Rondelul rozelor ce mor

Alexandru Macedonski

Rondelul rozelor ce mor a aparut in volumul Poema rondelurilor (1927), in data reala de
redactare este 13 mai 1916.
Rondelul- poezie cu forma fixa, 13 versuri, primul identic cu ultimul (rond= rotund)
Poemul este compus din doua catrene si o strofa de cinci versuri, tema centrala fiind moartea, o
proiectie a sentimentului de melancolie al poetului pus in fata inevitabilului vietii ireversibile.
Rondelul rozelor ce mor este o meditatia melancolica pe tema trecerii timpului ajunsa acum la
punctul final, al extinctiei florale (moartea florilor), pentru eul liric, momentul fiind al spulberarii tuturor
iluziilor: E vremea rozelor ce mor,/ Mor in gradini si mor si-n mine - / S-au fost atat de viata pline,/ Si
azi se sting asa usor. Rondelul identifica fiinta umana cu roza (=trandafir) trecatoare: ambele au durata
scurta de viata, diferenta dintre ele, fiind neinsemnata. Rozele, forme efemere (trecatoare) de frumusete,
sunt sensibile: Si azi se sting asa usor. Vremea rozelor ce mor este simtita ca un moment al stingerii: In
tot, se simte un fior./ O jale e in orisicine./ E vremea rozelor ce mor - / Mor in gradini si mor in mine.
Jalea eterna a lumii se instituie si asupra rozelor, lipsite de aparare impotriva timpului necrutator. Rozele
mor in gradini si disparitia lor se rasfrange si asupra poetului. Lumea este invaluita de acest sentiment al
stingerii treptate a vietii. Un fior al mortii care cuprinde toate formele vii.
               Versul intai stabileste coordonatele temporale ale fanarii, prin folosirea sugestiei:
timpul este trecator, rozele sunt pline de viata la inceput, insa ele se faneaza, se trec, se supun timpului
neiertator. Stingerea lor este o consecinta a conditiei biologice efemere si, prin sugestie, si a celei umane.
Gradinile sunt locurile unde se desfasoara aceste tragedii, cu rasfrangere asupra vietii umane.
Substantivele care definesc starea de tristete sunt: fior, jale, valmasaguri de suspine. Poetul reia si
amplifica sentimentul disparitiei treptate, al mortii, folosind un sinonim metaforic pentru verbul mor, se
sting.
Sonoritatile versurilor care genereaza starea de catharsis sunt date de rimele alternative sau
imbratisate: abba, abab, abbaa. Sugestia muzicala intervine prin combinarea rimelor. Ciclul florilor ce
mor creeaza o simfonie aparte, o melodie trista a timpului care nu poate fi biruit.
Finalul poeziei sugereaza imaginea trista a lumii pierdute, lipsite de orice speranta de regenerare:
Pe sub amurgu-ntristator/ Curg valmasaguri de suspine,/ Si-n marea noapte care vine/ Duioase-si pleaca
fruntea lor... -/ E vremea rozelor ce mor. Moartea rozelor, la fel ca a fiintelor umane, intristeaza intreg
universul, poetul personalizand, cu reflectare asupra sa, un fenomen al naturii, amurgul, devenit
-ntristator.
La Macedonski, roza, alaturi de crin, devine simbolul betiei vietii trecatoare, incapabila de
mortalizare, de regenerare. Sufletul omului moare prin aceasta floare, poetul se simte imbatranit la
curgerea timpului, trece de la starea de extaz la aceea de resemnare, de coplesire in fata greutatilor vietii,
iar starea sa de elevatie se curma brusc.
Moartea rozei genereaza un sentiment intristator, pentru ca ea condenseaza, in clipe, putine,
timpul; viata omului, prin corespondenta, se asociaza aceleiasi stari de trecere: exista un elan ascensiv, un
punct de apogeu si o prabusire brusca. Corespondentele se realizeaza intre starea sufleteasca interioara a
poetului si degradarea biologica rapida a rozei, floarea cu cel mai puternic elan vital, dar si supusa din
plin fluxului rapid al timpului.
Teme si motive ale poeziei ,,Rondelul rozelor ce mor"
• Rozele, simboluri ale efemerului biologic, ale tristetii generate de trecerea timpului.
• amurgul, timp al stingerii treptate, al extinctiei vegetale si a luminii.
• Corespondenta dintre moartea rozelor si starea de tristete a poetului.
• Lumea trecatoare, vazuta de poet ca o extrapolare a lumii efemere, a biologicului.
• Sentimentul efemeritatii, dat de lumea trecatoare a rozelor si de incapacitatea lumii vii de a opri
fenomenul mortii.
• Gradinile, simbol al lumii aflate in stare de gratie si de echilibru.
• Moartea- marea noapte, simbolul cel mai puternic al lumii care se indreapta spre neant, spre abisul
existential.
• opozitia, dar si complementaritatea dintre viata si moarte: rozele reprezinta viata, dar si moartea, pentru
ca se trec repede, supuse trecerii spre nefiinta. Moartea rozelor genereaza tristetea poetului, pentru ca
sugestia mortii il inscrie pe o curba coboratoare a vietii.