Postelnicul de serviciu

„Eu cu tovarășul Iliescu am lucrat, mi-a fost șef. Dânsul era președintele
studenților, iar eu eram un amărât de instructor“. Este după-amiaza zilei de 22
decembrie 1989 iar aceste cuvinte ies din gura lui Tudor Postelnicu, ministrul
de interne al lui Ceaușescu și totodată fost șef al Securității în perioada 1978 –
1987.
Ce-i drept, ministrul nu se simțea atunci bine. Revoluționarii îl prinseseră în
clădirea Comitetului Central al PCR, îl arestaseră și-l trântiseră jos, lângă un
calorifer. Cuvintele lui de mai sus nu sunaseră însă a alarmă în creierii nimănui.
În definitiv, părea că Revoluția învinsese. Cel puțin pentru câteva minute. Adică
până în momentul în care fostul ministru de interne îi spune procurorului care
deja începuse ancheta:
„Domnule procuror, cu Securitatea dumneavoastră știți cum se lucrează...“
La care procurorul răspunde:
,,Eu știu cum se lucrează cu Securitatea...’’
Consider dialogul de mai sus cel mai bun rezumat al oricărui lucru întâmplat în
România ultimilor 27 de ani. Un rezumat extrem de simplu însă atat de bine
cifrat încât și azi, în 2017, foarte puțini români îl pot înțelege pe deplin. O frază
isteață din mintea unuia care peste câteva luni, în așa zisul ,,proces al celor 4’’
(Tudor Postelnicu, Emil Bobu, Manea Mănescu și Ion Dincă), avea să-și justifice
acțiunile sale afirmând: ,,Am fost un dobitoc!’’. Cât de dobitoc a fost însă cu
adevărat Postelnicu?
Să-i dăm cuvântul lui Ștefan Andrei, fostul ministru de externe al lui Ceaușescu:
„ Am fost în mediul artiștilor, am văzut de la 12 ani teatru, am prieteni artiști și
artiste... Dar n-am întâlnit pe scena bărbătească pe cineva care să interpreteze
mai bine rolul idiotului“. Desigur, Ștefan Andrei se referea la Postelnicu.
Să dăm cuvântul stenogramei Comitetului Politic Executiv al PCR din data de
17.12.1989. Ceaușescu își acuza subordonații că nu au făcut ,,totul’’ la
Timișoara. ,,Dobitocul’’ - singurul care răspunde dur de deștept: ,,Vă raportez
că nici într-un act normativ nu am găsit acest lucru și nu mi s-a comunicat că
trebuie să iasă cu cartușe de război.’’
Găsesc deci mai mult decât evidentă asemănarea Postelnicului nostru cu
personajul interpretat de Kevin Spacey în celebrul film “Suspecți de serviciu”.
Avem de-a face cu un diabolic ce făce pe prostul. Avem de-a face cu un Keyser
Sose românesc, care spre diferență de cel american, a făcut ceva ani temnință
dar apoi a dus-o bine. Poate chiar mai bine: nepotul său, Tiberiu Postelnicu,
este în top 500 miliardari români. Asociat în zeci de firme, partener de afaceri
cu Ioan Nicoale, Adriean Videanu, Sida Ionescu - fostul ginerele al lui Traian
Băsescu și cu mulți alți ,,băieți’’ de care ne lovim mai bine de un sfert de secol.
Mai țineți minte finalul din “Suspecți de serviciu”? Keyser Sose renunță la a mai
mima handicapul locomotor, intră în pas vioi într-o limuzină neagră și dispare.
Postelnicul nostru, de câteva zile înotând cu ambele picioare într-un cazan cu
smoală, dispare într-o dimensiune de unde poate urla în voie celor de Sus,
căzuți la Revoluție: v-am păcălit!