Planuri si harti topografice

7.1. Definitia planurilor si hartilor topografice

Planul topografic este reprezentarea grafica, micsorata la scara a unei suprafete

mici de teren, care se realizeaza la scari mai mari sau egale cu 1:10 000. Deoarece
suprafata cuprinsa pe un plan topografic este mai restrânsa, curbura Pamântului este
neglijata si nu se foloseste un sistem de proiectie.

Harta topografica este reprezentarea grafica, micsorata la scara a unor portiuni

mari din suprafata Pamântului sau întreaga suprafata a acestuia. Din acest motiv, la
realizarea hartilor topografice se tine cont de curbura Pamântului si se foloseste un sistem
de proiectie. Hartile topografice se întocmesc la scari mai mici de 1: 25 000.
Spre deosebire de plan, care contine mai multe detalii, harta da o imagine
de ansamblu, fiind mai saraca în detalii. Datorita acestui fapt, pozitia punctelor
pe planurile topografice are o precizie mult mai mare decât pe harti. De accea,
planurile topografice se folosesc pentru lucrarile de proiectare si amenajare a
teritoriului, pentru exploatarea unor resurse nat 333i88d urale, pentru constructii
etc.

7.2. Clasificarea planurilor si hartilor

Pentru clasificarea planurilor si hartilor se pot lua în considerare mai multe criterii, în

primul rând scara de executie si apoi continutul, teritoriul cuprins, destinatia si

numarul culorilor.

Dupa scara, planurile topografice se împart în:

- planuri topografice propriu-zise întocmite la scara 1:10 000 sau 1:5 000;

- planuri topografice de situatie întocmite la scara 1:2 000, 1:1000, 1:500;

- planuri topografice de detaliu întocmite la scara 1:200, 1:100 si 1:50, utilizate în

constuctii.
 Dupa acelasi criteriu si hartile se divid în trei categorii:

- harti la scari mari, la care scara variaza între 1:25 000 – 1:200 000;

- harti la scari mijlocii, cu scara cuprinsa între 1:200 000 si 1:1 000 000;

- harti la scari mici, întocmite la scari mai mici de 1:1 000 000, de ex. 1:5.000
000; acestea fiind, în general, harti murale.

Dupa continut, hartile pot fi:

- harti generale;

- harti speciale sau tematice.

Din categoria hartilor generale fac parte hartile la scari mari si mijlocii, pe care sunt

reprezentate toate elementele geografice dintr-o regiune (relieful, reteaua

hidrografica, vegetatia, asezarile, caile de comunicatii etc.), care pot fi utilizate ca

materiale de baza pentru întocmirea hartilor la scari mai mici sau a hartilor speciale.

Din categoria hartilor speciale sau tematice fac parte acele harti care scot
în evidenta un anumit element al peisajului geografic. În cadrul acestora se
deosebesc harti fizico-geografice (harta geomorfologica, harta retelei
hidrografice, harta solurilor, harta vegetatiei etc.) si harti economico-geografice
(harta asezarilor, harta resurselor, harta industriei, harta agriculturii etc.).
Dupa teritoriul reprezentat, hartile pot fi:

- harti universale, care cuprind întreaga suprafata a Pamântului; dupa modul de

reprezantare se deosebesc planigloburi (harta sub forma de elipsa), planisfere (harta are
format dreptunghiular) si mapamond (harta cuprinde cele doua emisfere reprezentate sub
forma circulara sau eliptica);

- harti ale oceanelor si marilor;

- harti ale continentelor.

Dupa destinatie, hartile pot fi:

- harti scolare (didactice);

- harti turistice;

- harti militare;

- harti maritime.

Dupa numarul culorilor se pot deosebi:

- harti monocrome (editate în alb-negru);

- harti policrome (cu doua sau mai multe culori).

a b

Fig. 7.1. Harti

universale

a- planiglob;

b- planisfera;

c- mapamond.

7.3. Elementele planurilor si hartilor

 În raport cu cadrul hartii, la un plan sau harta se deosebesc: elemente din
exteriorul cadrului si elemente din interiorul cadrului.

7.3.1. Elemente din exteriorul cadrului hartii

Titlul si nomenclatura reprezinta primul lucru care atrage atentia la o harta.

Acesta este notat deasupra laturii de nord a hartii, aproximativ în partea centrala, si este
reprezentat, în cazul hartilor la scari mari, prin numele localitatii celei mai importante din
regiunea cuprinsa pe harta, în timp ce pe hartile la scari mici apare scris teritoriul
reprezentat (tara, grup de tari, continent, etc.).

Pentru planurile si hartile topografice editate în proiectia Gauss - Krüger si

stereografica - 1970, s-a folosit un sistem de numerotare format din litere mari si litere
mici, cât si din cifre, care poarta numele de nomenclatura. De exemplu: L-34-68-A-b.
Aceasta nomenclatura are la baza împartirea conventionala a globului în zone si fuse
geografice.
Zonele sunt trasate în sens latitudinal, din 4 o în 4 o si sunt notate cu litere
majuscule de la A la V începând de la Ecuator spre nord si sud. Teritoriul
României, cuprins între paralelele de 43 o 37’ si 48 o 15’ latitudine nordica, este
acoperit de zonele K(40 o -44 o ), L(44 o -48 o ) si M(48 o -52 o ). Zona L acopera în
întregime tara noastra, zona K aflându-se în sudul tarii, iar zona M în partea de
nord.

Fig. 7.2. Nomenclatura foilor de harta la scara 1: 1 000 000

Fusele geografice se obtin prin trasarea de meridiane din 6 o în 6o. Rezulta un

numar de 60 de fuse, numerotate de la 1 la 60, de la meridianul de 180 o (opus
meridianului Greenwich), de la vest spre est. Peste teritoriul tarii noastre, cuprins între 20
o
15’ si 29o41’ se suprapun fusele 34 (18o-24o) si 35 (24o-30o).
 Prin urmare, la scara 1:1 000 000 (fig.7.2), teritoriul României este
cuprins în cea mai mare parte pe foile L34 si L35 si partial pe foile K34 si K35,
în partea de sud, si M34 si M35, în parteade nord.

Nomenclatura foilor de harta pentru scarile 1: 500 000, 1: 200 000 si 1: 100 000 se
obtine pornindu-se de la trapezul de 4ox 6o corespunzator scarii 1: 1 000 000.

Astfel, pentru foile de harta la scara 1: 500 000 trapezul de la scara 1:1 000 000 se împarte în

patru parti, cu dimensiunile de 2o în latitudine si 3o în longitudine, fiecare nou trapez

obtinut notându-se cu primele litere mari ale alfabetului latin: A, B, C si D. Prin

urmare, nomenclatura va fi cea a trapezului de la scara 1:1 000 000 (L - 35), la care se

adauga una din cele patru litere.

Pentru a se obtine nomenclatura unei foi de harta la scara 1: 200 000, trapezul de
la scara 1:1 000 000 se împarte în sase parti, atât în latitudine, cât si în longitudine,
obtinându-se 36 de trapeze, notate cu cifre romane, fiecare având câte 40 I în latitudine si
1o în longitudine.
 Fig. 7.3. Nomenclatura foilor de harta la sc. 1: 1 000 000,
1 : 500 000, 1 : 200 000 si 1: 100 000

Pentru scara 1:100 000, trapezul de la scara 1:1 000 000 se împarte în 12 parti în
latitudine si longitudine obtinâdu-se 144 de trapeze, notate cu cifre arabe, fiecare având
cât 20’ în latitudine si 30’ în longitudine.

Nomenclatura foilor de harta la scara 1:50 000 se obtine prin împartirea unui
trapez corespunzator unei foi la scara 1:100 000 în patru parti a câte 10’ în latitudine si
15’ în longituine, acestea notându-se cu primele patru litere mari ale alfabetului latin,
adica A, B, C si D.
Fig. 7.4. Nomenclatura foilor de harta la sc. 1:50 000 si 1:25 000

Din împartirea unei foi la scara 1: 50 000 în patru parti, având în latitudine 5’, iar
în longitudine 7’30’’, vor rezulta patru foi la scara 1: 25 000. Acestea se noteaza cu
primele patru litere mici ale alfabetului latin (a, b, c si d). Deci, la nomenclatura hartii la
scara 1: 50 000 se adauga una din cele patru litere mici.

Fig. 7.5. Nomenclatura foilor de harta la scara: 1: 10 000 (L-35-20-B-c-4),

1:5 000 (L-35-20-B-c-4-I )si 1:2 000 (L-35-20-B-c-4-I-2)

Pentru scara 1: 10 000 se împarte foaia de la scara 1:25 000 în patru parti, cu
dimensiunile de 2’30” în latitudine si 3’45” în longitudine, care se noteaza cu cifre arabe
de la 1 la 4, la nomenclatura foii de harta la scara 1:25 000 adaugându-se una din cele
patru cifre de la scara 1:10 000.

Pentru scara 1: 5 000 se împarte foaia de la scara 1:10 000 în 4 parti cu

dimensiunile de 1’15” în latitudine si 1’52” în longitudine, fiecare trapez
notându-se cu cifre romane de la I la IV, care se adauga la nomenclatura foii de
la 1:10 000.

Pentru planul la scara 1:2 000, foaia de la scara 1:5 000 se împarte în patru parti
cu dimensiunile de 37’50” în latitudine si 56’25” în longitudine, care se noteaza cu cifre
arabe 1, 2, 3, 4, adaugate la nomenclatura planului de la scara 1: 5000.

Alte elemente înscrise deasupra laturii de nord a hartii sunt:

 - denumirea proiectiei cartografice;

- codul hartii, pentru evidenta în sistem automazizat;

- caracterul hartii.

Elementele reprezentate sub latura de sud a hartii se refera la:

- indicatii privind valorile declinatiei magnetice, a convergentei meridianelor si a

abaterii medii a acului magnetic;

- schema declinatiei magnetice, a convergentei meridianelor si a abaterii medii a

acului magnetic;

- schema si dimensiunile trapezului;

- scara numerica si scara grafica simpla;

- graficul de panta;

- schema frontierelor de stat si limitele administrative ale teritoriilor judetene,

municipale, orasenesti si comunale;

- indicatii redactionale.

Pe toate cele patru laturi ale hartii, cadrul exterior este întrerupt pentru a fi
trecuta nomenclatura hartilor vecine.

Fig.7.6. Elementele din exteriorul cadrului hartii

 1- Denumirea proiectiei cartografice;2- Nomenclatura hartii; 3- Codul
hartii;
4- Caracterul hartii;5- Nomenclatura hartilor vecine;6- Indicatii privind
valorile declinatiei magnetice, a convergentei meridianelor si a abaterii
medii a acului magnetic;7- Schema declinatiei magnetice, a convergentei
meridianelor si a abaterii medii a acului magnetic; 8- Schema si
dimensiunile trapezului;9- Scara numerica si scara grafica simpla;10 -
Graficul de panta;11- Schema frontierelor de stat si limitele administrative
ale teritoriilor judetene, municipale, orasenesti si comunale;12- Indicatii
redactionale.

7.3.2. Cadrul hartii

Este reprezentat printr-un sistem de linii care marginesc suprafata cartografica.

Acesta cuprinde: cadrul interior, cadrul geografic si cadrul ornamental.

Cadrul interior este constituit din paralele si meridiane care delimiteaza suprafata
cartografiata, în fiecare colt al sau fiind notate valorile acestora.

Cadrul geografic se traseaza la aproximativ 8 mm fata de cadrul interior si este

alcatuit din doua linii paralele, între care sunt marcate, prin segmente, dimensiunile
gradelor sau ale fractiunilor de grad, atât în latitudine, cât si în longitudine. Datorita
acestui fapt, cadrul geografic permite determinarea coordonatelor geografice ale oricarui
punct sau fixarea pe harta a oricarui punct ale carui coordonate geografice sunt
cunoscute.

Cadrul exterior se traseaza foarte aproape de cadrul geografic, mai mult pentru
estetica hartii, de unde si denumirea de cadru ornamental. Pe cele patru laturi ale hartii, la
jumatate, cadrul exterior este întrerupt pentru a fi trecuta nomenclatura hartilor vecine.

7.3.3. Elemente din interiorul cadrului hartii

Acestea sunt reprezentate prin reteaua rectangulara, elemente de
planimetrie, elemente de altimetrie si inscriptiile din interiorul hartii.

a) Reteaua rectangulara reprezinta un sistem de linii drepte paralele cu axele de

coordonate adoptate, adica prezinta proiectia ecuatorului si a meridianului axial al
fiecarui fus.

Reteaua rectangulara are aspectul unei retele de patrate (de unde si denumirea de
retea geometrica) trasate numai pe hartile topografice realizate la scarile 1: 25 000 – 1:
200 000. Laturile patratelor, reprezentate printr-un numar întreg de kilometri (fapt pentru
care mai este cunoscuta si sub numele de retea kilometrica), difera în functie de scara
hartii, dupa cum urmeaza:

- 4 cm pe hartile la scara 1: 25 000;

 - 2 cm pe hartile la scarile 1: 50 000, 1: 100 000 si 1: 200 000.

Valorile retelei kilometrice sunt înscrise între cadrul interior si cel geografic, prin
grupe de 4 cifre, la colturile foii de harta. Între acestea se trec numai ultimele doua cifre
ale kilometrilor întregi. Pe laturile de nord si de sud ale hartii, prima cifra din grupul celor
patru arata numarul fusului, deci se iau în calcule numai urmatoarele 3 cifre.

b) Elemente de planimetrie se refera la proiectia pe orizontala a obiectelor si a

suprafetelor de pe teren, a caror reprezentare pe planuri si harti se realizeaza cu ajutorul
semnelor conventionale.

Principiile care stau la baza alegerii si desenarii semnelor conventionale sunt:

- forma semnului sa fie cât mai asemanatoare cu a obiectului pe care îl reprezinta;

- semnul conventional sa fie astfel ales, încât sa se poata desena usor;

- toate lucrarile în constructie, precum si cele din subteran (tuneluri, galerii etc.)
se reprezinta prin linii întrerupte;

- cu cât obiectul pe care îl reprezinta semnul conventional este mai important, cu

atât semnul va fi redat mai pronuntat, cu linii mai groase si invers.

Elementele caracteristice semnelor conventionele sunt: marimea, forma si culoarea.

Marimea arata importanta obiectului reprezentat, iar forma si culoarea, destinatia

acestuia.

Forma semnelor conventionale este variata. Aceste pot fi intuitive, adica sa

aminteasca prin forma lor obiectul reprezentat sau geometrice, sub forma de cercuri,
patrate, dreptunghiuri etc.

Culorile se folosesc pentru desenarea semnelor conventionale si ajuta la

interpretarea mai usoara a hartii, ca de exemplu:

- albastru închis pentru malurile apelor, adâncimi, mlastini, fântâni;

- albastru deschis pentru suprafata apelor (lacuri, fluvii, mari si oceane);

- maro pentru relief (curbe de nivel, altitudini sau adâncimi, râpe, etc);

- verde pentru paduri si livezi;

- portocaliu pentru autostrazi, sosele;

 - violet pentru frontiere de stat;

- negru pentru restul detaliilor de pe harta.

Dupa modul de folosire, semnele conventionale de planimetrie se pot gupa în: semne

conventionale de contur, semne conventionale care nu tin seama de scara si semne

conventionale explicative.

Semnele conventionale de contur sunt utilizate pentru a reprezenta pe harta detalii

ce pot fi redate la scara hartii, cum ar fi paduri, gradini, mlastini etc., ale caror limite se
reprezinta prin figuri asemenea cu cele de pe teren.

Semnele conventionale care nu tin seama de scara sunt reprezentate prin detalii
de dimensiuni mici, care sunt exagerate pentru a fi reprezentate, ca de exemplu reteaua de
comunicatii, o fântâna, un izvor etc.

Semnele conventionale explicative contin toate notarile conventionale de pe harti,

care se folosesc, de regula, împreuna cu semnele de contur. Exemplu: în interiorul unui
areal de padure apare un semn sub forma unui copac, care arata felul padurii (de foioase,

conifere sau mixte); lânga copac poate apare o fractie sub forma în care
numaratorul arata înaltimea, numitorul arata grosimea, iar ultima cifra (5) reprezinta
distanta dintre copaci.

Toate semnele conventionale sunt strânse sub forma unei colectii, cunoscute sub
numele Atlas de semne conventionale.

c) Elemente de altimetrie. Pentru ca planul sau harta topografica sa exprime cât

mai fidel realitatea de pe teren, este necesar ca alaturi de elementele de planimetrie sa fie
reprezentate si formele de relief.

Reprezentarea reliefului pe planuri si harti topografice se realizeaza prin mai

multe metode, mai utilizate fiind metoda curbelor de nivel, metoda tentelor hipsometrice
si metoda hartilor în relief.

Metoda curbelor de nivel este cea mai utlilizata, mai expresiva si mai precisa
metoda de reprezentare a reliefului, permitând rezolvarea urmatoarelor probleme:

- determinarea înfatisarii generale a reliefului;

- densitatea fragmentarii reliefului;

 - diferenta de nivel dintre punctele cotate;

- înclinarea pantelor;

- realizarea profilului topografic.

Curba de nivel reprezinta proiectia în plan orizontal a liniei care uneste punctele
cu aceeasi altitudine pe suprafata terestrea. Curbele de nivel mai sunt cunoscute si sub
denumirea de curbe hipsometrice sau izohipse.

Curbele de nivel se obtin prin intersectia imaginara a suprafetei terestre cu planuri de

referinta orizontale, situate la înaltimi succesive, la distante egale si paralele între ele.

Proiectând conturul acestor planuri pe harta se obtin curbele de nivel, care redau

înfatisarea din natura a reliefului.

Fig. 7.7. Obtinerea curbelor de nivel

Distanta constanta, masurata pe verticala între planurile orizontale de intersectie a

terenului se numeste echidistanta, notata pe harti cu litera E. Echidistanta are întotdeauna
aceeasi valoare în cadrul unei harti, variind în functie de scara hartii si de complexitatea
reliefului. Cu cât echidistanta este mai mica, cu atât relieful este mai bine reprezentat pe
harta.

Spatiul dintre doua curbe de nivel pe harta nu reprezinta echidistanta, ci proiectia

pe orizontala a suprafetei terestre.

În functie de echidistanta curbele de nivel sunt de mai multe feluri:

- normale, care se desemneaza prin linii continui normale

 - principale, care apar pe harti sub forma unor linii mai groase

- ajutatoare, care se traseaza sub forma unor linii întrerupte

- accidentale, care se traseaza prin linii punctate

Fig.7.8. Tipuri de curbe de

nivel

a – principale; b – normale;

c – ajutatoare; d - accidentale.

Valoarea echidistantei, atât a curbelor de nivel principale, cât si a curbelor de

nivel normale este trecuta pe fiecare harta, sub scara.

Curbele de nivel ajutatoare sunt trasate la 1/2 din valoarea echidistantei curbelor
de nivel normale, iar curbele de nivel accidentale se traseaza, de obicei, cu 1/4 din
valoarea curbelor de nivel normale.

Valoarea echidistantei curbelor de nivel este în functie de scara hartii si de gradul de

fragmentare al reliefului, fiind mai mare (10, 20, 50, 100 m) pe hartile la scara mica,

cu relief accidentat si mai mica (1, 2, 5 m) pentru planuri si harti întocmite la scari

mari, cu relief neted. De exemplu, pe harta la scara 1:25.000 echidistanta curbelor de

nivel este de 10 m pentru regiunile cu relief accidentat si 5 m pentru regiunile de

câmpie.

Pentru o mai usoara interpretare a reliefului, din loc în loc, pe curbele de nivel
principale, se înscriu valorile acestora, cifrele fiind orientate cu baza spre vale, ceea ce
faciliteaza determinarea directiei de înclinare a terenului
 Fig.7.9. Înscrierea
valorilor
pe curbele de nivel

Un alt indiciu al directiei de înclinare a terenului îl constituie indicatoarele de

panta (bergstrichuri), reprezentate prin liniute scurte, trasate perpendicular pe curbele de
nivel, îndreptate în josul pantei.

Fig.7.10. Indicatoare de panta pe curbele de nivel

a – mamelon; b – depresiune

Forma pantei reiese din modul în care aceasta este ilustrata prin curbe de nivel.
Panta uniforma este reprezentata prin curbe de nivel egal departate între ele. La forma
concava curbele de nivel sunt mult mai dese spre vârful pantei rarindu-se spre baza, în
timp ce la cea convexa curbele de nivel devin tot mai rare spre vârf si mai apropiate spre
piciorul pantei. În cadrul pantelor neregulate, curbele de nivel se raresc sau se apropie în
functie de configuratia terenului.

Fig. 7.11. Forma pantei din mersul curbelor de nivel

a – uniforma; b – concava; c – convexa; d – neuniforma

Curbele de nivel înainteaza pe dealuri (au forma convexa) si se retrag pe vai (au

forma concava).

Fig. 7.12. Traseul curbelor de nivel pe

dealuri si vai

Curbele de nivel care se afla fata în fata sunt egale ca valoare.

Fig. 7.13. Curbe de

nivel

fata în fata

Cu cât curbele de nivel sunt mai dese, cu atât panta este mai mare si invers, cu cât

sunt mai rare, cu atât panta este mai mica. În cazul pantelor foarte abrupte curbele de

nivel se pot atinge, dar nu se pot întretaia. Cu cât curbele de nivel sunt mai multe, cu

atât altitudinea este mai mare si cu cât sunt mai putine, cu atât altitudinea este mai

mica.
 Fig. 7.14. Aspectul curbelor de nivel în
cazul pantelor domoale (a) si abrupte (b).

Pe orice drum s-ar merge între doua curbe de nivel, se va parcurge aceeasi
altitudine egala cu echidistanta. Mergând de-a lungul unei curbe de nivel, nici nu se urca
nici nu se coboara.

Fig. 7.15. Relatie distanta -

echidistanta
d1 = d2 = d3 = E (10 m)

Pe lânga curbele de nivel, pe harti se mai întâlnesc si cote. Acestea se gasesc sub
forma unor puncte însotite de un numar ce exprima valoarea altitudinii.

De asemenea, mai pot apare unele accidente de teren, cum ar fi gropi, maluri
abrupte, viroage, diguri si unele cifre însotitoare ce dau indicatii asupra altitudinii relative
a acestora.

Fig.7.16. Cota pe harta topografica Fig. 7.17. Reprezentarea unei viroage

 Pentru reprezentarea pe harta a prabusirilor, stâncilor etc., se recurge la semne
conventionale.

Fig.7.18. Reprezentarea unei zone

stâncoase

Metoda tentelor hipsometrice consta în colorarea diferita a spatiilor dintre curbele

de nivel. Este foarte utilizata pentru reprezentarea reliefului pe hartile generale, la scari
mici, fiind foarte expresiva si în acelasi timp precisa.

De obicei, câmpiile se coloreaza în verde, regiunile de dealuri si podisuri cu galben, iar

regiunile montane cu maro.

Hartile în relief constituie un mijloc modern de reprezentare a reliefului. Acestea

se imprima pe un material de baza ce poate fi usor modelat (de obicei plastic), dupa care
harta respectiva este supusa unei operatiuni de vacumare în masini speciale, obtinându-se
imaginea în relief a terenului reprezentat.

În concluzie, metoda curbelor de nivel este cea mai importanta pentru reprezentarea
reliefului pe planuri si harti. Prin folosirea cotelor si a semnelor conventionale, aceasta
devine si mai expresiva, dând posibilitatea descifrarii mai rapide a reliefului.

d) Inscriptiile din interiorul hartii formeaza scrierea hartii (denumiri de localitati,

ape, unitati de relief etc.) si faciliteaza interpretarea semnelor conventionale la care se
refera.

Scrierea hartilor a constituit si constituie o preocupare permanenta pentru

specialisti, în ideea rezolvarii cât mai favorabile a acestei probleme.

Astfel, pentru foile din harta internationala la scara 1:2 500 000, la a carei
realizare a participat si tara noastra, a fost adoptat alfabetul latin scris sub forma oficiala a
fiecarui stat. în tarile care folosesc alt alfabet (chirilic, grec sau o serie de dialecte) a fost
utilizat tot alfabetul latin, prin transliterarea oficiala, recunoscuta pe plan international.
 De exemplu, pe foaia „Sofia” pe care apar printre altele si o parte din Grecia si
Turcia se folosesc denumirile de Hellas pentru Grecia sau Türkiye pentru Turcia.

În unele cazuri denumirile apar pe harti sub forma lor oficiala, iar în paranteza
denumirea intrata în uz în limba româna, ca de exemplu London (Londra).

Un rol deosebit de important îl prezinta diferite caractere de litere utilizate pentru

scrierea denumirilor.

Pentru localitati: numele capitalei tarii se scrie cu caracter roman, drept,

majuscul; în cazul oraselor se foloseste scrierea bloc, drept, cu litere majuscule; pentru
comune, tot scriere bloc, drept, dar minuscul; pentru sate, se foloseste scrierea bloc,
înclinat la dreapta, minuscul.

Pentru denumirile unitatilor de relief se foloseste scrierea bloc, înclinat la dreapta,

minuscul.

Numele padurilor se scrie cu caracter bloc, drept, minuscul.

Pentru denumirile marilor si fluviilor se foloseste scrierea cursiva, înclinat la

dreapta, majuscul, iar pentru denumirile lacurilor, râurilor si izvoarelor tot scrierea
cursiva, înclinat la dreapta, dar minuscul.

Pentru caile de comunicatii se foloseste scrierea bloc filiform, drept, majuscul.

Pentru cotele de detaliu si valorile curbelor de nivel se folosesc cifre romane din
scrierea bloc filiform, înclinat spre dreapta.

Scrierea denumirilor începe cu litera majuscula numai pentru numele

proprii. Numele generice ca deal, fluviu, insula etc. se scriu cu litera mica.

În general, scrierea denumirilor pe harti are în vedere:

- sa nu supraîncarce harta;

- sa fie asezate pe locurile descongestionate;

- sa nu acopere prea mult contururile;

- sa fie respectata înaltimea literelor;

- sa nu se intersecteze, pe cât posibil, desenul sau conturul altor elemente.

Amplasarea denumirilor pe harti are în vedere citirea usoara si comoda a hartilor.

 Denumirile localitatilor se amplaseaza, de obicei, în partea dreapta sus. Daca nu
este posibil, se alege una din solutiile prezentate în figura urmatoare.

Fig 7.19. Amplasarea denumirii unei localitati

Denumirile localitatilor situate la granita, trebuie sa fie situate în
întregime pe teritoriul statului caruia îi apartin. În ceea ce priveste orientarea
denumirilor, acestea sunt scrise întotdeauna pe directia vest-est, constituind un
element util pentru orientarea hartilor.

Pentru reteaua hidrografica, denumirile se scriu deasupra fluviilor sau râurilor, pe

portiunea lipsita de alte detalii.

Denumirile oceanelor si marilor sau ale lacurilor mari sunt dispuse dupa o linie
usor curbata, orientata pe axa de cea mai mare întindere.

Pentru unitati de relief denumirile vor fi astfel plasate încât sa cuprinda si sa

delimiteze întreaga lungime a acestora.

Denumirile tarilor vecine se amplaseaza pe portiunea cu care se învecineaza.

7.4. Importanta hartilor

Hartile au o importanta practica deosebita, fiind utilizate în numeroase
domenii de activitate.

Marile transformari ale peisajului, ca împaduriri, desecari, îndiguiri, sisteme de

irigatii au fost concepute mai întâi pe planuri si harti si apoi au fost transpuse pe teren.

Organizarea transporturilor feroviare, rutiere, fluviatile si maritime nu poate fi

conceputa fara transpunerea acestora pe planuri si harti.

De asemenea, în activitatea de prospectare si valorificare a resurselor naturale,

planurile si hartile îsi gasesc o larga utilizare.
 Realizarea tuturor constructiilor pe suprafata terestra se face pe baza planurilor de
detaliu.

Un rol deosebit de important îl are harta si în operatiunile militare.

Harta ajuta la întelegerea mai usoara a unor fenomene si procese fizico-

geografice, social-economice, cât si în munca de educare si culturalizare a oamenilor.
Datorita procedeelor moderne de realizare, imaginea hartilor s-a schimbat foarte mult,
acestea devenind mai atractive si mai usor de interpretat pentru cei care le folosesc.

Fata de cele prezentate, apare pe deplin justificata aprecierea lui G. Vâslan, care
spunea ca ,,o harta înseamna o mare economie pentru învatatura, ........ ca toate stiintele,
ori de câte ori au putut, s-au folosit si se folosesc tot mai mult de harta."