Morgenstimmung Tudor Arghezi Poezia Morgenstimmung de Tudor Arghezi a aparut in revista Lumea.

Bazar saptamanal in 1926 apoi in volumul de debut Cuvine potrivite in 1927. Tema poeziei o constituie manifestarea emotionala a sentimentului de iubire diafana , perceputa de el poetic cu toate simturile, pana in strafundurile finite sale. Titlul Morgenstimmung este de origine germana, cuvantul compus din Morgen, care inseamna dimineata si Stimmung, cu sens de diespozitie, stare sufleteasca, are intelesul de stare de diminteata. Acceptia metaforica a starii de spirit poate sugera inceputul unei alte epoci sentimentale, a unei noi stari emotionale: iubirea. Structura si compozitie Poezia Morgenstimmung este structurata in 5 cvinarii (strofa de 5 versuri), sub forma unui monolog adresat, in care exprimarea sentimentului de iubire se face gradat din punct de vedere emotional, pornind de la sovaiala, la tentatie, apoi la bulbersare si, in sfarsit, la asumarea erosului. Strofa intai ilustreaza rememorarea momentului erotic initial, incipitul fiind reprezentat de adresarea directa catre iubita ce si-a strecurat farmecul in inima lui: Tu ti-ai strecurat cantecul in mine. Imprudenta sufletului zavorat pana atunci permite iubirii sa-l copleseasca, metafora cantecului sugerand impactul pe care surpriza sentimentului il exercita asupra sinelui poetic: Intr-o dup-amiaza, cand/ Fereastra sufletului zavorata bine/ Se deschisese-n vant, / Fara sa stiu ca te aud cantand. Strofa a doua. Calea de comunicare erotica este fereastra sufletului, uitata deschisa, prin care cantecul iubirii intra nestingherit si umple cu vraja lui cladirea toata, intreaga fiinta care, altfel, tanjea tacit sa-l raspandeasca in toate compartimentele activitatii, prin sertarele, cutiile, covoarele incaperii. Iubirea trezeste toate simturile eului liric, metafora sinestezica a parfumului auditiv zavoarele, astfel incat manastirea mi-a ramas descuiata. Metafora manastirii sufletului sugereaza ideea ca dragostea este un sentiment sacru. In strofa a treia, iubirea se insinueaza pana in cele mai ascunse zone sufletesti, eul liric se patrunde surprins de sentimental car il ia in stapanire si care, mai intai, intra sa sape, apoi capata concretee prin cantecul pianului si prin prezenta iubitei: Cu cantecul si cu degetul tau cel mic,/ Care pipaia mierlele pe clape-/ Si-ntreaga ta faptura, aproape. Strofa a patra amplifica emotia erotica a indragostitului, forta sentimentului de iubire il bulverseaza, il nauceste; eul liric percepe starea interioara ca pe o furtuna dezlantuita in sine: Cu tunetul se prabusira si norii/ In incaperea universului inchis. Vijelia starnita in sufletul sau plin de iubire ii imbogateste senzatiile, trairile devin slabiciuni sentimentale si sensibilitate emotionala: Vijelia aduse cocorii,/ Albinele, frunzele Mi-s/ Subrede barnele, ca foile florii. Ultima strofa incepe cu doua interogatii retorice, care sunt mai mult o autoadresare mustratoare: De ce-ai cantat? De ce te-am auzit?. Relatia eu-tu este reliefata, ca si in prima strofa, asigurand astfel simetria compozitionala a poeziei. Adresarea directa, Tu te-ai dumicat in mine vaporos, exprima asumarea deplina a

sentumentului, faptul ca iubirea a patruns in toate bucatelele sufletului. Versul urmator sugereaza acceptare sentimentului si implinirea cuplului intr-o unica traire armonioasa si inaltatoare: Nedespartiti in bolti. Finalul poeziei relfecta relatiile de opozitie eu/tu; sus/jos; viata/moarte care nu despart, ci, dimpotriva compun o unica fiinta prin puternicele trairi manifestate in eul launtric al oricarui om, in sufletul caruia explodeaza iubirea. Seria de cuvinte aflate in opozitie accentueaza ideea ca iubirea este un sentiment uman, care presupune existenta unui cuplu (tu/eu) si a carei uniune totala aduna la un loc cele doua lumi, desfiintandu-le decalajele ( Eu veneam de sus, tu veneai de jos). Dragostea apartine vietii si, chiar daca nu poate invinge moartea, ea capata vesnicie prin atotputernicia trairilor, fiind vitala pentru existenta umana, din cele mai vechi timpuri si manifestandu-se catre eternitate: Tu soseai din vieti, eu veneam din morti. Limbajul artistic este specific liricii argheziene, stilul innovator inscriindu-se in expresivitatea poeticii culturale. Metafora este principala figura de stil in aceasta poezie. Cantecul este un leitmotiv metaforic, prin care se sugereaza insinuarea sentimentului de iubire in cele mai ascunse zone ale sufletului uman. O alta metafora este Vijelia ca simbol al bulversarii in planul trairilor interioare, furtuna provocata de senzatiile si emotiile erotice. Simbolurile lirico-filozofice sunt esentiale pentru substanta poeziei: Eu, tu, Morgen, sus, jos, intrucat definesc ambiguitatea semnificatiilor lirice, ca trasatura proprie poeziei moderne. De pilda, Ea poate simboliza Iubirea, Iubita, Muza, Poezia etc. Misterul iubirii este sugerat prin doua interogatii retorice, De ce-ai cantat? De ce te-am auzit?, avand rol si de autoadresare pentru eul liric ce se simte coplesit de atotputernicia sentimentului. Poezia Morgenstimmung este o arta poetica a liricii argheziene, pentru ca exprima conceptia lui despre rolul si menirea artei de a elogia Iubirea/Frumosul, ca principalele surse de cunoastere si autocunoastere. Prozodia. Masura versurilor este inegala, variind intre 7 si 11 silabe. Rima este variata: intre strofele 1 si 3 rima este ababb, in strofele 2 si 4 este ababa, iar in ultima strofa abcbc. Ritmul este remarcabil prin muzicalitatea inedita, creata de figurile de stil si de topica propozitiilor. Remarca lui George Calinescu, exprimata in 1927 in Sinteza, conform careia nota fundamentala a poeziei argheziene este aspiratia catre lumina, vointa de a se spala de noroi accentueaza particularitatea liricii argheziene. Inclinatia lui Arghezi de a ilustra in poezii cantecul, lumina, taina principalele motive de inspiratie - , constituie o permanenta a liricii argheziene.