1

Notiuni de despre calculatoarele personale (PC)

si utilizarea lor

Andreea Fusea
Anul I

I. Ce este un calculator?

Un calculator personal reprezinta un bun de larga folosinta, care poate

fii accesibil utilizatorilor.
Functionarea unui PC este de tip algoritmic, adica in fiecare
moment calculatorul stie in ce punct se afla si ce are de facut. Dupa de
executa ce avea de executat, ajunge intr-un nou punct pe care il cunoaste cu
exactitate si are iarasi de realizat o operatie bine determinata.
Deci modul algoritmic de functionare a unui PC inseamna cunoasterea
exacta a starii curente si a operatiei curente de executat, operatie care, o data
realizata, determina o noua stare si o noua operatie de executat. Functionarea
unui PC este bine determinataa.
Componentele principale ale unui calculator personal sunt:
1. Monitorul (display-ul) – este dispozitivul cu ajutorul
caruia un PC poate prezenta informatii utilizatorului;
2. Tastatura – este dispozitivul ce foloseste la introducerea de
informatii in memoria calculatorului;
3. Unitatea centrala (UC) – este “creierul” care coordoneaza
intreaga activitate a unui calculator personal. De aici se
solicita informatii pe care utilizatorul le va introduce de la
tastatura sau se afiseaza rezultatele pe monitor. Tot in
unitatea centrala sunt realizate prelucrarile de date prin
executarea unui program. Caracteristicile principale ale unui
calculator personal sunt date de caracteristicile si paramentrii
de functionare ai unitatii centrale;
4. Imprimanta- este dispozitivul cu ajutorul caruia rezultatele
obtinute cu ajutorul calculatorului pot fi tiparite pe hartie. Pe
monitor, aceste informatii sunt volatile si deseori nu pot fi
 2

utilizate ca atare. Odata tiparite pe hartie, ele devin un bun

utilizabil zeci de ani de zile;
5. Mouse-ul – ca functionalitate este foarte asemanator cu
tastatura, deoarece prin intermediul lui sunt comunicate
informatii catre calculator. Mouse-ul sta pe masa de lucru si
pozitia sa curenta corespunde cu pozitia unui cursor pe ecran.
In momentul in care miscam mouse-ul intr-o directie,
cursorul de pe ecran se misca in aceeasi directie. Mouse-ul
poseda un buton sau mai multe; in momentul in care sageata
de pe cran a ajuns deasupra cuvantului ce reprezinta actiunea
pe care dorim sa o realizam ,apasam butonul mouse-ului si
acea comanda se va lansa automat;
6. Scanner-ul – este un dispozitiv care realizeaza “citirea”
unei fotografii, a unui desen etc. Imaginea citita cu ajutorul
scanner-ului va putea fi apoi afisata pe monitorul
calculatorului, eventual preluata si apoi tiparita.
7. Pe langa aceste dispozitive, un PC poate avea atasate si
altele, mai rar intalnite: microfon pentru comunicarea de
comenzi, difuzoare (stereo), monitoare tridimensionale,
echipamente folosite in industrie etc.
Acestea sunt componentele externe ale unui calculator. Dar
componentele interne sunt cele care, de fapt, asigura functionarea lui:
microprocesorul, memoria interna, magistrala de date si magistrala de
comenzi.
Microprocesorul reprezinta “creierul” intregului calculator,
coordonatorul tuturor operatiilor ce sunt efectuate de catre acesta. El este un
circuit integrat. El este conectat la celelalte componente ale calculatorului
prin magistrala de date si magistrala de comenzi.
Memoria interna, fizic, este formata din mai multe circuite
integrate, care au un aspect exterior asemanator cu cel al microprocesorului.
Memoria interna este alcatuita din mai mult parti de dimensiune egala,
numite locatii de memorie. Ele sunt numerotate in ordine, incepand cu
valoarea 0. Aceste “etichete” puse peste locatiile de memorie se cheama
adrese de memorie. Deci adresele de memorie sunt numele locatiilor
(zonelor) de memorie. Si memoria interna este conectata la celelalte
componente ale calculatorului prin intermediul celor doua magistrale.
Magistrala de date si magistrala de comenzi sunt formate din
niste trasee de cupru pe o placa de circuit imprimat. Prin magistrala de
 3

comenzi circula comenzile, iar prin magistrala de date circula datele

transferate intre componentele calculatorului.
Desigur, rezultatele furnizate de executia unui program nu pot ramane
numai in memoria interna a calculatorului, deoarece nu ar putea fi citite. Ele
trebuie afisate pe monitor. Pentru aceasta, microprocesorul parcurge
urmatoarele etape:
- citeste un caracter din memoria interna;
- depune acest caracter pe magistrala de date;
- depune pe magistrala de comenzi comanda destinata
monitorului: “afiseaza pe monitor acest caracter”. Ciclul se
reia pana se termina de afisat intregul mesaj. Aceasta
modalitate de lucru este posibila, deoarece monitorul, ca
toate dispozitivele calculatorului, este si el cuplat la cele
doua magistrale.
Viteza de lucru a unui microprocesor este determinataa de mai multi
factori:
- frecventa ceasului intern;
- dimensiunea registrelor interne si a magistralei de date (se
masoara cu ajutorul octetului sau bit-ului, prescurtat “b”);
- tipul constructiv al microprocesorului;
- dimensiunea memoriei cache.
Bit-ul este cea mai mica unitate de informatie, in care exista doar doua
valori (sistemul binar), adica doua feluri de informatii: 0, adica nimic (nu,
fals) si 1, adica tot (da, adevarat). Multiplii bit-ului sint puterile lui 2.
Memoria interna contine:
- Memoria de baza - cea mai importanta componenta a
memoriei interne. Ea reprezinta piomii 640 Kb de memorie, sau
altfel spus, memoria maxima disponibila pentru programe in
cazul primului microprocessor folosit la realizarea unui PC –
microprocesorul 8088. Fara aceasta memorie, un calculator nu
poate functiona.
- Memoria expandata - semnificativ mai lenta decat
memoria de baza.
- Memoria extinsa - adresabila direct de catre
microprocessor, de peste 1 Mb. Primii 64 Kb din memeoria
extinsa se cheama “memora de sus” (Upper Memory Block-
UMB). In aceasta zona de memorie poate rula sistemul de
operare MS-DOS.
 4

Memoria externa a unui calculator este compusa, de obicei, din doua

unitati de disc flexibil (de diskette) si un disc fix (hard, Winchester, discul pe
care lucram, pe care se inregistreaza fisierele lucrate de noi).
 5

II. Sistemul de operare MS-DOS

Sistemul de operare MS-DOS a fost creat in anul 1981, de catre firma

“Microsoft”, de unde si denumirea sa: “Microsoft – Disk Operating
System”. El face posibila interfata dintre calculator si utilizator.
Un disc este privit de MS-DOS ca o structura arborescenta, de
directori si fisiere, dupa modelul oferit de sistemul de operare UNIX.
Directorul semnifica numai locul propriu-zis, spatiul fara continut, zona de
pe disc, iar fisierul semnifica informatia, datele existente in acea zona. Un
director reprezinta un simplu nume al unei zone, fisierele reprezinta
continutul acelei zone. Intr-un director se pot afla mai multe fisiere si, de
asemenea, mai multi alti directori (subdirectori) ai acestuia.
Orice disc poseda un director radacina, care este punctul de pornire
al arborescentei. Directorul din care porneste un alt director se cheama
parinte al acestuia.
Aceasta organizare a discului permite o grupare a informatiilor de pe
disc. De obicei, fiecare program se afla intr-un director ce ii poarta numele
(de exemplu, fisierele ce compun pachetul de programe “Windows” se afla
in directorul WINDOWS).
Un director sau un fisier se specifica printr-un nume si o extensie,
despartite printr-un punct. Extensia este formata din maxim trei caractere. In
cazul in care extensia este formata din 0 caractere, atunci numai este
necesara prezenta punctului despartitor. Majoritatea directorilor au in
specificatorul lor extensia vida. In schimb, fisierele au, in majoritatea
cazurilor, o extensie nevida, care semnifica familia (clasa) de fisiere careia ii
apartin.
Exemple de nume de fisiere:
README.TXT – fisier de tip text
TEXT2.IMG – fisier de tip imagine
DORA.DBF – fisier tip baza de date
DESIGNER.EXE – fisier direct executabil (program) etc.
Putem spune ca extensia unui fisier este “numele de familie”, iar
numele fisierului este “prenumele” ce il diferentiaza de alti membri ai
familiei.
Discurile unui IBM-PC sunt denumite de MS-DOS printr-o litera,
urmata de caracterul “:”, adica din doua caractere.
De exemplu, un calculator poate avea:
A: - dichetta
B: - discheta
 6

C: - discul fix
D: - CD etc.
In acelasi director nu pot exista doua fisiere cu acelasi specificator
(nume si extensie), deoarece ele nu ar mai putea fi diferentiate.
Specificatorul ambiguu de fisiere se foloseste pentru a desemna cu
ajutorul unui singur specificator o grupa intreaga de fisiere. El are forma
specificatorului complet de fisiere, dar permite in cadrul numelui sau
extensiei caracterul “*”. Acest caracter are semnificatia “orice”.
Exemple:
1. specificatorul
C:\TYPESET\*.TXT
desemneaza toate fisierele de pe discul C:, din directorul TYPESET,
ce au extensia TXT si orice nume.
2. C:\NC\*.*
desemneaza toate fisierele (cu toate extensiile) din directorul NC.
De asemenea, intr-un specificator ambiguu se poate folosi caracterul
“?” ce are un efect similar, cu diferenta ca nu poate tine locul decat pentru un
singur caracter.

Principalele comenzi MS-DOS:

Comenzile MS-DOS pot fi lansate in momentul in care este afisat

prompterul sistemului de operare. Acest prompter este format din numele
discului de lucru curent, numele directorului de lucru curent, numele
precedat de caracterul “\” si, in final de caracterul “>”, urmat de un cursor
care clipeste, “_”. Acest prompter semnifica faptul ca sistemul de operare ne
asculta si este gata sa preia comenzi. Intr-o astfel de situatie urmeaza tastarea
comenzii dorite si apoi tastarea lui Enter. Dupa fiecare comanda a
oricarui program se tasteaza Enter, pentru ca ea sa poata fi
executata de catre calculator. In acel moment, comanda este executata
si pe ecran sunt afisate mesajele corespunzatoare. Comenzile MS-DOS pot fi
tastate cu litere mari sau cu litere mici, distinctia dintre ele nefiind operata.
Daca un parametru al unei comenzi este incadrat in paranteze drepte,
adica [ ], inseamna ca este optional.
Exemplu:
C:\_
 7

Atentie la semnificatia tastei spatiu (blank) in cadrul

comenzilor! Ea delimiteaza comanda propriu-zisa de intrare,
adica sursa (in stanga) si de iesire, adica destinatia (in dreapta).

Comanda de schimbare a discului de lucru:

Un nume de disc urmat de apasarea tastei Enter semnifica “mutarea”

pe acel disc. Din acel moment discul respectiv va deveni discul de lucru
curent.
Exemplu:
Daca este afisat prompterul:
C:\_
Si tastam “A:Enter”, vom obtine prompterul:
A:\_
care semnifica faptul ca discul de lucru curent este “A:”.

Comanda DIR

Semnifica afisarea continutului unui director (numele fisierelor,

extensia lor, data si ora la care s-a lucrat ultima data in ele, adica la care s-au
facut ultimele modificari etc.).
Exemple:
1. C: \ANTIVIR>DIR
Afiseaza la ecran tot continutul directorului ANTIVIR.
2. C: \ANTIVIR>DIR *.EXE
Afiseaza toate fisierele executabile din directorul ANTIVIR.
3. C: \ANTIVIR>DIR /p /w
- parametrul /p determina afisarea pe ecran a continutului
directorului pagina cu pagina, asteptand din partea
utilizatorului confirmarea pentru afisarea pe ecran a pagini
urmatoare;
- paramentrul /w determina afisarea doar a numelor de fisiere
si subdirectori, fara informatiile suplimentare.

Comanda CD

Aceasta comanda permite mutarea din directorul curent in alt director.

Noul director, specificat in comanda, devine director de lucru curent si
 8

asupra sa au efect in mod implicit celelalte comenzi referitoare la fisiere sau

directori. Ea poate avea urmatoarele forme particulare, modul lor de gandire
fiind valabil pentru toate comenzile MS-DOS:
1. CD
Afiseaza directorul curent al discului de lucru curent.
2. CD d:
Afiseaza directorul curent al discului specificat (d: poate fi A:, B:, C:
etc.).
3. CD <nume director>.
Exemplu:
C: \COPY>CD PASCAL
C: \COPY\PASCAL>_
4. CD\<nume director>
Stabileste ca direcor curent directorul “nume director” al directorului
radacina (root).
Forma consdensata generala a comenzii CD este
urmatoarea:
CD [d:][\director]
Aceasta forma include formele prezentate anterior, plus alte variante
posibile.

Comanda RD

Formatul general al comenzii este:

RD [d:]director
efectul ei fiind stergerea de pe discul specificat al directorului
specificat in comanda.

Comanda MD

Formatul general al comenzii este:

MD [d:]director
si efectul ei este crearea pe discul specificat a directorului specificat in
comanda.

Comanda COPY
 9

Este comanda care permite copierea de fisiere. Se pot copia fisiere de

pe un disc pe altul sau pe acelasi disc, dintr-un director in altul. Formatul
general al comenzii este urmatorul:
COPY <sursa> <destinatie> [parametrii]

Comanda DEL

Denumirea provine de la verbul englez “to delete”, care inseamna “a

sterge”.
Forma generala a comenzii este:
DEL <specificator-ambiguu-fisiere> [/p]
si are ca rezultat stergerea de pe disc a fisierelor specificate. Prezenta
paramentrului /p va determina sistemul sa ceara din partea utilizatorului
confirmarea stergerii pentru fiecare fisier in parte.

Comanda UNDELETE

In cazul stergerii unui fisier, acesta nu este sters efectiv de pe disc.

Singura operatie realizata de sistemul de operare este marcarea cu un
caracter special a primului caracter din numele fisierului. Odata operata
aceasta marcare, fisierul nu mai este afisat de comanda DIR sau de celelalte
comenzi si spatiul de pe disc in care se afla fisierul devine disponibil pentru
celeleate fisiere. Informatia continuta in fisier nu este inca alterata.
In momentele imediat urmatoare comenzii DEL, se poate lansa
comanda UNDELETE, pentru cazul in care ne-am razgandit si vrem sa
recuperam fisierul sters. Sistemul de operare va intreba care era primul
caracter al numelui fisierului si va opera recuperarea lui. Intre comenzile
DEL si UNDELETE nu trebuie sa efectuam prea multe alte operatii,
deoarece spatual afectat fisierului pe care dorim sa-l recuperam poate fi
folosit pentru o alta scriere pe disc. Formatul comenzii este urmatorul:
UNDELETE <specificator-ambiguu-fisier>

Comanda XCOPY

Este o comanda similara comenzii COPY, dar opereaza la nivel de

directori, nu de fisiere. Formatul ei este identic cu cel al comenzii COPY.

Comanda REN
 10

Denumirea comenzii provine de la verbul englez “to rename”, care

inseamna “a redenumi”.
Ea permite schimbarea specificatorului unui fisier (a numelui sau a
extensiei sale). Cele doua moduri posibile de utilizare a comenzii sunt:
REN <specificator vechi> <specificator nou>
REN <specificator-ambiguu-vechi> <specificator-ambiguu-nou>

Comanda TYPE

Aceasta comanda permite vizualizarea pe ecran a continutului (nu a

numelui, ca in cazul lui DIR) unui fisier. Formatul comenzii este urmatorul:
TYPE <specificator fisier>

Comanda COMP

Este utila pentru a compara continutul a doua fisiere. In general, dupa

efectuarea unei copieri de pe un disc flexibil sau pe un disc flexibil este
indicata lansarea acestei comenzi, pentru a constata daca s-a efectuat corect
copierea (discurile flexibile sunt considerate materiale consumabile,
deoarece sunt mai expuse la erori si au o viata cu mult mai scurta decat
discurile fixe). Formatul comenzii este urmatorul:
COMP <specificator ambiguu sursa> <specificator ambiguu destinatie>

Comanda PRINT

Este comanda de tiparire a fisierelor (continutului fisierelor) la

imprimanta. Tiparirea se realizeaza pe baza unei “cozi de asteptare”. In
aceasta coada se introduc, prin intermediul comenzii PRINT, numele
fisierelor ce trebuie tiparite. Chiar daca tiparirea unui fisier nu s-a terminat,
in “coada” pot fi introduse si alte fisere. Acestea vor astepta, in ordine
(sunt fisiere, nu oameni), pana le va veni randul pentru a fi listate.
Tot cu comanda PRINT se poate interveni in “coada” pentru
eliminarea unui fisier sau se pot vizualiza numele fisierelor ce asteapta a fi
listate.
Formatul comenzii este urmatorul:
PRINT <specificator fisier> [parametrii]
Unde cei mai importanti parametrii sunt:
/d:<dispozitiv> - specifica perifericul la care se efectueaza tiparirea;
/t – sterge toate fisierele din coada de tiparire;
/c – sterge fisierul specificat din coada de tiparire;
 11

/p – adauga la coada de tiparire fisierul specificat.

Comada PRINT, fara un specificator de fisiere si fara parametrii,
afiseaza numele fisierelor aflate in coada de asteptare.
De multe ori este preferat un echivalent al comenzii PRINT:
COPY <specificator fisier> LPT1:
Unde “LPT1:” reprezinta imprimanta (sau “PRN:”), care comanda
realizeaza, de asemenea tiparirea de fisiere. Diferenta este ca din momentul
lansarii unui astfel de COPY si pana in momentul terminarii tiparirii,
calculatorul nu poate primi alte comenzi.

Comanda ATTRIB

Este comanda care poate manevra atributele fisierelor. Pe langa nume

si extensie un fisier poseda si atribute. Acestea sunt:
- “read-only” = numai citire;
- “arhive” =arhiva;
- “system” = system (fisierele cu acest atribut contin, in
general, sistemul de operare);
- “hidden” = ascuns (fisierul cu acest atribut nu este afisat de
comanda DIR, nu poate fi copiat etc.)
si pot avea valorile + (acordare atributului) sau – (stergerea atributului).
Prin intermediu comenzii ATTRIB, atributele “read-only” si “archive”
pot fi revocate sau acordate fisierelor. Forma comenzii este urmatoarea:
ATTRIB [+r] [ -r} [+a] [-a] <specificator ambiguu fisiere>

Comanda BACKUP

Este folosita pentru salvarea de fisiere de pe un disc pe altul. Forma

comenzii este urmatoarea:
BACKUP <specificator fisier sursa> <specificator destinatie> [parametrii]

Comanda RESTORE

Este comanda complementara lui BACKUP si realizeaza restaurarea

de fisiere de pe un disc pe altul. Forma comenzii este aceeasi cu a comenzii
BACKUP.
 12

Comanda DISKCOPY

Este o comanda care asigura copierea rapida si integrala a discurilor

flexibile. Copierea se realizeaza la nivel fizic, deci se obtine un disc identic
cu cel original. In cazul in care discul destinatiei nu este formatat (cu
comanda FORMAT), DISKCOPY realizeaza automat formatarea identica a
destinatiei. Comanda DISKCOPY are urmatoarea forma:
DISKCOPY <sursa> <destinatie>
unde sursa si destinatia pot specifica aceeasi unitate de disc flexibil.
Exemple:
1. DISCKCOPY A: B:
copiaza integral discul din unitatea A: pe discul din unitatea B:, daca
cele doua unitati sunt identice.
2. DISKCOPY A: A:
Copiaza un disc pe alt disc, folosind o singura unitate.

Comanda DISKCOMP

Este folosita pentru a compara doua discuri flexibile la nivel fizic.

Cele doua discuri trebuie sa fie formatate identic. Forma comenzii este
urmatoarea:
DISKCOMP <sursa> <destinatie>
Exemplu:
DISKCOMP A: B:

Comanda LABEL

Este comanda care permite vizualizarea sau modificarea etichetei unui

disc (“volume label”). Forma comenzii este urmatoarea:
LABEL [d:][eticheta]
Exemplu:
LABEL
Afiseaza eticheta discului de lucru curent.
LABEL A:
afiseaza eticheta din unitatea A:.
LABEL A:DATE5
stabileste eticheta DATE5 pentru discul din unitatea A:

Comanda ASSIGN
 13

Aceasta comanda permite redirectarea acceselor la un disc catre un alt

disc. Forma comenzii este urmatoarea:
ASSIGN <sursa>=<destinatia>
Exemplu:
ASSIGN A:=B:
Aceasta comanda transmite sistemului de operare urmatorul mesaj:
“de acum inainte discul B: inlocuieste discul A:”, adica orice citire sau
scriere care apeleaza discul A: este reorientata pe discul B:. Comanda
ASSIGN fara parametrii sterge toate redirectarile anterioare. Comenzile
DISKCOPY, DISKCOM si FORMAT neglijeaza redirectarile stabilite de
ASSIGN.

Comanda CHKDSK

Verifica daca pe un anumit disc exista erori. In cazul in care

depisteaza erori logice (nu fizice), poate opera corectarea acestora daca
utilizatorul confirma operatia. Forma comenzii este urmatoarea:
CHKDSK [d:] [/f] [/v]
unde d: reprezinta discul de verificat.
/f reprezinta corectarea erorilor;
/v afiseaza in timpul verificarii numele fisierelor care sunt verificate.

Comanda TREE

Aceasta comanda afiseaza structura de directori a unui disc, pornind

din punctual specificat. Forma comenzii este urmatoarea:
TREE [d:][director]

Comanda MEM

Furnizeaza informatii despre memoria interna a sistemului si despre

programele incarcate in memorie. Sintaxa comenzii este urmatoarea:
MEM [/PROGRAM] [/DEBUG] [/CLASSIFY]
Parametrii au urmatoarea semnificatie:
/PROGRAM = informatii despre programele incarcate in memorie;
/DEBUG = informatii despre programele si driver-ele incarcate in
memorie;
/CLASSIFY = informatii despre programele si driver-ele incarcate in
memorie si cantitatea de memorie pe care o ocupa.
 14

In cazul absentei oricaror paramentrii, comanda are rol doar de

afisare, ca orice comanda fara parametrii. Ea afiseaza valorile celor
trei tipuri principale de memorie: memoria de baza, memoria expandata si
memoria extinsa.

Comanda VER
Afiseaza versiunea de MS-DOS. Forma comenzii este:
VER

Comanda CLS

Sterge ecranul calculatorului si pozitioneaza cursorul in partea stanga

– sus a ecranului. Forma comenzii este urmatoarea:
CLS

Comanda DATE

Permite introducerea in calculator a datei calendaristice.

Forma comenzii este urmatoarea:
DATE [ll-zz-aa]
Unde,
- ll = luna
- zz = ziua
- aa = anul.

Comanda TIME

Permite introducerea in calculator a orei curente. Forma comenzii este

urmatoarea:
TIME [oo:mm:ss]
Unde,
- oo = ora (doua cifre)
- mm = minutul (doua cifre)
- ss = secunda (doua cifre)
 15

Comanda FORMAT

Orice disc, inainte de a putea fi folosit, trebuie formatat. Aceasta

operatie pregateste discul pentru pentru utilizarea efectiva. Discul, ca unitate
fizica, este format din piste si sectoare. Practic, formatarea marcheaza pe
disc etichetele de pista si de sector, etichete ce vor fi utilizate pentru a putea
accesa aceste piste si sectoare ale discului. Daca un disc nu ar avea marcate
aceste etichete (spre exemplu, o pista ar fi o insiruire de octeti), unitatea de
disc nu ar putea determina unde incepe un sector si unde se termina. Din
acest motiv, se creeaza mai intai marcaje pe disc, care delimiteaza pistele si
sectoarele sale. Abia dupa aceasta operatie, pe disc se poate memora
informatie utila. Operatia de formatare distruge intregul continut al discului.
Daca pe disc existau fisiere, acestea vor fi pierdute. Ele se pot recupera
numai cu comanda UNFORMAT. Deci, inainte incercarii de reparare a unui
disc prin formatarea sa, se salveaza toate informatiile utile de pe acel disc.
Deci, comanda formateaza un disc flexibil sau un disc fix. Formele ei
sunt urmatoarele:
FORMAT d: [/n:sectoare] [/t:piste] [/v:eticheta] [/s]
sau
FORMAT d: [/f:tip-formatare] [/v:eticheta] [/s]
unde,
- d: = discul ce va fi formatat
- /v = eticheta de volum care va fi atribuita discului
- /s = pe disc se va transfera si sistemul de operare (nu va fi
necesara comanda SYS)
- /n: si /t: = specifica numarul de sectoare si numarul de piste
cu care va fi formatat discul
- /f: = specifica tipul de formatare ce va fi aplicata discului (de
exemplu, 1,44 Mb etc.)

Comanda UNFORMAT

In cazul formatarii accidentale a unui disc fix sau flexibil exista o

solutie de recuperare a informatiilor de pe disc, prin aceasta comanda, care
trebuie lansata imediat dupa formatare.
Forma comenzii este urmatoarea:
UNFORMAT d:
unde d:este numele discului ce trebuie readus la forma anterioara
formatarii.
 16

Comanda SYS

Transfera sistemul de operare pe discul specificat. Aceasta operatie

inseamna scrierea programului de incarcare in sectorul de boot si copierea
fisierelor ce compun sistemul de operare (si anume IO.SYS, MSDOS.SYS,
COMMAND.COM). Comanda nu distruge informatiile de pe discul pe care
va transfera sistemul de operare.
Forma comenzii este urmatoarea:
SYS d:

Sistemul de operare MS-DOS poate fi utilizat de catre calculatoarele

legate in retea (MS-DOS multiuser).
Editorul de texte al sistemului de operare MS-DOS poarta denulirea
de EDIT.
Toate calculatoarele, ca sa poata fi utilizate, trebuie sa aiba mai intai
instalate un sistem de operare, care sa faca legatura intre calculator si
utilizator (MS-DOS, WINDOWS, UNIX, XENIX – care este UNIX pentru
IBM-PC).
 17

III. Aplicatii de tip meniu. Exemplificare: Norton

Commander (NC)

Desi sistemul de operare este baza, de cativa ani a inceput, cu astfel de

aplicatii, utilizarea efectiva a unui calculator personal. Aplicatiile de tip
meniu au urmatoarele avantaje:
- utilizare comoda; concentrare a atentiei asupra ecranului, nu
asupra tastaturii;
- filtrarea sintactica a comenzilor eronate;
- interactivitate;
- mesaje de ajutor (help) in orice situatie;
- aspect si utilizare unitara a tuturor aplicatiilor-meniu etc.

Un meniu este un dreptunghi afisat pe ecran, continad o lista de

comenzi, de valori etc., cu ajutorul caruia putem selecta cu usurinta o
comanda.
O casuta de dialog inseamna mai multe meniuri grupate impreuna,
plus o lista de actiuni posibile.
Pachetul de programme NC a fost conceput pentru gestionarea
dialogului utilizator-calculator intr-un mod mai prietenos. Principalele lui
functii sunt cele ale sistemului de operare MS-DOS (in fapt, el este
operational sub sistemul de operare DOS pe calculatoare compatibile IBM-
PC), avand in plus si alte comenzi.
Deschiderea sesiunii de lucru cu NC se realizeaza prin apelarea
acestuia in unul din modurile:
1. C: \nc.exe sau
2. C: \nc
In urma apelului sunt afisate pe ecran doua ferestre, in interiorul carora
se vizualizeaza structura directorului curent (subdirectoare, fisiere).
Dedesubtul ferestrelor, NC afiseaza o bara inferioara de meniu, ce
poate fi activata cu ajutorul tastelor functionale F1-F10:
F1 activeaza help-ul;
F2 activeaza meniurile (Menu);
F3 vizualizeaza continutul fisierelor (View);
F4 – cu ajutorul ei se pot edita fisiere (Edit);
F5 efectueaza copierea fisierelor (Copy);
F6 efectueaza redenumirea fisierelor si directoarelor sau mutarea
fisierelor (RenMov);
F7 efectueaza crearea directorilor (directoarelor) – Mkdir;
 18

F8 efectueaza stergerea fisierelor si directoarelor (Delete);

F9 activeaza bara superioara de meniu (PullDn);
F10 incheie sesiunea de lucru cu NC si reda controlul sistemului de
operare (Quit).
Bara superioara de meniu este alcatuita din mai multe submeniuri
derulante, compuse, la randul lor, din diferite unitati de meniu. Submeniurile
sunt urmatoarele:
Left, care cuprinde comenzile: brief, full, info, tree, quick view, link;
on/off (combinatia de taste CTRL-F1), name, extension, time, size, unsorted,
re-read, filter, drive (combinatia de taste ALT-F1);
Files, care cuprinde comenzile ce pot fi accesate cu tastele functionale
de la F1 la F8 si file Attributes, Send files, select group, unselect group, quit;
Commands, care cuprinde comenzile: NCD tree, find file, history,
EGA lines, Swap panels, panels on/off, compare directories, send/receive
mail, commander mail, menu file edit, extension file edit;
Options, care are urmatoarele comenzi: configuration, editor, auto
menus, path prompt, key bar, full screen, mini status, clock, save setup;
Right, care are comenzile identice ca Left, mai putin on/off (se poate
inlocui cu combinatia de taste CTRL-F2) si drive (se poate inlocui cu
combinatia de taste ALT-F2).
 19

IV. Sistemul de operare WINDOWS

Pachetul de programme WINDOWS poate fi considerat un sistem de

operare multitasking, extrem de prietenos cu utilizatorul. El se bazeaza pe
lucrul cu ferestre, care este foarte rapid, dar ocupa multa memorie in
calculator. De fapt, WINDOWS este o aplicatie ce ruleaza sub MS-DOS, ca
oricare alta aplicatie.
El ofera trei mari servicii:
a. pe ecran, fiecare pachet de programe este reprezentat printr-un icon,
construit sugestiv pentru a semnifica tipul aplicatiei;
b. din oficiu, pachetul WINDOWS se livreaza cu un set de utilitare de
larga folosinta, gata instalate: editor de texte, editor grafic, baza de date
personale, agenda electronica etc. Toate aceste utilitare au aspect
standardizat, precum si meniurile si “butoanele”, care au intotdeauna
aceiasi semnificatie;
c. WINDOWS ofera un suport de programe (rutine, functii). Pe baza unui
astfel de suport, programatorii pot concepe mai rapid si mai sigur aplicatii
cu un inalt nivel de prezentare, cu aspect unitar, similar in exploatare.
Timpul de adaptare a unui utilizator de la o aplicatie la alta este minim si
exista foarte multe facilitati de lucru in retea.
 20

V. Pachete de programe
1. Aplicatii financiar-contabile

Au ca punct de pornire bazele de date. Se pot realiza prin pachetul de

programe FOXPRO (gama de aplicatii din familia CIEL), LOTUS 1-2-3,
QUATTRO, EXCEL.

2. Baze de date

Se pot realiza pornind de la aceleasi pachete de programe ca la

punctul 1., in plus putand fi utilizat si WINDOWS-ul.

3. Editare si procesare de texte

Se poate realiza utilizand Microsoft Word (cu ajutorul caruia a fost

realizat si acest material), Msoffice, Sprint (al firmei “Borland”) etc.

4. Realizarea de publicatii

Se pot realiza cu ajutorul pachetelor de programe Ventura, Page

Maker etc.

5. Editarea de grafica

Se poate lucra in Foto Touch, Foto Finish, CorelDraw Photo Paint,

Foto Styler, Fractal Design Painter (permite realizarea de adevarate picturi),
Quattro, Designer, Lotus, Animator.

6. Proiectarea asistata pe calculator

Desenele se pot redacta cu AutoCad, proiectarea in domeniul

electronic se poate realiza cu ORCAD, iar analizele cu element finit (calculul
rezistentei structurilor mecanice, arhitectonice, aerodinamice) cu ANSYS,
SAP.

Bibliografie:

- “PC – manualul incepatorului” – Marinescu si Trandafirescu;

- “Sistemul de programe Norton Commander” – Florentina Hristea