A. Comerţul electronic.

Soluții din practica judiciară

Vânzarea electronică, ca o componentă a comerţului fără magazine, se realizează în principal, sub forma
vânzărilor directe generate de publicitatea televizată a vânzărilor prin videotext, a vânzărilor prin
televiziunea cablată şi a vânzărilor prin Internet.

Datorită aplicării progresului ştiinţei în practică, în special în domeniul tehnologiei de vârf, şi, îndeosebi,
aplicarea electronicii în comercializarea produselor şi ca urmare a schimbării modului de viaţă al
oamenilor şi a reducerii timpului acordat cumpărării de produse, vânzările electronice au căpătat o
importanţă tot mai mare îm ansamblul procesului de comercializare a mărfurilor.

Internet-ul a asigurat un acces rapid la informaţii, în condiţiile în care o parte din costurile de comunicare
au fost reduse. Mii de firme şi-au creat pagini pe Internet pentru a-şi prezenta oferta de produse şi servicii
pe plan local, naţional sau internaţional.

Vânzările electronice fac apel la diferite tehnici moderne. În 1994, odată cu apariţia primelor situri WEB
cu caracter comercial, comerţul electronic s-a extins la nivel global, ca mijloc de comunicare, de vânzare
şi de marketing, determinând schimbări importante în derularea afacerilor din diferite domenii de
activitate. În ţările dezvoltate, comerţul electronic a fost rapid adoptat ca un suport viabil pentru
tranzacţiile financiare în comerţul de tip „business-to-business” (comerţul de la firmă la firmă) şi
„business-to-consumer” (comerţul de la firmă la consumator).

I.Conceptul de comerţ electronic şi avantajele acestuia

Revoluţia tehnologică în curs de desfăşurare a schimbat noţiunea de piaţă, de la un loc geografic la o reţea
globală. În trecut piaţa era un loc fizic, astăzi ea capătă noi valenţe şi dimensiuni.

Comerţul electronic datează din deceniul 8 al secolului XX. Încă din 1968 a fost realizat primul standard
EDI (Electronic Data Interchange) pentru transmiterea mesajelor structurate în industria transporturilor
din SUA. În deceniul 9 se dezvoltă reţele închise de tranzacţii comerciale, de unde apariţia poştei
electronice. În anul 1990 a avut loc revoluţia produsă de Internet.

Trebuie spus că nu există o definiţie universal acceptată a termenului „comerţ electronic” sau „e-comerţ”.
Totuşi, prin comerţ electronic se înţelege distribuţie, marketing, vânzarea sau livrare de mărfuri şi servicii
prin mijloace electronice.

Comerţul electronic reprezintă schimbul informaţiilor de afaceri prin reţele informatice, fără documente
materiale, utilizând EDI, E-mail, buletine electronice de informare, transferul electronic al fondurilor
(Electronic Funds Transfer – EFT) şi alte tehnologii similare.

Avantajele comerţului electronic sunt următoarele:

- accesul la serviciile şi produsele furnizorilor din lumea întreagă, cu costuri mici;

- accesul facil la studiile de piaţă cu privire la preţurile, calitatea, termenele de livrare, conţinutul
produselor şi componentele acestora;

- specificarea cu uşurinţă a cerinţelor clienţilor, contribuind astfel la particularizarea produselor;

- informarea mai bună a potenţialilor clienţi;

- licitarea pentru o varietate de produse şi servicii (în acest sens au apărut situri pentru licitaţii, asocieri
pentru cumpărători);

- ajungerea mai repede a întreprinderilor virtuale şi cu costuri mai mici la clienţii lor;

- oferirea unor beneficii mai mari consumatorilor de către intermediarii existenţi pe Internet faţă de
intermediarii tradiţionali;

- integrarea mai uşoară şi mai restrânsă a furnizorilor locali şi străini în cadrul lanţului de aprovizionare.

Deci comerţul electronic, spre deosebire de cel clasic, oferă multiple avantaje:

- operativitate crescută în efectuarea trabzacţiilor comerciale;

- eliminarea unor operaţii manuale;

- reducerea erorilor în manipulare;

- crearea condiţiilor pentru liberalizarea actelor de comerţ;

- facilitarea stabilirii relaţiilor între partenerii potenţiali;

- simplificarea sistemelor de decontare şi de plată.

II.Comerţul electronic prin Internet

În prezent se poate vorbi de un comerţ electronic tradiţional şi de un comerţ electronic prin Internet.
Comerţul electronic nu este limitat numai la Internet, el include un număr larg de aplicaţii în sistem:
videotext, teleshoping, mediu of-line cataloage de vânzări pe Cd-ROM, reţele proprii ale corporaţiilor.

Există anumite particularităţi ale comerţului prin Internet şi anume:

- piaţa este dechisă la scară globală şi ea reprezintă reţeaua;

- partenerii sunt în număr nelimitat fiind atât de cunoscuţi cât şi necunoscutţi;

- reţelele deschise sunt neprotejate de unde necesitatea securizării acestora.

În domeniul comerţului, Internet-ul a însemnat globalizarea afacerilor şi a întreprinderilor

mici şi mijlocii, reducerea şi eliminarea intermediarilor, schimbarea naturii pieţei dintr-o locaţie fizică
într-una virtuală.
O tranzacţie comercială poate fi împărţită în trei etape principale: etapa de publicitate şi căutare, etapa de
contractare şi plată şi etapa de livrare. Oricare sau toate aceste etape se pot realiza prin intermediul
Internet-ului, şi, astfel, sunt acoperite de conceptul de comerţ electronic.

Internetul a afectat pe lângă tehnica de calcul şi electronica, telecomunicaţiile, serviciile financiare,

energia şi călătoriile, şi comerţul cu amănuntul. Cele mai importante aspecte ce necesită abordare sau
rezolvare în domeniu vast al comerţului prin Internet sunt legate de:

- reglementarea juridică a afecerilor prin Internet;

- eliminarea barierelor de acces la Internet;

- reducerea costurilor şi libertatea comunicaţiilor;

- rapida identificare a informaţiilor;

- garantarea informaţiilor şi credibilitatea acestora.

B. Criminalitatea informatică. Soluții din practica judiciară

1. Norma de incriminare

Conform art. 249 C. pen.: „Introducerea, modificarea sau ștergerea de date informatice, restricționarea
accesului la aceste date ori împiedicarea în orice mod a funcționării unui sistem informatic, în scopul de a
obține un beneficiu material pentru sine sau pentru altul, dacă s-a cauzat o pagubă unei persoane, se
pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani”.

2. Subiecții infracțiunii

Subiecții infracțiunii (activ și pasiv) nu sunt calificați, ceea ce înseamnă că orice persoană fizică sau
juridică care îndeplinește condițiile generale poate fi subiect al infracțiunii.

3. Latura obiectivă

Actul de conduită interzis se poate realiza în 5 modalități normative.

Introducerea de date informatice constă în inserarea într-un mijloc de stocare a unor asemenea date.
Această acțiune poate fi efectuată prin intermediul echipamentelor periferice sau al programelor
informatice (tastatură, mouse, scanner, microfon etc.), precum și prin orice alte modalități care permit
accesul într-un sistem informatic (spre exemplu, prin transferul datelor de pe un mijloc de stocare).

Modificarea de date informatice constă în alterarea datelor informatice existente într-un mijloc de stocare,
prin introducerea sau ștergerea unor secvențe din cadrul acestora, acțiunea având ca rezultat date
informatice diferite, adică neconforme cu cele anterioare[1].

Ștergerea de date informatice constă în înlăturarea, parțială sau totală, chiar nedefinitivă, a datelor aflate
pe un suport informatic. Așa cum s-a arătat în literatura de specialitate, ștergerea se realizează prin
eliminarea reprezentării binare a datelor informatice vizate (secvenţele logice de „0” şi „1”,
corespunzătoare impusurilor electromagnetice „magnetizat” – „demagnetizat”) din mediile de stocare tip
hard disk, CD, floppy disk, memory stick etc., ceea ce poate conduce la dispariţia respectivelor date[2].

În cele mai multe cazuri, ștergerea datelor informatice este rezultatul unor comenzi de tipul Delete sau
Format. Ștergerea datelor informatice în această manieră, nu conduce automat la dispariția lor definitivă,
deoarece datele – care sunt organizate sub formă de pachete de informaţii de tip octet şi se găsesc
aleatoriu, fragmentat, pe suportul de stocare – vor continua să existe fizic în mediile de stocare, însă
sistemul de operare va „marca” în mod corespunzător aceste locaţii ca fiind „libere” şi, deci, posibil a fi
supraimprimate cu noi date informatice[3]. Însă, posibilitatea reconstituirii ulterioare a datelor informatice
șterse nu exclude caracterul infracțional al faptei.

Ștergerea datelor informatice poate fi realizată atât prin modalități digitale (de pildă, prin folosirea unui
program-virus[4]), cât și prin modalități fizice (spre exemplu, prin distrugerea propriu-zisă a suportului
informatic).

Restricționarea accesului la date informatice constă în efectuarea unor operațiuni asupra unui sistem
informatic (spre exemplu, blocarea accesului la un sistem informatic prin modificarea parolei de acces)
sau mijloc de stocare a datelor informatice, care împiedică utilizatorul îndreptățit să acceseze datele
informatice existente în sistemul informatic sau suportul de stocare respectiv.

Împiedicarea în orice mod a funcționării unui sistem informatic constă în efectuarea unei activități care
determină imposibilitatea folosirii sistemului informatic în cauză. Împiedicarea funcționării sistemului
informatic poate fi permanentă sau temporară, totală ori parțială. În practica judiciară, o modalitate de
împiedicare a funcționării unui sistem informatic, întâlnită în special împotriva serverelor ce găzduiesc
pagini web, este aglomerarea sistemului cu accesări artificiale prin intermediul rețelelor de tip botnet. O
rețea de acest tip reuneşte într-un mediu comun de comunicare sisteme informatice preluate sub controlul
făptuitorului, prin infectarea cu viermi informatici sau aplicaţii de tip cal troian, şi care acţionează
conform instrucţiunilor transmise de acesta, independent de voinţa sau cunoştinţa utilizatorilor de
drept[5].

Printre cele mai moduri de operare întâlnite în practică, se numără:

Frauda „momeşte şi schimbă”;

Trucuri bazate pe încredere (Confidence Tricks);

Fraude informatice „cu avans” (Advanced Fee Fraud);

Frauda „depozitelor false”;

Frauda „salam” ș.a.

Urmarea imediată a fraudei infromatice presupune producerea unui prejudiciu material, în lipsa căruia,
dar cu îndeplinirea celorlalte cerințe, acțiunile interzise de textul incriminator vor realiza conținutul
formei imperfecte (tentativă pedepsibilă).
Raportul de cauzalitate, având în vedere suntem în prezența unei infracțiuni de rezultat, acesta trebuie
stabilit. Pentru acest demers, organul judiciar trebuie să demonstreze că prejudiciul localizat în
patrimoniul persoanei vătămate a fost cauzat prin una dintre cele 5 modalități ale elementului material.

Câteva exemple de fraude informatice:

– introducerea sau modificarea unor date informatice privind punctajele în funcție de care se face plata
angajaților unei persoane juridice;

– introducerea sau modificarea unor date informatice în cuprinsul statelor de salarii;

– ștergerea unor date informatice care vizează anumite datorii;

– transferuri fictive de fonduri, prin internet banking, profitând de erorile sistemului informatic al băncii,
care făcea actualizările cu întârziere[7];

– obținerea unor beneficii materiale prin restricționarea accesului la anumite date informatice sau prin
împiedicarea funcționării unui sistem informatic.

4. Latura subiectivă

Art. 249 C. pen. prevede că acțiunile incriminate – introducerea, modificarea, ștergerea sau restricționarea
asupra datelor informatice ori împiedicarea în orice mod a funcționării unui sistem informatic – au
caracter infracțional numai dacă sunt comise cu scopul de a urmări realizarea unui beneficiu material. În
lipsa scopului (producerea unui prejudiciu material), acțiunile descrise de norma de incriminare nu vor
întruni elementele constitutive ale infracțiunii de fraudă informatică, dar le pot întruni pe cele ale uneia
dintre infracțiunile contra siguranței și integrității sistemelor și datelor informatice. Precizăm că nu este
necesară realizarea efectivă a beneficiului material urmărit.

5. Frauda informatică în raport cu alte infracțiuni

Frauda informatică și înșelăciunea

Frauda informatică și înșelăciunea, fiind fapte orientate contra patrimoniului, normele ce le incriminează
determină un concurs de calificări incompatibile[8] sau, altfel spus, un concurs de norme, ceea ce
înseamnă că una și aceeași faptă, încadrabilă atât în prevederile art. 244 C. pen., cât și în cele ale art. 249
din același cod, nu generează un concurs de infracțiuni, ci vom fi în prezența unei singure infracțiuni,
frauda informatică, deoarece această faptă este incriminată de o normă specială, în raport cu norma de
incriminare a înșelăciunii.

Infracțiunea de înșelăciune va reținută în acele situații în care, deși inducerea în eroare a persoanei
vătămate s-a efectuat prin intermediul unui sistem informatic, totuși s-au întrunit elementele conținutului
art. 249 C. pen., întrucât în realitatea obiectivă nu a fost comisă niciuna dintre acțiunile alternativ
incriminate de această normă. Cu alte cuvinte, dacă fapta de inducere în eroare a unei persoane, nu s-a
săvârșit prin introducere, modificare sau ștergere de date informatice și nici prin restricționarea accesului
la date informatice sau prin împiedicarea accesului la asemenea date, se va reține infracțiunea de
înșelăciune.
În orice caz, o singură faptă de fraudă, care poate fi plasată ideal atât în prevederile art. 249 C. pen., cât și
în cele ale art. 244 C. pen., nu poate realiza conținutul unui concurs de infracțiuni, cum greșit s-a reținut
în practica judiciară[9]. Simpla folosire a unui sistem informatic pentru comiterea unei infracțiuni de
înșelăciune nu este suficientă pentru a atrage incidența ambelor norme de incriminare mai sus menționate.
Fără efectuarea a cel puțin unei modalități, dintre cele 5 prevăzute de norma incriminatorie, nu va fi
întrunit conținutul infracțiunii de fraudă informatică, ci eventual al infracțiunii de înșelăciune.

Într-o altă ordine de idei, precizarea din cuprinsul art. 244 C. pen., confom căreia, dacă mijlocul fraudulos
constituie infracțiune, se aplică regulile concursului de infracțiuni, nu se referă la frauda informatică,
faptă asemănătoare din punct de vedere obiectiv cu cea de înșelăciune, ci la alte infracțiuni-mijloc,
precum sunt falsurile, inclusv falsul infromatic[10].

Frauda informatică și falsul informatic

Spre deosebire de situația anterior analizată – raportul fraudei informatice cu înșelăciunea –, când
concursul între cele două era exclus, în acest caz una și aceeași faptă poate atrage aplicarea regulilor
privind concursul de infracțiuni, deoarece discutăm despre infracțiuni care au obiect juridic diferit și
rațiuni de incriminare diferite. De altfel, dacă acceptăm teza că frauda informatică este variantă specială a
înșelăciunii, care permite concursul cu infracțiunea de fals informatic, mutatis mutandis, soluția trebuie să
fie aceeași[11].

Frauda informatică și alterarea integrității datelor informatice

Cu excepția situației în care alterarea integrității datelor informatice se produce prin deteriorarea acestora,
care exclude modalitățile prevăzute în art. 249 C. pen., când se poate reține concursul de infracțiuni între
cele două, dacă fapta este comisă în modalitățile comune – introducere de date, modificare de date,
ștergere de date, restricționarea accesului la date și împiedicarea accesului la date – și sunt realizate
condițiile de incriminare ale art. 249 C. pen. și 362 c. pen. activitatea infracțională va fi încadrată exclusiv
în prevederile normei care incriminează frauda informatică.

Frauda informatică și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos

Frauda informatică este o infracțiune generală în raport cu infracțiunea prevăzută în art. 250 C. pen.
(efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos), care apare ca o formă specială de fraudă
informatică, întrucât aceasta din urmă are un conținut ce se subsumează celui al fraudei informatice. Cu
alte cuvinte, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos este o fraudă comisă prin intermediul
unui mijloc de plată electronică. În prezența unei astfel de corelații între cele două norme de incriminare
(art. 249 și art. 250 C. pen.), este exclusă situația în care aceeași faptă să determine reținerea unui concurs
de infracțiuni, întrucât, așa cum am văzut mai sus, în fapt este vorba despre un concurs de calificări
incompatibile (concurs de norme).

Frauda informatică și accesul ilegal la un sistem informatic

În ipoteza în care frauda informatică se comite prin accesarea ilegală a unui sistem informatic, vom fi în
prezența unui concurs de infracțiuni.