Poema in oglinda

de George Bacovia

Simbolismul este un curent literar care s-a manifestat ca reacție împotriva retorismului
romantic și a sentimentalismului în exces al acestuia, dar și împotriva descriptivismului
rece al poeziei parnasiene și se bazează pe un imaginar poetic sugestiv , dat de
corespondențe, muzicalitate și evocarea stărilor sufletești difuze.

Opera literară poema în oglindă de G. Bacovia face parte din volumul “Plumb”, apărut în
1916,care a impus în literature română un simbolism autentic,cu note de expresionism
german.

“Poema în oglindă” se încadrează în simbolism datorită corespondențelor specifice

acestui curent literar (care reprezintă adâncirea lirismului în subconștient) și a muzicalității
(ideal spre care poezia trebuia să tindă, după Mallarme), prin care e sugerată o stare
apăsătoare de “sfârșit continuu” (Ion Caraian).

Toamna târzie este cadrul exterior care induce atât în spațiul interior (salonul boem), cât
și îndrăgostiților o stare apăsătoare, variind de la plictis (spleen) la abandonarea
resemnată în față morții. Toamna este definită prin culoarea
violet și astfel, se realizează corespondența dintre anotimp/culoare, așa și starea gravă d
e singurătate și lipsa de comunicare.

Nu există nicio posibilitate de dialog între bărbat și femeie, deoarece toamna îi cauzează
ei o stare de om bolnav, ironie, iar lui îi stârnește dorința de a se așeza “ca un mort” pe o
“masă părăsită”, într-o “grădina cangrenată”, acoperit de “roze, flori pălite”.

O altă trăsătură simbolistă în afară de corespondențe se referă la aspectul formal, la

sincretismul artelor. Muzicalitatea versurilor este pregnantă și se realizează prin
următoarele aspecte: repetarea unor versuri- “în oglinda larg ovală încadrată în argint”,
“în grădina cangrenată”- refrenul “eu prevăd poema roză a iubirii viitoare”, aliterația
vibrantă “grădina cangrenată […] încadrată în argint”; de asemenea, un vibrato grav este
asigurat de gerunziile “nazalizând” și “adormind”, cuvinte cu multe consoane tari:
“cadaveric” și “funebre”.

Prima temă care corespunde viziunii artistice simboliste este iubirea , care nu are nicio
șansă de împlinire într-o lume alienată, în care sentimentele sunt fracturate, există un
plicits existențial generalizat , accentuat de un anotimp care distruge tot ce e
viu. Toamna îi desparte fizic pe cei doi îndrăgostiți, întucât ea citește “o
poema decadentă” singură , în fotoliul din “salonul plin de vise”. El
este în “grădina devastată”, se așează pe catafalcul din marmură și își așteaptă moartea.
Cu toate acestea, deși poetul face o
analogie între dragostea lor muribundă și sfârșitul toamnei, iar între cei doi
nu există comunicare, oglinda îi unește într-o viitoare poemă a iubirii. În acest caz,
obiectul nu numai că devine o reflectare a prezentului în viitorul poemului, dar e și o
aluzie a faptului că simbolismul este o
reactie împotriva retorismului și sentimentalismului romantice: “poema roză a iubirii
viitoare”.

A doua temă a poeziei este reprezentată de moarte: natura este răvășită de toamna târzie
(“grădina cangrenată”, “flori pălite întârziate”, “plânsul apei”, “agonia violetă”). Moartea
atinge nu numai natura, dar și iubirea (îndrăgostiții sunt întârziați ca și rozele), precum și
poezia, deoarece poema pe care o recită ea este “cadaveric parfumată” (moscul este o
substanță comună pentru parfumul și îmbalsamarea morților).

Titlul este foarte sugestiv, întrucât include un simbol esențial: oglinda. Alcătuit din două
substantive nearticulate, asigură un orizont de așteptare tensionat, deși ambele
substantive se regăsesc în text de mai multe ori: poema se referă și la poezia decadentă
simbolistă pe care o citește ea și la iubirea viitoare, eternizată prin vers, dar și la
poezia în sine care se crează prin dinamica a trei spații, apparent incompatibile:
salonul, grădina și oglinda. Oglinda se regăsește în text
concret în salonul fetei și este încadrată în arigint, dar e și spațial simbolic
(reveria) în care se reflectă cadrul ei, al lui și toamna.

Deoarece pentru simboliștii este foarte importantă simetria, se poate observa în această
poezie că incipitul (prima strofă) corespunde oarecum cu ultima strofă prin ultimul vers:
“oglinda larg ovală încadrată în argint”. Singură diferența constă în punctele de suspensie
de la sfârșitul poeziei care conferă un anumit mister.

Consider că sugestia este foarte importantă în această poezie si ca ea se realizează prin

mai multe procedee: prin tristețea sufocantă dată de toamnă, prin cele două spații închise
(salonul și oglinda) și prin spațial morbid al grădinii care dezvăluie natura în putrefacție.
În aceași timp, sugestia se realizează și formal prin: versul liber, strofele asimetrice, refren,
repetiții, punctele de suspensie.

Prin teme, motive, muzicalitate, simetrie, prin atmosfera de sfârșit de lume și stările grave sau
lipsa de comunicare, "Poema in oglinda" de George Bacovia reprezinta un text valoros pentru
simbolismul românesc.