Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Citește textul:
La începutul lunii septembrie, soarele era din ce în ce mai blând și mai
somnoros, căci pleca devreme la culcare. În Codrul Auriu, Ița-Frunzulița o
aștepta fericită pe Mica Rândunica, buna ei amică cu glas cristalin.
– A venit vremea să ne despărțim, ciripi Mica-Rândunica.
– Unde pleci? întrebă posomorâtă frunzulița arămie.
– În țările calde. Bagajele mele sunt pregătite.
– Te rog, nu mă lăsa singură! Vorbesc eu cu Toamna. Așa o să poți
rămâne aici.
Plină de speranță, Ița-Frunzulița a început să-i scrie zânei o scrisoare. O ruga să fie blândă,
să nu trimită multe ploi astfel încât prietena ei să găsească hrana de care are nevoie și să nu fie
nevoită să mai plece. Deodată, vântul a început să sufle cu putere.
– Uau, ce iute zbor! Parcă am prins aripi, spuse frunzulița.
– Prietenă bună, te port pe aripile mele. Te-ai desprins din copac, dar te-am prins înainte să
te ia Vântul. Ce zici, pornim împreună spre țările calde?
– Atâta vreme cât rămânem împreună, merg cu tine în țările calde.
(Prietenie, după Aura Ionescu)