Principiile limbii romane

Principiile ortografiei limbii române (privesc în același timp

și ortoepia) constituie fundamentul doctrinar pe care se
bazează sistemul ortografic (și ortoepic) al limbii
române.
Practic, aceste principii indică realitatea că limba
română nu este în totalitate fonetică (fonologică) și că
ortografia acesteia depinde de mai mulți factori,
identificați în principiile următoare.

Pe baza acestor principii generale, prin hotărâri

academice au fost impuse norme ortografice și ortoepice,
astfel încât scrierea și pronunțarea în limba română să
fie unitară, stabilă și funcțională.

Principiul etimologic
Conform principiului etimologic sau tradițional-istoric în
scrierea anumitor cuvinte este abandonat principiul
fonetic, iar ortografia este conformă cu tradiția istorică
(român, sunt).
O serie de alte cuvinte se scriu și astăzi așa cum s-au
scris dintotdeauna în limba română și nu cum se
pronunță (eu, el, ea și nu ieu, iel, ia sau ești, este, era și
nu iești, ieste, iera).
Principiul impune și ca scrierea nume de persoane să fie
identică cu modul în care și le-au scris acele persoane
(Alecsandri, Hasdeu, Tonitza).
În virtutea aceluiași principiu, numele unor locuri
străine este scris ca în limbile de origine (Wall Street,
Istanbul), iar unele neologisme își păstrează forma
originală din limba din care a fost împrumutat (bleu,
diesel, design).
Principiul fonologic
Principiul fonologic (fonetic) este fundamental și
definește sistemul ortografic al limbii române ca fiind
fonologic (fonetic). Celelalte principii îl amendează sau
completează pe acesta în aspecte care țin mai mult de
detaliu.

Prin faptul că sistemul ortografic românesc este fonetic

înțelegem că normele de scriere românească urmăresc
să asigure ca un fonem (sunet-tip) să fie redat printr-o
singură literă și o literă să redea un singur sunet. Altfel
spus, trebuie să existe o relație 1/1 între inventarul
fonemelor și inventarul literelor. Fără această cerință o
limbă nu poate fi considerată fonologică (fonetică). Pe
scurt, acest principiu enunță că scrierea trebuie să
reproducă pronunțarea.

Spre exemplu, pentru a exista o corespondență între

scriere și pronunțare, ortografia unor cuvinte a fost
modificată renunțându-se la u final (cuiu>cui,
unchiu>unchi, taiu>tai); prefixelor des-, răs- le-a fost
modificată scrierea înaintea unor consoane sau vocale
sonore (dezavantaj, dezmoșteni, răzbate), iar n a fost înlocuit
cu m înainte de b sau p (împăduri, bomboane) ; unele
neologisme se scriu așa cum se pronunță
(iceberg>aisberg, vis-à-vis>vizavi, match>meci); s-a renunțat la
unele consoane duble deoarece se pronunța doar una
(cassa>casă, masse>masă), dar acolo unde se pronunță
ambele consoane acestea au fost păstrate (înnoda,
înnora).
Principiul morfologic
Principiul morfologic ține seama de structura
morfologică a cuvintelor. Pentru a înțelege și aplica
acest principiu este necesară cunoașterea
constituenților cuvântului discutat: radicalul, afixele
lexicale şi/sau gramaticale (prefixe, sufixe), desinenţe.

Chiar dacă acest principiu îl încalcă uneori pe cel

fonologic, aplicarea lui asigură consecvență în
respectarea unor norme, precum și evită scrierea unor
cuvinte după bunul plac. În anumite situații, când două
cuvinte au pronunțare identică, fără apelul la acest
principiu nu am știi să discernem între ele
(membri/membrii; ea/ia; aceeași/aceiași).
Conform acestui principiu au fost tranșate și o serie de
probleme ridicate de singularul și pluralul unor cuvinte.
Spre exemplu, deoarece majoritatea cuvintelor care au
la plural e sau i prezintă la singular ă (case > casă; vaci>
vacă) vom ști să scriem cuvintele care prezintă în unele
dialecte la singular e final ([mătușe]>mătușă;
[păpușe]>păpușă). În plus, vom evita și confuzia cu
pluralul în unele cuvinte (birjă>birje; plajă>plaje).