Sunteți pe pagina 1din 7

UNIVERSITATEA DANUBIUS GALAȚI

FACULTATEA DE DREPT

ANUL II

STUDENT PRTIUC BIANCA PATRICIA

Modalitatea de recrutare a judecătorilor şi procurorilor are în mod cert o influenţă


asupra independenţei personale a acestor. Există eforturi în mai toate statele de a găsi un
sistem optim de recrutare a magistraţilor care să garanteze independenţa acestora şi totodată
să asigure formarea unui corp profesional de elită. Dreptul comparat cunoaşte mai multe
sisteme de recrutare şi învestire a magistraţilor:

Competenţele în privinţa recrutării judecătorilor şi procurorilor sunt îndeplinite de către


Consiliului Superior al Magistraturii, organism ce poate fi considerat ca aparţinând corpului
magistraţilor. Numirea în funcţie a judecătorilor şi procurorilor, cu excepţia celor stagiari, este
realizată de Preşedintele României, dar numai la propunerea Consiliului Superior al
Magistraturii. Sistemul adoptat acorda întâietate Consiliului Superior al Magistraturii, care
este competent în ce priveste impunerea criteriilor de pregătire profesională avute în vedere la
selectarea judecătorilor și procurorilor, actul de numire fiind condiționat de propunerea
formulata de Consiliul Superior al Magistraturii.

Presedintele Romaniei poate refuza o singura dată numirea judecătorilor si procurorilor


propuși de către Consiliul Superior al Magistraturii. Refuzul trebuie sa fie motivat. In aceasta
situație, dacă Consiliul Superior al Magistraturii sustțne propunerea inițiala, trebuie sa
motiveze opțiunea sa, iar șeful executivului este obligat sa procedeze la numire, actul său
devenind unul formal.

Recrutarea judecătorilor şi procurorilor se face, in principiu, prin concurs. Exista doua


modalitati de recrutare a judecatorilor si procurorilor:

 recrutarea şi formarea profesională iniţială în vederea ocupării funcţiei de judecator


sau procuror prin absolvirea cursurilor Institutului Naţional al Magistraturii;
 recrutarea directa, prin primirea in magistratura a persoanelor cu vechime in alte
profesii juridice.

Recrutarea prin admiterea urmată de formarea profesională în cadrul Institutului Național al


Magistraturii constituie sau ar trebui să constituie mijlocul principal pentru formarea corpului
de magistrați.

Admiterea la Institutul Naţional al Magistraturii se face pe bază de concurs. Consiliul


Superior al Magistraturii stabilește în fiecare an numărul de cursanți în funcție de numărul de
posturi vacante de judecatori si procurori.

La concursul organizat in vederea admiterii la Institutul National al Magistraturii care se poate


înscrise persoana care are cetăţenie română, domiciliul în România şi capacitate deplină de
exerciţiu, este licenţiată în drept, nu are antecedente penale, nu are cazier fiscal şi se bucură de
o bună reputaţie, cunoaşte limba română şi este aptă din punct de vedere medical şi psihologic
pentru exercitarea funcţiei de magistrat.

Cursanţii Institutului Naţional al Magistraturii au calitatea de auditori de justiţie. Durata


cursurilor de formare profesională a auditorilor de justiţie este de 2 ani. După primul an de
cursuri, auditorii de justiţie vor opta, în ordinea mediilor şi în raport de numărul posturilor,
pentru funcţia de judecător sau procuror.

În perioada cursurilor, auditorii de justiţie efectuează stagii de practică în cadrul instanţelor


judecătoreşti şi al parchetelor, asistă la şedinţele de judecată şi la activitatea de urmărire
penală, pentru a cunoaşte în mod direct activităţile pe care le desfăşoară magistraţii şi
personalul auxiliar de specialitate.

Programul de formare profesională a auditorilor de justiţie se aprobă de Consiliul Superior al


Magistraturii, la propunerea Institutului Naţional al Magistraturii.

După încheierea cursurilor în cadrul Institutului Naţional al Magistraturii, auditorii de justiţie


susţin un examen de absolvire ce constă în probe teoretice şi practice prin care se verifică
însuşirea cunoştinţelor necesare exercitării funcţiei de judecător sau procuror.
Perioada în care o persoană a avut calitatea de auditor de justiţie, dacă a promovat examenul
de absolvire, constituie vechime în magistratură.

Auditorii de justiţie care promovează examenul de absolvire vor fi numiţi, de regulă, în


funcţiile pentru care au optat după primul an de cursuri. Auditorii de justiţie care nu
promovează examenul de absolvire se pot prezenta încă o dată pentru susţinerea acestuia la
următoarea sesiune. În cazul în care auditorul de justiţie nu se prezintă, în mod nejustificat, la
examen sau nu promovează examenul nici în a doua sesiune, el nu poate fi numit magistrat şi
va fi obligat să restituie indemnizaţia şi cheltuielile de şcolarizare.

Concursul de admitere se organizeaza anual. Comisia medicală se stabileşte prin ordin comun
al ministrului justiţiei şi ministrului sănătăţii. Absolvenţii Institutului Naţional al Magistraturii
sunt obligaţi să îndeplinească timp de 6 ani funcţia de judecător sau de procuror. În cazul în
care un magistrat absolvent al Institutului Naţional al Magistraturii este eliberat din funcţie
înainte de expirarea perioadei de 6 ani, din iniţiativa sa ori din motive care îi sunt imputabile,
el este obligat să restituie indemnizaţia de auditor de justiţie şi cheltuielile de şcolarizare
efectuate cu formarea sa, proporţional cu timpul rămas până la împlinirea termenului de 6 ani.

Pe durata cursurilor auditorii de justiţie beneficiază de o indemnizaţie lunară corespunzătoare


funcţiei de magistrat stagiar, în raport cu vechimea pe care o au ca auditori. Indemnizaţia are
regimul juridic al unui drept salarial şi se plăteşte dintr-un fond prevăzut în bugetul anual
aprobat al Consiliului Superior al Magistraturii.

Independența, imparțialitatea și integritatea - valori deontologice specifice magistraților

Independența

A fi independent se referă la persoana care nu depinde de cineva sau ceva, care se bazează pe
propriile puteri. Este un atribut care îi permite judecătorului să acționeze în realizarea actului
de justiție și mai ales să decidă doar în baza legii și a propriei conștiințe, fără nici o
subordonare sau influență.

Independența implică lipsa oricărei ingerințe din partea altor puteri ale statului sau a părților,
precum și existența garanții reale contra oricăror presiuni exterioare.
Judecătorii trebuie să își exercite funcția cu obiectivitate și imparțialitate, să se supună doar
legii și să aplice legea la situația de fapt determinată pe baza evaluării materialului probator,
fără a da curs factorilor exteriori cu care interacționează.

Independența are un înțeles dual:

 independența instituțională - funcțională - care privește relațiile dintre judiciar și alte


sisteme

 independența individuală - personală - care se referă la independența de facto a


magistratului

Relaționarea celor două sensuri ale noțiunii de independență constă în faptul că un magistrat
poate avea acea stare de spirit sau atitudine specifică în exercitarea curentă a atribuțiilor
judiciare. Independența justiției implică disocierea din punct de vedere instituțional și
structural de: legislativ, executiv, părți/alte persoane, mass-media

Independența fată de legislativ semnifică:

- legiuitorul nu poate interveni în procesul de judecată în altă formă decât cea a emiterii de
acte normative

- după pronunțarea unei hotărâri definitivă și irevocabilă, aceasta nu mai poate fi modificată
de nici o autoritate nejudiciară în detrimentul procesului soluționat definitiv.

Independența față de executiv semnifică:

- lipsa oricărei imixtiuni din partea puterii executive în activitatea de înfăptuire a justiţiei în
afara prerogativelor delegării legislative, în situaţia Guvernului, ori graţierii individuale în
cazul preşedintelui ţării.

Independența față de părți

- impune statelor obligaţia de a crea sisteme judiciare care să garanteze neutralitatea instanţei,
care conferă judecătorului poziţia de arbitru neutru faţă de părţile litigante.

Imparțialitatea
A fi imparţial înseamnă capacitatea de a fi capabil a face o apreciere justă, obiectivă, de a fi
nepărtinitor, obiectiv, drept.

În sistemul judiciar valoarea etică a imparţialităţii interferează cu cea a independenţei, chiar


dispoziţiile Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului folosind în art. 6
sintagma de: Instanţă independentă şi imparţială.

Noţiunile de independenţă imparţialitate nu se suprapun întrucât independenţanu presupune


neapărat imparţialitate, sfera acesteia din urmă fiind mai largă, o instanţă putând fi
independentă, ceea ce nu înseamnă automat că va fi şi imparţială!

Potrivit Codului Deontologic magistraţii trebuie să fie imparţiali în îndeplinirea atribuţiilor


profesionale, să decidă obiectiv, liber de orice influenţe, să se abţină de la orice comportament
care ar fi de natură să altereze încrederea cetăţenilor în imparţialitatea lor.

Imparţialitatea semnifică:

- atitudinea magistratului în raport cu probele şi părţile dintr-un proces

- capacitatea magistratului de a conştientiza factori de presiune internă și externă, de a-i


respinge şi de decide fără părtinire

- absenţa oricărei prejudecăţi ori idei preconcepute, privitoare atât la procesul princ are este
luată decizia, cât şi la decizia în sine.

Integritatea semnifică:

- calitatea personală care îi permite magistratului să se sustragă oricăruifel de influenţă asupra


procesului prin care el caută, admite probe şi deliberează

- a avea anumite principii morale şi a acţiona consecvent în raport cu acestea.

Componentele integrităţii se referă la onestitate şi moralitate judiciară. Nu există grade de


integritate, această valoare este absolută sau lipseştecu desăvârşire.

Sub aspectul integrităţii, se va aprecia dacă judecătorul evaluat:

- apără independenţa justiţiei, descurajând orice imixtiune în activitatea judiciară


- este obiectiv şi imparţial în exercitarea funcţiei

aduce la cunoştinţa Consiliului Superior al Magistraturii orice presiuni sau ingerinţe în actul
de justiţie

- garantează prin atitudinea şi activitatea sa supremaţia legii

- garantează prin atitudinea şi activitatea sa egalitatea cetăţenilor în faţa legii,demnitatea


părţilor

- asigură ordinea şi solemnitatea şedinţelor de judecată

- nu dezvăluie informaţiile cu caracter confidenţial

- este preocupat de creşterea performanţei profesionale

- nu săvârşeşte acte sau fapte de natură să compromită demnitatea lor în funcţie sau societate

- apară prestigiul autorităţii judecătoreşti

- dovedeşte respect şi nună credinţă în relaţiile cu colegii

- îndeplineşte competent îndatoririle profesionale

- respectă obligaţiile cu caracter administrativ.

Bibliografie

- Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea C.S.M. nr.


328/2005, publicată în M.Of. nr. 805/08.09.2005

- Cristi Danile, Concurs de admitere la INM și Magistratură 2014. Proba 3.

- Interviul Etică și deontologie judiciară, Editura C.H. Beck, Bucureti, 2014.

- Pivniceru M., Luca C.Deontologia profesiei de Magistrat. Repere contemporane,


- Ed. Hamangiu, Bucureti, 2008.

S-ar putea să vă placă și