Sunteți pe pagina 1din 1

Strofa 5 usor regret (2 interogatii) + confirmarea miracolului iubirii.

Discursul liric adresat se construieste pe tema asaltului iubirii asupra sufletului – ascept
rezistent in fata sentimentului care se insinueaza, in ciuda fortificarii/refuzului.

Prima strofa surprinde momentul indragostirii, al patrunderii iubirii in sufletul cenzurat („ti ai
strecurat cantecul”). Metafora „fereastra sufletului zavorata” reflecta retragerea in sine, interdicitia
(specifica primei etape a liricii argheziene) sufletului prezervat la farmecul iubirii. Dragostea
invadeaza spatiul sensibilitatii („cladirea toata” este o metafora pentru inchiderea fata de iubire, acel
spatiu interior nelocuit de sentiment). Patrunderea iubirii in toate cotloanele (enumeratia „sertarele,
cutiile, covoarele” aduce cu sine o furtuna de emotii, de trairi, exprimate prin enumeratia „Vijelia
aduse cocorii, albinele, frunzele”, sugestie a vitalitatii ce intra in opozitie cu spatiul auster a sufletului
corectat exprimat prin metafora „manastirea”). Sinestezia „lavanda sonora” combina o senzatie
olfactiva („lavanda”) cu una auditiva („sonora”), fiind totodata si o sugestie cromatica, ilustrand acea
impregnare a fiintei care respira si vibreaza in iubire, deci o invaluire totala in dragoste. De aceea
sufletul se declara vulnerabil de acum (comparatia „mi-s subrede barnele ca foile florii”) si anuntand
despre onoarea rezistentei, se descopera fragil si sensibil, expus, ca o consecinta fireasca a victoriei
dragostei asupra deciziei rationale a izolarii.

Transformarile provocate de sentiment sunt sarguinte in strofa a 4a prin succesiunea de


imagini auditive („tunetul”/”se prbusira”) si de imagini vizuale („cocorii, albinele, frunzele”), menite
sa exprime tumultul sufletului indragostit.

Ultima strofa se deschide cu 2 interogatii retorice in care se simte un usor regret al pierderii
de sine in iubire, al capitularii in dragoste: „de ce ai cantat...”. Finalul poeziei formuleaza explicit
delimitarea celor 2 lumi opuse atrase in structura sentimentului: femeia descinde din sfera existentei
pasionale, a trairii instinctuale, barbatul este spiritul incrancenat in marile cautari, cel care refuza
popasul iubirii: „Eu veneam...”. Se releva astfel si legatura cu titlul ce se traduce poetic ca „trezirea
de dimineata”, o acceptare a bucuriei trairii, prin prezenta termenului „stimmung” si a inceputului
de viata. Aici, ca la Eminescu, iubirea apare ca un miracol al intalnirii „lumii de sus” cu cea „de jos”, al
mortii cu viata.

S-ar putea să vă placă și