Comentariu “Rondelul rozelor ce mor”

de Alexandru Macedonski

"Rondelul rozelor ce mor" a apărut în volumul "Poema rondelurilor"

(1927), iar data reală de redactare a fost 13 mai 1916. Poetul s-a preocupat de
amplificarea unei sugestii, și anume a morții. Poemul este compus din două catrene
și o strofă de cinci versuri, tema centrală fiind moartea, iar sentimentul de
melancolie al poetului este pus în fața unei vieți ireversibile. Rondelul compară
ființa umană cu rozele trecătoare, cu durata scurtă de viață a acestora, diferența
dintre ele fiind neînsemnată. Rozele sunt sensibile: "Și azi se sting așa ușor".
Vremea rozelor ce mor este simțită ca un moment al extincției: "În tot, se simte un
fior./ O jale e in orișicine./ E vremea rozelor ce mor - / Mor în grădini și mor în
mine." Jalea eternă a lumii se instituie și asupra rozelor, lipsite ,de apărare
împotriva timpului necruțător. Rozele "mor în grădini" si dispariția lor se răsfrânge
și asupra poetului. Lumea este învăluită de acest sentiment al stingerii treptate a
vieții. În planul intim al poeziei există un fior al morții care cuprinde toate formele
vii.
Versul întâi stabilește coordonatele temporare, prin folosirea sugestiei:
timpul este trecător, rozele sunt pline de viață la început, însă ele se fânează, se
"trec", se supun timpului neiertător, care nu presupune întoarcerea, revenirea.
Stingerea lor este o consecință a condiției biologice efemere și, prin sugestie, și a
celei umane. Grădinile sunt locurile unde se desfășoară aceste tragedii,
asemănătoare cu rasfrangerea asupra vieții umane. Poetul reia si amplifică
sentimentul dispariției treptate, al morții, folosind un sinonim metaforic pentru
verbul "mor", "se sting".
Finalul poeziei sugereaza imaginea tristă a lumii pierdute, lipsite de orice
speranță de regenerare: "Pe sub amurgu-ntristător/ Curg valmașaguri de suspine,/
Și-n marea noapte care vine/ Duioase-și pleaca fruntea lor... -/ E vremea rozelor ce
mor." Moartea rozelor, la fel ca cea ființelor umane, întristează întreg universul,
poetul personalizând, cu reflectare asupra sa, un fenomen al naturii, amurgul.
Fânarea determină tristețea poetului. El folosește simbolul rozelor pentru a
exprima sentimentul trecerii rapide a timpului. Pentru Macedonski, moartea este un
fenomen general, reprezentat prin roză. Petalele rozei cad încetul cu încetul, se
transformă în materie fără viață, imposibil de regenerat, care schimba semnul plus
cu semnul minus al axei vremurilor.
Sufletul omului moare prin această floare, poetul se simte îmbătrânit la
curgerea timpului, trece de la starea de extaz la cea de resemnare, de copleșire in
fața greutăților vieții.