2. 3. Formatele desenelor tehnice.

Pentru a se asigura uniformitatea în prezentarea desenelor tehnice, forma şi

dimensiunile hârtiei de desen au fost standardizate pe formate. Coala de hârtie de mărime
standardizată care asigură un spaţiu delimitat prin conturul trasat cu o linie subţire pentru
decuparea copiei desenului original poartă denumirea de format, iar cea pe care s-a executat
un desen tehnic poartă denumirea de planşă.
Mărimea coalei de hârtie se alege în funcţie de obiectul care urmează a fi desenat.
Pentru folosirea raţională a hârtiei în vederea executării desenelor tehnice se aleg
dimensiunile hârtiei (lungimea şi lăţimea) într-un anumit raport (1 : 2 ).
Toate formatele standardizate au lungimile şi lăţimile în acelaşi raport constant. Prin
STAS 1-76 se stabilesc dimensiunile formatelor uzuale pentru desenele tehnice, modul de
notare, regulile de prezentare şi de utilizare ale acestora. Formatele de diferite mărimi se
notează simbolic cu litera A, urmată de o cifră ce indică tipul formatului şi dimensiunile
corespunzătoare. La formatele mai mari de AO, de 1 m2, se adaugă înaintea literii A un
coeficient numeric (de exemplu, 2AO, 4AO). Pentru stabilirea dimensiunilor a şi b ale
formatului dreptunghiular ale hârtiei se porneşte de la AO, căruia îi corespunde o suprafaţă de
1 m2 sau 106 mm2. De menţionat că dimensiunile a şi b trebuie să se afle într-un anumit
b a
raport, iar acest raport se determină din proporţia: ã ; de unde rezultă că b ã a 2 , aşa
a b
2
cum se observă din fig. 27 a.

A2

A1
A4
A3
A4

a
b
 Fig. 27. Dimensiunile unui format standardizat (a) şi modul de împărţire a
formatului AO în formate normale uzuale (b).

Considerând a ã x şi b ã y, rezultă că: a•b ã x•y ã 1 m2 ã 106 mm2 şi

a x a 1 x 1
ã ã ã . Deci: x• y ã 102, ã , de unde rezultă dimensiunile formatului
b y a 2 2 y 2
A0, x ã a ã 841 mm şi y ã b ã 1189 mm, şi, care reprezintă dimensiunile nominale, adică
dimensiunile copiei desenului original ale formatului A0. Dimensiunile şi caracteristicile
formatelor de desen tehnic şi prezentarea elementelor grafice ale planşelor de desen sunt
standardizate prin SR ISO 5457-1994, care înlocuieşte STAS 1-84, elaborat iniţial în 1949 şi
modificat în 1957 şi 1975, faţă de care au fost efectuate următoarele modificări:
- mărirea zonei neutre, mărire necesară pentru microfilmarea formatelor;
- eliminarea prevederilor privind utilizarea formatelor A5;
- eliminarea înscrierii simbolului formatului sub indicator.
Din fig. 27 b şi din tabelul 6, unde sunt prezentate valorile dimensiunilor a•b, se poate
observa că un format inferior unui format modul se obţine prin înjumătăţirea laturii mari b,
iar unul superior prin dublarea laturii mici a.
Formatul A0 din fig. 28. are spaţiul determinat de dimensiunile a•b şi delimitat pe
coala de desen prin conturul trasat cu o linie continuă groasă pentru decuparea copiei. Tot
din figura 28, dimensiunile c•d reprezintă conturul pentru decuparea desenului original, care
trebuie să fie cu 10 mm mai mare decât cele ale
 TABELUL 6

Formate standardizate normale (uzuale).

formatului respectiv. Acest contur se trasează pe coala de desen cu o linie continuă, vizibil
mai subţire decât cea utilizată la trasarea conturului copiei. Se admite că liniile pentru
decuparea desenului original să fie figurate numai în colţurile colii de desen. Se recomandă
ca dimensiunile e•f ale colii de desen, pentru un format ales, să fie cu cel puţin 16 mm mai
mare decât cele ale formatului respectiv.
 Fig. 28. Dimensiunile copiei şi ale formatului original.

Potrivit prescripţiilor SR ISO 5457-1994 sunt stabilite două tipuri de formate:

formate normale (uzuale), având dimensiunile indicate în tabelul 6 (cu recomandarea ca
utilizarea formatului A5 să fie evitată pe cât posibil în activitatea de proiectare) şi formate
derivate (formate alungite) care se pot obţine la nevoie din formatele de bază (normale) (tab.
6). Pentru definirea formatelor, formatul A4 este considerat drept modul. În cazul în care,
pentru desene, nu este posibilă folosirea formatelor normale, se vor utiliza formatele derivate.
Formatele derivate se obţin din formatele normale (cu excepţia formatelor A4 şi A5), prin
mărirea uneia dintre dimensiunile a sau b ale acestora cu un multiplu întreg al dimensiunii
corespunzătoare a modulului.
Dimensiunea a a formatelor derivate nu poate avea valoare mai mare de 841 mm. Atât la
formatele normale cât şi la cele derivate, dimensiunea a este considerată dimensiunea laturii
mici a formatului respectiv.
Dimensiunile a şi b ale formatelor pot avea următoarele abateri limită:
- dimensiuni până la 150 mm . . . . . . . .± 1,5 mm;
- dimensiuni 150 . . . 600 mm . . . . . . . .± 2,0 mm;
- dimensiuni peste 600 mm. . . . . . . . . .± 3,0 mm.
Aşa cum am arătat mai înainte, formatele normale se notează prin simbolurile
din tabelul 6, cărora le corespund dimensiunile a × b. De menţionat că în STAS-ul
neactualizat se prevedea ca notarea formatelor să se facă în colţul drept jos sub indicator (fig.
32). Pe formatele normale se înscrie simbolul formatului din tabelul 6, partea numerică a
simbolului reprezentând convenţional dimensiunile formatului respectiv, în succesiunea în
care acestea sunt indicate în tabel şi anume, a × b.
Formatele derivate se notează prin simbolul formatului de bază corespunzător,
precedat de un număr întreg sau zecimal, care reprezintă raportul dintre suprafaţa formatului
derivat şi cea a formatului de bază considerat drept unitate. Formatul de bază este acel
format normal care are aceeaşi dimensiune a ca şi formatul derivat respectiv.
Formatul derivat din fig. 29 a se notează cu 0,75 A1. La stabilirea părţii numerice a
simbolului formatului derivat, s-a pornit de la suprafaţa celor două formate de bază şi derivat
ţinându-se seama de numărul de module ale fiecărui format. Astfel, formatul derivat conţine
6 module, iar cel de bază A1 are 8 module.
Raportul dintre suprafaţa celor două formate este de: 6/8 ã 0,75.

b
a b
Fig. 29. Formate derivate: a - formatul derivat 0,75 A1;
b - formatul derivat 1,5 A2.

La stabilirea formatului de bază s-a ţinut seama de faptul că dimensiunea a pentru

acest format trebuie să fie aceeaşi cu dimensiunea a pentru formatul derivat.
În mod analog s-a procedat şi pentru formatul din fig. 29 b, care se notează cu
1,5 A2 (unde 1,5 ã 6/4).
 a b

Fig. 30. Formate derivate: a - formatul derivat 2,5 A2; b - formatul derivat
1,5 A1.

În fig. 30 a, formatul de bază este cel normal A2, iar cel derivat se notează cu
2,5 A2 (unde 2,5 ã 10/4), iar în fig. 30 b, formatul de bază este formatul normal A1 care are
dimensiunea laturii mici egală cu cea corespunzătoare formatului derivat şi se notează cu 1,25
A1 (unde 1,25 ã 10/8).
De menţionat că literele şi cifrele simbolului se înscriu cu dimensiunea nominală de
3,5 mm. De asemenea, problema formatelor derivate în STAS-ul reactualizat este prezentată
în altă formă. Astfel, în SR ISO5457:1994, pe lângă formatele normale (preferenţiale) sunt
prevăzute a fi utilizate şi formate “alungite special”, respectiv formate “alungite excepţional”
(format excepţie) a căror caracteristici este dată de multiplicarea laturii mici de un număr de
ori, de exemplu: A3 × 4 (format alungit special), având dimensiunile 420 × 1486.
Elementele grafice permanente, pe care trebuie să le conţină atât formatele normale
cât şi cele derivate, sunt prezentate în fig. 31 şi fig. 32, pe un format A0...A3 şi anume:
- linia chenarului se trasează cu o linie continuă groasă, la o distanţă de 10 mm faţă
de conturul pentru decuparea copiei la A2, A3, A4, sau la 20 mm distanţă de marginile hârtiei
la formatele A0 şi A1;
- indicatorul este amplasat în colţul inferior dreapta a câmpului desenului;
- fişa de îndosariere se prevede la toate formatele pe latura din stânga indicatorului
şi este un spaţiu liber de 20 × 297 mm, rezervat pentru perforarea copiei în vederea
îndosarierii. Delimitarea fişei de îndosariere se face printr-o linie subţire (la formatul A4 nu
se trasează).
 Fig. 31. Elementele formatelor pentru A2, A3, A4.

În scopul aşezării mai precise a desenului la perforare, millocul fâşiei de îndosariere

se indică, pe toată lăţimea sa printr-o linie de reper continuă subţire. De regulă, fâşia de
îndosariere se delimitează pe desen printr-o linie continuă subţire (fig. 32). Prin baza
formatului se înţelege latura inferioară a acestuia, în poziţia normală de citire a desenului,
adică de jos şi din dreapta, latura pe care este amplasat indicatorul.
 Fig. 32. Format normal (A0 – A3): 1 - chenar; 2 - fâşie de îndosariere;
3 - loc de notare; 4 - indicator; 5 - contur pentru decuparea copiei; 6 - contur
pentru decuparea desenului original; 7 - retea de coordonate; 8 - câmpul
desenului.

Formatele pot fi utilizate având ca bază oricare dintre dimensiunile a şi b. Excepţie

de la această regulă o fac formatele A4 la care întotdeauna latura de dimensiune a se ia ca
bază şi la formatele A5 a căror bază este întotdeauna latura de dimensiune b;
– repere de centrare, care trebuie să figureze pe toate formatele normale şi alungite
speciale pentru facilitarea poziţionării desenului la multiplicare sau la microfilmare şi care
trebuie situate la extremităţile celor două axe de simetrie ale planşei, fiind reprezentate prin
linii de 0,5 mm, care încep de la marginea formatului şi depăşesc cu 5 mm chenarul, care
delimitează câmpul desenului.
În vederea identificării rapide a diferitelor părţi ale desenului, se recomandă ca pe
formatele A0...A3 şi derivatele lor să se traseze prin linii continue subţiri o reţea de
coordonate, care împarte formatul respectiv în zone de 105 × 148,5 mm. Zonele de pe latura
formatului, care este multiplu de 297 mm, se notează prin cifre arabe, iar zonele de pe latura
aceluiaşi format care este multiplu de 210 mm, se notează cu litere majuscule, exceptând
literele I şi O (fig. 32). Dimensiunea nominală a acestor cifre şi litere este de 3,5 mm.
În fig. 33, se indică modul de folosire a unei coli de hârtie, când aceasta, în cadrul
unui contur unic pentru decuparea desenului original, pot fi executate mai multe desene
originale şi ale căror copii vor fi separate prin decupare.

Fig. 33. Aşezarea corectă a mai multor formate uzuale pe aceeaşi coală de
desen A1.
 În aceste cazuri, la fiecare desen se vor respecta regulile privind mărimea formatului
şi elementele grafice pe care trebuie să le conţină.

2. 3. 1. Indicatorul desenului şi tabelul modificârilor.

În scopul identificării desenului şi a obiectului reprezentat, pe fiecare desen tehnic se

prevede în mod obligatoriu, un tabel cu o anumită liniatură numit indicator (fig. 34)
Indicatorul se desenează pe latura de jos a formatului A4 sau în colţul din dreapta jos,
la baza chenarului desenului, se trasează cu linii continue groase (C1) şi cu linii continue
subţiri (C3) conform STAS 103-84; deasupra indicatorului se trasează la nevoie şi tabelul
modificărilor; cotele din paranteze se referă la formatul mic (fig. 34 d).
Indicatorul desenului de construcţie se execută în trei formate (STAS 1434-75):
- format mare, cu sau fără tabelul de modificări (fig. 34 a), care se foloseşte pentru
desenele executate pe formate mai mari decât formatul A3;
- formatul mic, cu sau fără tabelul de modificări (fig. 34 b), care se utilizează pentru
desenele executate pe formatele A3 şi A4;
- format îngust, fără tabelul de modificări (fig. 34 c) care se foloseşte pentru desenele
proiectelor şi detaliilor tip, ce se multiplică şi prin tipar.
Indicatorul desenului de construcţie, format mare şi mic, se completează după cum
urmează:
- în căsuţa 1 se înscrie denumirea prescurtată a instituţiei care a întocmit proiectul şi
eventual subunitatea acesteia;
- în căsuţa 2 se înscrie denumirea proiectului, care poate fi prescurtată, locul
construcţiei (obiectivului), numele beneficiarului şi facultativ, numărul comenzii şi instituţia
care a dat comanda, în cazul când aceasta nu este beneficiarul;

a
b
 c

Fig. 34. Indicatorul şi tabelul de modificări.

- în căsuţa 3 se înscrie indicativul sau numărul proiectului şi numărul de ordine al

planşei în cadrul proiectului şi faza de proiectare;
- în căsuţa 4 se înscrie numele în clar şi semnătura persoanelor care au proiectat,
desenat, verificat, control STAS şi aprobat desenul (numărul coloanelor şi rândurilor se
stabileşte după nevoie);
- în căsuţa 5 se înscrie scara sau scările desenului şi data întocmirii, aprobării sau
predării desenului;
- în căsuţa 6 se înscrie denumirea obiectivului în cazul când proiectul cuprinde mai
multe obiecte: titlul planşei, precum şi toate numerele şi indicativele necesare identificării şi
evidenţei desenului; un spaţiu va fi rezervat pentru indicaţia “înlocuieşte planşa numărul”,
sau “înlocuit cu planşa numărul” etc.
Tabelul modificărilor se completează după cum urmează:
- în căsuţa 7 se înscrie numărul curent al modificărilor, începând de jos în sus;
- în căsuţa 8 se înscrie semnul sau indicativul modificării, de preferinţă prin litere
care se repetă în desen, dacă este cazul, în dreptul cotelor modificate;
- în căsuţa 9 se înscrie felul modificărilor;
- în căsuţa 10 se trece data modificărilor;
 - în căsuţa 11 se înscrie în clar numele proiectantului responsabil care face
modificarea;
- în căsuţa 12 se trece semnătura celui care a efectuat modificarea.
Alinierea la sistemul internaţional ISO, a necesitat reactualizarea şi a indicatoarelor
pentru desenele de construcţii, astfel, prin SR ISO 7200:1994, se aduce unele modificări la
STAS 1434-75 în sensul cuprinderii zonei de identificare şi a particularităţilor specifice
desenului de construcţii. În fig. 35 a, este prezentat un asemenea indicator în care sunt
precizate prin cifre (1 – 12) zonele indicatorului, precum şi dimensiunile acestora.

a b

Fig. 35. Indicatoare pentru planşele cu profil de construcţii (conform SR ISO

7200:1994).

Semnificaţia cifrelor referitoare la zonele indicatorului:

1 - Numărul de înregistrare al desenului (planşei);
2 - Denumirea desenului (planşei);
3 - Proprietarul desenului (planşei);
4.00 – Reprezintă prima ediţie a desenului (data elaborării);
4.01 – Reprezintă data modificării;
5 - Scara principală a desenului;
6 - Plan general / nume / semnătura;
7 - {ef proiect complex / nume / semnătura;
 8 - Director tehnic / nume / semnătura;
9 - Unitatea de exprimare a dimensiunilor liniare;
10 - Denumirea proiectului;
11 - Numărul curent al desenului (planşei);
12 - Simbol proiect.
Un alt format de indicator este prezentat în fig. 35 b şi care se deosebeşte faţă de
indicatorul precedent prin înlocuirea zonelor 6, 7, şi 8 cu zona notată cu 13 (baza
topografică). De asemenea, în fig. 35 c, se prezintă un alt indicator simplificat, dar
asemănător cu primele, având zonele identice ca semnificaţie, însă lipseşte zona 13.
Standardul reactualizat permite fiecărui utilizator să-şi creeze un indicator propriu,
fiind recomandate rubricile componente şi limitată dimensiunea orizontală la maxim 190 mm.

2. 3. 2. Plierea formatelor de desen (planşelor).

Prin SR ISO 74-1994, care înlocuieşte STAS 74-86, se stabilesc regulile după care se
face împăturirea copiilor desenelor tehnice executate pe formate standardizate şi care
urmează a fi îndosariate, broşate sau păstrate în mape. Împăturirea se face mai întâi pe
direcţii perpendiculare pe baza formatului şi apoi pe direcţii paralele cu baza formatului, în
aşa fel încât, să se ajungă în final la formatul A4 (210 × 297), considerat modul de pliaj, iar
pe latura de jos a desenului împăturit, trebuie să apară indicatorul în întregime, în poziţie
normală de citire a desenului. Fâşia de îndosariere, în cazul împăturirii şi perforării, ea
trebuie să rămână complet neacoperită pe toată lungimea sa.
Împăturirea se poate face şi la alte formate, în care caz se alege drept modul de pliaj
unul din formatele prevăzute în STAS 1-76, cu excepţia formatelor A5 şi A0.
La împăturirea desenelor, se poate folosi una din următoarele metode prevăzute în
STAS 74-76:
- împăturire la dimensiuni;
- împăturire modulară;
- împăturire în scopul perforării;
- împăturire în scopul aplicării unei benzi adezive perforate.
Primele două metode se utilizează în cazul în care desenele urmează a fi păstrate în
mape, în plicuri sau broşate, iar celelalte două metode sunt aplicate copiilor desenelor care
urmează a fi îndosariate. În fig. 36 se poate observa metoda de pliere în scopul perforării,
aplicată la formatele A3 şi A2; liniile de pliere sunt trasate cu linie întreruptă subţire, iar
numerele cu care au fost marcate aceste linii, indică succesiunea operaţiilor de împăturire.

Fig. 36. Plierea planşelor.

În cazul utilizării formatelor derivate (alungite, speciale şi excepţionale), împăturirea

acestora se face după aceleaşi reguli.