MANAGEMENTUL CLASEI DE ELEVI - ÎNVĂȚAREA ÎN PLAN

SOCIO-RELAȚIONAL ȘI NORMATIV

ÎNV. PETROIU VIORICA –

Școala Gimnazială ,,PROF. DR. ION ANGHEL” - Luciu

În sistemul social de educaţie şi învăţământ profesorii trebuie să se raporteze la cei pe

care îi educă, să stabilească relaţii de cooperare cu elevii şi părinţii acestora şi cu alţi factori
interesaţi ai societăţii. Ei nu educă numai la catedră, în clasă, ci prin fiecare contact relaţional
cu copiii şi părinţii desfăşoară o muncă de creştere şi dezvoltare, de conducere şi direcţionare.
Activitatea cadrelor didactice se desfăşoară în faţa unor individualităţi psihice umane
în formare. De aici derivă necesitatea unei maxime responsabilităţi faţă de comportamentele
şi intervenţiile educatorului.
Analiza managementului clasei se poate face tridimensional: din punct de vedere
didactic, psiho-social și structural (ergonomic, psihologic, social, normativ).
Dimensiunea Ergonomică
Investigaţiile realizate pe domeniul managementului clasei de elevi au început să
atingă şi anumite subiecte considerate pana în prezent elemente conexe procesului instructiv-
educativ. Aceste probleme, dintre care le amintim pe cele ale structurii ergonomice
(dispunerea mobilierului din clasa, vizibilitatea şi pavoazarea sălii de clasa), nu pot fi
considerate ca secundare sau lipsite de importanta pentru succesul activităţii la catedra a
cadrului didactic. Suporturile investigaţionale moderne aduc probe certe în favoarea acestor
dimensiuni, considerându-le fundamentale în economia generala a procesului didactic, ca
proces managerial.
Analiza unor subiecte, cum ar fi cele anterior menţionate: dispunerea mobilierului din
sala de clasa, vizibilitatea, în sensul poziţionării elevilor în bănci şi pavoazarea sălii de clasa,
au determinat reconsiderarea unor structuri dimensionale ale managementului clasei de elevi.
Dimensiunea psihologică
Elementele centrale ale dimensiunii psihologice sunt reprezentate de cunoaşterea,
respectarea şi exploatarea particularităţilor individuale ale elevilor. Ca substrat integrator
factorul central este capacitatea de munca a elevilor în clasa, concept utilizat în toate studiile
de psihologia muncii şi în studiile de randament profesional.
 Dimensiunea socială
 Clasa ca grup social prezintă următoarele caracteristici:
-întinderea clasei (mărimea) are în vedere numărul de elevi care compun grupul (de
obicei 25-30, în cazurile cele mai frecvente, 30-40 în cazurile cele mai inoportune, şi 20-22 în
cazurile cele mai fericite) şi pune în discuţie extensia numerica optima a acesteia;
-interacţiunea membrilor clasei, vizate fiind interacţiunile directe, nemijlocite şi
multivariante. În capitolele care vor urma vor fi analizate pe larg investigaţii amănunţite
privitoare la multitudinea de interacţiuni din sala de clasă;
-scopurile atât cele pe termen scurt cât şi cele pe termen lung, sunt comune grupului
clasă şi, prin intermediul conştientizării acestora de către elevi, pot deveni motorul dezvoltării
grupului pe perioada şcolarităţii; arta cadrului didactic, ca manager în clasa constă în fixarea,
pe lângă obiectivele şcolare formale şi a unei serii de obiective social-afective pentru grupul
de elevi, care vor determina consolidarea coeziunii acestuia;
-structura grupului poate fi analizată dual în ceea ce priveşte grupurile mici şi implicit
clasa de elevi, atât ca modalitate de legătură a membrilor grupului în plan interpersonal, cât şi
ca ierarhie internă a grupului;
-compoziţia şi organizarea sunt rezultatul interacţiunii tuturor celorlalte caracteristici
ale grupului, definitoriu din punctul de vedere al acesteia fiind gradul de omogenitate sau de
eterogenitate a clasei; din acelaşi indicator de dinamica grupului clasă, mai poate fi derivată
şi o altă caracteristică a acesteia, coeziunea acceptată ca fiind gradientul de unitate al
grupului, sau denumită uneori "sănătatea grupului".
Sintalitatea, înţeleasa ca personalitate a grupului respectiv şi investigată în literatura
de specialitate româneasca de profesorul Ioan Nicola, şi problematica liderilor, în cazul
clasei, poate fi un subiect extrem de delicat, mai ales la nivel de identificare, diagnoza şi
coordonare din partea cadrului didactic. Ambele subiecte solicita mai mult decât oricare
dintre celelalte competentele manageriale ale profesorului sau învăţătorului.
La nivelul conducerii concrete a colectivului de elevi dinamica permanentă a grupului
clasă poate constitui un remediu atât împotriva rutinei pedagogice cât şi împotriva
deficientelor de climat şcolar.
Dimensiunea normativă
Profesorul Emil Păun de la Universitatea din Bucureşti defineşte normele ca
fiind ansambluri de reguli care reglează desfăşurarea unei activităţi educaţionale.
Particularizând problematica normativă la specificul clasei de elevi, putem desprinde câteva
concluzii privitoare la rolul constructiv al normelor în ceea ce priveşte organizarea internă a
grupului, pe de o parte, şi în evaluarea externă a grupului (judecăţi de valoare cu privire la
comportamentele integrate şi la comportamentele deviante - pozitiv şi negativ), pe de altă
parte.
După aprecierile aceluiaşi autor, tipologia normativă cu relevanţă pentru clasa de elevi
este următoarea:
a. norme explicite: sunt normele prescriptive, cunoscute, clar exprimate,
b. norme implicite: sunt normele ascunse, care se construiesc în cadrul grupului

Bibliografie:
Iucu, R., (2000), Managementul si gestiunea clasei de elevi, Editura Polirom, Iasi
Niculescu, R.M., (1994), A invata sa fii un bun manager, Editura Inedit, Tulcea
Stan, E., (2003), Managementul clasei, Editura Aramis, Bucuresti.
Joita. E.,(1995), Management scolar, Editura Gh. C. Alexandru, Craiova.