Dima Sabina

Clasa a X-a D
Fișă de lectură
Rondelul rozelor ce mor
de Alexandru Macedonski

Volumul „Poema rondelurilor” (1927) cuprinde creații care au în titlu termenul

„Rondel”, diferențiate după tematica textului.
„Rondelul rozelor ce mor” se concentrează asupra florilor ca elemente
efemere. Prin tematică, acest text este o meditație tristă asupra vieții scurte a
rozelor, asociată cu aceea a omului care este trecãtor.
Cele treisprezece versuri ale rondelului sunt distribuite în trei catrene și un
vers liber care este și refrenul textului. Rondelul se ordonează în funcție de două
elemente puse în relație de afinitate: rozele și eul liric.
Titlul poeziei poate avea mai multe înţelesuri: iubirea ce a fost ca un
trandafir, dar care acum s-a pierdut, venirea toamnei și frica de moarte a
autorului. Rozele reprezintă simbolul iubirii pierdute, melancolia și suferința.
În prima strofă este reliefată corespondența dintre natură și nivelul
sufletesc prin verbul „a muri”, prezent în ambele planuri: cel exterior, prin
„rozele ce mor” și cel interior, sufletesc prin „mor și în mine”.
„E vremea rozelor ce mor
Mor în grădini, și mor și-n mine –
Și-au fost atât de viață pline,
Și azi se sting așa ușor.”
Toamna este anotimpul ofilirii florilor așa cum bătrânețea este timpul
ofilirii sufletului. Pofta de viață se stinge din cauza acumulării experiențelor
dureroase ale poetului.
În strofa a doua se continuă ideea venirii toamnei, marcând frica poetului
de a se desparții de iubita sa. Sentimentul de jale se generalizează, cuprinzând
întreaga natură și toate ființele umane. Sunt utilizate pronumele nehotărâte „tot”
și „orișicine”:
„În tot, se simte un fior,
O jale e în orișicine
E vremea rozelor ce mor –
Mor în grădini și mor și-n mine.”
În strofa a treia apare un alt simbol al sfârșitului prin sintagma „amurgu –
întristător” semnificând venirea „marii nopți” în care „curg vălmășaguri de
suspine”. Marea noapte, semnificând moartea, aduce întuneric, închiderea
conștiinței sau finalul unei experiențe fără idealuri, deoarece poetul a
conștientizat cu tristețe că s-a schimbat, s-a maturizat și chiar a îmbătrânit.

1
 Rozele se resemnează în fața destinului pentru că timpul este ireversibil.
Etapele vieții nu pot fi retrăite sau schimbate. Perfectul compus din versul „Ș-au
fost atât de viață pline” exprimă o trăire de scurtă durată. În fața morții, florile
resemnate sunt personificate prin construcția „duioase-și pleacă fruntea lor”.
Starea de spleen este specifică poeziei simboliste. Rondelurile
macedonskiene constituie o lirică a originalității, care îmbină armonios forma
parnasiană cu fondul romantic și simbolist.