Sunteți pe pagina 1din 7

Activitatea extracurriculară

Ce? este securitatea cibernetică, Unde? suntem expuși la amenințări, Când? avem nevoie de protecție
și securizare a datelor.

Bună ziua dragi elevi, profesori. Noile tehnologii digitale au transformat comunicarea şi utilizarea
internetului în cele mai frecvente instrumente, inclusiv pentru predare/învăţare şi colectarea de
informaţii. Elevii încă de la vârste fragede dispun de telefoane mobile, computere şi de corolarul lor
indispensabil internetul, iar cele mai recente aplicaţii permit accesarea acestuia chiar de pe telefoanele
mobile. În acest context, utilizarea interentului este atât o oportunitate, cât şi un risc. Astăzi vom vedea
cât bine elevii din clasele a VII-a și VIII-a cunosc Ce? este securitatea cibernetică, Unde? suntem
expuși la amenințări, Când? avem nevoie de protecție și securizare a datelor. Avem o activitate
concurs, de aceea avem și un juriu /prezentarea juriului.

Acum rugăm echipele să se prezinte.

I. Sarcină . Să rezolvăm un rebus.8p.


1. Enciclopedie online liberă
2. Unul din cele mai folosite programe de
chat
3. Dialog interactiv în scris
4. Hoţi care sparg baze de date, pagini web
5. Website de discuţii online
6. Cel care îşi pierde foarte mult timp pe
internet devine
7. Poţi să vizionezi filme şi să asculţi muzică
pe...
8. Însuşirea unei creaţii care aparţine altcuiva

INTERNETUL este o lume fantastică, plină de


informaţii utile şi de lucruri distractive, la care toţi oamenii au dreptul, indiferent de vârstă sau cultura
căreia aparţin.
E adevărat că tinerii şi copiii, sunt cei mai înfocaţi utilizatori. Dar, această lume ascunde pericole
şi riscuri la care pot fi ei expuşi dacă nu respectă câteva reguli importante. În continuare vom vedea cât
de bine cunosc aceste reguli cocurenții noștri.

II. Sarcină Studiu de caz 10p.


Scopul activității: Elevii învață că este important să analizeze critic felul în care decurge o
comunicare cu o persoană necunoscută din mediul online
Ana-Maria are 13 ani și petrece mult timp pe rețelele sociale. Ea postează fotografii și gânduri
proprii, comentează postările prietenilor, comunică cu prietenii săi virtuali, urmărește diferite
platforme pentru tineri și viața unor tineri cunoscuți din țară. Într-o zi Ana-Maria a avut o
neînțelegere cu părinții acasă. Se simțea foarte tristă. A hotărât să scrie pe pagina sa din rețea
că se simte tristă și singură. Mulți prieteni au susținut-o cu mesaje încurajatoare. A observat că
are o notificare pentru un mesaj de la un utilizator care nu făcea parte din lista sa de prieteni.
A acceptat chat-ul. Un oarecare Alex B. i-a scris: „Sal. Hai să vb. Poate eu îți ridic dispoziția J ”
Ana-Maria a fost curioasă să afle mai multe despre acest Alex B. Avea doar 2 fotografii și doar
câțiva prieteni. Ana-Maria a hotărât să-i răspundă printr-un mesaj drăguț. În acea seară au
comunicat până la miezul nopții. A doua seară discuția a continuat. Ana-Maria era sigură că a
cunoscut un prieten adevărat, cu care se înțelege cel mai bine. I-a povestit multe lucruri
despre sine, familia și prietenii săi, precum și hobby-urile pe care le are.
După o săptămână de comunicare, Alex a început să scrie că ar vrea să o cunoască pe Ana-Maria în
realitate. Au urmat multe mesaje despre cât de interesantă și atrăgătoare este Ana-Maria. Băiatul îi mai
scria că ar fi bine să nu spună la nimeni despre prietenia lor. Acesta va fi un mic secret al lor. În alte
mesaje Alex a scris că ar putea să-și trimită unul altuia fotografii, pentru ca atunci când se vor întâlni
în realitate și se vor cunoaște mai îndeaproape. Pe Ana-Maria a speriat-o puțin insistența lui Alex B.
Fata se simțea nesigură. Într-un moment a simțit că este speriată. Ana-Maria nu știe ce să facă.
Ajutați-o.
III. Sarcină Studiu de caz 10p
Scopul activității: Elevii observă situațiile neplăcute care pot fi generate de comportamente de
hărțuire.
Cristi este elev în clasa a VII-a. El este un băiat activ și sociabil. Îi place foarte mult să navigheze pe
Internet. Cristi se consideră un user avansat, fiindcă joacă mult, comunică cu copii din diferite țări și
chiar are un cont pe Youtube. Aici, face primele sale încercări în vlogging. De câteva zile, băiatul a
observat că niște colegi, foarte buni prieteni, îl evită și nu vorbesc cu el. Mai târziu, Cristi a aflat că
cineva a creat un cont Instagram cu numele său, a încărcat câteva fotografii preluate de pe pagina
de Facebook a școlii și a început să scrie mesaje urâte colegilor de clasă.
User – persoană care navighează în mediul online; utilizator.
Vlogging – activitate în mediul online a unui utilizator (vlogger) de a vorbi în video-uri scurte la teme
atractive și actuale pentru copii și tineri.
Ajutați-l pe Cristi cum să procedeze.
IV. Sarcină Studiu de caz 10p
Scopul activității: Elevii identifică și vorbesc despre riscurile transmiterii conținuturilor cu caracter intem.
Emilia are 15 ani. Ea prietenește cu Damian, care are 16 ani. Ei petrec împreună foarte mult timp.
După lecții se plimbă, discută, merg la diferite distracții. Este foarte greu să stea separați în timpul
lecțiilor și orelor de seară, când sunt acasă. Pentru a fi mai aproape și în acest timp, ei comunică
aproape continuu prin Messenger și WhatsApp. Au devenit foarte apropiați și acest lucru le place. În
comunicările lor online, tinerii, deseori, își trimit diferite poze cu ceea ce fac sau despre starea lor de
moment. Damian are un prieten foarte bun din altă școală pe nume Eugen. Eugen, glumeț din fire, îi
sugerează într-o zi lui Damian să ceară de la Emilia o fotografie cu caracter intim. Vrea să vadă și el
fotografia ca dovadă că Damian a avut curaj să o ceară.
După ce a mai stat pe gânduri câteva zile, Damian hotărăște că nu este nimic rău în asta. A auzit și de
la alții că tinerii îndrăgostiți își trimit astfel de fotografii unul altuia. Ba, mai mult, Damian știe că acest
lucru se numește „sexting”. La următoarea întâlnire cu Emilia, îi spune despre ideea pe care o are. O
asigură că va fi distractiv. Emilia ezită să ofere un răspuns. Îi povestește Alinei despre ideea lui
Damian . Alina spune o frază care o pune pe gânduri pe Emilia: „Dar dacă cineva pierde controlul? ”
Sarcină: Cine dintre cei 3 adolescenți ar putea „pierde controlul” asupra fotografiei? Indică cum
anume poate pierde controlul fiecare dintre adolescenții implicați în această istorie.
Dispozitivele „inteligente” pe care le folosiți, inclusiv telefoanele mobile, vă permit să aveți acces la
Internet şi email, să descarcați aplicaţii şi jocuri şi să stocați datele personale de contact, fotografii şi
informaţii. Să aveți aceste posibilităţi mereu la îndemână, este un lucru favorabil, fără îndoială.
Pe de altă parte, caracteristicile care fac telefonul „inteligent”, îl fac totodată şi sensibil faţă de viruşi şi
programele dăunătoare. Astfel, dacă ați pierdut telefonul, iar acesta nu este securizat informaţiile tale
personale, inclusiv parole şi fotografii, ar putea fi folosite pentru șantaj, pentru a obţine bani sau pentru
a-ţi fura identitatea.

V. Sarcină Enumerați sfaturi de utilizare a telefonului mobil

 Păstrează-l  în condiții de siguranță şi permanent la tine;

 Nu uita niciodată că telefonul inteligent este ca şi un calculator, deci i se aplică aceleaşi reguli de
securitate. Mereu  verifică autenticitatea site-urilor, nu accesa link-uri de la persoane necunoscute pentru
a evita virusarea dispozitivului şi nu dezvălui străinilor informaţii personale;

 Aplică setările de control care te vor ajuta să eviți majoritatea riscurilor.


Pentru securitatea informațiilor tale personale:

1. Setează o parolă pe telefon şi un PIN pe cartela SIM. Folosirea parolelor va opri hoţii de la
încercarea de a accesa telefonul sau să folosească neautorizat cartela SIM în alt telefon, pentru a efectua
apeluri. Toate telefoanele au setări de securitate, aşadar familiarizează-te cu ele şi setează-le;
2. Configurează dispozitivului tău la blocare automată. Dacă telefonul nu a fost utilizat timp de
câteva minute, ar trebui să se blocheze automat şi să necesite o parolă sau cod PIN pentru a avea din nou
acces la aplicaţii;
3. Opreşte serviciul GPS când nu îl foloseşti. Pe de o parte, GPS-ul poate te ajută să afli unde
trebuie să mergi. Pe de altă parte, acesta poate fi folosit şi de alţii pentru a vedea unde te afli;
4. Nu salva parolele sau PIN-uri în contactele de persoane inventate pe telefonul tău dacă nu le
criptezi  într-un mod corespunzător. Este tentant să salvăm parolele în telefon ca și contact, pentru cazul
în care le uităm. Acest lucru va ajuta, însă, persoanele rău intenţionate să îţi acceseze conturile, dacă ai
pierdut telefonul;
5. Dacă telefonul tău permite rularea aplicaţiilor descărcate de pe Internet, verifica si setează in
momentul instalării la ce date personale permiţi accesul. Permite cu maximă prudenţă accesul la locație,
la agenda de contacte şi la mesaje;
6. Când decizi să reciclezi telefonul tău, asigură-te în primul rând că ai şters toate informaţiile
personale. Cele mai multe telefoane au o opţiune de a reveni la setările de la fabrică. Nu uita  să scoţi
sau să ştergi orice card de memorie introdus.

 Utilizează telefonul pentru a răspunde apelurilor şi mesajelor de la părinţi;

 Atunci când te afli într-o situaţie periculoasă, sună la Serviciul unic pentru apelurile de urgenţă -
112

 Cere ajutorul unui adult în care ai încredere, dacă utilizând telefonul propriu sau telefonul unui
prieten observi orice lucru care te-ar deranja sau care te-ar putea pune în pericol;

 Ține telefonul închis sau pe modul silenţios în timpul orelor şi în timpul nopţii;
 Utilizează funcţiile de divertisment ale telefonului (jocuri, muzică, site-uri și aplicații dedicate
copiilor) doar în timpul liber.
Ce să faci dacă pierzi telefonul sau acesta este furat:

1. Notează detaliile despre telefonul tău în caz de furt. Fiecare telefon are un Număr Unic de
Echipament Mobil Internaţional (IMEI). Cele mai multe telefoane permit aflarea IMEI prin tastarea * #
06 #. Cunoaşterea acestui număr va ajuta operatorul de rețea să  blocheze utilizarea telefonului furat.
2. Raportează operatorului mobil imediat, pentru a dezactiva apelurile. Dacă îl găseşti, poţi cu
ușurință reactiva serviciul.
3. Întreabă furnizorul de servicii telefonice sau producătorul dacă dispune de servicii de urmărire a
telefonului mobil şi despre posibilitatea de a şterge la distanţă informaţiile stocate pe telefon.

După ce Internetul a ajuns în aproape fiecare locuinţă, iar reţeaua globală a devenit un suport pentru
serviciile diverselor companii, viruşii informatici şi alte programe dăunătoare (ransomware, adware,
spyware) s-au răspândit din ce în ce mai mult şi au început să producă pagube cu adevărat însemnate,
compromiţând nu doar datele de pe calculatoarele utilizatorilor obişnuiţi, ci şi cele de maximă
importanţă ale diverselor instituţii, ale băncilor sau chiar ale companiilor aeriene. Este lesne de dedus că
serviciile acestora au devenit inaccesibile, iar de aici au rezultat pierderi financiare semnificative, iar
în unele cazuri uriaşe. În ziua de azi, este de neconceput un computer fără antivirus sau un program de
securitate, mai ales dacă rulează sistemul de operare Windows - cel mai vizat de către programatorii rău
intenţionaţi.

VI. Cum să te ferești de viruși, viermi și troieni


Reguli generale de securitate
Pentru a asigura integritatea calculatorului și a datelor personale, vă recomandăm respectarea
următoarelor reguli:
• Instalați o soluție de securitate ce oferă cel puțin protecție la nivel antimalware, antispam și
antiphishing
• Aveți în vedere ca soluția de securitate instalată să fie permanent actualizată
• Nu deschideți atașamente și nu accesați link-urile ce vin din partea unor expeditori
necunoscuți. Dacă este absolut necesară deschiderea unui atașament, se recomandă ca acesta să
fie descărcat și scanat cu soluția antivirus instalată pe calculator
• Nu deschideți atașamentele și nu dați click pe link-urile din mesajele spam
• Nu folosiți niciodată calculatoare publice pentru a efectua tranzacții bancare, sau pentru alte
tipuri de achiziții online. Aceste calculatoare ar putea conține programe care înregistrează datele
personale, precum troienii bancari
• Evitați să faceți shopping online atunci când sunteți conectați la un hotspot Wi-Fi public,
precum cele din aeroporturi, cafenele sau mall-uri. De obicei, informațiile schimbate între
dumneavoastră și magazinul online, nu sunt criptate, și pot fi interceptate ușor de către un
atacator
• În cazul în care vă conectați la hotspot-uri publice nesecurizate, utilizați o aplicație firewall
care să filtreze accesul din exterior
• Dezactivați funcția ”Network Share” înainte de a vă conecta la un hotspot public
• Atunci când doriți să achiziționați software online, introduceți adresa de internet manual în bara
de adresă a browserului. Este de preferat să utilizați calculatorul personal, sau unul care nu este
utilizat in mod public de către alți utilizatori, iar conexiunea la internet ar trebui sa fie sigură
(rețeaua de acasă sau un modem 3G)
VII. Concursul căpitanilor

Fiecare capitan primește câte o întrebare la care trebuie să răspundă îndată.

1.Dacă o persoană cu care comunici pe Internet, dar pe care NU o cunoşti în realitate, îţi cere
să-i spui: numele complet, adresa de acasă, numărul de telefon, şcoala la care înveţi, ce faci?
/ Îi spun doar numele, dar nu şi prenumele şi alte informaţii pentru că nu are nevoie să
cunoască totul despre mine
Nu da nici unei persoane întâlnite online informaţii despre tine: numele, vârsta, numărul de
telefon, fotografii personale, adresa, şcoala la care înveţi, locul de muncă al părinţilor,
planurile de vacanţă etc. Informaţiile şi fotografiile postate, pot fi copiate de altcineva şi
postate altundeva. Reţelele sociale şi jocurile online sunt cea mai mare ameninţare, deoarece
solicită informaţii personale la înregistrare. Aceste informaţii pot fi folosite de escroci. Dacă
nu setezi opţiunile de confidenţialitate pentru a limita accesul public la informaţiile
personale, oricine este conectat online le poate vedea./
2. Cui transmiţi fotografiile tale private şi cu cine faci un video chat?
/ Nimanui pentru că fotografiile pe care le trimit cuiva pot fi modificate şi distribuite altora
fără ştirea mea
Internetul este un loc public. Mesajele şi fotografiile pe care le trimitem cuiva într-o discuţie
privată: chat, e-mail, SMS, messenger etc., pot deveni publice. O convorbire prin webcam
poate fi înregistrată şi distribuită altor persoane sau poate deveni un mijloc de hărţuire,
batjocoră, ameninţare, manipulare, intimidare şi şantaj. Când postezi ceva online, ai
posibilitatea să alegi opțiunea de control cine îți vede conținuturile distribuite. Cu toate
acestea, oricui ai oferit acces la postările tale, ulterior le-ar putea copia, le-ar putea transmite
altora sau chiar să le facă publice./
3. Dacă o persoană cu care comunici pe Internet, dar pe care NU o cunoşti în realitate, îţi
propune să vă întâlniţi, ce faci?
/ Refuz pentru că eu un cunosc cu adevărat acea persoană şi poate fi periculos să mă întâlnesc cu
o persoană necunoscută
Pe Internet poţi fi oricine doreşti şi mulţi îşi creează identităţi false, minţind cine sunt. Unele
persoane se comportă agresiv, hărţuiesc alte persoane sau comit infracţiuni împotriva
copiilor. Există adulţi interesaţi de copii care vă pot propune prietenie online, vă pot câştiga
încrederea, vă solicită informaţii personale, fotografii personale ș.a. Nu accepta prietenia
virtuală a unor oameni pe care nu îi cunoşti în viaţa de zi cu zi la fel cum nu intri în discuţie,
nu accepţi dulciuri sau cadouri, nu însoţeşti/accepţi să mergeţi în locuri retrase cu străinii
care ţi se adresează în stradă./

4. Dacă cineva din persoanele cu care comunici online a făcut comentarii batjocoritoare sau
umilitoare despre tine sau despre o fotografie cu tine, ce faci?

/ Îl blochez şi cer un sfat unui adult în care am încredere Nu trimite imagini sau mesaje
jignitoare, agresive, obscene nici unei persoane, indiferent de situaţia de conflict în care te
găseşti. Dacă cineva te face să te simţi inconfortabil îl poţi scoate oricând din lista de
contacte sau bloca. Un adult ar putea să-ți ofere un sfat și te-ar putea ajuta să îl convingi pe
prietenul tău că distribuirea fotografiilor tale sau comentariile la adres ata, te deranjează. Într-
un mod politicos îi poţi cere persoanei care a distribuit fotografia ta să o elimine sau să
şteargă comentariul neplăcut. /

5. Dacă cineva îţi transmite sau îţi scrie online ceva ce te-a speriat sau te-a făcut să te simţi
incomod sau ruşinat, ce faci?
/ Arăt prietenilor sau vorbesc cu părinţii sau profesorii şi cer un sfat
În cazul în care crezi că un mesaj primit de tine nu este o glumă şi nici întâmplare, ci are
intenţia să-ţi facă un rău, îl poți raporta sau poți contacta Consultantul Siguronline. Pentru
siguranţa ta şi a celor din jur, raportează următoarele conţinuturi online - acestea sunt
abuzive şi trebuie oprite: - Intimidarea sau hărțuirea - conținut care atacă în mod intenționat
persoane în scopul de a le înjosi sau de a le face de rușine, sau contactarea repetată a unei
persoane în ciuda dorinței și acțiunii clare de a nu avea contact. - Amenințările directe -
amenințări grave și credibile de vătămare corporală făcute în adresa persoanelor. - Violența și
exploatarea sexuală - conținut care amenință sau care promovează violența sau exploatarea
sexuală, inclusiv solicitarea de materiale cu caracter sexual, amenințările de distribuire a
imaginilor cu caracter intim, precum și oferirea de servicii de natură sexuală. Dacă cineva te
deranjează, poți oricând să blochezi persoana respectivă./

6. Eşti invitat/ă la o petrecere, acasă la cel mai bun prieten. A doua zi, el te roagă să postezi
fotografiile de la petrecere pe Internet, astfel încât să le poată vedea toţi. Tu ce faci?
/Îi sugerez să trimitem fotografiile pe email
Ai grijă ce fotografii postezi și în ce ipostaze apari atunci când ești fotografiat sau filmat. De asta
depinde imaginea ta online. La fel, ai grijă ca ceea ce postezi să nu fie ofensator sau deranjant
pentru ceilalți. O rețea socială nu este la fel cu o căsuță poștală electronică, sub aspectul
controlului asupra mesajelor. Profilul personal pe Facebook sau Odnoklassniki, chiar dacă este
accesibil doar unui grup restrâns de persoane, tot public este, oricare dintre „prieteni” putând
distribui informațiile postate de tine.

7. Un prieten îţi trimite un video filmat în timp ce două persoane se bat. Tu ce faci?
/Anunţ parinţii sau profesorii, poate cineva a avut de suferit şi poate fi ajutat.
Ceea ce poate fi amuzant pentru o persoană, nu întotdeauna este la fel de amuzant și pentru alții.
De pe urma unui astfel de incident cineva ar putea suferi și ar putea avea nevoie de ajutor.
Distribuind imaginile vei înrăutăți situația. Dacă ajungi martor al unei scene de bătaie, anunță
imediat un adult care ar putea opri violența și oferi un ajutor.

8. După ce criterii îţi alegi fotografiile pe care le postezi pe reţelele sociale sau pe alte site-uri
asemănătoare?
/E important să arăt bine în acea fotografie.
Pe Internet poți fi oricine dorești să fii. Mulți navighează online sub identități false. Fii conștient
de riscul că unii oameni întâlniți online pot fi altcineva decât pretind că sunt. În fiecare clipă,
Internetul este accesat de milioane de utilizatori, care pot avea acces la informațiile și pozele
publicate online. Alege cu grijă fotografiile de profil, evită-le pe cele indecente. Profilurile pe
rețelele sociale constituie cărți de vizită pe care le oferim altor utilizatori. Fii autentic şi prudent!
Felul tău real de a fi e mai bun decât oricine te-ai putea preface a fi.

9. Trebuie să activezi setările de confidenţialitate la profilurile tale de pe reţelele sociale?


/Da
Când postezi ceva online, ai posibilitatea să alegi opțiunea de control cine îți vede conținuturile
distribuite. Cu toate acestea, oricui ai oferit acces la postările tale, ulterior le-ar putea copia şi
transmite altora sau să le facă publice.

10. Pe Internet există grupuri sau profiluri false ale profesorilor, unde tinerii comentează, postează
tot ce cred despre profesorul respectiv. Tu ce parere ai?
/Asta este o laşitate.
Puțini recunosc că sunt victime sau agresori. Adolescenții deseori utilizează cuvântul „glumă’’
pentru a minimaliza seriozitatea situației. Adevărul este, însă, că nimeni nu s-ar simți bine dacă
ajunge să fie bârfit. Discută cu prietenii despre cum sunt ei tratați sau cum tratează ei pe alții în
mediul online. Ai grijă de propriul comportament. Demonstrează un exemplu bun.

S-ar putea să vă placă și