Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
5 Încercările Maşinilor Sincrone
5 Încercările Maşinilor Sincrone
CAPITOLUL 5
încercare. Tensiunea fiecărei trepte (se creşte lin în 10 s), se va menţine timp de
1 minut, iar curentul de scurgere se va măsura în acest timp la intervale de 15
secunde. Calitatea izolaţiei în funcţie de tensiunea aplicată treptei este
caracterizată de variaţia curentului de scurgere, măsurat după 1 minut pe
fiecare treaptă a tensiunii de încercare. După deconectarea instalaţiei de
încercare de pe partea tensiunii joase, înfăşurarea încercată se va descărca
obligatoriu la masă timp de 5 minute. Determinarea rigidităţii dielectrice dintre
spirele înfăşurărilor de curent alternativ, pentru toate maşinile sincrone, cu
excepţia hidrogeneratoarelor, se face conform standardelor în vigoare, cu o
tensiune corespunzătoare curentului de excitaţie nominal dar nu mai mică decât
1,3 ori valoarea tensiunii nominale a maşinii. Această încercare se poate face
atât prin forţarea excitaţiei cât şi prin creşterea frecvenţei tensiunii (această
creştere nu trebuie să fie mai mare de 15% peste valoarea nominală şi se
utilizează la hidrogeneratoarele unde prin scăderea sarcinii se poate creşte
turaţia). Tensiunea de încercare se creşte lin şi se menţine la valoarea prescrisă
a încercării timp de 5 min după care se descreşte în acelaşi mod. Deoarece
maşinile sincrone de putere foarte mare (peste 10MVA) au secţiile bobinei
indusului formate din câte o singură spiră, scurtcircuitarea între spire ia forma
unei duble străpungeri a izolaţiei la corpul maşinii. Producerea scurtcircuitării
spirei în crestătură, sau chiar la partea frontală, este însoţită de o topire intensă
atât a oţelului cât şi a miezului, constituind o avariere gravă a maşinii. Din
acest motiv, la încercarea unor astfel de maşini, trebuie luate măsuri
corespunzătoare de protecţie ce vor acţiona în sensul dezexcitării rapide a
maşinii de încercat.
5.2 VERIFICAREA SIMETRIEI TENSIUNILOR ÎN ÎNFĂŞURAREA
INDUSULUI
Conform standardelor în vigoare (STAS 1893-65), această verificare
este obligatorie pentru maşinile trifazate. Prin această încercare se verifică
corectitudinea conectării bobinelor din componenţa unei faze. Încercarea
constă în măsurarea tuturor tensiunilor între faze, turaţia şi curentul de excitaţie
fiind constante. Diferenţa dintre valorile măsurate nu trebuie să depăşească
suma erorilor voltmetrelor la măsurare. Dacă suma acestor erori nu poate fi
cunoscută, se poate adopta diferenţa maximă admisibilă dintre cele mai mari şi
cele mai mici valori măsurate şi 1% din media acestor valori. Pentru a nu
influenţa rezultatele măsurătorilor, este raţional a se folosi unul şi acelaşi
Capitolul 5 ÎNCERCĂRILE MAŞINILOR SINCRONE 241
aparat, care să fie comutat pe fiecare circuit, direct la borne pentru tensiuni sub
600 V şi cu transformatoare de tensiune, peste această valoare. Se poate
verifica simetria tensiunilor fără a excita maşina, măsurându-se doar tensiunea
datorată magnetismului remanent. Concomitent cu verificarea smietriei
tensiunilor, se determină şi succesiunea fazelor, după care se marchează
bornele înfăşurării indusului în conformitate cu prescripţiile din standarde
(STAS 3530-67, tabelul 1). Pentru maşinile având înfăşurări compuse, bornele
maşinii se vor nota cu aceleaşi litere ca şi în cazul înfăşurărilor simple, dar cu
cifre suplimentare înaintea literelor (de exemplu lU1; lU2; 2U1; 2U2).
Înfăşurarea indusului maşinilor sincrone monofazate va avea bornele notate cu
U1 (început) şi U2 (sfârşit), alegerea lor fiind arbitrară.
Tabelul 1
Denumirea şi
Notarea bornelor
modul Numărul Denumirea
deconectare a bornelor bornelor
Începutul Sfârşitul
bobinelor
A.Bobina Prima fază U1 U2
statorului Faza a doua V1 V2
6
(indusului): Faza a treia W1 W2
Fazele separate
Conectarea în Prima fază U1
stea Faza a doua V1
3 sau 4 Faza a treia W1
Punctul N
neutru
Conectarea în Prima fază U1
triunghi 3 Faza a doua V1
Faza a treia W1
B.Bobinele de
excitaţie ale
(inductorului) 2 – K1 K1
maşinilor
sincrone
242 ÎNCERCĂRILE MAŞINILOR ELECTRICE
E0rem ∆Ie0
2
Ie0 Ie0
e0max Ie0N
∆Ie0
Figura 5.1 Figura 5.2
Experimental, determinarea caracteristicii se face antrenând rotorul la
turaţia de regim, crescând progresiv curentul de excitaţie de la zero până când
tensiunea obţinută la bornele indusului depăşeşte cu 30% tensiunea nominală a
maşinii (Eo=l,3UN), după care se reduce în acelaşi mod curentul de excitaţie la
zero. Se măsoară în fiecare punct considerat curentul de excitaţie Ieo, tensiunea
la borne Eo, turaţia n şi frecvenţa, cu datele obţinute trasându-se caracteristica
Capitolul 5 ÎNCERCĂRILE MAŞINILOR SINCRONE 243
A A A A A A A A A
A
A
a. b. A
IN
UN
1
2 IN
Iesc I`sc Isc
Ie
Ie I
Ie0 IeN IN
Figura 5.8 Figura 5.9
Pe caracteristicile în "V" determinate experimental, ducând o paralelă la axa
absciselor, de ordonată IN, aceasta va intersecta caracteristica în "V"
corespunzătoare puterii nominale sau cuplului nominal într-un punct a cărui
abscisă reprezintă valoarea curentului nominal de excitaţie IeN.
Capitolul 5 ÎNCERCĂRILE MAŞINILOR SINCRONE 247
E0
∆UN
UN
Iea jXpIN
Iep Uep
UN
IeN Ie
φN
IeN
Figura 5.12 IN
Deoarece Uep=-jωψop, rezultă că fazorul ψop respectiv curentul Iep sunt
defazaţi cu 90° în avans faţă de Uep, (se va reprezenta Iep, cu 90° în avans faţă
de Uep,). Dar tensiunea Uep este produsă de tensiunea magnetomotoare
rezultantă obţinută din tensiunea magnetomotoare inductoare şi cea a reacţiei
indusului. Astfel, pentru a compensa tensiunea magnetomotoare a reacţiei
250 ÎNCERCĂRILE MAŞINILOR ELECTRICE
E0 UN
∆UN
∆UN UN
E0
UN
Iea jXpIN jXpIN
Uep Iea
Iep
Iep RIN
IeN Ie Uep
UN RIN
2
⎛ I ⎞
p p = p pN ⎜⎜ ⎟⎟ (5.10)
⎝ IN ⎠
unde: ppN - sunt pierderile în contactele perii-inele corespunzătoare
curentului nominal din înfăşurarea de excitaţie a maşinii sincrone.
3. Determinarea pierderilor mecanice, în fier, suplimentare şi a
pierderilor în excitaţie. Una din metodele practice de determinare a acestor
pierderi este metoda motorului tarat. Motorul tarat este utilizat pentru
antrenarea maşini sincrone la viteză nominală (de sincronism), în vederea
determinării pierderilor mecanice, în fier, suplimentare şi dacă este cazul a
pierderilor în excitaţie. Puterea motorului tarat trebuie să fie mai mare, ca ordin
de mărime, decât suma pierderilor în maşina sincronă de încercat. Schema
electrică de principiu este reprezentată în figura 5.15. Pentru efectuarea
încercării necesare determinării pierderilor menţionate, înfăşurarea de excitaţie
a maşinii sincrone va fi alimentată de la o sursă separată de curent continuu.
= = =
K
A
A V A
Rp
Rc A inele
V
0 V
MCC A I
Ex.s. Ex.d. = Ex.
V C
V
A A A
Figura 5.15 Rs
Separarea pierderilor mecanice Se antrenează maşina sincronă,
neexcitată, cu ajutorul motorului tarat, la viteza de sincronism. Puterea
furnizată la arbore de motorul tarat serveşte acoperirii pierderilor mecanice din
maşina sincronă de încercat. Considerând P1, puterea absorbită de la reţea de
Capitolul 5 ÎNCERCĂRILE MAŞINILOR SINCRONE 255
pFe pj+ps
pm pm
U2 I2
0
Figura 5.16 Figura 5.17
= 2
Caracteristica (pm+pFe) f(U ) se recomandă a fi trasată pentru tensiunea
U variind între 0 şi 1,3 UN.
Separararea pierderilor suplimentare Pentru determinarea
pierderilor suplimentare ale maşinii sincrone de încercat, se conectează
înfăşurările statorului acesteia în scurtcircuit. Se antrenează maşina sincronă cu
ajutorul motorului tarat, la viteza de siacronism şi se alimentează înfăşurarea sa
de excitaţie cu un curent, preluat de la o sursă separată, crescător de la zero
până când curentul statoric atinge valoarea nominală. Se măsoară puterea P1
absorbită de motorul tarat şi curentul statoric respectiv. Puterea absorbită la
256 ÎNCERCĂRILE MAŞINILOR ELECTRICE
R.F.
MA MS
3~ 3~
M
Figura 5.18
- Se încarcă maşina de încercat la o sarcină oarecare astfel încât între Eo
şi U să apară un unghi θ oarecare (θ≠ 0).
- Se modifică cu unghiul θA poziţia rotorului regulatorului de fază,
respectiv cu pAθA, faza tensiunii aplicate, prin regulator, maşinii auxiliare până
când curentul statoric al acesteia se anulează. În acest moment tensiunile EA şi
U ale maşinii auxiliare sunt în fază, iar unghiul intern θ al maşinii de încercat,
fixat de sarcină, este:
θ = p A ⋅θ A (5.25)
unde: pA este numărul de perechi de poli ai regulatorului de fază. Pentru
maşinile sincrone având un număr mare de poli, unghiul intern θ se va
determina cu atât mai precis cu cât regulatorul de fază are un număr mai mic de
poli, deoarece va creşte unghiul θA necesar de rotire a regulatorului de fază.
2. Metoda maşinii sincrone auxiliare separate mecanic Metoda
foloseşte schema de principiu din figura 5.19 a, unde maşina auxiliară A se
roteşte ca motor în gol, separat de maşina de încercat MS care funcţionează în
regim de generator fiind antrenată de motorul M. Pe fiecare din arborii celor
două maşini sunt fixate discuri din materiale izolante. Pe una din feţele discului
mare este o rază metalică ce vine în contact cu peria care alunecă pe periferia
acestuia. Discul mic are periferia metalizată şi în contact cu raza metalică.
Contactele discurilor sunt conectate în serie cu un telefon T şi o sursă de ton
- Se reglează curentul de excitaţie şi debitul agentului motor la motorul
de antrenare al maşinii de încercat astfel încât aceasta să fie în gol, deci
curentul statoric să fie nul. În acest caz unghiul intern θ este zero.
- Se decalează peria care alunecă pe periferia discului mare solidar cu
arborele maşinii auxiliare până când contactele ambelor discuri se închid
simultan, fapt constatat de tonul ce apare în telefon.
260 ÎNCERCĂRILE MAŞINILOR ELECTRICE
MA MS
MA MS
3~ 3~ M T
T
a. b.
Figura 5.19
- Se deplasează cu un unghi θA peria de pe discul maşinii auxiliare până
când se obţine din nou ton în telefon. În acest caz unghiul intern al maşinii de
încercat va fi:
θ = p A ⋅θ A
unde: pA -este numărul de perechi de poli ai maşinii auxiliare.
5.8.2 Determinarea unghiului intern ca unghi electric între
tensiunea indusă şi tensiunea la borne
Metoda oscilografului foloseşte schema din figura 5.20 în care maşina
sincronă de încercat MS funcţionând în regim de generator este antrenată de un
motor M. Pe arborele maşinii de încercat este fixat un magnet permanent
rotindu-se solidar cu acesta, ce trece prin faţa unei bobine în care se induce o
tensiune care se oscilografiază odată cu tensiunea de fază u a maşinii de
încercat.
- Se realizează oscilograma acestor tensiuni pentru situaţia de
funcţionare ca generator în gol a maşinii de încercat, unde to este decalajul în
timp a celor două tensiuni u şi e. (figura 5.20 b)
- Se încarcă maşina de încercat la o sarcină oarecare ce va corespunde
unui unghi intern θ≠0 şi se oscilografiază decalajul în timp dintre tensiunile u şi
e care este t (figura 5.20 c).
- Considerând perioadele T0 şi T ale tensiunii u în cele două situaţii,
unghiul intern θ se determină cu relaţia:
Capitolul 5 ÎNCERCĂRILE MAŞINILOR SINCRONE 261
⎛t t⎞
θ = ⎜⎜ 0 − ⎟⎟2π (5.26)
⎝ T0 T ⎠
u,e T0 T
t0 t
N MS
b. c.
S 3~ M
θ
a. d.
Figura 5.20
Aşadar, dacă bobina se poziţionează astfel încât la θ=0 cele două
tensiuni să treacă prin zero, decalajul introdus între acestea la încărcarea
maşinii de încercat determină mărimea unghiului intern θ (figura 5.20.d).
5.8.3 Determinarea unghiului intern la maşina sincronă prin
metoda stroboscopică
Această metodă, deşi este mai puţin precisă, datorită simplităţii ei, este
utilizată destul de frecvent. Metoda are la bază efectul stroboscopic creat de o
lampă cu descărcare cu neon, la care se ştie că în fiecare semialternanţă a
curentului de alimentare iluminarea trece prin maxim. Pe axul motorului se
fixează un ac indicator reflectorizant (ca un ac magnetic), iar pe partea fixă a
statorului maşinii, în preajma acului indicator, în planul de rotire a acului, se
fixează un sector circular gradat direct în radiani sau grade electrice (este
expusă metoda folosită la maşina bipolară). Iluminând acul şi sectorul cu un
bec cu descărcare în gaze, cu razele luminoase pe direcţia longitudinală a
maşinii, se constată că la rotirea rotorului la sincronism (becul fiind alimentat
de la tensiunea care se aplică maşinii sincrone), poziţia acului apare fixă în
raport cu sectorul gradat (fenomenul se datorează persistenţei pe retină a
imaginii acului în momentele de iluminare maximă de către sursă).
Procedeul de măsurare a unghiului intern este următorul: Se antrenează
maşina la sincronism şi, pentru mersul în gol, se roteşte sectorul circular în aşa
fel încât acul indicator de pe rotor să aibă imaginea proiectată pe sector în
dreptul diviziunii 0, adică în această situaţie θ=0. Dacă maşina funcţionează în
262 ÎNCERCĂRILE MAŞINILOR ELECTRICE
Mpr
-π -π/2
-π/4 π/4 π/2 π
Maux
-Mmax
Figura 5.21
În scopul aflării valorii maxime a cuplului rezultant este suficientă
cunoaşterea valorilor maxime ale celor două cupluri Me şi Mx sau cel puţin a
raportului acestor valori. Cunoaşterea raportului valorilor maxime ale celor
două cupluri permite aflarea unghiului θmax care impune limita de funcţionare
264 ÎNCERCĂRILE MAŞINILOR ELECTRICE
3′′ 2
1
A′ 4
A A0
3′
θ
3′′ e θ0 θ
2′
2′′
Figura 5.22
Unghiul θ0 se poate determina în situaţia funcţionării în gol a motorului.
La inversarea polarităţii curentului de excitaţie, dar pentru Ie<IeN şi Ie<0; cuplul
de excitaţie îşi schimbă semnul (-Memax(Ie)sinθe, reprezentat prin curba 2’, iar
cuplul rezultant va avea expresia:
M = − M e max (I e )sin θ e + M x max sin 2θ e (5.35)
reprezentat prin curba 3'. Astfel, pentru acelaşi cuplu la gol, Mo, punctul
de funcţionare a trecut din Ao în A, respectiv la un unghi intern θe, cu
θ e > θ 0 . Funcţionarea la schimbarea polarităţii curentului Ie va fi stabilă
numai dacă curentul de excitaţie va avea o asemenea valoare astfel încât curba
rezultantă 3' să intersecteze dreapta 4, de cuplu constant Mo. Prin modificarea
valorii curentului de excitaţie punctul de funcţionare se va deplasa pe dreapta
AoA, valoarea unghiului θe modificându-se în funcţie de curentul de excitaţie.
Unghiul limită de funcţionare stabilă a motorului se determină din
condiţia anulării derivatei în raport cu θe a expresiei cuplului M, (5.35), adică:
− M e max (I e ) cosθ e + 2M x max cos 2θ e = 0 (5.36)
2
Considerând cos2θe = 2cos θe - 1 obţinem:
4 M x max cos 2 θ m − M e max (I e ) cosθ m − 2 M x max = 0 (5.37)
unde: θm -este valoarea unghiului intern din această situaţie limită:
266 ÎNCERCĂRILE MAŞINILOR ELECTRICE
A,V,W
AT
MS
Rr
1 2 ~
R I1 P.R.
I2 A
Figura 5.23
- Având inversorul I1 pe poziţia 1, respectiv înfăşurarea de excitaţie de
pe rotor închisă pe rezistenţa R, [R=(10-15)Re], se cuplează statorul la reţea
prin închiderea întrerupătorului K (pornire prin cuplare directă la reţea). Când
viteza rotorului (n) ajunge la aproximativ (80-90)% din viteza de sincronism
(n1) se trece inversorul I1 pe poziţia 2, înfăşurarea de excitaţie fiind conectată la
tensiunea continuă de la o sursă separată de tensiune reglabilă. Motorul se
sincronizează după câteva pendulări.
- Se întrerupe curentul de excitaţie prin deschiderea inversorului I1 şi se
măsoară unghiul intern θo (ce va corespunde punctului Ao din figura 5.22).
Capitolul 5 ÎNCERCĂRILE MAŞINILOR SINCRONE 267
θ`e Ie
θm Ie1 Ie2
Figura 5.24 Figura 5.25
Considerând o variaţie liniară a cuplului Memax=f(Ie), prin extrapolare se
poate obţine raportul cuplului maxim Mxmax/MemaxN unde MemaxN corespunde
curentului nominal de excitaţie IeN.
M x max sin (θ e' + θ 0 ) I
m xN = = ⋅ e (5.40)
M e max N sin 2(θ e + θ 0 ) − sin 2θ 0 I eN
'
frecvenţa f şi puterea utilă P. Pentru diferite valori ale puterii utile P=ct. ca
parametru, se obţin diverse caracteristici. Conform acestor caracteristici în "V"
(figura 5.25), reprezentând funcţionarea motorului sincron cu poli aparenţi la
P=ct., se pune în evidenţă zona de funcţionare stabilă şi punctele de
desprindere (decroşare) ale maşinii, numai pentru valori pozitive ale curentului
de excitaţie. Astfel, la funcţionarea în sarcină, valoarea maximă a curentului I
cu care începe o caracteristică oarecare (1, 2 sau 3), ce corespunde situaţiei de
desprindere a maşinii, are loc pentru o anumită valoare a curentului de excitaţie
Ie, cu atât mai mare cu cât creşte puterea utilă (de exemplu: Ie2>Ie1 când P2>P1).
Curba punctată D reprezintă situaţiile în care are loc desprinderea maşinii, la
valorile minime pozitive ale curentului de excitaţie.
5.10.1 Extinderea limitei de funcţionare stabilă pentru maşina
sincronă cu poli aparenţi
În cazul maşinilor sincrone trifazate de mică putere, când se ia în
consideraţie şi rezistenţa de fază a înfăşurării statorice, expresia cuplului
electromagnetic va avea următoarea formă:
3U 2 (a − 1)
M = [(b 2
)
− a sin (− 2θ ) − b(a + 1) cos(− 2θ ) −
(
2ΩX d a + b 2 2
)
− b(a − 1)] +
3UE0
[(a 2
)
+ 2b 2 − ab2 sin(− θ ) +
(
ΩX d a + b )
2 2 (5.48)
(
+ b 2a 2 + b 2 − a cos(− θ )] − ) ( )
3E 02 b a 2 + b 2
ΩX d (a + b )2 2
M (θ = 0 ) =
3U 2 (1 − a )ab
+
3UE 0 b
(2 a 2
+ b2 − a −) ( )
3 E 02 b a 2 + b 2
(
ΩX d a + b )
2 2
(
ΩX d a + b )
2 2
ΩX d (a + b ) (5.49)
2 2
M(θ=0)
Figura 5.26
Astfel, pentru maşina sincronă cu poli aparenţi la care nu se poate
neglija rezistenţa de fază a înfăşurării indusului, se extinde zona de funcţionare
instabilă datorită apariţiei termenului al treilea din relaţia 5.48. Deoarece
funcţionarea stabilă a maşinii sincrone cu poli aparenţi este posibilă şi pentru
valori negative ale curentului de excitaţie, prezintă interes practic extinderea
limitei de funcţionare stabilă a maşinii în domeniul curenţilor de excitaţie
negativi (punctul A, figura 5.28) (în mod deosebit, pentru trasarea cât mai
exactă a caracteristicii unghiulare a maşinii şi pentru separarea valorilor celor
trei cupluri din expresia 5.48).
Caracteristicile în "V" ale maşinii sincrone, în condiţiile încărcării
directe, se trasează urmând etapele:
- Se realizează montajul electric (figura 5.27), de pornire în asincron a
motorului sincron (metoda cunoscută de sincronizare a motorului sincron la
reţeaua de alimentare). Limitarea curentului de pornire se poate realiza
acţionând asupra statorului cu una din metodele cunoscute de la studiul pornirii
motoarelor asincrone. Cuplarea directă la reţea prezintă avantajul asigurării
unui cuplu suficient la pornire şi se poate aplica în cazul motoarelor de mica
putere. În timpul pornirii, înfăşurarea de excitaţie se va închide pe rezistenţa R
prin intermediul inversorului I1 care va fi pe poziţia 1.
- După încheierea procesului de pornire motorul sincron rămâne cuplat
la reţeaua de tensiune şi frecvenţă constantă, iar înfăşurarea de excitaţie va fi
272 ÎNCERCĂRILE MAŞINILOR ELECTRICE
I1 I2 Rr
VG ~
R 1 2 P.R.
A
Rs
Figura 5.27
- Pentru încărcarea motorului şi evaluarea puterii utile la arbore se
utilizează un generator de curent continuu cu excitaţie separată ce debitează pe
o rezistenţă de sarcină Rs. Menţinând puterea utilă constantă (P2= UGAG = ct),
P2∈(0-l,5)Pn, curentul I absorbit de motor de la reţea se va modifica funcţie de
cel de excitaţie Ie (cu ajutorul reostatului de reglaj Rr) descriind caracteristicile
în "V" (figura 5.28).
Practic se vor impune valori constante ale puterii utile (P2/PN; 0,1; 0,2;
0,3; 0,4; 0,6; 0,8; 1) şi se va modifica valoarea curentului de excitaţie de la
valori pozitive egale cu aproximativ 2Ieopt în sens descrescător. Pentru puteri
mici (P2/PN = 0,3; 0,2; 0,1) se poate modifica curentul de excitaţie - negativ
(inversorul I, pe cealaltă poziţie) funcţionarea maşinii rămânând stabilă,
punctul de funcţionare aflându-se în triunghiul curbiliniu ACB, din cadranul al
II-lea (figura 5.28). Este de remarcat faptul că în condiţiile funcţionării la gol a
maşinii este posibilă obţinerea caracteristicii în "V" completă, EDCA. Dacă
prin trasarea porţiunii din primul cadran, EDC, unghiul intern θ variază puţin,
M≅0, fapt care nu permite obţinerea unor informaţii suficiente pentru
deducerea caracteristicii unghiulare M=f(θ), în schimb prin încercarea la curent
de excitaţie Ie negativ, porţiunea CA, unghiul intern variază într-un domeniu
larg de valori, θ∈(0°, ~30°) existând posibilitatea determinării, pe baza
dependenţei Ie=f(θ), a componentelor cuplului total, evidenţiate în relaţia
(5.48) şi a parametrilor de regim staţionar al maşinii.
Capitolul 5 ÎNCERCĂRILE MAŞINILOR SINCRONE 273
Limita de stabilitate
I (p/pn)=1
A A` B 0,8
0,6
0,4
0,3
C 0,2
0,0 E
Ie
Iem Ieopt
Figura 5.28
Se consideră dependenţa Eo=f(-Ie) liniară, Eo=k-Io; se introduce în
relaţia (5.48), şi rezultă M=MO, unde Mo este cuplul la mers în gol, deocamdată
necunoscut. Prin introducerea dependenţei Ie=f(θ) în relaţia (5.48), se obţine un
sistem de ecuaţii din care se determină toate mărimile care intervin, considerate
iniţial necunoscute: a, b, Xa, Xq R, Mo, k precum şi valorile celor trei cupluri,
de excitaţie, de reluctanţă şi de rezistenţă, dacă se cunosc datele nominale ale
maşinii. Se pot repeta experimentele la gol, pentru altă tensiune de alimentare,
inclusiv la valori ridicate ale acesteia, când poate interveni saturaţia sau la alte
valori ale frecvenţei în condiţii, U/f - constant sau U=ct. şi f - variabil. În aceste
situaţii se alimentează motorul în gol printr-un convertor static de frecvenţă.
Aşadar, prin alimentarea maşinii sincrone cu poli aparenţi cu un curent
de excitaţie negativ este posibilă, la funcţionarea în gol, determinarea atât a
parametrilor maşinii în regim staţionar şi a dependenţei E0=f(Ie) cel puţin
pentru porţiunea liniară, cât şi a caracteristicii unghiulare M=f(θ).
I2
I2N
Figura 5.29
5.11.2 Încercarea la încălzire prin metode indirecte
Pentru cazurile în care încercarea la încălzire nu se poate efectua prin
încărcare directă, în serviciul nominal, condiţiile de încercare se vor stabili în
standardele sau normele tehnice de produs. Astfel, pentru maşinile sincrone a
căror încărcare în sarcină nu este posibilă, încercarea la încălzire se va face
printr-o metodă indirectă. Metoda indirectă de încercare la încălzire constă în
aceea că maşina având răcire normală va fi supusă succesiv la încălzire cu
diferite tipuri de pierderi existente în maşină la sarcina nominală,
predeterminându-se cu rezultatele de încălzire obţinute, regimul de funcţionare
normală. Astfel, încălzirea părţilor active ale maşinii se va determina cu
următoarele tipuri de pierderi:
276 ÎNCERCĂRILE MAŞINILOR ELECTRICE
2
⎛I ⎞
∆θ 1 = ∆θ sc + ⎜⎜ sc ⎟⎟ β 1 ⋅ ∆θ e + ∆θ mec
⎝ I en ⎠
2
⎛I ⎞
∆θ 2 = ∆θ Fe + ⎜⎜ eo ⎟⎟ β 2 ⋅ ∆θ e + ∆θ mec
⎝ I en ⎠ (5.52)
2
⎛U ⎞
∆θ 3 = ⎜⎜ t ⎟⎟ ∆θ Fe + β 3θ e + ∆θ mec
⎝Un ⎠
∆θ 4 = ∆θ mec
Coeficienţii β1, β2, β3 iau în consideraţie temperatura înfăşurării
inductorului în timpul încercărilor considerate. De exemplu, dacă încălzirile
∆θ1, ∆θ2, ∆θ3, ∆θ4, sunt determinate pentru însăşi înfăşurarea inductorului
atunci:
235 + θ 0 + ∆θ 1
β1 = (5.53)
250
Rezolvând acest sistem de ecuaţii în necunoscutele ∆θsc, ∆θFe, ∆θe,
∆θmec se va determina încălzirea ∆θn.
Tabelul 2
Clasa de izolaţie
Tipul înfăşurărilor
A E B F H
Înfăşurările de excitaţie
∆θin - - 90 110 -
ale maşinilor cu poli
β - - 1,46 1,54 -
înecaţi
Înfăşurările de excitaţie
∆θin 65 80 90 110 135
într-un strat
β 1,36 1,42 1,46 1,54 1,64
cu suprafeţele neizolate
Înfăşurările de excitaţie
de rezistenţă mică, cu ∆θin 60 75 80 100 125
câteva straturi β 1,34 1,40 1,42 1,50 1,60
Temperatura celorlalte părţi ale maşinii, în afara înfăşurărilor, se
măsoară cu ajutorul termometrelor. La măsurarea temperaturii lagărelor cu
rulmenţi se măsoară temperatura inelului fix. La lagărele cu alunecare se va
măsura temperatura cuzinetului sau a uleiului de ungere.