Reusita si esec in activitatea scolara.

Succesul, ca reactie sociala la performanta umana este o

problema intens cercetata in diferite contexte sociale, inclusiv in cel al
scolii, in care se opereaza cu notiunile de succes si insucces scolar, de
reusita sau esec scolar. Desi este acceptat faptul ca succesul sau esecul
scolar nu pot fi identificate cu reusita sau esecul in invatare (chiar in
invatarea scolara, asa cum a fost definit conceptul) nu exista prea multe
studii cu privire la conditiile de natura strict psihologica in baza carora sa
se diferentieze clar cele doua situatii. De ce o invatare reusita nu devine
automat si reusita in activitatea scolara, de ce diflicultatile in
invatare, nu reprezinta si esec scolar - sunt intrebari la care psihologia
educatiei inca prefera sa raspunda cu instrumentarul teoretico-
metodologic al pedagogiei.

Din perspectiva teoriei pedagogice si a practicii scolare, rezultatele

scolare ale elevilor sunt „efecte ale activitatii didactice, diferite prin
natura lor', performante pasibile de masurare si apreciere (I.T.Radu,
2000, p.183). Ele se raporteaza la obiectivele pedagogice si la nivelul
performantei in atingerea acestor obiective. Sunt descrise ca rezultate
scolare:

cunostintele acumulate;

capacitatea de aplicare a cunostintelor (priceperi si deprinderi);

capacitati intelectuale;

trasaturi de personalitate, atitudini, conduite; (conform I.T.Radu, 2000,

p.184).

Nivelurile inalte (cantitativ si calitativ) ale acestor rezultate se obtin

printr-o mobilizare optima a tuturor resurselor adaptative ale elevului si
a tuturor resurselor de interventie formativa a mediului scolar si
corespund reusitei in activitatea scolara.

Succesul scolar (apreciat in general prin notele care exprima

rezultatele invatarii si prin rezultatele la examene, concursuri, olimpiade)
reprezinta, de fapt, un nivel maxim al adaptarii scolare, ceea ce atrage o
data in plus atentia asupra faptului ca notiunea de succes sau reusita
scolara se raporteaza mai degraba la activitatea scolara in ansamblul
sau, decat la „activitatea de invatare in scoala' asa cum a facut ea
obiectul analizei noastre.Succesul scolar sau succesul in activitatea
scolara exprima de fapt concordanta intre abilitatile si interesele elevului
si exigentele sau normele scolii. Activitatea scolara este o activitate
reglata de obiectivele instructiv – educative iar reusita elevului exprima
capacitatea lui de a se conforma acestor obiective.

Eforturile teoretice de delimitare a notiunii de reusita scolara de

cea de invatare optima in scoala pot servi identificarii unor factori
specifici optimizarii invatarii in scoala, diferiti de cei ai facilitarii adaptarii
la mediul scolar.

„Gradul de adaptare la activitatea scolara arata capacitatea si trebuinta

elevului de a cunoaste, de a interpreta cerintele externe, influentele
instructiv-educative programate, alaturi de dorinta si capacitatea lui de a
se modela, de a se acomoda, de a se exterioriza” (Kulcsar, 1978, p.37).

Dintr-o perspectiva mai accentuat psihologica, Carmen Cretu leaga

conceptul de succes scolar de conceptul de 'succes global'. ' succesul
scolar al unui elev trebuie tratat de educator in unitate cu succesul
global, pe toate registrele de aspiratii ale copilului respectiv. Nivelul si
functionalitatea succesului global nu depind numai de componentele sale
performantiale, ci si de armonia, echilibrul individual-optim dintre
comonente si totalitatea lor.”

Daca descriem succesul scolar dupa schema de descriere a

succesului global, atunci putem identifica dimensiuni ale acestuia
determinate de natura abilitatilor care il sustin, de ariile de expresie
sociala in care se produce, de contributia anumitor procese psihice la
realizarea lui, de contributia factorilor de dezvoltare aptitudinala
(ereditari, de mediu social, de mediu educational) la afirmarea lui
precum si de natura aspiratiilor si de stilul personal care il sustine
(competitional, cooperativ, demonstrativ, agresiv, retinut, asertiv etc)
(C.Cretu, 1997).

T.Kulcsar, focalizandu-si atentia pe determinantii reusitei scolare care se

origineaza in interioritatea elevului, mentioneaza doua categorii
de factori: intelectuali si nonintelectuali. Factorii intelectuali ai reusitei
scolare sunt analizati sub termenul generic de inteligenta scolara
(T.Kulcsar, 1978, pp.40-51). Ca factori nonintelectuali ai reusitei scolare
sunt mentionati motivatia elevului pentru activitatea scolara, nivelul de
aspiratie si angajarea eului elevului in sarcina scolara, dimensiuni ale
personalitatii elevului ca astenie/stenie, stabilitate/instabilitate
emotionala.

Unele dintre cele mai semnificative cercetari asupra

factorilor noncognitivi invatarii au fost realizate de H.G.Gough, 1964.
Utilizand CPI, a izolat 18 factori. Cercetarile au aratat un nivel inalt al
corelatiei intre succesul scolar si cel putin 8 factori: dominanta,
capacitate de statut, responsabilitate, socializare, toleranta, realizare
prin conformism, realizare prin independenta, eficienta intelectuala
(Lindgren, 1967, p.298).

Atitudinea elevilor fata de succes sau esec este unul dintre

factorii importanti ai succesului scolar. De asemenea, un factor
important este nivelul de aspiratie – s-a demonstrat ca elevii cu
inadecvare, autorespingere si sentimentul inferioritatii isi fixeaza scopuri
prea inalte sau prea joase. Analiza comparativa a aspiratiilor unor elevi
de clasa a IV-a – a VI-a cu rezultate bune si cu rezultate slabe a stabilit
ca primii isi fixeaza standarde rezonabile si realiste in timp ce ceilalti au
standarde fie prea joase fie extravagante (Lindgren, 1967, p.304).

Din perspectiva pedagogica se diferentiaza doua categorii de factori

ai reusitei scolare (ca si ai esecului, de altfel), una care tine de
interioritatea elevului, alta care tine de mediul extern. Factorii interni,
subiectivi, care sustin reusita in activitatea scolara sunt maturizarea
psiho-sociala, capacitatea intelectuala, abilitatile, motivatia pentru
invatatura si motivatia pentru succes. Ca factori externi ai succesului
scolar sunt enumerati mediul socio-cultural, familial, grupul de prieteni,
politica scolara, organizarea pedagogica, structura, continutul,
competenta profesorului, competenta conducerii scolii. Structura si
continutul invatarii (reflectat in planuri si programe) sunt de asemenea
factori de care depinde reusita scolara a elevilor. (E. Macavei, 1997,
p.488-489).