A.

Admiterea în magistratură şi formarea profesională iniţială a judecătorilor şi

procurorilor. Organizarea și desfășurarea concursului de admitere în magistratură, prin
Institutul Național al Magistraturii. Soluții din practica judiciară

Modalitatea de recrutare a judecatorilor si procurorilor are in mod cert o influenta asupra

independentei personale a acestor. Exista eforturi in mai toate statele de a gasi un sistem optim
de recrutare a magistratilor care sa garanteze independenta acestora si totodata sa asigure
formarea unui corp profesional de elita. Dreptul comparat cunoaste mai multe sisteme de
recrutare si investire a magistratilor:
a. numirea magistratilor de catre organele puterii executive.
b. alegerea magistratilor
c. recrutarea chiar de catre corpul magistratilor
Competentele in privinta recrutarii judecatorilor si procurorilor sunt indeplinite de catre
Consiliului Superior al Magistraturii, organism ce poate fi considerat ca apartinand corpului
magistratilor. Numirea in functie a judecatorilor si procurorilor, cu exceptia celor stagiari, este
realizata de Presedintele Romaniei dar numai la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii.
Recrutarea judecatorilor si procurorilor se face, in principiu, prin concurs.
Exista doua modalitati de recrutare a judecatorilor si procurorilor:
a. recrutarea si formarea profesionala initiala in vederea ocuparii functiei de judecator sau
procuror prin absolvirea cursurilor Institutului National al Magistraturii;
b. recrutarea directa, prin primirea in magistratura a persoanelor cu vechime in alte profesii
juridice.
a. Recrutarea prin admiterea urmata de formarea profesionala in cadrul Institutului National al
Magistraturii constituie sau ar trebui sa constituie mijlocul principal pentru formarea corpului de
magistrati.
Admiterea la Institutul National al Magistraturii se face pe baza de concurs. Consiliul Superior al
Magistraturii stabileste in fiecare an numarul de cursanti in functie de numarul de posturi vacante
de judecatori si procurori.
La concursul organizat in vederea admiterii la Institutul National al Magistraturii se poate inscrie
persoana care are cetatenie romana, domiciliul in Romania si capacitate deplina de exercitiu, este
licentiata in drept, nu are antecedente penale, nu are cazier fiscal si se bucura de o buna reputatie,
cunoaste limba romana si este apta din punct de vedere medical si psihologic pentru exercitarea
functiei de magistrat.
Cursantii Institutului National al Magistraturii au calitatea de auditori de justitie. Durata
cursurilor de formare profesionala a auditorilor de justitie este de 2 ani. Dupa primul an de
cursuri, auditorii de justitie vor opta, in ordinea mediilor si in raport de numarul posturilor,
pentru functia de judecator sau procuror.
In perioada cursurilor, auditorii de justitie efectueaza stagii de practica in cadrul instantelor
judecatoresti si al parchetelor, asista la sedintele de judecata si la activitatea de urmarire penala,
pentru a cunoaste in mod direct activitatile pe care le desfasoara magistratii si personalul auxiliar
de specialitate.
Dupa incheierea cursurilor in cadrul Institutului National al Magistraturii, auditorii de justitie
sustin un examen de absolvire ce consta in probe teoretice si practice prin care se verifica
insusirea cunostintelor necesare exercitarii functiei de judecator sau procuror .
Perioada in care o persoana a avut calitatea de auditor de justitie, daca a promovat examenul de
absolvire, constituie vechime in magistratura.
Absolventii Institutului National al Magistraturii sunt obligati sa indeplineasca functia de
judecator sau procuror timp de 6 ani.
b. In mod exeptional, pot fi numiti in magistratura, pe baza de concurs, cei care au indeplinit
functia de judecator, procuror, magistrat - asistent la Inalta Curte de Casatie si Justitie, care si-au
incetat activitatea din motive neimputabile, personalul de specialitate juridica din Ministerul
Justitiei, din Ministerul Public, din Consiliul Superior al Magistraturii, din Institutul National al
Magistraturii si din Institutul National de Criminologie, precum si avocatii, notarii, asistentii
judiciari, consilierii juridici, persoanele care au indeplinit functii de specialitate juridica in
aparatul Parlamentului, Administratiei Prezidentiale, Guvernului, Curtii Constitutionale,
Avocatului Poporului, Curtii de Conturi sau al Consiliului Legislativ, cadrele didactice din
invatamantul juridic superior acreditat, cu o vechime de specialitate de cel putin 5 ani.
Exista posibilitatea cu totul exceptionala de a se accede in magistratura fara concurs in cazul
unor persoane care au indeplinit functii ce ii recomanda ca avand o pregatire profesionala
compatibila cu calitatea de judecator sau procuror. Legea le enumera in mod limitativ:
- cei care au indeplinit functia de judecator sau procuror cel putin 10 ani si care s-au incetat
activitatea din motive neimputabile.
- cei care au indeplinit functia de magistrat-asistent la Inalta Curte de Casatie si Justitie cel putin
10 ani si care s-au incetat activitatea din motive neimputabile.
In privinta tuturor persoanelor care acced in magistratura in alt mod decat formarea initiala in
cadrul Institutului National al Magistraturii, se instituie obligatia legala de a urma un curs de
formare profesionala in cadrul Institutului National al Magistraturii pe o perioada de 6 luni.
Legea creaza un statut special judecatorilor Curtii Constitutionale care, la data numirii, aveau
functia de judecator sau procuror. La incetarea mandatului la Curtea Constitutionala, acestia au
dreptul sa revina la postul detinut anterior.
Concursul de admitere în magistratură se organizează, anual sau ori de câte ori este necesar, de
Consiliul Superior al Magistraturii, prin Institutul Național al Magistraturii, pentru ocuparea
posturilor vacante de la judecătorii și de la parchetele de pe lângă acestea.
Data, locul, modul de desfășurare a concursului, calendarul de desfășurare, taxa de înscriere,
tematica și bibliografia de concurs, precum și cererea de înscriere tipizată se stabilesc prin
hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea Institutului Național al
Magistraturii sau a Direcției resurse umane și organizare din cadrul Consiliului Superior al
Magistraturii, după caz.
Datele prevăzute mai sus se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, și pe
paginile de internet ale Consiliului Superior al Magistraturii și Institutului Național al
Magistraturii, cu cel puțin 60 de zile înainte de data stabilită pentru concurs.
Cererile pentru înscrierea la concurs se depun în termen de 10 zile de la data publicării
concursului pe paginile de internet ale Consiliului Superior al Magistraturii și Institutului
Național al Magistraturii, la tribunalele sau, după caz, la parchetele de pe lângă acestea, în ale
căror circumscripții domiciliază sau au reședința legal stabilită candidații.
Consiliul Superior al Magistraturii numește comisia de admitere a concursului, comisia de
elaborare a subiectelor și comisia de soluționare a contestațiilor.
Nu vor fi numite în comisii persoanele care au soțul sau soția, rude ori afini până la gradul al
patrulea inclusiv în rândul candidaților. Toți membrii comisiilor vor completa declarații pe
propria răspundere în acest sens. Aceeași persoană poate face parte dintr-o singură comisie.
Comisia de admitere a concursului se constituie prin hotărâre a Plenului Consiliului Superior al
Magistraturii, la propunerea Direcției resurse umane și organizare și a Institutului Național al
Magistraturii, și coordonează organizarea și desfășurarea concursului.
În termen de cel mult 30 de zile de la data validării concursului de admitere în magistratură,
secțiile corespunzătoare ale Consiliului Superior al Magistraturii propun Președintelui României
numirea în funcția de judecător sau, după caz, de procuror a candidaților admiși pe posturile
pentru care au optat.
După numirea în funcția de judecător sau de procuror, candidații declarați admiși sunt obligați să
urmeze, pe o perioadă de 6 luni, un curs de formare profesională în cadrul Institutului Național al
Magistraturii. Cursul va cuprinde în mod obligatoriu și elemente privind dreptul Uniunii
Europene.
Evaluările obținute la finalul cursului de formare profesională de 6 luni vor fi avute în vedere la
prima evaluare profesională a judecătorilor și procurorilor recrutați prin concurs de admitere în
magistratură.
B. Independența, imparțialitatea și integritatea – valori deontologice specifice
magistraților.
Independenta magistratului este premisa statului de drept si garantia fundamentala a unei
corecte judecati. Aceasta presupune ca nimeni nu poate interveni in deciziile si modul de gandire
al judecatorului sau procurorului.
Principiul independentei judecatorului
Conceptul de independenta trebuie abordat din perspectiva celor doua componente ale sale
respectiv, independenta institutionala si independenta judecatorului.
Independenta instantelor este consacrata constitutional prin prevederea inscrisa in art. 126 alin.
(1) din Constitutia Romaniei, potrivit careia justitia se realizeaza prin Inalta Curte de Casatie si
Justitie si prin celelalte instante judecatoresti stabilite de lege, adica judecatorii, tribunale si curti
de apel. Aceasta presupune ca in realizarea actului de justitie, magistratii nu pot fi influentati de
puterea executiva sau legislativa.
Independenta judecatorilor este reflectata in art.124 alin. 3 din Constitutia Romaniei, care
dispune ca judecatorii sunt independenti si se supun numai legii. Independenta, astfel inteleasa,
nu exclude interventia instantelor de control judiciar in urma exercitarii cailor de atac impotriva
hotararilor judecatoresti.

Independenta judecatorilor este garantata prin statutul conferit de lege. Astfel, prin dispozitii
speciale prevazute de Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, sunt
reglementate numirea si promovarea in functie a magistratilor.
O alta garantie oferita magistratilor si care asigura independenta acestora, este data de
inamovibilitate.Aceasta presupune ca orice avansare sau transferare nu se poate face decat cu
consimtamantul judecatorilor.
Principiul independentei procurorului

Independenta autoritatii judecatoresti, care nu poate fi separata de cea a Ministerului Public,

constituie elementul esential al reformei din justitia romana.
Dispozitiile referitoare la independenta sistemului judiciar nu sunt insa aplicabile in totalitate si
procurorilor care, spre deosebire de judecatori, isi desfasoara activitatea potrivit principiului
controlului ierarhic si sub autoritatea ministrului justitiei.
Prin urmare, cadrul legislativ roman, constitutional si organic, prezinta o particularitate care se
refera pe de o parte, la situarea Ministerului Public in autoritatea judecatoreasca, fapt ce ii
confera o autonomie functionala iar pe de alta parte, la instituirea autoritatii ministrului justitiei
asupra activitatii procurorilor, aspect ce suscita in continuare dezbateri doctrinare care pun in
discutie independenta de actiune a procurorilor in raport cu puterea executiva, reprezentata de
ministrul justitiei.
Impartialitatea, ca element al unui proces echitabil, reprezinta garantia increderii justitiabililor
in magistratii si institutiile in care se realizeaza actul de justitie. Esenta acesteia consta in
obligatia magistratului de a se manifesta, in acelasi mod, fata de toti participantii la proces si de a
nu avea o atitudine unilaterala ce ar aduce atingere spiritului de obiectivitate, de nepartinire si de
echidistanta.

In legislatia romana impartialitatea magistratului este consacrata cu valoare de principiu

constitutional. Articolul 124 alin. 2 din Constitutia Romaniei statueaza ca "Justitia este unica,
impartiala si egala pentru toti, iar art. 132 alin. 1 prevede ca "procurorii isi desfasoara activitatea
potrivit principiului legalitatii, al impartialitatii si al controlului ierarhic, sub autoritatea
ministrului justitiei.
In art. 125 alin 3 si art. 132 alin 2 din Constitutia Romaniei se prevede ca functia de judecator
sau procuror este incompatibila cu orice alta functie publica sau privata, cu exceptia functiilor
didactice din invatamantul superior.

Atat legislatia civila cat si in cea penala prevad cazurile concrete in care un magistrat si celelalte
persoane implicate in actul de justitie sunt incompatibile precum si procedurile de urmat.

Integritatea este un concept care indică calităţile unei persoane ce întreprinde acțiuni
consecvente, conform valorilor, metodelor și elementelor de măsură, raportate la principii și
așteptări care pot fi verificate prin rezultate. În etică, integritatea este considerată ca onestitate și
corectitudine, și este evaluată prin acuratețea acțiunilor cuiva. Așadar, integritatea este opusul
unor metehne, cum ar fi: inconsecvența, ipocrizia sau falsitatea.
Integritatea exprimă virtuțile,trăirile și aplicarea convingerilor, fără discrepanțe între afirmații și
exemplul trăirii personale.
Pentru evaluarea corectă a integrității unei persoane, a unui sistem sau a unei organizații, este
necesar un sistem de valori și principii, cu o exprimare simplă, dar și corectă în același timp.

Principiul integrităţii reflectă esenţa interacţiunii dreptului cu justiţia, într-o manifestare de ordin
social.
Integritatea înseamnă conformitatea cu dispoziţiile legale cu caracter imperativ, atât cu cele
onerative, care obligă un funcţionar să realizeze o acţiune, cât şi cu cele prohibitive, care impun
abţinerea săvârşirii unei acţiuni. Legislaţia naţională, în domeniu, nu reflectă în niciun mod
principiul integrităţii, cu toate că esenţa lui este identificată practic în toate actele legislative
corespunzătoare.
Integritatea magistratului este formată din demnitate și onoare. Cu referință la onoare, ne vom
exprima din perspectiva O.Pârțac, potrivit căreia: „Onoarea, demnitatea şi reputaţia profesională
sunt atribute fundamentale ale omului şi fără protecţia lor nu putem concepe protecţia omului în
societate sau, altfel spus, a valorilor fundamentale ale societăţii”.