu mai colaboreaza.
am scris ani de zile cu ura, cu dragoste, iar acum
creierul meu e mort.
am pornit la maraton ca pe suta de metri
am vrut totul deodata, am vrut sa-mi innebunesc cititorul.
am uitat ca viata e lunga.
III
oare s-a terminat viata? oare sunt terminat?
sunt un esec? voi fi pulbere?
va veni moartea iar tu ma vei dispretui.
va fi groaznic, groaznic.
da, da, stai acum langa mine, priveste-ma. sunt terminat, terminat.
va fi numai moarte in jur.
stelele vor fi moarte, bot langa bot ca niste caini de pe strazi.
vor muri unghiile.
Toamna cu luna
cand porti peste pulovar o niciodata captusita cu totdeauna
cand stii ca ai mai iubit si ai sa mai iubesti
printre taxiuri nefiresti.
Toamna cu luna
cand cabinele de telefon scanteiaza
cand stii ca nimic nu dureaza
cand pana si vitrinele graseiaza
si vocea le tremura, si serviciile de portelan se fac zob.
Toamna de sticla
cand magnetofoanele se fac zob
cand mixerele de plastic palesc
cand aspiratorul asuda rece
cand trusa de surubelnite hohoteste
cand masina de spalat cu ochiul rotund
si coniacul cu patru stele
se-ngalbenesc si cad de pe ramura mintii mele
si toamna de vermut se crede tanara uneori…
Toamna cu luna
as vrea atat de tare sa fim acum impreuna
sa privim vitrinele impreuna
sa numaram taxiurile impreuna
si sa ne ninga frunzele-ngalbenite.
Era timpul florilor
Adaugata in 08 Jan - poezie compusa de Mircea Cartarescu
e seara si ninge-ndesat
zapada-n zapada se lasa
si abia ma mai misc inghetat
si abia mai stiu drumul spre casa
Sa ne iubim, chera mu
Adaugata in 08 Jan - poezie compusa de Mircea Cartarescu
sa ne iubim, chera mu, sa ne iubim tujur
ca maine vom fi prada inundatiilor, surparilor de teren, betiilor crancene,
ca maine un ieri cu labe de paianjen de fan iti va umbla in carliontii de flori ai coiffurii
zapacindu-te, ambetandu-te . . .
sa fim tandri, baigui poligonul catelu lipindu-si irisii
de soldurile voluptoase ale autobazei filaret
sa fim tandri, singuratatea mea, ciripi indicatorul de sens giratoriu
sa fim tandri, mai zise o musca.
primavara ne lingea ca un pechinez pe fata, pe maini
ne facea sa ne intrebam ce gust om avea pe limba infinita a noptii plina de autocare si
stele,
primavara ne mangaia depasind uneori limitele maternitatii sau prieteniei nevinovate
aratandu-si provocatori sanii reci sub jacka ei de turcoaz jerpelit
oh, mai ramai, sopti lustra catre o scama de pe covor,
nu vrei sa te urci la mine? bem ceva, ascultam muzica, iti arat biblioteca . . .
nu vrei sa ramai in noaptea asta la mine?
sa ne tinem de mana, ii spuse un medic primar de la spitalul emilia irza
iepurelui de tabla din vitrina cu jucarii.
sa ne iubim, sa ne amam, sa crestem si sa ne inmultim
cantau tergarulile si velurul, drilul si chembrica pe gabroveni
le raspundeau pana la raguseala plutonierii si norisorii
sa facem chestia aia, gafaiau frizeriile.
ca niste becuri electrice legate in serie
nervii plezneau pe antebrat, venele se umflau pe torace,
in nari analizatorii mirosului isi incuiau paltoanele in dulapuri
si indicele de refractie isi halea sandviciul cu carne de pui
in holbarea perversa a ochiului.
ce de ocheade, cate accidente din neatentie,
conturi incheiate, polite platite,
ingerasule, stranuta plamanul cand se privi in oglinda
si vazand in urma lui o uzina.
primavara ne intindea pe paine felia groasa de televizor
mintea noastra era imbacsita de proiecte de agrasiune, deja vedeam microcosmosul
impanzit de transee,
deja visam la putere, la krakatit, la mirosul de blana de vulpe al omului invizibil
la ochii catifelati ai omului care trece prin zid…
creierul nostru isi amintea de cand statea ghemuit
de cand pulsa, de cand palpita, fojgaia, colcaia, misuna, serpuia
antebratul isi defula in aerul slabanog sentimentul de a avea pene,
urechea - sentimentul de a fi auzit boncaluitul triceratopsului
si bulele de hidrogen pleznind malaria peste fata.
ai incredere in mine, ganguri flora intestinala
intinzandu-se voluptos in bratele groazei
care purta in acea seara un costum simplu, cambrat, tineresc,
da-mi un pupic, se ruga anabolismul de catabolism,
crudelo, nu ma chinui, ranjea maxilarul spre maxilar.
venea seara, orasul se anima,
venea noaptea, strazile sfaraiau ca sifonul,
sa fim tandri, loz necastigator, sa fim tandri, batator de covoare,
sa ne iubim, robinete, sa facem excursii, mapa de plicuri!
in rochii de moloz si nuiele verzi, de mezeluri si de branzeturi,
spoite cu vodca si motorina emotiile iesisera la agatat.
prin ganguri si pasaje acoperite cu geam colorat
cate un pisoi zgaria in ladita vreunui dafin
si in berarii ospatarele se lasau desurubate de vii contra cost.
sa ne iubim, unamuno, nebuno, sa ne iubim, chera mu,
si apoi sa ne-nselam cu chibritele, cu patentul, cu pasta de dinti,
sa ignoram influenta exercitata in psihicul nostru
de complexul lui grozavesti.
primavara priveste galbena prin stratosfera, gadilata de ozon si de ioni,
sa ne cunoastem mai bine, melcule, zice,
sa ne imbratisam, depoule, hartiuto, tomberonule �
iar noi la tasnitoarea din capatul aleii alexandru ne stropeam unul pe altul cu apa
chiar langa policlinica, si pana si copacii
miroseau a dentist.
Stelute in genele ei
Adaugata in 08 Jan - poezie compusa de Mircea Cartarescu