Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
11
3.1
05.06.11
3.2
05.06.11
S IS T E M E L E C T O E N E R G E T IC
F U R N IZ O R C O N SU M ATO R
4
P u n c t d e d e lim ita r e
S t a tia I n s ta la t ie d e
1 In s ta la tie d e In s t a la ti e d e I n s ta la tie d e
de u tiliz a r e ( la
p ro d u c e re tr a n s p o r t d is tr ib u tie
p r im ir e c o n s u m a to r )
G
LEA TG T D /B D
LES
T D /B D
PT
ST ST ST R
LEA N O D LES 0 .4 k V
2 G U
6 kV 110 kV U
10 kV 220 kV 20 kV
400 kV 10 kV
PA
C EN TR ALE R E T E L E E L E C T R IC E
3 E L E C T R IC E ( L in ii, s ta tii, p u n c te d e d is t r ib u tie )
D E TR AN SPO R T D E D I S T R IB U T I E D E U T IL IZ A R E R EC EPTO AR E
L in i i d e L i n ii d e t r a n s p o tr
in t e r c o n e x iu n e
C EN TR E D E
5 PR O D U C ER E T E R IT O R IU ZO N E D E C O N SU M U T IL I Z A T O R I
P A - p u n c t d e a lim e n t a r e ( s t a t ie d e c o n e x iu n i)
1 S c h e m a e x p lic a t iv a b lo c S T - s ta tie d e tr a n s fo r m a re
2 S c h e m a e le c tr ic a b lo c c u v a r ia n t e d e r e t e le P T - p o s t d e tr a n s fo rm a re
T D - ta b lo u d e d is tr ib u tie
3 C o m p o n e n te ( fiz ic e ) a le s is te m u lu i e le c tr o e n e r g e tic B D - b a r e d e d is tr ib u tie
4 I m p a r tir e a S E E d .p .d .v . a l a p a r te n e n te i in s t a la tiilo r U - u tila j
D is p u n e r e a t o p o g r a fic a a in s ta la t iilo r ( h a r t a ) R - r e c e p t o r in d iv id u a l
5
L E A / L E S - lin ie e le c t r ic a a e r ia n a / s u b te r a n a
Fig. 3.1.1
3.3
05.06.11
3.4
05.06.11
3.5
05.06.11
rezultat în cazul unui singur defect se realizează prin rezistenţele de izolaţie ale reţelei faţă de
pământ şi se obţine fie în absenţa legăturii la pământ a alimentării , fie prin intercalarea unei
impedanţe între un punct al alimentării (în general neutrul) şi pământ.
3.6
05.06.11
T N -S
T N -C L1 L1
L2 L2
L3 L3
PEN N
PE
a b
T N -C -S L1
L2
L3
PEN N
PE
PE
TT L1 IT
L1
L2 L2
L3 L3
N
PE
d e
Fig. 3.4.1
Fig. 3.4.2
3.7
05.06.11
Primul element din reţeaua de joasă tensiune este tabloul de distribuţie general al
consumatorului (In ≤ 2400 A).
La consumatorii care solicită din reţea puteri mici, alimentarea se face direct din
reţeaua zonală de JT (aeriană sau subterană) a furnizorului, printr-un branşament care face
legătura între linia de alimentare şi contorul de energie al consumatorului, situat în amonte de
tabloul general sau la intrarea în tablou. De regulă, contorul aparţine furnizorului.
Consumatorii de puteri mai mari sunt alimentaţi din reţeaua de medie tensiune a
furnizorului, printr-un racord care conţine un post de transformare. Postul de transformare
conţine 1-2 transformatoare (10/0,4 kV sau 20/0,4 kV), având înfăşurarea secundară în stea,
cu neutrul accesibil (4 borne), precum şi echipamentul de comutaţie şi de protecţie aferent,
atât pe partea de MT, cât şi pe partea de JT. Secundarul transformatorului alimentează tabloul
de distribuţie general, care poate fi chiar înglobat în postul de transformare.
Celelalte puncte de distribuţie pot fi:
- tablouri de distribuţie de tip panou, dulap, din cutii echipate etc., clasificate, după
intensitatea curentului sosirii, în tablouri principale (In ≤ 600 A) şi tablouri secundare
(In ≤ 300 A);
- canale prefabricate de bare (un sistem de 4 bare într-o incintă de protecţie), realizate
ca tronsoane care pot fi îmbinate şi prevăzute cu posibilitatea efectuării de derivaţii pentru
ramificaţii. În funcţie de intensitatea curentului nominal, canalele pot fi canale magistrale şi
canale de distribuţie.
În practică, circuitele electrice care alimentează puncte de distribuţie sunt denumite
coloane, termenul de circuit fiind consacrat pentru alimentarea fiecărui receptor sau
echipament de la ultimul punct de distribuţie
Circuitele pot fi:
- individuale, pentru fiecare receptor (în sens restrâns);
- comune, pentru mai multe receptoare, cu protecţie unică la scurtcircuit:
- circuit de iluminat;
- circuit de prize;
- circuit de utilaj;
- circuit pentru mai multe motoare similare, cu puterea totală până la 15 kW.
a. Scheme radiale. Fiecare punct de distribuţie, utilaj sau receptor este alimentat
printr-o linie separată, care pleacă de la un punct de distribuţie central (fig. 3.5.1).
Avantaj: siguranţă în alimentare; un defect pe o linie provoacă scoaterea de sub
tensiune, prin funcţionarea aparatului de protecţie respectiv, numai a liniei afectate, restul
instalaţiei rămânând în funcţiune.
3.8
05.06.11
T a b lo u d e d is t r ib u tie T a b lo u d e d is tr ib u t ie
B a r a d e d is tr ib u t ie B a r a d e d is t r ib u tie
E le m e n t
a lim e n ta t
E le m e n t
a lim e n ta t E le m e n t E le m e n t E le m e n t
E le m e n t a lim e n ta t a lim e n ta t a lim e n ta t
a lim e n ta t
R e p r e z e n t a r e t o p o g r a f ic a R e p r e z e n t a r e f u n c t io n a la
Fig. 3.5.1
Dezavantaje:
- investiţii mari;
- consum ridicat de material conductor;
- număr mare de plecări din punctele de distribuţie (creşterea gabaritului).
Utilizare:
- coloane de alimentare a tablourilor de distribuţie sau a unor canale de bare de
distribuţie secundare;
- circuite, pentru:
- utilaje cu receptoare de puteri mari, alimentate direct din tabloul general sau
dintr-un canal magistral;
- utilaje cu receptoare de puteri mici şi mijlocii, alimentate din tablouri
secundare sau bare de distribuţie;
- utilaje şi receptoare dispersate;
- utilaje, receptoare şi instalaţii importante, pentru care riscul de întrerupere a
alimentării trebuie să fie minim.
c. Scheme mixte:
- scheme radiale pentru:
- utilajele/receptoarele dispersate;
- echipamentele/receptoarele importante;
- scheme magistrale pentru utilajele grupate.
3.9
05.06.11
A p a ra t L in ie m a g is t r a la
de
c o m u t a t ie
si
p r o te c tie
Echipament
Receptor
T a b lo u d e d is tr ib u t ie
Echipament
Receptor
Canal de distributie
Echipament
Receptor
C ir c u it d e ilu m in a t C irc u it d e p r iz e
Fig. 3.5.2
d. Exemplu de schemă
3.10
05.06.11
R ETEA PO ST D E TR AN SFO R M AR E
J .T .
AN S.
TR AN SFO R M ATO R
T A B L O U G E N E R A L D E D IS T R IB U T IE
C o lo a n a p r in c ip a la R
Coloana (secundara)
TABLO U D E C AN AL D E BAR E
D IS T R IB U T IE P R IN C IP A L M A G IS T R A L
R
C o lo a n a s e c u n d a r a
C AN AL D E BAR E D E
D IS T R IB U T IE
C o lo a n a s e c u n d a r a
T A B L O U D E D IS T R IB U T IE
SEC U N D AR R R
R R R
D is t r ib u t ie c u t a b lo u r i d e
d is t r ib u t ie D is t r ib u t ie in b a r e
Fig. 3.5.3
3.11
05.06.11
Post de
tr a n s fo r m a r e
= S1
3x20 kV
- Q 1
- Q 2
- T1
T a b lo u
d e d is trib u tie
g e n e ra l
= TD G
- Q 3
3 /N ~ 5 0 H z 4 0 0 /2 3 0 V - W 1
PEN
- F1 - Q 6 - F3
- Q 4
C ir c u it e p r in c ip a le
- C 1 - M 1 3 M~ ( c o lo a n e )
= TD 1
- Q 7
- W 2
N
PEN
PE
- F2 - F4
PE
- Q 5 - Q 8
T a b lo u d e
- W15
d is tr ib u t ie C ir c u it e s e c u n d a r e
- K1
secundar (d e u tiliz a r e , te r m in a le )
- M 2 - A1
M
3 ~
PE
PE
PE
C o n s u m a to ri
(re c e p to a re )
Fig. 3.5.4
3.12
05.06.11
Z T I
U1
Z
Retea
Sarcina Z u
S→∞
U20
U2
Z T
U20f
U2f
F i g . 3 .6 .1
Secundarul transformatorului poate fi deci considerat drept o sursă de energie
caracterizată prin tensiunea de funcţionare în gol (fără sarcină) U20 şi o impedanţă internă pe
fază ZT. Această impedanţă diferă de impedanţa proprie a înfăşurării secundare, ea fiind
datorată ambelor înfăşurări (primară şi secundară) cuplate magnetic. Rezistenţa RT şi reactanţa
XT depind de construcţia transformatorului (exprimată prin tensiunea de scurtcircuit şi
pierderile la scurtcircuit) şi de puterea aparentă a acestuia (cap. 8).
O linie de joasă tensiune realizată din conductoare dintr-un anumit material, având
secţiunea transversală s şi lungimea l, poate fi asimilată unui cuadripol (fig. 3.6.2) caracterizat
prin impedanţa Zl, constituită dintr-o rezistenţă Rl şi o reactanţa inductivă Xl (capacitatea
dintre conductoare putând fi neglijată)
Z l = Rl + jX l (în complex)
2 2
Zl = Rl + X l ,
alimentat cu tensiunea U1 şi conectat la impedanţa de sarcină Zs, la bornele căreia tensiunea
devine U2 < U1 (datorită căderii de tensiune pe impedanţa Zl).
R l X l I
U 1 U 2 Z s
Fig. 3.6.2
3.13
05.06.11
R = r ⋅l ,Ω
0
în care
1 −1
r = , Ω⋅m
0 σs
reprezintă rezistenţa specifică, pe unitatea de lungime.
Ţinând seama de abaterile faţă de secţiunile nominale (în medie cu 2%) şi de
modificarea lungimii prin torsadarea conductoarelor (în medie cu 2 … 3%), conductivitatea
poate fi considerată ca având valorile 53⋅ 106 Ω -1m-1 (53 m/Ω ⋅ mm2) pentru cupru şi
32⋅ 106 Ω -1m-1 (32 m/Ω ⋅ mm2) la temperatura de 20 °C. Variaţia cu temperatura
σ 200
σ =
1 + α R (θ − 200 )
conduce la valori de 44⋅ 106 Ω -1m-1 (44 m/Ω ⋅ mm2), respectiv 27⋅ 106 Ω -1m-1 (27 m/Ω ⋅ mm2)
la temperatura de 70 oC.
Reactanţa inductivă nu depinde practic de secţiunea şi de materialul conductoarelor, ci
numai de dispunerea relativă a acestora, putând fi exprimată prin relaţia:
X = x0 ⋅ l ,Ω
în care reactanţa specifică (pe unitatea de lungime) poate fi considerată, în joasă tensiune,
x0 ≈ 0,08 … 0,1 mΩ ⋅ m-1, pentru cabluri şi conductoarele montate în tuburi de protecţie,
respectiv x0 ≈ 0,25 mΩ ⋅ m-1, în cazul liniilor aeriene.
Impedanţa reţelei, definită pentru o fază, reprezintă suma impedanţelor sursei şi ale
tuturor tronsoanelor de reţea care constituie calea de alimentare a receptorului considerat:
Z r = Z T + ∑Z l = ( RT + ∑ Rl ) + j ( X T + ∑ X l )
Z r = ( RT + ∑Rl ) 2 + ( X T + ∑ X l ) 2 .
3.14
05.06.11
UZ
If = .
Zf
Dată fiind existenţa sistemului trifazat de tensiuni de alimentare, noţiunea de
U
U
I∆= √ 3 ΙΖ
IY = IZ
IZ
U Z= U Z f U Z = U /√ 3
Z f
Z f
Z f
Z f
Z f
Fig. 3.7.1
impedanţă globală a unui receptor trifazat nu are sens !
Din punctul de vedere al reţelei, prezintă interes mărimile la bornele receptorului:
tensiunea de alimentare şi curentul de linie I (receptorul este "văzut" la borne!).
În cazul unui receptor monofazat, tensiunea aplicată unei faze este UZ = Uf iar
intensitatea curentului IZ = I iar puterea activă solicitată din reţea
Uf Uf2
P = U z I z cos ϕ = U f cos ϕ = cos ϕ .
Zf Zf
În cazul unui receptor trifazat, tensiunea aplicată unei faze UZ şi intensitatea curentului
IZ depind de conexiunea celor trei impedanţe. Puterea absorbită de receptor de la reţea va fi,
indiferent de conexiune, triplul puterii absorbite de fiecare fază:
P = 3U Z I Z cos ϕ .
Din figura 3.7.1, rezultă că, la aceeaşi tensiune de alimentare, intensităţile curentului
de linie, respectiv puterile absorbite din reţea, în cazul conexiunilor în stea şi în triunghi, vor
fi:
U 3U
IY = I Z = ; I ∆ = 3I Z =
3Z f Zf
U U U2 U U2
PY = 3 cos ϕ = cos ϕ ; P∆ = 3U cos ϕ = 3 cos ϕ ,
3 3Z f Zf Zf Zf
găsindu-se în rapoartele
I∆ P∆
= =3 .
IY PY
Puterea nominală a receptorului trifazat se indică pentru o anumită tensiune de
alimentare şi o anumită conexiune a celor trei impedanţe. Alimentarea cu tensiuni diferite a
aceluiaşi receptor este posibilă dacă cele trei impedanţe au ambele extremităţi accesibile la
borne, unde se realizează conexiunea dorită.
Întrucât trebuie să fie respectată relaţia IZ ≤ Ifmax, rezultă că, pentru un motor dat, la
aceeaşi putere, tensiunile de linie ale reţelei de alimentare, în cazul celor două conexiuni
posibile, trebuie să se găsească în raportul 3 , valoarea mai mică revenind conexiunii în
triunghi. De exemplu, un motor trifazat care are înscris pe plăcuţa de identificare 220/380 V
nu va putea fi alimentat la conexiunea în triunghi din reţeaua cu tensiunea nominală
3x380/220 V.
3.15
05.06.11
Întrucât, într-un sistem trifazat, sursa de alimentare şi linia sunt caracterizate prin
impedanţele pe fiecare fază, pentru a aprecia contribuţia receptorului la stabilirea sarcinii
electrice a reţelei, în regim normal, acesta trebuie considerat ca având o conexiune stea cu o
impedanţă Zuf pe fiecare fază.
Din punct de vedere al puterii absorbite din reţea, un receptor cu impedanţele Zf
conectate în triunghi este echivalent unui receptor cu impedanţele Zf/3 conectate în stea.
Impedanţa pe fază Zuf a utilizatorului (receptorului), “văzută “ la borne, pentru un
receptor trifazat, rezultă din valorile indicate pentru puterea nominală Pn şi tensiunea
nominală (de linie Un respectiv de fază Ufn):
U Z 2 cos ϕ
Z uf = .
Pn / 3
In
U scf Z T
P scf
3.16
Fig. 9.1.1
05.06.11
o fază), din care rezultă tensiunea de scurtcircuit pe fază Uscf (sau, în procente, uscf%) şi
pierderile în scurtcircuit pe fază Pscf:
U scf u sc U N / 3 u sc U 2
N
ZT= = = 2
I N 100 SN 10 S N
3 U N
Pscf P Psc Psc U N 2
RT = = sc 2 = =
IN2 3I N S
2
SN 2
3 N
3U
N
XT = Z T 2 − RT 2 .
Tensiunea de scurtcircuit usc% şi pierderile în scurtcircuit Psc, pentru transformatorul
trifazat, care rezultă din încercarea la scurtcircuit a transformatorului, sunt precizate în
cataloage.
Pentru unele transformatoare în ulei, cu înfăşurări din aluminiu, pe baza datelor de
catalog rezultă mărimile din tabelul 9.1.1.
3.17
05.06.11
Pc=∑Pck Qc=∑Qck
3.18
05.06.11
2 2
ST > PcT + QcT ,
având în vedere că transformatorul funcţionează cu randament maxim la o încărcare în jur de
70%.
3.19
05.06.11
D e la T D 1
CYY 4x 4 mm2
CYY 4x 4 mm2
CYY 4x 4 mm2
CYY 4x 4 mm2
TC A 10 TCA 10
M M
3 ~ 3 ~
N r . c ir c u it 1 2 3 4 5 6 7
N r . c a b lu 16 17 18 19 20 21 22
D e s t in a t ie FU 32 FU 32 FU 32 FU 32 FU 32 PD 300 PD 300
P i, k W 9 ,8 5 9 ,8 5 9 ,8 5 9 ,8 5 9 ,8 5 1 ,7 1 ,7
Fig. 9.2.1
Se recomandă ca alegerea transformatorului să se facă după compensarea puterii
reactive în secundarul transformatorului, respectiv după montarea unei baterii de
condensatoare cu puterea Qb (§ 8.8) :
3.20
05.06.11
2
ST > PcT + (QcT −Qb ) 2 .
După alegerea transformatorului, se determină rezistenţa şi reactanţa internă a
acestuia, conform § 9.1.
Z
i r U
S
ϕ
u Q
Z u ϕ
I P
3.21
05.06.11
L1
U
L2
U f
U U U f
L3
U f
N
Fig. 4.1.3
3.22
05.06.11
3.23
05.06.11
3.24
05.06.11
∫ P ⋅ dt
0 W∆t
P= =
∆t ∆t
3.25
05.06.11
P k
P ik
P ck
P k
8 h t
0 ∆ t
Fig. 4.3.1
3.26
05.06.11
P
k ck = ck < 1 ;
Pik
- un factor de putere cerut cosϕ ck < cosϕ nk.
Cele două valori, determinate pe baza unei analize statistice, considerând un număr
relativ mare de receptoare în grupă (n > 30), se găsesc tabelate (de exemplu, tab. 4.4.1),
oferind informaţii apropiate de realitate la nivelurile superioare ale reţelei (tablou general,
tablou principal) care alimentează multe receptoare.
• Pentru un număr relativ mic de receptoare în grupă, se consideră un coeficient de
cerere corectat k'ck, care poate fi obţinut, de exemplu, cu relaţia aproximativă:
1 − kck
′ = k ck +
kck ,
cnk
în care kck este valoarea tabelată, iar cnk = f(nk) - factor de corecţie, de asemenea, tabelat
(tab. 4.4.1). Dacă receptoarele considerate au puteri mult diferite, coeficientul de corecţie se
obţine în funcţie de un număr de receptoare n = 2n0,5, determinat de numărul n0,5 al
receptoarelor din şirul descrescător al puterilor a căror putere totală constituie jumătate (sau
peste jumătate) din puterea instalată a tuturor receptoarelor considerate.
• Puterea (activă) cerută pentru o grupă k este:
nk
Pck = k ck Pik = k ck ∑P
j =1
ij .
Tabelul 4.4.1
3.27
05.06.11
0,5
- Iluminat interior cu lămpi fluorescente tubulare 1
necompensat
- Iluminat cu lămpi cu vapori de mercur la înaltă 0,6
1
presiune necompensat
n 4 6 10 15 20 30 40 50
cn 1,7 2,5 3,3 4,3 5,5 8,1 9,5 10
S ck = Pck 2 + Qck 2 .
• Factorul de putere cerut total al sarcinii considerate rezultă ca:
P Q
cos ϕ c = c = cos( arctg c ) .
Sc Pc
• Pentru un număr mic de receptoare (n ≤ 3), puterea cerută reprezintă suma puterilor
instalate (la motoare, Pi/η ).
3.28
05.06.11
k = 1,2 … 1,25 pentru lămpi fluorescente tubulare, 1,1 pentru lămpi cu vapori de mercur şi de
sodiu la înaltă presiune.
Curentul de vârf în circuitul unui receptor este curentul de pornire Ip sau curentul de
vârf Iv1 propriu receptorului alimentat:
Iv = I p sau I v = I v1
3.29
05.06.11
Pentru ca aparatele din instalaţiile de joasă tensiune ale consumatorului să-şi poată
îndeplinii funcţiile independent de dezvoltarea sistemului de alimentare, alegerea lor se face
pe baza unor curenţi de scurtcircuit calculaţi acoperitor, în ipoteza că impedanţa sistemului
până la barele primare ale postului de transformare este nulă (sau, ceea ce reprezintă acelaşi
lucru, puterea de scurtcircuit a sistemului este infinită). În acest caz, tensiunea de calcul este
tensiunea secundară (400 V) şi rămân de considerat numai impedanţele transformatorului şi
ale liniilor electrice până la locul defectului (§ 3.6)
Verificarea elementelor reţelei de stabilitate dinamică necesită calculul curentului de
scurtcircuit de şoc (de lovitură)
I l = χ 2 I sc ,
obţinut prin multiplicarea amplitudinii curentului de scurtcircuit de durată cu factorul de şoc
(de lovitură) χ care se determină în funcţie de factorul de putere al reţelei scurtcircuitate
RΣ RΣ
cos ϕ sc = = .
ZΣ RΣ 2 + X Σ 2
În cazul unui curent de scurtcircuit monofazat, trebuie considerată şi impedanţa
conductorului de nul.
3.30
05.06.11
3.31
05.06.11
a. separatorul:
- închidere şi deschidere manuală, cu viteză dependentă de operator;
- două poziţii de repaus (închis, deschis);
- în poziţia deschis, evidenţiabilă în mod clar (fie vizibil, fie prin dispozitive de
semnalizare) realizează o distanţă de izolare corespunzătoare, care asigură protecţia
personalului la intervenţia în instalaţia din aval;
- nu poate fi manevrat în sarcină, ci numai în gol (stabilirea şi întreruperea curentului
de sarcină se realizează de către alte aparate din circuit);
- realizează funcţia de separare;
- suportă timp nelimitat curenţii normali şi, pentru scurt timp (precizat), curenţi de
suprasarcină şi de scurtcircuit, până la eliminarea acestora de către aparate specializate din
circuit.
d. contactorul (electromagnetic):
- acţionare prin electromagnet (închidere- deschidere, la comandă)
- o singură poziţie de repaus (de regulă, deschis), menţinerea în poziţia acţionat fiind
asigurată de către electromagnet
- stabileşte, suportă şi întrerupe curenţi normali şi de suprasarcină
- suportă, un timp specificat, curenţi de scurtcircuit, până la eliminarea acestora de
către alte aparate specializate înseriate în circuit
3.32
05.06.11
3.33
05.06.11
t
I 2 t = ∫t 1 i 2 dt
0
şi este exprimată în A2⋅ s
Anduranţa mecanică este caracterizată prin numărul de cicluri de manevră (închidere-
deschidere) în gol (fără sarcină electrică) pe care îl poate efectua un aparat fără revizia sau
înlocuirea pieselor mecanice, cu posibilitatea întreţinerii normale conform indicaţiilor
Anduranţa electrică este caracterizată prin numărul de cicluri de manevră (închidere-
deschidere) în sarcină pe care îl poate efectua un aparat fără repararea sau înlocuirea pieselor
mecanice.
Categoria de utilizare defineşte aplicabilitatea aparatului, fiind caracterizată, de
exemplu, prin multiplii curentului sau tensiunii de serviciu, factor de putere, selectivitate etc.
Circuitele aparatelor electrice sunt:
- circuite principale de putere (de curenţi intenşi), având funcţia de comutaţie
(închidere-deschidere)în circuitul electric aferent;
- circuite de comandă, folosite pentru a comanda manevrele aparatului (închidere, deschidere
sau închidere-deschidere);
- circuite auxiliare, destinate a fi înserate în circuitele altor aparate, îndeplinind funcţii
de semnalizare, blocare etc.
În mod corespunzător, se deosebesc, pe de o parte, contacte principale şi, pe de altă
parte, contacte de comandă şi contacte auxiliare manevrate mecanic de aparatul respectiv.
3.34
05.06.11
Releul electric este un aparat destinat să producă modificări predeterminate în unul sau
mai multe circuite "de ieşire", ca urmare a realizării anumitor condiţii în circuitul "de intrare"
căruia îi este afectat. Releul realizează închiderea sau deschiderea anumitor circuite prin
intermediul contactelor lor care sunt înseriate în aceste circuite (de exemplu, circuitul de
comandă al unui aparat de comutaţie). Asemenea dispozitive sunt realizate ca aparate
independente. Releele de protecţie pot fi asociate cu aparate de comutaţie mecanică în
circuitele de putere (uzual, cu contactoare). În schemele de comandă, releele realizează
comutaţia "tot sau nimic" în circuitele altor aparate.
Declanşatorul, asociat totdeauna cu un aparat mecanic de comutaţie, este un dispozitiv
legat mecanic cu aparatul respectiv, realizând eliberarea organelor mecanice de reţinere
(zăvorâre) şi permiţând efectuarea manevrei de închidere sau de deschidere. Uzual,
declanşatoarele sunt încorporate în întreruptoarele de putere (disjunctoare).
Releele/declanşatoarele se pot grupa în :
- relee/declanşatoare de protecţie, mărimea supravegheată putând fi curentul sau
tensiunea din circuite ;
- relee/declanşatoare de automatizare.
Marea majoritate a releelor/declanşatoarelor sunt aparate de amplitudine, care
acţionează la atingerea unui anumit prag fie prin valori crescătoare (aparate de maximum), fie
prin valori descrescătoare (aparate de minimum)
Releele/declanşatoarele de curent, care supraveghează intensitatea curentului dintr-un
anumit circuit, au ca elemente caracteristice curentul nominal, curentul de reglaj şi
caracteristica timp-curent.
Curentul nominal (sau curentul de serviciu) In corespunde intensităţii maxime a
curentului de referinţă din circuit.
Curentul de reglaj Ir este valoarea intensităţii curentului din circuitul în care
releul/declanşatorul este înserat, la care se raportează caracteristicile de funcţionare ale
aparatului şi pentru care aparatul respectiv este reglat.
Caracteristica timp-curent a unui releu/declanşator indică durata de acţionare (timpul
de declanşare propriu sau al aparatului asociat) în funcţie de curentul prezumat din circuit,
exprimată uzual în multipli ai curentului de reglaj.
În raport cu timpul de funcţionare (intervalul de timp între detecţie şi execuţie),
releele/declanşatoarele de protecţie pot fi:
- cu timp de acţionare constant, denumite şi instantanee (fără întârziere intenţionată a
funcţionării);
- cu timp de acţionare precizat, denumite şi temporizate a căror acţiune este întârziată
intenţionat, prin folosirea unor organe de temporizare.
În consecinţă, releele/declanşatoarele pot avea o caracteristică independentă sau
dependentă de valoarea mărimii supravegheate (de intrare).
a. Locul protecţiei:
3.35
05.06.11
a. Locul protecţiei
3.36
05.06.11
3.37
05.06.11
6.6. Contactoare
6.6.1. Contactorul electromagnetic
Fig. 6.6.1
6.6.2. Mărimi caracteristice specifice
3.38
05.06.11
I I I
rupere
6⋅ In 6⋅ In
rupere rupere
In In In
tp tp
t t t
AC-1 – toate receptoarele alimentate în c.a., având cosϕ ≥ 0,95 (sarcini rezistive);
AC-3 – pornirea motoarelor asincrone cu rotorul în scurtcircuit, deconectare în
sarcină;
AC-4 – pornire, frânare contracurent şi funcţionare în impulsuri pentru motoare
asincrone cu rotorul în colivie.
Principalele mărimi caracteristice sunt precizate în datele de catalog ale furnizorului
de aparataj; de exemplu (tab. 6.6.1, pentru contactoare Télémécanique)
LC1
Tip de contactor
D09 D12 D18 D25 D32 D40 D50 D65 D80 D95
Curent termic Ith, A 25 25 32 40 50 60 80 80 125 125
Curent de serviciu (utilizare) Is, A (θ a = 40°C)
AC-1 25 25 32 40 50 60 80 80 125 125
AC-3 9 12 18 25 32 40 50 65 80 95
Putere activă nominală de
utilizare (puterea
4 5,5 7,5 11 15 18,5 22 30 37 45
normalizată a motorului,
trifazat 400 V, AC-3), kW
Putere reactivă (capacitivă)
de utilizare (trifazat, 400 11 11 15 20 25 30 40 40 60 60
V), kvar
Puterea maximă a
transformatorului JT/JT
7 7 8 12,5 15 24 27 31 34 34
comandat (trifazat, 400 V),
kVA
Capacitate de
250 250 300 450 550 800 900 1000 1100 1100
închidere/rupere, Icon/Ir A
Curent admisibil de scurtă durată , Isd A
Pentru 1s 210 210 240 380 430 720 810 900 990 990
Pentru 5 s 130 130 185 290 340 420 520 660 800 800
Pentru 10 s 105 105 145 240 260 320 400 520 640 640
Secţiune conductor de
4 4 6 6 10 16 25 25 50 50
racord, mm2
3.39
05.06.11
3.40
05.06.11
sensibil la întreruperea unei faze (funcţionarea în monofazat). Revenirea în starea iniţială după
funcţionare (rearmarea) se poate face manual sau automat.
Releele termice sunt asociate cu contactoare, având un contact de deschidere (normal
închis) înseriat în circuitul bobinei de acţionare a contactorului.
Declanşatoarele termice sunt în execuţie unipolară, fiind înglobate în întreruptoare,
putând provoca deschidere aparatului prin dezăvorârea mecanismului de menţinere în poziţia
închis.
Curentul nominal (de serviciu) In este curentul nominal al lamelei bimetalice. Gama de
curenţi nominali cuprinde un număr de valori discrete (tab. 6.7.1).
Curentul nominal al unui bloc de relee termice (realizat ca element independent) se
constituie într-o scară de valori discrete, cu mai puţine trepte decât In, într-un bloc putând fi
montate lamele având curenţi de serviciu într-o anumită gamă (tab. 6.7.1).
Lamela (Is) 0,4 0,55 0,75 1,0 1,3 1,8 3,3 4,5 6 8 11 16 20 25 32 40 63
10 --
I, A
Bloc (In) 32 --
-- 63
3.41
05.06.11
30 < 12 min 2 … 30 s
Clasa 10
Clasa 20
Clasa 30
x Ir
Fig. 6.7.1
Protecţia termică de clasa 10 (fig. 6.7.2) convine majorităţii situaţiilor practice (timp
de pornire sub 10 s).
Curentul de autoprotecţie este valoarea curentului (circa 10⋅ Is) care provoacă
declanşarea aparatului comandat de releu/declanşator înainte ca lamela bimetalică să
depăşească temperatura limită la care se menţin caracteristicile de material.
Clasa 10
x Ir
1 – funcţionare echilibrată trifazată, pornind din stare rece
2 – funcţionare în două faze, pornind din stare rece
3 - funcţionare echilibrată trifazată, pornind din stare caldă
Fig. 6.7.2
3.42
05.06.11
M e c a n is m d e
z a v o ra re
1
5
14
M
1~
Ax de
d e c la n s a r e
113
te le c o m a n d a s a u
d e m i n i m u m / l ip s a
d e t e n s iu n e
A1 A2
2
6
4
Fig. 6.8.1
3.43
05.06.11
Fig. 6.8.2
Caracteristica de limitare a curentului de scurtcircuit arată dependenţa valorii de vârf
a curentului limitat în raport cu valoarea efectivă a curentului de defect prezumat (fig. 6.6.3).
Fig. 6.8.3
3.44
05.06.11
3.45
05.06.11
3.46
05.06.11
Fig. 6.8.7
3.47
05.06.11
Fuzibil 6 10 16 20 25 32 50 63 80 100 125 160 200 250 315 400 500 630
Cu filet 25 63 100 -
In, A 160 -
Cu cuţite
Soclu sau - 250 -
tubulare - 400 -
- 630
3.48
05.06.11
t t
I I
Fig. 6.9.2. Caracteristici ale siguranţelor gG
Fig. 6.9.1. Caracteristici comparative ale
siguranţelor gG şi aM
3.49
05.06.11
In
i
Ipm ax
ip
iD
il
tf t
şi durata pornirii
t v =t p
3.50
05.06.11
I n 3 > In 2
I n 2 > In 1
tp In 1 tp
Ip I C p = Ip / In I / In
3.51
05.06.11
3.52
05.06.11
Pentru aparatele consecutive din reţea (situate în ramuri consecutive) se are în vedere
selectivitatea protecţiei, în vederea creşterii siguranţei în funcţionare şi a operativităţii
repunerii în funcţionare a instalaţiei după defect. În caz de defect, trebuie să funcţioneze
numai aparatul aflat imediat în amonte de locul defectului, în ramura cu defect, restul
instalaţiei rămânând în funcţiune (aparatele montate în amonte de punctul de distribuţie
netrebuind să funcţioneze)
Selectivitatea poate fi:
a) din punct de vedere al consecinţelor:
- totală dacă funcţionează pentru toate valorile curentului (de la suprasarcină la
scurtcircuit) ;
- parţială pentru o plajă limitată de curent.
b) din punct de vedere al tehnicii de realizare:
- ampermetrică, dependentă de curent - se bazează pe diferenţa de reglaj al limitelor
de funcţionare ;
- cronometrică, dependentă de timp – se bazează pe diferenţa dintre timpii de
funcţionare ai aparatelor.
7.2. Corelarea contactor cu releu termic – siguranţă, în acelaşi circuit
Asocierea celor două aparate (fig. 7.2.1) trebuie să servească scopului de
complementaritate a funcţionării.
F 1 . . .F 3
t
F1
Q 1
K1
K1
M Iap
I
3~ Ir
Observaţii
- prin construcţie, contactorul din circuitul motorului trebuie să fie capabil să întrerupă
curenţi Ir = (6 … 8)In şi să suporte curenţi până la (8 …10)In fără a se produce sudura
contactelor ;
- caracteristicile siguranţei şi releului termic pot fi alterate în cazul unei suprasolicitări
termice (fenomenul de "îmbătrânire").
Funcţionarea schemei
• Protecţia la suprasarcină este realizată de releul termic care comandă contactorul.
Releul termic trebuie să asigure protecţia până la I ≤ Icalare mot, în mod repetitiv, fără ca
siguranţa să îmbătrânească termic.
• Protecţia la scurtcircuit este realizată de siguranţă care trebuie să asigure:
- protecţia releului termic: întreruperea circuitului dacă I > 10In (când releul termic nu
se mai autoprotejează);
3.53
05.06.11
Tabelul 7.2.1
Contactor categoria
9 12 18 25 32 40 50 65 80 95
AC3: In ,A
Siguranţa: In , A
- circuit motor, aM 12 16 20 40 40 40 63 80 80 100
cu releu termic gG 20 25 32 63 80 100 100 100 125 160
- alte circuite (gG) 25 25 32 40 50 63 80 80 125 125
F 1 ... F 3
t
D T
F1
Q 1
Q 1
D E
D T
D E I>
I r= I c s II
S u p ra s a r c in a S c u rtc irc u it
M A p a r a t a c t iv a t Q (D T ) Q (D E )
3~ I n t r e r u p e r e a c ir c u itu lu i Q F + Q
3.54
Fig. 7.3.1 Fig. 7.3.2
05.06.11
F4
Is c
I4
F1 F2 F3 F1 F4
t4
I1 I2 I3
t1
Is c I
1 2 3
3.55
05.06.11
Q 4
Is c
t Q 4
I4
Q 1
Q 1 Q 2 Q 3
I1 I2 I3 Im 1 Im 4 I
Is c 1 Is c 2
A p a ra t a c tiv a t Q 1 Q 1+Q 2
1 2 3 In tr e r u p e r e a c ir c u it u lu i Q 1 Q 1 /Q 2 /Q 1 + Q 2 ? ?
t
Q 4
Q 1
(t4 )'
( t 4 ) ''
t1
Im 1 ( Im 4 ) ' ( Im 4 ) '' I
( Is c ) ' ( Is c ) ''
Fig. 7.5.3
3.56
05.06.11
" ''
I sc
>I m 4 .
Q 4
t
Q 4
F1
t4
F1 F2 F3
t1
1 2 3 Is c I
3.57
05.06.11
Aşa cum s-arătat (§ 3.1), în reţelele de curent alternativ fără receptoare deformante
simultan cu circulaţia de putere activă care are loc într-un singur sens, de la generator la
receptor, are loc şi o circulaţie de putere reactivă
În absenţa receptoarelor deformante, puterea aparentă S este legată de puterile activă şi
reactivă prin relaţia
S =UI = P 2 +Q 2 (8.1.1)
P = UI cos ϕ ; Q = UI sin ϕ .
care poate fi ilustrată grafic sub forma triunghiului puterilor (fig. 4.1.2).
Puterea reactivă a sarcinii totale a unui consumator de energie electrică are, de regulă,
un caracter inductiv, curentul de sarcină fiind defazat în urma tensiunii ; în acest caz, se
consideră, convenţional, că puterea reactivă este pozitivă (QL > 0) şi că receptoarele
reprezintă consumatori de putere reactivă. Pentru alte receptoare, curentul absorbit este
defazat înaintea tensiunii ; receptoarele în cauză sunt considerate, convenţional, surse de
putere reactivă iar puterea reactivă corespunzătoare se ia în calcule cu semnul minus
(QC < 0).
Puterea reactivă totală este :
Q = Q L − QC .
Relaţia dintre puterile activă şi reactivă este caracterizată prin factorul de putere care,
în regim sinusoidal, reprezintă cosinusul unghiului de defazaj dintre tensiunea reţelei şi
curentul din reţea exprimat, de regulă (în reţele trifazate), sub una din formele :
P P P
cos ϕ = = =
S P 2
+Q 2 3U I
(8.1.2)
În regim nesinusoidal, factorul de putere K ţine seama şi de puterea deformantă, dar
nu mai are aceeaşi semnificaţie ca mai sus.
Expresia (8.1.2) defineşte factorul de putere instantaneu, la un anumit moment din
funcţionarea unei instalaţii, obţinut prin măsurarea simultană a puterilor activă şi reactivă sau
a puterii active, tensiunii şi curentului.
Întrucât funcţionarea instalaţiilor unui consumator este caracterizată, în general, de o
sarcină variabilă în timp, cerută de procesul tehnologic şi de programul de lucru, se defineşte
un factor de putere mediu ponderat pe o anumită perioadă de timp (de exemplu, o lună), pe
baza consumului de energie activă Wa şi de energie reactivă Wr :
Wa
cos ϕ = , (8.1.3)
W a 2 + Wr 2
care serveşte, uzual, la aprecierea instalaţiei consumatorului şi la tarifarea energiei electrice
consumate de acesta.
Factorul de putere mediu ponderat este de două feluri :
- natural, când se stabileşte pentru o instalaţie în care nu sunt conectate instalaţii
speciale de compensare ;
3.58
05.06.11
3.59
05.06.11
P 2UI 1 cos ϕ1 I 1 3 Ur
K = = = cos ϕ1 ≈ . (8.2.2)
S 3UI I π U r0
8.3. Surse de putere reactivă
Cele mai utilizate surse de putere reactivă ale consumatorilor industriali sunt
motoarele sincrone existente în instalaţie şi bateriile de condensatoare instalate special în
acest scop.
Motoarele sincrone supraexcitate, funcţionând cu factor de putere capacitiv, pot
genera o putere reactivă maximă :
α P tgϕ n
Qm = m n (8.3.1)
ηn
determinată de mărimile nominale ale motorului (puterea Pn, factorul de putere cosϕ n şi
randamentul η n) şi de încărcarea maximă cu putere reactivă, exprimată prin factorul α m care
depinde de tipul motorului, de încărcarea cu putere activă ( β ) şi de tensiunea relativă la
borne U/Un (pentru cosϕ n = 0,9 capacitiv : β = 0,9 → α m = 0.9…1,16) ; β = 0,7 → α m =
1,15…1,36).
Condensatoarele derivaţie furnizează o putere reactivă Qc funcţie de capacitatea C a
condensatorului şi de tensiunea Uc la bornele acestuia :
Qc = ωC U c 2 . (8.3.2)
3.60
05.06.11
8.6.1. Principii
de putere neutral. În plus, datorită condiţiilor reale de exploatare, apare o scădere şi mai
pronunţată a factorului de putere. Rezultă că îmbunătăţirea factorului de putere trebuie să
vizeze două aspecte :
- aducerea factorului de putere al receptoarelor, în exploatare, cât mai aproape de
factorul de putere nominal ;
- creşterea factorului de putere cel puţin până la valoarea factorului de putere neutral.
Corespunzător, mijloacele de îmbunătăţire a factorului de putere se grupează în
mijloace naturale şi mijloace speciale.
Mijloacele naturale ţin de alegerea şi exploatarea corectă şi raţională a utilajelor
existente în instalaţii şi constau în măsuri tehnico-organizatorice cum sunt :
- încărcarea cât mai completă a motoarelor asincrone ;
- înlocuirea motoarelor asincrone supradimensionate ;
- înlocuirea transformatoarelor slab încărcate ;
- folosirea unui grafic adecvat de funcţionare a transformatoarelor în paralel ;
- folosirea unor scheme adecvate pentru redresoarele comandate ;
- alimentarea cu tensiune redusă a motoarelor asincrone supradimensionate ;
-deconectarea motoarelor şi transformatoarelor de sudură la mers în gol ;
- executarea de reparaţii corecte ale motoarelor ;
- înlocuirea motoarelor asincrone cu motoare sincrone ;
- folosirea optimă a capacităţii de compensare a motoarelor sincrone existente în
instalaţie.
După epuizarea mijloacelor naturale, se va recurge la mijloacele speciale care se referă
la folosirea locală a unor surse de putere reactivă special instalate, care să compenseze în
mare parte consumul de putere reactivă, evitând vehicularea acesteia pe o porţiune mare a
reţelei. În principal, se recurge la :
- utilizarea compensatoarelor sincrone ;
- utilizarea compensatoarelor statice, sub forma bateriilor de condensatoare.
În cele ce urmează , vor fi analizate succint cele mai importante din mijloacele folosite
în instalaţiile consumatorului.
3.62
05.06.11
Factorul de putere al unui motor asincron creşte la scăderea tensiunii aplicate, datorită
reducerii curentului de magnetizare. Concomitent, scade cuplul dezvoltat de motor (cu
pătratul raportului tensiunilor). Rezultă că un motor încărcat timp îndelungat cu sarcină
redusă poate fi alimentat cu tensiune redusă.
Procedeul practic constă în modificarea conexiunilor din triunghi în stea la motoarele
încărcate timp îndelungat sub 30% din sarcina normală şi care au conexiunea în triunghi la
funcţionarea normală. Astfel, dacă slaba încărcare este permanentă iar pornirea se face în gol,
se recurge la schimbarea definitivă a conexiunilor la bornele motorului, acesta urmând să
dezvolte un cuplu de trei ori mai mic decât cuplul nominal. Dacă încărcarea slabă este
temporară sau pornirea se face în sarcină, alimentarea motorului se realizează prin intermediul
unui comutator stea-triunghi ; pe perioada slab încărcată se utilizează conexiunea în stea iar la
încărcare mai mare sau la pornire se trece la conexiunea în triunghi.
Sarcina începând de la care se trece la conexiunea în triunghi rezultă din asigurarea
stabilităţii în funcţionare, prin evitarea ajungerii la "deprinderea" motorului, precum şi a
încălzirii admisibile. Având în vedere că cuplul de desprindere este aproximativ dublul
cuplului nominal, în cazul conexiunii în stea acesta reprezintă 2/3 din cuplul nominal al
motorului ; adoptând un coeficient de siguranţă 1,5, rezultă că funcţionarea în triunghi se
impune începând cu cuplul 2/4,5 ≈ 0,44 din cuplul nominal.
Funcţionarea în stea asigură şi îmbunătăţirea randamentului, prin scăderea pierderilor
în fier (dependente de tensiune).
3.63
05.06.11
3.64
05.06.11
C
M
3~
3.65
05.06.11
P
ϕ2
ϕ1 Q 2
S 2
Q Q 1
b
S 1
Fig. 8.8.1
Qb = Q1 − Q2 = P tg ϕ1 − tg ϕ2 . ( ) (8.8.1)
În circuitele monofazate, capacitatea condensatoarelor bateriei se obţine din relaţia :
Qc =Qb =ωC U 2
f
,
de unde ;
Q
C= b
. (8.8.2)
ωU 2f
Capacitatea condensatoarelor bateriei în reţelele trifazate depinde de modul de
conectare : în stea sau în triunghi (fig. 8.8.2).
L1 L1
L2 L2
L3 L3
U U
I∆ IY
C ∆
C Y
a b
Fig. 8.8.2
Puterea reactivă a condensatoarelor montate pe un braţ al stelei sau pe o latură a
triunghiului este :
Q
Q = b
. (8.8.3)
c 3
În cazul conexiunii în triunghi (fig. 8.8.2, a), rezultă :
U I∆
Q =U I = = ωC U 2
c ∆
3
de unde :
Qc Qb
C∆ = = . (8.8.4)
ωU 2 3ω U 2
Pentru conexiunea în stea (fig. 8.8.2, b) :
3.66
05.06.11
U U U U2
Qc = IY = ⋅ = ⋅ω CY ,
3 3 3X c 3
3Qc Qb
C = = . (8.8.5)
Y
ωU 2 ωU 2
Prin urmare, la aceeaşi putere reactivă, conexiunea în triunghi necesită capacităţi de
trei ori mai mici decât conexiunea în stea, dar solicitarea dielectrică a acestora este de 3 ori
mai mare. În instalaţiile de joasă tensiune, unde solicitarea dielectrică nu este o problemă
esenţială, se utilizează practic numai conexiunea în triunghi.
Întrucât la deconectarea de la reţea, la trecerea naturală a curentului prin valoarea zero,
condensatoarele rămân încărcate la valoarea de vârf a tensiunii reţelei, prezentând pericol de
electrocutare, se prevăd rezistenţe de descărcare Rd montate în paralel cu condensatoarele C,
care asigură, după deconectare, scăderea tensiunii la bornele condensatoarelor la o valoare
admisibilă Ua într-un timp td (fig. 8.8.3). Valoarea rezistenţei de descărcare se obţine din
ecuaţia procesului tranzitoriu de descărcare :
t
−R C
u c =U e d
Punând condiţia ca la t = td să se asigure uc = Ua, rezultă :
td t d ωU 2
Rd = = .
Uˆ Uˆ (8.8.6)
C ln Qc ln
Ua Ua
Normativele în vigoare impun td = 60 s, Ua = 40 V.
Dat fiind consumul minim de putere activă în rezistenţele de descărcare (PR = U2/Rd),
acestea se menţin, de regulă conectate permanent în paralel cu bateria. În reţelele trifazate, se
recomandă montarea rezistenţelor de descărcare în triunghi, în vederea asigurării descărcării
condensatoarelor şi la întreruperea unei rezistenţe.
C
u
i u
u C
i R d
C
u U
i u c
u a
0 t
td
M o m e n tu l
d e c o n e c ta r ii
Fig. 8.8.3
La compensarea individuală a motoarelor şi transformatoarelor, descărcarea
condensatoarelor are loc pe înfăşurările acestora.
3.67
05.06.11
ANEXA 1
F3 F2 d)
b)
3.68
05.06.11
F1 F2
6. a) Pământ/legare la pământ; b) idem, fără
zgomot; c) Pământ/legare la pământ de protecţie
a) b) c)
7. a) Conductor ecranat; b) Două conductoare în
acelaşi ecran; c) Două conductoare (din patru) în
acelaşi ecran
a) b) c)
3.69
05.06.11
3.70
05.06.11
N=5
N=5
a) simbol general; b) cu primarul constituit din 5
spire; c) cu două miezuri magnetice şi respectiv
F1 F2 F1 F2 două înfăşurări secundare (* - identificarea
a) b) bornelor); d) cu două înfăşurări secundare pe
* * acelaşi miez. F2 se foloseşte în reprezentarea unifilară.
* *
F1.1 F1.2 F2.1 F2.2 F1 F2
c) d)
f) g) h) i)
a) b)
3.71
05.06.11
3.72
05.06.11
2
3 5 multifilară la reprezentarea unifilară şi invers;
d,e) Divizarea (d) şi reconstituirea (e) unui cablu
d e f cu mai multe conductoare (de exemplu - 3);
5
3 2 f,g) Punerea în fascicol (f) şi ieşirea din fascicol
g (g) a mai multor conductoare sau cabluri (partea
oblică a liniei de conexiune indică locul unde se găseşte cealaltă
extremitate)
ANEXA 2
3.73
05.06.11
-X 1
W1
U1
N1
V1
-Q 1
1
3
5
-F 1
2
4
6
1
-F 2
3
2
-S 1
4
1
3
5
3
5
11
11
13
13
3
-S 3 -S 2
-Q 3 -Q 2
4
12
12
2
4
6
14
2
4
6
14
95
1
3
5
-K 1
96
2
4
6
W2
U2
-X 1 V2
W
U
V
-M 1 M
3~
3.74
05.06.11
-X 1
W1
N1
U1
V1
-Q 1
1
3
5
-F 1
2
4
6
-K 1 -F 2
96 95 2 1
-S 1 -Q 2
-S 2 12 11 A1 A2
1 2 3 4
13 14
1
3
5
-S 3 -Q 3
2
4
6
3 4 12 11 A1 A2
13 14
3
5
1
2
4
6
1
3
5
2
4
6
W2
U2
V2
-X 1
W
U
V
-M 1 M
3~
3.75
05.06.11
-X 1
W1
U1
N1
V1
-Q 1
1
3
5
-F 1
2
4
6
-F 2
2 1
13
-Q 1
14
95
-K 1
1
3
5
1
3
5
96
-Q 3 -Q 2
1
2
4
6
2
4
6
-S 1
2
13
13
3
-S 3 -Q 1 -S 2 -Q 1
1
3
5
4
14
14
-K 1 2
4
6
12
12
-Q 2 -Q 3
W2
U2
V2
11
11
-X 1
A1
A1
-Q 3 -Q 2
W
U
V
A2
A2
-M 1 M
3~
3.76
05.06.11
1 L1
1 L2
1 L3
F 1 . . . F 3- Q 1
2
3
5
1
5
1
-Q 2 -Q 3 -Q 1
6
2
6
2
W1
V1
U1
5
1
-M 1 M -K 1
3~
6
2
W2
V2
U2
1
-F 4 2
- F 3 :2
95
-K 1
96
21
-S 1
22
13
13
-S 2 -Q 2
14
14
13
-Q 1
14
13
55
67
-Q A 1 -Q A 1
68
14
56
21
21
-Q 3 -Q 1
22
22
A1
A1
A1
A1
-Q 1 -Q 2 -Q A 1
-Q 3
A2
A2
A2
A2
-F 1 :2
Fig. A2.4. Schema circuitelor de alimentare şi de comandă pentru un motor asincron cu rotorul
în scurtcircuit : pornire stea-triunghi, oprire ; reprezentare desfăşurată
3.77
05.06.11
3.78
05.06.11
6. A
6.1. Apa
Aparataju
impuse instalaţiei
3.79
05.06.11
Aşa cum rezultă din § 1.4.3, efectele curentului electric reprezintă un mare pericol
pentru organismul uman. Aceste efecte depind de mai mulţi factori printre
care : caracteristicile fiziologice ale organismului, mediul de lucru (de exemplu, uscat sau
umed), relaţia timp-curent.
Numeroase studii au pus în evidenţă valori periculoase şi valori admisibile ale
intensităţii curentului, la frecvenţe diferite, corespunzătoare diverselor durate de acţiune a
curentului. De exemplu, efectele curenţilor relativ mici, pentru durate sub 10 s, la frecvenţa de
50/60 Hz, constau în : furnicături uşoare (0,5 mA) ; senzaţii supărătoare, cu menţinerea
controlului muscular (6 mA) ; limita de desprindere de elementul aflat sub tensiune (10 mA) ;
dificultate respiratorie (15 mA) ; limita de paralizie respiratorie (30 mA).
Riscurile de imposibilitate a desprinderii, oprire a respiraţiei sau de fibrilaţie cardiacă
ireversibilă cresc proporţional cu durata trecerii curentului prin organism, fapt ilustrat în
figura 14.1.1 în care efectele curentului alternativ (15 … 100 Hz) sunt diferenţiate în patru
zone (CEI 60479–1) dintre care zonele 3 şi 4 reprezintă un pericol real. În zona 3 (între
curbele b şi c1) nu se manifestă afecţiuni organice, dar sunt probabile contracţii musculare,
dificultăţi de respiraţie, perturbaţii reversibile ale funcţionării inimii. În zona 4, pe lângă
efectele corespunzătoare zonei 3, probabilitatea de fibrilaţie ventriculară este : circa 5% între
curbele c1 şi c2, sub 50% între curbele c2 şi c3, peste 50% începând de la curba c3.
Fig. 14.1.1
Gradul de pericol al acţiunii curentului electric se evaluează deci, în primul rând, prin
relaţia timp-curent (sau timp-tensiune). Un rol important revine însă şi traseului curentului
prin corp, cel mai dificil fiind traseul longitudinal (cap-picioare), urmat de traseul mâna
dreaptă-picioare care prezintă însă o mult mai mare probabilitate în instalaţiile electrice.
Având în vedere că valorile intensităţii curentului nu sunt aplicabile direct, mai ales în
cadrul măsurilor preventive de protecţie şi că tensiunea aplicată corpului este determinată de
instalaţia electrică, s-au stabilit anumite valori admisibile pentru tensiunea de contact în
funcţie de durata trecerii curentului, care ţin seama de relaţia neliniară între tensiune şi curent.
Tensiunea limită de securitate (UL), reprezentând tensiunea maximă admisibilă pentru
care nu există un risc major pentru om, este considerată 50 V pentru medii de activitate uscate
3.80
05.06.11
Tensiune de contact
25 50 75 90 110 150 220 280
prezumată, V
Durata UL = 50 V ∞ 5 0,6 0,45 0,34 0,27 0,17 0,12
maximă, s UL = 25 V 5 0,48 0,30 0,25 0,18 0,10 0,05 0,02
3.81
05.06.11
În practică se folosesc frecvent prizele mixte, obţinute prin legarea în paralel a prizelor
naturale şi artificiale
Ip
x dx
r
V = const
V
V p
Up
V x
x
Fig. 14.3.1
Potenţialul unui punct de pe suprafaţa solului, la distanţa x de centrul electrodului
3.82
05.06.11
∞
Ip Ip x x
∫
V x = ρp j p dx = ρp
2π x
= ρp ⋅ =V p
2πr r r
(14.3.3)
x
variază după o lege hiperbolică între valoarea maximă V p = I p ρp /( 2πx) (pe electrod) şi
zero (la distanţa foarte mare de electrod). Practic, aproape întreg potenţialul se distribuie pe o
distanţă de 20 m faţă de electrod (delimitând aşa-numita zonă de influenţă a prizei de
pământ), dincolo de care se poate considera o zonă de potenţial nul (în care densitatea de
curent în sol devine neglijabilă).
Conductorul de legătură cu pământul se va găsi deci la potenţialul Vp, care poate fi
periculos în cazul când o persoană vine în contact cu acesta. Diferenţele de potenţial ale
punctelor de pe suprafaţa solului poate prezenta, de asemenea un pericol pentru oameni şi
animale ale căror picioare ating pământul în două puncte aflate la o anumită distanţă. Se
defineşte tensiunea de pas ca diferenţa de potenţial între două puncte situate la o distanţă
egală cu pasul unui om (0,8 m). O asemenea diferenţă de potenţial este periculoasă pentru
animalele a căror mărime a "pasului" este importantă; în cazul cailor, pericolul este accentuat
de prezenţa potcoavelor care realizează un contact bun cu solul. Tensiunea de pas este
maximă în vecinătatea electrodului şi scade pe măsura îndepărtării de electrod.
Tensiunea dintre electrod şi zona de potenţial nul este denumită tensiunea prizei de
pământ Up.
Corespunzător acestei tensiuni se defineşte rezistenţa de dispersie a prizei de pământ
rp, la trecerea unui curent electric,
Up
rp = , (14.3.4)
Ip
reprezentată prin rezistenţa electrică a solului între electrozii prizei de pământ şi zona de
potenţial nul (rezistenţa electrodului şi eventuala rezistenţă de contact între electrod şi sol sunt
neglijabile).
În cazul electrodului emisferic :
ρp
rp = . (14.3.5)
2π r
Pentru alte configuraţii ale electrozilor, expresiile de calcul al rezistenţei prizei sunt
diferite, toate însă fiind de forma :
rp = ρp ⋅ K , (14.3.6)
unde K este un factor geometric care ţine seama de forma, dimensiunile şi amplasarea
electrodului. Distribuţia potenţialelor şi forma liniilor echipotenţiale se modifică, de
asemenea, în imediata vecinătate a electrodului, apropiindu-se de cele corespunzătoare
electrodului emisferic numai la distanţe mari.
De exemplu, rezistenţa de dispersie pentru un electrod cilindric (ţeavă) cu diametru d
şi lungimea l >> d, îngropat vertical în pământ, la distanţa h0 > 0,5 m faţă de suprafaţa solului
(fig. 14.3.2) se calculează cu expresia :
ρ p 2l 1 4h + l
rp = ln + ln (14.3.7)
2π l d 2 4h − l
în care h = h0 + l/2. În cazul h0 = 0, se foloseşte relaţia :
ρp 4l
rp = ln . (14.3.8)
2π l d
Pentru o placă metalică de diametru d, aşezată pe sol :
ρp
rp = . (14.3.9)
2d
3.83
05.06.11
h0
h
l
l/2
d
Fig. 14.3.2
Ca ordin de mărime, de exemplu, rezistenţa unei prize verticale formate dintr-o ţeavă
cu diametrul de 5 cm şi de lungime 2 m poate varia între 2 Ω şi 40 Ω în funcţie de
rezistivitatea solului. Pentru situaţiile uzuale, chiar la valorile medii ale rezistivităţii solului,
această rezistenţă este mult prea mare în raport cu cerinţele de funcţionare a instalaţiei.
Priza de pământ multiplă, formată din mai mulţi electrozi legaţi paralel, constituie
soluţia uzuală, obţinându-se rezistenţe echivalente ale prizei de pământ mici cu un consum
minim de material, precum şi o nivelare a distribuţiei potenţialelor în zona de montare. La
Ip
U1 U4
U Ip
U U2 U3
I1 I2
x < 40 m
x > 40 m
distanţe mari între electrozi (practic, peste 40 m), distribuţiile de potenţial ale electrozilor sunt
independente (fig. 14.3.3). La distanţe mici între electrozi, câmpurile de dispersie ale
curenţilor se suprapun, iar potenţialul fiecărui electrod este constituit din potenţialul propriu,
dat de curentul care îl parcurge şi potenţialele induse de câmpurile celorlalţi electrozi,
rezultând în final o curbă a potenţialului rezultant al prizei multiple, a cărei formă depinde de
distanţa dintre electrozi precum şi de forma, numărul şi dispunerea electrozilor (fig.14.3.4).
Datorită legăturii electrice dintre electrozi, potenţialele lor sunt totdeauna aceleaşi. Rezistenţa
echivalentă a prizei multiple, formată din n electrozi identici, neglijând rezistenţa
conductoarelor de legătură, este dată de relaţia :
rp
Rp = , (14.3.10)
u⋅n
în care u < 1 este factorul de utilizare care ia în considerare creşterea rezistenţei de dispersie a
electrozilor datorită interacţiunii câmpurilor (creşterea densităţii de curent pe porţiunile dintre
electrozi). Factorul de utilizare depinde de forma, dimensiunile, numărul şi dispunerea
electrozilor, valoarea sa scăzând la creşterea numărului de electrozi şi la micşorarea distanţei
dintre aceştia. Factorii de utilizare se găsesc tabelaţi pentru structurile practice.
3.84
05.06.11
La prizele multiple se recomandă ca distanţa dintre electrozi să fie cât mai mare (peste
dublul lungimii electrodului, valoarea minimă egală cu lungimea electrodului constituind un
caz de excepţie), pentru a diminua efectul de ecranare reciprocă între electrozi.
Prizele de pământ mixte, obţinute prin legarea în paralel a unei prize artificiale (de
rezistenţă Rpa) şi unei prize naturale (de rezistenţă Rpn) au rezistenţa echivalentă :
R pa ⋅ R pn
Rp = . (14.3.11)
R pa + R pn
Pentru orice obiect conductiv în legătură cu pământul (simpla aşezare pe sol sau o
punere la pământ) se poate defini, similar unui electrod al prizei de pământ, o rezistenţă de
trecere Rt. O legătură accidentală la pământ sau la masă a unui element din circuitele
curenţilor de lucru ale instalaţiei este caracterizată, în cazul general, printr-o rezistenţă de
trecere la locul defectului Rd. În cazul cel mai defavorabil, al unui contact net la masă, se
consideră Rd → 0.
În multe calcule privind electrosecuritatea personalului rezistenţa de trecere în cazul
contactului natural al unei persoane cu solul se consideră, pentru simplificare, inclusă în
rezistenţa corpului Rh (Rt → 0).
Contactul electric accidental al omului cu două puncte având potenţiale diferite este
denumit atingere accidentală. Atingerea poate avea loc nemijlocit, cu o parte a corpului
omenesc, sau prin intermediul unui obiect mobil conductor. Atingerile accidentale pot fi:
directe şi indirecte.
Atingerea directă reprezintă contactul cu obiecte conductive din circuitele curenţilor
de lucru ai echipamentelor sau instalaţiilor electrice, (de exemplu: căile de curent, bornele,
barele de distribuţie şi de racord ) :
- aflate în mod normal sub tensiune ;
- rămase încărcate capacitiv după deconectare (de exemplu, condensatoarele, unele
linii electrice) ;
- scoase de sub tensiunea de lucru dar aflate sub o tensiune indusă, datorită unor
influenţe electromagnetice sau electrostatice produse de alte instalaţii electrice învecinate (de
exemplu, liniile electrice).
- Atingerea indirectă este contactul cu un element conductiv care nu face parte din
circuitele curenţilor de lucru (deci nu se află în mod normal sub tensiune) dar, cum ar fi :
- carcasele, îngrădirile sau elementele de susţinere metalice intrate accidental sub
tensiune ca urmare a unui defect în instalaţia electrică, în special prin deteriorarea izolaţiei,
ruperea sau desprinderea conductoarelor, descărcare electrică ;
- conducte de fluide intrate sub tensiune indusă electromagnetic sau electrostatic ;
- elemente conductive diverse aflate în contact cu alte elemente intrate accidental sub
tensiune ;
- puncte de pe sol sau pardoseală care au potenţiale periculoase sau două puncte de pe
sol aflate la potenţiale diferite.
3.85
05.06.11
În situaţiile amintite, corpul omenesc devine element al unui circuit electric care se
închide între două puncte cu potenţiale diferite ale instalaţiei fie direct, fie prin intermediul
pământului. Tensiunea aplicată omului este denumită, în general, tensiune de contact.
Atingerea simultană, cu ambele picioare, a două puncte aflate la potenţiale diferite pe sol sau
pardoseală, în urma unei scurgeri de curent (în apropierea unei prize de pământ parcurse de
curent sau a unui conductor al reţelei căzut la pământ) este caracterizată prin tensiunea de pas
În funcţie de modul în care se închide circuitul electric se deosebesc :
- atingere bipolară, prin contactul concomitent cu două elemente izolate faţă de
pământ, aflate la potenţiale diferite (raportate la un punct de referinţă oarecare) ; circuitul
electric se închide numai prin corp (de regulă, transversal), dacă omul este izolat faţă de
pământ, fără a mai interveni nici un element limitator al curentului ;
- atingere unipolară, prin contactul concomitent cu un element conductiv sub tensiune
şi cu pământul sau cu un obiect metalic oarecare în contact electric cu pământul (conducte de
fluide, elemente de construcţie); circuitul se închide prin corp (longitudinal sau transversal),
prin pământ, la neutrul sursei de alimentare din reţea sau la celelalte faze ale reţelei, curentul
fiind limitat de elemente ale reţelei şi de rezistenţa de trecere (izolaţia) între corp şi sol.
Valorile tensiunilor de contact depind de tensiunea nominală şi de structura reţelei
electrice, precum şi de situaţia din reţea în momentul atingerii (funcţionare normală sau
prezenţa unor defecte), putând prezenta valori periculoase, mergând până la tensiunea de fază
sau tensiunea de linie a reţelei sau chiar mai mari (în prezenţa unor defecte). Intensitatea
curentului prin organism (Ih = Uc/Rh) poate atinge valori periculoase dacă nu sunt luate măsuri
de protecţie corespunzătoare.
Un mare pericol îl prezintă, chiar pentru personalul calificat şi instruit, atingerile
indirecte întrucât apariţia tensiunilor accidentale pe elementele conductive care nu fac parte
din circuitele curenţilor de lucru nu este nici previzibilă, nici semnalabilă, iar probabilitatea
atingerii lor este foarte mare
Aşa cum rezultă din § 3.4.3, o distribuţie electrică de joasă tensiune este caracterizată
(în afară de natura curentului şi de numărul de conductoare) de legăturile între secundarul
transformatorului MT/JT (conductorul neutru), masele echipamentelor şi pământ cunoscute
sub numele de sisteme de legare la pământ (sau regimul neutrului) : TT, TN şi IT. Cele trei
scheme urmăresc în final ţinerea sub control a efectelor defectelor de izolaţie, inclusiv cele
din transformatorul de alimentare, care prezintă :
- în primul rând, pericol pentru viaţa oamenilor, în cazul atingerilor accidentale ;
- pericol de incendiu, datorită unei încălziri importante locale sau unui arc electric ;
- pericolul indisponibilităţii de alimentare cu energie electrică, atât pentru personal (de
exemplu, întreruperea iluminatului, deconectarea echipamentelor destinate securităţii muncii)
cât şi din punct de vedere economic (pierderi de producţie) ;
- deteriorarea instalaţiei sau receptoarelor, cu consecinţe asupra costului şi duratei
reparaţiilor ;
- perturbarea instalaţiilor de curenţi slabi, datorită scurgerii curenţilor de succesiune
homopolară care circulă în conductoarele de protecţie şi/sau în pământ ;
- disfuncţionalitatea sau chiar degradarea echipamentelor sensibile, datorită supratensiunilor
sau radiaţiei electromagnetice
Orice reţea electrică este mai mult sau mai puţin bine izolată faţă de masele metalice şi faţă de
pământ. Scurgerile de curent la pământ se pot reprezenta introducând impedanţele de izolaţie
între fiecare fază şi pământ. Aceste impedanţe sunt în realitate uniform distribuite pe
lungimea liniei (fig. 14.6.1, a), dar pot fi înlocuite (fig.14.6.1, b) cu trei impedanţe concentrate
Z1, Z2, Z3 pentru care pământul creează un neutru artificial (conexiune în stea).
3.86
05.06.11
Pentru simplificare, în figura 14.6.1, b şi în următoarele figuri din acest capitol este
Z ≡ R iz C p
Fig. 14.6.2
− jX p Riz Riz Riz
Z = = ; Z= . (14.6.1)
Riz − jX p 1 + jωC p Riz 1 + ω2 Riz2 C 2p
3.87
05.06.11
U 1
Ih = ⋅
3Rh Riz (6 R h + Riz ) (14.7.1)
1+
9 R h2 (1 + ω2 C 2p Riz2 )
Din relaţia precedentă se pot deduce cazurile particulare :
Z iz
Z iz Z Z U 1
iz iz
Ih R
R h
U h
R U 3 U 2 Z
h iz
Z iz
a b
U ( U f)
R R
h iz R iz
Fig. 14.7.3
3U
Uc = .
Riz (14.7.4)
+3
Rh
Similar, se poate arăta că în cazul unei reţele bifazate sau monofazate(fig. 14.7.3) :
U Uf
Ih = respectiv Ih = . (14.7.5)
2 Rh + Riz 2 Rh + Riz
Din expresiile precedente se observă că rezistenţa de izolaţie şi capacitatea fazelor faţă
de pământ diminuează sensibil valoarea intensităţii curentului prin organism (şi a tensiunii de
3.88
05.06.11
contact). La atingerea unei faze, corpul va fi supus numai la o fracţiune redusă din tensiunea
de linie, deoarece impedanţele de izolaţie se înseriază în circuitul respectiv.
În funcţionare normală (fără defecte de izolaţie), reţelele cu neutrul izolat sunt deci
avantajoase din punctul de vedere al protecţiei personalului. Trebuie avut însă în vedere că
această constatare este valabilă cât timp izolaţia reţelei se menţine în bună stare şi la valori
ridicate pe tot traseul liniei, ceea ce este destul de dificil de realizat în practică, mai ales în
cazul unui număr mare de receptoare ale căror rezistenţe de izolaţie sunt legate în paralel,
diminuând rezistenţa globală a reţelei.
De exemplu, deteriorarea izolaţiei unei faze (la limită, punerea la pământ a fazei,
Riz → 0) pune omul sub acţiunea tensiunii de linie, la atingerea uneia din fazele fără defect. De
asemenea, întreruperea unei faze, prin ruperea conductorului sau prin arderea siguranţei la
receptor, are ca rezultat deplasarea punctului neutru al reţelei şi deci creşterea tensiunilor;
dacă întreruperea nu este însoţită de producerea unui scurtcircuit, tensiunea fazei defecte
creşte de 1,5 ori iar la scurcircuitarea fazei, tensiunile fazelor neafectate devin egale cu
tensiunea de linie.
Reţelele izolate faţă de pământ se recomandă în mediile de lucru foarte periculoase din
punct de vedere al electrocutării sau la alimentarea receptoarelor portabile (prin
transformatoare coborâtoare de tensiune sau transformatoare de separare, cu secundarul izolat
faţă de pământ) cu condiţia menţinerii unei rezistenţe de izolaţie cât mai mari; se impune
controlul permanent al stării izolaţiei şi deconectarea instalaţiei în cazul apariţiei unor defecte
de izolaţie.
Avantajele acestor reţele se menţin dacă nu se foloseşte neutrul în scopuri de
exploatare (pentru alimentarea receptoarelor monofazate). Deteriorarea izolaţiei neutrului
poate duce la transformarea reţelei în reţea legată la pământ iar punerea la pământ (printr-o
rezistenţă relativ mare), menţinută prin nefuncţionarea protecţie de suprasarcină (curent mic)
poate provoca electrocutarea la atingerea conductorului de nul (prin circuitul faza
defectă-pământ–om-conductorul de nul-punctul neutru a sursei de alimentare). Alimentarea
receptoarelor monofazate trebuie făcută prin transformatoare adecvate, racordarea
transformatoarelor făcându-se între faze.
Dacă punctul neutru al unei reţele este legat (voit) direct la o instalaţie de legare la
pământ (respectiv o priză de pământ) de exploatare, cu o rezistenţă electrică R0 mică (fig.
14.8.1), se obţin o serie de avantaje din punct de vedere funcţional şi anume :
R h
Z 1 Z 2
Z 3
Ih Ih
Fig. 14.8.1)
- limitarea deplasării punctului neutru şi, deci, limitarea tensiunilor fază-pământ şi a
tensiunii conductorului de nul faţă de pământ sub valorile admisibile;
3.89
05.06.11
3.90
05.06.11
3.91
05.06.11
- separarea de protecţie.
Protecţia prin limitarea tensiunii de contact şi întreruperea alimentării urmăreşte ca, în
cazul unui defect într-un circuit din instalaţia electrică, tensiunea de contact să nu depăşească
valoarea admisibilă (50 V) şi, pe cât posibil, aceasta să fie eliminată într-un timp cât mai scurt
(valorile maxime fiind cele indicate în tabelul 14.1.1). Dintre măsurile de protecţie utilizate se
remarcă :
- legarea la pământ de protecţie ;
- legarea la nul de protecţie ;
- egalizarea sau dirijarea distribuţiei potenţialelor ;
- deconectarea automată la apariţia curenţilor de defect.
Izolarea are drept scop reducerea curentului electric prin corpul omenesc prin
înserierea unor impedanţe mari în circuit , ceea ce se poate realiza prin:
- izolarea elementelor active ale echipamentelor electrice şi ale reţelei.
- folosirea mijloacelor individuale de protecţie (mănuşi şi încălţăminte din cauciuc,
unelte cu mânere izolate), în special atunci când se intervine într-o instalaţie sub tensiune;
- izolarea amplasamentului omului în zona de activitate (folosirea podelelor
neconductive şi a covoarelor din cauciuc), având în vedere circa 80 % din electrocutări se
datorează atingerilor unipolare, în care intervine pământul; este o măsură de protecţie
suplimentară;
Izolarea suplimentara poate fi un mijloc principal de protecţie la utilajele electrice
portabile şi pentru receptoarele electrice din locuinţe.
Este necesară verificarea periodică a rezistenţei de izolaţie a instalaţiilor prin
măsurarea cu megohmmetrul (la tensiunea de 1000 V, pentru instalaţiile de joasă tensiune)
ţinând seama ca majoritatea defectelor locale (deteriorări mecanice) ies în evidenţă la
măsurare. În reţelele de distribuţie izolate faţă de pământ, se recurge la supravegherea
permanentă a rezistenţei de izolaţie şi la localizarea, sub tensiune, a defectelor de izolaţie,
folosind în acest scop aparate adecvate.
Ori de câte ori receptoarele permit, alimentarea acestora trebuie făcută la o tensiune
sub limita periculoasă, în funcţie de condiţiile de activitate (de exemplu, 50 V).
Un domeniu important de aplicare îl constituie iluminatul local (fix sau mobil) cu
lămpi cu incandescenţă. Alimentarea acestor receptoare se face, de regulă, prin
transformatoare, transformatoare speciale de protecţie, acumulatoare sau elemente galvanice.
3.92
05.06.11
PE
L3
L2
L1
N PEN
Fig. 14.13.1
maximum 16 A şi trebuie protejat de orice defect de izolaţie. Se utilizează izolaţia dublă
(marcată printr-un simbol specific pe aparat).
Separarea de protecţie e aplică drept măsura principală de protecţie la utilaje portabile,
echipamentele navale, prize pentru aparatele electrice de ras etc.
Toate elementele masele dintr-o instalaţie, care pot intra accidental sub tensiune, se
racordează la o instalaţie de legare la pământ, fie individual, fie (cel mai frecvent) colectiv.
O instalaţie de legare la pământ cuprinde :
- priza sau prizele de pământ,
- conductoarele principale de legare la pământ, care fac legătura cu priza de pământ prin
intermediul unor piese demontabile, cu ajutorul cărora se poate separa priza de pământ de
restul instalaţiei. în vederea măsurării rezistenţei sale ;
- conductoare de ramificaţie, care stabilesc legături individuale între fiecare
echipament sau element conductiv care trebuie legat la pământ şi conductorul principal de
legare la pământ.
De regulă, conductorul principal de legare la pământ dintr-o încăpere formează un
circuit închis dispus pe perimetrul încăperii, de unde şi denumirea de centură de legare la
pământ.
Ori de câte ori este posibil, prizele de pământ sunt realizate ca prize mixte (prize
naturale în paralel cu prize artificiale), constituind soluţia cea mai economică.
Execuţia instalaţiei de legare la pământ folosind prize artificiale comportă două
soluţii : - cu priza concentrată în exteriorul clădirii, cu electrozii dispuşi după un contur
oarecare (fig. 14.14.1);
- cu electrozii dispuşi pe conturul clădirii iar, uneori, chiar pe suprafaţa încăperii.
3.93
05.06.11
U t ila je
C o n d u c to r d e ra m fic a tie
E le c t ro d
C o n d u c t o r p r in c ip a l ( c e n t u r a ) d e l e g a r e l a p a m a n t
P r iz a d e p a m a n t
Fig. 14.14.1
L3 L2 L1
L1 U U
U
L2
L3 U
I3 I2 I1
R iz R iz
R iz R R R U
Z iz iz h c
Ih Ip R p
R p
Ip
a b
Fig. 14.14.2
Rp
U c = R p I p = 3U . (14.14.1)
2 R p + Riz
Rezistenţa instalaţiei de legare la pământ care asigură valoarea admisibilă a tensiunii
de contact Uca este :
3.94
05.06.11
U ca
Rp ≤ ⋅ Riz . (14.14.2)
3 U − 2 U ca
Se observă că tensiunea de contact, deci şi intensitatea curentului prin om, se pot
reduce prin reducerea valorii rezistenţei Rp, rolul important revenind însă rezistenţei de
izolaţie a reţelei.
În condiţiile unei rezistenţe normale de izolaţie a reţelei, o priză de pământ cu o
rezistenţă de ordinul zecilor de ohmi (care poate fi realizată uneori chiar cu un singur
electrod) este suficientă pentru a realiza protecţia necesară, tensiunea de contact nedepăşind
câţiva volţi.
Deconectarea circuitului defect nu este neapărat necesară.
Legarea la pământ nu se poate realiza individual, pentru fiecare echipament, deoarece
în cazul unei duble puneri la carcasă la faze diferite ale reţelei, tensiunea de contact devine
egală aproximativ cu jumătate din tensiunea de linie (dacă rezistenţele celor două prize sunt
aproximativ egale). Se recomandă legarea electrică a tuturor carcaselor între ele (legături
echipotenţiale) ceea ce asigură şi deconectarea sectorului defect sub acţiunea curentului de
scurtcircuit monopolar care se stabileşte în acest caz.
U f
L1
L2
Id
L3
Id
Ip
U R 0 R
c0 h R h R p U
Z c
Ih Ip
R 0
R p
a b
Fig. 14.14.3
La apariţia unui defect ( punere la carcasă) la echipamentul a cărui carcasa metalica
este legată la o priză de pământ cu rezistenţa Rp (fig. 14.14.3-a), se stabileşte un curent de
defect Id care, în cazul atingerii de către om a carcasei, se determină pe baza schemei
echivalente din figura 14.14.3-b. Neglijând rezistenţa electrică a conductorului fazei defecte şi
considerând o punere netă la carcasa ( Rd ≈ 0), rezultă :
3.95
05.06.11
Uf
Id ≈
R p Rh . (14.14.3)
R0
R p + Rh
Curentul prin instalaţia de legare la pământ de protecţie este :
Rh Rh
I p = Id =U f . (14.14.4)
R p + Rh R0 ( R p + R h ) + R p R h
Întrucât Rp<< Rh , se poate scrie :
Uf
Ip ≈ (14.14.5)
R0 + R p
iar tensiunea prizei de pământ de protecţie va fi :
Rp
U p = R p I p =U f . (14.14.6)
R0 + R p
Figura 14.14.4 ilustrează legarea la pământ a mai multor echipamente la aceeaşi priză.
Având în vedere distribuţia potenţialului în vecinătatea prizei, din figură rezultă faptul că
tensiunea de contact la care este supus omul depinde de poziţia acestuia pe sol în raport cu
priza de pământ (punctele 1, 2, ...). Se observă, de asemenea că toate carcasele echipamentelor
se găsesc la acelaşi potenţial şi că un defect la un echipament aduce acest potenţial la valoarea
potenţialului prizei, inclusiv la echipamentele fără defect.
L1
L2
L3
P EN
Id = Ip
Ip U c
2
1
R 0 R p
V p
Uc1
Uc2
Up
V1
x
V2
Fig. 14.14.4
Tensiunea de contact , în cazul cel mai defavorabil, când omul ase găseşte în zona de
potenţial nul (caz foarte frecvent mai ales în cazul prizelor de pământ amplasate în afara
clădirii, la distanţe relativ mari) pentru instalaţia de legare la pământ de protecţie este
3.96
05.06.11
Rp
U c =U p =U f . (14.14.7)
R0 + R p
Datorită scurgerii curentului electric prin pământ, priza de pământ de exploatare şi
toate elementele conductive în contact cu aceasta (inclusiv conductorul neutru) vor avea un
potenţial ridicat, putând constitui un pericol în caz de atingere accidentală.
Tensiunea de contact pentru priza de pământ de exploatare se obţine similar, pe baza
figurii 14.14.3-b , conectând rezistenţa Rh în paralel cu R0 :
R0
U c0 = U f . (14.14.8)
R0 + R h
Notând Rp/R0 = m , expresiile (14.14.7) şi (14.14.8) devin :
m
Uc =U f , (14.14.9)
m +1
1
U c0 = U f ⋅ . (14.14.10)
m +1
Din cele expuse, se desprind următoarele concluzii :
- tensiunile de contact nu depind nemijlocit de valorile rezistenţelor prizelor respective
ci de raportul lor;
- tensiunea de contact la atingerea carcaselor echipamentelor legate la pământ este
inferioară tensiunii de fază a reţelei şi poate fi redusă sub limitele admise, prin alegerea
corespunzătoare a rezistenţelor prizelor de pământ,
Diminuarea valorii tensiunii de contact constituie cel mai important avantaj al legării
la pământ.
Pentru o rezistenţă dată a prizei de pământ de exploatare R0, tensiunea de contact
limită de securitate UL nu este depăşită dacă valoarea rezistenţei prizei de pământ de protecţie
satisface condiţia :
UL
R p ≤ R0 . (14.14.11)
U f −U L
Pe de altă parte , se observă că
U c 0 = U f −U c . (14.14.12)
Rezultă că dacă tensiunea de contact , este adusă sub limita admisibilă (de exemplu,
50 V) tensiunea de contact în cazul prizei de pământ de exploatare va fi mult peste limita
periculoasă (în cazul menţionat, 220 – 50 = 170 V). În consecinţă, legarea la pământ nu poate
asigura tensiuni de contact acceptabile în toate punctele reţelei.
Pentru a putea fi folosită ca protecţie principală în reţelele cu neutrul legat la pământ
protecţia prin legare la pământ trebuie să asigure şi eliminarea prezenţei tensiunii de contact
deci să deconecteze rapid echipamentul defect.
Deconectarea circuitului defect se poate realiza prin funcţionarea aparatelor de
protecţie la supracurent deja existente în circuit (siguranţe fuzibile sau întreruptor automat). În
acest scop, curentul de punere simplă la pământ trebuie să fie suficient de mare pentru a
sensibiliza protecţia şi pentru a asigura întreruperea în timpul maxim admis, în funcţie de
valoarea tensiunii de contact. Valorile necesare sunt :
I d = k ⋅ I nf (14.14.13)
respectiv
I d =1,25 ⋅ I re (14.14.14)
unde Inf este curentul nominal al siguranţei fuzibile , k = 3,5 pentru Inf ≤ 50 A şi k = 5
pentru Inf ≤ 63 A, iar Ire - curentul de reglaj al declanşatorului electromagnetic al
întreruptorului.
3.97
05.06.11
Obţinerea acestor valori necesită rezistenţe mici ale prizelor de pământ care nu
se pot realiza totdeauna în mod economic. Pentru a realiza concomitent şi limitarea
tensiunii de contact la valori admisibile, rezistenţa prizei de pământ de protecţie ar
trebui să fie :
UL
Rp ≤ . (14.14.15)
k ⋅ I nf
14.14.4. Recomandări privind legarea la pământ de protecţie
3.98
05.06.11
Ip
Ip PE
Z
R 0 R n
Ip
Fig. 14.15.1
Condiţia necesară pentru funcţionarea protecţiei este menţinerea continuităţii
conductorului de protecţie pe tot traseul reţelei sale. În acest scop :
- se urmăreşte realizarea rezistenţei mecanice a conductoarelor, prin alegerea
corespunzătoare a materialului şi a secţiunii acestora ;
- se interzice montarea de aparate de comutaţie şi de protecţie, precum şi executarea de
legături uşor demontabile pe conductoarele PE şi PEN (în special la carcasele echipamentelor
şi la barele tablourilor sau barelor de distribuţie)
Pentru a asigura protecţia şi în eventualitatea întreruperii reţelei conductoarelor de
protecţie se prevede o protecţie de rezervă. Aceasta se obţine, în primul rând, prin legarea
repetată la pământ (prize cu rezistenţa Rn) a conductoarelor respective, care face ca protecţia
să devină echivalentă cu legarea la pământ. De asemenea, elementele conductive legate la nul,
în circuitele terminale, se pot lega suplimentar la instalaţia de legare la pământ care este, de
regulă, instalaţia la care se racordează bara de nul a tabloului sau canalului de bare de
alimentare a echipamentelor.
În intervalul de timp necesar funcţionării protecţiei maximale de curent, tensiunea de
fază se repartizează proporţional cu impedanţele conductoarelor de linie şi de nul ale reţelei şi
deci elementele conductive legate la nul se găsesc la un potenţial ridicat, periculos (jumătate
din tensiunea de fază, în cazul secţiunilor identice ale conductoarelor). Pentru asigurarea unei
protecţii corespunzătoare este necesar ca timpul de deconectare să fie cât mai mic. Legarea la
pământ menţionată anterior permite diminuarea acestei tensiuni de contact.
Curentul de defect este determinat de impedanţa totală a circuitului : transformator,
conductoarele de linie şi conductoarele de nul ale reţelei, fiind dat de relaţia :
U 20 f
Id = ,
(14.15.1)
( RT + ∑ Rl + ∑ (
Rn ) 2 + X T + ∑ Xl + ∑ X n + X nl )2
în care intervin rezistenţele R şi reactanţele inductive X corespunzătoare tuturor tronsoanelor
reţelei :
RT, XT sunt rezistenţa şi reactanţa transformatorului (§ 9.1)
3.99
05.06.11
Priza de impamintare
3.100
05.06.11
3.101