Opera literara “Cenusa visarilor noastre” scrisa de Tudor Arghezi este de factura modernista

intrucat cuprinde viziunea originala asupra lumii, prin tendinta limbajului si impunerea unor noi
principii filosofice. Tema poeziei se contureaza in jurul relatiei omului cu universul, constituindu se o
analogie intre moarte, ca element al existentei umane si un cadru marcat de suferinta cu privire la
trecerea ireversibila a timpului.

Titlul poeziei este in stransa legatura cu tema textului, evidentiindu-se sentimente puternice
de melancolie cu privire la deznadejdea implinirii unei vieti ajunsa la capat de drum. Contrar tineretii
si inceputurilor de drum constituite pe baza spernatei si a nenumaratelor posibilitati, inaintarea in
varsta si implicit moartea sunt vazute ca o limitare a finite umane.

Poezia se deschide cu imaginea vizuala “Cenusa… se cerne gramezi peste noi” care surprinde
o imposibilitate a fiintei umane de a accepta ca speranta dispare din sufletul fiecarui om odata cu
moartea trupeasca, fapt evidentiat si in secventa “se scutura vantul si geme”.

Comparatia “aerul rece ca fierul” face referire la greutatea sufleteasca ce se contureaza in

jurul gandului ca nimeni nu este nemuritor, iar tot cee ace realizam pe parcursul vietii trebuie sa aiba
insemnatate aparte.

Versul “pamantul e-o moara desarta” transpune ideea de macinare sufleteasca conturata pe
baza imposibilitatii de atingere a unui ideal, pe parcursul vietii intr-o societate lipsita de optimism.

Ultimul vers al poeziei “tarana visarii ce-a fost” capata valoare de sentinta a unei existente
neimplinite, in care aspiratiile si dorintele vor disparea in negura timpului.