MINISTERUL AFACERILOR INTERNE AL REPUBLICII

MOLDOVA
Academia ,,Ştefan cel Mare”
Facultatea Drept

Catedra: Disciplina:

Activitatea specială de Investigaţii Cibernetica Juridică

Şi Securitatea Informaţională

Lucrare practică Nr.1

Tema: Performanţa sistemului de calcul.

A elaborat: A verificat:
Cursantul Plutonului:512 Lector Universitar:

Damean Serghei Vrabie Corneliu

Chişinău, 2019
 1.Tipul procesorului

Procesorul încorporează funcțiile unității centrale de prelucrare a informației (U.C.P. sau

în engleză: CPU) a unui calculator sau a unui sistem electronic structurat funcțional (care
coordonează sistemul) și care, fizic, se prezintă sub forma unui circuit electronic
integrat IC cunoscut și sub numele de cip electronic. Reprezintă forma structurală cea mai
complexă pe care o pot avea circuitele integrate. El controlează activitățile întregului sistem
în care este integrat și poate prelucra datele furnizate de utilizator. Este elementul principal al
unui sistem de calcul; cipul semiconductor, care este plasat pe placa de bază
numită motherboard (en), este de obicei foarte complex, putând ajunge să conțină milioane
de mici tranzistoare (microtranzistoare).
Procesorul asigură procesarea instrucțiunilor și datelor, atât a celora din sistemul de
operare al sistemului, cât și a celora din aplicația utilizatorului, și anume le interpretează,
prelucrează și controlează, execută sau supervizează transferurile de informații și controlează
activitatea generală a celorlalte componente care alcătuiesc un sistem de calcul.

2.Capacitatea memoriei RAM

Memoria cu acces aleator (aceasta este traducerea expresiei engleze Random Access
Memory, abreviat RAM) este denumirea generică pentru orice tip de memorie
de calculator care

 poate fi accesată aleator, oferind acces direct la orice locație sau adresă a ei, în orice
ordine, chiar și la întâmplare,
 se implementează de obicei pe cipuri (circuite integrate) electronice rapide și fără părți în
mișcare (și nu pe dispozitive magnetice sau optice precum discurile dure sau CD-urile).
Timpul de acces la datele din astfel de memorii este de obicei întotdeauna același,
nedepinzând de poziția adresei de memorie accesate (deci nu ca la benzile sau discurile
magnetice, care necesită un timp variabil).
Cele mai multe implementări de RAM sunt volatile (datele stocate se pierd dacă alimentarea
cu energie electrică se întrerupe), dar există și memorii RAM nevolatile, ca de exemplu de
tip Read-Only Memory (ROM) și memorii de tip flash. Avantajul memoriei RAM față de
alte medii de stocare a datelor constă în viteza de acces extrem de mare, fiind de mii de ori
mai mare decât de exemplu cea a unui un disc dur. Dar și prețul pe gigabyte este de circa 200
ori mai mare.
 3.Tipul sistemului

În metrologie, statistică și informatică, un bit (simbol: b) este unitatea de măsură pentru

cantitatea de informație. Un bit este cantitatea de informație necesară pentru
reducerea incertitudinii la jumătate. Termenul a fost introdus de matematicianul și
statisticianul american John Wilder Tuckey ca o prescurtare combinată a cuvintelor
engleze binary digit („cifră binară”), într-un articol din 1958, scris pe vremea când
lucra cu John von Neumann la proiectarea unor modele timpurii de computere. În
același timp în limba engleză a bit înseamnă „un pic”, „puțin”, „o mică parte din
ceva”; astfel pentru vorbitorii de limbă engleză cuvântul bit are și un sens intuitiv.
Un bit poate fi stocat de către un dispozitiv digital sau alt sistem fizic care există în
fiecare dintre cele două stări distincte posibile. Acestea pot fi cele două stări stabile de
un flip-flop (circuit bistabil), două poziții ale unui între.

4.Versiunea sistemului de Operare

Un sistem de operare, prescurtat SO (engleză operating system, prescurtat OS), este un
ansamblu de programe care are rolul de a gestiona și de a facilita utilizatorului accesul
la resursele sistemului de calcul. Metaforic, se poate spune că un sistem de operare
joacă rol de dirijor, orchestrând doleanțele utilizatorilor prin atibuirea de partituri
adecvate către diversele resurse ale calculatorului și veghind la interpretarea
armonizată a respectivelor partituri, astfel încât scopurile pentru care s-a apelat la
calculator să fie atinse. Pentru aceasta, nucleul sistemului de operare este primul
program încărcat în memoria calculatorului si rămâne activ pe toată durata
funcționării acestuia. Sistemul computerizat poate fi un computer, o stație de
lucru (workstation), un server, un PC, un notebook, un netbook, un smartphone, un
aparat de navigație rutieră, un e-book reader sau unele aparate de uz casnic, precum și
playerele multimedia. Sistemul de operare joacă și rolul de gazdă pentru aplicațiile care
rulează pe echipamentul (hardwareul) respectiv.
 5.Capacitatea Hard-discului.

Capacitatea discului fix:150GB

Nr de partiţii:2

Capacitatea partiţiei C:70GB

Capacitatea partiţiei D:80GB

Spaţiul liber de pe partiţia C:45,2GB

Spaţiul liber de pe partiţia D:76GB

Spaţiul ocupat de pe partiţia C:23,1GB

Spaţiul ocupat de pe partiţia D:4,32GB

- enumerarea resurselor fizice şi echipamentelor periferice cu

caracteristicile lor de lucru.
Mouse- este unul dintre cele mai importante dispozitive periferice de introdus comenzi ale
computerului (calculatorului electronic) modern. A devenit aproape un "element" hardware standard
al oricărui computer. De obicei mausul este un obiect mic echipat cu una sau mai multe taste, modelat
astfel încât să poată fi apucat și mânuit ușor cu mâna. Principiul lui de funcționare se bazează pe
recunoașterea de către computer a mișcării sale relativă la suprafața plană pe care este așezat și
deplasat.

Mișcarea mausului este detectată de un senzor situat în partea sa inferioară, preluată,

digitalizată și apoi printr-o interfață adecvată transmisă computerului la care e atașat. Informația
de mișcare a mausului în spațiul bidimensional (2D) este convertită tot în mișcare bidimensională
(2D) a unui cursor identificator-indicator grafic pe ecranul unui monitor. Altfel spus, mișcarea
mausului provoacă o mișcare corespunzătoare a cursorului pe suprafața ecranului monitorului,
atașat și el calculatorului.

Tastatura- este o componentă hardware periferică a calculatorului ce permite utilizatorului să

introducă în unitatea centralǎ a acestuia date (litere, cifre și semne speciale) prin apăsarea
unor taste. Tastatura este probabil cel mai vechi dispozitiv de intrare din structura computerelor
moderne, ea fiind inventată încă înainte de apariția monitoarelor și a mausului. Fiecare tastă are
asociat un număr de identificare care poartă denumirea de "cod de scanare".

Imprimanta-

Imprimanta (printer) permite tiparirea informatiilor. Caracteristicile de baza ale

imprimantelor sunt:

•  Tipul constructiv . Cele mai des întâlnite sunt urmatoarele trei tipuri:

•  Imprimante matriciale – care functioneaza prin percutarea hârtiei cu ajutorul

unor tije ("ace");

•  Imprimante cu jet de cerneala – care functioneaza cu ajutorul unui jet de

particule fine de cerneala (ink) de diferite culori;

•  Imprimante laser – care functioneaza prin depunerea pe un cilindru, cu ajutorul

unei raze laser, a unui praf (toner) asemanator celui de carbune, cilindrul rulând
apoi peste foaia de hârtie.

•  Rezolutia . Este numarul de puncte ( dots ) afisate pe inch (unitate de masura

pentru lungime) si se masoara în DPI (dots per inch).

•  Viteza . Se masoara în PPM (pagini pe minut). Tipic, aceasta este de 4 -12 ppm.

•  Formatul . Este dimensiunea maxima a hârtiei pe care poate tipari imprimanta –

A2, A3, A4, etc.
caracteristicile calculatorului în rețea

1.img1

2.img2

Scaner
În domeniul computerelor, un scaner (scris și „scanner” sau rareori și „schenăr”; pronunție AFR:
[ske-năr] ; din engleză de la scanner) este un aparat care scanează optic ( = sondează,
explorează prin baleiaj, linie cu linie și punct cu punct) imagini analogice, texte tipărite sau chiar
și obiecte reale, și produce ca rezultat o imagine digitală în 2D. Se folosește pe scară largă în
birouri, cel mai des sub forma unui aparat de pus pe masa de lucru, plat, cu "pat" de sticlă pe
care se plasează documentul sau obiectul de scanat (vezi imaginea din dreapta).
Pentru scanări în masă (teancuri de foi separate) se folosesc dispozitive ajutătoare care trag
singure foile la scanare, una după alta.
Uneori, în locul unui scaner se poate folosi și un simplu aparat de fotografiat (digital); acesta
produce și el o imagine digitală, deși nu prin baleiere.

4.Descrieți operațiile de întreținere a suporturilor de

stocare a informațiilor:
- formatarea;
 - defragmentarea;
- curățirea;
- arhivarea;
- verificarea

Ce este formatarea?
Prin formatare un mediu de stocare este pregătit pentru stocarea de fişiere.
Formatarea constă în impărţirea spaţiului de stocare disponibil în
compartimente ce pot reţine o cantitate fixă de date. Aceste compartimente,
denumite clustere, sunt manipulate de către sistemul de operare pentru stocarea
şi accesarea sistematică a
informaţiei.

Daca e sa luam exemplul unei

dischete spaţiul de stocare de
1.44MB în urma formatării este
sistematizat astfel:

 512 baiţi alcătuiesc un

sector
 18 sectoare alcătuiesc o
pistă
 80 de piste alcătuiesc o faţă

Având în vedere că o dischetă are două feţe, se adună în total un număr 2880 de
sectoare, care pot stoca 1,457,560 de baiţi (2880×512).

Când trebuie să apelam la formatare?

• Dichetele nefolosite. Dacă aţi cumpărat dischete care nu sunt preformatate va

trebui să le formataţi pentru a le putea folosi. Deşi nu este exclus, este puţin
probabil să cumpăraţi dischete care nu au fost formate direct de producător.

• Hard-disk-urile nefolosite. Un hard-disk nou vine neformatat şi nu poate fi

folosit pentru stocarea imediată de date. Va trebui să formataţi hard disk-ul
folosind un sistem de fişiere compatibil cu sistemul de operare.

• Alte medii de stocare care nu sunt preformatate. Prin preformatare trebuie să

înţelegem formatarea unui mediu de stocare direct de către producător.

• Instalarea sistemului de operare. Deşi nu este obligatoriu, de obicei instalarea

sistemului de operare este precedată de formatarea discului sau a partiei care va
stoca datele. Sunt situaţii când formatarea este obligatorie. Unele sisteme de
operare necesită un anumit sistem de fişiere pentru a putea funcţiona.
Schimbarea sistemului de fişiere se face în cadrul procesului de formatare.

Cum formatam?

Cel mai simplu mod de a formata un disc constă în folosirea utilitarului de

formatare pus la dispoziţie de Windows:

1. In My Computer selectaţi unitatea de stocare pe care doriţi să o formataţi cu

un clic

2. Din meniul de context (clic drepata) al unităţii selectaţi comanda Formatare

(Format)

Opţiuni la formatare Capacitate

Acest câmp afişează capacitatea de stocare

a unităţii de stocare. Pentru anumite tipuri
de dischete putem selecta o altă capacitate
de stocare decât cea standard.

Sistem de fişiere (File Sytem)

Puteţi opta pentru unul dintre sistemele de

fişiere disponibile.  Pentru a ne lamuri in
privinta sistemelor de fisiere avem la
dispozitie urmatorul articol: Ce este un
sistem de fisiere?

Etichetă Volum (Volume Label)

Aici facem o mica descriere a discului sau a

partitiei ce urmează să fie formatata.
Sistemul de fişiere FAT limiteaza  la maxim
11 caractere marimea etichetei, în timp ce
sistemul de fişiere NTFS permite folosirea unei etichete de maxim 32 de
caracatere.

Formatare rapidă (Quick Format)

În cazul formatării rapide, Windows pregăteşte direct discul pentru stocarea de

fişiere sărind peste etapa în care verifică dacă pe suprafaţa discului există
sectoare defecte. Dacă există sectoare defecte pe supraţa discului, iar acestea nu
sunt identificate la formatare, integritatea datelor stocate pe discul formata rapid
este pusă în pericol.

Activare comprimare (Compression)

Prin comprimare se poate mări pe ansamblu capacitatea de stocare considerabil,

in functie si de tipul de date continute. Pare o afacere avantajoasă numai că
trebuie să aveţi în vedere şi efectele secundare ale comprimării: calculatorul
trebuie mai întâi să decomprime fişierele pentru a le putea folosi, iar acest
proces cauzează încetinire sesizabilă a vitezei de lucru. O altă parte neplăcută a
comprimării fişierelor o constituie incompatibilitatea cu anumite programe. 
Chiar daca sistemul de fişiere NTFS suportă în mod nativ comprimarea
fişierelor este utilizata foarte rar astazi.

3. 6. Operatii cu discuri

Informatia din calculator este organizata în fisiere si dosare, memorate pe discuri. Când
deschidem My Computer, apar pictograme reprezentând diferite discuri din calculator:
harddisk, unitate de discheta, unitate CD-ROM, etc. Operatiile uzuale sunt accesibile din
meniul contextual al discului (care apare prin clic dreapta pe icoana acelui disc).

3. 6. 3. Verificarea erorilor

Erorile de pe disc reprezinta cauza pentru care informatia nu mai poate fi accesata. Ele pot fi
de doua feluri: fizice si logice.

Erorile fizice apar pe suprafata discului sub form a de zgârieturi sau zone demagnetizate si
pot fi remediate numai prin marcarea zonelor respective ca inutilizabile (bad), iar datele
înregistrate acolo se pierd.

Erorile logice sunt erori de memorare a informatiei, ap a rute din diverse cauze: spatiul
insuficient pe disc, o pana de curent, oprirea fortata a calculatorului, etc. Erorile logice cele
mai frecvente (si reparate de programul Scandisk) sunt:

•  Clustere pierdute (lost clusters) si lanturi pierdute (lost chains) – apar la oprirea fortata a
calculatorului si provin din fisierul/fisierele în lucru la momentul respectiv.

•  Fisiere încrucisate (cross-linked files) – sunt fisiere care "revendica" în mod eronat acelasi
cluster pe disc. Aceasta problema apare uneori daca spatiul de pe disc este insuficient.

Programul Scandisk are rolul de a detecta si remedia erorile aparute pe harddisk sau discheta.
El este lansat automat la pornirea calculatorului, daca acesta a fost oprit neregulamentar.
Pentru detectarea si remedierea eficienta a erorilor de pe harddisk, procedam astfel:

•  Deschidem My Computer, facem clic dreapta pe un disc si alegem Properties.

•  La tab-ul Tools (Instrumente), apasam butonul Check Now (Verifica acum).

•  În fereastra Checking Disk (Verificare disc) bifam caseta de validare Automatically fix file
system errors (Repara automat erorile) – si apasam Start.

•  În dialogul aparut, apasam Yes (Da) pentru ca verificarea sa fie programata (scheduled) la
prima repornire a calculatorului.

@ Verificarea erorilor este o metoda de reparare a unei dischete, fara pierderea datelor de
pe aceasta si se foloseste daca un fisier nu mai poate fi citit de pe discheta.

@ Caseta de validare Scan for and attempt recovery of bad sectors (Scaneaza si încearca
recuperarea sectoarelor defecte) permite detectarea erorilor fizice de pe disc, verificarea
durând însa mai mult.

@ Lost clusters sunt clustere care au pierdut identificarea cu numele unui fisier. Aceasta se
întâmpla daca un fisier nu este închis corespunzator – deseori când este oprit calculatorul
fara a închide mai întâi programele cu care se lucreaza. Mai multe clustere pierdute
formeaza lanturi ( lost chains ).

3. 6. 4. Defragmentarea

Pe masura ce utilizatorul sterge

sau micsoreaza fisiere de pe
disc, apar zone libere. La
instalarea unor aplicatii sau la
crearea/modificarea unor
fisiere, acestea ocupa, pe rand,
zonele ramase libere in urma
stergerilor anterioare; rezulta ca
fisierele pot fi „fragmentate“,
ceea ce duce la scaderea vitezei
de lucru deoarece Windows va
fi nevoit sa citeasca un fisier din mai multe locuri. Pentru a rezolva aceasta problema, se recomanda
defragmentarea, prin care sistemul compacteaza fisierele astfel incat fiecare sa ocupe zone
adiacente.

Daca observam cu timpul scaderea vitezei de lucru a calculatorului, însotita de intensificarea

activitatii harddisk-ului, o cauza poate fi fragmentarea harddisk-ului. Fragmentarea apare
când un fisier nu încape în întregime în clustere adiacente, fiind necesara “spargerea”
fisierului în fragmente si memorarea acestora în diferite zone libere de pe disc.
Defragmentarea este asezarea fragmentelor de fisiere în clustere adiacente. Astfel, fisierele
sunt citite mai repede, crescând astfel viteza de lucru a harddisk-ului si implicit a
calculatorului. În plus, algoritmul de defragmentare aseaza programele folosite frecvent, în
zonele cu acces mai rapid de pe disc (de la începutul acestuia) - facilitate disponibila
începand cu Windows 98.

Pentru defragmentarea unei partitii de harddisk:

•  Urmam traseul Start >All Programs >Accessories >System Tools > Disk Defragmenter,
aparând fereastra Disk Defragmenter.

•  Selectam discul sau partitia de defragmentat si apasam butonul Defragment.

Daca dorim doar analiza nivelului de fragmentare, apasam butonul Analyse.

Butoanele Pause, Stop si View Report permit respectiv: pauzarea si oprirea defragmentarii si
vizualizarea unui raport cu rezultatele defragmentarii.

@ Înainte de defragmentare se recomanda închiderea programelor mari consumatoare de

memorie (nu este ca z ul programelor “mici” precum Solitaire).

N Odata începuta, defragmentarea nu trebuie oprita , deoarece discul ramâne mai

fragmentat decat era initial.