Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și

Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu-Mureș

Portofoliu
Departamentul pentru pregătirea personalului didactic

Student : Korodi Eduard

EFS-Anul III

Târgu-Mureș
2019
 Rolurile manageriale ale cadrului didactic

Managementul în școală are la bază „ știința conduceri „ în general și a școlii în special,știința

care pune la dispoziție suportul teoretic necesar practicii de conducere,practica acestei conduceri
științifice furnizează la rândul său elemente noi necesare chiar dezvoltării științifice conducerii.

Managementul este un proces care determină atingerea scopurilor organizației : accentul se pune
pe ceea ce face managerul și pe ceea ce rezultă din activitatea lui.

Esența rolurilor manageriale ale cadrelor didactice în activitatea de la clasă este orientarea și
dirijarea resurselor umane și materiale de care dispune clasa și procesul instructiv-educativ la un
moment dat,către realizarea obiectivelor proiectate,în condiții de eficiență maximă .

Majoritatea analizelor care s-au circumscris problemelor anterioare au evidențiat o serie de

multiplicări ale planurilor de referință implicate în acțiunea educativă .Sinteza logică a
materialelor investigate ne permite să relevăm următoarele roluri ( comportamente
fundamentale) ale cadrului didactic în activitatea instructiv-educativă cu clasa de elevi .

Principalele funcții sau roluri manageriale ale cadrului didactic pot fi grupate în următoarele
componente : ( Iucu,R. – 2000)

1. Planificarea
2. Organizarea
3. Controlul și îndrumarea
4. Evaluarea
5. Consilierea
6. Decizia educațională

1.Planificarea nu se referă cu rigurozitate la alcătuirea documentelor scrise,ci cuprinde un

sistem de decizii privind obiectivele și viitoarele mijloace,acțiuni,resurse și etape pentru
realizarea acestora.

2.Organizarea presupune cunoașterea mijloacelor operative a locului și rolului fiecărui

membru al clasei de elevi, a capacităților sale de îndeplinire a sarcinilor educative.

3.Controlul și îndrumarea . Prin intermediul controlului managerul clasei urmărește modul

de aplicare a prevederilor regulamentului, fapt ce poate să ajute la depistarea oportună a
perturbărilor,deficiențelor sau blocajelor care intervin în calea realizării obiectivelor.
Controlul presupune conlucrarea,îndrumarea activă, ritmică și temeinică,stimularea
inițiativelor,schimbul de idei și opinii în interesul optimizării procesului educațional.

4.Evaluarea la nivelul managerului clasei nu trebuie să o confundăm cu evaluarea de tip

docimologic.În contextul studiat,evaluarea reprezintă verificarea măsurii în care scopurile și
obiectivele dintr-o etapă managerială au fost atinse.

5.Consilierea este o relație specială,dezvoltată între cadrul didactic și elevul în memorie,cu

scopul de a-l aproba și este normal, că cel mai bine poate face acest lucru
dirigintele,profesorul care-l cunoaște cel mai bine.

6.Decizia educațională din punct de vedere managerial este un proces de selectare a unei
linii de acțiune dintr-un număr de alternative pentru a ajunge la un anumit rezultat,obiectiv .

La nivelul învățământului,decizia are un caracter mai complex decât în alte domenii,pentru

că decizia educațională are semnificații deosebite,consecințele deciziilor având influența
directă asupra personalității viitorului adult.

Pentru ca o decizie educativă să fie corectă, ea trebuie să parcurgă mai multe etape :

1.Pregătirea deciziei prin :

- identificarea problemei

- selecția,organizarea și prelucrarea informației

2.Adoptarea deciziei și a măsurilor de aplicare. Cele mai eficiente forme de adoptare a

deciziei sunt prin folosirea analizei SWOT,cooptarea elevilor în activitatea de selecție a
alternativelor

3.Aplicarea deciziei și urmărirea îndeplinirii ei se va face printr-o succesiune de activități

organizatorice și motivaționale :

- comunicarea deciziei

- explicarea motivației ei în fața elevilor

- reglarea optimă a acțiunii

- evaluarea rezultatelor obținute

Toate rolurile manageriale funționează într-o permanentă interdependență.

Responsabilitatea dirigintelui implică însumarea mai multor roluri : de profesor,de părinte,de

consilier.Efortul este considerabil și de multe ori este nevoie de multă organizare,
dăruire,răbdare și sacrificii.
Concluzia pe care o putem să o tragem analizând succinta trecere în revista principalelor
tipuri de comportamente,presupuse de acțiunile și intervențiile pedagogice ale cadrelor
didactice este aceea că majoritatea acestora sunt de natură managerială.

Problemele de maximă responsabilitate care diferențiază procesele manageriale din

învățământ față de procesele izomorfe din alte sectoare ale vieții sociale,față de industrie de
exemplu, unde între conducător și executant se interpune mașina.

În opinia mea,numai satisfacția ce apare la sfârșitul celor patru ani de lucru cu elevii, când se
realizează acel liant între diriginte și elevi este singura sursă de energie necesară
managerului clasei pentru continuarea acestei nobile activități.

Bibliografie

1. IUCU,R.- Managementul și gestiunea clasei de elevi,Polirom,Iași,2000

2. NICULESCU,R.M. – A învăța să fii un bun manager,Inedit,Tulcea,1994
3. STAN,E. – Managementul clasei,Aramis,București,2003
 Dimensiunea socială a managementului clasei de
elevi

Analiza clasei de elevi din perspectivă sociologică reprezintă asocierea dintre clasa de elevi și
grupul social.Investigații și cercetări aprofundate au fost făcute în acest domeniu atât în țară, cât
și în străinătate.Pentru literatura de specialitate românească,autori ca Emil Păun,Mielu Zlate,Ioan
Nicola,Vasile Popeanga pot fi considerați reprezentativi.

În mod tradițional,punctele de vedere sunt oarecum consonante în ceea ce privește tematica

fundamentală a clasei de elevi ca grup social.Structura,sintalitatea și problematica liderilorsunt
doar câteva din ariile de preocupare ale investigațiilor de tip sociologic în clasa de elevi.

Pentru o mai mare consecvență și unitate internă a lucrării de față,vom trece succint în revistă
caracteristicile denifitorii ale grupurilor mici,categorie din care face parte și clasa de elevi.

Clasa ca grup social

Reluăm definiția dată grupului – clasă de profesorul Mielu Zlate : „ Ansambluri de indivizi
(elevi),constituie istoric, între care există diverse tipuri de interacțiune și relații comune
determinate” însoțim definiția prezentată și de evocarea celorlalte caracteristici ale clasei ca
grup social :

- Întinderea clasei are în vedere numărul de elevi care compun grupul (de obicei,25-30,în
cazurile cele mai frecvente,30-40,în cazurile cele mai inoportune,și 20-22 în cazurile cele
mai fericite

Grupul școlar reprezintă „ un ansamblu de persoane constituite la nivelul unei entități

psihosociale raportată la același sistem de valori,interese,caracteristici angajate la nivelul unor
interacțiuni pedagogice care vizează atingerea unor obiective comune(Cristea,S.,1998,p.203).

Clasa de elevi reprezintă „un grup social unde,ca urmare a interrelațiilor ce se stabilesc între
membrii ei,apare și se manifestă o realitate socială cu consecințe multiple asupra desfășurării
procesului instructiv educativ” (Iucu,R.,apud.Nicola,I.,1974).
Managementul clasei de elevi

Referitor la acest aspect,putem sublinia mai multe idei de bază referitoare la organizarea unei
clase și a colectivului acesteia și acestea sunt :

a) Interacțiunea dintre membrii clasei, care vizează interacțiunile și discuțiile pe anumite

chestiuni dintre elevi
b) Scopurile atât pe termen scurt cât și pe termen lung prin care elevii vor reuși să se apropie
mai mult unul de celălalt și vor reuși să sudeze grupul care determină o mai bună armonie
în grup
c) Structura grupului este la fel foarte importantă ,deoarece este important să observăm și să
analizăm grupurile de elevi mici sau mari dintr-o perspectivă obiectivă

Tot în investigarea specificului grupului-clasă pot fi plasați și alți doi parametrii de analiză
dinamică,sintalitatea,înțeleasă ca personalitate a grupului respectiv și investigată în literatua de
specialitate românească de profesorul Ioan Nicola și problematica liderilor,care poate fi un
subiect extrem de delicat din punct de vedere al identificării din partea cadrului didactic.

La acest nivel,tehnicile sociometrice sunt cele mai utile și facile mijloace diagnostice cu privire
la starea grupului-clasă,a coeziunii acesteia și al climatului școlar.

Comportamentul colectiv în clasa de elevi a fost analizat de specialiștii în psihologie socială

pornindu-se și de la ideea emergenței acestuia,fiind reglat atât de norme instituționale,cât și de
norme generate de elevii participanți.

Normativitatea reprezintă,după opinia noastră , o dimensiune aparte,chiar privilegiată,putem

spune, a managementului clasei de elevi și, ca atare, va fi tratată într-un spațiu separat .

Structura informației în grupul clasă

Yona Friedman este specialistul care a avut cele mai importante cercetări în domeniul traseului
informație-circulația acesteia și dinamica grupului. Friedman este cel care a avut curajul să
critice iluzia comunicării la nivel global.

Friedman prezintă grupurile, dintr-o perspectivă informațională ca fiind de două tipuri : egalitar
și ierarhizat.

Trecerea unui grup de la o formă la alta se poate realiza,după opinia lui Friedman,la inițiativa
membrilor grupului ,urmând calea dinamicii de grup,care este rezultatul unor interecțiuni între
membrii acestuia.

În urma unei constatări ,Friedman bazându-se pe o valență de 4 și pe o capacitate de transmisie

de 6, formulează următoarea lege : „ Nici un grup egalitar compus din ființe umane nu poate
avea mai mult de 16 membrii „
În final ,putem trage o concluzie destul de clară : Toate demersurile anterioare pot căpăta o
relevanță deosebită pentru clasa de elevi ,în măsura în care cadrul didactic le cunoaște și
probează capacității manageriale strălucite în planul aplicării lor practice.

După părerea mea, dimensiunea socială este cea mai importantă doarece ea reflectă asupra
identității proprii și a grupului din care faci parte și totodată a interacțiunii și feed-backul pe care
îl primești.

Bibliografie

1. Cristea,S.,1998,p.203.
2. Iucu,R.,apud.Nicola,I.,1974

Dimensiunea operațională a managementului clasei de

elevi

Această dimensiune reprezintă consecința firească a convertirii dimensiuni normative într-un

ansamblu de strategii de intervenție a cadrului didactic la nivelul clasei. Instrumentalul
tradițional de intervenție recomandă focalizarea pe varierea raportului recompensă-sancțiune ca
forme motivaționale.

Strategiile intervenționiste sunt eficiente numai în condițiile unei maturități psiho-afective a

elevilor și a conștiinței de sine. Aplicarea în condiții de imaturitate psiho-afectivă,pedeapsa
provoacă teamă,intimidare,anxietate,suferință,efecte nedorite(chiar malefice) pe termen scurt sau
lung, atât în plan afectiv cât și cognitiv.

Strategiile moderne de intervenție se focalizează pe :

a) Strategia de dominare-se regăsește în spațiul de descriere alocat pedepsei și pe care o

vizează în plan practic
b) Negocierea îmbracă două forme : explicită (consensuală,deschisă) și implicită
(ascunsă,cu elevi care vor încerca să exploreze și să exploateze limitele de toleranță ale
culturii normative explicite, determinându-l pe profesor să accepte anumite lucruri care
depășesc structura normativă a clasei)
 c) Fraternizarea se referă la nuputința de dominare și de intervenție a cadrului didactic
convestită într-o „ aliere” cu elevii,dând naștere unui câmp interacțional ciudat
d) Strategia bazată pe ritual și rutină se referă la conturarea unei intervenții standardizată și
uniformizată „ predictibilă”
e) Terapia ocupațională sporește dinamica clasei cu precădere la nivel fizic, cultivând
mișcarea ca formă supremă de tratament și intervenție în situații de abatere liniare,dar și
grave
f) Strategia de susținere morală pune în prim plan funția moralizatoare a discuției
directe,asociind reușita școlară a elevului cu reușita sa socială.

De remarcat faptul că aceste strategii nu au o ordine ierarhică, ele fiind egale din punct de vedere
al funcționalității dar inegale din punct de vedere al productivității în raport cu o situație
educațională, succesul datorat selectării și utilizării acestor strategii depinzând de experiența și
măiestria cadrelor didactice.

Opoziția dintre conformarea (înțeleasă ca o preluare a atitudinilor,valorilor,credințelor

caracteristice unui grup,ca o aderare la anumite seturi normative și standarde acceptate la nivelul
acceptate la nivelul acelui grup ) și complianța față de anumite norme socio-educaționale.

Este de apreciat dacă conformarea se realizează în sens pozitiv prin adoptarea unui strategii de
integrare,demonstrând profunzimea relației dintre propria persoană și valorile cu care se
identifică, dar este de evitat situația în care conformarea nu dezvoltă o gândire comparativă și
critică .Confirmarea asigură o funcționare eficientă și coezivă a grupului –clasă. La polul opus se
situează obediența, dar care este de apreciat,în unele situații ,pentru gândirea critică și curajul de
care dau dovadă acei membrii ai grupului, care o manifestă. (Iucu,R.,2005)

Gestionarea situațiilor de criză educațională în clasa de elevi

Acțiunea de infuență educațională, desfășurată de cadrul didactic în scopul respectării normelor

explicite de către elevi se soldează de cele mai multe ori cu fenomene de conformare acceptată
(la singular) ca schimbare a comportamentului unei persoane în sensul aderării la anumite seturi
normative și standarde larg acceptate la nivel de grup ( Chelcea, S. „ Psihologie socială” note de
curs, Universitatea din București ,1993)

Tot la capitolul conformare,nici la nivelul elevilor dintr-o clasă nu este simplu un comportament
de imitare,persoana care se va conforma va trebui să adopte o strategie de integrare,demonstrând
relațiile profunde dintre propria personalitate și valorile solicitante spre identificare. Cadrul
didactic, numai în măsura în care aceste informații de psihologie socială va putea interveni în
situații ca pot degenera din conformare în obediență. Ar trebui respinse doar atitudinile de
conformare care nu dezvoltă o gândire comparativă și critică.Grupul-clasă și chiar cadrul
didactic,tind să-i aprecieze și pe dezidenți pentru gândirea critică și curajul de care dau dovadă.
Fără conformare viața de grup și implicit,viața școlară în clasă ar fi imposibilă.Ea asigură
funcționarea eficientă și coezivă a grupurilor sociale.

Concluzionând,comunicarea,raportul de informație și dinamica grupului reprezintă cheia

succesului în relația cu clasa. Dialogul permanent, adaptarea limbajului la nivelul de înțelegere al
elevilor,selectarea celor mai bune căi de transmitere a mesajelor, folosirea limbajului verbal cât
și nonverbal sunt esențiale pentru o colaborare foarte bună.

După părerea mea,îndrumarea,orientarea elevilor pe drumul cunoașterii prin intervenții

punctuale,adoptate situațiilor concrete, prin sfaturi și recomandări care să susțină
comportamentul și reacțiile elevilor, reprezintă o sarcină foarte importantă a dascălului.

Bibliografie

1. Iucu,R.,2005 – Formarea personalului didactic – sisteme,politici,strategii,Editura

Humanitas,București
2. Chelcea, S. „ Psihologie socială” note de curs, Universitatea din București ,1993)

Relații și interacțiuni educaționale în clasa de elevi

Profesorul Mielu Zlate definește relațiile interpersonale ca „ legături psihologice conștiente și

directe între oameni.” Același autor precizează și condițiile de realizare a relațiilor interpersonale
:

- Participă întregul sistem de personalitate al indivizilor pentru obținerea reciprocității

(caracterul psihologic)
- În actul respectiv se implică persoana conștientă de sine și de celălalt (caracterul
conștient)
- Necesitatea unui minim contact perceptiv între parteneri (caracterul direct)

În clasă,elevii îndeplinesc sarcini comune,care contribuie la formarea unor relații de

interdependență între ei,pentru realizarea obiectivelor comune. Trăind în comun o parte
importantă din etapa activă a unei zile, între elevi se creează și relații afective,precum și tensiuni
sau conficte.
Procesul de adaptare la viața școlară formează la elevi competența socială sau capacitatea de a
surprinde logica socială din clasă ( Romiță Iucu ,2006)

Începuturile competenței sociale se observă din familie ,dacă ea oferă condițiile necesare și se
consolidează în activitatea desfășurată în clasă sau în afara ei.

Relația educativă e supusă la mai multe tipuri de constrângeri (Păun,E .)

1. Instituționale – instituția școlară reglementează statutul și rolurile profesorului ca

reprezentant al acestuia,organizează utilizarea timpului dedicat activității de
intruire,prescriu obiectivele și conținuturile,modalitățile de evaluare și promovare.
2. Generate de natura raportului profesorului și elevilor cu știința – profesorul are
competență dublă ,atât științifică (gradul de stăpânire al mijloacelor de comunicare a
științei )
3. Rezultatele din natura relației umane dintre profesor și elevi – se referă la dinamica
afectivă a relației pedagogice,ca relație între persoane care se raportează la același sistem
de valori și idealuri social-umane.

Se pot identifica mai multe modele de analiză a relației educaționale : modelul lui Bellack și
Davitz, care pornesc de la analiza limbajului ca instrument fundamental de comunicare și
identifică activitățile pedagogice în schimbul verbal dintre profesori și elevi
(structurarea,solicitarea,răspunsul reacția) .

Acest model instituie roluri particulare pentru profesori și elevi,fără a surprinde însă indicatorii
lor de specificitate și individualitate .

Caracteristicile grupului școlar

Grupul social este definit ca „ un ansamblu de persoane caracterizat de o anumită structură și o

cultură specifică rezultate din relațiile și procesele psihosociale dezvoltate în cadrul său „ .

Grupul social nu se reduce la o simplă însumare sau juxtapunere a indivizilor.El este rezultatul
reunirii spontane sau deliberate a unui număr variat de indivizi .Unul și același individ poate
aparține mai multor grupuri sociale.

Clasificarea grupurilor sociale

 Grupuri primare
 Grupuri secundare

Relații de influențare
Clasa de elevi ca un univers socio-relațional complex dezvoltă o varietate de relații și interacțiuni
din care elevul depinde o serie de norme și valori pe care le dezvoltă pe termen lung. Această
deprindere, internalizarea sau chiar învățare socială este dependentă de funcționarea unor factori
de supradeterminare al comportamentului social. E important de menționat la acest nivel ca
relațiile interpersonale de influențare nu se manifestă doar ca rezultatele ale unor afinități
personale ci,sunt determinate și de poziția pe care o ocupă fiecare în iererhiile subiective și
obiective ale grupului-clasă. Totodată,asemenea interacțiuni soldate sau nu cu un rezultat,pot fi
considerate efectul participării membrilor grupului-clasă. Asemenea constatări au contribuit la
alimentarea unor puncte de vedere interesante (vezi Andreeva,G.1986,în Radu,Ioan,Zlut
Petru ,Matei Radu – Psihologia Socială – Editura Exe srl ,Cluj Napoca,1994) potrivit cărora
relațiile interpersonale au în primul rând un caracter impersonal,esența lor rezinând în
interacțiunea rolurilor,funcțiilor și a statutelor sociale.

În concluzie,universul relațional al clasei de elevi, analizat din punct de vedere al influenței

educaționale în contextul grupului și abordat,din punct de vedere științific,sub auspiciile
managementului clasei de elevi,devine unul dintre subiectele cele mai importante,de a cărui
cunoaștere și aplicare depinde succesul demersului educativ al cadrului didactic.

Bibliografie

1. Romiță Iucu – „ Managementul clasei de elevi” , ed.Polirom,2006

Situațiile de criză educațională în clasa de elevi

Nu puține sunt situațiile în care cadrul didactic se confruntă cu unele situații aparent insolvabile
care afectează prin obstaculare bunul mers al activităților din clasă.

Încercarea de definire a unei situații de criză impune un apel justificat la elemente ale
managementului teoretic.

Definiție

Criza poate fi definită ca un eveniment sau complex de evenimente inopiante,neașteptate dar și

ne planificate,generatoare de periculozitate pentru climatul,sănătatea ori siguranța clasei
respective și a membrilor acesteia.
Deoarece oamenii trăiesc și muncesc împreună este important că trebuie să se înțeleagă unii cu
alții.Chiar dacă s-au stabilit de la început reguli ale clasei,rutine,o relație foarte deschisă cu
elevii,este normal să apară și comportamente problematice. Chiar și într-un mediu pozitiv de
învățare adulți stabilesc limite care nu sunt pe placul elevilor.

Fiecare cadru didactic poate identifica cu ușurință probleme de disciplină,precum

agresivitate,refuz,sfidare,ignorare,care împiedică desfășurarea optimă a activității și eficiența
învățării.De multe ori,soluționarea acestora este dificilă doarece sub denumirea acestor probleme
se ascund mai multe aspecte care trebuie gestionate.

Operația de gestionare a crizelor,este o inițiativă managerială prin excelență care se organizează,

se conduce și se desfășoară după legități ,principii și funcțiuni cu o solidă specificitate
managerială.

Prima etapă a activității de gestiune a situațiilor de criză o reprezintă :

1. Identificarea și cunoașterea situațiilor de criză

Ce fenomene școlare în interiorul clasei de elevi,pot constitui adevărate crize – conflicte
și situații relaționale greu controlabile între : elevi : certuri injurioase,bătăi soldate cu
traume fizice și psihice (rănirea elevilor) care au implicat mai mulți elevi ai clasei și au
condus la divizarea grupului, prezența și infiltrarea unor grupări delicvente,implicarea
mai multor elevi ai clasei în asemenea acțiuni : furturi,consum de droguri,abuzuri
sexuale,tentative de sinucidere,omor.
Profesori-părinți : conflicte care pot împieta incomensurabil coeziunea organizației clasei
de elevi și echilibrului atitudinal al cadrului didactic, denigrări, mituiri.
Inter-clase : prin exacerbarea stărilor de emulație în diverse împrejurări,prin conflicte
deschise între membri marcanți ai celor două colective,toate însă cu proiecții ample .
2. Etiologia situației de criză reprezintă necesitatea cunoașterii profunde a situației ,dar și a
cauzelor acestuia constituie o a doua etapă în procesele de gestionare a crizelor școlare.

3. Decizia reprezintă selectarea unui anumit curs al acțiunii dintr-un număr de alternative,
hotărând astfel declanșarea anumitor acțiuni care conduc la realizarea obiectivelor
stabilite .

4. Program de intervenție – înainte de a trece la măsurile imediate de soluționare e necesar

să se alcătuiască un set de operații planificate în funcție de parametrii de definiție a crizei
și acestea sunt : aplicarea măsurilor,controlul și evaluarea

Controlul trebuie să însoțească orice demers acțional.Importanța acestuia constă în grija pentru
localizarea cât mai fidelă a fenomenului,evitarea și prevenirea altor efecte ale crizei sau chiar
micro-crize paralele.De asemenea, diversitatea procedurilor folosite,multe dintre ele fără o
prestare anterioară ,solicită o ajustare permanentă a lor din mers fără stagnări și pauze.
Cursivitatea intervențiilor,gradul de omogenitate și coerența sunt verificate și optimizate prin
intermediul controlului.

Evaluarea are în vedere măsurarea și aprecierea stării finale a clasei în urma încheierii
demersurilor rezolutive.E bine să fie configurate seturi de indicatori relevanți pentru a evita
distorsiunile în apreciere pentru certificarea nivelului final.

Un obiectiv esențial al etapei evaluative în constituie conlcuziile inferate în urma impactului cu

starea de criză și angajarea tuturor celor implicați în acțiuni de cunoaștere și de prevenire a
viitoarelor situații de acest gen.

Pe parcursul acestui demers vă vor susține câteva principii de bază a psihologiei copiilor :

 Copiii sunt diferiți, de aceea e important să tratăm fiecare elev în mod diferit
 Comportamentele copiilor se învață,adică îi putem învăța pe elevi noi comportamente sau
putem diminua frecvența comportamentelor negative
 Un comportament problematic al copilului este un semnal pe care trebuie să-l analizăm și
să intervenim asupra lui

În concluzie,orice cadru didactic performant,trebuie să-și formeze încă o strategie de intervenție

managerială în cadrul activității educaționale – gestionarea stărilor de criză apărute în activitatea
instructiv-educativă cu clasa de elevi.

După părerea mea, trebuie adoptate strategii diferite pentru rezolvarea unor asemenea situații.
Fiecare strategie ocupă locul său și nu trebuie să existe o singură metodă de rezolvare.

Bibliografie

1. Iucu B.Romiță,2008,Managementul situațiilor de criză educațională,în volumul

Pregătirea psihopedagogică,coordonat de D.Potolea,I.Neacșu,R.Iucu,O.Pânișoară,Polirom
Iași

2. Stan Emil,2006,Managementul clasei,Editura Aramis,București

3. Truță Elena,Mardar Sorina,2007,Relația profesor – elevi: blocaje și deblocaje,Editura
Aramis,București