Orasul Inteligent Editia 01

Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative
Facultatea de Administraţie Publică

Grupul de cercetare „Dezvoltare şi planificare urbană”
Sesiunea de comunicări ştiinţifice
Dragoş Dincă
Cătălin Dumitrică
Cătălin Vrabie
Academia de Studii Economice Secretar general al Ministerului Agriculturii

Bucureşti şi Dezvoltării Rurale

„Oraşul inteligent”
Coordonatori:
Dragoş Dincă
Cătălin Dumitrică
Cătălin Vrabie
Comitet ştiinţific
Prof. univ. dr. Vasile BALTAC, SNSPA, Bucureşti

Prof. univ. dr. Laurenţiu TĂCHICIU, ASE, Bucureşti
Prof. univ. dr. Basile NEACSA, Universitatea din Liege, Belgia
Prof. univ. dr. Eugen PROHOVEANU
Copertă: Adriana POPESCU
Revizie text: Daniela DUMITRESCU
Tehnoredactare computerizată: Nicoleta BOBOCEA
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

Bioeconomia : O abordare durabilă a dezvoltării sectorului agroalimentar /
Nicolae Istudor, Sergiu Sorin Chelmu (coord.). - Bucureşti :
Editura Economică, 2012
ISBN 978-973-709-606-7
I. Istudor, Nicolae (coord.)

II.Chelmu, Sergiu Sorin (coord.)
57:62:664

„Oraşul inteligent”
ISBN 978-973-709-701-9
Copyright © Editura Economică, 2014
Autorii sunt responsabili de clarificarea dreptului de utilizare

a informaţiilor cuprinse în lucrare.
Cuprins
Secţiunea I – Aspecte introductive

Moderatori: Prof. univ. dr. Vasile Baltac, SNSPA, Bucureşti
Prof. univ. dr. Basile Neacsa, Universitatea din Liege, Belgia ..................................................................... 9
Europa, încotro?!
Professor. Ph. D. Basile Neacsa
ISIRP – Institute of Studies
in International Relations and Public Policy- Bruxelles, Universite de Liége ............................................. 11
Un modèle politico-économique suédois pour l’Europe?

Basile Neacsa
Professeur ISIRP Bruxelles et UFB Roumanie.......................................................................................... 13
Conceptul de oraş inteligent

Asist. univ. dr. Cătălin Daniel Dumitrică
Facultatea de Administrație Publică, Școala Națională de Studii Politice și Administrative ...................... 25
Orașe din România. O evaluare a stării

Conf. univ dr. Dragoș Valentin Dincă
Facultatea de Administrație Publică, Școala Națională de Studii Politice și Administrative ...................... 33
Istoria evoluţiei urbei, punct de plecare pentru planificarea dezvoltării oraşului viitorului
Lect. univ. dr. Irina Airinei
Sorin Borduşanu, vicepreşedintele Comisiei de Atribuiri de Denumiri
a Primăriei Generale a Capitalei ................................................................................................................ 42
Secţiunea a II-a
Dimensiunea e-guvernării
Asist. univ. dr. Cătălin Vrabie, SNSPA, Bucureşti ..................................................................................... 49
E-guvernarea în municipiile României

Asist. univ. dr. Cătălin Vrabie
Drd. Cătălina Antonie
Luminița Iordache
Luise Brosser ................................................................................................................................................... 51
6 Sesiunea de comunicări științifice „Orașul inteligent”
Tendinţe ale e-guvernării în context naţional şi internaţional

Asist. univ. dr. Carmen Săvulescu
Facultatea de Administraţie Publică, Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative ...................... 79
Schimbarea în organizaţiile publice în contextul utilizării tehnologiei informaţiei

şi comunicaţiilor
Lect. univ. dr. Corina Georgiana Lazăr ...................................................................................................... 94
Oraşele europene şi transparenţa datelor

Cătălina-Mirona Antonie .......................................................................................................................... 102
Secţiunea a III-a
Dimensiunea informatică
Asist. univ. dr. Cătălin Vrabie, SNSPA, Bucureşti ................................................................................... 117
Educaţia IT pentru funcţionarii publici

Marcela Dobre ......................................................................................................................................... 119
Cum să realizăm oraşul inteligent?

Andreea Enciu ......................................................................................................................................... 125
European Computer Driving Licence – e-Skills pentru sectorul public în Romania

Irinuca Vaduva ......................................................................................................................................... 131
Secţiunea a IV-a
Dimensiunea urbană
Moderatori: Conf. univ. dr. Dragoş Dincă, SNSPA, Bucureşti
Asist. univ. dr. Cătălin Dumitrică, SNSPA, Bucureşti............................................................................... 139
Augmentarea spaţiului urban – percepţie şi interacţiune socială

dr. arh. Oana Andreea Căplescu
Asistent Universitar, Facultatea de Arhitectură, Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”
dr. arh. Cristina Enache
Conferenţiar, Facultatea de Urbanism, Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” ............... 141
Fondurile europene, oportunitatea dezvoltării durabile şi inteligente a mediului urban

Onescu Lilian
Florescu Daniela ...................................................................................................................................... 155
Practici de locuire şi tipuri de segregare rezidenţială

în comunităţile de romi din periferiile urbane româneşti
Lect. univ. dr. Andra Jacob Larionescu
Facultatea de Arhitectură „Spiru Haret”,
cercetător asociat Laboratoire PAVE. ENSAP, Bordeaux, France .......................................................... 167
Sesiunea de comunicări științifice „Orașul inteligent” 7
Mobilitatea inteligentă – integrarea noilor tehnici de mobilitate inteligentă în oraşele din România
PhDc A. C. Sarău
Academia de Studii Economice din București, Facultatea de Marketing
PhDc A. A. Vonțea
PhDc I. Zamfirescu
Universitatea din București, Facultatea de Sociologie............................................................................. 183
Bucharest as an European cultural landmark. The birth of an European modern metropola

Senior Lecturer PhD Sebastian Chirimbu
Senior Lecturer PhD Adina Barbu-Chirimbu
Centre of Research and European Studies AEPEEC/Department of Philology,
„Spiru Haret” University ........................................................................................................................... 194
The Innovative Network Lounge «‘Șezătoarea’ Rețelei Inovatoare»

Technology Transfer Opportunities within the Smart Cities Platform
Oportunități de Transfer Tehnologic în cadrul Platformei Orașelor Inteligente
Wendy Laura Cînța
M. Sc. UrbanPlanning, Urbasofia ............................................................................................................ 199
Arhitectura Bucureştiului – la graniţa dintre Orient şi Occident

Ruxandra-Ioana Buşneag ........................................................................................................................ 215
Secţiunea a V-a
Dimensiunea administrativ-socială
Moderatori: Conf. univ. dr. Dragoş Dincă, SNSPA, Bucureşti
Asist. univ. dr. Cătălin Dumitrică, SNSPA, Bucureşti............................................................................... 223
Studiul evoluției cererii de transport în zona adiacentă intersecției Iuliu Maniu-Virtuții,

comparativ cu intersecția Iuliu Maniu- B-dul Geniului (Leu)
Dr. Adrian Stoica
Profesor asociat, Academia de Studii Economice din București
Dr. Sorin Burlacu
Lector universitar, Academia de Studii Economice din București
Sonia Andreea Stoica
Alumna, Academia de Studii Economice din București, Universitatea d`Artois, Arras din Franța ........... 225
Calitatea serviciului de transport public.

Comparaţie între Bucureşti şi alte 21 de zone metropolitane
Asist. univ. dr. Alexandra Iancu
Facultatea de Administrație Publică – SNSPA ........................................................................................ 235
Accesul persoanelor vârstnice la oraș

Irina Zamfirescu ....................................................................................................................................... 242
Secţiunea I
Aspecte introductive
Moderatori:
Prof. univ. dr. Vasile Baltac, SNSPA, Bucureşti
Prof. univ. dr. Basile Neacsa, Universitatea din Liege, Belgia
Secțiunea I. Aspecte introductive 11
Europa, încotro?!
Professor Ph.D. Basile NEACSA, ISIRP – Institute of Studies in International
Relations and Public Policy, Bruxelles, Université de Liege
Cuprinsă de forfota schimbărilor tranzitorii, lumea financiar-materialistă se

transformă cu pași rapizi. Europa avea să cedeze locul său incontestabil, până
atunci, de călăuză și mentor, unei națiuni mai tinere, dar mult mai viguroase, la
Bretton-Woods.
La remarcabila vârstă de 500 ani, Europa încă își etala cuceririle și
accesoriile unor state în curs de dezvoltare din Asia, America de Sud și Orientul
Mijlociu, state care nu vor întârzia nici ele să o refuze pe bătrâna frivolă.
Pentru a evita un al „n-lea” război fratricid, Europa se readuna într-un soi de
grupare meschină și zgârcită făcută în spirit de castă. Momentelor de glorie trecută
li se mai adaugă câteva decenii de respiro și revigorare.
Dar secolul XXI aduce din nou la cârma lumii pe cei care au introdus în
lume banii ca un fel de răzbunare la ceea ce noi europenii le-am dat „perfecțiune,
rațiune și individualism”.
Criza de sistem din Europa de la începutul secolului XXI se transformă
într-o criză financiar-bancară din cauza incompatibilității de adaptare la noile
condiții mondiale.
Progresul tehnologic este mai mult iluzoriu, demografia este în creștere, iar
aparatul administrativ al statelor devine din ce în ce mai opresiv, lăsând loc unui
iz de dictatură a democrației.
Soluțiile-miracol nu apar decât în nordul continentului, lăsând mai mult
impresia unui model miraculos decât al unei diluări în mase. Cele dintâi națiuni
europene sau mai îndreptățite, credeau ele, își dispută tipul de adrenalină de
administrat muribundei Europe, de austeritate sau de investiții.
În acest timp, populația europeană emigrează luând cu ea cunoștințe și
deprinderi seculare pentru a repopula, revigora și a lansa noi lideri mondiali pe
alte continente concurente pentru viitorul Europei..., oare în folosul cui?
Un modèle politico-économique suédois pour l’Europe?

Basile Neacsa
Professeur ISIRP Bruxelles et UFB Roumanie
À son âge vénérable, l’Europe étale ses accessoires et ses joyaux de la

couronne pour ceux qui veulent encore la contempler, tout en rattachant son
glorieux passé à d’autres nations d’Asie, d’Amérique du Sud et du Moyen Orient
qui l’écoutent d’une sourde oreille, pour ne pas froisser cette vieille frivole qui a
subi de nombreux liftings. En réalité, en dépit de ses efforts pour plaire, elle n’est
plus séduisante! Est-que les germes de la décadence de civilisation rongent son
système de l’intérieur? Ou, tout simplement, son dernier lifting d’il y a 60 ans est-
il un échec? Ce sont des questions que le citoyen européen se pose et la classe
politique tente de les interpréter à son avantage à la veille des élections
européennes de mai 2014. En outre, l’assemblée de l’Union bat des ailes
économiquement depuis bientôt 6 ans, et politiquement et institutionnellement,
depuis plus de 20 ans, sans montrer un signe de relance crédible pour la
population désabusée par les promesses électorales. Au point que les financiers
internationaux commencent à douter de la résorption complète de cette crise, tout
en concevant des scénarios catastrophes comme l’éclatement de la zone euro et
l’insolvabilité de certains États, avec toutes les répercussions négatives
imaginables pour l’économie internationale1. Dans ce contexte, l’expérience de la
Suède durant les années 1990 peut-elle servir d’exemple à ceux qui cherchent à
résoudre la double crise bancaire et souveraine, ce pays ayant connu une situation
semblable à celle que connaissent actuellement certains pays de l’UEM (l’Union
Économique Monétaire)? Voici un débat encore animé sous le signe de l’espoir
pour une certaine partie de la classe politique principalement d’origine latine.
Depuis un certain temps déjà, plusieurs leaders européens se chantent que
nous sommes sortis de la crise. La dernière nouvelle vient de Pierre Moscovici,
Ministre français de l’Economie, qui lance la promesse d’une sortie imminente de
la récession, après que la France a enregistré une hausse de son activité
économique au quatrième trimestre du 2013 de 0,3%.
1
Dominique Perrut, La réforme de l'Union économique et monétaire: l'ambition politique ou la
fracture. Questions de l’Europe nr. 297 du 16.12.2013. p. 1.
"Ceci signifie que l'économie française est non seulement sortie de la

récession mais a repris aujourd’hui un rythme de croissance de 1% par an si on
extrapole sur l'année 2014", a déclaré le ministre de l'Economie Pierre
Moscovici2. Monsieur le Ministre fait une déclaration assez optimiste et préma-
turée, alors que les indicateurs du mois d’août étaient décevants, indiquant une
faiblesse persistante de l’industrie française. En tout cas, le lapin qu’il a sorti du
chapeau, comme le caractérise l’économiste américain Nouriel Roubini surnommé
‘la Pythie’, est parmi les derniers; ‘Tout a été essayé. Mais ils sont à court de
munitions’. Cependant, si nous regardons de plus près, nous allons comprendre
comment l’économie française a été tirée vers le haut dans le dernier trimestre.
Elle le doit à une consommation solide (+0,5%), qui se base sur des facteurs
uniques en cette fin 2013, comme l’achat de voitures avant le durcissement du
malus écologique à partir du 01.01.2014, le déblocage de l'épargne salariale par le
gouvernement ou encore l'anticipation de la hausse de la TVA pour l'entretien des
logements. Mais des voix s’élèvent et clament que l’optimisme des dirigeants
politiques contraste comme toujours avec le pessimisme de l’opinion publique.
Possible, mais la population européenne continue à vivre mal, voire très mal, car
rien ne s’améliore dans leur quotidien. Ils sont loin de retrouver leur niveau de vie
d’avant 2009. Bien au contraire, la fiscalité augmente inexorablement, la vie
devient trop chère pour une grande majorité de la population, l'emploi continue à
se dégrader et les revenus à stagner, la classe moyenne s’appauvrit et tend à
disparaitre, les entreprises européennes fondent comme neige au soleil et les
manifestations de rue sont quasi quotidiennes. Les revendications font
l’unanimité: le droit de vivre comme avant et une réforme vers le haut. De plus, il
arrive que les manifestations se transforment en révoltes durement réprimées,
comme ce fut le cas en Angleterre en 2011, pour nous rappeler une fois de plus
que la démocratie se défend en utilisant la violence comme dernier recours3.
Pendant ce temps, le monde politique balance des statistiques indiquant des
taux de soi-disant croissance économique – 0,3% (FR) et 0,4% (Al) pour l’année
2013, même si rien qu’en France 62.431 entreprises ont été placées en procédure
de sauvegarde, mises en redressement judiciaire ou liquidées, le cas le plus
courant.
«C'est un total très élevé, en hausse de 4 % par rapport à la même période
de 2012», souligne Jennifer Forest, de Coface4.
En termes généraux, l’indicateur principal qui influence aussi bien le
baromètre économique et social, que le moral des citoyens européens est le
2
Reuters France, 14 déc. 2013.
3
Basile Neacsa, From Stability and Economic Growth Pact to European Budgetary Pact, ISIRP
review, nov. 2012, p. 11.
4
Le Monde, Les liquidations d’entreprises atteignent des sommets en France, 21.11.2013.
chômage qui, fin 2013, a touché 12 % de la population active dans la zone euro.
Plus alarmant encore est l’écart considérable du taux de chômage entre les
membres de la zone euro et entre ces derniers et les membres de la zone non-euro.
En Espagne il y a 25,1% de chômeurs, en Grèce 25%, au Portugal 15,9%, en Italie
10,7%, en Irlande14%, et en Angleterre 7,2%. De l’autre côté, nous trouvons
l’Autriche avec 4,4%, les Pays-Bas avec 6,9% et l’Allemagne avec 5,1%. Dans la
zone non-euro nous avons la République tchèque avec 7%, la Roumanie avec
7,5%, la Pologne avec 10,4% et la Hongrie avec 10%.5 Ces chiffres nous incitent
à quelques réflexions. Tout d’abord, nous observons vers où se dirige la migration
(drainage de cerveaux), au cas où le choix est de rester en Europe, et quels sont les
pays qui érigent des barrières contre la libre circulation en Europe. Mais même si
nous savons que:
 Les pays d’Europe centrale et de l’Est ont perdu plus de la moitié de leur
production industrielle et une partie considérable de leur production agricole
après1989, à cause de la nécessité d’adaptation à l’économie de marché avec la
libre circulation de marchandises, exigence imposée par le processus d’adhésion
et la négociation avec l’UE, et d’une classe politique nouvelle et inexpérimentée
de travaille en démocratie.
 Ces mêmes pays ont également subi une perte en potentiel humain, avec
la fuite massive des ‘élites’ et l’émigration des jeunes.
 Ils ont perdu le contrôle de leur système bancaire et de leurs principales
entreprises d’État qui ont été vendues même s’ils enregistraient des profits, ou
absorbées par des multinationales pour suivre conseil des grandes institutions
financières mondiales.
La zone non-euro, quant à elle, reste plus performante en termes
économiques si nous tenons compte d’Eurostat, l’office statistique de l’Union
Européenne6.
Face à cette dégringolade économique qui dure depuis un bon moment sans
signe réel de relance économique, le bégaiement politique des élites européennes
sur les mesures appropriées à prendre pour sortir de la crise, agace les citoyens et
pèse sur les espoirs de croissance de l’espace européen, prolongeant ainsi le
sentiment d’amertume et de désespoir des populations. Premièrement, en 2009 et
2010, l’austérité instaurée par les leaders politiques européens à Bruxelles et
ensuite par Bruxelles aux autorités publiques, a entraîné une destruction du
pouvoir d’achat et, donc, une réduction supplémentaire de la demande globale, au
point que les économies sont entrées dans une récession beaucoup plus importante
que celle de 1930. L’Europe s’est trouvée piégée par ses propres mesures prises il
5
Commission Européenne – Eurostat 2013.
6
Le taux de croissance du PIB de la zone euro est négatif par rapport à la zone non-euro qui est
positive, CE-Eurostat.
y a à peine 2 ans. Ensuite, les États européens se sont rendus compte que pour
relancer leur économie il serait préférable, cette fois, de relancer les investisse-
ments d’État et débloquer les financements opérés par les banques, une approche
plutôt classique, keynésienne, pour pousser à la demande et à la consommation
afin de stimuler l’activité économique et accroître l’investissement7.
Mais dans cette démarche, l’élément principal reste le financement à opérer
par les banques. Pas si simple, si nous observons que celles-ci se retirent du
marché tout en essayant de se maintenir face à un marché agité et déchaîné.
Toutefois, la France décide la création d’une super-banque d’État, Banque
d’Investissement Publique qui réunit toute les autres sources de financement de
l’État.
Selon le Français Denis Le Bossé, président du cabinet Arc8, spécialisé dans
le recouvrement de créances des entreprises "une faillite sur quatre est due à des
retards de paiement et non à des difficultés liées à l'activité des sociétés. Leur
apporter du cash dans les moments difficiles peut leur permettre de résister le
temps qu'elles recouvrent leurs créances".9 A présent, le nombre d’entreprises qui
ne respectent pas les délais de paiement est en train de doubler" a-t-il ajouté un
peu plus tard.10 Mais en contradiction avec la position soutenue par la France,
l’Allemagne s’accroche à l’austérité contrôlée par un budget équilibré et une
réduction de la dépense publique. L’Allemagne sait que l’Europe n’est pas
‘l’hyper-puissance’11 qui achète mensuellement des obligations du Trésor toujours
fixées à 85 milliards de dollars12, et que la transaction de l’euro ne se fait que
dans un espace très limité. Elle perçoit l’épée de ‘Damoclès’ appelée ‘inflation’
qui à tout moment peut gravement mettre en danger la monnaie unique au point de
menacer l’existence de l’Union Européen.
Sur ce fond de discussions houleuses et de quelques timides réformes
bancaires et financières, encore sur papier, l’idée d’une possible application du
modèle suédois se propage parmi les politiciens et élites intellectuels européens.
Car l’expérience de la Suède durant les années 1990 est riche en enseignements.
Ce pays connaissait une situation semblable à celle vécue actuellement par
certains pays de l’UEM: une crise immobilière et bancaire au début des années
7
Ibid. 3, p. 12.
8
Le cabinet ARC, fondé en 1989, est un acteur majeur du secteur du recouvrement de créances
commerciales et bancaires et de l’optimisation du poste clients. Il figure parmi les 10 leaders
français du marché et s’appuie sur une équipe de juristes d’affaires hautement qualifiés.
9
Le Monde, 13.11.2013.
10
www.atlantico.fr, 20.11.2013.
11
Hubert Védrine avais introduit ce terme en parlant de l’Etats Unie dans son livre, Face à
l’hyper-puissance, Fayard 2003.
12
Le Figaro, Le «shutdown» n'a pas plombé l'embauche aux États-Unis, Dugua Pierre-Yves.
1990 qui a entraîné un quasi doublement de la dette publique à 84,4% du PIB en

1995, à peine inférieure à la moyenne de la zone euro en 2012 (88,7% du PIB).
Y a-t-il un modèle suédois?

Bien avant que l’Europe ne ‘tremble’ politiquement en 1989, la situation
économique de la Suède était décevante par rapport à celle des pays développés.
Les chiffres nous parlent dans ce sens. Le taux de croissance était de 1,9% contre
3,1% pour des pays de l’OCDE et l’inflation atteignait les 10%. Par contre, le taux
de chômage très bas en Suède (1,4% entre 1980-1989) est dû aux interventions
publiques sur le marché du travail plutôt qu’à la bonne santé de l’économie.
L’ensemble de l’économie suédoise ne semblait pas fonctionner correctement
depuis des années, ce qui a conduit la classe politique suédoise à introduire un
nombre de réformes économiques et politiques qu’on appellera plus tard le
«modèle suédois», dont une caractéristique principale est l’expansion rapide et
continue de l’État providence13. Dans ce sens, les gouvernements se sont fixé
comme objectif prioritaire de maintenir un faible taux de chômage. Et le seul
moyen encore disponible pour atteindre cet objectif était d’accroître les effectifs
du secteur public pour faire face au déclin continu de l’industrie suédoise. Donc,
malgré la chute de sa production industrielle, au prix d’un haut niveau de
dépenses publiques dépassant 71% en 1993, le taux de chômage ne dépasse pas
les 1,4% en 1989.
Implicitement, l’absence de chômage, donc de réserve de main d’œuvre, a
laissé un avantage indiscutable aux syndicats qui ont mis sous pression les
entreprises privées pour augmenter le salaire des ouvriers.
La hausse salariale a eu pour effet une course débridée aux crédits. Entre
1986 et 1990, l’encours aux crédits a fait un bond en avant de 130%, soit un taux
de croissance de plus de 20% par an, augmentant le taux d’endettement privé qui
passe de 110% du PIB en 1985 à 149% du PIB en 1990. Conditions qui ont amené
les banques suédoises à contracter massivement des emprunts libellés en devise à
bas taux sur le marché financier international pour financer des prêts libellés aux
agents nationaux avec des marges plus élevées, bien entendu.
En effet, les prix de l’immobilier ont presque doublé entre 1983 et 199114,
suivis de près par la bourse avec une augmentation de 42% uniquement pour
l’année 1989. Cette situation ne pouvait évidemment pas perdurer. Plusieurs
facteurs sont à la base du déclenchement de la crise suédoise mais le principal
reste de loin la réunification de l’Allemagne. Des bonnes nouvelles pour certains,
de moins bonnes pour d’autres. L’Allemagne réunifiée avait besoin d’argent frais
13
Falkehed, Le modèle suédois, Ed Payot, 2005; J.-F. Vidal, “Crisis and changes in the Swedish
social-democrat model,” Revue de la régulation: capitalisme, institutions, pouvoirs 8(2), 2010.
14
http://www.scb.se
pour la reconstruction de l’Allemagne de l’Est. Pour attirer des capitaux afin de

financer sa reconstruction, la Bundesbank a augmenté ses taux d’intérêt, ce qui
impliquait que l’argent devenait cher sur le marché international. Dans cette
nouvelle situation, à partir de mai 1991 la Banque de Suède fait le choix
d’augmenter elle aussi les taux d’intérêt. Implicitement, l’accroissement du crédit
contracté sur le marché suédois par ses citoyens, additionné d’une inflation
galopante, provoque la crise immobilière. Les particuliers ne peuvent plus
rembourser leur crédit immobilier! Nous assistons à une réaction en chaîne; le
prix de l’immobilier chute de 27% entre 1992 et 1993, les banques se comblent
d’actifs et hésitent à accorder de nouveaux crédits, les faillites des entreprises des
secteurs de l’industrie et de la construction se multiplient en entraînant dans leur
chute d’autres entreprises liées directement ou indirectement à leur activité. Il
s’ensuit que la dette des banques, dont une bonne partie est libellée en devises,
explose.
L’effondrement de l’économie suédoise devient tangible. En 3 ans, son taux
de croissance est passé de 3% (1990) a -1,5% (1993); le taux de chômage est
passé de 2% en 1990 à 10% en 1996 et le budget du gouvernement suédois est
passé d’un excédent de plus de 3% du PIB en 1990 à un déficit record de 11,2%
en 1993.
Les premières mesures prises par le gouvernement se rapportent au secteur
bancaire pour stabiliser le système financier qui, à son tour, devait stabiliser
l’entièreté de l’économie suédoise. Sous le slogan ‘sauver les banques mais pas
les actionnaires’ à la fin du 1991, suite à une première faillite bancaire, l’Etat met
en place la garantie de tous les dépôts et étend très rapidement la mesure à
l’ensemble des banques.
Une nationalisation complète de certaines banques est lancée par le
gouvernement de l’époque. (2/7 des banques représentant 90% des actifs
bancaires)15. Il est également décidé de mettre en place une agence de résolution
indépendante, et deux structures de liquidations (ou bad banks) dotées au total de
34 milliards de couronnes (soit 2,2% du PIB) ayant pour objectif d’écouler et de
diluer les mauvais actifs des banques suédoises en évitant de les vendre à prix
sacrifié. On estime que les nationalisations, ainsi que la création et la
capitalisation des deux bad banks ont coûté l’équivalent de 4,7% du PIB. Mais en
tenant compte de la vente des actifs bancaires, qui a pris un bon moment, le coût
est considéré comme quasi nul aujourd’hui16. Dans le même temps, le
gouvernement décide, pour éviter une crise de la dette souveraine privant son
accès aux marchés financiers internationaux, de mettre en place des réformes et
15
L. Calmfors, “Sweden-from Macroeconomic Failure to Macroeconomic Success,” manuscript,
IIES, Stockholm University, 2012.
16
Ibid. 15.
mesures politiques, économiques et financières majeures pour dissiper la crainte

des marchés quant à l’éventualité d’une crise de la dette souveraine, construisant
pas à pas le modèle suédois de gestion des finances publiques.
 Le gouvernement socio-démocrate, dirigé par Ingvar Carlsson,
démissionne (1990-1991 et 1994-1996) mais décide de travailler en étroite
collaboration avec les conservateurs, dirigés par Carl Bildt de 1991 à 1994 (appelé
‘partis bourgeois’ en jargon politique suédois) – qui acceptent – pour réformer la
sphère publique. La réforme structurelle se rapporte aux secteurs de l’éducation,
de l’administration publique, de la santé et du système de retrait qui doivent
devenir plus performants.
 Le nombre de ministères est réduit de 27 à 9.
 Le Parlement décide de prolonger la période entre deux élections
(passant de 3 à 4 ans) pour permettre aux lois adoptées d’être mise en application
et de donner des résultats.
 La Suède rejoint l’Union Européen en 1995 avec tous les avantages qui
en découlent (accès non-limité au marché européen).
 Le statut des fonctionnaires publics et du privé sont harmonisés avec la
liberté pour les administrations de gérer leur recrutement. En conséquence, les
effectifs du secteur public ont connu une baisse de 41% sur la période 1991-1997
et grâce à la généralisation des nouvelles technologies rendant le personnel des
administrations publiques public moins indispensable et plus efficace.
 De nombreuses entreprises d’Etat encombrantes qui génèrent des pertes
annuelles (service postal, transport, hôpitaux) sont privatisées.
 Des réformes incluant la réduction des taxes sur le revenu du capital pour
encourager le travail et l’investissement, stopper et réduire l’inflation pour
redonner la confiance aux marchés financiers sont instaurées. En outre, une règle
fondamentale s’impose à partir du 1997 entre les partis politiques suédois,
obligeant chaque gouvernement à dégager un excédent budgétaire d’au moins 2%
du PIB sur un cycle économique.
Toutefois, l’ensemble des réformes structurelles prises par les gouverne-
ments suédois présente quelques spécificités non-négligeables qui méritent d’être
mentionnées ci-dessous.
Premièrement, la classe politique dans sa quasi-totalité se donne la main
pour sortir le pays du marasme. Il y a une continuation et une concertation entre
les gouvernements qui se succèdent (conservateurs et socio-démocrates) pour
continuer les tâches entamées mais non abouties. Chaque objectif doit bien
évidemment s’inscrire dans le cycle économique proposé et convenu par tous les
partis politiques au début de la réforme.
Deuxièmement, après son entrée dans l’UE, la Suède exporte 70% de sa

production industrielle, dont 60% uniquement dans l’UE17. On constate une
hausse fulminante de la productivité du travail. L’industrie mécanique fournit plus
de la moitié des exportations, l’industrie électronique, les communications et
l’informatique 15%. Ce qui fait que son PIB/habitant en 2012 est de 44.091 $ avec
une croissance annuelle de 0,3%18.
Troisièmement, dans le cas de la Suède nous avons un seul budget qui doit
être soumis au contrôle du gouvernement. Dans le cas de l’UEM, nous avons 18
pays, chacun avec sa spécificité budgétaire, parfois en contradiction avec la
politique budgétaire appliquée par l’un de ses voisins (austérité versus
investissements).
Quatrièmement, le rapport rédigé par l’économiste suédois Assar Lindbeck
en 1992, propose 113 mesures (dont 111 adoptées par le Parlement Suédois) pour
assainir les finances publiques et tracer le cadre général de la réforme structurale,
a suscité la volonté de la part de la classe politique et de la société civile d’avoir
un conseil budgétaire composé d’indépendants dont la plupart sont académiciens
et économistes, avec pour mission de surveiller la politique budgétaire et
d’évaluer la réalisation des objectifs. Cet organe fait définitivement partie
intégrante du paysage politico-social du pays à partir de 2007.
Cinquièmement, les mécanismes économico-financiers mis en route ont
produit un grand nombre de chômeurs, main d’œuvre qualifiée, ce qui a permis
aux entreprises privées d’embaucher pour faire face à une exportation en hausse.
Dans le même temps, les taxes sur les entreprises privées sont allégées en vue de
stimuler l’investissement. En 6 ans, le personnel de l’administration publique a
diminué de 41%.
Sixièmement, La période de 1990 à 2008, connaît des conditions écono-
miques et politiques mondiales sans précèdent. Le monde capitaliste a un accès
illimité aux marchés des pays inexpérimentés dans l’économie de marché de
l’Europe centrale et de l’Est et en partie de l’ex-URSS. L’UE enregistre une forte
demande de technologies de la part des pays asiatiques. Elle s’installe dans une
période de ‘dolce vita’ sans pour autant profiter de cette phase d’ascendance
économique caractérisée par une croissance relativement forte, pour assainir ses
finances publiques. Dans ce contexte, la crise économique amère traversée par la
Suède se fond plus facilement dans un situation de croissance économique
mondiale.
17
www.larousse.fr
18
www.tradingeconomics.com
L’Union versus Suède

Le modèle suédois pour sortir de la crise économico-financière et politique
que connaît à présent l’Europe, ne peut pas être appliqué ‘ad litteram’ pour l’UE
dans son ensemble pour plusieurs raisons:
 Du point de vue politique; Les conditions économiques mondiales sont
plus que précaires. La Chine a rattrapé son handicap en matière de Research &
Development (R&D) et importe de moins en moins de technologie avancée des
pays développés. L’Europe Centrale et de l’Est, qui a perdu plus de la moitié de
ses capacités de production industrielle et agricole et qui a été transformée en
consommateur, n’a plus les fonds nécessaires pour continuer à consommer en
tenant compte de son taux d’endettement auprès des institutions financières
internationales.
 Pas d’unité de vue politique de la part de pays membres et partis
politiques, pas d’adhésion forte de la part de la population autour d’un projet pour
sortir de la crise. Même si par un effort surnaturel, nous trouvons l’unité
nécessaire, avant d’élaborer une stratégie articulée pour sortir de la crise, l’UE a
besoin d’une réforme institutionnelle d’envergure modifiant le rôle et le
fonctionnement de l’organisation.
 Comme je l’avais écrit dans le passé, les instruments de gestion
budgétaire et fiscale mis en place par l’Union par le passé ont été abusés par les
signataires mêmes des accords (Pacte de Stabilité et Croissance)19. D’où une
crédibilité assez réduite de l’efficacité et le peu de respect vis-à-vis des
mécanismes européens adoptés et mis en œuvre.
 Une réforme du système de l’administration publique serait plus que
nécessaire afin de diminuer l’inflation des fonctionnaires publics, dispro-
portionnellement rémunérés par rapport à leurs collègues du privé et de loin moins
efficaces que ces derniers. Max Weber avait conclu "c’est la dictature du bureaucrate,
et non pas celle de l’ouvrier, qui est en marche, du moins pour le moment"20.
 Du point de vue économico-financier; Les gouvernements des États
membres de l’UE ne donnent pas signe d’une possible baisse des impôts sur les
entreprises pour stimuler l’investissement. Au contraire, de nouvelles taxes
s’ajoutent. Parfois on rabote une côte pour ajouter à l’autre côté. C’est la politique
que les États préfèrent mener avec leurs propres citoyens et entreprises. Il y a
quelque jours, en France, les représentants du patronat (Medef, CGPME et UMP)
et les syndicats (CGT, CFDT, FO, CFTC) se sont réunis pour trouver un accord.
19
Ibid. 3, p. 7 (From 2005 until December 2012, a total of 23 out of the 27 Member States have
taken refuge in the excessive deficit procedure, not complying with the recommendations made by
the Council. None of the states received any sanction.)
20
François Chazel, « Les Écrits politiques de Max Weber: un éclairage sociologique sur des
problèmes contemporains », Revue française de sociologie, 4/2005 (Volume 46), pp. 841-870.
Ils se sont séparés sur un constat de désaccord sur l'objet même de ces
négociations.
"Il n'y a rien qui se dessine ou alors c'est de l'art abstrait"…"on n'a pas les
mêmes conceptions du retour à l'équilibre" a déclaré le négociateur de FO,
Stéphane Lardy. “Les syndicats ont rejeté toute dégradation des droits des
chômeurs sous prétexte de réduire le déficit du gestionnaire de l'assurance
chômage" tandis que " les trois organisations patronales ne signeront pas un
accord avec des aménagements à la marge et des coûts additionnels", a averti le
négociateur du patronat, Jean-François Pilliard"21. Pendant ce temps-là, l’État
bousculé par les "bonnets rouges" ou des syndicats, lance un plan de soit disant
‘résistance économique’ qui rabote et rajoute des taxes aux entreprises en fuite.
 Il n’y pas une institution budgétaire supranationale qui pourrait faire un
budget fédéral pour l’UE, le suivre dans son application et infliger des pénalités
aux les états membres qui contreviennent aux règles budgétaires.
 Recherche & développement: Grâce à l’essor de la révolution infor-
matique, le peuple du monde entier espère améliorer sa qualité de vie. Beaucoup ont
réussi, plus particulièrement ceux qui habitent en Europe, Amérique du Nord et une
certaine partie de l’Asie. Mais en grande majorité ils n’ont pas réussi l’exploit. Si
l’époque industrielle a fait sortir de la misère des millions de personnes et procure
du travail à des centaines de millions d’ouvriers, l’ère informatique a échoué dans
cette tâche. Le progrès informatique ne peut pas nourrir et tenir le pas avec une
croissance démographique galopante (la population mondiale a quadruple dans les
100 dernières années) et les dérivés de l’industrie informatique sont trop maigres
pour y arriver. Le reste de l’industrie pratique une obsolescence programmée des
produits pour faire tourner leur affaire. 7,2 milliards d’âmes connaissent, dans leur
grande majorité, des problèmes existentiels majeurs: pas de nourriture (893.282.190
personés)22, pas d’accès à l’eau potable (749.573.504 personnes)22, pas de travail,
pas de maison avec un minimum de confort. La science et le progrès technologique
n’ont pas suivi la démographie mondiale, ce qui engendrera des tensions sociales
importantes à l’avenir.
 Du point de vue social: la population européenne a amélioré
constamment son niveau de vie dans les 60 dernières années. Les heures de travail
diminuent progressivement (35 h/semaine en France)23, les loisirs occupent une
21
Reuters.
22
FAO –The State of Food Insecurity in the World 2013, www.worldometers.infos
23
Le PDG de la société américaine Titan, Maurice M. Taylor – un fabricant américain de
pneumatiques – a adresse une lettre ouvert à Arnaud Montebourg – ministre français du
redressement productif dans laquelle il mentionne, "J’ai visité cette usine plusieurs fois. Les
salariés français touchent des salaires élevés mais ne travaillent que trois heures. Ils ont une
heure pour leurs pauses et leur déjeuner, discutent pendant trois heures et travaillent trois heures.
Je l’ai dit en face aux syndicalistes français. Ils m’ont répondu que c’était comme ça en France".
place importante dans notre existence et le confort s’installe dans la majorité des
habitations des pays développés. Nous avons du mal à renoncer à notre standing
de vie et à commencer à économiser. Surtout quand une grande partie de la jeune
génération ne connait plus la valeur de l’argent et est tributaire des réseaux
sociaux qui les rendent plus timides, introvertis et dépensiers. La société de
consommation nous a poussés à bout et nous dépensons souvent au-dessus de nos
moyens. Nous attendons un signal et un exemple à suivre de la part de la classe
politique mais cela se fait attendre. Comme Godfrey Bloom, Membre de
Parlement Européen (MPE), disait à propos des élus et fonctionnaires européens
"la Commission et les bureaucrates de la Commission ne paient pas d’impôts.
Vous n’êtes pas assujettis à l’impôt au même titre que les citoyens. Vous avez
toutes sortes d’avantages. Taux d’imposition convertis, plafond d’impôt sur la
grande fortune, retraites non imposables. Vous êtes les champions d’Europe de
l’évasion fiscale et pourtant, vous êtes là, à donner des leçons. Mais bon, les gens
de l’Union européenne ont compris le message"24.
Toutefois, une lueur d’espoir vient de la part de l’Église. Un nouveau Pape
du bout du monde vient d’être élu. Il a vécu très simplement et sa nature exhale un
monde de beauté intérieure. Encore une fois, c’est au peuple de se serrer la
ceinture et non aux élus! S’il leur est encore possible de le faire!!
Conclusion
L’Europe, dans son ensemble, vit à présent une situation assez semblable à
la Suède du début des années 1990. Mais, le modèle suédois de sortie de la crise
n’est pas applicable au niveau de l’Union. Connaissant les pays de notre continent
et leur nature, le modèle pourrait être suivi par certains pays du Nord et à
l’Allemagne. Les latins seront plus réfractaires et nettement moins convaincus.
Adopter des mesures d’urgence sur des réformes structurelles modifiant la
structure publique, le rôle de l’État et le fonctionnement de l’économie c’est
difficilement applicable pour les latins. Le miracle devra venir des gens qui osent
le changement et savent comment s’y prendre, à commencer par la classe
politique qui nous dirige.
24
Godfrey Bloom, discours devant le Parlement Européenne à Strasbourg, 21.11.2013.
Bibliographie
Calmfors L., “Sweden-from Macroeconomic Failure to Macroeconomic Success,” manuscript,

IIES, Stockholm University, 2012
Falkehed M., Le modèle suédois, Ed Payot, 2005
François Chazel, «Les Écrits politiques de Max Weber: un éclairage sociologique sur des
problèmes contemporains», Revue française de sociologie, 4/2005
Morel Nathalie, L’Etat providence suédoise comme modèle social-productif, Dossier – Le modèle
de protection sociale des pays nordiques. Politique Sociale et Familiale, numéro 112, juin
2013
Neacsa Basile, From Stability and Economic Growth Pact to European Budgetary Pact, ISIRP
review, nov. 2012
Perrut Dominique, La réforme de l'Union économique et monétaire: l'ambition politique ou la
fracture. Questions de l’Europe nr 297 du 16.12.2013
Séminaire organise par D.G.TRESOR sur le thème, La crise nordique des années 1990, Paris, 13
Avril 2012
Védrine Hubert, Face à l’hyper-puissance, Fayard, 2003
Vidal Jean-François, Crises et transformations du modèle social-démocrate suédois, Revue de la
régulation, 8, semestre 2, 2010
Voir Gilbert Koenig, “La zone euro face à une crise existentielle“, Bulletin de l’OPEE 25, 2011
Commission Européenne – Eurostat, 2013
FAO –The State of Food Insecurity in the World, 2013
http://www.scb.se
Le Figaro
Le Monde
Reuters 2011-2013
www.atlantico.fr, 20.11.2013
www.larousse.fr
www.tradingeconomics.com
www.worldometers.infos
Conceptul de „oraş inteligent”
Asist. univ. dr. Cătălin Daniel Dumitrică
Facultatea de Administrație Publică,
Școala Națională de Studii Politice și Administrative, București
catalin_dumitrica@snspa.ro
Abstract. Conceptul de „oraş inteligent” presupune o abordare interdisci-

plinară şi o relaţionare directă cu o serie întreagă de concepte şi dimensiuni
care vizează procesul dezvoltării locale, urbane, metropolitane şi, nu în
ultimul rând, regionale. Dezvoltarea unui „oraş inteligent” reprezintă prin
urmare o provocare semnificativă pentru actorii direct implicaţi, actori care
pot fi identificaţi în cadrul sectorului public, privat, precum şi în cadrul
sectorului terţiar.
Problematica „oraşului inteligent” poate fi abordată fără însă a ne
limita la acestea, din perspectiva unor topicuri precum e-government,
educaţia IT pentru funcţionarii publici, dezvoltare şi planificare urbană,
arhitectură, sociologie urbană, economia oraşelor, precum şi protecţia
mediului, fiecare dintre aceste topicuri contribuind la apariţia şi dezvoltarea
conceptului de oraş inteligent (smart city).
Articolul de faţă îşi propune, plecând de la topicurile menţionate,
prezentarea într-o manieră succintă a principalelor dimensiuni care în
opinia autorului influenţează apariţia, dezvoltarea şi conştientizarea
conceptului de „oraş inteligent”.
Cuvinte-cheie: oraş inteligent, interdiciplinaritate, dezvoltare locală,

dezvoltare metropolitană, dezvoltare regională.
1. Dimensiunea economică
În încercarea de a prezenta dimensiunea economică prin raportare la
conceptul de oraş inteligent, trebuie menţionat faptul că aceasta grupează o serie
de activităţi economice productive, servicii productive, precum şi elemente de
infrastructură.
Obiectivul de bază al dimensiunii economice îl reprezintă înlăturarea
obstacolelor din calea dezvoltării economiei şi îmbunătăţirea mecanismelor de
funcţionare eficientă a pieţei. Alte obiective se referă la orientarea eforturilor spre
oferirea asistenţei sectorului de afaceri existent, încurajarea deschiderii de noi
afaceri prin identificarea noilor nevoi ale oamenilor, atragerea investiţiilor la nivel
local şi ridicarea nivelului de dezvoltare a infrastructurii. Pentru realizarea acestor
obiective şi atingerea obiectivului final este nevoie de a opera strict în direcţiile de
dezvoltare economică a colectivităţii locale respective, având ca perspective
creşterea economică şi îmbunătăţirea calităţii vieţii locuitorilor teritoriului dat.
Totalitatea componentele oraşului inteligent este influenţată de elementul
economic. Prin urmare, dimensiunea economică a oraşului inteligent include:
integrarea proceselor economice cu cele privind protecţia mediului1, dezvoltarea
comerţului şi a industriei2, alternative privind finanţarea dezvoltării3, modificarea
comportamentului consumatorilor.
Realizarea dezvoltării economice la nivelul oraşelor inteligente înseamnă a
ridica competitivitatea economică în scopul îmbunătăţirii viitorului economic al
acestora. Dezvoltarea economiei oraşelor şi îmbunătăţirea competitivităţii sunt
cruciale, deoarece succesul acestora depinde de adaptarea lor la schimbările care au
loc în mediul extern.
Dezvoltarea comunităţii locale şi implicit dezvoltarea unui oraş inteligent
presupun evaluarea impactului pe care îl au transformările structurale operate la
nivel macroeconomic asupra nivelului microeconomic.
Acest lucru necesită utilizarea anumitor instrumente de lucru, dintre care
menţionăm facilităţile financiare acordate oraşelor aflate în dificultate cu scopul
1
Documente şi rapoarte internaţionale: Agenda 21, Capitolul 8 – Integrarea proceselor de adoptare a
deciziei cu privire la mediu şi dezvoltare, Adunarea Generală a ONU, a 19-a sesiune (1997), Comisia
pentru Dezvoltare Durabilă a ONU – a treia sesiune din 1995, a patra sesiune (1996), a şasea sesiune
(1998), a noua sesiune (2001).
2
Documente şi rapoarte internaţionale: Agenda 21, Capitolul 30 – Întărirea rolului comerţului şi a
industriei, Comisia pentru Dezvoltare Durabilă a ONU – a treia sesiune din 1995, a patra sesiune
(1996), a şasea sesiune (1998), a noua sesiune (2001).
3
Documente şi rapoarte internaţionale: Agenda 21, Capitolul 33 – Resurse şi mecanisme financiare,
Adunarea Generală a ONU, a 19-a sesiune (1997) – Resurse şi mecanisme financiare, Comisia
pentru Dezvoltare Durabilă a ONU – Report of the Secretary-General: Initial financial
committments, financial flows and arrangements to give effect to the decisions of the United Nations
Conference on Environment and Development from all available funding sources and mechanisms.
stimulării investiţiilor productive, în acest sens făcându-se apel la: împrumuturi,

subvenţii acordate pentru investiţii sau pentru dobânzile la creditele angajate în
acest scop, reduceri şi scuturi de impozite, facilităţi pentru amortizarea capitalului
fix, subvenţii pentru utilizarea şi angajarea forţei de muncă.
Administraţia publică locală are un rol major în ceea ce priveşte dezvoltarea
economică a oraşelor prin conturarea profilului economiei locale şi identificarea
direcţiilor viitoare de dezvoltare. Autorităţile locale gestionează resurse umane,
financiare, materiale şi informaţionale prin care pot sprijini antreprenoriatul
local/regional.
Dezvoltarea unor oraşe inteligente nu se poate realiza decât prin dezvoltarea
unei dimensiuni economice şi implicit prin dezvoltarea unor noi locuri de
muncă, reducerea şomajului, creşterea puterii de cumpărare a locuitorilor colec-
tivităţii locale, creşterea veniturilor provenind din impozitele şi taxele locale,
reducerea numărului de ajutoare sociale acordate şi, totodată, îmbunătăţirea
condiţiilor de viaţă.
2. Dimensiunea socială
Dezvoltarea unor oraşe inteligente nu poate fi concepută fără o analiză atentă
a componentei sociale. Modernizarea structurală a activităţii economice, dezvol-
tarea performanţelor şi a capacităţii competitive a acesteia nu pot fi realizate fără
ridicarea considerabilă a nivelului de calificare a populaţiei, ca forţă de muncă şi
dezvoltarea atitudinii sale în favoarea înclinaţiei antreprenoriale, a abilităţii de
adaptare la economia de piaţă.
Componenţa socială a dezvoltării are în vedere dezvoltarea unui climat de
echitate, prin lupta împotriva sărăciei şi promovarea identităţii individuale într-o
mare diversitate. De asemenea, dezvoltarea are în vedere eliminarea discri-
minărilor dintre generaţii, îndeosebi prin atenţia acordată categoriilor defavo-
rizate. Sistemul de protecţie socială în cadrul unui oraş inteligent are drept obiectiv
susţinerea persoanelor, grupurilor sau comunităţilor care se află în situaţii dificile şi
care, din cauza lipsei resurselor proprii, nu pot avea o viaţă la nivelul unor condiţii
minime, care să le asigure o funcţionalitate normală în contextul social şi cultural
existent.
Dimensiunea socială presupune un ansamblu de măsuri şi mijloace de sprijin
şi asistenţă. Serviciile de asistenţă socială au ca obiective refacerea şi dezvoltarea
capacităţilor persoanelor, familiilor, colectivităţilor de a conştientiza natura
problemelor cu care se confruntă, cauzele determinante ale acestora, de a identifica
soluţii optime pentru rezolvarea situaţiilor problematice.
Serviciile de asistenţă socială pot îmbrăca două forme: asistenţa în mediul
natural de viaţă (familie, şcoală, loc de muncă) şi servicii în instituţiile de asistenţă
socială (cămine pentru bătrâni, case pentru copii abandonaţi, instituţii pentru
persoane cu dizabilităţi severe).
Dimensiunea socială presupune o intervenţie specializată, în sensul
ameliorării sau eliminării deficitelor atât financiare, cât şi de capacitate şi poate
acţiona la nivel individual, la nivel de grup şi chiar la nivel comunitar.
Pe lângă măsurile de protecţie socială, dimensiunea socială presupune astfel
dezvoltarea umană şi întărirea capacităţilor individuale, prin educaţie, aderarea la
valorile etice şi dezvoltarea socială, care are în vedere relaţii sociale şi culturale, parti-
ciparea cetăţenilor la procesul decizional din cadrul autorităţilor publice.
Dezvoltarea dimensiunii sociale trebuie realizată în mod conjugat cu cea a
dimensiunii economice, în primul rând, dar şi a celorlalte dimensiuni menţionate
ca făcând parte din încercarea de conceptualizare a noţiunii de oraş inteligent,
întrucât materializarea acestora este condiţionată, într-o măsură semnificativă, de
calitatea forţei de muncă şi de modul în care aceasta este gestionată.
3. Dimensiunea urbană
Conceptul de oraş inteligent este în mod direct asociat cu dezvoltarea
urbană. Creşterea competitivităţii şi a calităţii vieţii constituie obiective majore ale
politicii economice locale, naţionale şi mondiale şi, în contextul extinderii
fenomenului de globalizare, rolul oraşelor în economia mondială globală devine tot
mai important. Fenomenele din ultimele decenii privind evoluţia tehnologică,
creşterea demografică şi concentrarea urbană la scară mondială au condus la
dobândirea de noi dimensiuni a problematicii gestiunii urbane. Amenajarea zonelor
urbane poate contribui în mod semnificativ la crearea şi dezvoltarea unor areale
urbane durabile şi echilibrate din punct de vedere economic, social, cultural şi
teritorial. Toate acestea conduc la necesitatea cunoaşterii oraşului ca organism
complex, cu propriile sale mecanisme de dezvoltare, drept condiţie prin care se
poate asigura bunăstarea locuitorilor, a unor condiţii civilizate de viaţă şi, nu în
ultimul rând, a unei armonii între cadrul natural şi spaţiul construit.
Astăzi, urbanismul este privit în strânsă interdependenţă cu amenajarea
teritoriului ca parte integrantă a acestuia şi constituit dintr-un ansamblu de activităţi
prin care sunt urmărite obiective legate de: ameliorarea condiţiilor de viaţă prin
eliminarea disfuncţionalităţilor, asigurarea accesului la servicii publice şi locuinţe
convenabile pentru toţi locuitorii, crearea condiţiilor pentru satisfacerea cerinţelor
speciale ale copiilor, vârstnicilor şi ale persoanelor cu handicap, utilizarea eficientă
a terenurilor în acord cu funcţiile urbanistice adecvate, extinderea controlată a
zonelor construite, protejarea şi punerea în valoare a patrimoniului cultural construit
şi natural, asigurarea calităţii cadrului construit, amenajat şi plantat din toate
localităţile, protejarea localităţilor împotriva dezastrelor naturale şi a riscurilor
tehnologice.
Urbanismul se confruntă în prezent tot mai mult cu problemele globale de

structurare a oraşelor. Asemenea probleme se dovedesc deosebit de complexe, în
special când este vorba despre definirea ariei geografice de extindere a localităţilor, de
remodelare sau accentuarea rolului indispensabilului centru urban, de realizarea
descongestionărilor necesare îndeplinirii corespunzătoare a funcţiei oraşelor.
Amenajarea teritoriului şi urbanismul4 sunt ramuri ale aceluiaşi trunchi.
Domeniul de referinţă îl reprezintă spaţiul. Astăzi, asistăm la o nouă abordare a
celor două, din perspectiva ştiinţelor administrative care accentuează rolul
autorităţilor publice în dezvoltarea şi utilizarea instrumentelor de urbanism şi ame-
najare a teritoriului, ca şi implicarea cetăţenilor în activităţile specifice. Cele două
concepte includ totalitatea unor acţiuni succesive de cunoaştere, remodelare şi
urmărire a evoluţiei organismului teritorial şi presupun:
 activităţi de investigare, analiză şi diagnoză;
 activităţi de previziune;
 activităţi de elaborare a deciziilor.
Amenajarea teritoriului şi urbanismul, ca discipline teoretice, dar şi domenii
de activitate practică, reprezintă pârghii de bază în stabilirea strategiilor de
remodelare a mediului uman, astfel încât să se stabilească o reală concordanţă între
interesele şi capacităţile mereu amplificate ale omului şi posibilităţile oferite de
cadrul material de viaţă.
Dimensiunea urbană a oraşului inteligent este necesară pentru a fi asigurată
o dezvoltare echilibrată şi optimă a teritoriului în încercarea de a se evita o
suprapopulare şi supradimensionare a unei anumite zone în detrimentul unei alte
zone. O astfel de situaţie ar provoca o serie de dezechilibre structurale care ar
contribui la adâncirea discrepanţelor regionale.
4. Dimensiunea serviciilor
Calitatea serviciilor furnizate, gradul de satisfacţie socială pe care acestea
reuşesc să-l determine reprezintă doi dintre principalii indicatori ai oraşelor
inteligente.
Punctul de pornire în definirea categoriei economice de serviciu îl constituie
delimitarea (separarea) acestuia de bunurile materiale. Majoritatea definiţiilor
întâlnite în literatura de specialitate pun accent pe faptul că serviciile sunt
„activităţi al căror rezultat este nematerial şi nestocabil”, nu se concretizează în
produse cu existenţă de sine stătătoare.
4
Cele două noţiuni, de urbanism şi amenajarea teritoriului, duc la confuzii. Elemente care ţin de
urbanism se atribuie celeilalte noţiuni de amenajarea teritoriului, acest lucru se întâmplă şi atunci
când vorbim despre elemente care ţin de amenajarea teritoriului. Confuziile au loc atât la nivelul
specialiştilor, ale căror domenii de activitate se leagă de cele două noţiuni, cât şi al oamenilor, care se
întâlnesc cu aceşti termeni.
În ultimul timp, se vehiculează tot mai mult ideea că separarea între

producţia de bunuri şi cea de servicii este depăşită, deoarece serviciile pot aduce o
valoare adăugată mare şi pot folosi tehnică de înalt nivel (informatică). De altfel,
în practică este foarte dificil să se facă distincţia între bunuri şi servicii, întrucât
achiziţionarea unui bun include şi un element de serviciu, după cum achiziţionarea
unui serviciu presupune, nu de puţine ori, prezenţa unor bunuri tangibile.5
Dimensiunea serviciilor publice în contextul noţiunii de oraş inteligent trebuie
analizată în strictă dependenţă cu o serie de abordări precum: abordarea juridică,
economică, managerială.
În ceea ce priveşte abordarea juridică, elementul central al acesteia este
reprezentat de interesul public, binele public, interesul general, văzut ca „nevoia
socială specifică unei comunităţi pe care trebuie să o satisfacă administraţia
publică sau ca orice necesitate socială, caracterizată ca atare de puterea politică şi
legiferată, care impune administraţiei publice activitatea specifică de organizare,
funcţionare şi realizare a serviciilor publice aferente”.6
Al doilea element care contribuie la definirea serviciului public în doctrina
juridică îl reprezintă autoritatea publică însărcinată cu asigurarea acestuia,
existând situaţia organizării serviciului de autoritatea publică, stabilirii regulilor
de funcţionare de autoritate şi situaţia prestării efective de autoritate.7
Importanţa crescândă a serviciilor în economie şi ascensiunea lor
spectaculoasă din ultimul timp au intensificat preocupările pentru cunoaşterea
acestui sector de activitate, precum şi a impactului generat la nivel regional. În
ultimul deceniu, în economia ţărilor dezvoltate, serviciile au devenit principalul
element dinamizator al competiţiei economice.
Analiza economică a justificat intervenţia puterii publice pentru a furniza
bunuri publice deoarece agenţii economici nu găseau niciun interes pentru
realizarea anumitor bunuri sau servicii de care societatea avea nevoie.
„Abordarea economică a serviciului public este cu atât mai mult justificată
cu cât asistăm la o intensificare a activităţilor administrative în domeniul
economic, astfel că se nasc noi probleme care nu s-au pus activităţii admi-
nistrative clasice”8.
Serviciile publice în cadrul oraşelor inteligente trebuie analizate şi din
perspectiva dezvoltării metropolitane.
5
I. Alexandru (2005), Drept administrativ, Editura Lumina Lex, Bucuresti, p. 170.
6
D. Dincă (2008), Servicii publice şi dezvoltare locală, Editura Lumina Lex, Bucureşti.
7
Ibidem, pp. 31-32.
8
Ibidem, p. 33
5. Dimensiunea durabilă
În cadrul dimensiunii durabile, un accent deosebit se pune pe integrarea
politicilor sociale, ecologice şi economice în dezvoltarea social-economică a
oraşelor, pe acţiunile întreprinse, ca şi pe rezultatele obţinute. Sunt analizate şi o
serie de alte aspecte precum cadrul instituţional şi eficienţa acestuia, mecanismele
politicii ecologice şi sociale.
Dimensiunea dezvoltării durabile reprezintă ansamblul proceselor şi
relaţiilor din cadrul aparatului format din instituţii ale statului create pentru a
aplica regulamente, proceduri şi politici, acte normative. În acest context,
guvernarea durabilă a oraşelor inteligente reprezintă o noţiune mai generală, care
poate include şi administrarea dezvoltării durabile alături de alte modalităţi,
procedee şi procese care asigură realizarea obiectivelor dezvoltării durabile.
Dezvoltarea oraşelor inteligente trebuie să se realizeze cu respectarea
deplină a criteriilor şi condiţiilor care presupun atingerea unui nivel optim al
dezvoltării durabile. Analizând procesul dezvoltării oraşelor, trebuie să constatăm
că, deşi în ultimul timp se manifestă orientarea spre liberalizare în promovarea
politicilor de dezvoltare, în special în domeniul economic, guvernele, în speţă
factorii decidenţi, indiferent dacă se află la nivel central, regional sau local, rămân
şi vor rămâne unii dintre cei mai importanţi actori ai dezvoltării durabile, care
trebuie să reglementeze şi să administreze activităţile în toate dimensiunile
dezvoltării durabile şi ale integrării acestora.
Rolul oraşului inteligent este acela de a crea un mediu pentru dezvoltarea
umană şi a unui cadru instituţional care pot conduce la creşterea economică, la
implementarea politicii de distribuţie echitabilă şi a politicilor sociale eficiente,
cât şi în asigurarea stimulentelor pentru un comportament ecologic adecvat.
Numai unele dintre aceste probleme pot fi soluţionate prin intermediul
mecanismelor pieţei, majoritatea însă sunt în afara capacităţilor ei. În acest
context, oraşelor inteligente le revine sarcina dificilă de a folosi eficienţa pieţei în
alocarea de resurse care întotdeauna sunt insuficiente şi, în acelaşi timp, de a
promova justiţia socială şi compatibilitatea ecologică.
6. Concluzii
Apariţia unor oraşe inteligente capabile să dezvolte şi să aplice singure
propriile strategii de dezvoltare reprezintă o necesitatea în actualul context al
dezvoltării locale/regionale.
Prezentarea celor cinci dimensiuni vine să evidenţieze necesitatea unei
abordări integrate în ceea ce priveşte dezvoltarea unor mecanisme şi structuri
funcţionale în cadrul oraşelor inteligente, capabile să răspundă cerinţelor
cetăţenilor şi aşteptărilor acestora în ceea ce priveşte furnizarea serviciilor publice.
Oraşul inteligent reprezintă prin urmare o structură autonomă, capabilă să-şi

gestioneze singură proiectele de dezvoltare, precum şi problemele generate de o
serie de disfuncţionalităţi de natură administrativ-economică.
Oraşul inteligent nu trebuie să ignore dimensiunea socială, care presupune
existenţa unui climat de echitate, prin lupta împotriva sărăciei şi eliminarea
discriminărilor dintre generaţii, în vreme ce prezentarea dimensiunii urbane vine să
evidenţieze importanţa unor procese care ţin de amenajarea teritoriului şi a
urbanismului.
Dezvoltarea unor oraşe inteligente presupune astfel o dezvoltare economică,
socială, urbană, cu un impact direct asupra calităţii vieţii cetăţenilor oraşului şi asupra
aşteptărilor acestora în raport cu acţiunile autorităţilor publice.
Bibliografie
Alexandru, I., Matei, Lucica, Servicii publice, Editura Economică, Bucureşti, 2000
Andrei, L.C., Economie europeană, Editura Economică, Bucureşti, 2009
Dincă, D., Servicii publice şi dezvoltare locală, Editura Lumina Lex, 2008
Dumitrică, C., „The local development frame. Applicability within the Romanian administrative
space”, în volumul Analele Universităţii Eftimie Murgu Studii Economice, Fascicola II,
Editura Eftimie Murgu Reşiţa, 2009
Dincă, D., Dumitrică, C., Dezvoltare şi planificare urbană, Editura Prouniversitaria, București,
2010
Ionescu, V.R., Strategii de dezvoltare comunitară şi regională, Editura Fundaţiei Academice
Danubius, Galaţi, 2006
Orașe din România. O evaluare a stării
Conf. univ. dr. Dragoș Valentin Dincă
Facultatea de Administrație Publică,
Școala Națională de Studii Politice și Administrative, București
dragos.dinca@dragosdinca.ro
Abstract. „Orașul inteligent” își propune să devină o prezență anuală în

peisajul conferințelor științifice, având drept obiectiv identificarea celor mai
bune soluții pentru dezvoltarea economică, socială și de mediu a așezărilor
umane.
Fiind prima ediție a conferinței, ne propunem prin această lucrare
realizarea unei evaluări a stării prezente a orașelor din România, cu
intenția de-a evalua și prezenta anual o astfel de analiză.
Analiza este axată pe direcțiile rangul localităților, sistemul de
așezări, populație, activitate economică, mediu, pornind de la datele
furnizate de statistica oficială (Institutul Național de Statistică, Oficiul
Național al Registrului Comerțului etc.) și legislația în domeniu.
Cuvinte-cheie: rangul localităților, starea orașelor.

1. Tipologia aşezărilor umane

Conceptul de aşezare umană a fost convenit la Conferinţa Naţiunilor
Unite din 1976, de la Vancouver, din Canada. Aşezările umane reprezintă toată
gama posibilă de organizări stabile ale comunităţilor umane ancorate fizic în
peisajul natural al uscatului, în cadrul sistemelor ecologice naturale. Aşezarea
umană poate fi sălaşul vânătorului de munte, al pescarului din deltă, cătunul sau
satul, până la oraşe inclusiv megalopolisurile lumii superindustrializate. Toate
acestea reprezintă aşezări umane, denumite uzual localităţi.
Satul este prima formă de aşezare umană, apărută odată cu agricultura,
având vatra de sat şi moşia sau ţarina. El nu poate fi studiat separat de
componenta teritorială, deoarece folosinţa agricolă a teritoriului moşiei şi a
funcţiei sale rezidenţiale, ca vatră, reprezintă un singur fenomen social complex.
Satul se integrează organic în mediul natural, fiind armonizat ecologic cu acesta,
mai mult decât oraşul. El primeşte şi menţine amprenta teritoriului şi a naturii,
faţă de oraş, care modifică mai radical peisajul. Gospodăria rurală constituie
nucleul economic de bază al satului, având grădini, livezi, curţi cu acareturi pentru
animale şi produse agricole. Construcţiile apar integrate naturii şi peisajului pe
care îl potenţează. Cea mai mică grupare de case şi gospodării formează un crâng
situat lângă o sursă de apă, apoi urmează cătunul, cu 15-40 de case, şi satul, care
poate număra mii de locuitori. Satele pot fi adunate sau risipite, aglomerate sau
înşiruite.
Oraşul reprezintă o formă complexă de aşezare umană, cu o populaţie
numeroasă. Un oraş îndeplineşte, de regulă, funcţiuni multiple, politice,
administrative, comeciale, de servicii şi culturale. Oraşul concentrează,
prelucrează şi distribuie bunuri. Oraşele s-au specializat, existând oraşe
concentrate – metropole, oraşe de transformare (centre industriale), oraşe de
redistribuire a bunurilor materiale (centre comerciale, porturi, târguri) şi/sau
spirituale. Un oraş optim asigură una sau cel mult două funcţii speciale de
producţie, transformare sau redistribuire, concentrarea excesivă a ramurilor fiind
periculoasă. Oraşul este o aglomerare ai cărei locuitori lucrează, de regulă, în
domeniul terţiar.
O grupare importantă a oraşelor se realizează în raport cu funcţiile lor:
 oraşe comerciale;
 oraşe culturale;
 oraşe balneoclimaterice;
 oraşe-porturi;
 oraşe cu funcţii administrativ-politice.
În funcţie de teritoriul pe care îl organizează, există:

 oraşe locale;
 oraşe regionale;
 oraşe naţionale;
 oraşe internaţionale.
Marile aglomerări urbane beneficiază de un regim legal propriu.
În ierarhia urbană, se pot identifica șase niveluri principale:
 metropolele naţionale şi internaţionale sunt la nivelul superior al ierarhiei
urbane. Ele dispun de cele mai înalte funcţii, printre care funcţia de
capitale politice naţionale (Viena, Budapesta, Bucureşti etc.). În
Germania, sunt reprezentative capitatele marilor landuri occidentale şi
metropolele Berlin, Hamburg, Frankfurt;
 megalopolisurile – oraşe cu peste zece milioane de locuitori;
 centrele urbane regionale sunt metropole regionale dotate cu funcţii de alt
nivel;
 aglomerările secundare regrupează aglomerări şi mari oraşe care
funcţionează drept capitale subregionale;
 centrele urbane intermediare dispun de funcţii administrative şi de
servicii de nivel intermediar (prefectură, diverse servicii, instanţe etc.);
 centrele urbane elementare cu funcţii minore.
La nivelurile superioare ale acestei scări de mărime se află metropolele.
Este destul de greu de stabilit nivelul de la care un oraş îşi capătă statut de
metropolă. Dacă se pleacă de la etimologie (din greacă: meter = mamă şi polis =
oraş, respectiv oraşul care are grijă de celelalte), atunci calitatea de metropolă
apare în momentul în care un oraş îşi dezvoltă suficient funcţiile politice, încât să
poată ajunge la un rang ierarhic superior, de unde să poată juca un rol decizional
important într-un sistem urban. În prezent însă, odată cu descentralizarea
atribuţiilor politice, mult mai importantă apare pentru un oraş calitatea sa
economică, puterea sa de a atrage şi de a emite fluxuri comerciale, financiare şi
informaţionale, de a crea şi difuza în teritoriu diferite tipuri de inovaţii.
2. Rețeaua de așezări din România

Toate aşezările se prezintă ca o reţea, cu legături multiple între ele şi
teritoriu. De aceea, este mai potrivit să privim această reţea de interdependenţe ca
pe un sistem, şi anume să vorbim despre şi să operăm cu ideea de sistem de
aşezări, în care putem descifra mai uşor ierarhiile şi legăturile dinamice.
Reţeaua naţională de localităţi este compusă din localităţi urbane şi din
localităţi rurale, ierarhizate pe ranguri.
Potrivit Legii nr. 351/2001, ierarhizarea localităţilor pe ranguri este
următoarea:
a) rangul 0 – capitala României, municipiu de importanţă europeană;

b) rangul I – municipii de importanţă naţională, cu influenţă potenţială la
nivel european;
c) rangul II – municipii de importanţă interjudeţeană, judeţeană sau cu rol
de echilibru în reţeaua de localităţi;
d) rangul III – oraşe;
e) rangul IV – sate reşedinţă de comună;
f) rangul V – sate componente ale comunelor şi sate aparţinând municipii-
lor şi oraşelor.
Trecerea localităţilor de la un rang la altul se face prin lege, la propunerea
consiliilor locale, cu consultarea populaţiei prin referendum şi a instituţiilor
implicate, în condiţiile legii, cu respectarea principalilor indicatori cantitativi şi
calitativi minimali.
Principalii indicatori, elementele şi nivelurile de dotare prevăzute de lege
pentru ierarhizarea localităţilor urbane şi rurale vor sta la baza criteriilor de
stabilire a impozitelor şi taxelor.
În zonele lipsite de oraşe pe o rază de 25-30 km, guvernul, cu participarea
autorităţilor administraţiei publice locale, va avea în vedere modernizarea unor
localităţi rurale cu rol de servire în zona de influenţă și declararea de noi oraşe,
promovând programe speciale de coparticipare la susţinerea financiară a
dezvoltării instituţionale, necesare în vederea înfiinţării acestor noi oraşe.
În vederea dezvoltării echilibrate a teritoriului din zona capitalei României
şi a municipiilor de rangul I, unităţile administrativ-teritoriale de bază din aceste
zone se pot asocia într-un parteneriat voluntar în scopul înfiinţării de zone
metropolitane aferente spaţiului urban. Asocierea contribuie la întărirea
complementarităţilor între aceste unităţi şi factorii de decizie interesaţi în
dezvoltarea teritoriului.
Zonele metropolitane funcţionează ca entităţi independente fără perso-
nalitate juridică. Zonele metropolitane pot funcţiona pe un perimetru independent
de limitele unităţilor administrativ-teritoriale, stabilit de comun acord de
autorităţile administraţiei publice locale.
Asociaţia zonei metropolitane, cu acordul consiliilor locale şi cu consultarea
populaţiei în condiţiile legii, în a căror rază teritorială s-a constituit, adoptă
programul de dezvoltare a zonei.
În vederea optimizării evoluţiei marilor aglomerări urbane, prin lege se pot
înfiinţa în cadrul acestora zone de dezvoltare. Legea va prevedea perimetrul,
durata de funcţionare, cadrul instituţional de administrare, precum şi facilităţile
acordate.
3. Orașele din România

În România există 320 de orașe, dintre acestea 12 fiind municipii de rang I
și 94 municipii de rang II. 29 de orașe au mai puțin de 5.000 de locuitori și alte
111 au între 5.000 și 10.000 de locuitori. Așadar, 44% din orașe au sub 10.000 de
locuitori.
55 de localități au dobândit statutul de oraș sau municipiu după anul 2000,

cele mai multe (30) în anul 2004.
Pentru majoritatea orașelor mici, dar și a celor mari, de peste 100.000 de

locuitori, populația a scăzut în intervalul 2002-2011, iar pentru orașele de 10.000-
30.000 de locuitori a crescut, asistând de fapt la o migrație a populației din
localitățile mici și mari către cele mijlocii. Scăderea numărului de locuitori pentru
orașele mici este însoțită de declinul economic al localității.
Grafic – evoluția populației în intervalul 2002-2011 pentru orașele mici

Grafic – evoluția populației în intervalul 2002-2011 pentru orașele mari
Per ansamblu, se constată o scădere a populației din municipii și orașe în

intervalul 2002-2011.
134.363 de persoane din orașe și municipii sunt temporar plecate din țară.
Structura acestei categorii este urmatoarea:
În ceea ce privește mediul de afaceri, în orașele din România funcționează

în medie 1.230 de societăți comerciale (una la 27 de locuitori, față de una la 46 de
locuitori în mediul rural), la care sunt angajate în medie cinc persoane. Domeniile
de activitate majore pentru societățile comerciale sunt următoarele:
Există o importantă activitate în domeniul agricol, majoritatea orașelor

având o suprafață însemnată de intravilan și teren agricol (ex. Amara, jud.
Ialomița – peste 4.000 de hectare de teren agricol). De altfel, sunt orașe care au în
componență sate, cu o structură economică specifică mediului rural, dar care nu
sunt luate în calcul în statistica rural-agrară și nu au acces la surse de finanțare
destinate nici mediului urban, nici mediului rural.
În ceea ce privește problemele de mediu, tipuri de poluare, se constată că

declinul economic a redus și potențialele surse de poluare. Astăzi, principala sursă
de poluare a aerului o reprezintă traficul rutier, mai ales că majoritatea orașelor nu
au rute ocolitoare, iar în ceea ce privește poluarea solului și a apelor de suprafață,
principala sursă este reprezentată de deversări casnice și depozitări necontrolate
de deșeuri casnice, în contextul unei organizări neadecvate a serviciilor de
colectare a deșeurilor menajere.
Rețeaua de drumuri este bine reprezentată din punct de vedere cantitativ,
existând o rețea importantă de drumuri europene, naționale, județene, orășenești.
Majoritatea acestora, adică 70%, sunt acoperite cu asfalt și 20% cu piatră.
Diferența de 10% o reprezintă drumurile acoperite cu piatră cubică, beton sau
pământ.
În proporție de 98%, orașele din România au servicii de alimentare cu apă și
canalizare, dar care acoperă doar parțial suprafața locuită. Toate orașele sunt
dotate cu instalații de iluminat public, care funcționează în medie opt ore pe zi și
acoperă cel puțin 60% din suprafața intravilană.
Concluzii
Aparent, majoritatea populației din România locuiește în orașe. Practic, în
ultimii ani, am asistat la o urbanizare forțată, fără a exista în toate cazurile dotările
minime necesare pentru dobândirea statutului de oraș sau municipiu. Declinul
economic, migrarea forței de muncă, subfinanțarea și incapacitatea autorităților
locale de a atrage finanțări prin proiecte, lipsa finanțărilor pentru orașele sub
10.000 de locuitori, comportamentul agrar și economia agrară sunt doar câteva
dintre problemele cu care se confruntă orașele românești. Dorim o evaluare anuală
a stării orașelor dintr-o perspectivă din ce în ce mai complexă, fundamentată pe un
număr sporit de indicatori și sperăm la o ameliorare a stării generale a acestora,
astfel încât să asigure bunăstare pentru locuitori și atractivitate pentru dezvoltarea
și atragerea de investiții. Orașele trebuie să devină poli de creștere.
Bibliografie
Dincă, D., Dumitrică, C. (2011), Dezvoltare și planificare urbană, Editura Prouniversitaria,

București
Ionaşcu, G. (2004), Dezvoltarea şi reabilitarea aşezărilor umane din România, Editura Tempus,
Bucureşti
Legea nr. 351/2001
Recensământul populației, 2011
Istoria evoluţiei urbei, punct de plecare pentru planificarea
dezvoltării oraşului viitorului
(studiu de caz pentru municipiul Bucureşti – încorporarea localităţilor limitrofe, parcelarea
marilor moşii, evoluţia denumirilor arterelor de circulaţie)
Lect. univ. dr. Irina Airinei

Sorin Borduşanu
vicepreşedintele Comisiei de Atribuiri de Denumiri
a Primăriei Generale a Capitalei
Oraşul este un organism viu, care evoluează odată cu locuitorii săi, odată cu
schimbările intervenite în modul de trai sau cu noile descoperiri ale ştiinţei. De la
primele momente ale apariţiei unei localităţi, cei care se stabilesc pentru a munci,
a trăi şi a-şi creşte urmaşii, încearcă, în limitele cunoştinţelor şi competenţelor lor,
să-şi creeze cele mai bune condiţii de trai.
Fiecare epocă de dezvoltare îşi pune amprenta pe evoluţia oraşului, în
încercarea de a-l transforma în cea mai bună aşezare în care omul îşi poate duce
traiul. Trecerea de la o perioada în care majoritatea locuitorilor, în special cei din
zonele din marginea localităţii, trăiau din lucrul pământului, la o dezvoltare
intensivă a industriei, a transformat oraşul într-o zonă aglomerată, puţin
prietenoasă sau chiar, uneori, nocivă pentru locuit.
La oricare dintre localităţile care ar face obiectul unei analize a dezvoltării
sale se poate observa că dezvoltarea economică este mecanismul care generează
expansiunea în toate direcţiile.
Dezvoltarea industrială din ultima jumătate a secolului al XIX-lea şi cea mai
mare parte a secolului al XX-lea a dus la crearea în imediata vecinătate a
localităţilor a unor mari incinte în care producţia era pe primul loc. Această
dezvoltare a industriei a creat şi necesitatea asigurării unor spaţii de locuire pentru
cei care erau implicaţi în activităţile productive nou-create. Impactul asupra
oraşului a fost masiv, ducând la o expansiune spre toate zonele limitrofe şi,
implicit, la includerea, în localitatea de bază, a micilor sau mai marilor nuclee
locuite din apropiere. S-a ajuns la localităţi cu un mare teritoriu ocupat de

construcţii, dar şi cu un mare număr de locuitori stabili sau în trafic.
În prezent, cei care gestionează administrarea acestor localităţi trebuie să
aibă abilitatea de a crea pentru viitor cele mai bune condiţii pentru un trai modern.
Este apanajul administraţiei care trebuie să aibă abilitatea ca, pe lângă
diminuarea substanţială a consumurilor de energie, a creării posibilităţilor de
deplasare rapidă dintr-o zonă în alta, a asigurării de servicii publice cât mai
complexe, să aibă în vedere şi informarea promptă a tuturor locuitorilor, precum şi
o bună colaborare cu aceştia ca fiind singura modalitate de cunoaştere a
necesităţilor acestora.
Şi, pentru că evoluţia unei localităţi se poate face numai într-o perioadă
mare de timp, programele de dezvoltare trebuie gândite pentru o perspectivă mare
de timp comparativ cu viaţa medie a unui individ.
De multe ori, reconfigurarea unei localităţi şi implementarea unor facilităţi
moderne care să transforme zonele locuite în viitoare zone inteligente fac ca o
parte din istoria locului să dispară.
Acesta ar fi motivul pentru care, într-o anumită perioadă, dezvoltarea
oraşului să se facă în principal în zonele exterioare, pe terenurile care, anterior,
erau folosite pentru agricultură. Aici îşi au locul cele mai avansate idei privind
sistematizarea, cele mai moderne curente în arhitectură, coroborate cu cele mai
noi tehnici. Aici vor apărea construcţiile care vor încorpora toate inovaţiile pe care
ştiinţa le stăpâneşte în momentul când sunt realizate acestea.
Forţarea reconfigurării unei localităţi creează nu numai disconfortul faţă de
locuitori, ci şi scăpările care vor surveni prin dispariţia unora dintre obiectivele
care reprezintă istoria imediată sau chiar istoria veche a oraşului.
Este motivul principal pentru care o cunoaştere amănunţită a istoriei
localităţii creează premisele ca toţi locuitorii să înţeleagă atât motivele, cât şi
modalităţile de implementare a propunerilor de dezvoltare făcute de specialiştii în
domeniu. O lipsă a cunoaşterii face ca să se distrugă atât istoria locului, cât şi
condiţiile normale de trai.
Faţă de premisele privind apariţia unui oraş modern şi cât mai aproape de un
viitor oraş inteligent, să facem o trecere la istoria expansiunii Bucureştilor, la
dispariţia unor localităţi limitrofe, la crearea de mari parcelări sau apariţia unor
mari cartiere de locuit.
După ce, în anul 1881, România devine regat, Bucureştii devenind capitală,
încep să se dezvolte ca zonă urbană şi să înflorească. Această etapă reprezintă
începutul modernizării localităţilor româneşti după standarde europene.
Până la primele reglementări care au făcut trecerea la o etapă modernă de
dezvoltare, oraşul era subdivizat în mici nuclee în jurul unor biserici, cunoscute cu
denumirea de mahalale.
Printre cele mai cunoscute sunt mahalalele având culoare etnică precum cea
armenească, cea evreiască şi nu putem uita nici mahalaua Ţigănia Mitropoliei, ori
mahalaua Flămânda sau cea a Caimatei sau de mahalalele cunoscute sub
denumirea breslelor care le locuiesc. De toate aceste nuclee ale oraşului mai
amintesc doar unele clădiri păstrate sau denumirile unor străzi existente.
Sfârşitul secolului al XIX-lea găseşte oraşul Bucureşti întinzându-se până la
ceea ce astăzi cunoaştem drept Bulevardul Iancu de Hunedoara, Şoseaua Ştefan
cel Mare, Şoseaua Mihai Bravu, Şoseaua Viilor, Şoseaua Tudor Vladimirescu,
Bulevardul Geniului.
Aceasta perioadă reprezintă şi începutul modernizării oraşului, respectiv una
dintre cele mai mari lucrări edilitare care a influenţat şi va influenţa viaţa
locuitorilor Bucureştilor, respectiv regularizarea râului Damboviţa. De la Ciurel la
Văcăreşti, oraşul se modernizează prin dispariţia meandrelor unui râu capricios şi
crearea unor bulevarde largi care asigură circulaţia de la nord-vest la sud-est. Este
exemplul cel mai elocvent pentru modul în care o administraţie efectuează lucrări
care se adresează oraşului viitor, un oraş inteligent.
În această perioadă, Bucureştii erau împărţiţi în cinci subdiviziuni
administrative, denumite, pentru facilitate, culori – Roşu, Galben, Negru,
Albastru, Verde. Ulterior, numărul subdiviziunilor administrative se reduce la
patru şi capătă denumirea de sectoare – sectorul I – Galben, sectorul II – Negru,
sectorul III – Albastru, sectorul IV – Verde.
În jurul oraşului existau mai multe localităţi, mai vechi sau mai noi, care, în
decursul timpului, au fost incluse în teritoriul administrativ al oraşului.
Denumirile unora dintre aceste localităţi se mai regăsesc şi astăzi în denumirile
unor zone/cartiere ale oraşului – Colentina, Băneasa, Dămăroaia, Bucureştii Noi,
Griviţa, Giuleşti Sârbi, Crângaşi, Militari, Tudor Vladimirescu, Şerban Vodă,
Apărătorii Patriei.
Unele dintre aceste localităţi au apărut ca urmare a parcelării unor mari
moşii care au aparţinut în mare măsură mănăstirilor din jurul Bucureştilor şi care
au fost secularizate. Printre cele mai cunoscute moşii se numără cea a Mănăstirii
Cotroceni, pe teritoriul căreia s-a dezvoltat comuna Militari, astăzi cartierul cu
acelaşi nume, şi, ulterior, cartierul Drumul Taberei sau cea a Mănăstirii Văcăreşti,
pe teritoriul căreia s-a dezvoltat comuna Şerban Vodă, astăzi cartierul cunoscut cu
numele de Berceni şi cel cunoscut cu numele de Apărătorii Patriei.
La începutul secolului al XX-lea, o parte din fosta comună Lupeasca este
inclusă în teritoriul oraşului, pentru ca, în 1943, să fie preluată şi cealaltă parte.
Comuna Lupeasca, cu noua ei denumire de Tudor Vladimirescu, căpătată după
1941, se translează pe un teritoriu care a aparţinut tot vetrei Mănăstirii Cotroceni.
Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu fosta comună Şerban Vodă, care este
inclusă în teritoriul administrativ al oraşului în două etape.
Perioada interbelică a fost perioada cea mai prolifică a transformării

Bucureştilor într-o localitate modernă. Mari parcelări au fost create atunci, în
urma analizei şi aprobării unei administraţii conştiente de implicaţiile pe care
urbanizarea zonelor le va avea asupra localităţii. Acum apar sau se dezvoltă
parcelări precum cele din zona Cotrocenilor sau parcelarea cunoscută sub numele
de „Filipescu”, zone unde îşi fac loc locuinţe somptuoase ale protipendadei
bucureştene. Dar nu trebuie să uităm de parcelările pentru clasa de mijloc sau cea
mai puțin avută, zone care astăzi sunt mult râvnite pentru condiţiile foarte bune de
locuire.
Parcelări precum cele făcute de Ministerul Domeniilor pentru funcţionarii
publici, vezi „parcelarea Domenii I” şi „parcelarea Domenii II” din imediata
vecinătate a Bulevardului Ion Mihalache, sau cele făcute de societatea Căile
Ferate Române pentru funcţionarii săi, vezi „parcelarea CFR-Muncii” din
vecinătatea Bulevardului Pieptănari sau cea din vecinătatea Gării de Nord.
Când discutăm de parcelări, nu putem să nu amintim şi de parcelarea
„Poligonul de Tragere” din vecinatatea Drumului Sării, de parcelarea „Principele
Carol I” din vecinătatea Căii Dorobanţi, de parcelarea „Bonaparte” şi de
parcelarea „Fabrica de Ţesătorie” din vecinătatea Bulevardului Iancu de
Hunedoara, de parcelările fostei Societăţi de Locuinţe Ieftine din zona străzii
Vatra Luminoasă şi a Şoselei Iancului sau de mai puţin cunoscuta parcelare a
„Rahovei”.
Aceste operaţiuni imobiliare au dus la transformarea oraşului în principal
prin crearea unor căi de comunicaţie care facilitau o deplasare mai rapidă, în
concordanţă cu nevoile vremii, dar care şi creau spaţiul pentru implementarea
unor utilităţi moderne. Este momentul când se introduc masiv alimentarea cu apă
şi canalizarea.
După 1950, Bucureştii încep să capete configuraţia actuală, fiind incluse în
teritoriul administrativ al oraşului mai multe localităţi limitrofe. Astfel, sunt
introduse comunele urbane Griviţa, Băneasa, Herăstrău, Colentina (mai puţin
cartierele Pipera şi Cetatea Voluntăreasca), Principele Nicolae, Dudeşti Cioplea,
Şerban Vodă, Progresul, Tudor Vladimirescu, Militari, Regele Mihai I/Giuleşti.
În această etapă, oraşul este compus din opt subdiviziuni administrative
denumite raioane, cu denumirile: Griviţa Roşie, Stalin/30 Decembrie, 1 Mai, 23
August, Tudor Vladimirescu, Nicolae Bălcescu, V.I. Lenin, 16 Februarie/
Gheorghe Gheorghiu-Dej.
După 1968, subdiviziunile administrative, ca urmare a apariţiei Legii nr.
2/1968, revin la denumirile anterioare de sectoare şi sunt numerotate iniţial de la 1
la 8, pentru ca, mai târziu, numărul lor să fie diminuat la 6.
Succinta trecere în revistă a situaţiei împărţirii administrative a teritoriului

oraşului Bucureşti a fost necesară pentru înţelegerea corectă a succesiunii
acordării sau înlocuirii denumirilor de străzi.
Aşa cum arătam, atribuirea de denumiri pentru arterele de circulaţie este una
dintre atribuţiile administraţiei locale. Dintotdeauna, alegerea acestor denumiri a
creat numeroase neînţelegeri, ţinând cont de faptul că, în permanenţă, s-au atribuit
ca denumiri numele unor persoane mai mult sau mai puţin importante, cu toate că,
din comisia de specialitate au făcut parte numeroase personalităţi ale vieţii
culturale şi ştiinţifice ale vremii.
Dacă, anterior anului 1945, acordarea de denumiri nu a prezentat un impact
deosebit de mare, ţinând cont de faptul că acordarea de denumiri sau schimbări s-a
făcut în număr mic, după acest an, întâlnim patru perioade de impact asupra
nomenclatorului străzilor.
Anul 1948 a reprezentat anul în care, în municipiul Bucureşti s-au atribuit
ori s-au schimbat un număr important de denumiri. Pe lângă implicaţia politică pe
care o reprezenta schimbarea de regim, fiind impuse denumiri care să aducă în
prim-plan personalităţi ale partidului la putere, şi schimbările administrative au
impus aceste modificări.
În acest an se făceau pregătirile pentru unul dintre cele mai complexe
recensăminte al populaţiei şi locuinţelor care s-a desfăşurat în ţară. În funcţie de
datele acestui recensământ s-au întocmit evidenţele pentru ceea ce a însemnat cea
mai mare expropriere finalizată prin Decretul de naţionalizare nr. 92/1950. De
asemenea, se avea în vedere includerea în oraș a localităţilor limitrofe, localităţi
unde se regăseau denumiri similare cu cele din Bucureşti. În decursul anului 1948
s-au atribuit ori s-au înlocuit peste 2.000 de denumiri. Dacă, în pachetul majoritar,
regăsim numele unor personalităţi ale mişcării comuniste, nu sunt scăpate din
vedere nici numeroase nume ale unor militari care au participat la războiul purtat
între august 1944 şi mai 1945. Ţinând cont de numărul mare de denumiri
acordate, au apărut însă şi nume de străzi mai puţin semnificative precum strada
Tocului, strada Peniţei, strada Ghiozdanului, strada Acetonei, strada Eterului.
După 1950, subunităţile administrative ale municipiului Bucureşti au căpătat
o anume independenţă, care a dus la revenirea unor practici de atribuire de
denumiri care se dublează pe teritoriul oraşului.
O altă etapă s-a desfăşurat la nivelul anului 1962, când sunt înlocuite cele
mai multe denumiri prosovietice şi sunt eliminate cele mai multe denumiri de
artere de circulaţie care se repetau.
Pentru că, aşa cum arătam, factorul politic are un impact deosebit asupra
alegerii denumirilor de străzi, anul 1989 a reprezentat o altă etapă în care
denumirile de artere de circulaţie au fost înlocuite. În anul 1990 şi ulterior, se
înlocuiesc cele mai multe denumiri de străzi care purtau numele unor personalităţi
ale mişcării comuniste: Bulevardul M.I. Kalinin, strada H. Aroneanu, Piaţa

Gheorghe Gheorghiu-Dej, Bulevardul şi Piaţa Ilie Pintilie, Bulevardul Petru
Groza, Aleea Marea Adunare Naţională.
În această activitate se include însă şi revenirea la vechile denumiri de
străzi, în special în zonele vechi ale oraşului în care operaţiunile de sistematizare
nu reuşiseră să distrugă vechea tramă stradală – Piaţa Gheorghe Cantacuzino,
strada Doamna Ghica, strada Nicolae Filipescu, strada Ion Dragalina. Se revine şi
la numele unor mitropoliţi ai ţării şi ai unor sfinţi, denumiri care fuseseră înlocuite
în ultima perioadă a anilor ’80: strada Mitropolit Veniamin, strada Mitropolit
Iosif, strada Sfânta Ana.
Ceea ce dorim să remarcăm prin trecerea în revistă a acestei perioade
moderne a oraşului Bucureşti este că o cunoaştere a faptelor şi evenimentelor
trecute le facilitează o analiză coerentă a propunerilor viitoare, în cunoştinţă de
cauză, a tuturor factorilor de decizie şi nu numai.
Observaţiile pe care fiecare dintre noi le-a făcut în ultimul deceniu trăit în
Bucureşti, sau în oricare dintre localităţile urbane, duc la o singură concluzie, şi
anume aceea că abilitatea administraţiei urbei, capacitatea ei de a găsi soluţii
pentru implementarea unor politici urbane coerente şi de viitor, implementarea
unor lucrări edilitare importante, dar şi folosirea mijloacelor specifice tehnologiei
informaţiei pentru comunicarea cu locuitorii pe care îi deserveşte, creează
premisele apariţiei unui „oraş inteligent”.
Omul informat înţelege şi poate lua cele mai coerente decizii.
Bibliografie
Bălăceanu-Stolnici Constantin, Amintiri... O viaţă de poveste în Bucureştiul interbelic, Oscar

Print, București
Berindei Dan, Oraşul Bucureşti, reşedinţă şi capitală a Ţării Româneşti, 1459-1862, Pro
Universitaria
Bucarest, Librairie PLON, Paris, 1935
Bucureşti, Ghid oficial Fundaţia pentru Literatură şi Artă „Regele Carol II”, Bucureşti, 1934
Celac Mariana, Carabela Octavian, Marcu-Lepădat Marius, Bucureşti, arhitectură şi modernitate,
Simetria
Filitti Georgeta, Călătorie în timp prin Bucureşti, Do-minor
Genilie Iosif, Primii istoriografi ai Bucureştilor, Fundaţia Culturală „Gheorghe Marin Speţeanu”
Giurescu Dinu Constantin, Arhitectura Bucureştilor încotro?, Vremea
Ion Narcis Dorin, Bucureşti, memoria unui oraş, Institutul Cultural Român
Leahu Gheorghe, Bucureşti – Portret în acuarelă, Vremea
Mucenic Cezara, Străzi, pieţe, case din vechiul Bucureşti, Vremea
Municipiul Bucureşti şi împrejurimile Institutul Cartografic Unirea Braşov, 1933
Noul plan al Municipiului Bucureşti, Librăria SOCEC, Bucureşti, 1943

Papadima Ovidiu, Anton Pann: cântecele de lume şi folclorul Bucureştilor, Saeculum I.O.,
București
Pippidi Andrei, Case şi oameni din Bucureşti, vol. I, Humanitas, București
Planul oraşului Bucureşti cu indicator alfabetic al stradelor, Librăria SOCEC, Bucureşti, 1929
Popescu Cristian, Arhipelag. Demolările anilor `80: ştergeri, urme, reveniri, Compania
Waldman Felicia, Istorii şi imagini din Bucureştiul Evreiesc, Noi Media Print
Secţiunea a II-a
Dimensiunea e-guvernării
Moderatori:
Prof. univ. dr. Vasile Baltac, SNSPA, București
Asist. univ. dr. Cătălin Vrabie, SNSPA, București

Secțiunea a II-a. Dimensiunea e-guvernării 51

E-guvernarea în municipiile României

Asist. univ. dr. Cătălin Vrabie
Drd. Cătălina Antonie
Luminița Iordache
Luise Brosser
Abstract. Analiza de faţă şi-a propus să radiografieze starea web

site-urilor oficiale ale tuturor municipalităților din România. Bineînțeles că
existenţa unor platforme web bine întreținute nu înseamnă că ele sunt şi
folosite de cetățeni sau de mediul de afaceri. Noile metode de administrare
nu necesită doar soluții inovative, dar şi „cetățeni inteligenți” (Stoica,
2009).
Pe viitor, analiza se va transforma în una longitudinală, interesul
fiind de a o repeta cu regularitate la intervale de timp egale (doi ani) şi de a
observa schimbările survenite şi cauzele care au condus la acestea.
Înainte să trecem mai departe, trebuie sa menționez că, deși este a
doua astfel de analiză, nu am avut intenția să prezint în dinamică
evoluția/involuția scorurilor obținute de municipii, deoarece aceste date vor
fi relevante abia după încă două-trei studii.
În completarea acestui studiu s-a realizat un chestionar destinat
cetățenilor, prin care încerc să trasez coordonatele unei pagini Web, care să
corespundă cerințelor legislative, tehnice și de design, necesară unei
primării din România (urmărind evident specificul fiecărui municipiu,
precum și practicile internaționale). Invit astfel pe toți cei interesați să
răspundă la acesta, urmărind adresa următoare: https://docs.google.com/
spreadsheet/viewform?formkey=dEVuTWFRRHZnNGo4TE83WHYwSW13c
mc6MQ
De asemenea, consider că un element important este și bugetul de
care dispune primăria pentru departamentul/direcția IT. În acest sens, am
trimis în lunile noiembrie și decembrie 2011 mailuri către toate municipiile
din țară, solicitând aceste informații. Din păcate, doar 26 (din 103) au
răspuns mailului, nereușind astfel să colectez suficiente date pentru a realiza
o corelație relevantă. Intenția însă nu se pierde, sperând că pe viitor
interesul din partea oficialităților spre a se deschide cetățenilor să fie din ce
în ce mai mare.
51


1. Introducere
Calculatoarele şi internetul au schimbat în mod semnificativ modul în care

cetăţenii pot avea acces la serviciile publice. Societatea informaţională este din ce
în ce mai prezentă în toate activităţile sectorului public, inclusiv prin aplicaţii
complexe de guvernare electronică.
Pentru municipiile din Romania guvernarea electronică este o practică
relativ nouă (anul 2003 este anul în care s-a demarat primul proiect național cu
această tematică – www.e-guvernare.ro1) şi include atât guvernarea digitală (oferirea
de servicii publice prin metode electronice), cât şi democrația digitală (participarea
cetățenilor la actul de guvernare); (Holzer şi Kim, 2005).
Astăzi, pentru a interacționa cu administrația publică este suficient un
calculator conectat la internet. Accesarea din browserul Web a paginii instituției
căutate este (în principiu) suficientă pentru a obține şi trimite informații către şi
dinspre AP. Literatura de specialitate prezintă cinci piloane de interacțiune a AP
cu mediul său (Pardo, 2000; Baltac, 2011; Vrabie, 2009).
Pilonul 1. Afișarea datelor pe paginile web – comunicare unidirecțională.
Aceasta este cea mai simplă formă de interacțiune, postarea informațiilor pe
pagina oficială a instituției cu scopul de a informa cetățenii.
Pilonul 2. Comunicarea bidirecțională. Prin această metodă, administrația
publică poate colecta date dinspre mediul căreia se adresează, fie prin e-mail, fie
prin sisteme mai evoluate de transfer al datelor, folosind intraneturi şi/sau
extraneturi.
Pilonul 3. Servicii financiare şi tranzacții web. Site-ul web accesibil în
mod public oferă posibilitatea efectuării complete a serviciului public prin
intermediul sau, incluzând decizia de utilizare a serviciului şi furnizarea efectivă a
lui. Pentru solicitant nu este necesară nicio altă procedură oficială prin care să se
utilizeze formulare pe suport de hârtie. Acest tip de guvernare este posibilă parțial
şi prin oferirea accesului la baze de date on-line cetățenilor şi mediului de afaceri.
Pilonul 4. Integrarea verticală (interdepartamentală) şi orizontală
(intradepartamentală) a serviciilor publice disponibile on-line. Acest nivel de
interacțiune este dependent de viteza cu care se realizează sincronizarea
informațiilor pentru ca sistemele informatice on-line sa furnizeze în timp util
datele de care utilizatorii au nevoie.
Pilonul 5. Participarea cetățenilor la actul de guvernare. În această fază
este promovată participarea prin sisteme electronice precum: forumuri de discuții,

1
Legea nr. 161/2003 stabileşte bazele legale ale Sistemului Electronic Naţional, cu scopul declarat
de a asigura accesul „la informaţii publice şi furnizarea de servicii publice către persoane fizice şi
juridice.”

bloguri, sisteme electronice de vot (nu neapărat electoral), chestionare electronice,
sau orice alte metode de interacțiune directă şi imediată.
Cadrul conceptual trasat de acești cinci piloni este necesar doar pentru a
înțelege evoluția e-Government-ului. În România, în acest moment, sunt 41 de
județe şi 103 municipii, din care prezente pe internet în momentul studiului
(decembrie 2011-ianuarie 2012), doar 100 (97,09%), dintre acestea foarte puține
(vom găsi în paginile care urmează informații mai detaliate) au un web site
suficient de dezvoltat pentru a permite comunicarea așa cum este ea descrisă în
cadrul pilonilor 3, 4 şi 5. Practica a arătat că nu există o evoluție liniară, motiv
pentru care putem să ne așteptăm ca la următoarele analize de acest gen numărul
de municipalităţi care să folosească platforme web evoluate să fie mult mai mare.
Concret, elementele de analiză luate în calcul au fost: prezenţa elementelor

de transparenţă, managementul documentelor electronice, conținutul util,
metodele de comunicare bidirecțională şi câteva elemente generale privitoare la
web site-ul supus cercetării (interfața grafică, ușurința navigării, bogăţia
informațiilor legate de municipiul respectiv etc.).
2. Metodologia de cercetare
Deși există numeroase inițiative românești de a conecta la internet şi

localităţi mai mici din Romania, precum orașe mici sau chiar comune (un
exemplu ar fi proiectul www.ecomunitate.ro2, care are ambiția de a conecta la
internet 255 de comune şi orașe medii şi mici ale României), am ales municipiile
datoriti relației pozitive dintre numărul locuitorilor şi capacitatea de e-guvernare a
administrației publice locale (Moon, 2002; Moon and Leon, 2001; Musso et al.,
2000).
Majoritatea elementelor folosite în această cercetare sunt preluate din studii
anterioare, adaptate apoi pentru a putea înregistra valori relevante (tabelul 2.1).
Putem vedea, spre exemplificare, studiul „Digital Governance în Municipalities
Worldwide (2009)” efectuat de Mark Holzer şi Min-Bong You si Aroon
Manoharan în 2009 (unde Bucureștiul, singurul municipiu din Romania, este
prezent pe locul 42, mult mai sus decât în 2005 când era situat pe locul 64, dar
mai jos decât în 2007 când ocupa poziția 37) și studiul similar, cel cu care s-a și
pornit în această analiză longitudinală, și anume „E-guvernarea în municipiile
României 2010. O analiză orizontală a web site-urilor municipiilor din România”.

2
Instituțiile implicate în proiect sunt: Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Educaţiei,
Cercetării şi Inovării, Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional şi Ministerul
IMM-urilor, Comerţului şi Mediului de Afaceri cu sprijinul Băncii Mondiale şi al Uniunii
Europene.
53


Obținerea datelor a fost făcută prin accesarea individuală a web site-ului
oficial al fiecărei primării de municipiu din țară, după ce în prealabil acestea au
fost găsite pe internet cu ajutorul motorului de căutare Google (a fost nevoie de
acest pas intermediar din cauza lipsei unui model standardizat de adresă web; spre
exemplu primăria capitalei are adresa http://www.pmb.ro, iar primăria
municipiului Iași are adresa http://www.primaria-Iași.ro). Întreaga cercetare a fost
efectuata în perioada decembrie 2011-ianuarie 2012.
Odată accesat site-ul au fost urmărite elementele prezentate în tabelul 2.1 şi
atribuite valori după cum urmează:
 pe o scară de la 1 la 5 (conform tabelului 2.1 – secțiunea C5), celor care
prezintă un potențial risc de subiectivism din partea observatorului, cum ar fi:
ușurința în navigare, designul plăcut etc.
 0 – nu există; 1 – există, în rest, pentru fiecare element supus cercetării,
spre exemplu: „Se pot efectua petiții on-line?” sau „Este prezentă harta
electronică a municipiului?” (la secțiunile C1-C4 a se vedea excepțiile descrise în
caseta următoare.
Caseta 2.1
Excepții
Există totuși două excepții de la aceste reguli, şi anume:
(1) în cazul capitolului Transparenţă, mai exact la prezența pe site a CV-urilor angajaților
primăriei. În cazul în care sunt prezente toate CV-urile angajaților valoarea care trebuia
introdusă este 2 (C14 = 2), dacă sunt prezente doar CV-urile personalului din
conducerea instituției, atunci trebuie introdus 1 (C14 = 1), iar dacă nu sunt prezente
deloc CV-urile, 0 (C14 = 0); (uimitor, dar în acest ultim caz se regăsesc 53 de
municipalităţi din Romania);
(2) în cazul capitolului E-DOC, dacă pe site erau prezente atât formulare spre completare
on-line (C211 = 1), cât şi în format electronic standardizat .doc şi/sau .pdf (C212 = 1),
atunci C21 va lua în mod excepțional valoarea 3, în orice alt caz C21 va fi egală cu
suma C211 şi C212, care, în mod evident, va fi 0 sau 1.
Tabelul 2.1
Elementele supuse cercetării
Elementul supus cercetării Valorile care pot fi înregistrate Codificarea
TRANSPARENŢA C1
Declarații de avere 0 sau 1 C11
Organigrama 0 sau 1 C12
Minute/ședințe publicate pe site 0 sau 1 C13
CV-uri angajați 0, 1 sau 2 C14*
Legislație 0 sau 1 C15
E-DOC C2
Autorizații/certificate/formulare electronice C21**
Format .pdf, .doc, .rtf 0 sau 1 C211
Completare on-line a acestora 0 sau 1 C212
Urmărirea on-line a cererii depuse fie electronic
0 sau 1 C22
sau nu (după numărul de înregistrare)

Petiții on-line 0 sau 1 C23
Anunțuri publice pentru: proiecte de achiziții,
0 sau 1 C24
concesionari, închirieri
COMUNICARE C3
Posibilitatea de a trimite un e-mail direct primarului
0 sau 1 C31
(sau cabinetului acestuia)
Posibilitatea trimiterii de sugestii (altele decât
0 sau 1 C32
referitoare la site)
Forum de discuții între/cu cetățeni(i) 0 sau 1 C33
CONŢINUT UTIL C4
Harta electronică a orașului 0 sau 1 C41
Harta mijloacelor de transport 0 sau 1 C42
Opțiunea de căutare în site 0 sau 1 C43
Posibilitatea alegerii între mai multe limbi 0 sau 1 C44
Noutăţi/știri primărie 0 sau 1 C45
Web-cam 0 sau 1 C46
GENERALITĂŢI C5***
Valori întregi cuprinse
Design plăcut C51
între 1 şi 5
Valori întregi cuprinse
Navigare ușoară C52
între 1 şi 5
Prezintă Info. cu caracter general (nr. taxi, hotel, Valori întregi cuprinse
C53
spectacole etc.)? între 1 şi 5
Explicații:
0 elementul nu a fost regăsit pe site;
1 elementul a fost găsit pe site;
* excepția 1 (descrisă la p. 5 – caseta 2.1.);
** excepția 2 (descrisă la p. 5 – caseta 2.1.);
*** a se vedea tabelul 3.8. Descrierea scalei de evaluare din cadrul clasei 5 – Generalităţi.
Studiul a folosit 24 de instrumente pentru radiografierea site-ului3, grupate

pe cinci clase distincte (C1, C2, C3, C4 şi C5, așa cum sunt prezentate în același
tabel), fiecare cu un număr diferit de subclase în funcție de relevanța avută în
cadrul analizei. Cele cinci clase au pondere egală în clasificarea finală. Nota pe
fiecare clasă este dată de suma ponderilor punctajelor obținute la fiecare subclasă,
astfel încât aceasta să aibă valori cuprinse între 1 şi 5. În anexa 1 este prezentat un
model de calcul pe exemplul primăriei Arad.
În continuare, sunt prezentate formulele de calcul pentru fiecare clasă în
parte şi pentru rezultatul final:

3
Preluate şi adaptate după The Rutgers-SKKU E-Governance Survey Instrument, regăsite şi în
lucrarea Digital Governance in Municipalities Worldwide (2007) (Marc Holzer & Seang-Tae
Kim).
55


unde:
C1, C2, C3, C4, C5 – clasele de analiză (pentru C1 şi C2 trebuie avute în
vedere excepțiile descrise în caseta 2.1);
C1i, C2i, C3i, C4i, C5i – subclasele (elementele) de analiză, valorile
obținute în urma răspunsurilor;
Nmax – nota maximă care poate fi obținută, 5 în cazul analizei prezente;
Pmax – punctajul maxim care se poate obține prin însumarea valorilor
maxime ce se pot da fiecărui element;
Nelem – numărul de elemente supuse analizei;
Ncls– numărul de clase, 5 în cazul analizei prezente;
Pfinal – punctajul obținut de site-ul supus analizei
(pe o scară de la 1 la 5).
3. Rezultatele obținute
Au fost analizate toate cele 103 municipii din România, rezultatele obținute
putând fi prezentate atât pe fiecare clasă în parte, dar şi după rezultatele finale.
Municipiul Arad este situat în fruntea clasamentului dacă este să luăm în calcul
rezultatul final, el totuși fiind deficitar la capitolele Transparenţă, E-DOC și
Conținut util (detalii în Anexa 1).
Tabelul 3.1
Nivelul de dezvoltare a e-gov pe municipii
Calificativ Nr. municipii %
Foarte bine 2 1,94
Bine 24 23,30
Satisfăcător 48 46,60
Slab 23 22,33
Foarte slab 6 5,83

Din cele 103 municipii doar 100 (97,09%) au avut la sfârșitul anului 2011 o
pagină activă pe internet 4 , din care, după rezultatele finale, două au obținut
calificativul foarte bine (punctaj final cuprins între 4,01 şi 5,00), 24, bine (punctaj
între 3,01 şi 4,00), 48, satisfăcător (punctaj între 2,01 şi 3,00), 23, slab (punctaj
între 1,01 şi 2,00) şi 3, la care dacă le adăugăm şi pe cele trei care nu aveau în
momentul efectuării cercetării pagină on-line, ajungem la un număr de 6, foarte
slab (punctaj mai mic decât 1,01). În Anexa 2 este prezentat clasamentul
municipiilor, așa cum a ieșit în urma analizei efectuate.
Putem vedea astfel ca aproape jumătate din municipiile ţării au o pagină de
internet satisfăcătoare (informație despre care nu putem spune că este
satisfăcătoare din punctul de vedere al cetățeanului sau mediului de afaceri) şi un
sfert abia bună și foarte bună.
Mai departe s-a trecut la efectuarea unei medii pe fiecare județ în parte şi
crearea unei hărți cromatice a nivelului de implementare a tehnologiilor web din
municipiile respectivului județ, prezentată în figura 3.1.
Figura 3.1. Stadiul dezvoltării e-gov în România

4
Cele trei municipii lipsă sunt: Orșova, Drobeta-Turnu Severin și Curtea de Argeș.
57


Vedem că şi în urma analizei județelor (tabelul 2.4) nivelul dezvoltării
eGovernment-ului la noi în ţară este mediu – aproximativ 2/3 din județele
României au primit calificativul mediu (punctaj între 2.01 şi 3,00), pe când foarte
bine, doar 2: București (împreună cu județul Ilfov) şi Arad.
Un singur județ a primit calificativul foarte slab.
Tabelul 3.2
Nivelul de dezvoltare a e-gov pe județe
Calificativ Nr. județe %
Foarte bine 2 4,88
Bine 4 9,76
Mediu 25 60,98
Slab 9 21,95
Foarte slab 1 2,44
3.1. Elemente de transparenţă

Legea nr. 52 din 21 ianuarie 2003 privind transparenţa decizională în
administraţia publică 5 reglementează modul în care autorităţile administraţiei
publice locale trebuie să se raporteze la comunitate în procesul legislativ şi mai
ales să implice părţile interesate, fie că sunt membri ai comunităţii, asociaţii sau
alte părţi interesate (stakeholderi). Actul normativ stabileşte ca obiectiv
respectarea a trei principii: informarea în prealabil, din oficiu, a persoanelor
asupra problemelor de interes public care urmează a fi dezbătute, consultarea
cetăţenilor şi a asociaţiilor legal constituite în procesul de elaborare a proiectelor
de acte normative, precum şi participarea activă a cetăţenilor la luarea deciziilor
administrative şi în procesul de elaborare. (Septimius Parvu)
În cazul procedurilor de elaborare a actelor normative, autorităţile sunt
obligate să publice un anunţ, cu cel puţin 30 de zile înainte de supunerea spre
analiză, avizare şi adoptare de către autorităţi, pe care să-l publice pe pagina de
internet proprie, să-l afişeze la avizier, într-un spaţiu accesibil publicului şi să-l
transmită către mijloacele de informare în masă. Anunţul trebuie să cuprindă o
notă de fundamentare, o expunere de motive sau un referat de aprobare privind
necesitatea adoptării actului normativ propus, textul complet al proiectului,
precum şi un termen limită, locul şi modalitatea prin care cetăţenii pot înainta în
scris propuneri sau recomandări. Proiectele de acte normative se transmit tuturor
persoanelor care au depus cerere pentru primirea informaţiilor respective.
O parte dintre elementele de transparență se regăsesc în clasa de analiza C4
(Conținut util) subclasa C45 (Noutăţi/ştiri primărie).

5
Emitent: Parlamentul României, publicată în Monitorul Oficial nr. 70 din 3 februarie 2003.

Ponderea acestei categorii de informații (clasa C1) este de 20% în calculul
rezultatului final, iar în compoziția ei intră cinci elemente precum: declarațiile de
avere, organigrama, minutele care sunt accesibile prin site-ul instituției, CV-urile
angajaților sau legislația prezentă pentru informarea cetățenilor interesați de
activitatea aleșilor locali.
În topul celor mai transparente primării se află cea a municipiului Bacău,
care a obținut punctaj maxim, urmată apoi de 22 de municipii care au obținut un
punctaj egal (4,17 puncte). Din păcate au existat şi opt municipii, la care dacă le
adunăm şi pe cele 36 care nu aveau site pe internet, ajungem la 11 municipii, al
căror punctaj obținut în cadrul acestei clase a fost mai mic de 1).
Tabelul 3.3
Situația la capitolul Transparenţă a municipiilor ţării
Foarte bine 23 22,33
Bine 36 34,95
Slab 10 9,71
Foarte slab 11 10,68
Dintre toate cele 103 municipii, doar două, Piatra Neamț şi Bacău, au avut
prezente pe site CV-urile întregului personal, restul, fie nu au avut postate deloc
aceste CV-uri, fie doar pe cele ale personalului de conducere.
Media obținută la acest capitol este a doua după cea de la generalități – 2,87;
dar, cel mai probabil, punctajul mare este obținut datorită obligațiilor legislative
decât datorită interesului oficialităților. Vom vedea că la capitolul E-DOC, unde
legislația nu mai este atât de impunătoare, media este net inferioara.
Graficul 3.1. Dispersia punctajelor obținute la capitolul „Transparență”

6
Idem 4.
59


Graficul de mai sus ne arată că scorul celor mai multe municipii (și anume
59, adică 57,28% din totalul lor) este situat deasupra mediei.
3.2. Managementul documentelor electronice

Secțiunea E-DOC include documentele la care cetățenii pot avea acces prin
mediul digital, fie că acestea sunt destinate descărcării pentru o completare
ulterioară, fie pentru completarea acestora direct pe pagina web. De asemenea, a
trebuit verificată aici şi prezența anunțurilor de achiziții, concesionări sau
închirieri pe care primăria le publică pe site.
Autorizații/certificare/formulare electronice. Această categorie poate include
documente în format .pdf, .doc, .rtf, care pot fi astfel descărcate de pe site-ul
primăriei în diverse scopuri, cel mai adesea reprezentând formulare destinate
depunerii la o instituție publică după o completare prealabilă. Din cele 103 web
site-uri analizate, 73 (70,87%) au avut postate spre descărcare documentele așa
cum am spus mai sus, 21 de municipii (20,38%) se bucură de un sistem de
completare automată a formularelor – din care doar 17 (16,50%) permit urmărirea
traseului on-line, procedură care, din punct de vedere informatic, este ușor de
implementat. Spre exemplu primăria capitalei are integrat pe portalul acesteia un
modul de urmărire on-line a plății taxelor şi impozitelor, precum şi de urmărire a
petițiilor cetățenilor – în acest caz, este necesară crearea unui cont de utilizator de
către fiecare cetăţean care dorește sa folosească serviciul.
Tabelul 3.4
Situația la capitolul E-DOC a municipiilor ţării
Bine 7 6,80
Slab 30 29,13
Portalurile cele mai dezvoltate la acest capitol sunt cele ale primăriilor
municipiilor Bacău şi Reșița, fiecare dintre acestea au obținut punctajul maxim.
Trebuie menționat ca sunt 45 de municipii (43,68%) care au obținut un punctaj
mai mic de 1, chestiune deloc îmbucurătoare, având în vedere faptul că prin aceste
servicii on-line primăria se poate apropia mai mult de cetățeni.
Media pe întregul studiu la acest capitol este cea mai mică – 1,67, ceea ce
arată cât de deficitare sunt web site-urile municipiilor ţării la furnizarea acestor
servicii on-line.

Graficul 3.2. Dispersia punctajelor obținute la capitolul „E-DOC”
În graficul 3.2 vedem că cele mai multe municipii, şi anume 75 (72,81%), se

situează sub medie. Pentru a evita scăderea şi mai mult a acesteia, ar trebui ca
autoritățile să „forțeze” primăriile printr-un cadru legislativ adecvat să posteze pe
web site-urile lor formulare/materiale în format electronic pentru a fi disponibile
cetățenilor.
3.3. Metode electronice de comunicare bidirecțională

Tabelul 3.5
Situația la capitolul Contact a municipiilor tarii
Bine 40 38,83
Slab 37 35,92
Participarea cetățenilor la actul de guvernare continuă să fie cea mai recentă

arie de studiu a eGovernment-ului. Foarte puține agenții publice oferă oportunităţi
on-line cetățenilor de a participa activ la procesul de guvernare. Acest lucru se
poate realiza prin prezenta unor formulare de vot electronic atunci când trebuie
luată o decizie publică (procedură întâlnită atât de rar, încât, pentru a nu dilua
rezultatele, nici nu a fost introdusa în studiu ca element de cercetare), sau prin
prezenţa forumurilor de discuție cu şi între cetățeni. Astfel, analiza de faţă se
oprește la cercetarea mecanismelor prin care utilizatorii pot trimite comentarii on-
line ori pot realiza feedbackuri instituției sau aleșilor. O primărie poate prezenta
pe site-ul său numeroase documente şi informaţii de interes public, dar lipsa unei
posibilităţi de a fi contactată la rândul ei de cetăţean, atât pentru nelămuriri, cât şi
pentru sugestii, viciază comunicarea cetăţean-administrație.
Indicatorii folosiți pentru a măsura capacitatea web site-ului de a permite
utilizatorilor să interacționeze mai ușor cu administrația au fost: posibilitatea de a
61


trimite un e-mail direct primarului (sau cabinetului acestuia), posibilitatea
trimiterii de sugestii (altele decât referitoare la site) şi prezenţa unui forum de
discuții între/cu cetățeni(i).
Dacă posibilitatea de a trimite un mail direct primarului sau cabinetului
acestuia a fost întâlnită în 67 de cazuri (65,04%) şi posibilitatea de a trimite
diferite sugestii autorităţilor, în 56 de cazuri (54,36%), ei bine, doar 27 (26,21%)
au implementat un forum de discuții. Am întâlnit instituții care pun la dispoziția
cetățenilor chiar şi posibilitatea contactării, prin intermediul unor aplicații de
mesagerie instant (Yahoo Messenger), a personalului acesteia. De asemenea, am
mai întâlnit situații unde se încearcă structurarea diferitelor discuții on-line în
jurul unui anumit subiect (politică publică etc.), cu un succes mai mare sau mai
mic în funcție de numărul total de participanți (direct proporțional cu populația
localității respective).
Media obținută pe acest capitol a fost 2,43. 11 municipii (10,67%) au
obținut la acest capitol punctajul maxim – dintre toate cele cinci clase de analiză,
doar aici am întâlnit cel mai mare număr de localităţi care au obținut punctajul
maxim. Din păcate însă, acest număr mare este contrabalansat de 12+37 municipii
(14,56%) care au obținut 0 (zero) la acest capitol, fapt care a coborât media mult
sub așteptări, până la valoarea de 2,43.
Graficul 3.3. Dispersia punctajelor obținute la capitolul „Contact”
Din grafic se observă ușor că balanța este echilibrată, 51 de municipii

(49,51%) sunt deasupra mediei, iar 52 (50,49%) dedesubt, echilibru care nu
reprezintă deloc o situație îmbucurătoare.

7
Idem 4.

3.4. Conținutul util al web site-urilor analizate
Conținutul este o componentă critică a fiecărui web site. Nu contează cât de
avansate sunt tehnologiile folosite, dacă elementele din conținut nu sunt
actualizate sau dacă este dificil de navigat ori de găsit informații, sau acestea nu
sunt corecte, atunci site-ul nu-și îndeplinește scopul.
Tabelul 3.6
Situația la capitolul Conținut util a municipiilor țării
Bine 26 25,24
Slab 24 23,30
Conținutul util este dat de acele informații prezente pe site-ul primăriei,

legate de activitatea acesteia în cadrul comunităţii pe care o coordonează, prin știri
şi noutăţi despre primărie, oferă cetățenilor informații utile despre orașul în care
locuiesc, prin harta electronică a orașului, harta mijloacelor de transport sau prin
web cam-uri instalate în punctele importante ale orașului respectiv. Acest conținut
nu este legat doar de prezentarea elementelor externe primăriei, ci şi de cât de
ușoară este accesarea informațiilor prezente pe site, prin posibilitatea alegerii între
mai multe limbi şi opțiunea de căutare în site.
Din păcate, 16+38 municipii (18,44%) au obținut un scor subunitar, ceea ce
înseamnă ca web site-urile primăriilor nu sunt orientate spre a satisface nevoile
cetățenilor, ci sunt prezente, în mare parte, pe internet, datorită reglementărilor
legislative din domeniu.
Media obținută este de 2,34, ceea ce arată că balanța dintre numărul de
municipii care nu prezintă informații despre localitate pe site şi cele care prezintă
este ușor dezechilibrată. Doar 44 de site-uri (42,71%) oferă posibilitatea alegerii
intre mai multe limbi, 17 (16,50%) au opțiunea de a vizualiza web cam-uri live.
Harta mijloacelor de transport este disponibilă doar pe nouă site-uri (8,73%), iar
cea a întregii localităţi (element de altfel foarte important), pe 72 (69,90% – cu
puțin peste jumătate).
O bilă albă aici a fost obținută la subcapitolul Noutăţi/știri despre primărie;
83 dintre site-urile analizate (80,58%) au o secțiune special destinată acestui
lucru. Dar trebuie menționat că această secțiune corespunde în mare măsură şi
capitolului de Transparenţă şi că aici există reglementări legislative care obligă
primăriile să posteze astfel de informații pe pagina proprie de internet.

8
Idem 4.
63


Graficul 3.4. Dispersia punctajelor obținute la capitolul „Conținut util”
Graficul 3.4 arată o „aglomerare” a municipiilor mai degrabă în partea de

jos a lui decât așa cum ar fi fost de dorit, în partea de sus. 66 de localităţi
(64,07%) sunt situate sub medie (care nu este deloc mare). Probabil, o intervenție
legislativă care să „forțeze” puțin mâna autorităţilor locale, sau un interes mai
mare al acestora, ar ajuta la o creștere a mediei la această clasă.
3.5. Generalităţi privitoare la web site-urile analizate

Această cercetare examinează şi nivelul de accesibilitate a site-ului, altfel
spus, am vrut sa aflu dacă site-ul este prietenos cu utilizatorii. Pentru a măsura
acest lucru, am adaptat o serie de practici folosite în special în studierea site-urilor
din mediul privat, măsurând cât de plăcut este designul, cât de ușoară se face
navigarea în interiorul paginii, dacă prezintă, şi cât de bogate sunt, informațiile
despre municipiu.
Acest capitol este cel cu cea mai ridicată medie, 2,94. Aceste rezultate arată
că există totuși interes din partea municipalităților spre a fi vizibile în spațiul
virtual şi această prezență să fie totuși una plăcută (pentru turism, de exemplu,
web site-ul reprezintă cartea de vizită a localității respective).
Rezultatele sunt prezentate în tabelul 3.7. Vedem că 15 municipii (14,56%)
au obținut punctaj maxim la design, 36 la navigare (34,95%), şi 9 la informații
generale (8,73%). Cu toate astea, doar șapte (Arad, Timișoara, Alba Iulia, Brașov,
Hunedoara, Miercurea Ciuc și Mediaș) se regăsesc în fiecare subclasă.
Punctajul minim (Foarte slab – 1 pct.) a fost obținut astfel:
 la design, cinci municipii (Slobozia, Marghita, Urziceni, Focșani și
Huși);
 la navigare ușoară, trei (Caracal, Marghita și Focșani);
 la informații generale, 20.

Tabelul 3.7
Echilibrul rezultatelor capitolului de Generalităţi
Calificativ Design plăcut Navigare ușoară Informații generale
Foarte bine 15 14,56% 36 34,95% 9 8,74%
Bine 16 15,53% 26 25,24% 13 12,62%
Satisfăcător 27 26,21% 17 16,50% 19 18,45%
Slab 35 33,98% 16 15,53% 34 33,01%
Foarte slab 5 4,85% 3 2,91% 20 19,42%
Graficul 3.5. Echilibrul rezultatelor capitolului „Generalităţi”
Scara folosită a fost una de la 1 – foarte slab, la 5 – foarte bine, conform

tabelului următor:
Tabelul 3.8
Descrierea scalei de evaluare din cadrul clasei 5 – Generalităţi
Valoare Descriere
designul portalului este foarte slab, neprofesionist, executat probabil cu resurse proprii/
navigarea dificilă, site-ul construit în .html nu prezintă dinamism, numărul maxim de click-uri
1 necesare pentru a ajunge la ultima pagină dintr-o ramură este mai mare de 4/
nu prezintă informații cu caracter general (nr. tel. taxi, hotel, etc.) celor care vizitează
municipiul
designul este slab, executat probabil cu resurse proprii/
2 navigarea dificilă, site-ul construit în .html nu prezintă dinamism/
prezintă informații prea puține celor care vizitează municipiul
design satisfăcător, pagină totuși prea încărcată/
3 navigare dificilă, meniuri stufoase, greu de identificat exact locul în care se pot regăsi
informația/informațiile generale despre municipiu sunt afișate în maniera „să fie acolo”
contraste plăcute, pagină aerisită/
navigare ușoară, dar cu meniuri stufoase, chiar dacă acestea sunt executate în limbaje
4
avansate (ASP, PHP etc.)/
informațiile despre municipiu sunt bogate şi „la vedere”
site-ul este executat într-o manieră profesionistă, aerisit/
5 navigarea este complet dinamică şi intuitivă/
informațiile despre municipiu sunt foarte bogate şi ușor de găsit
65


Ca exemplu, am analizat cât de vizibile sunt link-urile, ori dacă prezența
elementelor cromatice nu este obositoare, dacă numărul de click-uri care trebuie
efectuate pentru a ajunge la ultima pagină din site nu este prea mare etc.
Secțiunea generalităţi include două categorii de informații. O categorie se
referă la site în sine, la gradul de dificultate în utilizare a acestuia şi în accesarea
informațiilor prezentate, concretizându-se în aprecieri asupra designului şi asupra
facilitații în navigare.
Tabelul 3.9
Situația la capitolul Generalităţi a municipiilor ţării
Bine 34 33,01
Slab 18 17,48
Foarte slab 7 6,80
O a doua categorie face referire la informațiile cu caracter general prezente

pe site (ex: nr. taxi, hotel, evenimente/spectacole).
Graficul 3.6. Dispersia punctajelor

obținute la capitolul „Generalităţi”
Din grafic se observă ușor că cele mai multe municipii (48 în mărime
absolută, 46,60% în mărime relativă) au obținut un scor superior mediei sau foarte
aproape de aceasta. „Aglomerarea”, spre deosebire de capitolul anterior, este în
partea de sus a graficului – lucru de altfel îmbucurător – înclinația spre design
plăcut, mai mult poate decât spre utilitate, fiind evidentă.

4. Concluzii
Am prezentat în paginile acestui studiu situația actuală (ianuarie 2012) a

nivelului implementării eGovernment-ului prin intermediul site-urilor web ale
primăriilor municipiilor din România. Așa cum se observă şi din hartă (Fig. 3.1. –
Stadiul dezvoltării e-gov în Romania) şi din tabelele 3.1. – Nivelul de dezvoltare a
e-gov pe municipii şi 3.2. – Nivelul de dezvoltare a e-gov pe județe, situația este
doar satisfăcătoare (schimbările față de 2010 sunt minore și nu pozitive, din
păcate), ceea ce înseamnă că mai sunt mulți pași de făcut până când la noi în ţară
să putem vorbi despre o guvernare electronică, așa cum o întâlnim în alte ţări ale
Europei (şi nu numai). În Ghidul alesului local, Septimius Pârvu face, la pagina
48, o prezentare a unor „bune practici” mondiale, pe care le prezintă ca fiind
modele de urmat și în România. Le-am redat succint în Anexa 4.
Graficul 4.1. Dispersia punctajelor

obținute pe rezultatele finale ale studiului
Același lucru îl arată şi graficul 4.1, şi anume că „aglomerarea” este în jurul

valorii medii (2,50), cu 51 de municipii (49,51%) cu scor situat deasupra acesteia
şi 52 (50,48%) sub aceasta.
De teama efectului de diluare de care, probabil, ar fi suferit rezultatele
finale, nu am introdus în studiu elemente întâlnite în studii similare făcute în alte
țări, cum ar fi: posibilitatea efectuării de plăți on-line (situație foarte rar întâlnită
în România), sau participarea cetățenilor la actul de guvernare prin vot electronic
sau referendum electronic (de asemenea, foarte rar întâlnite, chestionare on-line
menite să colecteze opinia cetățenilor vizavi de o posibilă acțiune a primăriei). De
aceea, poate, compararea celui mai bun rezultat obținut (cel al primăriei Arad) cu
cele mai bune rezultate din lume sau din Europa nu ar prezenta acuratețe, dar,
67


pentru diversificare, prezentăm succint în caseta 4.1 câteva elemente prin care
primăria București (care, ca și primăria Arad, a obținut calificativul foarte bine) se
evidențiază.
În mai toate municipiile putem spune că problema cea mai mare întâlnită în
acest studiu este participarea civică – aici se evidențiază deficienţe în relația
autorităţilor cu cetățeanul. Motivele pot fi multiple, de la lipsa de cunostințe IT
deținute de cetățeni și/sau funcționarii publici sau lipsa modalităţilor de
comunicare, până la lipsa interesului din partea autorităţilor sau a calităţii civice a
cetăţenilor.
Caseta 4.1
București vs. orașele lumii
Primăria București în 2009 era situată pe locul 42 în lume (mai bine oricum decât în 2005,
când ocupa poziția 64, dar mai jos decât în 2007, când ocupa poziția 37), devansând orașe
precum Istanbul (poziția 51), Atena (poziția 64), Budapesta (poziția 65) sau Amsterdam
(poziția 43). În același studiu, de data asta o clasificare pe continente, Bucureștiul ocupa în
Europa poziția 22, după Praga (poziția 1), Madrid, Viena, Paris si Bratislava, dar înaintea
capitalei olandeze Amsterdam (poziţia 23), sau alte orașe precum Zürich (poziția 25), Roma
(poziția 28), Chișinău (poziția 34) etc.
Sursa: Digital Governance in Municipalities Worldwide (2009), A Longitudinal Assessment of

Municipal Websites Throughout the World, 2009, Marc Holzer, Min-Bong You, Aroon
Manoharan
Așa cum am afirmat încă de la început, vom repeta acest studiu la fiecare
doi ani, pentru a observa modificările survenite şi eventual pentru a compara cu
alte orașe ale lumii. Ne așteptăm la o îmbunătăţire substanțială a scorurilor
obținute.
Bibliografie
Baltac Vasile (2011), Tehnologiile informației, noțiuni de bază, Editura Andreco Educational, București
Digital Governance in Municipalities Worldwide (2009), A Longitudinal Assessment of Municipal
Websites Throughout the World, 2009, Marc Holzer, Min-Bong You, Aroon Manoharan
Holzer Mark şi Kim Seang-Tae (2007), Digital Governance in Municipalities Worldwide
Holzer, Mark & Kim Seang-Tae (2005), Digital Governance in Municipalities Worldwide, A
Longitudinal Assessment of Municipal Web Sites Throughout the World, the E-Governance
Institute, Rutgers University, Newark and the Global e-policy e-government Institute,
Sungkyunkwan, University

Moon M. Jae, and P. deLeon (2001), „Municipal Reinvention: Municipal Values and Diffusion among
Municipalities”, Journal of Public Administration Research and Theory 11(3): 327-352
Moon M. Jae (2002), „The Evolution of E-government among Municipalities: Rhetoric or
Reality?”, Public Administration Review 62(4): 424-433
Musso J. (2000),. „Designing Web Technologies for Local Governance Reform: Good
Management or Good Democracy”, Political Communication 17(l): 1-19
Pardo, T. (2000), Realizing the promise of digital government: It’s more than building a web site.
Albany, NY: Center for Technology in Government
Septimiu Pârvu, Pro Democrația; Ghidul alesului local
Sistemul Electronic National: http://www.e-guvernare.ro/
Stoica Virgil şi Ilas Andrei (2009), Romanian Urban e-Government. Digital Services and Digital
Democracy in 165 Cities. Electronic Journal of e-Government, Volumul 7, pp. 171-182
Vrabie Cătălin*, Just do IT – Spreading the use of digital services, EGPA Conference, Malta 2009
Vrabie Cătălin*, E-guvernarea în municipiile României 2010. O analiză orizontală a web site-
urilor municipiilor din România

*
Cătălin Vrabie, asist. univ. drd., Școala Națională de Studii Politice şi Administrative București,
Facultatea de Administrație Publică, autor al acestui studiu [e-mail: vcatalin@snspa.ro]
69


Anexe
Anexa 1: Exemplu de cercetare – Primăria Arad (http://

www.primariaarad.ro/)
Pagina de start a portalului


Formularul folosit pentru cercetare
Municipiul Arad
http://www.primariaarad.ro/
Elementele supuse cercetării Punctajul obținut
TRANSPARENŢĂ
Declarații de avere 1
Organigrama 1
Minute/ședințe publicate pe site 1
CV-uri angajați 1
Legislație 1
E-DOC
Autorizații/certificate/formulare electronice
Format .pdf, .doc, .rtf 1
Completare on-line a acestora 1
Urmărirea on-line a cererii depuse fie electronic sau nu (după nr. de înreg.) 0
Petiții on-line 1
Anunțuri publice pentru: proiecte de achiziții, concesionări, închirieri 1
COMUNICARE
Posibilitatea de a trimite un e-mail direct primarului (sau cabinetului acestuia) 1
Posibilitatea trimiterii de sugestii (altele decât referitoare la site) 1
Forum de discuții între/cu cetățeni(i) 1
CONŢINUT UTIL
Harta electronică a orașului 1
Harta mijloacelor de transport 0
Opțiunea de căutare în site 1
Posibilitatea alegerii între mai multe limbi 1
Noutăţi/știri primărie 1
Web-cam 1
GENERALITĂŢI
Design plăcut 5
Navigare ușoară 5
Prezintă informaţii cu caracter general (nr. taxi, hotel, spectacole etc.)? 5
71


Calcularea rezultatelor
Discuții pe caz
Din cele 103 municipii supuse analizei, Aradul a obținut cel mai mare
punctaj, motiv pentru care a şi fost luat ca exemplu de calcul aici. Astfel, așa cum
am prezentat mai sus rezultatele au fost:
 Transparenţă – 4,17. Devansat doar de Bacău şi la egalitate cu alte 21 de
municipii din România. Media clasei – 2,87;
 E-DOC – 4,17. Devansat doar de Bacău şi Reșița și la egalitate cu alte 11
de municipii din România. Media clasei – 1,67;
 Comunicare – 5,00. Punctajul maxim împreuna cu alte zece municipii.
Media clasei – 2,43;
 Conținut util – 4,17, la egalitate cu alte zece municipii din țară. Media
clasei – 2,34;
 Generalităţi – 5,00. Punctaj maxim împreună cu încă șase municipii din
tara. Media clasei – 2,94.
 rezultatul final – 4,50. Cel mai mare punctaj obținut în cadrul acestui
studiu, urmat de București cu 4,33 şi Timișoara cu 4,00 puncte. Media rezultatelor
finale – 2,45.

Anexa 2: Clasamentul municipiilor din România după nivelul de
dezvoltare a paginii de internet a primăriei
Poziția Municipiul Rezultat final

1 Arad 4,50 Foarte Bine
2 București 4,03 Foarte Bine
3 Timișoara 4,00 Bine
4 Câmpia Turzii 3,93 Bine
5 Oradea 3,93 Bine
6 Brașov 3,83 Bine
7 Bacău 3,80 Bine
8 Deva 3,73 Bine
9 Satu Mare 3,67 Bine
10 Lugoj 3,57 Bine
11 Craiova 3,50 Bine
12 Câmpulung Moldovenesc 3,40 Bine
13 Calafat 3,40 Bine
14 Turda 3,40 Bine
15 Constanta 3,37 Bine
16 Alba Iulia 3,33 Bine
17 Hunedoara 3,33 Bine
18 Târgoviște 3,33 Bine
19 Brăila 3,27 Bine
20 Târgu Mureș 3,27 Bine
21 Iași 3,23 Bine
22 Pitești 3,23 Bine
23 Suceava 3,23 Bine
24 Aiud 3,13 Bine
25 Galați 3,10 Bine
26 Reșița 3,03 Bine
27 Alexandria 3,00 Satisfăcător
28 Ploiești 3,00 Satisfăcător
29 Făgăraș 2,97 Satisfăcător
30 Târgu Jiu 2,93 Satisfăcător
31 Fetești 2,90 Satisfăcător
32 Blaj 2,90 Satisfăcător
33 Tulcea 2,90 Satisfăcător
34 Orăștie 2,87 Satisfăcător
35 Baia Mare 2,87 Satisfăcător
36 Campina 2,83 Satisfăcător
37 Pașcani 2,80 Satisfăcător
38 Câmpulung 2,80 Satisfăcător
39 Cluj Napoca 2,80 Satisfăcător
40 Giurgiu 2,77 Satisfăcător
41 Motru 2,77 Satisfăcător
42 Turnu Măgurele 2,77 Satisfăcător
43 Mangalia 2,73 Satisfăcător
44 Buzău 2,70 Satisfăcător
45 Bistrița 2,67 Satisfăcător
46 Miercurea-Ciuc 2,67 Satisfăcător
47 Târgu Secuiesc 2,67 Satisfăcător
48 Gherla 2,63 Satisfăcător
49 Zalău 2,57 Satisfăcător
50 Sibiu 2,53 Satisfăcător
51 Petroșani 2,43 Satisfăcător
52 Sighișoara 2,43 Satisfăcător
53 Toplița 2,43 Satisfăcător
73


Poziția Municipiul Rezultat final
54 Târnăveni 2,40 Satisfăcător
55 Dorohoi 2,37 Satisfăcător
56 Moinești 2,37 Satisfăcător
57 Vaslui 2,37 Satisfăcător
58 Sfântu Gheorghe 2,33 Satisfăcător
59 Vulcan 2,33 Satisfăcător
60 Reghin 2,30 Satisfăcător
61 Băilești 2,27 Satisfăcător
62 Bârlad 2,27 Satisfăcător
63 Adjud 2,23 Satisfăcător
64 Sighetu Marmației 2,23 Satisfăcător
65 Slatina 2,23 Satisfăcător
66 Râmnicu Sărat 2,20 Satisfăcător
67 Dej 2,17 Satisfăcător
68 Beiuș 2,13 Satisfăcător
69 Lupeni 2,13 Satisfăcător
70 Râmnicu Vâlcea 2,10 Satisfăcător
71 Vatra Dornei 2,10 Satisfăcător
72 Oltenița 2,03 Satisfăcător
73 Medgidia 2,03 Satisfăcător
74 Tecuci 2,00 Slab
75 Ghiorghieni 2,00 Slab
76 Mediaș 2,00 Slab
77 Onești 2,00 Slab
78 Brad 1,93 Slab
79 Rădăuți 1,93 Slab
80 Fălticeni 1,90 Slab
81 Roman 1,90 Slab
82 Salonta 1,90 Slab
83 Săcele 1,87 Slab
84 Moreni 1,80 Slab
85 Piatra Neamț 1,67 Slab
86 Călărași 1,63 Slab
87 Urziceni 1,60 Slab
88 Caransebeș 1,50 Slab
89 Carei 1,43 Slab
90 Slobozia 1,43 Slab
91 Botoșani 1,37 Slab
92 Caracal 1,33 Slab
93 Huși 1,20 Slab
94 Roșiorii de Vede 1,13 Slab
95 Marghita 1,10 Slab
96 Sebeș 1,07 Slab
97 Codlea 1,03 Slab
98 Focșani 0,87 Foarte slab
99 Odorheiul Secuiesc 0,87 Foarte slab
100 Drăgășani 0,17 Foarte slab
101 Curtea de Argeș 0,00 Foarte slab
102 Drobeta-Turnu Severin 0,00 Foarte slab
103 Orșova 0,00 Foarte slab

Anexa 3: Clasamentul municipiilor din România pe fiecare clasă de analiză
Transparență E-Doc Contact Conținut util Generalități
Poziție
Poziție
Poziție
Poziție
Poziție
Municipiul Scor Municipiul Scor Municipiul Scor Municipiul Scor Municipiul Scor
1 Bacău 5,00 1 Bacău 5,00 1 Arad 5,00 1 Arad 4,17 1 Arad 5,00
2 Arad 4,17 2 Reșița 5,00 2 Turda 5,00 2 Oradea 4,17 2 Timișoara 5,00
3 București 4,17 3 Arad 4,17 3 Târgoviște 5,00 3 Timișoara 4,17 3 Alba Iulia 5,00
4 Câmpia Turzii 4,17 4 Câmpia Turzii 4,17 4 București 5,00 4 Satu Mare 4,17 4 Brașov 5,00
5 Deva 4,17 5 Deva 4,17 5 Oradea 5,00 5 Craiova 4,17 5 Hunedoara 5,00
Câmpulung
6 Craiova 4,17 6 Timișoara 4,17 6 Calafat 5,00 6 Moldovenesc 4,17 6 Miercurea Ciuc 5,00
Câmpulung
7 Moldovenesc 4,17 7 Brașov 4,17 7 Galați 5,00 7 Tulcea 4,17 7 Mediaș 5,00
8 Alba Iulia 4,17 8 Satu Mare 4,17 8 Piatra Neamț 5,00 8 Ploiești 4,17 8 Oradea 4,67
9 Hunedoara 4,17 9 Lugoj 4,17 9 Orăștie 5,00 9 Alba Iulia 4,17 9 Câmpia Turzii 4,67
10 Târgu Mureș 4,17 10 Constanța 4,17 10 Aiud 5,00 10 Sighișoara 4,17 10 Târgu Mureș 4,67
11 Pitești 4,17 11 Brăila 4,17 11 Lupeni 5,00 11 Salonta 4,17 11 Târgu Jiu 4,67
12 Aiud 4,17 12 Buzău 4,17 12 Câmpia Turzii 3,33 12 București 3,33 12 București 4,33
13 Alexandria 4,17 13 Turda 4,17 13 Deva 3,33 13 Câmpia Turzii 3,33 13 Sibiu 4,33
14 Făgăraș 4,17 14 Târgoviște 4,17 14 Timișoara 3,33 14 Deva 3,33 14 Orăștie 4,33
15 Târgu Jiu 4,17 15 București 3,33 15 Brașov 3,33 15 Brașov 3,33 15 Cluj Napoca 4,00
16 Fetești 4,17 16 Făgăraș 3,33 16 Satu Mare 3,33 16 Lugoj 3,33 16 Bacău 4,00
17 Blaj 4,17 17 Suceava 3,33 17 Lugoj 3,33 17 Constanța 3,33 17 Aiud 4,00
18 Pașcani 4,17 18 Oradea 3,33 18 Constanta 3,33 18 Iași 3,33 18 Câmpulung 4,00
Câmpulung
19 Petroșani 4,17 19 Ploiești 3,33 19 Brăila 3,33 19 Baia Mare 3,33 19 Moldovenesc 3,67
20 Târnăveni 4,17 20 Gherla 3,33 20 Suceava 3,33 20 Pitești 3,33 20 Tulcea 3,67
21 Adjud 4,17 21 Mangalia 3,33 21 Gherla 3,33 21 Fetești 3,33 21 Deva 3,67
22 Tecuci 4,17 22 Craiova 2,50 22 Mangalia 3,33 22 Zalău 3,33 22 Lugoj 3,67
23 Roman 4,17 23 Târgu Mureș 2,50 23 Craiova 3,33 23 Hunedoara 3,33 23 Iași 3,67
24 Timișoara 3,33 24 Calafat 2,50 24 Iași 3,33 24 Motru 3,33 24 Pitești 3,67
25 Brașov 3,33 25 Iași 2,50 25 Câmpina 3,33 25 Cluj Napoca 3,33 25 Zalău 3,67
26 Satu Mare 3,33 26 Campina 2,50 26 Turnu Măgurele 3,33 26 Bacău 3,33 26 Turda 3,67
27 Lugoj 3,33 27 Turnu Măgurele 2,50 27 Baia Mare 3,33 27 Reșița 3,33 27 Calafat 3,67
Câmpulung
28 Calafat 3,33 28 Baia Mare 2,50 28 Moldovenesc 3,33 28 Făgăraș 3,33 28 Suceava 3,67
Câmpulung
29 Constanta 3,33 29 Moldovenesc 1,67 29 Pitești 3,33 29 Târgu Mureș 3,33 29 Mangalia 3,67
30 Brăila 3,33 30 Alba Iulia 1,67 30 Alexandria 3,33 30 Vatra Dornei 3,33 30 Blaj 3,67
31 Iași 3,33 31 Pitești 1,67 31 Fetești 3,33 31 Târgu Jiu 3,33 31 Fălticeni 3,67
32 Suceava 3,33 32 Alexandria 1,67 32 Blaj 3,33 32 Moinești 3,33 32 Sebeș 3,67
33 Galați 3,33 33 Fetești 1,67 33 Pașcani 3,33 33 Reghin 3,33 33 Satu Mare 3,33
34 Orăștie 3,33 34 Blaj 1,67 34 Tecuci 3,33 34 Slatina 3,33 34 Craiova 3,33
35 Câmpina 3,33 35 Pașcani 1,67 35 Câmpulung 3,33 35 Sibiu 3,33 35 Ploiești 3,33
36 Cluj Napoca 3,33 36 Tecuci 1,67 36 Giurgiu 3,33 36 Bârlad 3,33 36 Târgoviște 3,33
37 Câmpulung 3,33 37 Roman 1,67 37 Bistrița 3,33 37 Botoșani 3,33 37 Alexandria 3,33
38 Motru 3,33 38 Galați 1,67 38 Zalău 3,33 38 Turda 2,50 38 Târgu Secuiesc 3,33
39 Giurgiu 3,33 39 Câmpulung 1,67 39 Hunedoara 3,33 39 Târgoviște 2,50 39 Vulcan 3,33
Sfântu
40 Turnu Măgurele 3,33 40 Giurgiu 1,67 40 Târnăveni 3,33 40 Calafat 2,50 40 Gheorghe 3,33
41 Buzău 3,33 41 Bistrița 1,67 41 Adjud 3,33 41 Galați 2,50 41 Campina 3,33
42 Târgu Secuiesc 3,33 42 Piatra Neamț 1,67 42 Motru 3,33 42 Aiud 2,50 42 Bistrița 3,33
43 Miercurea Ciuc 3,33 43 Sighișoara 1,67 43 Târgu Secuiesc 3,33 43 Brăila 2,50 43 Onești 3,33
44 Bistrița 3,33 44 Dorohoi 1,67 44 Băilești 3,33 44 Suceava 2,50 44 Sighișoara 3,00
Sighetu
45 Piatra Neamț 3,33 45 Vaslui 1,67 45 Marmației 3,33 45 Mangalia 2,50 45 Motru 3,00
46 Sighișoara 3,33 46 Rădăuți 1,67 46 Dej 3,33 46 Alexandria 2,50 46 Vatra Dornei 3,00
47 Toplița 3,33 47 Vulcan 1,67 47 Tulcea 3,33 47 Pașcani 2,50 47 Bârlad 3,00
Sfântu
48 Moinești 3,33 48 Gheorghe 1,67 48 Ghiorghieni 3,33 48 Giurgiu 2,50 48 Galați 3,00
49 Dorohoi 3,33 49 Râmnicu Sărat 1,67 49 Cluj Napoca 3,33 49 Târgu Secuiesc 2,50 49 Brăila 3,00
50 Vaslui 3,33 50 Beiuș 1,67 50 Toplița 3,33 50 Ghiorghieni 2,50 50 Giurgiu 3,00
51 Reghin 3,33 51 Râmnicu Vâlcea 1,67 51 Săcele 3,33 51 Toplița 2,50 51 Toplița 3,00
52 Băilești 3,33 52 Oltenița 1,67 52 Bacău 1,67 52 Dorohoi 2,50 52 Petroșani 3,00
53 Slatina 3,33 53 Brad 1,67 53 Reșița 1,67 53 Vaslui 2,50 53 Turnu Măgurele 3,00
Sighetu
54 Marmației 3,33 54 CaranSebeș 1,67 54 Buzău 1,67 54 Vulcan 2,50 54 Râmnicu Vâlcea 3,00
Sfântu
55 Dej 3,33 55 Slobozia 1,67 55 Făgăraș 1,67 55 Gheorghe 2,50 55 Băilești 3,00
56 Onești 3,33 56 Huși 1,67 56 Ploiești 1,67 56 Râmnicu Sărat 2,50 56 Brad 3,00
57 Rădăuți 3,33 57 Zalău 1,67 57 Târgu Mureș 1,67 57 Beiuș 2,50 57 Carei 3,00
58 Moreni 3,33 58 Vatra Dornei 1,67 58 Alba Iulia 1,67 58 Petroșani 2,50 58 Rădăuți 3,00
75


Transparență E-Doc Contact Conținut util Generalități
Poziție
Poziție
Poziție
Poziție
Poziție
Municipiul Scor Municipiul Scor Municipiul Scor Municipiul Scor Municipiul Scor
59 Urziceni 3,33 59 Hunedoara 0,83 59 Dorohoi 1,67 59 Miercurea Ciuc 2,50 59 Constanta 2,67
60 Oradea 2,50 60 Târgu Jiu 0,83 60 Vaslui 1,67 60 Medgidia 2,50 60 Baia Mare 2,67
61 Reșița 2,50 61 Petroșani 0,83 61 Rădăuți 1,67 61 Piatra Neamț 1,67 61 Reșița 2,67
62 Ploiești 2,50 62 Târnăveni 0,83 62 Vulcan 1,67 62 Lupeni 1,67 62 Moinești 2,67
Sfântu
63 Tulcea 2,50 63 Adjud 0,83 63 Gheorghe 1,67 63 Gherla 1,67 63 Botoșani 2,67
64 Baia Mare 2,50 64 Orăștie 0,83 64 Râmnicu Sărat 1,67 64 Campina 1,67 64 Dorohoi 2,67
65 Gherla 2,50 65 Motru 0,83 65 Beiuș 1,67 65 Turnu Măgurele 1,67 65 Vaslui 2,67
66 Sibiu 2,50 66 Târgu Secuiesc 0,83 66 Râmnicu Vâlcea 1,67 66 Blaj 1,67 66 Râmnicu Sărat 2,67
67 Vulcan 2,50 67 Miercurea Ciuc 0,83 67 Oltenița 1,67 67 Câmpulung 1,67 67 Medgidia 2,67
Sfântu
68 Gheorghe 2,50 68 Moinești 0,83 68 Brad 1,67 68 Bistrița 1,67 68 Săcele 2,67
69 Bârlad 2,50 69 Reghin 0,83 69 Huși 1,67 69 Târnăveni 1,67 69 Buzău 2,67
Sighetu
70 Râmnicu Sărat 2,50 70 Băilești 0,83 70 Vatra Dornei 1,67 70 Marmației 1,67 70 Oltenița 2,67
Odorheiul
71 Beiuș 2,50 71 Slatina 0,83 71 Târgu Jiu 1,67 71 Dej 1,67 71 Secuiesc 2,67
Sighetu
72 Râmnicu Vâlcea 2,50 72 Marmației 0,83 72 Petroșani 1,67 72 Săcele 1,67 72 Codlea 2,67
73 Oltenița 2,50 73 Dej 0,83 73 Miercurea Ciuc 1,67 73 Buzău 1,67 73 Făgăraș 2,33
74 Medgidia 2,50 74 Moreni 0,83 74 Moinești 1,67 74 Râmnicu Vâlcea 1,67 74 Reghin 2,33
75 Mediaș 2,50 75 Urziceni 0,83 75 Reghin 1,67 75 Oltenița 1,67 75 Pașcani 2,33
76 Brad 2,50 76 Tulcea 0,83 76 Slatina 1,67 76 Fălticeni 1,67 76 Beiuș 2,33
77 Salonta 2,50 77 Sibiu 0,83 77 Moreni 1,67 77 Onești 1,67 77 Lupeni 2,33
78 Călărași 2,50 78 Bârlad 0,83 78 Urziceni 1,67 78 Călărași 1,67 78 Gherla 2,33
79 CaranSebeș 2,50 79 Medgidia 0,83 79 Sibiu 1,67 79 Roman 1,67 79 Călărași 2,33
80 Slobozia 2,50 80 Salonta 0,83 80 Bârlad 1,67 80 CaranSebeș 1,67 80 Moreni 2,33
81 Caracal 2,50 81 Ghiorghieni 0,83 81 Medgidia 1,67 81 Slobozia 1,67 81 Roșiorii de Vede 2,33
82 Marghita 2,50 82 Fălticeni 0,83 82 Fălticeni 1,67 82 Marghita 1,67 82 Salonta 2,00
83 Turda 1,67 83 Focșani 0,83 83 Onești 1,67 83 Sebeș 1,67 83 Fetești 2,00
Odorheiul
84 Târgoviște 1,67 84 Aiud 0,00 84 Mediaș 1,67 84 Secuiesc 1,67 84 Slatina 2,00
85 Lupeni 1,67 85 Cluj Napoca 0,00 85 Călărași 1,67 85 Orăștie 0,83 85 Târnăveni 2,00
Sighetu
86 Ghiorghieni 1,67 86 Toplița 0,00 86 Caracal 1,67 86 Tecuci 0,83 86 Marmației 2,00
87 Fălticeni 1,67 87 Onești 0,00 87 Carei 1,67 87 Adjud 0,83 87 Roman 2,00
88 Săcele 1,67 88 Mediaș 0,00 88 Roșiorii de Vede 1,67 88 Băilești 0,83 88 Adjud 2,00
89 Carei 1,67 89 Călărași 0,00 89 Roman 0,00 89 Brad 0,83 89 Ghiorghieni 1,67
90 Huși 1,67 90 Caracal 0,00 90 Sighișoara 0,00 90 Moreni 0,83 90 Piatra Neamț 1,67
91 Codlea 1,67 91 Marghita 0,00 91 CaranSebeș 0,00 91 Urziceni 0,83 91 Dej 1,67
92 Focșani 1,67 92 Lupeni 0,00 92 Slobozia 0,00 92 Mediaș 0,83 92 CaranSebeș 1,67
93 Mangalia 0,83 93 Săcele 0,00 93 Salonta 0,00 93 Caracal 0,83 93 Caracal 1,67
94 Zalău 0,83 94 Carei 0,00 94 Focșani 0,00 94 Carei 0,83 94 Slobozia 1,33
95 Vatra Dornei 0,83 95 Codlea 0,00 95 Marghita 0,00 95 Roșiorii de Vede 0,83 95 Marghita 1,33
96 Botoșani 0,83 96 Botoșani 0,00 96 Codlea 0,00 96 Focșani 0,83 96 Urziceni 1,33
97 Roșiorii de Vede 0,83 97 Roșiorii de Vede 0,00 97 Botoșani 0,00 97 Codlea 0,83 97 Focșani 1,00
98 Drăgășani 0,83 98 Drăgășani 0,00 98 Drăgășani 0,00 98 Rădăuți 0,00 98 Huși 1,00
99 Sebeș 0,00 99 Sebeș 0,00 99 Sebeș 0,00 99 Huși 0,00 99 Tecuci 0,00
Odorheiul Odorheiul Odorheiul
100 Secuiesc 0,00 100 Secuiesc 0,00 100 Secuiesc 0,00 100 Drăgășani 0,00 100 Drăgășani 0,00
101 Orșova 0,00 101 Orșova 0,00 101 Orșova 0,00 101 Orșova 0,00 101 Orșova 0,00
Drobeta Turnu Drobeta Turnu Drobeta Turnu Drobeta Turnu Drobeta Turnu
102 Severin 0,00 102 Severin 0,00 102 Severin 0,00 102 Severin 0,00 102 Severin 0,00
103 Curtea de Argeș 0,00 103 Curtea de Argeș 0,00 103 Curtea de Argeș 0,00 103 Curtea de Argeș 0,00 103 Curtea de Argeș 0,00

Anexa 4: Bune practici mondiale
1. Internetul este un mijloc de asigurare a transparenţei şi de reducere a

fenomenului corupţiei. Chile, Columbia, Mexic şi, din spaţiul european, Austria
au publicat on-line procedurile de achiziţii. Acestea permit accesul publicului la
informaţiile legate de achiziţiile publice. Sistemul s-a aplicat şi în rândul unor
oraşe mari, cum ar fi Seul (care ocupa locul întâi în aproape toate clasamentele
analizate anterior). Deşi nu este oraş european, cazul coreean trebuie amintit
pentru a sublinia utilitatea unor astfel de sisteme. În cazul municipalităţii din
Seul, acesta se numeşte On-line Procedures Enhancement for Civil Applications
(OPEN). Aplicaţia, care s-a bucurat de un succes foarte mare, oferă cetăţenilor
posibilitatea de a monitoriza cererile de aprobări şi conferă dreptul de a ridica
întrebări în cazul în care sunt sesizate ilegalităţi. Dacă un cetăţean depune o
cerere de construcţie, de exemplu, aceasta poate urmări toate etapele aprobării
sau respingerii cererii de la orice computer conectat la internet. Pagina de web
are peste 2000 de vizitatori zilnic9.
2. Un alt model de bune practici este cel al Programului eTampere 10 ,
implementat în localitatea Tampere din Finlanda. Sistemul de e-guvernare
include o platformă de discuţii online pe diverse teme, un sistem de consulare a
cetăţenilor cu privire la priorităţile de dezvoltare, o secţiune care oferă
cetăţenilor posibilitatea de a comenta planurile administraţiei şi finanţarea
acestora, e-cabine, pe sistem întrebare şi răspuns, care asigură oferirea unui
răspuns în timp de cel mult câteva zile.
3. În Bulgaria, a fost lansat în 2006 un proiect de e-servicii 11 , care s-a
materializat printr-un sistem de schimb de documente între administraţii şi
instituţii. Parteneri sunt cele 14 municipalităţi din regiunea Blagoevgrad,
administraţia regională anonimă şi şase instituţii centrale reprezentate regional
(ex: Inspectoratul regional pentru prevenţie şi control în sănătatea publică).
Proiectul viza unificarea serviciilor administrative separate din municipalităţi,
reducerea timpului în care avea loc schimbul de documente, reducerea
cheltuielilor cu taxele poştale, reducerea numărului de contacte dintre cetăţeni şi
multiplele autorităţi şi, prin urmare, reducerea posibilităţilor de corupţie.
Un alt aspect legat de informarea prin mijloace electronice este prezența
cabinelor informative. Acestea pot fi prezente fie în cadrul instituţiilor, fie în
locuri publice, şi au rolul de a oferi cetăţenilor posibilitatea de a se informa
asupra practicilor administraţiei publice, fără a interacţiona cu funcţionarii
publici. Astfel de metodă este aplicată intensiv în Grecia şi Portugalia.

9
Online Procedures Enhancement for Civil Applications. Prezentarea programului este disponibilă
la adresa web http://english.seoul.go.kr/government/down/OPEN.pdf
10
Pentru mai multe informaţii, consultaţi pagina proiectului, www.etampere.fi/english
11
„Complex administrative services in the e- Region Blagoevgrad”,
http://www.flgr.bg/en/cms/E-municipality/E-Government/o/914/o/o/1
77


4. Metode de bune practici în consultarea cetăţenilor pot fi căsuţele de
e-mail specializate, unde cetăţenii pot trimite opinii sau reclamaţii cu privire la
un anumit domeniu, existenţa unor surse de informaţii de tip newsgroup, precum
şi prin chat. În era new-media, modalităţile prin care autorităţile locale se pot
face vizibile sunt extrem de extinse, variind de la postarea de profiluri şi
informaţii pe MySpace, Twitter, la crearea de pagini de web şi bloguri şi
transmiterea de informaţii prin newsletter sau alte forme de abonare electronică.
Un instrument folosit deja de câteva autorităţi ale administraţiei publice locale
din România este transmiterea şedinţelor on-line.
5. Proiectul „Împreună pentru transparenţă”, desfăşurat de Primăria
Municipiului Timişoara, a implementat un sistem prin care şedinţele Consiliului
Local sunt transmise la radio. West City Radio transmite şedinţele ordinare şi
extraordinare, precum şi evenimente. Cetăţenii pot trimite sugestii la adresa
forum@westcityradio.ro sau pot transmite mesaje care sunt înregistrate de un
robot telefonic. Totodată, consilierii locali sunt invitaţi săptămânal pentru un
dialog în direct cu ascultătorii, în cadrul emisiunii „Castana de foc”, difuzată in
fiecare zi de joi, între orele 13 şi 14.
Tendinţe ale e-guvernării
în context naţional şi internaţional
Asist. univ. dr. Carmen Săvulescu

1. Introducere
Criza economică şi financiară, globalizarea, schimbările climatice şi
demografice, accentul pe creşterea valorii publice impun ca administraţiile să
regândească modul lor de funcţionare. În acelaşi timp, miliarde de cetăţeni doresc
o relaţie mult mai interactivă cu administraţiile publice. În ultimii zece ani,
dezvoltarea şi aplicarea e-guvernării au reprezentat unele dintre cele mai relevante
şi importante evoluţii pentru administraţia publică.
Una dintre cele mai bune investiţii pentru dezvoltarea pe termen lung este
aceea de a investi în instituţii publice eficiente şi în procese transparente pentru o
bună guvernare. În acest context, aplicaţiile de e-guvernare deţin un rol esenţial.
Majoritatea principiilor bunei guvernări sunt exprimate în rolurile e-guvernării, cu
alte cuvinte, accent pe transparenţă, deschidere, participare cetăţenească,
responsabilitate, eficacitate, eficienţă, coerenţă.
Tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor într-adevăr poate automatiza
activităţile, poate permite stocarea, fluxul şi accesul la date şi informaţii. Per se,
nu promovează transparenţa sau evită corupţia, nu împuterniceşte cetăţenii în mod
automat. De aceea, modalitatea de utilizare este deosebit de importantă.
În acest context, viziunea, strategia şi sistemele pentru aplicarea
e-guvernării au o importanţă deosebită. Aplicaţiile e-guvernării, pe care le putem
caracteriza şi drept soluţii la problemele guvernamentale, pot contribui la
determinarea următoarelor funcţii:
a) creşterea eficienţei activităţilor administrative
Aceasta înseamnă o mai mare eficienţă a activităţilor administraţiei publice
prin intermediul automatizării/digitizării funcţiilor administrative, cu alte cuvinte,

simplificarea proceselor şi îmbunătăţirea furnizării serviciilor publice. Resursele
se utilizează mult mai eficient, instrumente mai bune sunt disponibile atât pentru
funcţionarii publici, cât şi pentru interacţiunea acestora cu cetăţenii şi mediul de
afaceri;
b) îmbunătăţirea transparenţei
Tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor poate conduce la îmbunătăţirea
transparenţei şi responsabilităţii în funcţionarea organizaţiilor publice şi permite
administraţiei publice să-şi extindă rolul său de furnizor al serviciilor centrate pe
clienţi, ceea ce reprezintă esenţa dezvoltării activităţilor de e-guvernare. Creşterea
vizibilităţii activităţilor administrative este strâns legată de acţiunile anticorupţie.
In acest sens postarea pe internet a documentelor care implică tranzacţii monetare
de către autorităţile/instituţiile/organizaţiile publice este deosebit de importantă;
c) modernizarea administraţiei publice
În ultimele decenii, literatura din domeniul economic evidenţiază rolul
instituţiilor publice de „factor determinant alături de capitalul fizic, capitalul uman
şi cunoaştere” 1 2 3 4 5 . Calitatea administraţiei publice reprezintă un factor
determinant al competitivităţii unei ţări. Conform Strategiei „Europa 2020”,
„reforma administrativă trebuie să reducă costul furnizării serviciilor publice şi să
contribuie semnificativ la consolidarea bugetelor statelor membre UE”6. Comisia
Europeană (2010) evidenţiază faptul că „serviciile publice de calitate reprezintă o
precondiţie majoră pentru succesul economic al statelor membre, iar o capacitate
administrativă şi juridică scăzută constituie un impediment în rezolvarea
provocărilor privind dezvoltarea economico-socială”. Statele membre trebuie să
elimine „poverile birocratice prin reglementări adecvate şi servicii electronice
performante”7.

1
Knack, S., Keefer, P. (1995), „Institutions and Economic Performance: Cross-Country Tests
Using Alternative Institutional Measures”, Economics and Politics, 7(3), pp. 207-228.
2
Mauro, P. (1995), „Corruption and Growth”, Quarterly Journal of Economics, 110(3), pp. 681-712
3
Acemoglu, D., Robinson, J., Johnson, S. (2001), „The Colonial Origins of Comparative
Development: An Empirical Investigation”, American Economic Review, 91(5), pp. 1369-1401.
4
Olson, M., Sarna, N., Swamy, A. (2000), „Governance and Growth: A Simple Hypothesis Explaining
Cross-Country Differences in Productivity Growth”, Public Choice, 102(3-4), pp. 341-364.
5
St. Aubyn, M. (2008), Modernising public administration and economic growth, lucrare
prezentată la The European Central Bank Public Finance Workshop: „Challenges for government
spending in the EU”, Frankfurt, 6 decembrie 2007, Mimeo.
6
Strategia Europa 2020, http://ec.europa.eu/europe2020/index_en.htm
7
European Commission (2010), Member States competitiveness performance and policies. An
integrated Industrial Policy for the Globalisation Era Putting Competitiveness and Sustainability
at Front Stage, Commission Staff Working Document, Accompanying document to the
Communication from the Commission to the European Parliament, the Council, the European
Economic and Social Committee and the Committee of the Regions, SEC(2010) 1272, p. 28.

Provocarea modernizării administraţiei publice constă în îmbunătăţirea
eficienţei şi vitezei furnizării serviciilor publice. Activităţile inovatoare ale
administraţiei publice includ „noi servicii şi metode pentru furnizarea serviciilor
publice în interacţiune cu utilizatorii, reorganizarea activităţilor, noi sisteme de
management”8. Un sector public modernizat valorifică oportunităţile tehnologiei
informaţiei şi a comunicaţiilor, îmbunătăţeşte managementul strategic, manage-
mentul cunoaşterii, managementul resurselor umane bazat pe performanţe, se
centrează pe nevoile cetăţenilor şi ale mediului de afaceri.
Trebuie evidenţiat faptul că proiectele şi iniţiativele de e-guvernare pot avea
un rol esenţial în modernizarea administraţiei publice. Modernizarea
administraţiei publice nu implică doar furnizarea unor servicii publice într-un mod
mai eficient, mai rapid şi cu costuri mai scăzute. Aceasta implică regândirea
proceselor şi procedurilor asociate actului de guvernare pe baza utilizării
tehnologiei informaţiei şi a comunicaţiilor. De asemenea, se referă la aplicarea
strategiei naţionale şi a planurilor de acţiune, cu scopul modernizării
administraţiei în societatea cunoaşterii. Utilizarea noilor aplicaţii informatice
impulsionează schimbarea în administraţia publică prin valorificarea
oportunităţilor şi a instrumentelor care conduc la beneficii importante pentru
societate.
2. Servicii electronice
La data de 11 ianuarie 2012, Comisia Europeană a adoptat Comunicatul
privind comerţul electronic şi alte servicii on-line menţionate în Agenda Digitală
şi Actul privind Piaţa Unică, prezentând viziunea Comisiei referitoare la
potenţialul reprezentat de serviciile on-line, principalele obstacole pentru
dezvoltarea acestora9.
Realizarea e-guvernării depinde de două aspecte complementare. Pe de o
parte, viziunea e-guvernării impune tipurile de servicii care trebuie să fie
disponibile în format electronic şi nivelul de sofisticare care trebuie realizat. Pe de
altă parte, adoptarea e-guvernării de utilizatori este deosebit de importantă. Ideal,
dezvoltarea serviciilor de e-guvernare se bazează pe înţelegerea profundă a
modului în care utilizatorii percep e-guvernarea, modul în care realizează
tranzacţiile electronice şi barierele cu care se confruntă. În acest context, figura 1
prezintă factorii de dependenţă funcţională ai serviciilor publice electronice.

8
DG Enterprise (2011), Innobarometer 2010. Analytical report Innovation in Public
Administration, Flash Eurobarometer 305.
9
European Commission (2012), http://europa.eu/rapid/press-release_IP-12-10_ro.htm
81


Tipul de serviciu
Cetăţeni Sectorul privat Sectorul public
Evaluare Utilizare Disponibilitate
Nevoi
Grad de sofisticare
Alternative
Bariere
Avantaje
Sursa: Adaptare după „Benchmarking e-Government in Europe and US, RAND” (2003),
Pittsburgh.
Figura 1. Factori de dependenţă funcţională ai serviciilor publice electronice
Serviciile publice electronice reprezintă unul dintre cele mai dinamice

sectoare ale economiei moderne. Aspectele care sprijină dezvoltarea serviciilor
publice electronice în întreaga lume se concentrează pe:
 asigurarea dezvoltării echilibrate, în sensul realizării unui echilibru
cantitativ şi calitativ între cererea şi oferta de servicii publice;
 proiectarea serviciilor electronice, astfel încât să răspundă la nevoile şi
aşteptările utilizatorilor. Aceasta se poate realiza prin aplicarea unor
metode creative pentru proiectarea serviciilor;
 dezvoltarea competenţelor digitale;
 furnizarea accesului nerestricţionat la serviciile digitale.
Calitatea serviciilor publice electronice reprezintă un aspect esenţial al
initiaţivelor privind dezvoltarea şi îmbunătăţirea serviciilor electronice şi
managementul performanţelor în administraţia publică.

3. Factori de succes ai serviciilor electronice
Acţiunile concertate ale Comisiei Europene au ca obiectiv realizarea unei
noi generaţii de servicii electronice, deschise, flexibile, accesibile la nivel local,
regional, naţional pentru cetăţeni şi mediul de afaceri10,11.
Administraţiile publice din statele europene trebuie să fie deschise,
flexibile, receptive în relaţiile cu cetăţenii şi mediul de afaceri, să
îmbunătăţească eficienţa, eficacitatea, performanţele serviciilor electronice
pentru a maximiza valoarea publică, astfel încât Europa să fie cu adevărat o
societate a cunoaşterii.
Figura 2 prezintă interacţiunile între statele membre şi între statele membre
şi administraţia UE
Stat membru 1 ..... Stat membru 27

Cetăţeni Cetăţeni
Mediul de afaceri Mediul de afaceri
Administraţie Administraţie
Administraţia UE
Legendă
G2G
G2C
G2B
Sursa: autorul, pe baza COM(2010) 744 final,
http://ec.europa.eu/isa/documents/isa_annex_ii_eif_en.pdf
Figura 2. Tipuri de interacţiuni între statele membre

şi între statele membre şi administraţia UE

10
e-Commission 2012-2015,Communication from VP Šefčovič to the Commission, SEC(2012)
492 final
http://ec.europa.eu/dgs/informatics/ecomm/doc/communication_sefcovic_tothecom.pdf
11
The European e-government Action Plan 2011-2015, Harnessing ICT to promote smart,
sustainable & innovative Government, COM(2010) 743 final
http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=COM:2010:0743:FIN:EN:PDF
83


Primul tip de interacţiune directă este cel dintre cetăţenii unui stat membru
şi administraţia altui stat membru şi dintre cetăţenii unui stat membru şi
administraţia UE, care furnizează servicii cetăţenilor (G2C). Exemplu: cetăţeanul
din statul membru 1 obţine loc de muncă în statul membru 2 şi trebuie să
completeze formalităţi. Al doilea tip de interacţiune este între administraţiile
statelor membre sau administraţia unui stat membru şi cea a UE (G2G). Exemplu:
statele membre oferă informaţii şi statistici autorităţii europene competente care
diseminează aceste informaţii. Al treilea tip se referă la interacţiunea dintre
mediul de afaceri dintr-un stat membru şi administraţia altui stat membru şi dintre
mediul de afaceri al unui stat membru şi administraţia UE, care furnizează servicii
mediului de afaceri (G2B) Exemplu: un furnizor de servicii din statul membru 1
doreşte să funcţioneze în statul membru 2 şi înaintează o solicitare. Pentru a
prelucra cererea acestuia, administraţiile celor două state schimbă informaţiile
direct, ceea ce implică interoperabilitatea între cele două state implicate.
Principalii factori de succes ai serviciilor electronice se concretizează în:
 acces universal. Serviciile electronice trebuie să fie disponibile tuturor
cetăţenilor şi companiilor. Accesibilitatea trebuie îmbunătăţită şi de asemenea trebuie
diversificate canalele digitale. Odată cu explozia telefoanelor inteligente, multe
persoane utilizează mobile banking şi se aşteaptă să facă similar şi cu serviciile
electronice oferite de administraţii. Astfel, administraţiile trebuie să dezvolte servicii
pentru telefoanele inteligente pentru a răspunde nevoilor cetăţenilor;
 centrare pe cetăţean. Pe de o parte, cetăţenii trebuie să cunoască
beneficiile utilizării serviciilor electronice. Pe de altă parte, administraţiile trebuie
să motiveze cetăţenii să le utilizeze. Serviciile electronice trebuie să ofere
flexibilitate, transparenţă şi să diminueze costurile. În plus, administraţiile trebuie
să consulte cetăţenii înainte de proiectarea unor noi servicii;
 inovare. Administraţiile trebuie să aplice inovaţii, să fie chiar ele creative
în dezvoltarea unor noi servicii, deoarece beneficiile e-guvernării nu se reduc
numai la scăderea costurilor şi creşterea eficienţei şi calităţii serviciilor;
 echilibru între simplitate, accesibilitate şi securitate. Administraţiile
trebuie să se orienteze spre utilizarea cu succes a cardurilor electronice de
identitate, furnizând servicii sigure, simple şi accesibile;
 interoperabilitate. Administraţiile trebuie să realizeze sisteme integrate
pentru serviciile furnizate.
A) Analiza empirică a serviciilor electronice în statele membre ale UE în
perioada 2007-2010, pe baza indicatorilor de e-guvernare ai Comisiei Europene
Pentru analiza empirică a serviciilor electronice au fost selectaţi indicatorii
Comisiei Europene.
Analiza gradului de sofisticare online şi a disponibilităţii integrale online se
bazează pe site-urile furnizorilor de servicii electronice, examinându-se dacă
site-urile sunt informaţionale, permit interacţiunea uni- sau bidirecţională, sunt
tranzacţionale sau proactive.

Tabelul 1
Evoluţia gradului de sofisticare a serviciilor electronice
în statele membre ale UE în perioada 2007-2010
Grad de Grad de Grad de Grad de Grad de Grad de Grad de Grad de
Ţara sofisticare sofisticare sofisticare sofisticare Ţara sofisticare sofisticare sofisticare sofisticare
2010 2009 2008 2007 2010 2009 2008 2007
Austria 100 99 79 71 Letonia 94 78 66 54
Belgia 92 89 85 80 Lituania 84 77 71 64
Bulgaria 77 65 65 65 Luxemburg 87 81 74 67
Rep. Cehă 85 78 74 71 Malta 100 82 82 82
Cipru 71 70 69 67 Olanda 97 87 85 83
Danemarca 95 93 86 80 Polonia 87 74 63 53
Estonia 97 95 91 87 Portugalia 100 90 90 90
Finlanda 96 94 86 82 Romania 73 61 59 57
Franţa 94 90 89 87 Slovacia 81 72 64 57
Germania 99 89 86 84 Slovenia 97 97 96 96
Grecia 70 68 68 68 Spania 98 89 86 84
Ungaria 80 76 73 70 Suedia 99 99 93 87
Irlanda 100 94 86 78 Regatul Unit 97 94 92 90
Italia 99 80 79 79 UE 27 90,70 83,74 79,15 75,30
Sursa: Capgemini (2007) eGovernment Benchmark Survey: The user challenge – Benchmarking
the supply of onlinepublic services; Capgemini (2008) eGovernment Benchmark Survey: From e-
government to connected governance; Capgemini (2009) eGovernment Benchmark Survey:
Smarter, Faster, Better eGovernment; Capgemini (2010) eGovernment Benchmark Survey:
Digitizing Public Services in Europe Putting ambition into action – 9th Benchmark Measurement.
120
100
80
60
40
20
0
Ol a
L e ia
27
rm a
Be a
U n ia
B u g ia
n e ru
da
L it a
S l cia
S ia
g a d ia
Po d a
Irl ia
x e ia
Fi n ia
rtu a
Fr a
S p ia
R e a ria
Gr a
S l n ia
U E it
hă
R o a l ia
a lt
rg
Ge a n ţ
i
E s ca
ni
P o lo n i
l
nd
s tr
ec
r
i
It a
L u ua n
an
D a C ip
n
en
an
an
an
ga
bu
l
to
Re ue
a
Ce
lU
M
to
ar
a
Au
g
n la
lg
ov
ov
m
m
m
tu
p
Gradul de sofisticare, 2010 Gradul de sofisticare, 2009 Gradul de sofisticare, 2008 Gradul de sofisticare, 2007
Sursa: Matei, A., Săvulescu, C. (2012) „E-government services. A comparative conceptual

framework in the EU 27 in view to substantiate the public marketing strategies”, în Public and
Nonprofit Marketing, Proceedings, Matei, L., Vazquez-Burguete, J.L. (eds.), Editura Economică,
București, pp. 79-109.

Figura 3. Evoluţia gradului de sofisticare a serviciilor electronice
în statele membre ale UE în perioada 2007-2010
85


Figura 3 prezintă o comparaţie a gradului de sofisticare de-a lungul a patru
ani, care reliefează gradul de convergenţă a acestui indicator în statele membre ale
UE. Gradul de sofisticare evaluează maturitatea celor 20 de servicii electronice în
cele 27 de state membre ale UE, concentrându-se pe interacţiunea dintre furnizorii
şi utilizatorii de servicii electronice.
Scorul UE-27 pentru acest indicator a crescut la 90,7% în 2010, de la
83,74% în 2009, 79,15% în 2008 şi 75,30% în 2007. În medie, creşterea relativă
pentru Europa este moderată, de 15,4%, în comparaţie cu 2007. În această analiză
comparativă, cele mai performante ţări sunt Austria, Irlanda, Malta şi Portugalia
(toate cu 100%), obţinând gradul maxim de sofisticare, fiind urmate îndeaproape
de Germania, Italia şi Suedia (toate cu 99%). Slovenia şi Estonia sunt statele cele
mai performante din Europa de Est. Ţările care au înregistrat cele mai slabe
performanţe sunt Grecia (70%), Cipru (71%) şi România (73%)12.
Cu toate acestea, discrepanţele între performanţele ţărilor sunt destul de
moderate, fiind situate într-o marjă de 30%.
Pentru a atinge un grad de sofisticare comparabil cu cel al UE-27, în
Romania ar trebui întreprinse următoarele măsuri:
 informarea şi instruirea angajaţilor din instituţiile publice, precum şi a
utilizatorilor de servicii electronice. Aceasta înseamnă creşterea gradului de
conştientizare privind soluţiile de e-guvernare şi furnizarea de informaţii despre
măsurile de securitate şi protecţie a datelor personale, ceea ce vizează creşterea
gradului de încredere în sistemele informatice;
 dezvoltarea campaniilor pentru promovarea e-guvernării pentru angajaţii
din sectorul public şi utilizatorii de servicii electronice;
 realizarea unor programe de pregătire pentru utilizatorii TIC, care să
includă atât angajaţi publici, cât şi cetăţenii, în calitate de beneficiari finali ai
soluţiilor de e-guvernare;
 dezvoltarea infrastructurii la nivelul administraţiei publice centrale şi
locale şi crearea condiţiilor pentru ca cetăţenii să fie capabili să acceseze
informaţiile publice;
 adoptarea unei serii de standarde şi recomandări privind interconectarea
şi interoperabilitatea sistemelor de e-guvernare şi a bazelor lor specifice de date;
 crearea unor sisteme informaţionale flexibile, corelate cu structuri
instituţionale adecvate;
 reactualizarea constantă a sistemelor informaţionale, luând în considerare
schimbările de natură juridică, instituţională, tehnică sau economică13.
Al doilea indicator, disponibilitatea on-line se măsoară de asemenea în
raport cu modelul Capgemini.

12
Matei, A., Săvulescu, C. (2012), “E-government services. A comparative conceptual framework in
the EU 27 in view to substantiate the public marketing strategies”, în Public and Nonprofit Marketing,
Proceedings, Matei, L., Vazquez-Burguete, J.L., (eds.), Editura Economică, Bucureşti, pp. 79-109.
13
Idem.

Tabelul 2
Disponibilitatea online în statele membre ale UE în perioada 2007-2010
Disponib. Disponib. Disponib. Disponib. Disponib. Disponib. Disponib. Disponib.
Ţara on-line on-line on-line on-line Ţara on-line on-line on-line on-line
2010 2009 2008 2007 2010 2009 2008 2007
Austria 100 100 100 100 Letonia 93 65 47 30
Belgia 79 70 65 60 Lituania 72 60 48 35
Bulgaria 70 40 37 15 Luxemburg 72 68 54 40
Rep. Cehă 74 60 68 55 Malta 100 100 97 95
Cipru 55 50 47 45 Olanda 95 79 71 63
Danemarca 95 84 74 63 Polonia 79 53 39 25
Estonia 94 90 80 70 Portugalia 100 100 96 90
Finlanda 95 89 78 67 Romania 60 45 41 35
Franţa 85 80 75 70 Slovacia 63 55 46 35
Germania 95 74 74 75 Slovenia 95 95 93 90
Grecia 48 45 45 45 Spania 95 80 74 70
Ungaria 66 63 56 50 Suedia 100 95 86 75
Irlanda 100 83 66 50 Regatul Unit 100 100 94 89
Italia 100 73 72 70 UE- 27 84,44 73,93 67,52 59,52
Sursa: Capgemini (2007) eGovernment Benchmark Survey: The user challenge – Benchmarking
the supply of onlinepublic services; Capgemini (2008) eGovernment Benchmark Survey: From e-
government to connected governance; Capgemini (2009) eGovernment Benchmark Survey:
Smarter, Faster, Better eGovernment; Capgemini (2010) eGovernment Benchmark Survey:
Digitizing Public Services in Europe Putting ambition into action – 9th Benchmark Measurement.
120
100
80
60
40
20
0
Slovacia
Slovenia
Franţa
Irlanda
Italia
Austria
Belgia
Bulgaria
Rep Cehă
Cipru
Danemarca
Estonia
Finlanda
Germania
Grecia
Ungaria
Letonia
Lituania
Luxemburg
Malta
Olanda
Polonia
Portugalia
Romania
Spania
Suedia
UE 27
Regatul Unit
Disponibilitate online 2010 Disponibilitate online 2009

Disponibilitate online 2008 Disponibilitate online 2007
Sursa: Matei, A., Săvulescu, C. (2012) „E-government services. A comparative conceptual

framework in the EU 27 in view to substantiate the public marketing strategies”, în Public and
Nonprofit Marketing, Proceedings, Matei, L., Vazquez-Burguete, J.L., (eds), Editura Economică,
Bucureşti, pp. 79-109
Figura 4. Dinamica disponibilităţii on-line în statele membre ale UE

în perioada 2007-2010
87


Analiza comparativă a disponibilităţii on-line în perioada 2007-2010
evidenţiază, la fel ca şi celălalt indicator, gradul de convergenţă a performanţelor
în acest domeniu pentru statele membre ale UE. Se constată că toate statele
membre ale Uniunii Europene au înregistrat o creştere accelerată a disponibilităţii
on-line în perioada 2007-2010.
În 2010, scorul UE-27 pentru acest indicator reprezintă 84,44%, comparativ
cu 73,93% în 2009, 67,52% în 2008 şi 59,52 în 2007. Figura 4 oferă o imagine
sugestivă a progresului înregistrat de statele membre UE, ţările cu cele mai înalte
performanţe fiind Austria, Irlanda, Italia, Malta, Portugalia, Suedia şi Regatul
Unit (toate cu 100%), urmate îndeaproape de Danemarca, Finlanda, Germania,
Olanda, Slovenia şi Spania (95%). Grecia (48%), Cipru (55%) au cele mai slabe
performanţe. Diferenţa dintre performanţele statelor este destul de semnificativă,
cu o dispersie de 52%.
Aşa cum relevă Figura 4, ţările din Europa de Est oferă o imagine mixtă,
câteva ţări precum Estonia şi Slovenia înregistrând performanţe foarte bune. În
general, performanţa e-guvernării a Europei a fost convergentă sub aspect
geografic, odată cu extinderea UE din 2004, deoarece atât „vechile”, cât şi „noile”
state UE se află printre naţiunile lidere în acest domeniu. Austria deţine rolul de
lider în furnizarea celor 20 de servicii evaluate, la ambele categorii de indicatori
(sofisticare şi disponibilitate), ceea ce dovedeşte că platforma de e-guvernare este
una de înalt nivel. Deşi se observă că România a înregistrat progrese, acest
indicator are o valoare de 60% în anul 2010, ceea ce înseamnă că există destul de
puţine servicii care pot fi considerate complet disponibile on-line14.
B) Tendinţe ale e-guvernării la nivel internaţional

Majoritatea administraţiilor europene oferă servicii electronice, dar se
confruntă cu probleme legate de infrastructură, competenţe digitale, costuri etc.
Situaţia actuală se caracterizează printr-o serie de succese, dar şi eşecuri.
Următoarele obstacole au fost identificate:
A) decalajul digital – administraţiile trebuie să găsească modalităţi pentru ca
serviciile să fie disponibile tuturor cetăţenilor, indiferent de locaţia acestora şi de
veniturile lor;
B) securitate şi confidenţialitate – cetăţenii trebuie să aibă încredere în
administraţii la fel cum au în bănci sau companii, deci administraţiile trebuie să
ofere servicii sigure, să demonstreze capacitatea de a proteja datele personale;
C) competenţe – este nevoie de perfecţionarea angajaţilor existenţi şi de
specialişti IT. Deoarece majoritatea specialiştilor IT preferă companiile datorită
salarizării, administraţiile trebuie să ofere oportunitatea unei cariere solide în
sistemul public;

14
Idem 55.

D) date fragmentate.
Se conturează următoarele tendinţe ale e-guvernării la nivel internaţional:

 date deschise (open data)
Referitor la „datele deschise”, Uniunea Europeană consideră că accesarea,
analiza, reutilizarea, combinarea, prelucrarea datelor din administraţie vor produce
importante beneficii în două domenii:
 transparenţă – datele deschise reprezintă un instrument pentru a
intensifica transparenţa în administraţia publică, îmbunătăţeşte vizibil
informaţiile care anterior nu erau accesibile, informează cetăţenii şi
mediul de afaceri privind politicile publice, cheltuielile publice,
rezultatele activităţii administrative; datele deschise pot fi reutilizate în
conformitate cu principiul deschiderii;
 furnizarea unor noi servicii şi creştere economică: datele sunt combinate
în mod inovator, ceea ce conduce la crearea unor noi servicii cu valoare
adăugată, impulsionează crearea locurilor de muncă, conduce la
îmbunătăţirea semnificativă a furnizării serviciilor publice, contribuie la
creştere economică;
 guvernare deschisă (open government)
Guvernarea deschisă reprezintă o tendinţă puternică în diverse ţări
democratice din lume, care se va consolida în anii viitori. De exemplu, SUA, cu
sprijinul preşedintelui Obama, au publicat memorandumul „Transparency and
Open Government”15, pentru a aplica această iniţiativă Astfel, cheltuielile publice
ale guvernului SUA se pot vizualiza la http://usaspending.gov
În România, se realizează proiectul buget.gov.ro, care indexează informaţii
privind bugetul de stat al României, reflectând astfel transparenţa administraţiei;
 cloud computing
Una dintre cele mai importante tendinţe din punct de vedere tehnologic se
referă la cloud computing, care constă în delegarea serviciilor legate de
managementul informaţiilor către terţi, care funcţionează în spaţiul cibernetic,
reprezentând rezultatul evoluţiilor tehnologiei informaţiei şi a comunicaţiilor şi
ale modului de furnizare a serviciilor publice. Cloud computing va permite
administraţiilor să se concentreze în mod strategic pe utilizarea acestor servicii
specializate atunci când infrastructura şi competenţele necesare solicită acest
lucru.
Un exemplu este oferit de programul MuNet al Organizaţiei Statelor
Americane care derulează proiectul „e-Government Service Centers”, aplicând

15
Transparency and Open Government (2011), White House, USA
http://www.whitehouse.gov/the_press_office/TransparencyandOpenGovernment
89


principiile cloud computing pentru realizarea serviciilor electronice la nivel
municipal16;
 intensificarea utilizării semnăturii electronice
La data de 4 iunie 2012, Comisia Europeană a propus noi reglementări
pentru a facilita tranzacţiile electronice transfrontaliere, pentru ca cetăţenii şi
mediul de afaceri să utilizeze propriile scheme de identificare electronică
naţională (e-ID) în vederea accesării serviciilor publice ale altor state membre UE,
acolo unde aceste servicii sunt disponibile, asigurându-se acelaşi statut juridic ca
şi pentru procesele bazate pe documente tipărite;
 consolidarea interoperabilităţii între instituţiile publice
Interoperabilitatea reprezintă o precondiţie şi un factor care facilitează
furnizarea eficientă a serviciilor publice, reprezentând capacitatea diverselor instituţii
şi organizaţii de a interacţiona în vederea realizării schimbului de informaţii şi
cunoştinţe pe baza sistemelor tehnologiei informaţiei şi a comunicaţiilor.17
Recomandările Comisiei Europene se referă la alinierea cadrului de inter-
operabilitate a administraţiilor publice la Cadrul European de Interoperabilitate pentru
a lua în considerare dimensiunea europeană a furnizării serviciilor publice18;
 convergenţa serviciilor
Administraţiile trebuie să realizeze faptul că viaţa cetăţenilor devine din ce
în ce mai mult digitală şi că majoritatea se aşteaptă să realizeze tranzacţii on-line
pentru a nu mai pierde timp şi bani. Convergenţa serviciilor prin ghişeu unic
reprezintă o tendinţă pregnantă la nivel internaţional. De exemplu, în Regatul Unit
al Marii Britanii, a fost dezvoltat portalul „Public Services all in one place”19. În
Spania, portalul „060” oferă servicii pentru cetăţeni şi mediul de afaceri20.
C) Noi aplicaţii ale e-guvernării pe plan naţional

Iniţiativele Guvernului României în acest domeniu se concretizează în
realizarea unor portaluri pentru a îmbunătăţi transparenţa activităţii administraţiei
publice şi colaborarea dintre cetăţeni, societatea civilă şi autorităţile şi instituţiile
publice21:

16
e-Government Service Centers, SUA.
http://portal.oas.org/Portal/Sector/SAP/DptodeModernizaci%C3%B3ndelEstadoyGobernabilidad/
NPA/CatastroenelCaribe/tabid/1177/language/en-US/default.aspx
17
Economic and Social Committee and the Committee of Regions 'Towards interoperability for
European public services', COM(2010) 744 final, http://ec.europa.eu/isa/documents/isa_annex_
ii_eif_en.pdf
18
Ibidem
19
„Public Services all in one place”, Regatul Unit al Marii Britanii, http://www.direct.gov.uk/
en/index.htm
20
060, Spania, http://www.060.es
21
Guvernul României, http://online.gov.ro/index.php/proiecte

 angajati.gov.ro reprezintă unificarea într-un portal unic de acces a trei
baze de date cuprinzând informaţii de identificare ale persoanelor care compun
aparatul administraţiei publice, respectiv demnitarii, funcţionarii publici şi
personalul contractual. Se vor integra informaţiile furnizate de Secretariatul
General al Guvernului României, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici şi
Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice;
 buget.gov.ro facilitează accesul cetăţenilor la informaţii privind
defalcarea bugetului de stat într-un format prietenos şi deschis, prin intermediul
infograficelor. Proiectul este realizat prin contribuţia Ministerului Finanţelor
Publice şi a ministrului delegat pentru buget. Informaţiile furnizate se regăsesc pe
platforma OpenSpending.org, un proiect online independent realizat de Open
Knowledge Foundation;
 data.gov.ro reprezintă punctul central de acces pentru seturile de date
deschise (open data) furnizate de autorităţile şi instituţiile administraţiei publice,
fundamentat pe principiile transparenţei, participării şi colaborării. Portalul se
inspiră din modele similare realizate în Statele Unite ale Americii şi în Regatul Unit al
Marii Britanii şi al Irlandei de Nord;
 petitii.gov.ro împuterniceşte cetăţenii pentru a se implica în procesul
decizional, atrăgând atenţia guvernului cu privire la problemele importante pentru
comunitate, solicitând astfel o reacţie oficială din partea acestuia. Acest proiect
facilitează exercitarea dreptului la petiţionare garantat de art. 51 al Constituţiei
României;
 posturi.gov.ro cuprinde toate anunţurile de funcţii publice şi posturi
contractuale vacante în autorităţile şi instituţiile administraţiei publice centrale şi
locale. Baza de date a anunţurilor este actualizată zilnic prin contribuţia Agenţiei
Naţionale a Funcţionarilor Publici şi a Regiei Autonome Monitorul Oficial.
Concluzii
e-guvernarea reprezintă o soluţie la multiplele probleme generale ale
sectorului public: accesibilitate, facilitarea proceselor administrative interne şi
externe, reducerea poverii administrative, iar tehnologia informaţiei şi a comuni-
caţiilor oferă administraţiei publice noi mijloace pentru a aborda provocările
zilnice. Dezvoltarea aplicaţiilor e-guvernării reprezintă o caracteristică esenţială a
majorităţii reformelor administraţiei publice. Este esenţial să se valorifice integral
beneficiile e-guvernării, aşa cum se realizează în Austria, Danemarca, Suedia,
Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord.
Se impune optimizarea serviciilor electronice, dezvoltarea serviciilor de
mGuvernare care au beneficii importante pentru administraţie prin scăderea
costurilor, iar pentru cetăţeni şi mediul de afaceri, prin creşterea calităţii
serviciilor şi reducerea poverii administrative. Dar acest aspect impune
91


administraţiei reorganizarea activităţilor şi îmbunătăţirea competenţelor digitale
ale angajaţilor, o abordare integrată pentru aplicaţiile destinate mediului de
afaceri, coordonarea instituţiilor publice, colaborare interinstituţională şi
interdepartamentală, intensificarea conştientizării cetăţenilor asupra beneficiilor
aplicaţiilor de e-guvernare prin promovare, marketing pentru a motiva şi
îmbunătăţi utilizarea serviciilor deja existente.
Bibliografie
Acemoglu, D., Robinson, J., Johnson, S. (2001), „The Colonial Origins of Comparative
Development: An Empirical Investigation”, American Economic Review, 91(5), pp. 1369-
1401
Capgemini (2007), eGovernment Benchmark Survey, The user challenge – Benchmarking the
supply of online public services
Capgemini (2008), eGovernment Benchmark Survey: From e-government to connected
governance
Capgemini (2009), eGovernment Benchmark Survey: Smarter, Faster, Better eGovernment
Capgemini (2010), eGovernment Benchmark Survey, Digitizing Public Services in Europe Putting
ambition into action – 9th Benchmark Measurement
Economic and Social Committee and the Committee of Regions 'Towards interoperability for
European public services', COM(2010) 744 final, http://ec.europa.eu/isa/documents/isa_
annex_ii_eif_en.pdf
DG Enterprise, (2011), Innobarometer 2010. Analytical report Innovation in Public
Administration, Flash Eurobarometer 305
e-Commission 2012-2015,Communication from VP Šefčovič to the Commission, SEC(2012) 492
final
http://ec.europa.eu/dgs/informatics/ecomm/doc/communication_sefcovic_tothecom.pdf
e-Government Service Centers, SUA, http://portal.oas.org/Portal/Sector/SAP/DptodeModernizaci
%C3%B3ndelEstadoyGobernabilidad/NPA/CatastroenelCaribe/tabid/1177/language/en-US/
default.aspx
European Commission (2010) Member States competitiveness performance and policies. An
integrated Industrial Policy for the Globalisation Era Putting Competitiveness and
Sustainability at Front Stage, Commission Staff Working Document, Accompanying
document to the Communication from the Commission to the European Parliament, the
Council, the European Economic and Social Committee and the Committee of the Regions,
SEC(2010) 1272, p. 28
European Commission (2012), http://europa.eu/rapid/press-release_IP-12-10_ro.htm
Guvernul României, http://online.gov.ro/index.php/proiecte
Knack, S., Keefer, P. (1995), „Institutions and Economic Performance: Cross-Country Tests Using
Alternative Institutional Measures”, Economics and Politics, 7(3), pp. 207-228
Matei, A., Săvulescu, C. (2012), “E-government services. A comparative conceptual framework in
the EU 27 in view to substantiate the public marketing strategies”, în Public and Nonprofit

Marketing, Proceedings, Matei, L., Vazquez-Burguete, J.L. (eds.), Bucureşti: Editura
Economică, pp. 79-109
Mauro, P. (1995), „Corruption and Growth”, Quarterly Journal of Economics, 110(3), pp. 681-712
Olson, M., Sarna, N., Swamy, A. (2000), „Governance and Growth: A Simple Hypothesis
Explaining Cross-Country Differences in Productivity Growth”, Public Choice, 102(3-4),
pp. 341-364
Public Services all in one place, Regatul Unit al Marii Britanii, http://www.direct.gov.uk/
en/index.htm
St. Aubyn, M. (2008), Modernising public administration and economic growth, lucrare prezentată
la The European Central Bank Public Finance Workshop: „Challenges for government
spending in the EU”, Frankfurt, 6 decembrie 2007, Mimeo
Strategia Europa 2020, http://ec.europa.eu/europe2020/index_en.htm
Transparency and Open Government (2011), White House, USA
http://www.whitehouse.gov/the_press_office/TransparencyandOpenGovernment
The European e-government Action Plan 2011-2015, Harnessing ICT to promote smart,
sustainable & innovative Government, COM(2010) 743 final
http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=COM:2010:0743:FIN:EN:PDF
060, Spania, http://www.060.es
93

Schimbarea în organizaţiile publice în contextul utilizării
tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor
Lect. univ. dr. Corina Georgiana Lazăr
Abstract. Utilizarea noilor aplicaţii informatice au impulsionat schimbarea

în sectorul public prin valorificarea oportunităţilor şi a instrumentelor care
conduc la beneficii importante pentru societate.
Structura de funcţionare a unei organizaţii publice trebuie să fie
regândită în permanenţă pentru că aceasta situează acţiunea publică în
spaţiul-timp dinamic propriu organizaţiei. (Bachir și Tardif, 2008)
Lucrarea îşi propune să analizeze şi să evidenţieze printr-un studiu
teoretic schimbările care s-au produs în structura şi funcţionarea
organizațiilor din sectorul public în contextul utilizării tehnologiei
informației și comunicațiilor (TIC).
Cuvinte-cheie: organizații publice, tehnologie, TIC, schimbare.


Introducere
De la apariția și pătrunderea TIC în viața noastră, începutul anilor ’90,
guvernele statelor au îmbrățișat potențialul de inovare al internetului, în special
pentru a redefini relația lor cu societatea și au investit foarte mult în infrastructura
din sectorul public. Organizațiile publice au fost informatizate. Programe legate
de inovare au fost etichetate ca „guvernare electronică” sau ca e-guvernare.
Definiția OCDE (2003, 63) dată e-guvernării este utilizarea TIC, în special a
internetului, ca un instrument pentru a realiza o mai bună guvernare.
Pentru a integra aceste tipuri de programe, organizaţiile suferă schimbări și
adoptă structuri de funcţionare care aderă la propria realitate, respectiv la stadiul
misiunii lor, al viziunii lor dominante, al nivelului resurselor proprii, al
obiectivelor de atins pe care şi le stabilesc, al performanţei anterioare şi al
condiţiei mediului lor extern. (Bachir şi Tardif, 2008)
Factorii care determină schimbări în structura organizaţiei se regăsesc
printre componentele managementului organizaţiei. Spre exemplu: dacă se
produce o schimbare a strategiei organizaţiei, implicit a obiectivelor acesteia,
pentru realizarea noilor obiective se impun alte activităţi, deci alte funcţii, alte
posturi, alte relaţii între acestea, deci o altă structură organizațională; sau dacă se
produce o schimbare în sistemul informaţional al organizaţiei, acesta va determina
schimbări în structura organizațională. (Burduş et al., 2008, 142)
1. Organizația publică și schimbarea

Atunci când vorbim despre organizaţii publice, ne referim la administraţia
publică (centrală sau locală) şi la instituţii economice aflate sub controlul statului.
(Hinţea et al., 2011, 12)
Organizaţia publică o definim plecând de la sensul tradiţional al
organizaţiei, şi anume ca „o entitate socială creată cu scopul explicit de realizare a
unor obiective specifice”, de realizare a misiunii sale de satisfacere a nevoii
publice (Matei, 2006, 154). Organizațiile publice reprezintă grupuri de persoane
reunite pentru a realiza anumite sarcini specifice (McNabb, 2009, 42), pentru a
rezolva anumite probleme și a lua decizii în conformitate cu cerințele cetățenilor
pe care îi servesc. Acestea folosesc și produc informații.
Organizaţia publică se bazează pe obiective, reguli şi reglementări clare care
precizează rolul şi poziţia fiecăruia, furnizează cadrul de acţiune şi asigură o
funcţionare uniformă a structurilor. (Hinţea et al., 2011, 7)
Organizarea structurală constă în reprezentarea şi dispunerea elementelor
organizării procesuale într-o structură organizaţională adecvată fiecărui tip de insti-
tuţie sau autoritate publică integrată în sectorul public. (Androniceanu, 2008, 102)
95


În ultimele două decenii, problematica schimbării organizaţionale a
organizațiilor publice a crescut în importanţă, existând o preocupare reală din
partea guvernelor pentru asigurarea unor structuri organizaţionale funcţionale,
într-un sistem naţional de legi şi norme. (Matei şi Lazăr, 2012, 5)
După Grouard şi Meston (1998, 98), schimbarea organizaţională este
„procesul de transformare radicală sau marginală a structurilor şi a competenţelor
punctate în cadrul procesului de evoluţie a organizaţiilor”.
Pentru Collerette (1997, 20), schimbarea organizaţională este „orice
modificare relativ durabilă apărută în cadrul unui subsistem al organizaţiei, cu
condiţia ca această modificare să poată fi observată de membrii săi sau de cei care
se află în legătură cu respectivul sistem”.
Van de Ven și Poole (1995) definesc schimbarea organizațională ca un
proces care presupune o succesiune de evenimente care duc la apariția unei
diferențe de formă, calitate sau stare a uneia dintre componentele sale (munca
unui individ, grup, organizație sau relația cu alte organizații) sau a unei funcții a
organizației; acest proces are loc într-un anumit interval de timp.
Din aceste definiţii reies două aspecte importante. În primul rând, autorii
sunt interesaţi de formele schimbării organizaţionale perceptibile de cei care le
trăiesc, în mediul înconjurător. În al doilea rând, interesul pentru această
schimbare este legat de modul în care cei care trăiesc această schimbare o percep.
Factorii generatori de schimbare pot proveni atât din cadrul organizaţiei, cât
şi din mediul în care aceasta evoluează. (Lazăr, 2005, 70)
Grouard şi Meston (1998) au identificat şase factori externi principali,
consideraţi şi motive ale schimbării: piaţa, inovaţiile tehnologice, concurenţa,
evoluţia legislaţiei şi a reglementărilor, modificarea structurilor şi evoluţia
societăţii, a modului de viaţă şi a modului de a gândi și doi factori interni numiţi şi
determinanţi ai schimbării: (1) dezvoltarea organizaţiei şi creşterea sa, şi (2)
viziunea conducerii.
2. Schimbarea organizațională indusă de TIC

Tehnologia, inclusiv progresele înregistrate în domeniul tehnologiei
informației și comunicațiilor, reprezintă unul dintre principalii vectori ai
schimbării în cadrul tuturor organizațiilor.
Tehnologia este în primul rând un set de echipamente, instrumente,
infrastructură înființată pentru a le permite indivizilor să-și îndeplinească
sarcinile. Dar acest set este construit și amenajat în conformitate cu un anumit
scop, o anumită logică a întrebuințării care, în practică, va sprijini și constrânge
acțiunile indivizilor în cadrul organizației.
Tehnologiile informaționale sunt deci tehnologii care permit transformarea,
comunicarea și stocarea informației (pentru cea mai mare parte, pe bază de codare

digitală). Ele apar în organizație sub formă de sisteme de informare: ansamblu de
resurse organizate și finalizate (Reix, 2002a), sisteme de lucru în serviciul altor
sisteme de lucru (Alter, 1996).
Schimbările cauzate de evoluţia în domeniul tehnologiilor presupun
utilizarea de către organizațiile publice a unor tehnologii din ce în ce mai
sofisticate într-o manieră personalizată; extinderea reţelei internet; apariţia unor
metode performante de culegere, stocare, transmitere şi utilizare a informaţiei care
permite o reducere substanţială a costurilor, concomitent cu ridicarea calităţii
produselor şi serviciilor; echipamente de producţie complexe; utilizarea roboţilor
şi a inteligenţei artificiale în procesul de producţie etc.
Caracteristicile specifice tehnologiei informației sunt în funcție de impactul
potențial al acestora în organizație și sunt de patru tipuri (Reix, 2002b, 3):
 comprimarea timpului: viteza operațiunilor de prelucrare a informației
prin automatizare;
 comprimarea spațiului: multitudine de rețele de comunicații cu reducere
drastică a costurilor de schimb de la distanță;
 creșterea exponențială a volumului de informații stocate și procesate:
creșterea capacității de stocare;
 flexibilitatea potențială de utilizare, inerentă folosirii programelor
înregistrate (separarea de hardware și software ne permite oferirea de
game largi de caracteristici și să le dezvoltăm).
Revoluţia produsă de TIC este fundamentală şi schimbă modul de derulare a
afacerilor şi activităţii administraţiei. Folosirea TIC devine sursă de avantaj
competitiv. (Baltac, 2009-2010, 2)
În acest sens, efortul coordonat de a dezvolta și implementa arhitecturi
organizaționale a devenit o direcție strategică majoră pentru administrațiile
moderne. (Ross et al., 2006)
Schimbările pe care organizațiile le suferă sunt (Baltac, 2009-2010, 2-3):
 managerii nu mai sunt numai relee de informaţie, ei sunt mai mult un
dirijor decât ca un comandant de oşti;
 organizaţiile devin mai flexibile şi adaptabile;
 organizaţiile se aplatizează, echipa, şi nu ierarhia, devine importantă;
 informaţia devine disponibilă în timp real;
 determinarea costurilor aferente diferitelor activităţi se face eficient.
Transformarea organizației reprezintă un stimulent pentru administrație în
vederea utilizării principiilor de management pentru a coordona modul în care
aceasta folosește resurse precum oamenii, procesele și tehnologia, pentru a-și
îndeplini multiplele sale misiuni în maniere care sunt mai mult bazate pe
principiile cost-beneficiu și îmbunătățirea performanțelor. (McNabb, 2009, 39)
Pentru a-și duce la îndeplinire misiunile, organizațiile utilizează combinații
diverse de procese și proceduri comune și unice. După cum spuneau Christensen
97


și Overdorf (2000), aceste procese sunt tipare de interacțiune, coordonare,
comunicare și de luare a deciziei, utilizate de angajați pentru a transforma
resursele în produse și servicii cu o valoare mai mare. Utilizarea TIC a făcut mult
mai ușoară și eficientă aplicarea multor procese și proceduri. Aceste sisteme de
procese aflate la dispoziția administrației cuprind (Tonichia și Tramontano, 2004
citați de McNabb, 2009, 120):
 procese de management. Sunt acele procese de la nivelul macro al
organizației, care coordonează și monitorizează toate procesele
importante ale organizației. Acestea includ programe și acțiuni pentru
îmbunătățirea eficienței și eficacității, dar și programe prin care
organizația trebuie să devină mai centrată pe client, o organizație care
învață;
 procese care țin de lanțul de aprovizionare. Acestea reprezintă
activități de rutină care permit procurarea, elaborarea caietului de sarcini,
primirea, stocarea și distribuirea produselor în cadrul organizațiilor și
către organizațiile partenere cu care acestea interacționează în cadrul
lanțului de aprovizionare;
 procese de furnizare a serviciilor. Aceste procese sunt similare
vânzărilor din sectorul privat. Ele implică asistența acordată clienților
organizației și beneficiarilor finali prin identificarea nevoilor, elaborarea
standardelor de calitate, managementul bazelor de date referitoare la
relația cu clienții și activități corelate lanțului de valori. Aceste procese
mai sunt numite și procese de tranzacționare;
 procese din sfera serviciilor dedicate clienților. Aceste servicii sunt
strâns corelate cu procesele de furnizare a serviciilor. Ele presupun
furnizarea de asistență pentru proiectarea serviciilor, anterior formulării
cererilor/a caietului de sarcini; asigurarea unei livrări corespunzătoare;
asigurarea instalării, menținerii și a serviceului, acolo unde este cazul, și
alte servicii menite să mențină relații strânse cu clienții în cadrul lanțului
de valori;
 procese referitoare la raportarea efectuată în vederea conformității
legislative. Aceste procese sunt asemănătoare cu activități din sectorul
privat precum dezvoltarea afacerilor și managementul performanței. Ele
includ gestionarea proceselor de schimbare și inovare, îndeplinirea
cerințelor care decurg în urma raportării și dezvoltarea de standarde noi și
îmbunătățite pentru procesele de rutină;
 procese de control și/sau sprijin. Aceste procese de măsurare a
performanței și de raportare sunt proiectate pentru a sprijini toate
procesele, pentru a monitoriza progresele făcute în îndeplinirea
obiectivelor care țin de misiune și ajustarea proceselor și serviciilor,
atunci când este nevoie.

Organizația publică utilizează TIC pentru a sprijini sau redefini relațiile
existente și/sau viitoare (de informare, de comunicare și de tranzacție), cu părțile
interesate interne și externe, în scopul de a crea valoare adăugată (Moon, 2002;
Bekkers și Homburg, 2005 citați de Bekkers, Edelenbos și Steijn, 2011, 12).
Părțile interesate includ cetățenii, companiile, organizațiile sociale, alte organizații
guvernamentale și funcționarii publici. Valoarea adăugată poate fi găsită în
următoarele obiective: creșterea accesului la guvernare, facilitarea livrării de
servicii de calitate, stimularea eficienței interne; sprijinirea responsabilității
publice și politice, creșterea participării politice a cetățenilor, precum și
îmbunătățirea cooperării interorganizaționale.
În concluzie, printre avantajele introduse de utilizarea TIC în administrația
publică se numără:
1) combaterea birocraţiei şi a corupţiei;
2) creșterea accesului la guvernare;
3) sprijinirea responsabilității publice și politice prin creșterea gradului de
transparență a activității administrației;
4) îmbunătăţirea accesului la informaţii;
5) furnizarea de servicii publice de calitate prin intermediul mijloacelor
electronice;
6) reducerea și eficientizarea contactului direct dintre funcţionar şi cetăţean
sau agentul economic, în sensul facilitării accesului acestora la serviciile
şi informaţiile publice, prin intermediul tehnologiei informaţiei;
7) reducerea cheltuielilor publice;
8) colaborarea între instituţiile publice pentru furnizarea de servicii publice
prin mijloace electronice.
Tehnologiile noi, emergente, sunt introduse pentru a crea un mediu mai
flexibil, care să extindă capacităţile IT din sectorul public, facilitând totodată
raportarea şi transferul de date.
Concluzii
Tehnologia este un factor important care face posibilă transformarea
organizațiilor publice și implicit a administrației publice.
Tehnologia informației face posibilă intercalarea relațiilor sociale și
extinderea lor dincolo de contextul local (Barrett et al., 1996), ghidează acțiunea
umană prin capacitatea sa de a crea, transforma și disemina reprezentări; aceasta
este, în același timp, un rezervor de cunoștințe, construit pentru utilizare
îndelungată, dar care să poată fi modificat (software, în special). Tehnologia
informației este acum parte a mediului cu care interacționează și în același timp
transformă natura muncii noastre. Aceasta are potențialul de a distruge toate
obstacolele cu care se confruntă cetățenii în relația cu guvernanții.
99


Tehnologia joacă un dublu rol în administrație: mai întâi, aceasta modifică
modalitatea în care este efectuată munca în administrație. În al doilea rând,
tehnologia face posibilă implementarea strategiilor de schimbare pe care
managerii le vizează în eforturile lor de a deține un control mai bun asupra
infrastructurilor de tehnologie a informațiilor.
Bibliografie
Alter, Steven, Information Systems: a Management perspective, Second Edition, Menlo Park, CA:
Benjamin/Cummings Publishing Company, Inc., 1996
Androniceanu, Armenia, Noutăţi în managementul public, Bucureşti: Editura Universitară, 2008
Bachir, Mazouz, Tardif, Marcel J.B., „L’à-propos des structures organisationnelles au-delà de
l’organigramme Questionnements des structures organisationnelles à l’ère de la gestion par
les résultats”, in Proulx, D. (Editeur), Management des organizations publiques. Theorie et
applications, 2e édition, Canada: Presses de l'Universite du Quebec, 2008
Baltac, Vasile, Tehnologiile informaţiei şi administraţia publică, 2009-2010, xa.yimg.com/kq/
groups/18848821/.../name/rol+tic+fara+parola.pdf
Barrett, Michael et al., „Understanding IT and social transformation: development and illustration
of a conceptual scheme”, in Janice I. DeGross, Sirkka L. Jarvenpaa, Ananth Srinivasan
(Eds.), Proceedings of the 16th International Conference on Information Systems, Cleveland,
Ohio, USA, (1996):42-50
Bekkers, Victor, Edelenbos, Jurian, Steijn, Bram, „Linking Innovation to the Public Sector:
Contexts, Concepts and Challenges”, in Victor Bekkers, Jurian Edelenbos and Bram Steijn
(Editeurs), Innovation in the Public Sector. Linking Capacity and Leadership, New York:
Palgrave Macmillan, 2011
Burduş, Eugen et al., Managementul schimbării organizaţionale, ediţia a treia, Bucureşti: Editura
Economică, 2008
Collerette, Pierre et al., Le changement organisationnel: Théorie et pratique, Canada: Presse de
l'Université du Québec, 1997
Christensen, Clayton M., Overdorf Michael, „Meeting the challenge of disruptive change”,
Harvard Business Review, 78 (2), (2000):66–76
Grouard, De Benoît, Francis, Meston, L'Entreprise en mouvement: conduire et réussir le
changement, Paris: Dunod, 1998
Hinţea, Călin E. et al., Management şi leadership în organizaţii publice, Cluj, 2011,
http://www.apubb.ro/wp-
content/uploads/2011/03/Management_si_leadership_in_organizatii_publice.pdf
Lazăr, Ioan, „Managementul schimbării organizaţiei”, Revista Transilvană de Ştiinţe
Administrative, 3(15), (2005): 70-77
Matei, Lucica, Management public, ediţia a doua, Bucureşti: Editura Economică, 2006

Matei, Lucica, Lazăr, Corina, Changement organisationnel dans les institutions publiques
centrales. Cas de la Roumanie, Saarbrucken, Germania: Les Presses Academiques
Francophones, 2012
McNabb, David E., The new face of government: How public managers are forging a new
approach to governance, Boca Raton: FL:CRC Press, 2009
OECD, „The E-Government Imperative”, OECD Journal on Budgeting, Vol. 3, No. 1, Paris:
OECD, 2003, http://www.oecd.org/gov/budgeting/43496369.pdf
Reix, Robert, „Technologies de l'information et performance de l'entreprise étendue”, in F. Rowe
(Editeur): Faire de la recherche en systèmes d'information, Chapitre X, Paris: Vuibert Paris,
(2002a): 333-354
Reix, Robert, „Changements organisationnels et technologies de l'information”, (paper presented
at the Conférence invitée à l'Université Saint-Joseph, Beyrouth, Liban, 2002b)
Ven van de Andrew H., Scott, M. Poole, „Explaining development and change in organizations”,
The Academy of Management Review, Vol. 20, No. 3, (1995):510-539
Vlăsceanu, Mihaela, Organizaţiile şi cultura organizării, Bucureşti: Editura Trei, 2002
101


Oraşele europene şi transparenţa datelor
Cătălina-Mirona Antonie
Abstract. Termenul de oraș inteligent și conceptul de open data se află în

strânsă legătură atunci când dorim să descriem succint maniera prin care
administrația publică își utilizează datele pentru a construi un mediu
favorabil de dezvoltare a serviciilor on-line în interesul cetățenilor.
Guvernul își pune la dispoziție informația prin instrumente tehnice moderne
și creează platforme ușor accesibile pentru un cetățean european.
Provocările la care trebuie să se răspundă nu sunt puține, însă beneficiile nu
întârzie să apară.
Cuvinte-cheie: open data, oraș inteligent, platforme, guvernare electronică.


Introducere
Definiția sintagmei „oraș inteligent” a fost elaborată în urma analizei
definițiilor formulate de organizații importante de la nivel mondial precum
Națiunile Unite, Uniunea Europeană, OECD, Banca Mondială.
Pentru a avea succes, crearea orașului inteligent necesită o amplă colaborare
a municipalității nu numai cu sectorul public, ci și cu sectorul privat, pentru a face
astfel posibilă îndeplinirea obiectivelor stabilite prin politicile de la nivel local.
Pentru a realiza aceasta, sunt necesare două elemente foarte importante:
 servicii de guvernare electronică eficace și eficiente pe plan intern,
structuri interoperabile și funcționale la toate nivelurile;
 participare și includere electronică eficace și eficiente ale cetățenilor în
cadrul proceselor și structurilor de la nivelul comunității și crearea unor
parteneriate care sunt fundamentale pentru obținerea succesului.
Guvernarea electronică sau eGovernment se afirmă din ce în ce mai mult ca
o caracteristică majoră a noii societăți bazate pe informație și cunoștințe (Baltac,
2010, 2). Conceptul cunoaște la nivel european o dezvoltare considerabilă a
platfomelor care sunt dedicate acestor servicii electronice, ele fiind menite să
realizeze multiple conexiuni care să existe între autorități și persoanee fizice și
juridice din societatea respectivă.
De ce ar trebui să fie un oraș inteligent?
Pe lângă faptul că trebuie să facă față unui context economic tensionat și
unor continue schimbări cauzate de globalizare și de procesul de integrare, orașele
din Europa trebuie să țină piept provocărilor în materie de competitivitate și
dezvoltare urbană sustenabilă. Aceste provocări afectează în mod direct
elementele care țin de calitatea mediului de viață, definită prin prisma locuințelor,
economiei, condițiilor sociale și de mediu.
Pentru ca un oraș să fie inteligent, acesta trebuie să întrunească șase
caracteristici1, și anume: să aibă o economie inteligentă, o mobilitate crescută, o
guvernare propice, un mediu înconjurător favorabil, oameni care să acționeze
inteligent și care să trăiască într-o manieră demnă.
Un oraș inteligent integrează tehnologii verzi pentru a crea un loc în care se
pot furniza servicii care asigură un nivel ridicat de trai. Acest oraș oferă soluții în
infrastructură pentru locuitorii săi, se preocupă de emisiile de carbon, evaluează
costurile și ia decizii eficiente și eficace. În același timp, creează un mediu sănătos
pentru locuitorii săi, eficient din punct de vedere energetic, utilizează surse
regenerabile de energie cât mai mult posibil și este un pionier în dezvoltarea
tehnologiilor inteligente avansate. Un oraș inteligent se folosește de soluții
tehnologice inovatoare pentru a spori incluziunea socială și pentru a combate

1
http://www.smart-cities.eu/model.html
103


sărăcia și lipsurile. Concluzionând, un oraș inteligent trebuie să constituie un loc
bun de a locui, care conferă cea mai bună calitate a vieții, cu cel mai mic consum
de resurse.
Open data – elemente conceptuale

Pentru a putea vorbi despre orașe inteligente prin prisma structurilor
informaționale, trebuie să înțelegem o parte din terminologia și procesele
elaborate de instituțiile europene care doresc să creeze un cadru optim pentru
dezvoltarea platformelor pe care stau orașele inteligente.
Open Knowledge Foundation2 a creat un ghid3 pentru a introduce factorul
interesat în aspectele legale, tehnice și sociale ale conceptului de open data 4 .
Manualul explicativ al conceptului de open data și modul în care ar trebui să
opereze o instituție publică pentru a-și deschide datele către public conține
trimiteri tehnice și un limbaj informational de specialitate, adresându-se în special
dezvoltatorilor, dar accesibil și publicului ce dorește să se informeze.
Datele deschise sunt date care pot fi utilizate în mod liber, reutilizate și
redistribuite de oricine, în forma lor inițială, pentru a produce efecte în folosul
societății.
Acest ghid vorbește despre aspectele tehnice, sociale și legale ale
conceptului de open data. Acesta poate fi folosit de toată lumea, dar este conceput
în special pentru cei care vor să facă datele accesibile. Această lucrare vine să
răspundă la patru întrebări: Ce? De ce? cum? De ce? ar trebui să fie deschise
datele, ce înseamnă conceptul de deschis și care sunt limitele pentru a face acest
lucru posibil.
Noile tehnologii fac acum posibilă construirea de servicii desemnate să
răspundă acestor întrebări într-o manieră automată. Foarte mult din informația de
care este nevoie pentru a răspunde acestor întrebări este generată de instituțiile
publice. Totuși, se întâmplă destul de des ca informația cerută să nu fie
disponibilă într-o manieră accesibilă. Acest ghid ajută în a debloca potențialul din
informațiile oficiale pentru a dezvolta noi servicii care să îmbunătățească viețile
cetățenilor și să determine guvernul să colaboreze mai bine cu societatea.
Noțiunea de informație accesibilăsau, mai bine zis, informația accesibilă a
guvernului (detalii publice sau de altă natură, pe care fiecare este liber să le
acceseze și să le folosească pentru orice scop) este în atenție de ceva vreme. În
2009, informația accesibilă a început să devină vizibilă pentru mase, mai multe
guverne (SUA, UK, Canada, Noua Zeelandă) anunțând noi inițiative pentru a-și
deschide informațiile cu caracter public.

2
http://okfn.org/
3
http://opendatahandbook.org/
4
http://open-data.europa.eu/

Această lucrare explică baza conceptului open data, mai ales în relație cu
guvernul. De asemenea se reliefează cum aduce informația deschisă valoare
adăugată și un impact pozitiv în diverse arii de interes. Mai mult, se relevă și
informații concrete despre cum se produce open data.
Audiență:
 se adresează celor care nu au auzit niciodată de open data și celor care se
consideră profesioniști ai datelor;
 se adresează funcționarilor publici și activiștilor;
 se adresează jurnaliștilor și cercetătorilor.
Cea mai mare parte din informația furnizată momentan este centrată pe
datele conținute de sectorul public.
Open data – o necesitate

Datele conținute de instituțiile publice reprezintă o resursă extraordinară
care rămâne încă neexploatată. Foarte mulți agenți individuali și organizații
colecționează o gamă largă de infomații pentru a-și duce la împlinire îndatoririle.
Guvernul este important în această privință, mai ales pentru că dispune de o
cantitate enormă de date care prin lege are caracter public și, prin urmare, poate fi
făcută publică tuturor. De ce ar fi nevoie de acest lucru?
Există multe zone în care ne putem aștepta ca informația deschisă să fie
valorificată și unde există exemple de feluri în care a fost deja folosită. Cu toate
acestea, este imposibil să se prezică cu exactitate cum și unde va fi adaugată
valoarea pentru un univers de timp îndepărtat. Natura inovației este însă aceea că
evoluția apare tocmai din locuri neașteptate.
Informația deschisă a guvernului este folosită cu succes în:
 transparență și control democratic;
 participarea cetățenilor;
 autoîmputernicire;
 produse sau servicii private noi sau de o calitate mai bună;
 inovație;
 eficiența crescută a serviciilor guvernamentale;
 eficacitatea crescută a serviciilor guvernamentale;
 măsurarea impactului politicilor publice.
Definiția completă a conceptului oferă detalii precise asupra a ceea ce
înseamnă open data. Sumarizarea celor mai importante se descrie astfel:
 valabilitate și acces: datele trebuie să fie valabile ca un întreg și cu un
cost rezonabil de reproducere, preferabil prin descărcarea de pe internet.
Datele trebuie să fie disponibile într-o formă convenabilă și modificabilă;
105


 reutilizare și redistribuție: datele trebuie să fie oferite sub termeni care
permit reutilizarea și redistribuirea inclusiv combinarea cu alte seturi de
date;
 participare universală: toată lumea trebuie să poată să utilizeze,
reutilizeze și redistribuie – nu trebuie să existe nicio discriminare
împotriva ariilor de cercetare sau împotriva persoanelor sau grupurilor.
De exemplu, restricții „necomerciale” care ar preveni utilizarea
„comercială”, sau restricții asupra utilizării în anumite scopuri (e.g. doar
în educație) nu sunt permise.
Interoperabilitatea denotă abilitatea diverselor sisteme și organizații de a
lucra împreună (inter-opera). Aceasta este importantă pentru că permite diferitelor
componente să conlucreze. Abilitatea de a componentiza și de a „lega”
componente este esențială pentru a construi sisteme complexe și mari. Fără
interoperabilitate, aceasta devine aproape imposibilă – după cum este evidențiat în
cel mai faimos mit al Turnului Babel5 unde (in)abilitatea de a comunica (de a
interopera) a rezultat în prăbușirea completă a construcției turnului.
Nucleul unei „comune” a datelor (sau codurilor) este acela că o bucată de
material „deschis” conținută poate fi combinată liber cu alte materiale “deschise”.
Această interoperabilitate este cheia absolută în realizarea beneficiilor practice
principale ale „deschiderii”: abilitatea dramatic sporită de a combina seturi de date
diferite și astfel de a crea produse și servicii mai multe și mai bune.
Oferirea unei definiții clare asupra deschiderii asigură că atunci când există
două seturi de date deschise din două surse diferite se pot combina și asigură
evitarea propriului nostru Turn Babel: multe seturi de date, dar o abilitate scăzută
sau inexistentă de a le combina în sisteme mari unde se află adevărata valoare.
Despre ce date este vorba?
Cititorii au văzut deja exemple de tipuri de date care sunt sau ar putea
deveni deschise – și vor vedea mai multe exemple în cele ce urmează. Însă va fi
util să se enunțe, pe scurt, ce tipuri de date sunt, sau ar putea fi, deschise – și, la
fel de important, ce nu va fi deschis.
Punctul-cheie este că, atunci când datele sunt deschise, accentul este pus pe
datele nepersonale, adică, date care nu conțin informații despre indivizi specifici.
În mod similar, pentru anumite tipuri de date guvernamentale, restricții
privind siguranța națională pot fi aplicate.
Provocări tehnice pentru open data

Pentru a fi dezvoltată o platformă utilizabilă la nivel mare este nevoie de o
serie de intrumente tehnice și de concepte arhitecturale pentru a elabora un model
ușor de folosit și de implementat. Scopul acesteia este de a atinge un nou nivel de

5
http://ro.wikipedia.org/wiki/Turnul_Babel

transparență pentru procesele care rulează în sectorul public. Mai departe se va
încerca identificarea terminologiei și conceptelor de bază care subliniază o astfel
de platformă.
1) Credibilitatea și securitatea datelor
Deși administrarea fiduciară a datelor este considerată o parte din manage-
mentul securității, există diferențe notabile atunci când se compară cu abordările
convenționale de securitate. Acestea folosesc, de obicei, mecanisme care
împiedică utilizatorii să execute anumite operațiuni sau să acceseze anumite
informații. Mecanismele bazate pe încredere nu interzic utilizatorilor să efectueze
sau să execute anumite funcții, dar evaluează continuu comportamentul ambelor
părți, precum și procesele de interpretare, pentru a decide cu privire la
credibilitatea fiecăreia dintre acestea. Această informație poate să fie folosită în
combinație cu mecanismele de securitate convenționale (de exemplu, accesul
rafinat prin folosința unor politici sau a criptării pentru mesajele confidențiale)
pentru a atinge niveluri mai ridicate de securitate a sistemului.
Mecanismele bazate pe încredere sunt utilizate mai ales în situații open-
world, unde grupul de utilizatori este prea mare sau prea diversificat pentru a
putea fi controlat suficient printr-un mecanism închis, sau în cazul în care astfel de
abordări ar putea fi considerate ca o intruziune (de exemplu, rațiuni legate de
confidențialitate).
2) Service Orientated Architecture (SOA)6
Platforma Orașe Deschise va urma probabil o arhitectură SOA.
Componentele platformei pot aparține unor organizații separate, pot fi distribuite
la nivel global, pot eșua în orice moment, sau poate apărea nevoia de a fi
înlocuite. Pentru a sprijini acest stil arhitectural, componentele platformei ar trebui
cuplate vag. De exemplu, acest lucru poate cere componentelor să se bazeze pe
mesaje în scopul de a comunica sau a schimba informație. Se anticipează că
platforma va fi bazată pe tehnologii web și, ca atare, serviciile vor fi accesate
utilizând protocoale http7. O altă cerință care rezultă din această legătură vagă a
componentelor se referă la identificarea propriu-zisă a acestora: piesele sistemului
trebuie să se găsească una pe cealaltă (de exemplu, prin căutări într-un registru de
servicii sau prin intermediul unor mecanisme construite în modelul de
comunicare).
Pe lângă aceste modele, platforma trebuie să mai opereze și cu alte concepte
pentru a asigura buna distribuție a datelor și caracterul lor licit. Securitatea
informațiilor, transformarea datelor, chestiunile legate de stocarea acestora,
aplicațiile care trebuie să ruleze pentru a afișa corect datele reprezintă o suită

6
http://www.service-architecture.com/articles/web-services/service-oriented_architecture_soa_
definition.html
7
http://www.w3.org/Protocols/rfc2616/rfc2616.html
107


întreagă de probleme pe care această platformă le ridică. Ghidul are menirea să
ajute dezvoltatorii să țină seama, în elaborarea proiectului, de toate detaliile care
pot periclita informația dacă aceste nu sunt luate în calcul.
Procesul de administrare a datelor

S-au identificat nouă procese care trebuie utilizate pentru managementul
datelor (Data Management, DM8). Majoritatea acestor procese de administrare a
datelor a fost deja standardizată (DAMA International, 2009), însă s-a constatat că
este necesar să se adauge și alte etape.
1) Controlul
Procesul de control asigură buna funcționare a sistemului de management al
datelor. El reglementează comportamentul sistemului în conformitate cu politicile
operaționale stabilite de un operator de sistem și de autoritatea juridică
responsabilă.
2) Definiția
Procesul de definire cuprinde identificarea surselor de date și explicitarea
tipurilor de date, a structurii și a tehnologiilor utilizate pentru a stoca activele
informaționale. Ieșirile acestui proces sunt în mod clar structuri definite pentru
activele de date și pentru sursele folosite pentru dobândirea noțiunilor brute.
3) Achiziția
În timpul procesului de achiziție, datele brute sunt introduse în structura
creată de definirea procesului, rezultând activele de date. În funcție de tipul și
sursa datelor brute acest proces folosește operațiuni de conversie pentru a
transforma ceea ce este brut într-un format de stocare adecvat. Ieșirile ce rezultă în
urma acestui proces reprezintă active de date, stocate în structuri de date
predefinite.
4) Organizarea
Procesul de organizare construiește seturi informaționale din activele de
date prin crearea de legături semnificative între valorile individuale, sau seturile
de valori individuale. Ieșirile acestui proces reprezintă seturile informaționale.
5) Furnizarea
Procesul de furnizare permite o distribuire a informațiilor înlănțuite create în
procesul de organizare. Ieșirile acestei etape reprezintă un set informațional
disponibil într-un format corespunzător pentru consumul clienților platformei.
Acestea mai pot servi ca intrări pentru procesul de achiziție.
6) Arhivarea
Procesul de arhivare este folosit la sfârșitul stabilit pentru durata de viață a
informației. Acesta asigură disponibilitatea datelor prin intermediul unui operator

8
http://www.dama.org/i4a/pages/index.cfm?pageid=1

de sistem, atunci când informația nu se mai află în circuitul direct. Acest proces
nu generează nicio ieșire.
7) Mentenanța
Procesul de mentenanță cuprinde toate activitățile necesare pentru a garanta
buna funcționare a platformei. Acesta include activități de back-up, restaurare și
validare a datelor.
8) Interpretarea
Procesul de interpretare este un proces vertical, care cuprinde activități în
care inputul subiectiv poate influența cinci alte procese de management al datelor,
și anume: definirea, achiziționarea, organizarea, furnizarea și arhivarea. Rezultatul
procesului de interpretare poate fi utilizat pentru a evalua operabilitatea
sistemului.
9) Analiza
Acest proces evaluează funcționarea sistemului și evaluează interpretarea
activelor stocate și a seturilor informaționale. Rezultatele pot fi folosite pentru a
influența procesul de interpretare și, prin urmare, funcționalitatea platformei.
Open data şi oraşele inteligente

Open Cities este un proiect înființat împreună cu Uniunea Europeană, ca
răspuns la ghidul datelor deschise. Programul își propune să valideze modul de
abordare a metodologiei Open & User Driven Innovation pentru sectorul public,
rezultatul fiind servicii de internet interesante pentru orașele inteligente.
Proiectul dorește să aducă inovația în managementul sectorului public prin
acest concept de date deschise și prin punerea lor în folosul comunității sau al
altor factori interesați. Pentru a obține aceasta, platformele on-line și arhivele ar
trebui să fie contruite și legate prin servicii de internet stabile, astfel încât
dinamica acestora, limitele, adecvarea și bunele practici să fie ușor deduse.
Pentru ca un oraș să adere mai bine la aceste inițiative, sectorul public
trebuie să investească suficiente resurse și să-și depășească limitele și barierele în
privința schimbării. Inovația va trebui să se facă în ceea ce privește conducerea,
structura, tipul de instituție publică, părțile interesate și punctele care trebuie să
sufere o modificare.
Proiectul People9 are drept scop accelerarea absorbției conceptului de oraș
inteligent prin adoptarea și implementarea rapidă a serviciilor inovatoare bazate
pe folosirea internetului. Acest proiect ajută orașele dezvoltate să se confrunte mai
ușor cu principalele provocări care au menirea să le transforme în modele pentru
altele, și anume îmbunătățirea calității vieții prin adoptarea acestor concepte și
metodologii inovatoare. În acest scop, în cadrul People, s-au creat patru
programe-pilot de ecosisteme urbane care utilizează inovația de oraș deschis

9
http://www.people-project.eu/portal/
109


inteligent, ele urmând să fie model de plecare pentru toate celelalte municipii ce
vor adera.
Cele patru programe-pilot create în cadrul proiectului sunt patru orașe
europene: Bilbao (Spania), Vitry-sur-Seine (Franța), Thermi (Grecia), Bremen
(Germania).
În timpul acestui program-pilot se vor desena, implementa, testa și valida
metodologiile10 necesare pentru a fi disponibile și celorlalte orașe care vor să facă
parte din orașele inteligente.
Bilbao
Orașul este situat în nordul Spaniei, fiind cel mai mare din Țara Bascilor și
din provincia Vizcaya. Orașul este un port principal și centru industrial, situat pe
râul Nervion. Bilbao11 este a șasea cea mai mare zonă metropolitană din țară.
Bilbao pune la dispoziția cetățenilor trei programe prin care încearcă să le
îmbunătățească nivelul de trai. Primul dintre ele se numește Hoyrespiro 12 ,
utilizatorii finali fiind persoanele ce suferă de alergii.
Există multe persoane cu o sensibilitate crescută la alergenii din mediu și
care au nevoie să cunoască nivelul actual de polen și alte previziuni pentru a-și
putea administra corespunzător medicamentele și pentru a evita zonele care le
cauzează disconfort. De asemenea, oamenii cu astm au nevoie să cunoască nivelul
de calitate a aerului din zona de reședință sau din cea a locului de muncă. Aceste
niveluri diferă în funcție de locul în care se află, iar prin intermediul acestui
serviciu se dorește a furniza infomații exacte cetățeanului pentru a-și proteja mai
bine sănătatea.
Serviciul operează cu datele din rețelele de control de mediu ce există de-a
lungul orașului și cu indicatorii pe care aceste instituții le furnizează.
Aceste rețele sunt reprezentate de stațiile meteo care contorizează varia-
bilele atmosferice, dar și alte date referitoare la gradul de poluare, nivelul de polen
din aer etc. Ceea ce platforma oferă utilizatorului este un set de informații cu
privire la calitatea aerului din oraș și din zona cea mai apropiată cetățeanului în
cauză, nivelul de polen, alți parametri de mediu, alerte și notificări, alerte
personalizate pe telefonul mobil legate de profilul utilizatorului conform cu datele
disponibile, sfaturi și trucuri.
3D Walking Tour13 este un serviciu care vine în sprijinul activității turistice,
astfel că se pune la dispoziția celui care accesează platforma un film 3D care

10
http://www.people-project.eu/portal/images/stories/PEOPLE_Project Concept_and_Pilots_
Description_for_the_Call_of_Cooperation.pdf
11
http://ro.wikipedia.org/wiki/Bilbao
12
http://hoyrespiro.people-project.eu/
13
http://3dwalkingtour.people-project.eu/

expune bogăția arhitecturală a zonei Abandoibarra14. Aici există clădiri cum ar fi
Muzeul Guggenheim15, Turnul din Iberdrola16 etc. Acest film rulează pe parcursul
drumului turistului și se poate descărca în formatul necesar de la biroul info-turist.
Vitry-sur-Seine
Vitry-sur-Seine17 este o comună franceză situată în departamentul Val-de-
Marne din Île-de-France, la patru km sud de Paris. Și acest oraș este situat pe un
râu mare, Sena, iar acesta este traversat de linia de cale ferată Paris-Bordeaux.
Comuna este puternic industrializată începând cu secolul al XX-lea și cunoaște o
creștere semnificativă demografică în ultimul secol, având în prezent peste 85.000
de locuitori.
Vitry-sur-Seine propune un pilot „Service d'informations locales”18 al cărui
scop este crearea unei rețele de stații de autobuze inteligente, unde utilizatorul
poate avea acces la servicii ce-i cresc mobilitatea, ajută la integrarea socială și la
sensibilizarea persoanelor. Toate serviciile vor fi integrate într-un portal al unei
rețele sociale care este ușor accesibilă și care permite cetățenilor să caute și să
localize obiecte de interes, să comunice mai ușor cu cei care le împărtășesc
căutările, să publice anunțuri scurte. Aceste servicii vor fi accesibile în principal
pentru telefoanele de ultimă generație, tabletele ce se pot conecta în stațiile de
autobuz. Față de o rețea socială clasică, această aplicație permite utilizatorului să
găsească cu o mai mare precizie în oraș obiecte materiale sau nemateriale
(persoane, locuri, servicii). Spre exemplu, se pot localiza pe hartă și se pot vedea
obiectivele de interes, locuri de agrement sau chiar prieteni care se află în
proximitatea lui. Această hartă interactivă permite comunicarea între doi
utilizatori care folosesc platforma, respectându-le totodată viața particulară.
Dacă cetățenii vor totuși să interacționeze cu prietenii lor într-o manieră
securizată o pot face pe ”VitryHub”, care este o rețea socială a orașului, care oferă
informații diverse despre viața citadină, puncte de interes și modalități de ocupare
a timpului liber.
„Vitry-sur-Seine – Services”19 este o aplicație care permite căutări avansate
ale persoanelor sau locurilor, făcând legătura între cele două servicii menționate
mai sus. Produsul conferă utilizatorului un rezultat personalizat al căutărilor,
interactiv.

14
http://es.wikipedia.org/wiki/Abandoibarra
15
http://www.guggenheim-bilbao.es/
16
http://en.wikipedia.org/wiki/Iberdrola_Tower
17
http://fr.wikipedia.org/wiki/Vitry-sur-Seine
18
https://github.com/PeopleVitry/LocalInformationService
19
https://github.com/PeopleVitry/VitryHub
111


Thermi
Thermi20 este capitala regiunii Salonic, Grecia, situată în nordul țării, fiind
totodată și port. Orașul a cunoscut o creștere economică viabilă și este un punct
industrial puternic pentru agricultură. De asemenea, comerțul este puternic, cele
mai mari mall-uri din Salonic concentrându-se aici.
Pentru oraș au fost create de asemenea platforme sociale pentru uzul
cetățenilor. „Improve my city21” pune la dispoziția oamenilor o modalitate prin
care ei pot raporta problemele locale cum ar fi: gunoiul aruncat aleatoriu, becurile
nefuncționale din oraș, tabele ilegale de publicitate. Utilizatorii pot de asemenea
să propună sugestii pentru a îmbunătăți mediul înconjurător, cartierul lor etc. Prin
această formă de activism comunitar, rezidenții sunt încurajați să devină cetățeni
implicați în viața civică. Aplicația va fi disponibilă on-line, pe telefoanele de
ultimă generație și pe tabletă. Comentariile utilizatorilor vor fi vizibile pentru
toată lumea și va exista posibilitatea de a trimite sugestii sau chiar clipuri video cu
privire la problema respectivă.
„Parking spaces availability”22 este un alt program care propune găsirea în
timp real a unui loc de parcare public. Aplicația poate fi accesată de pe internet
prin intermediul dispozitivelor moderne mobile. Vizitatorii vor cunoaște capa-
citatea fiecărei parcări printr-un sistem colorat în verde, galben și roșu și printr-o
numerotare reală a locurilor disponibile.
Bremen
Bremen este un oraș în nord-vestul Germaniei. Acest oraș este unul
industrial și comercial ce are un mare port la râul Weser. Este considerat a fi al
doilea cel mai populat oraș din nordul Germaniei și al zecelea din restul țării.
Obiectivul principal al pilotului realizat în Bremen23 este de a îmbunătăți
calitatea vieții studențești. Un punct de mare interes este acela de a încuraja
activitățile de grup pentru studenți.
„Mobile Stud.IP”24 este un instrument de management pentru organizațiile
studențești și facilitățile educaționale. Acesta permite studenților și profesorilor să
organizeze cursuri, seminarii. Participarea la acestea este posibilă doar membrilor
din cadrul universității și a celor din cadrul instituțiilor de cercetare. Stud.IP
Bremen are în jur de 45.000 de evenimente active și aproape 27.000 de utilizatori
înregistrați. Scopul aplicației este să mențină un grad ridicat de transparență în
ceea ce privește facilitățile oferite de universitatea respectivă.

20
http://en.wikipedia.org/wiki/Thermi
21
https://smartcity.thermi.gov.gr/improve/el/
22
https://smartcity.thermi.gov.gr/parking/
23
http://en.wikipedia.org/wiki/Bremen
24
http://www.people-project.eu/portal/index.php?option=com_content&view=article&id=140%3
Abremen-services-studip-extension-messaging-service&catid=57&Itemid=30

„Location based service”25 pune la dispoziția vizitatorilor, a noilor studenți,
instrumente de orientare în campus. Această aplicație oferă localizare cu ajutorul
hărților digitale, informații pentru anumite puncte de interes, orare ale cantinelor,
orarul tramvaielor și al autobuzelor, apel voce sau email.
Aceste programe sunt dezbătute pe platforma oficială și putem observa că
există adevărate progrese pentru fiecare dintre soluțiile propuse de orașe. Acestea
au reușit să deschidă resursele informaționale publicului și să confere cetățeanului
servicii de calitate ce-i îmbunătățesc viața.
Alte exemple internaționale ale utilizării conceptului de open data

În materie de transparență avem următoarele două proiecte care arată cum
cheltuiește guvernul banii din taxe: „Tax tree”26 în Finlanda și „Where does my
money go”27, în UK. Accesibilitatea informației a ajutat Canada să salveze 3,2
milioane dolari din fraudele care se făceau prin intermediul actelor de caritate.
Mai avem exemple de utilizare a datelor deschise și de danezi; ei supraveghează
parlamentul și procesul de întocmire a legilor prin „Folkets Ting”28.
Accesibilitatea datelor guvernamentale poate de asemenea să ajute individul
pentru a lua decizii mai bune în viața sa ori să-l determine să fie mai activ în
societate. În Danemarca a fost construită o platformă29, prin care s-a arătat tuturor
danezilor unde sunt localizate toaletele publice și a contribuit astfel la dezvoltatea
vieții sociale a oamenilor care aveau probleme medicale. În Olanda, un serviciu30
te atenționează printr-un mesaj dacă în vecinătatea ta calitatea aerului va atinge
cotele normale. În New York, poți găsi cu ușurință locurile în care îți poți plimba
cățelul, la fel cum poți găsi și alți oameni care folosesc aceleași parcuri. Mai avem
și servicii ca „Mapumental”31 în UK și „Mapnificent”32 peste tot în lume, care te
ajută să găsești locuri în care să locuiești, având în vedere naveta până la locul de
muncă, prețurile caselor, cât de frumoasă este zona. Toate aceste exemple se
folosesc de accesibilitatea datelor guvernamentale.
Din punct de vedere economic, accesibilitatea datelor prezintă o mare
importanță, de asemenea. Mai multe studii au estimat că valoarea economică a
datelor deschise este de câteva zeci de miliarde de euro anual doar în Europa.
Companiile refolosesc datele pentru a genera noi produse. Un site danez33 te ajută

25
https://play.google.com/store/apps/details?id=de.uni.bremen.estudent.lbs
26
http://www.vero.fi/en-US/Tax_Administration
27
http://wheredoesmymoneygo.org/
28
http://folketsting.dk/
29
http://beta.findtoilet.dk/
30
http://www.vervuilingsalarm.nl/
31
http://mapumental.com/
32
http://www.mapnificent.net/
33
http://www.husetsweb.dk/
113


să găsești modalități prin care îți poți îmbunătăți consumul de energie acasă.
Google Translate folosește un volum enorm de documente ale Uniunii Europene
care apar în toate limbile europene pentru a rula algoritmi de traducere, implicit
pentru a-și îmbunătăți calitatea serviciilor.
Acesibilitatea datelor este valoroasă și pentru guverne. De exemplu, se
poate crește eficiența guvenamentală. Ministerul Educației34din Olanda a publicat
toate datele privitoare la educație on-line pentru a fi refolosite. De atunci, numărul
de întrebări pe care le primeau a scăzut semnificativ, reducând astfel costurile și
volumul de muncă. Departamentul olandez pentru tezaurul cultural35 relevă activ
date și colaborează cu societăți istorice de nivel amator, cum ar fi Wikimedia
Foundation36, pentru a-și îndeplini sarcinile mai eficace. Acest lucru nu se traduce
doar prin îmbunătățiri ale calității datelor, dar va face automat și departamentul
mai restrâns, cu un nivel de activ uman redus.
Trendul relaționării orașelor inteligente este unul crescător astfel că
platformele on-line care doresc să faciliteze acest lucru sunt o mulțime.
„Connected Smart Cities”37 este un alt site care expune bune practici ale rețelei de
orașe inteligente care s-a creat cu ajutorul conceptului de open data. Acesta
înglobează într-o rețea acele orașe care aderă la acest concept și care vor putea
conlucra pentru a oferi servicii de o mai bună calitate în acest domeniu. Schimbul
activ de experiențe și cunoaștere va constitui o bază pentru fiecare oraș care
dorește să evolueze și să se integreze în acest nou curent. Site-ul este rezultatul
proiectului Fireball38, care a adus împreună trei comunități-cheie: laboratoarele
vii39, internetul viitorului40 și orașele propriu-zise.
Concluzii
Datele guvernamentale deschise publicului pot avea o însemnătate mare și
pot ajuta la creșterea eficacității sistemului public, dar și a eficienței operațiunilor.
Guvernul simte o presiune din partea societății atunci când își lasă informațiile
libere deoarece se angajează direct să-și îndeplinească sarcinile în timp util și într-o
manieră eficientă.
Transparența sectorului public crește prin acest fenomen și determină de
asemenea o responsabilizare accentuată a guvernului. Pe de o parte, el pune într-un
mod proactiv datele la dispoziția publicului, iar pe de alta, vorbim despre o
transparență reactivă, care se traduce prin obligația instituțiilor de a furniza aceste

34
Ministerie van Onderwijs, Cultuur en Wetenschap, http://www.rijksoverheid.nl/ministeries/ocw
35
Rijksdienst voor hetCultureel Erfgoed, http://www.cultureelerfgoed.nl/
36
http://wikimediafoundation.org/wiki/Home
37
http://connectedsmartcities.eu/
38
http://www.fireball4smartcities.eu/
39
http://www.openlivinglabs.eu/
40
http://www.fi-ppp.eu/

date ca urmare a nevoilor publice. Există o legătură directă între open data și
transparență, cu cât este mai deschisă informația cetățenilor, cu atât mai evidentă
este claritatea ei.
Popularitatea conceptului de inovație prin open data este în continuă
ascensiune în Europa. Orașele au posibilitatea să cerceteze și să aplice o serie de
metodologii pentru a se transforma în modele inteligente și pentru a oferi
cetățenilor condiții de viață moderne și calitative. Soluțiile oferite de Bilbao,
Bremen sau Thermi reprezintă un răspuns interactiv la nevoile oamenilor și
publicul primește cu interes o astfel de platformă, folosindu-se din plin de
beneficiile acesteia.
Participarea cetățenilor este unul dintre punctele-cheie în dezvoltarea
orașelor inteligente. Acest mecanism este inițiat și susținut de administrația
publică sau de o firmă privată care dezvoltă o soluție sau un proiect. Derularea
procesului și buna lui implementare se bazează direct pe feedbackul primit de la
indivizi, organizații nonguvernamentale, mass-media.
Orașul viitorului va fi proiectat să constituie unul care poate oferi cetățenilor
acestuia răspuns rapid la întrebările și problemele neașteptate sau, dimpotrivă,
uzuale.
Bibliografie
Pagini web
Smart Cities Model, Vienna University of Technology: http://www.smart-cities.eu/model.html,
accesat 25.11.2013
Open Data Index, St John’s Innovation Centre: http://okfn.org/, accesat 25.11.2013
Open Knowledge Foundation: http://opendatahandbook.org/, accesat 25.11.2013
European Union Data Portal: http://open-data.europa.eu/, accesat 25.11.2013
Wikipedia, “Turnul Babel”: http://ro.wikipedia.org/wiki/Turnul_Babel, accesat 25.11.2013
Barry and Associates Inc: http://www.service-architecture.com/articles/web-services/service
oriented_architecture_soa_definition.html, accesat 25.11.2013
Anova IT Consulting, S.L.: http://www.people-project.eu/portal/, accesat 25.11.2013
“Concept and Pilots Description for the Call of Cooperation”, Anova IT Consulting, S.L.:
http://www.people-project.eu/portal/images/stories/PEOPLE_Project-
Concept_and_Pilots_Description_for_the_Call_of_Cooperation.pdf, accesat 25.11.2013
HTTP, The Internet Society: http://www.w3.org/Protocols/rfc2616/rfc2616.html, accesat
25.11.2013
Data Management International Organization: http://www.dama.org/i4a/pages/index.cfm?pageid=
1, accesat 25.11.2013
Wikipedia, “Bilbao”: http://ro.wikipedia.org/wiki/Bilbao, accesat 25.11.2013
115


Anova It Consulting, S.L., “Hoyrespiro Project”: http://hoyrespiro.people-project.eu/, accesat
25.11.2013
Anova It Consulting, S.L., “3D Walking Tour Project”: http://3dwalkingtour.people-project.eu/,
accesat 25.11.2013
Wikipedia, “Abandoibarra”: http://es.wikipedia.org/wiki/Abandoibarra, accesat 25.11.2013
Guggenheim Foundation: http://www.guggenheim-bilbao.es/, accesat 25.11.2013
Wikipedia, “Iberdola Tower”: http://en.wikipedia.org/wiki/Iberdrola_Tower, accesat 25.11.2013
Wikipedia, “Vitry sur Seine”: http://fr.wikipedia.org/wiki/Vitry-sur-Seine, accesat 25.11.2013
GitHub Entreprises, “Local Information Service“: https://github.com/PeopleVitry/Local
InformationService, accesat 25.11.2013
GitHub Enterprises, “VitryHub”: https://github.com/PeopleVitry/VitryHub accesat 25.11.2013
Wikipedia, “Thermi”: http://en.wikipedia.org/wiki/Thermi, accesat 25.11.2013
Municipality of Thermi,” Improve my city”: https://smartcity.thermi.gov.gr/improve/el/, accesat
25.11.2013
Municipality of Thermi, “Parking”: https://smartcity.thermi.gov.gr/parking/ accesat 25.11.2013
Wikipedia, Bremen:http://en.wikipedia.org/wiki/Bremen, accesat 25.11.2013
Anova It Consulting, S.L., “Mobile Stud.IP”: http://www.people-project.eu/portal/index.php?
option=com_content&view=article&id=140%3Abremen-services-studip-extension-
messaging-service&catid=57&Itemid=30, accesat 25.11.2013
Google apps, “eStudent LBS”: https://play.google.com/store/apps/details?id=de.uni.bremen.
estudent.lbs, accesat 25.11.2013
Finish Tax Administration Department: http://www.vero.fi/en-US/Tax_Administration, accesat
25.11.2013
Open Knowledge Foundation, “Where does my money go”: http://wheredoesmymoneygo.org/,
accesat 25.11.2013
Michael Friis production, “Folkets Ting”: http://folketsting.dk/, accesat 25.11.2013
Tine Muller production, “Find a Toilet“: http://beta.findtoilet.dk/, accesat 25.11.2013
Rijksinstituut voor Volksgezondheid en Milieu, “Vervuilingsalarm” http://www.vervuiling
salarm.nl/, accesat 25.11.2013
My Society Organization, “Mapumental”: http://mapumental.com/, accesat 25.11.2013
Stefan Wehrmeyer, “The Mapnificent API “:http://www.mapnificent.net/, accesat 25.11.13
Husets Web ApS: http://www.husetsweb.dk/, accesat 25.11.2013
Ministerie van Onderwijs, Cultuur en Wetenschap, http://www.rijksoverheid.nl/ministeries/ocw,
accesat 25.11.2013
Rijksdienst voor hetCultureel Erfgoed, http://www.cultureelerfgoed.nl/, accesat 25.11.2013
Wikimedia Foundation, Inc.: http://wikimediafoundation.org/wiki/Home accesat 25.11.2013
The Connected Smart Cities Portfolio Network: http://connectedsmartcities.eu/, accesat
25.11.2013
Adopting Living Labs, “FIREBALL – Future Internet Research and Experimentation”: http://
www.fireball4smartcities.eu/, accesat 25.11.2013
The European Network of Living Labs: http://www.openlivinglabs.eu/, accesat 25.11.2013
Concord Consortium: http://www.fi-ppp.eu/, accesat 25.11.2013
Baltac, Vasile, “eGuvernare”, suport de curs, București, 2010
Secţiunea a III-a
Dimensiunea informatică
Moderatori:
Prof. univ. dr. Vasile Baltac, SNSPA, București
Asist. univ. dr. Cătălin Vrabie, SNSPA, București
Secțiunea a III-a. Dimensiunea informatică 119
Educaţia IT pentru funcţionarii publici
Marcela Dobre
dobre.marcela@yahoo.com
marydobre@gmail.com
Motto:
„Analfabetul secolului XXI nu va fi acela care nu poate citi şi scrie,
ci acela care nu poate învăţa, care nu poate să uite
ceea ce a învăţat în mod voit şi care nu poate reînvăţa.”
(Alvin Toffler)
Abstract. Obiectivul principal al acestei lucrări îl constituie un

subiect de real interes, și anume, creșterea nivelului cunoștințelor,
competențelor și abilităților în domeniul IT ale funcționarilor publici.
eGovernment (guvernarea electronică) pune la dispoziția cetățenilor
serviciile publice on-line, utilizarea TIC, îmbunătățind evident eficiența
sectorului public și participarea activă a cetățenilor la procesul decizional.
Articolul încearcă să releve unele provocări cu care se confruntă
practicienii și aspecte care favorizează educația IT, cresc competiția și
conduc la creșterea motivației tuturor actorilor implicați în dezvoltarea
societății.
Utilizarea TIC este o tendință necesară pentru evoluția organizațiilor
publice și private, a mediului de afaceri în secolul XXI privind înlesnirea
accesului cetățenilor la informaţiile şi serviciile publice.
Folosind o analiză simplă a situației actuale, se observă că apar unele
constrângeri în procesul educational. e-Learning-ul poate crea o viziune
comună asupra viitorului educaţiei IT la nivel mondial.
Prin adoptarea pe scară largă a standardului ECDL se urmărește
creșterea nivelului de competențe IT a funcționarilor publici până la un
nivel care să asigure eficiența în stăpânirea mijloacelor informatice.
Cuvinte-cheie: e-government, sector public, tehnologia informației și

a comunicațiilor, competențe digitale, funcționar public, educație, e-learning.
1. Introducere
Secolul XXI este caracterizat de apariția noilor tehnologii și promovarea
inovației. Atât la nivel mondial, cât și în România, aceasta a dus la apariția
societății moderne. O societate bazată pe informație și cunoaștere, caracterizată de
utilizarea IT&C de toți oamenii, și nu doar de specialiști în domeniu.
Transformările societății au condus la trecerea de la abordarea tradițională a
relațiilor autorității publice-societate civilă la generarea unui mediu de
interacțiune virtuală între autoritățile administrației publice, cetățeni și sectorul
privat. Astfel, s-au impus adoptarea strategiei de guvernare electronică, planuri de
management al schimbării și dezvoltarea aplicațiilor eGovernment. Pentru ca
transformarea administrației publice să reușească este nevoie să avem cetățeni
care au competențele TIC necesare, să înțeleagă beneficiile e-guvernării și să
folosească cu încredere serviciile digitale. Practica a ridicat întrebări precum:
Există o legătură între educația IT și dezvoltarea e-guvernare? Care este nivelul
competențelor IT ale funcționarilor publici? Cât de importantă este educația IT
pentru managerii publici și factorii de decizie din administrația publică? Care este
nivelul de educație IT al actualilor studenți din facultățile cu profil de
administrație publică, viitori funcționari publici? Dar al cetățenilor? Este educația
IT motor al dezvoltării societății?
2. Oraşe inteligente/oameni inteligenți (smart cities/smart citizens)

Odată cu nașterea lumii digitale, identificăm unele obstacole precum
prăpastia digitală, care afectează o mare parte a cetățenilor, o „barieră între cei
care au acces la internet și îl pot avea și cei care nu au acces sau nu își pot permite
acest acces”1. Într-o societate în care calculatorul și internetul au un rol tot mai
important în viața de zi cu zi, suntem martori la o adâncire a decalajului digital,
tot mai mulți oameni nu au abilitățile necesare de a folosi mijloacele electronice
pentru a comunica on-line cu autoritățile publice. Este necesară crearea unui nivel
minim de cunoștințe, abilități, competențe pentru închiderea prăpastiei digitale.
Alfabetizarea digitală este o modalitate de a crește competitivitatea pornind de la
nivelul de pregătire a angajaților. Pentru aplicarea noilor metode de administrare,
observăm că nu numai funcționarii publici trebuie să aibă educația IT necesară,
dar și cetățenii. Mă voi referi la oamenii care folosesc platformele web oferite de
autoritățile publice cu sintagma „oameni inteligenți” (smart people) care au
competențele IT și niveluri de învățământ, dar și la calitatea interacțiunii sociale și
vieții publice.
1
Baltac Vasile, Tehnologiile informației: Noțiuni de bază, Editura Andreco Educațional,
Euroaptitudini, 2011.
Conducerile instituțiilor publice au creat strategii de dezvoltare a orașelor.

Dar nu este suficient dacă acestea nu sunt aplicate în mod coordonat și organizat.
Observăm o divergență între promovarea soluțiilor IT în sectorul public de
teoreticieni și realitate, multe proiecte e-guvernare eșuează total sau parțial,
sistemul este abandonat sau deloc implementat, obiectivele principale nefiind
atinse, aceasta din cauza lipsei instruirii IT.
3. Educația IT – pregătirea de bază

În dezvoltarea orașelor, cetățenii bine educați sunt un element-cheie.
Populație cu o înaltă educație IT avem acolo unde există cel puțin o universitate în
oraș, deoarece acestea au ca prioritate adaptarea ofertei educaționale având în
vedere schimbările prin care trece societatea datorită globalizării și dezvoltării de
noi tehnologii.
Educația IT include cunoștințe inițiale (liceu, universitate, studii
postuniversitare) și formarea continuă – învățarea pe tot parcursul vieții. De o
importanță reală este acumularea cunoștințelor IT încă din școala generală, astfel
s-a introdus odată cu adoptarea Legii Educației Naționale nr. 1/2011, disciplina
tehnologia informației și a comunicațiilor. Ministerul Educației are ca prioritate
instruirea asistată de calculator, procesul educațional, dotarea cu tehnică de calcul
și folosirea pe scară largă a IT-ului în educație. Conform OUG nr. 97/2009, se
introduce în cadrul examenelor de bacalaureat proba de evaluare a competenţelor
digitale. Rezultatul evaluării se exprimă prin nivelul de competenţă în raport cu
standardele europene recunoscute în domeniu.2
Anexa 3 la OMECI nr. 5219/09.09.2010 privind recunoașterea și
echivalarea rezultatelor obținute la examene cu recunoaștere internațională
prevede: „Se recunosc și se echivalează cu proba de evaluare a competențelor
digitale, proba D din cadrul examenului de bacalaureat, rezultatele obținute
la examenele ECDL, finalizate cu certificatul ECDL Start sau cu certificatul
ECDL Complet”3. Modernizarea sistemului de educație pentru asigurarea unui
nivel de bază de cunoștințe IT&C a absolvenților din învățământul preuniversitar
s-a făcut prin includerea competentelor IT printre cele opt competențe-cheie.
Competențele digitale și de utilizare a noilor tehnologii implică utilizarea critică şi
cu încredere a mijloacelor media electronice la muncă, în timpul liber şi pentru
comunicare. Aceste competenţe se referă la gândirea logică şi critică, la abilităţile
de management a informaţiei la standarde înalte şi la abilităţi de comunicare
dezvoltate. La nivelul de bază, abilităţile TIC cuprind utilizarea tehnologiei
multimedia pentru a primi, evalua, stoca, produce, prezenta şi schimba informaţii
şi pentru a comunica şi a participa în reţele, prin internet.
2
http://www.edu.ro/index.php/legaldocs/12797
3
http://www.ecdl.org.ro/info_candidati.php?id=112
Programa ECDL corespunde materiei pe care toți elevii de liceu o parcurg

în cadrul orelor de TIC din programa școlară pentru clasele a IX-a și a X-a.
4. ECDL – European Computer Driving Licence

Acest program de certificare a aptitudinilor de operare pe calculator
recunoscut la nivel internațional este o modalitate de creștere a competitivității
instituțiilor publice. Permisul european de conducere a computerului creşte gradul
de mobilitate profesională şi utilizare a calculatorului în mod eficient şi productiv,
oferă o bază standard de cunoştinţe IT necesară în noua societate informaţională
care se află în continuă dezvoltare.
Includerea ECDL ca o componentă de bază în cadrul programelor de
e-Gvernment cu privire la formarea și certificarea competențelor aparatului de
administrație publică este o necesitate vitală care completează dezvoltarea
serviciilor publice on-line. În baza prevederilor HG nr. 1007/2001 și a Ordinului
nr. 252/2003 al Ministrului Administrației Publice, încă din 2002 au demarat la
nivel național programe de certificare a funcționarilor publici. Dezvoltarea
capitalului uman din administrația publică se face și prin programele de formare
organizate de ANFP în parteneriat cu centrele acreditate ale companiilor din
domeniul IT&C. Formarea profesională este asigurată de cadre universitare,
experţi cu abilităţi şi competenţe recunoscute în domeniile de referinţă, ceea ce va
permite beneficiarilor să-şi dezvolte aptitudini şi competenţe cu aplicabilitate în
activităţile curente.
e-Learning. Metodele moderne de formare prin utilizarea și dezvoltarea
platformei de e-Learning aduc avantaje formării continue și dezvoltării de noi
competențe în concordanță cu nevoile pieței muncii, finalizate cu obținerea unei
certificări recunoscute național și internațional. Prin ECDL on-line se promovează
învățarea pe tot parcursul vieții, aceasta devenind un element important de
creștere în dinamica pieței muncii.
5. Cele mai bune practici

Adoptarea celor mai bune practici a devenit evidentă atât pentru sectorul
public, cât și pentru sectorul privat. Sistemele de educație europene și instituții de
învățământ de prestigiu urmăresc ca absolvenții lor să dețină permisul ECDL (de
exemplu, University of Manchester, Oxford Brookes University, University of
London, University of Glasgow, University of Malta, University of West of
Scotland, University of Pavia Italy).
Relevantă pentru acest studiu este situația implementării soluțiilor
eGovernment în cadrul Primăriei Slobozia, Ialomița. Prin intermediul site-ului
web, administrația publică locală dă posibilitatea cetățenilor de a descărca diferite
formulare electronice, efectuarea de plăți on-line a taxelor și a impozitelor.
Oportunitățile oferite de fondurile europene permit accelerarea procesului de

informatizare prin programe specifice (un exemplu: ,,Optimizarea şi reducerea
timpilor de livrare a serviciilor publice prin utilizarea instrumentelor moderne de
control in cadrul Primăriei Slobozia”, cod SMIS 11326, proiect finalizat în anul
2012 și finanţat din FSE prin PODCA pe baza contractului nr. 149 din
18.06.2010, a avut ca obiective: realizarea unui sistem de control managerial,
achiziţionarea de echipamente informatice, licenţe şi aplicaţii software și cursuri
pentru pregătirea personalului4). Alte proiecte cu fonduri structurale care permit
dezvoltarea indirectă privind dezvoltarea instituțională și formarea personalului
din instituții publice: contractul de finanţare prin Programul Operaţional Regional
2007-2013 Axa prioritară 1 „Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – poli
urbani de creştere” Domeniul major de intervenţie 1.1 „Planuri integrate de
dezvoltare urbană”, cod SMIS 10887.5
Gradul de acoperire cu permisul ECDL a funcționarilor publici în Primăria
Slobozia este de 70, din numărul total de 106 angajați.
Raportat la numărul de 45.891 de locuitori, gradul de utilizare de către
cetățeni a sistemului de plăți online implementat în anul 2010 a avut până acum:
Abonați în anul 2010 18

6. Concluzii
Componenta-cheie în implementarea noilor metode de guvernare este
înțelegerea importanței educației IT a tuturor factorilor implicați. Pe de o parte,
educația IT a cetățenilor care trebuie să înțeleagă structura sistemului de
guvernare on-line pentru a-l folosi eficient, iar pe de altă parte, importanța
4
http://www.sloboziail.ro/fonduri/11326/11326.html
5
http://www.sloboziail.ro/lexloc/hotarari/hcl2013/hcl0712013.html
educației IT a funcționarilor publici care trebuie să cunoască conceptele de bază

ale tehnologiei. Aceștia și specialiștii IT trebuie să lucreze în echipă la dezvoltarea
sistemelor de guvernare on-line a autorităților publice. Managerii publici sunt
factori-cheie în înțelegerea rolului computerului în viața de zi cu zi, oportunităților
oferite de rețelele de calculatoare, promovarea educației IT și alocarea resurselor.
Într-o organizație modernă, este imperativ necesară introducerea printre condițiile
de participare la concursul pentru ocuparea unui post de funcționar public a
certificatului ECDL. Sisteme educaționale complementare celui tradițional pot
oferi educația IT necesară unui funcționar prin parteneriate între ECDL România
și autoritățile administrației publice. Succesul guvernării electronice depinde de
competențele și abilitățile umane. Astfel, educația și formarea IT trebuie
considerate acțiuni prioritare pentru îmbunătățirea activității sectorului public.
Bibliografie
Baltac Vasile, Tehnologiile informaţiei: Noţiuni de bază, Editura Andreco Educațional,

Euroaptitudini, 2011
Vrabie Cătălin, Digital based society through education – Social and Environmental Dimension
Sustainable Development: Alternative Models in Central and Eastern Europe, Collection of
Papers from the 6th Forum of Phd Students International Seminar European Parliament,
Brussels, October 15-17, 2012
Vrabie Cătălin, Competence Management and The Adoption of e-Government, First Global
Dialog `Governing good and governing well`; The first global dialogue on ethical and
effective governance, 28-30 may 2009, Amsterdam, the Netherlands
Vrabie Cătălin, Kemal M. ÖKTEM Comparative study on local e-Government
Tino Schuppan, Skill Requirements for eGovernment, Institute for eGovernment, University of
Ptsdam, EGPA Conference 2008, 3-5 September 2008 in Rotterdam (The Netherlands).
Site-uri web
Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici – Programe de perfecţionare
http://www.anfp.gov.ro/PaginaContinut.aspx?Id=118
European Computer Driving Licence Foundation
http://www.ecdl.org.ro/
Primăria Municipiului Slobozia, Judeţul Ialomiţa
http://www.sloboziail.ro/lexloc/hotarari/hcl2013/hcl0712013.html
Cum să realizăm oraşul inteligent?
Andreea Enciu
Introducere
Deși sună oarecum pompos, orașul inteligent poate fi elementul de care
societatea noastră are nevoie. Modul în care privim acest „proiect” va influența
gradul de implicare a cetățenilor, dar și rezultatul final. Cu cât suntem mai
sceptici, cu atât nu vom putea schimba nimic din ceea ce ni se pare defectuos într-
o comunitate.
În lucrarea de față, doresc să pun accentul pe următoarele elemente:
educația IT pentru funcționari, e-government, sociologia urbană, economia
orașelor, dar și elementele care se subordonează acestora. Pentru mine, o tânără de
21 de ani, orașul inteligent se bazează pe o bună organizare, un mediu prielnic atât
pentru cetățeni, cât și pentru conducătorii societății, o dezvoltare atât la nivel
politic, dar și educațional, și o relație cât mai strânsă între aceste două segmente.
După cum menționam anterior, orașul inteligent nu se poate baza doar pe
un singur pilon. Spre exemplu, educația IT pentru funcționari nu se poate realiza
fără a avea o economie care să sprijine astfel de programe și care să susțină
evoluția cetățenilor. Astfel, putem observa cu ușurință că aceste domenii
principale sunt conectate între ele și că toți acești patru piloni pot conduce la
construirea orașului inteligent mult dorit.
În prima parte, care vizează educația IT pentru funcționari, voi explica ce
înțeleg prin acest termen și ce scopuri are această ramură a orașului. A doua
secțioune are la bază e-government și elementele care alcătuiesc această
caracteristică de bază e proiectului. A treia secțiune se va axa pe sociologia
urbană, iar ultima parte, pe economia orașelor. Prin această structură simplă
doresc să mă fac cât mai bine înțeleasă și să evidențiez punctele forte ale unui
astfel de oraș.
Așadar, fără alte cuvinte, un astfel de oraș se bazează, din punctul meu de
vedere, pe elementele mai sus amintite. Odată explicate, sper ca ideea mea să fie
mai repede înțeleasă și, de ce nu, să ofer modelul unui oraș inteligent perfect!
1. Educaţia IT pentru funcţionari – mit sau adevăr?

Fără doar și poate, societățile din zilele noastre pun foarte mare accent pe o
cât mai bună pregătire a angajaților, care să conducă la o eficiență sporită a
firmelor și întreprinderilor în cadrul cărora aceștia profesează. În momentul de
față, un individ care dorește să ocupe un loc de muncă cât mai bun (din toate
punctele de vedere) va trebui să se pregătească personal, făcând anumite studii pe
domeniile în care dorește să activeze.
Din perspectiva mea, în cadrul orașului inteligent, funcționarii se vor
pregăti și forma prin intermediul unor programe speciale. Educația IT pentru
această clasă va conduce automat către rezultate mult mai bune, ajutând la
dezvoltarea economiei. Aceste programe vor veni în ajutorul funcționarilor care
pot studia și pot progresa la nivel profesional, dar și în ajutorul angajatorului,
deoarece va avea angajați mult mai capabili și mai eficienți la locul de muncă.
Însă toate aceste programe, care au ca rol instruirea funcționarilor, se vor
realiza în mare parte din banii publici. De aici rezultă faptul că aceea comunitate
ar trebui să aibă la bază o economie puternică, una care să fie capabilă să susțină
toate aceste nevoi ale comunității. Chiar dacă aceste programe ar conduce la
dezvoltarea ei, comunitatea ar trebui să se poată baza pe ea și în cazul unui eșec.
Dezavantajele unor astfel de programe pot porni de la premisa următoare.
Odată cu evoluția și dezvoltarea într-un domeniu, vor veni și promovările,
măririle de salariu și alte beneficii. În acest caz, vor exista foarte mulți funcționari,
unii mai puțini buni decât alții, care ar lua parte la astfel de programe, doar pentru
avantajul material și fără interesul de a se pregăti în domeniul respectiv. De aici
putem observa că există riscul să se investească bani în oameni neinteresați de
partea educațională a acestor programe și vor urmări propriul interes.
Trecând peste aceste dezavantaje, educația IT pentru funcționari are un rol
central în cadrul orașului inteligent. Deoarece e-government-ul este un pilon de
bază al orașului inteligent, educația IT va fi cea care-i va ajuta pe cetățeni să
înțeleagă ce este benefic pentru comunitate, cum trebuie să ia deciziile și
necesitatea implicării lor în viața politică.
„O administraţie modernă şi eficientă trebuie să se sprijine, fără îndoială, pe
o resursă umană de calitate, pe un corp profesionist de funcţionari publici, capabili
să ridice nivelul de performanţă instituţională şi să satisfacă pe deplin interesele
cetăţenilor.”1 După cum putem observa, scopul unei administratii moderne este de
a fi eficientă și de a veni în ajutorul cetățenilor. Prin intermediul acestor programe
propuse de orașul inteligent, acest scop ar fi mult mai ușor de atins, funcționarii
publici devenind experți în domeniul în care profesează. Deși aceste programe pot
părea un moft al societății, cheia succesului acestora este răbdarea. De ce spun
acest lucru? Pentru că rezultatele nu vor fi unele imediate, va fi nevoie de timp și
1
http://www.anfp.gov.ro, accesat în data de 12 noiembrie 2013.
investiții pentru ca aceste programe să demonstreze că sunt utile unei societăți

care se îndreaptă spre modernizare.
În încheiere, vreau să accentuez ideea că orice comunitate (indiferent dacă
este un oraş inteligent sau o societate din zilele noastre) are nevoie de oameni
pregătiți în fiecare domeniu de activitate. Nu poţi realiza lucruri mărețe cu
persoane care nu au de-a face cu domeniul în care lucrează, sau care își urmăresc
propriul interes. Pentru a lucra în administrația publică nu trebuie să fii o persoană
egoistă și să pui binele comunității înaintea ta.
Sper că am fost destul de explicită și că punctul meu de vedere a fost bine
înțeles. Nu consider că aceste programe sunt un moft pentru societate și că prin
intermediul lor se aruncă banii comunității pe fereastră, ci sunt programe care
încurajează avansarea în domeniile care au de-a face cel mai mult cu cetățenii.
2. Avem nevoie de e-government?

Tema dezbătută mai sus, în primul capitol, are foarte mare legătură cu ceea
ce vom analiza în capitolul de față. E-government-ul, după cum vă puteți da
seama, implică într-o oarecare măsură cetățenii în luarea deciziilor sau, mai bine
spus, acest pilon își propune ca cetățenii să fie mult mai bine informați cu privire
la viața politică a societății din care fac parte.
E-government înseamnă, de asemenea, eliminarea barierelor administrative
birocratice și facilitarea accesului la informațiile și serviciile publice.2 Într-un oraș
inteligent, astfel de modalități care să implice cât mai mult cetățenii sunt mult mai
mult decât benefice, sunt chiar necesare. În zilele noastre, faptul că cetățenii nu
cunosc viața politică a societății din care fac parte (atât din dezinteres, cât și din
lipsă de informații), a condus la multe divergențe în rândul acestora.
În primul rând, după cum am explicat și mai sus, educația IT are un rol
central în toată structura orașului inteligent. Astfel, pentru a „experimenta”o astfel
de „guvernare on-line”, trebuie să deții cunoștiințe în domeniul IT, iar astfel
accesul la informație va fi mult mai facilitat. Educația politică este baza unei
comunități care se respectă.
Prin intermediul e-government-ului, cetățenii vor primi informații cu privire
la deciziile care trebuie luate, la modul în care sunt conduși, vor fi tot timpul în
temă cu noutățile care îi privesc și se pot implica mult mai ușor în viața politică,
iar astfel, prin nivelul de implicare a oamenilor, se vor ilustra și schimbările în
modul de trai al acestora. Nimeni nu cunoaște mai bine nevoile unor cetățeni,
decât ei înșiși. Prin intermediul e-government-ului, toate problemele cotidiene vor
fi scoase la lumină și se vor căuta soluții pentru ca totul să revină la normal. Cu
cât indivizii sunt mai implicați și au habar de ceea ce se întâmplă în jurul lor, cu
2
http://www.e-guvernare.ro, accesat în data de 13 noiembrie 2013
atât mai ușor vor fi produse schimbările de care au nevoie atât ei, cât și societatea
ca întreg.
Așadar, consider că un oraș inteligent ar trebui să încurajeze cetățenii la
astfel de implicare, pentru că, de multe ori, indivizii care trăiesc în interiorul
comunității au soluțiile problemelor. Ei simt pe pielea lor ce înseamnă o politică
sau o decizie prost aplicată, iar dacă aceștia sunt implicați, vor putea gestiona mult
mai ușor și mai eficient problemele cotidiene.
Așadar, fără a sta prea mult pe gânduri, în viziunea mea, un oraș inteligent
trebuie să includă în structura sa e-government, pentru o bună funcționare și
cooperare între cetățeni!
3. Sociologia urbană…
…se numără, de asemenea, printre caracteristicile de bază ale unui oraș
inteligent, pentru că, fără studiul vieții sociale, toate caracteristicile prezentate mai
sus sunt imposibil de aplicat. Este esențial să cunoaștem societatea și mai ales
viața socială a mediului în care trăim, mai ales în cazul în care dorim să-l
conducem spre dezvoltare. Interacțiunile dintre indivizi spun multe cu privire la
mediul în care aceștia au evoluat, iar sociologia urbană are ca scop evaluarea
interacțiunilor dintre aceștia, mai ales în zonele metropolitane, cu o populație
mare, dar și cu o viață socială pe măsură.
Bazele unui oraș inteligent pot fi puse în momentul în care ajungem la o
cunoaștere a indivizilor care îl alcătuiesc, atunci când le cunoaștem problemele cu
care se confruntă și nemulțumirile, modul în care aceștia reacționează la
schimbări. Sunt multe elemente care trebuie analizate înainte de a începe
instituirea și construirea unui oraș inteligent, iar, după cum știm, oamenii își
schimă părerile, opiniile și credințele de pe o zi pe alta. Atunci când studiem o
comunitate, trebuie să ținem seama de caracteristicile de bază, de valorile lor
esențiale, pentru a ajunge la rezultatul dorit.
Construirea unui oraș inteligent este dificilă, dar nu imposibilă. Dacă
cetățenii sunt deschiși către schimbare și se pot adapta ușor oricărei situații, atunci
putem spune că un prim pas a fost făcut. De asemenea, contează și gradul de
implicare a acestora în procesul de realizare a acestui oraș.
Sociologia urbană este foarte complexă, având câteva caracteristici de bază
precum: zonele rurale, familia, gospodăriile, clanurile, relațiile sociale și tipurile
lor, caracteristici sociale, clase sociale, spațiul, comunitățile urbane, spațiul fizic,
spațiul personal, spațiul extrapersonal, spațiul economic, populația, cultura,
valorile etc. 3 După cum puteți observa, toate aceste caracteristici au strânsă
3
http://urbansociologylectures.blogspot.ro/2010/01/concepts-and-terminology-of-urban.html, accesat în
data de 14 noiembrie 2013
legătură cu interacțiunile dintre oameni, punându-se foarte mare accent pe modul

în care aceștia socializeaza, dar și pe legăturile dintre ei.
Toată această arie vastă pe care o cuprinde sociologia urbană are ca scop
doar un singur lucru, și anume, să studieze relația dintre indivizi și să analizeze
modul în care aceștia interacționează.Așadar, reușita unui astfel de oraș depinde
foarte mult de cei care locuiesc în el.
Pentru mine, spre exemplu, o categorie importantă în contituirea orașului
inteligent o reprezintă tinerii. Inițiativa ar trebui să le aparțină, ei fiind viitorul
unei țări, fiind tot timpul la curent cu ceea ce se întâmplă în viața cotidiană,
deschiși spre noutate, adaptându-se ușor la toate cerințele societății. Tinerii sunt
speranța oricărei societăți, indiferent de gradul ei de dezvoltare. Cu cât populația
tânără este mai implicată, cu atât societatea va fi mai dezvoltată și mai adaptată la
problemele pe care comunitățile le întâmpină în viața de zi cu zi.
Sociologia urbană reprezintă o ramură importantă a unui oraș inteligent.
Fără un studiu al interacțiunilor dintre indivizi și fără a fi la curent cu problemele
acestora, dar și ale societății, este imposibil de realizat o schimbare în bine a
comunității. Cu cât studiem mai amănunțit relațiile dintre membrii comunității, cu
atât știm mult mai bine ce schimbări să facem în interiorul comunității.
4. Oraş inteligent-economie inteligentă

Până în momentul de față, am discutat despre elementele tehnice ale unui
oraș inteligent. Toate acestea pot fi puse în practică doar prin intermediul unei
economii puternice, pe care un astfel de oraș s-ar baza.
Toate programele pentru funcționari, toate studiile aplicate pe populație vor
fi realizate cu bani, care pot fi retrași din economia comunității. În primul rând,
economia unei societăți, în general, este instrumentul prin care se pot realiza
schimbările de care o societate are nevoie. În al doilea rând, pentru a ajunge la o
economie puternică, este nevoie de implicarea cetățenilor și investiția acestora în
mediul din care fac parte.
O comunitate puternică este reprezentată de membrii săi și de relațiile care
stau la baza acesteia. Odată cu aceste caracteristici, va apărea o economie
consolidată, puternică și inteligentă, demnă de un oraș inteligent. Cu toate acestea,
accesul la partea economică ar trebui să fie restrâns și să se facă, mai ales, cu
grijă. Odată risipiți banii publici, cu greu o societate și-ar reveni din criza în care
ar intra.
Orașul inteligent trebuie să bifeze toate caracteristicile de mai sus, dar lucrul
acesta se poate realiza doar prin intermediul unei economii puternice, care ar
putea susține statul și în cazul unor evenimente neplăcute. Spre exemplu, în cazul
în care punerea în aplicare a orașului inteligent eșuează, economia ar trebui să fie
capabilă să scoată societatea din impas, iar banii care s-au investit să nu reprezinte
un impediment în reconstrucția societății.
Așadar, economia unei comunități care dorește să evolueze până la stadiul
de creare a unui oraș inteligent, trebuie să fie stabilă înainte ca orașul inteligent să
apară. Ceea ce este și mai important este modul în care banii publici sunt
gestionați. Este esențial într-un astfel de oraș să investim în oameni și în formarea
lor, pentru că doar așa putem construi societatea pe care ne-o dorim. Așa cum am
menționat și mai sus, tinerii reprezintă categoria cea mai potrivită și cea mai
adaptabilă la schimbări.
Toate programele și investițiile pe care orașul inteligent le presupune sunt
susținute de o economie puternică. De aici rezultă că această ramură a societății
trebuie să fie luată în serios și sprijinită prin implicarea indivizilor care trăiesc în
interiorul acestor comunități.
5. Aşadar şi prin urmare...

…orașul inteligent nu este o misiune imposibilă! Depinde foarte mult de
modul în care privim lucrurile și cât de implicați suntem în schimbare! Am pus
accentul în lucrare pe cațiva termeni-cheie: implicare, tineri, dezvoltare. Toți
acești termeni au o strânsă legătură, jucând un rol important în structura orașului
inteligent.
Ca și mine, există tineri dornici de schimbare, care sunt conștienți că
societatea poate mult mai mult de atât. Recomand tuturor să nu se mulțumească cu
puțin, există oameni cu potențial în țara noastră care ar putea realiza nu numai un
oraș inteligent, ci o ȚARĂ INTELIGENTĂ, care să-i încurajeze pe mai departe și
care să dezvolte un mediu prielnic dezvoltării și evoluției!
Bibliografie
http://ec.europa.eu/digital-agenda/life-and-work/public-services
http://www.w3.org/egov/
http://www.oecd.org/gov/public-innovation/
http://www.anfp.gov.ro
http://www.anfp.gov.ro
http://www.e-guvernare.ro
http://urbansociologylectures.blogspot.ro/2010/01/concepts-and-terminology-of-urban.htm
European Computer Driving Licence –
e-Skills pentru sectorul public în România
Irinuca Văduva
ECDL
Consiliul European al Societăţilor Informatice Profesionale (CEPIS –

Council of European Professional Informatics Societies), cea mai importantă
asociaţie europeană de IT&C, a creat European Computer Driving Licence, un
standard de certificare a abilităţilor de utilizare a computerului.
Astăzi, permisul european de conducere a computerului (ECDL –
European Computer Driving Licence) este cel mai răspândit program de
certificare a competenţelor digitale recunoscut la nivel internaţional în 150 de
ţări şi numără până în prezent 13 milioane de persoane înregistrate în
program.
Permisul ECDL este folosit şi recunoscut la nivel mondial de companii de
renume, în administraţie sau în instituţii de învăţământ de prestigiu, programul
fiind cunoscut în afara Europei sub numele de International Computer Driving
Licence ICDL.
ECDL în România
ECDL ROMANIA este operatorul naţional al licenţei ECDL (European
Computer Driving Licence) şi activează de peste 10 ani în România, timp în care
a dezvoltat o reţea naţională de centre de testare acreditate ECDL, asigurând
tuturor candidaţilor oportunitatea de a obţine şi de a-şi certifica la un anumit nivel
competenţele digitale. În reţeaua de centre de testare acreditate ECDL se regăsesc
instituţii de învăţământ (universităţi, licee, şcoli), centre de pregătire pentru
administraţie şi centre de pregătire profesională din toate oraşele mari ale ţării.
Misiunea ECDL ROMANIA constă în îmbunătăţirea nivelului de cunoştinţe

de bază privind tehnologia informaţiei, de asigurare a unui nivel ridicat de
competenţă în utilizarea calculatoarelor personale şi de instituire a folosirii
computerelor în conformitate cu standardele recomandate la nivelul Uniunii
Europene.
Obiectivele ECDL Romania:
 să se asigure că toţi cetăţenii beneficiază de oportunitatea de a obţine
competenţe digitale;
 scăderea numărului de persoane care nu au abilităţi de utilizare a
computerului în mod eficient;
 integrarea competenţelor ICT în politicile naţionale pentru educaţie;
 promovarea programelor pentru competenţe digitale şi perfecţionarea şi
modernizarea sistemului educaţional din România;
 luarea de măsuri astfel încât grupurile marginalizate precum şomerii,
bătrânii, persoanele cu dizabilităţi şi cei aflaţi în zone izolate să participe şi să se
integreze în societatea informaţională;
 dezvoltarea de politici care urmăresc îmbunătăţirea şi dezvoltarea
aptitudinilor ICT, utilizând certificarea ca rezultat măsurabil a investiţiei în
programe de aptitudini digitale.
ECDL adoptat de sectorul public din România
După un model a numeroase ţări europene, standardul ECDL a fost ales

pentru programele de pregătire ale administraţiei publice din România, prin HG
nr. 1007/2001, în care, referitor la pregătirea funcţionarilor publici ca utilizatori ai
tehnologiei informaţionale, se menţionează următoarele:
„Cursurile de instruire şi perfecţionare vor urma modelul «Licenţei
Europene de Operare pe Computer» (ECDL), care a fost adoptat ca standard de
guvernele mai multor ţări. Ministerul Educaţiei şi Cercetării trebuie să recomande
această abordare tuturor liceelor cu profil tehnic; ECDL a fost propus tuturor
statelor membre ale UE ca certificat standard pentru calificarea de bază în
utilizarea calculatorului. […] Cursurile vor consta, în mare parte, în practica
efectivă pe calculator şi vor necesita structuri adecvate pe întregul teritoriu al ţării.
Centre cu laboratoare pentru instruirea şi certificarea ECDL vor fi înfiinţate în
toate municipiile reşedinţă de judeţ şi în multe licee, ca şi în câteva departamente
universitare. În prima fază, în program vor fi implicaţi aproximativ 250.000 de
angajaţi publici.”
HG nr. 1007/2001 a fost completată cu Ordinul Ministrului Administraţiei
Publice nr. 252/2003 pentru aprobarea Normelor Metodologice privind instruirea
şi specializarea în domeniul informaticii a funcţionarilor publici, care prevede

folosirea standardului ECDL la nivelul instruirii primare.
Prin urmare, a fost implementată o strategie consistentă de reformă a
administraţiei publice în România, iar ECDL a fost adoptat ca standard de
dezvoltare a capacităţii instituţionale din cadrul administraţiei publice centrale şi
locale.
Instruire şi certificare ECDL finanţate prin intermediul fondurilor structurale

Pe lângă direcţionarea sprijinului către grupurile care întâmpină dificultăţi
specifice în găsirea unui loc de muncă, precum femeile, tinerii, lucrătorii mai în
vârstă, migranţii şi persoanele cu dizabilităţi, finanţările FSE sprijină, de
asemenea, întreprinderile şi lucrătorii în vederea adaptării la schimbare. Acest
lucru este posibil prin susţinerea inovaţiei la locul de muncă, a învăţării de-a
lungul vieţii şi a mobilităţii lucrătorilor. ECDL este un program cu amplă accesare
în cadrul finanţărilor nerambursabile europene din fonduri structurale, susţinând
atât informatizarea resursei umane, cât şi a mediului de afaceri şi a sectorului
public pentru o societate cât mai coezivă şi incluzivă.
Aderarea la programul de certificare ECDL şi includerea acestuia ca
indicator-cheie de performanţă pentru funcţionarii publici din România, în cadrul
strategiei de reformă la nivelul administraţiei publice din perioada 2007-2013, a
decurs din conştientizarea deficienţelor semnificative la nivelul competenţelor
digitale ale acestora.
Programe de certificare ECDL a administraţiei publice s-au derulat încă din
perioada de preaderare şi astfel angajaţi din diferite instituţii publice locale, în
special primării, consilii judeţene, dar şi case de pensii, case de cultură, direcţii
sanitar-veterinare, unităţi sanitare etc. s-au certificat la standardul european de
utilizare a computerului.
În 2009, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici a iniţiat un proiect la
nivel naţional, „Standarde Europene în utilizarea tehnologiei informaţiei în
administraţia publică – program naţional de certificare a funcţionarilor publici”
cod SMIS 2773, care a urmărit dezvoltarea competenţelor digitale ale
funcţionarilor publici din cadrul administraţiei publice centrale şi locale. 12.000
de funcţionari publici au fost incluşi în program, ECDL fiind standardul de
evaluare a competenţelor ICT utilizat de Ministerul Administraţiei Publice din
România.
Implementarea programului de instruire şi testare ECDL a contribuit
semnificativ la îmbunătăţirea fluxului de lucru al funcţionarilor publici, la finalul
proiectului raportându-se o eficienţă crescută în administrarea sarcinilor şi
scăderea timpului necesar în rezolvarea cerinţelor de la locul de muncă.
Încrederea în abilităţile proprii de utilizare a computerului a crescut: „Îmi aduc
aminte de un citat cu care începe manualul ECDL: „Ştii să foloseşti

calculatorul?”. În acest moment, pot să spun cu tărie că da, ştiu.” – Cosmin Sandu,
absolvent ECDL în cadrul proiectului.
„Standarde Europene în utilizarea tehnologiei informaţiei în adminis-

traţia publică – program naţional de certificare a funcţionarilor publici”
Context
Necesitatea unui proiect larg de dezvoltare şi certificare a competenţelor
digitale pentru funcţionarii publici a fost identificată în urma unei analize
efectuate de Agenţia Naţionala a Funcţionarilor Publici (ANFP) la nivel naţional.
Astfel, proiectul şi-a propus rezolvarea următoarelor probleme:
 pierderi de timp cauzate de operarea ineficientă a computerelor şi de
gradul scăzut de utilizare a aplicaţiilor IT;
 niveluri scăzute de eficienţă administrativă şi productivitate din cauza
slabei pregătiri în informatică a personalului angajat;
 slaba calitate şi lipsa promptitudinii serviciilor oferite cetăţeanului;
 inexistenţa unei baze de date unitare şi integrate, la nivel naţional, care să
conţină numărul de funcţionari publici ce au fost certificaţi ECDL;
 costuri ridicate prin utilizarea cu preponderenţă a serviciilor telefonice în
relaţia cu ANFP;
 slaba motivare a funcţionarilor publici;
 consum mare de hârtie.
Ca urmare, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici a iniţiat în 2008
proiectul „Standarde Europene în utilizarea tehnologiei informaţiei în
administraţia publică – program naţional de certificare a funcţionarilor publici”,
cod SMIS 2773, care a urmărit sprijinirea măsurilor în vederea implementării
reformei administraţiei publice. Proiectul a atras fonduri destinate dezvoltării unei
administraţii publice competente şi profesionalizării funcţiei publice, în scopul
furnizării de servicii publice de calitate pentru cetăţean.
Contractul de finanţare dintre Ministerul Administraţiei şi Internelor şi
Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici a fost semnat în anul 2009 în data de
26 august.
Proiectul a avut drept scop dezvoltarea abilităţilor de operare PC,
recunoscute la nivel internaţional prin Permisul European de Conducere a
Computerului (ECDL), a 12.000 de funcţionari publici din cadrul administraţiei
publice centrale şi locale şi îmbunătăţirea comunicării/relaţionării acestora cu
ANFP.
Beneficiarii proiectului au fost 1.287 de instituţii şi autorităţi publice
centrale şi locale:
 432 de primării de comune;

 34 de instituţii ale prefectului;
 35 de consilii Judeţene;
 151 de primării de oraşe şi municipii;
 635 de instituţii şi autorităţi publice din cadrul administraţiei locale şi
centrale.
Grup-ţintă
12.000 de funcţionari publici din cadrul administraţiei publice centrale şi
locale:
Nivel Categorie Număr Procent

gen Bărbați 3902 33%
Femei 8098 67%
vârsta Vârsta 15-24 38 0,32%
Vârsta 25-54 10962 91,35%
Vârsta 55-64 1000 8,33%
studii Studii superioare 11024 92%
Studii postliceale 125 1%
Studii medii 851 7%
Cei 12.000 de funcţionari publici au fost instruiţi şi certificaţi ECDL

Complet pe următoarele module ECDL:
 modulul 1 Conceptele de bază ale tehnologiei informaţiei (IT);
 modulul 2 Utilizarea computerului şi organizarea fişierelor;
 modulul 3 Procesare de text;
 modulul 4 Calculul tabelar ;
 modulul 5 Baze de date;
 modulul 6 Prezentări – Power Point;
 modulul 7 Informaţie şi comunicare.
Proiectul şi-a propus iniţial un procent de certificare de 75% dintre
participanţi, însă în urma proiectului 97,77% dintre funcţionarii publici implicaţi
au obţinut certificarea ECDL. Această rată de succes a demonstrat cât de adecvat
a fost programul ECDL pentru segmentul vizat.
Indicatori
A fost aplicat, în cadrul fiecăreia dintre seriile de instruire, acelaşi tip de test
practic, atât înainte, cât şi după instruire, în vederea elaborării unei evaluări
comparative între stadiul iniţial şi final:
 12.000 de funcţionari publici instruiţi;
 11.732 persoane certificate ECDL din care 11.266 certificări ECDL
COMPLET obţinute şi 466 certificări ECDL START obţinute;
 7 module de formare;
 302.523 zile de instruire.
 167 traineri;
 6 serii de instruire;
 816 grupe de cursanţi formate;
 154 de săli de curs;
 12.000 de manuale de formare.
În cadrul proiectului s-a evaluat şi impactul efectiv al instruirii şi certificării
prin programul ECDL.
Peste 400 de participanţi au fost testaţi înainte şi după sesiunile de training
şi testare ECDL pentru a se putea urmări evoluţia competenţelor de utilizare a
computerului:
 timpul de prelucrare a informaţiilor în format electronic a scăzut cu 62%,
ceea ce denotă îmbunătăţirea competenţelor ITC pentru funcţionarii publici, în
special cu efecte asupra managementului timpului şi a administrării resurselor
pentru soluţionarea sarcinilor ce implică lucrul cu computerul;
 performanţa în lucrul cu calculatorul s-a îmbunătăţit cu 92% în rândul
participanţilor ce au fost evaluaţi, demonstrând creşterea competenţelor digitale,
dar şi a gradului de încredere;
 eficienţa, definită ca raport între performanţă şi timp, s-a îmbunătăţit cu
89%;
 comunicarea dintre angajaţii instituţiilor participante în cadrul proiectului
şi cetăţeni a fost considerată că s-a îmbunătăţit de către 74% din personalul de
conducere;
 colaborarea cu ANFP în activitatea de elaborare şi transmitere a
documentaţiei specifice în urma parcurgerii cursurilor de instruire ECDL a fost
apreciată în mare şi foarte mare măsură că s-a îmbunătăţit de 69% dintre
personalul de conducere;
 reducerea costurilor administrative;
 capacitate de management îmbunătăţită la nivelul instituţiilor şi
autorităţilor publice ai căror funcţionari publici au beneficiat de instruire.
La finalizarea fazelor de instruire şi testare ECDL, participanţii au raportat
beneficii concrete, precum mai puţin timp petrecut pentru crearea şi administrarea
documentelor, a foilor de calcul, bazelor de date sau prezentărilor. Obţinerea unei
certificări importante şi recunoscută internaţional a fost în mod clar un factor de
impuls pentru motivarea şi încrederea în sine a funcţionarilor publici şi s-a regăsit
în gradul ridicat de comunicare dintre instituţiile publice şi cetăţeni.
Instruirea şi testarea ECDL au contribuit semnificativ la fluxul de lucru al
funcţionarilor publici, raportându-se o eficienţă crescută în administrarea
sarcinilor şi mai puţin timp necesar pentru sarcinile administrative. Funcţionarii
publici au remarcat o dezvoltare a calităţii muncii datorită instruirii, testării şi

certificării ECDL.
Rezultatele proiectului
Prin implementarea proiectului s-a reuşit:
 sprijinirea a 12.000 de funcţionari publici în vederea însuşirii noţiunilor
şi dezvoltării abilităţilor pentru a lucra cu aplicaţiile informatice;
 continuarea activităţii de formare a personalului prin organizarea unor
sesiuni de instruire adecvate necesităţilor identificate atât la nivel central, cât şi
local;
 dezvoltarea mecanismului de coordonare între ANFP şi departamentele
de resurse umane din instituţiile şi autorităţile publice, prin creşterea abilităţilor de
lucru cu computerul şi a transmiterii de date şi raportarea în format electronic;
 competenţe certificate la nivel european – bază pentru evaluarea
performanţelor;
 baza de date care conţine date privind numărul de funcţionari publici
certificaţi ECDL;
 degrevarea instituţiilor ai căror funcţionari au beneficiat de instruire şi
certificare de orice fel de responsabilităţi în ceea ce priveşte instruirea;
 proiectul a completat acţiunile derulate şi a venit în sprijinul angajaţilor
în vederea creşterii productivităţii, eficienţei acestora şi eficacităţii organizaţiei.
Competenţele obţinute de funcţionarii publici în urma programului de
certificare ECDL au dezvoltat capacitatea acestora de a putea lucra cu maximă
eficacitate. Datorită reducerii timpului petrecut cu generarea şi administrarea
documentelor a fost îmbunătăţită eficienţa în ansamblu a administraţiei publice
din România, ceea ce a dus la o comunicare mult mai bună între cetăţeni şi
instituţiile publice. Acest fapt a avut impact asupra resurselor şi costurilor
implicate din perspectiva administraţiei publice şi a avut un efect pozitiv asupra
timpului şi resurselor consumate de companiile şi cetăţenii din România, de
asemenea.
Autorităţile centrale, regionale şi locale care se confruntă cu diverse situaţii
din cauza lipsei competenţelor digitale de bază în rândul angajaţilor ar putea lua
ca exemplu acest tip de proiect.
Programele ECDL pot determina o persoană să devină complet competentă
în lucrul cu computerul şi pot fi adaptate la nevoile locale şi regionale.
Certificările recunoscute internaţional dovedesc angajatorului faptul că
funcţionarii publici deţin aptitudinile necesare pentru a-şi îndeplini sarcinile.
Autorităţile administrative şi guvernamentale din România ar putea
beneficia astfel de instruirea şi certificarea ECDL pentru ceilalţi funcţionari
publici care nu au putut fi selectaţi în cadrul acestui proiect.
Un astfel de proiect implementat cu succes cu cofinanţare din Fondul Social

European ar putea fi replicat şi în alte ţări care urmăresc reforma sectoarelor din
administraţia publică. Mecanismele schimbării se constituie în primul rând din
recunoaşterea nivelului de competenţă digitală foarte slab în rândul funcţionarilor
publici şi apoi din decizia de a declanşa o reformă a administraţiei publice
concentrată în special pe gradul de eficienţă a funcţionarilor publici.
Certificările ECDL asigură o soluţie pentru insuficientele competenţe ITC
ale administraţiei publice. Instruirea funcţionarilor publici şi dezvoltarea
compentenţelor ITC ale acestora au reprezentat premisele pentru succesul
derulării reformei administrative angajate. Instruirea şi certificarea funcţionarilor
publici au reprezentat primul pas în abordarea capitalului uman din administraţia
publică insuficient calificat şi au fost esenţiale în continuarea implementării
reformei administrative.
Prin adoptarea programelor ECDL, Ministerul Administraţiei Publice din
România a avut succes în continuarea reformelor administrative necesare la
nivelul mai multor sectoare guvernamentale, cu o asigurare de înalta calitate încă
de la debutul strategiei.
Certificarea ECDL a asigurat o evaluare foarte clară a investiţiei în
instruirea funcţionarilor publici şi a funcţionat ca un indicator al calităţii
trainingului şi de asemenea ca un factor de motivare a angajaţilor pentru a finaliza
cu succes etapa de instruire.
Bibliografie
Website ECDL ROMANIA, http://www.ecdl.ro/

Website ANFP, http://www.anfp.gov.ro/PaginaContinut.aspx?Id=327
Secţiunea a IV-a
Dimensiunea urbană
Moderatori:
Conf. univ. dr. Dragoş Dincă, SNSPA, București
Asist. univ. dr. Cătălin Dumitrică, SNSPA, București
Secțiunea a IV-a. Dimensiunea urbană 141
Augmentarea spaţiului urban –

percepţie şi interacţiune socială
dr. arh. Oana Andreea Căplescu

andreea.caplescu@uauim.ro
Asistent Universitar, Facultatea de Arhitectură
Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”
dr. arh. Cristina Enache
cristina.enache@uauim.ro
Conferenţiar, Facultatea de Urbanism
Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”
Abstract. Termenul de spaţiu augmentat a fost inventat de Lev

Manovich în 2002, definindu-l drept un „spaţiu fizic peste care se suprapune
un schimb dinamic de informaţie”. Augmentarea spaţiilor se întâlneşte acum
la diverse scări (de la smartphones la faţadele media) şi cu predilecţie în
mediul urban. Fie că avem de a face cu panouri publicitare de mari
dimensiuni (integrate sau nu într-o clădire) sau cu mici experimente
artistice, peisajul urban primeşte o infuzie cu media digitală, generând noi
interacţiuni şi producând noi tipuri de spaţii sociale.
În această lucrare sunt discutate exemple notabile de augmentări în
spaţiul urban, punând în discuţie efectele produse de aceste intervenţii, dar
şi măsura în care aceste hibridizări ale spaţiului pot îmbunătăţi calitatea
vieţii şi interacţiunea socială. Lucrarea îşi propune să arate marea varietate
de abordări şi modul în care augmentarea spaţiilor poate răspunde la
diverse probleme actuale de la formarea de identităţi şi repere la aspecte de
conştientizare a populaţiei, de sustenabilitate, de socializare, reintegrare şi
de conservare a patrimoniului construit.
Cuvinte-cheie: noile media, spaţiu augmentat, peisaj urban, faţade

media, media arhitectură.
Media, arhitectura şi spaţiul public

Odată ce metodele de fabricare și diversele tehnologii de afișare au devenit
accesibile, arhitectura digitală și experimentele ei încep să părăsească mediul
virtual și prind consistență în spațiul fizic. Dacă anii ’90 erau orientaţi către
realitatea virtuală ca un loc în care utilizatorul era introdus (timp în care era de
cele mai multe ori izolat și imobilizat în spațiul fizic), anii 2000 scot virtualul din
cutie și îl inserează prin și peste fizic de cele mai multe ori în mod dinamic –
spațiul devine augmentat. Rețelele wireless de telecomunicații și tehnologiile
mobile fac posibilă desprinderea din fața calculatorului de birou și însoțirea
utilizatorului în deplasările lui, estompând tot mai mult granița dintre fizic și
virtual; trecerea dintre o lume și alta se face practic continuu, fără efort.
Smartphones, tabletele și laptopurile, alături de rețelele mobile, ne ajută să avem
internetul cu noi oriunde, transformând modul în care trăim spațiul, în care avem
experiența locurilor prin care trecem și redefinind felul în care interacționaăm.
În același timp, arhitectura și peisajul urban încep să se adapteze la noile
tehnologii, acceptând noile media în și pe ele. Orașul a devenit un amestec de
arhitectură și media, ecrane de tot felul se suprapun peste clădiri, prin spații
publice sau private, în pavaje, în interioare, informația circulă constant și este
afișată electronic într-o mulțime de feluri. Spațiul fizic devine augmentat, straturi
de informație se așază peste aproape orice; orașul a primit o infuzie de media.
Fațadele media reprezintă unul dintre produsele augmentării, fenomen care a luat
amploare în ultimii ani, ele aparținând nu doar arhitecturii și urbanismului, dar și
media digitale și, nu în ultimul rând, sferei sociale. Se găsesc în zona dintre artă,
arhitectură, tehnologie, urbanism, social, media și cultura digitală. Construcţiile
vechi se reinventează, ecranele media devin noul ornament arhitectural al
secolului XXI.
„Nu este un lucru complet nou de a avea o abundență de informații în
spațiul fizic (urban), acesta a fost de mult timp augmentat cu imagini, grafică și
text. Ce este însă nou este rezultatul obținut din înlocuirea acestora cu mijloace de
afișare electronică ce fac posibilă combinarea de imagini, grafică și text, rezultând
imagini dinamice și posibilitatea de a schimba conținutul în mod constant”.
(Manovich, 2006)
Integrarea tehnologiilor media în domeniul arhitecturii şi urbanismului este
un fenomen care începe să ia amploare. Dificultatea care apare se manifestă la
nivelul necesităţii de regândire a metodelor moştenite de perioada pre-
informaţională şi la nivelul integrării spaţiale a noilor tehnologii. Dincolo de
strategiile teoretice care intenţionează o dezvoltare organică şi controlabilă a
oraşului, apar manifestări ale noilor tehnologii în cadrul formei urbane, rezultate
ale nevoii de comunicare ale societăţii – cel mai bine exprimate la nivelul
spaţiului public. Integrate arhitecturii, devin o componentă a culturii urbane,

conferind identitate şi particularitate spaţiului urban.
Fațadele media pot fi considerate și un răspuns al arhitecturii la nevoia de
continuă schimbare și adaptare. Clădirile se extind prin intermediul media.
„Niciodată până acum nu a existat o interfață între lumea fizică și cea digitală,
care să fie publică în asemenea măsură, încât să fie atractivă nu doar pentru
utilizatorul individual (ca în cazul computerelor), dar și pentru grupuri întregi sau
chiar pentru întreaga populație urbană și, în plus, să permită să i se răspundă,
adică permite interacțiunea cu fațada și chiar să îi proiecteze conținutul.”
(Tscherteu, 2010, 17).
Dacă în cazul televiziunii sau al cinematografiei publicului i se cere
acordarea atenției în mod aproape exclusiv, pe o perioadă determinată de timp
oferind în același timp posibilitatea selectării programului dorit spre vizionare,
lucrurile stau altfel în cazul fațadelor media (în special al celor cu instalație
permanentă). Fațadele media temporare funcționează cu un scop precis (fie el
eveniment sportiv sau muzical, festival, spectacol, expoziție etc.) și au de regulă
un conținut bine structurat, asemănător programelor TV sau cinematografului.
Problema conținutului este însă presantă în cazul fațadelor media permanente a
căror prezență în spațiul public urban le face o parte integrantă a sferei sociale,
oamenii intrând în contact cu ele în mod constant. Pentru acest tip de fațade
transmiterea unui program obișnuit publicitar este inadecvată. Nu trebuie scăpat
din vedere, atunci când se alcătuiește un conținut de media pentru o fațadă,
caracterul de bază al acestor „ecrane” – dimensiunea lor; tocmai datorită mărimii
lor, fațadele media au capacitatea de a înlesni noi experiențe în spațiul public,
experiențe comune, moduri de socializare și asocierea acestor experiențe cu locații
simbolice. Fațadele media sunt promotorii formării de noi spații urbane.
Aceste faţade transformă mediul static arhitectural într-un spaţiu dinamic
informaţional. Construcţiile devin un organism viu, încep să interacţioneze prin
intermediul programului, devenind o prezenţă permanentă a peisajului urban, o
parte integrantă a spaţiului cotidian. Individul este mutat din faţa ecranului unui
computer personal în spaţiul public, unde poate socializa, interacţiona cu alte
persoane fie direct, fie prin intermediul aplicaţiei media.
Proiectele pe care le vom pune în discuție sunt exemple de abordări critice și
experimentale care se depărtează de tipologia ecranelor urbane de mari rezoluții
care abundă în spații publice dense precum Times Square din New York,
Piccadilly Circus din Londra, sau altele asemănătoare din Tokyo, Singapore,
Hong Kong, Shanghai etc. Aceste proiecte investighează relațiile dintre afișaj,
arhitectură și spațiul public, chestionând aspecte tehnologice, estetice și de
conținut media, oferind răspunsuri personalizate.
 realities: united – SPOTS (2005-2007)

Fondată în 2000 de frații Tim și Jan Edler, compania realities:united este un
atelier de artă, arhitectură și tehnologie, care se folosește de noile media și
tehnicile informaționale pentru a oferi servicii de consultanță, planificare și
cercetare, dar și pentru a realiza proiecte pentru muzee, diverse companii sau alte
firme de arhitectură. Un aspect important pentru realities:united este explorarea
capacităților comunicative ale arhitecturii către exterior, dar și de a asigura
calitatea trăirii spațiului interior pentru utilizator prin augmentarea și
transformarea acestora cu ajutorul straturilor purtătoare de informație și conținut
mediatic. O preocupare importantă a lor este investigarea ecranului, a afișajului,
punând sub semnul întrebării și încercând să altereze fiecare dintre proprietățile
acestuia pentru a-l putea întrebuința cu adevărat drept element arhitectural.
Foto 1: Instalatia SPOTS, © Bernd Hiepe/Bernd Hiepe Fotografie, prin amabilitatea

realities:united. Sursa: www.realities-united.de (2005).
Proiectul realizat în Potsdamer Platz, Berlin, denumit SPOTS, reprezintă o

instalație temporară (18 luni, începând cu noiembrie 2005), cu scopul de a atrage
clienți pentru clădirea goală aflată într-una dintre cele mai exclusiviste locații din
Berlin. Comanda a fost pentru realizarea celui mai mare afișaj media de artă în
spațiul urban. Investiția a făcut parte din campania de marketing a HVB
Imobiliare și conținutul media transmis a fost conceput majoritar artistic (șase zile
din șapte) și doar în zilele de luni să conțină publicitate pentru asigurarea unei
finanțări. Pentru realizarea acestei teme s-a dezvoltat un program curatorial prin
care diverși artiști au fost invitați să folosească inedita platformă atât pentru
propriile opere, cât și pentru reinterpretarea alături de companii prestigioase a

sloganurilor de marketing ale acestora.
Plecând de la tehnologia BIX, folosită pentru Graz Kunsthaus – lămpi
fluorescente controlate individual –, echipa de la realities:united a conceput o
rețea de pixeli cu dimensiuni mari (aproximativ 40 cm în diametru la 82 cm
distanță) dispuși în grupuri asimetrice. Peste această rețea este așezat un strat
semitransparent de folii diferit colorate, aplicate pe sticla fațadei-cortină pentru o
difuzie mai bună a luminii și pentru a înlesni citirea imaginilor afișate. Ansamblul
de pixeli luminoși și ecrane colorate semitransparente cu geometrii și amplasări
diferite este prezent în spațiul urban pe tot parcursul zilei, fie că instalația este
pornită sau nu. De altfel, una dintre cerințe a fost realizarea unei expresii adecvate
și în timpul zilei, când aceasta nu este activă.
Proiectul a chestionat aspecte ale tratării muchiilor (limitelor ecranelor), ale
tranziției de la afișaj la clădirea-suport, estetica elementelor vizibile din instalație,
precum și calitățile de expresie ale imaginilor de joasă rezoluție. Poziția luată este
una aparent anacronică față de valul de ecrane cu LED-uri care abundă până la
sufocare cu rezoluții uriașe și o claritate a imaginii și culorilor ce concurează cu
cinematograful.
Programul curatorial condus de Andreas Broeckmann a demonstrat puterea
de expresie a unei astfel de instalații de mari dimensiuni și totuși de o simplitate
neinvazivă și mare sensibilitate artistică. Merită menționată una dintre lucrări,
Sensor de Nicolai Carsten, care, prin intermediul unui program de calculator,
transforma informațiile colectate de diverși senzori amplasați în zonă (precum
mișcarea și densitatea populației din piață, nivelul de zgomot, nivelul de lumină
etc.) într-un afișaj luminos variabil, devenind o reprezentare abstractă a vieții din
Potsdamer Platz; Sensor este o reprezentare grafică a pulsului zonei către care este
orientat.
Succesul de care s-a bucurat SPOTS vine ca o confirmare a importanței
adoptării unui limbaj arhitectural adecvat pentru astfel de proiecte în spații publice
și implicarea arhitecților în dezvoltarea lor atât la nivel conceptual, cât și al
realizării conținutului.
Lab[au] – Laborator pentru arhitectură și urbanism

Înființat în 1997 în Bruxelles de un grup de artiști printre care Manuel
Abendroth, Jerome Decock și Els Vermang, studioul Lab[au] se orientează cu
predilecție spre crearea de opere artistice, spectacole și scenografii audiovizuale
pentru care își dezvoltă propriile programe și interfețe. Echipa interdisciplinară
formată din arhitecți și artiști abordează aspecte legate de interfața dintre
arhitectură și iluminatul controlat, dezvoltând algoritmi complecși pentru
stabilirea interacțiunii dintre instalații și spațiul urban.
Susținând poziția unei relații strânse dintre arhitectură și tehnologie, Manuel

Abendroth afirma că „[...] în societatea informațională, arhitectura trebuie să
adreseze aspecte legate de dezvoltarea de software și hardware, precum și de
managementul conținutului media ca o modalitate de integrare de noi forme de
comunicare, procese informaționale și fluxuri de date în artefacte spațiale. Iar în
viitor influența acestor aspecte în proiectarea de arhitectură nu poate decât să
crească.” (http://lab-au.com/#/theory/article_algorithm-and-lig/)
chrono.tower și Touch – Dexia Tower, Bruxelles
Folosindu-se de lămpi RGB-LED, instalația putea ilumina individual
fiecare dintre cele 4.200 de ferestre ale turnului. Atât chrono.tower, cât și Touch
s-au folosit de aceste lămpi pentru programe diferite menite a transforma turnul de
birouri într-o sculptură luminoasă urbană pe timpul nopții, bazându-se pe relația
parametrică dintre lumina (naturală) și timp – în decurs de 24 de ore lumina apare,
se intensifică până la apogeu și apoi se diminuează treptat până la dispariția
completă și apoi ciclul se repetă.
Chrono.tower s-a dorit o
transpunere a acestei relații timp-
lumină în culori (în loc de
intensitate luminoasă) astfel: orele
sunt luminate cu roșu, minutele, cu
verde și secundele, cu albastru.
Rezultatul este un proces prin care
trei suprafețe colorate iluminează
succesiv fațada, cu fiecare secundă
care trece se luminează câte un rând
de ferestre cu albastru, cu fiecare
minut, unul în verde și cu fiecare
oră, unul în roșu; cu trecerea
timpului, culorile primare încep să
se suprapună, generând suprafețe de
culori secundare: galben, cyan și
magenta. Suprapunerea continuă și
turnul devine din ce în ce mai
luminos, culminând cu miezul
nopții, când este complet alb după
care procesul este inversat. Lumina
devine conținutul arhitecturii,
devine înseși mediul.
În cazul Touch, obiectivul a
Foto 2: Turnul Dexia și pavilionul cu interfața de control
a afișajului, 2006, © LAb[au]. Sursa: lab-au.com (2006)
fost îndepărtarea asocierii fațadelor
media cu designul corporatist și
apropierea de artă urbană. Pentru aceasta s-a folosit o interfață specială (de tipul
ecranelor senzitive – touch screen) într-un pavilion amplasat în piața din fața
turnului. Fiecare punct de pe interfață era atribuit unei ferestre, toată suprafața de
contact fiind de fapt întreaga fațadă desfășurată. Interfața detectează atingerea și
poate interpreta gesturile pentru a defini puncte, linii, suprafețe și să le acorde
valori pozitive sau negative în funcție de orientarea gestului (valoarea pozitivă
înseamnă o mișcare de la stânga la dreapta sau de jos în sus și este atribuită unei
iluminări cu alb, în timp ce valoarea negativă stingea lumina în acel punct) pe
ecran și putând imprima mișcare elementelor definite. Totodată, oricine folosește
interfața are în același timp și opțiuni de fotografiere a compoziției create și
afișate pe clădire, fotografii care pot fi trimise electronic sub formă de e-card.
Înălțimea turnului este de 145 m și îl face vizibil în mare parte din oraș, iar o
astfel de personalizare a prezenței sale nocturne influențează imaginea orașului
proiectată pe cerul nopții.
Utilizarea tehnologiei și a internetului în cazul acestui proiect transformă
experiența și modul de identificare cu și în spațiul public – definește arhitectura ca
interfață.
Ag4 Mediatecture company ©

Cu sediul în Köoln, ag4 realizează de la începutul anilor ’90 proiecte care
îmbină arhitectura, media și designul, fiind implicați în toate fazele de realizare a
fațadelor media, a instalațiilor și a sistemelor tehnice (de la concept, proiectare,
execuție și dezvoltare tehnică). Tot ei sunt responsabili pentru formarea denumirii
de mediatectură și a discursului legat de aceasta. O invenție importantă a
companiei este realizarea în 2004 a primei fațade media transparente, idee pe care
au urmărit-o de peste zece ani, dar pe care nu au putut-o concretiza decât odată cu
avansarea și perfecționarea tehnologiei LED-urilor. Ag4© a dezvoltat de
asemenea și un sistem generativ de afișaj pentru fațadele media, denumit
Interactive Media Pool Platform sau pe scurt IMPP®.
Fațada media transparentă, Mediamesh® și Illumesh®
Realizată prima data în 2004 pentru T-Mobile în Bonn, fațada media
transparentă a fost alcătuită dintr-o plasă de oțel și baghete de aluminiu în care au
fost inserate LED-uri, plasa fiind așezată peste fațada de sticlă. Spre deosebire de
ecranele tipice dispuse pe fațade care acoperă clădirea până la estompare și care
uneori devin dominante în detrimentul arhitecturii, fațada media transparentă de la
ag4© are subtilitatea de a se contopi cu arhitectura. Un fenomen decisiv este dat
de zonele negre din imagine, care sunt complet transparente datorită lipsei luminii
și astfel arhitectura din spate devine vizibilă și trece în prim-plan. În mod similar,
dacă spațiul din spatele imaginii are același grad de iluminare ca cel emis de
LED-uri, acesta devine vizibil. Aceste efecte transformă sistemul într-o adevărată
mediatectură, unde clădirea și stratul de imagini devin țesute, lizibile simultan,

generând o nouă estetică asemănătoare în mare măsură cu tehnica din photoshop,
de așezare a straturilor cu transparențe diferite unele peste altele. Totodată,
privirea din interior spre exterior este în mare parte neobstrucționată, aspect foarte
important pentru calitatea spațiului și confortul celor care își desfășoară activitatea
acolo.
Pornind de la experiența primei fațade media transparente, ag4© a început
colaborarea cu GKD (Gebruder Kufferath Duren – producător printre altele de
plase din inox folosite atât pentru protecție solară, cât și pentru designul de fațade)
și a dezvoltat un sistem de integrare a bucăților metalice cu secțiune rotundă în
plasa de inox, bucăți în care sunt amplasate LED-urile permițând în același timp
înlocuirea lor cu ușurință; sistemul a primit denumirea de Mediamesh®. Folosirea
acestui sistem a dus la câteva observații ale modului în care plasa de metal reflectă
lumina emisă de LED-uri: reflecția se face pe distanțe mari, dar în același timp
este puternic asimetrică, direcția verticală fiind cea purtătoare de reflexii, în timp
ce reflexia orizontală lipsește aproape în totalitate. Speculând această
particularitate, a fost dezvoltat Illumesh®, fiind, în mod evident, mai ieftin în
comparație cu Mediamesh®, dar care însă nu poate fi aplicat decât pe suprafețe
mari pentru a putea forma imagini lizibile, efectul formându-se pe înălțimi de
minimum 15 m. Indiferent de sistemul adoptat, fațadele media transparente de la
ag4© oferă o dinamică sensibilă a clădirilor pe care sunt întrebuințate, fiind o
îngemănare aproape poetică dintre arhitectură și media, fiind mediatectură.
Foto 3: Balance Tower, 2009, © ag4 mediatecture company.

Sursa: www.medienfassade.com
Balance Tower – Barcelona

Unul dintre primele proiecte sustenabile de media arhitectură, turnul de apă
aparținând unei noi stații de pompare a fost realizat cu scopul conștientizării
populației la problemele de mediu și al consumului de energie. Dacă în mod
curent fațadele media sunt mari consumatoare de energie, abordarea acestui

proiect a pornit de la a genera energie, astfel încât rezervorul de apă este îmbrăcat
în panouri fotovoltaice și LED-uri monocolore acumulând energie în timpul zilei
și folosind doar o mică parte din aceasta pentru afișajul simplu care funcționează
de la asfințit până în zori; surplusul de energie este distribuit în rețeaua publică.
Afișajul propriu-zis are o grafică simplă, inspirată din efectele picăturilor de apă.
În 2010, ag4© a primit premiul iF Communication Design Award pentru Balance
Tower.
La Vitrine Culturelle – Montreal

Realizată de Moment Factory Company, împreună cu diverși colaboratori
pentru centrul de informare din Montreal, instalația s-a vrut un experiment urban
inedit, având drept scop obținerea unei experiențe unice. Vitrina afișează un
comportament diferit printr-o mare varietate de animații ce reacționează la
prezența si mișcarea trecătorilor prin fața ei.
Foto 4: Fațada media interactivă – La Vitrine, Montreal, Canada, 2008, © Moment Factory.
Sursa: www.momentfactory.com(2008)
Jucăușă și ademenitoare, instalația invită la interacțiune și la vizitarea

punctului de informare pentru a descoperi Montrealul. Gândită inițial pentru o
perioadă scurtă de timp, instalația s-a bucurat de un real succes atât printre turiști,
cât și printre rezidenți, devenind astfel permanentă. Afișajul este unul de
dimensiuni reduse (23 metri pătrați) și este alcătuit din becuri cu LED-uri dispuse
intr-o rețea de mică rezoluție, fiind controlată de un calculator care primește
informații de la un număr de senzori de mișcare exteriori. Animația ce include text

și o grafică abstractă (multicoloră) are o dinamică inspirată de la jocul mașinilor
de pinball.
Blinkenlights – Berlin
În 2001 grupul CCC – Chaos Computer Club aniversa 20 de ani de la
înființare și pentru celebrarea evenimentului au realizat instalația numită
Blinkenlights (denumire inspirată de luminițele pâlpâitoare de la computerele
vechi) în clădirea Haus des Lehrers (casa profesorilor) din Alexanderplatz,
Berlin. Principiul instalației este de a transforma fiecare fereastră într-un pixel
prin intermediul unor proiectoare controlate independent de un computer. Rezultă
astfel imagini de joasă rezoluție (8 x 18 pixeli) cu un grad mare de abstractizare,
dar cu un efect simbolic accentuat. Fațada devine astfel o interfață de comunicare
și de joc pusă la dispoziția tuturor, utilizatorii putând interacționa atât prin
intermediul telefonului mobil, cât și prin internet, trimițând imagini, animații, text
sau jucând clasicul PONG cu calculatorul sau cu alți utilizatori. Notabil este
modul în care instalația transferă puterea de decizie și control de la curatorul sau
administratorul clădirii la practic oricine cu un telefon mobil sau acces la internet;
acest transfer este caracteristic pentru Web 2.0 și ale sale rețele de socializare, în
care utilizatorii generează conținutul media, dezvoltatorii oferind doar
platforma/interfața pentru aceasta.
Foto 5: Instalația Blinkenlights, Berlin, Germania,

2001, © Dorit Günter, Nadja Hannaske.
Sursa: www.blinkenlights.net (2001)
Datorită afișajului de joasă rezoluție (144 pixeli), Blinkenlights a produs

unele dintre imaginile devenite iconice pentru cultura digitală actuală, cât și
pentru ceea ce reprezintă redefinirea interacțiunii sociale și comunicarea în spațiul
arhitectural urban, fiind nu doar una dintre primele fațade media, dar și prima
fațadă interactivă și cu conținut generat complet de utilizatori.
Efecte spațiale/sociale
Fără discuţie, efectele aplicării tehnologiilor media în arhitectura faţadelor
are un efect remarcabil asupra peisajului urban, cu implicaţii notabile în viaţa
social-urbană şi în comportamentul indivizilor. Mediatizarea din interiorul
urbanului aduce cu sine o altă dimensiune a spaţiului, dar şi un alt mod de
interacţiune, o interacţiune care aparţine societăţii informaţiei.
Lefebvre afirma că „toate noţiunile şi nivelurile spaţiului sunt produse
sociale. Fiecare mod de producere are o relaţie proprie cu spaţiul şi produce
tipul lui unic de spaţiu.“ (Lefebvre, 1974). El delimitează spaţiul urban ca produs
social complex definit de practicile spaţiale pe care le cuprinde. În acest context,
Lefebvre aduce în discuţie spaţiul diferenţial (istoric delimitat urmând spaţiului
absolut, spaţiului istoric sau relativ şi spaţiului abstract) – spaţiu caracterizat de
paradoxuri şi contradicţii – ce corespunde societăţii actuale – mobilităţii excesive,
exploziei informaţionale şi comunicaţionale care modifică însuşi conceptul de
spaţiu.
Relaţia dintre individ, spaţiu și peisaj capătă noi semnificaţii, în ideea în
care peisajul urban are rolul de a prelua problemele apărute în cea mai mare parte
în oraşul contemporan – spaţiile lipsite de identitate, de limite identificabile,
cărora li se adaugă paradoxurile societăţii informaţiei. Spaţiul public urban este
necesar a satisface nevoile individului de informare permanentă, de comunicare şi
accesibilitate (ca o consecinţă a mobilităţii), dar şi de a deveni nod în cadrul
peisajului urban care se va constitui ca reţea de locuri memorabile, identitare.
Tehnologiile media se suprapun într-o mare măsură peste această nevoie a
societăţii contemporane de a produce propriul tip de spaţiu, care să corespundă
emoţional, afectiv, informaţional. Ecranele media transformă spaţiul urban în
reper local, ancorat în contextul tehnologic global. Fie că vorbim despre spaţii
care au deja valoare arhitectural-urbană, fie despre spaţii lipsite de atractivitate,
arhitectura media aduce acel element de dinamicitate cerut de societatea
contemporană pentru consumul de spaţiu. Paradoxul este acela al comunicării şi
interacţiunii – în lumea informaţiei, comunicarea chiar în spaţiul fizic se produce
prin intermediul aplicaţiei şi ecranului media.
Consumul de spaţiu urban se întâmplă astfel prin aducerea ecranului
computerului de acasă în spaţiul public, urmărind şi o conştientizare a societăţii în
ceea ce priveşte oraşul, peisajul, cadrul arhitectural şi viaţa social-urbană.
Câteva dintre caracteristicile noului fenomen denumit media-arhitectură pot

fi sintetizate astfel:
 transformare – Web 2.0 nu are efecte doar în modul în care folosim
internetul, ci schimbă și modul în care interacționăm în spațiul urban prin
hibridizare/augmentarea spațiului public;
 custom made – abordări variate, personalizate, în funcție de context și
probleme locului (tehnologii de la lămpi la LED-uri, rezoluții de la 144
pixeli la peste 240.000, de la cele monocrome până la o profunzime a
culorii de 16 biți etc.);
 creativitate media – reclamele sunt doar unul dintre conținuturile media
ale fenomenului; forme de publicitate creativă ce ating latura culturală și
artistică produc alte efecte;
 tipuri de comportamente: preprogramat complet (film), secvențe cu
alternate după un algoritm (random) = preprogramat, dar nepredictibil,
cu conținut reactiv la factori externi (parțial programat) și cu conținut
realizat integral de utilizatori = le este pusă la dispoziție doar platforma =
asemenea youtube/ instagram/ facebook/ soundcloud etc.
Concluzii
Dezvoltarea arhitecturii din ultimii ani dovedește o nevoie crescândă pentru
complexitate. Nevoia de mișcare, de dinamizare și flexibilizare a spațiilor devine
posibilă prin infuzia de media, clădirile se extind (virtual) cu ajutorul noilor
media.
„În anii ’60 Marshall McLuhlan afirma că îmbrăcămintea și adăpostul
nostru sunt forme extinse ale învelișului nostru (al pielii). De timpuriu, arhitectura
a servit ca mijloc de a ne adapta la mediul natural. Arhitectura contemporană
trebuie să funcționeze, în plus, și ca un mijloc de adaptare la mediul
informațional. Trebuie să funcționeze în același timp ca o formă extinsă a
învelișului nostru în relație cu natura, dar și în relație cu informația. Astăzi,
arhitectura trebuie să fie o îmbrăcăminte de media.” afirma Toyo Ito într-un
interviu pentru site-ul designboom. (http://www.designboom.com/eng/interview/
ito_statement.html)
Integrarea tehnologiilor media în spaţiul public, în obiectul de arhitectură,
stabileşte o relaţie între individ şi mediul urban, armonizând nevoile utilizatorilor
în materie de comunicare cu situl, punând în valoarea identitatea locului. Este de
fapt naşterea unui mediu urban adaptat universului puternic influenţat de internet
şi de celelalte mijloace de comunicare.
Mai mult decât atât, tehnologiile media aplicate în cadrul urban-arhitectural
încearcă o conştientizare a societăţii în vederea consumului de spaţiu public.
Într-o lume în care viaţa este o permanentă plimbare între mai multe ecrane – de
computer, tv, smartphone –, aceste tehnologii propun o reîntoarcere către oraş, o
recunoaştere a valorilor urbane şi arhitecturale într-un mod nou, informaţional,

adaptat noilor cerinţe şi tendinţe ale individului care aparţine acestei societăţi în
continuă transformare. Mediul static este remodelat, primeşte o nouă dimensiune
– dinamică, evolutivă, interactivă – caracteristică şi necesară într-o lume din ce în
ce mai tehnologizată.
Suprapunerea conceptelor implicate, introduse în dialogul real-virtual
specific tehnologiei informaţionale care domină funcţionarea lumii contemporane,
determină caracteristicile necesare entităţilor urbane în această perioadă de
tranziţie – competitivitatea şi atractivitatea. Imaginea urbană, susţinută de
fenomenul în care societatea își aproprie spaţiul pe care-l locuieşte, devine marca,
brandul acesteia, iar continuitatea spaţială devine o calitate esenţială a peisajului
urban, care trebuie înţeles, memorat, apropriat.
Bibliografie
Abendroth M.– Algorithms and light – articol publicat pe

http://lab-au.com/#/theory/article_algorithm-and-lig/ (accesat în martie 2010)
ag4 mediatecture company – MEDIA FACADES – daab gmbh, Koln, Germania 2006
Kronhagel C. (ed.)- MEDIATECTURE – The Design of Medially Augmented Spaces – Springer-
Verlag, Vienna, p. 39, p. 45, 2010
Lefebvre, Henri – La production de l’espace, ed. Anthropos, Paris, 1974
Manovich L. – “The poetics of urban media surfaces”, Special Issue #4: Urban Screens:
Discovering the potential of outdoor screens for urban society, 2006
http://firstmonday.org/htbin/cgiwrap/bin/ojs/index.php/fm/issue/view/217 (accesat în
februarie 2011)
McCullough M – Digital Ground – Architecture, Pervasive Computing, and Environmental
Knowing, The MIT Press, Cambridge, Massachusetts 2005
McQuire S. – THE MEDIA CITY, Media Architecture and Urban Space – SAGE Publications,
Londra 2008
McQuire S., Martin M., Niederer S. (editori) – URBAN SCREENS READER (INC READER #5),
Institute of Network Cultures, Amsterdam 2009 (online pe http://www.networkcultures.org)
Struppek M.– Urban Screens, The Potential of Screens for Urban Society
http://urbanscreens.org/2006/10/who-is-architect-of-this-media-facade.html (accesat în
februarie 2011)
Tierney T. – Abstract Space: Beneath the Media Surface, Taylor & Francis, New York, 2007
Tscherteu G. & Tomitsch M.– Media Architecture Biennale 2010 Exhibition Catalogue – Media
Architecture Institute, Vienna, p. 17, 2010
Referințe proiecte
realities:united – http://www.realities-united.de/
SPOTS – http://www.realities-united.de/#PROJECT,81,1
Lab[au] – http://lab-au.com/
chrono:tower – http://lab-au.com/#/projects/chrono-tower/
touch – http://lab-au.com/#/projects/touch/
ag4 mediatecture company – http://www.ag4.de/
fațada media transparentă T-mobile – http://www.ag4.de/index.php?id=58
Mediamesh – http://www.ag4.de/index.php?id=383
Illumesh – http://www.ag4.de/index.php?id=384
Balance Tower – http://www.medienfassade.com/index.php?id=133&L=1
La Vitrine – http://www.momentfactory.com/en/project/street/La_Vitrine/_/_/_
Blinkenlights – http://blinkenlights.net/blinkenlights
Fondurile europene,
oportunitatea dezvoltării durabile
şi inteligente a mediului urban
Lilian Onescu
Daniela Florescu
Abstract: Secolul XXI, caracterizat prin ample modificări

tehnologice, a determinat schimbarea balanţei în favoarea mediului urban.
Astăzi, aproximativ 75% din populaţia Europei locuieşte în zonele urbane,
iar începând cu 2020, se preconizează că proporţia va fi de 80%. Drept
urmare, dezvoltarea oraşelor pe orizontală, dar mai ales pe verticală, devine
o problemă acută, regăsită tot mai des pe prima pagină a agendei politice,
întrucât această extindere va conduce la reconturarea peisajelor şi la
creşterea presiunii asupra ecosistemelor zonelor limitrofe în următoarele
decenii, ceea ce în final se va reflecta într-o calitate scăzută a vieţii.
Prezenta lucrare îşi propune să evidenţieze oportunităţile create de Uniunea
Europeană prin intermediul instrumentelor structurale în favoarea unei
dezvoltări durabile şi inteligente a sistemelor urbane.
Cuvinte-cheie: cercetare, dezvoltare durabilă, inovare, instrumente

structurale, programe operaţionale.
Deşi oraşele sunt recunoscute drept motoarele progresului socioeconomic,

care stau la baza inovaţiilor noastre culturale, educaţionale, intelectuale şi
tehnologice, totuşi consumul crescut de resurse, cantităţile tot mai mari de ape
uzate şi de emanaţii de gaze cu efect de seră, alături de poluarea fonică, deseori
depăşind limitele legale sau limitele de siguranţă umană recomandate (într-un
studiu al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii realizat în 2010, se arăta că anual, ca
urmare a poluării aerului, se înregistrează 100.000 decese)1, constituie un iminent
obstacol în calea unei dezvoltări durabile a mediului urban.
Tot în acest sens, într-un raport al Agenţiei Europene de Mediu privind
extinderea urbană 2 , se arăta că mai mult de un sfert din teritoriul Uniunii
Europene a fost afectat în mod direct de utilizarea terenurilor urbane, mai exact
între 1990 şi 2000 o suprafaţă de cinci ori mai mare decât cea a Londrei Mari
(Greater London) a fost dedicată extinderii urbane. Extinderea a avut loc pe foste
terenuri agricole, prin scoaterea acestora din circuitul agricol în vederea creării
infrastructurii necesare, a gospodăriilor de apă, a depozitării deşeurilor sau evacuării
de ape menajere; ceea ce a condus la diminuarea producţiei alimentare şi a
diversităţii biologice, precum şi la distrugerea ecosistemelor create împotriva
inundaţiilor.
Pentru perioada de programare 2014-2020, Uniunea Europeană are în
vedere anihilarea tuturor acestor efecte negative astfel încât, prin intermediul unei
abordări integrate, succesul în materie de dezvoltare urbană, cu toate provocările
inerente cu care se confruntă în prezent orașele europene, să poată fi atins.
1. Dezvoltarea integrată a oraşelor europene în perioada

de programare 2014-2020
Una dintre prioritățile politicii de dezvoltare urbană durabilă a Uniunii
Europene pentru perioada următoare de programare o constituie sprijinirea
orașelor mari întrucât acestea reprezintă pe de o parte centre de polarizare pentru
orașele și comunele învecinate; iar pe de altă parte, prin statutul lor de nuclee ale
economiei inteligente (prin valorificarea inovației și a cercetării aplicate), o
legătură permanentă cu mediul academico-ştiinţific din celelalte universități
europene.
În ultima perioadă, în România, dacă orașele cu nivel ridicat de dezvoltare
reprezintă într-adevăr poli de atracție pentru orașele și comunele din vecinătate,
având o influență directă în dezvoltarea economică și socială a zonei, orașele mici
și mijlocii se confruntă cu dificultăți în procesul de dezvoltare durabilă, datorită în
special procesului de restructurare economică după 1989, care a afectat în special
orașele monoindustriale.
1
The World Health Organization report – World Health Statistics 2010: http://www.who.int/
whosis/whostat/EN_WHS10_Full.pdf
2
EEA Report Urban sprawl in Europe, No. 10/2006: http://www.eea.europa.eu/publications/
eea_report_2006_10
Drept urmare, procesul de coeziune teritorială în perioada de programare

2014-2020 se va axa pe regenerarea urbană a orașelor mici și mijlocii, cu
precădere a celor monoindustriale, pe susținerea zonelor și a cartierelor mai
sărace, prin creșteri inclusive, pe promovarea orașelor verzi, susținerea
transportului urban sustenabil, dezvoltarea iluminatului public, eficiența
energetică a clădirilor și amenajarea spațiilor pentru agrement. Toate acestea
având la bază o dezvoltare inteligentă a economiei, prin stimularea inovației și a
cercetării aplicate în special în orașele mari și a centrelor universitare.
Între obiectivele specifice vizate de politica de coeziune a Uniunii
Europene, coroborate cu strategiile de dezvoltare durabilă şi inteligentă ale
mediului urban vizate de autorităţile din România, regăsim:
 promovarea dezvoltării orașelor mari ca poli de atracție pentru zonele
învecinate și motoare ale creșterii economice inteligente;
 susţinerea dezvoltării policentrice și echilibrate a teritoriului în vederea
realizării coeziunii teritoriale şi implicit a competitivității teritoriale;
 reconfigurarea orașelor mici și mijlocii, cu precădere a celor monoin-
dustriale, prin dezvoltarea de soluții de dezvoltare urbană integrată și
incluziune socială;
 promovarea orașelor verzi, a transportului urban sustenabil și a eficienței
energetice a clădirilor și iluminatului public;
 reabilitarea și modernizarea rețelei de drumuri rutiere în vederea
asigurării unui transport cât mai eficient;
 modernizarea sau construirea, acolo unde este cazul, a centurilor ocoli-
toare în vecinătatea orașelor, în vederea fluidizării transportului rutier;
 extinderea, reabilitarea și modernizarea infrastructurii tehnico-edilitare în
perspectiva dezvoltării durabile și administrării cât mai eficiente a
teritoriului;
 dezvoltarea infrastructurii de comunicații, în special pentru accesul
populației la conexiuni în bandă largă, în vederea eficientizării transfe-
rului de date și informații şi implicit facilitarea accesului la serviciile de
e-Learning, e-Educaţie, e-guvernare, e-Mediu, e-Sănătate. Rapoartele
arată că România ocupă ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce
priveşte rata de pătrundere a conexiunilor de mare viteză (figura 1);
 dezvoltarea infrastructurii de sănătate. Pentru cele mai multe unități
sanitare sunt necesare lucrări de reabilitare a clădirilor, precum și lucrări
de înnoire a echipamentelor existente și de achiziționare de noi echipa-
mente medicale performante și utile derulării activităților specifice;
 continuarea demersurilor privind dezvoltarea infrastructurii sociale. Cu
toate că acest sector a cunoscut o dezvoltare relativ ridicată în perioada
de programare 2007-2013, încă sunt necesare alocări financiare pentru
extinderea, reabilitarea, amenajarea, modernizarea și echiparea infra-
structurii de servicii sociale;
Sursa: Prelucrare proprie pe baza datelor furnizate de Eurostat.

http://ec.europa.eu/enterprise/sectors/ict/competitiveness/index_en.htm
Figura 1. Evoluţia ratei de pătrundere a conexiunilor de bandă largă

în ţările membre ale Uniunii Europene, în perioada 2002-2011
 modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii de învățământ, în special a

componentei cercetare-dezvoltare-inovare, prin reabilitarea, amenajarea,
extinderea și modernizarea acesteia;
 implementarea unei infrastructuri adecvate de transfer tehnologic între
mediul de cercetare și mediul de afaceri și susținerea procesului de
dezvoltare a inovării. Întrucât dezvoltarea sectorului cercetare-
dezvoltare-inovare reprezintă unul dintre factorii care pot potența
competitivitatea, se impune întărirea legăturii dintre mediul de cercetare
și cel de afaceri în perspectiva dezvoltării economiei bazate pe
cunoaștere, în prezent aceasta fiind aproape inexistentă. Rețeaua de
inovare și transfer tehnologic (ReNITT) numără numai 51 de entități,
dintre care 45 sunt acreditate, la care se adaugă patru parcuri științifice și
tehnologice autorizate, situate în toate regiunile de dezvoltare, în centre
care dispun de capacitate de cercetare și de absorbție a rezultatelor;
(figura 2)
Uniunea Europeană militează pentru ideea potrivit căreia statele membre

trebuie să identifice specializările cognitive cele mai adecvate pentru potenţialul
lor de inovare, în baza atuurilor şi capacităţilor lor. Totodată, principalul obiectiv
al investițiilor va reflecta nivelul de dezvoltare, dacă regiunile cele mai dezvoltate
pe plan tehnologic se vor concentra pe menținerea acestui avans, în timp ce
regiunile periferice vor încerca să recupereze decalajul și să se angajeze pe calea
excelenței.
Sursa: Prelucrare proprie pe baza datelor furnizate de Autoritatea Naţională pentru Cercetare
Ştiinţifică: http://www.ancs.gov.ro/.
Figura 2. Rețeaua de inovare și transfer tehnologic (ReNITT)
Pentru perioada 2014-2020, nu se mai aplică o strategie de sus în jos, ci se

pune accent pe procesul de descoperire antreprenorială, care implică
întreprinderile-cheie, centrele de cercetare şi universităţile într-un proces de
colaborare pentru a identifica cele mai promiţătoare zone de specializare dintr-un
stat membru sau dintr-o regiune, precum şi dezavantajele care împiedică inovarea
în acele teritorii.
2. Surse de finanţare nerambursabilă pentru o dezvoltare inteligentă

a oraşelor în perioada 2014-2020
În vederea atingerii tuturor acestor obiective, Uniunea Europeană a creat
instrumente structurale menite să vină în sprijinul centrelor urbane, investiţiile
teritoriale integrate (ITI) reprezentând noul mod de punere în aplicare, ce oferă un
pachet de finanţare provenind de la mai multe axe prioritare ale unuia sau ale mai
multor programe de intervenţii multidimensionale şi intersectoriale. ITI este
instrumentul ideal pentru susţinerea acţiunilor integrate în zonele urbane, întrucât

acesta oferă posibilitatea combinării finanţării în funcţie de diferite obiective
tematice, inclusiv combinarea finanţării provenind de la acele axe prioritare şi
programe operaţionale sprijinite din FEDR, FSE şi fondul de coeziune3.
Orice zonă geografică care are caracteristici teritoriale specifice poate face
obiectul unui instrument ITI, de la anumite cartiere urbane cu multiple condiţii
defavorabile, până la nivel urban, metropolitan, urban-rural, subregional sau
interregional. De asemenea, un instrument ITI poate determina realizarea de
acţiuni integrate în unităţi geografice independente, având caracteristici similare
în cadrul unei regiuni (de exemplu, o reţea de oraşe de dimensiuni mici sau
medii).
Pentru perioada 2014-2020, Uniunea Europeană consideră a fi oportună
coordonarea investiţiilor în jurul unor zone de dezvoltare identificate la nivel
regional cum ar fi diferitele categorii de „poli” sau centre urbane finanţate prin
actualul Program Operaţional Regional, oraşele monoindustriale sau zonele
periferice:
 dezvoltare urbană durabilă – un procent de minimum 5% din resursele
FEDR alocate se va concentra pe dezvoltarea de strategii care să
răspundă provocărilor economice, de mediu, de context şi sociale, axate
pe anumite oraşe şi localităţi şi puse în aplicare prin intermediul
instrumentului de investiţii teritoriale integrate (ITI);
 investiţii teritoriale integrate (integrated territorial investments) – care
să utilizeze resursele alocate pentru mai multe axe prioritare ale
programelor operaţionale în vederea dezvoltării urbane durabile şi
dezvoltarea de strategii integrate care să aibă ca obiectiv alte zone
definite;
 dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunităţii, abordare de
jos în sus în zone geografice limitate, cu grupuri locale de acţiune
similare iniţiativelor leader/urban.
Pe lângă acestea, în scopul încurajării soluţiilor noi şi inovatoare în
materie de dezvoltare urbană durabilă, FEDR poate sprijini, la iniţiativa
Comisiei, acţiuni inovatoare în limita unui plafon de 0,2% din contribuţia
totală a FEDR. Acţiunile inovatoare în mediul urban vor consta în
proiecte urbane pilot, proiecte demonstrative şi studii aferente de interes
european.
Aceste orientări strategice sunt însoțite de obligația României de a investi în
cercetare 2% din PIB, 1% din surse publice și 1% din sectorul privat.
3
Articolul 99 din propunerea de regulament de stabilire a unor dispoziţii comune privind fondurile
CSC 2014-2020.
3. Stadiul implementării proiectelor cu finanţare nerambursabilă destinate

dezvoltării sustenabile a oraşelor în perioada de programare 2007-2013
Pentru perioada de programare 2007-2013 Uniunea Europeană, prin politica
de coeziune, a pus la dispoziţia autorităţilor publice locale, agenţilor economici,
ONG-urilor, instituţiilor de învăţământ şi centrelor de cercetare o serie de
instrumente structurale în vederea atingerii obiectivelor sale.
Drept urmare, proiectele de investiţii destinate dezvoltării oraşelor,
demarate şi implementate în actuala perioadă de programare, care au vizat o
creştere armonioasă a laturilor economice, sociale şi de mediu, au beneficiat de
finanţare nerambursabilă în cadrul mai multor programe operaţionale. Între
acestea ponderea cea mai mare au avut-o:
a) Programul Operaţional Regional
Domeniul major de intervenţie 1.1: Planuri integrate de dezvoltare urbană
 proiecte depuse – 635, cu un grad de depunere de 143%;
 proiecte contractate – 415, cu un grad de contractare de 88%;
 proiecte finalizate – 17, ceea ce reprezintă 0,5% din alocarea FEDR.
Sursa: Prelucrare proprie pe baza datelor furnizate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi

Administraţiei Publice.
Figura 3. Stadiul implementării proiectelor în cadrul Domeniului major de intervenţie 1.1:

Planuri integrate de dezvoltare urbană
Prin finalizarea celor 17 proiecte, s-au obținut următoarele rezultate:

 achiziționarea și montarea a 12 sisteme de monitorizare video a zonelor
cu infracţionalitate ridicată în orașele: Roman, Botoșani, Huși, Suceava,
Filiași, Râmnicu Vâlcea, Băilești, Sânnicolau Mare, Lipova, Petroșani,
Petrila și Hunedoara;
 trei parcuri și zone de agrement reamenajate/reabilitate în municipiile
Slatina, Arad și Timișoara;
 reabilitarea sistemului de iluminat public în municipiul Suceava;
 reabilitarea unui cămin pentru persoane vârstnice în municipiul Alba
Iulia;
 peste 700.000 de beneficiari ai implementării celor 17 proiecte mai sus
menționate.
Axa prioritară 4: Sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri regional şi

local
Domeniul major de intervenţie 4.1: Dezvoltarea durabilă a structurilor de
sprijinire a afacerilor de importanţă regională şi locală
 proiecte depuse – 279 cu un grad de depunere de 326%;
 proiecte contractate – 68, cu un grad de contractare de 65%;


Dezvoltarea durabilă a structurilor de sprijinire a afacerilor
Prin finalizarea celor opt proiecte s-au obținut următoarele rezultate:

 opt structuri de sprijinire a afacerilor realizate/extinse;
 386 de locuri de muncă create în structurile de sprijinire a afacerilor,
dintre care aproximativ 44% pentru femei și 56% pentru bărbați.
Domeniul major de intervenţie 4.2: Reabilitarea siturilor industriale

poluate şi neutilizate şi pregătirea pentru noi activităţi
 proiecte depuse – 9, în valoare totală de 70,9 milioane euro, din care
contribuția comunitară solicitată era de 36,3 milioane euro (grad de
depunere de 133%);
 proiecte contractate – 6, în valoare totală de 60,4 milioane euro, din care
contribuția comunitară a fost de 31,0 milioane euro (grad de contractare
de 114%).
Domeniul major de intervenţie 4.3: Sprijinirea dezvoltării microîntre-

prinderilor
 proiecte depuse – 4.451, cu un grad de depunere de 251%;
 proiecte contractate – 1.674, cu un grad de contractare de 96%;


Sprijinirea dezvoltării microîntreprinderilor
Prin finalizarea celor de 865 proiecte s-au obținut următoarele rezultate:

 sprijinirea financiară a 865 de microîntreprinderi;
 3.855 locuri de muncă create în microîntreprinderile sprijinite financiar,
dintre care aproximativ 40% pentru femei și 60% pentru bărbați.
Analizate prin prisma structurii agenţilor economici, cele mai multe proiecte
finalizate aparțin domeniilor: industria prelucrătoare, sănătate şi asistenţă
socială și construcţii, care împreună concentrează 65% din numărul de proiecte
finalizate, 67% din numărul total de locuri de muncă create și 71% din contribuţia
comunitară plătită.
Raportând valoarea fondurilor comunitare plătite pentru toate cele 865 de
proiecte finalizate la numărul total de locuri de muncă create prin acestea, se
obține o valoare medie de 25.600 de euro fonduri comunitare pentru un loc de
muncă creat, cu un ecart de variație la nivel regional cuprins între 20-30.000 euro.
b) Programului Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii

Economice
În prezent, din totalul fondurilor structurale alocate României, 13,7% sunt
destinate cercetării, inovării și spiritului antreprenorial, comparativ cu o pondere
globală de 25% la nivelul UE. O mare parte a fondurilor structurale pentru
domeniul cercetare-dezvoltare-inovare au fost concentrate pe programe pentru
dezvoltarea infrastructurii și resurselor umane, iar ca realizări semnificative sunt
de menționat:
 sistemul integrat pentru implementarea serviciilor GEANT în rețeaua
RoEduNet;
 sistemul GRID pentru cercetarea din fizică și domenii conexe;
 accesul electronic la literatura științifică de cercetare, timp de trei ani, la
publicații și baze de date științifice din lume.
Pentru dezvoltarea capacității de cercetare a întreprinderilor, în vederea
creșterii nivelului de inovare și a competitivității pe piață, precum și crearea de
noi locuri de muncă în activitatea de cercetare-dezvoltare, au fost făcute investiții
precum cele de la:
 Măgurele – instalație pentru fizica radiației UV-VIS-IR-X (Optoelectronica
2001 SA);
 Otopeni – Centrul est-european de cercetare aplicativă integrată (MB
Telecom);
 Sibiu – Centrul de cercetare-dezvoltare „Polipharma Industries”.
De asemenea, prin intermediul Programului Operaţional Sectorial
Creşterea Competitivităţii Economice – Axa 2 – Cercetare, dezvoltare
tehnologică şi inovare pentru competitivitate, au primit sprijin peste
600 de operatori economici implicaţi în programe și proiecte realizate în

parteneriat cu universităţi și institute de cercetare.
Exemplele pot continua cu cele accesate în cadrul Programului Operaţional
Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, în cadrul căruia au fost implementate
proiecte pentru formare profesională continuă sau incluziune socială; sau în cadrul
Programului Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative, în cadrul căruia
s-au finanţat investiţii având drept scop dezvoltarea capacităţii instituţionale şi a
eficienţei administraţiilor publice, la nivel naţional, regional sau local, în vederea
îmbunătăţirii calităţii şi eficienţei furnizării serviciilor publice şi a unei dezvoltări
sustenabile a sistemului urban.
Concluzii
Diversele dimensiuni ale vieţii urbane – economică, socială, culturală şi de
mediu – sunt strâns legate între ele, iar succesul în materie de dezvoltare urbană
poate fi atins numai prin intermediul unei abordări integrate. Trebuie combinate
măsuri privind renovarea fizică a zonelor urbane, cu măsuri care promovează
educaţia, dezvoltarea economică, incluziunea socială şi protecţia mediului. În
plus, dezvoltarea unor parteneriate puternice între cetăţenii de la nivel local,
societatea civilă, economia locală şi diversele niveluri de guvernare reprezintă o
cerinţă obligatorie.
Un accent crescut va trebui pus pe dezvoltarea „orașelor verzi”, prin
amenajarea de spații verzi, dezvoltarea iluminatului public din surse regenerabile
de energie, modernizarea transportului urban pe baza folosirii biocarburanților cu
emisii reduse de gaze cu efect de seră etc. De asemenea, pentru perioada de
programare următoare se va acorda o atenție sporită eficienței energetice a
clădirilor, în actuala perioadă proiectele de acest tip fiind în stadiul de pilot.
Nu în ultimul rând, obiectivul 2% PIB investiții în sectorul cercetare-
dezvoltare, pentru anul 2020, este foarte ambițios și va fi dificil de atins, având în
vedere atât angajamentul bugetar actual, cât și nivelul scăzut al finanțării
cercetării de către mediul privat. Acest obiectiv ar putea fi atins numai în cazul
unui context de consolidare fiscală inteligentă şi al prioritizării științei și
tehnologiei ca pondere în bugetul general consolidat.
Bibliografie
Florescu Daniela, Analysis of public investments made in innovation research and development in
Romania, Sibiu, Editura Universităţii Lucian Blaga, 2013), 731-737
Onescu Lilian, Fondurile europene – un plus de valoare adus culturii româneşti, Bucureşti,
Institutul Naţional de Cultură, 2013
Onescu Lilian şi Florescu Daniela, Finanţarea proiectelor europene, București, Editura
Economică, 2013
http://www.ancs.ro
http://amposcce.minind.ro/
http://ec.europa.eu/enterprise/policies/innovation/regional-innovation/index_en.htm
http://ec.europa.eu/regional_policy/sources.htm
http://www.insse.ro
http://www.oecd.org/statistics/
http://uefiscdi.gov.ro
Practici de locuire şi tipuri de segregare
rezidenţială în comunităţile de romi din periferiile
urbane româneşti
Lect. univ. dr. Andra Jacob Larionescu
Facultatea de Arhitectură „Spiru Haret”,
cercetător asociat laboratoire PAVE. ENSAP, Bordeaux, France
Studiul prezintă diferite cazuri de segregare rezidențială în comunități de

romi situate la periferia orașelor Dorohoi, Piatra Neamț, Roman (cercetări de teren
realizate la începutul anului 2006), Râșnov, Avrig și Răcari (cercetări de teren
realizate în toamna anului 2013), urmărind în acelaşi timp să evidențieze anumite
modele și practici de locuire specifice populației din aceste zone. Într-adevăr,
morfologia locuinței reflectă practicile sociale şi de locuire ce caracterizează un
anumit grup, putând fi privită ca o obiectivare a modului de viaţă al acestuia, a
tradiţiilor, obiceiurilor și valorilor sale. Mai mult, interacțiunea familie-locuință
nu se derulează doar într-un sens, ci în ambele sensuri: nu numai că locuința este
un produs al familiei care o construiește sau amenajează, dar locuinţa însăși
influențează pe locuitorii ei, fiind strâns legată de statutul educațional și
ocupațional al acestora. De aceea, a impune un plan al locuințelor fără o bază în
practicile de locuire ale beneficiarilor este sortită eșecului, dovadă pavilioanele
proiectate de celebrul arhitect Le Corbusier la Pessac.
Lucrarea este alcătuită din trei secțiuni. Prima trasează cadrul teoretic și de
analiză a practicilor de locuire şi a segregării rezidenţiale, proprii acestui grup
etnic, în timp ce a doua include mai multe cercetări de teren în comunităţi de romi
din oraşele menţionate mai sus. A treia secţiune cuprinde concluzii şi recomandări
utile în construirea intervenţiilor care vizează îmbunătăţirea condiţiilor de locuit
pentru populaţia de etnie romă.
1. Introducere
Locuința, pentru majoritatea oamenilor, este cel mai mare și cel mai
costisitor obiect privat prin care indivizii pot să-și afirme identitatea. Este folosită
pentru a afișa înaintea altora cine este persoana, cărei clase sociale îi aparține, ce
stil de viață și ce gusturi are, cu alte cuvinte, pentru a-i ajuta pe ceilalți să situeze
potențialii indivizi în cadrul structurii sociale. (Duncan, 1985:135)
Locuința este strâns legată de statutul educațional și ocupațional al
persoanei, ea este un instrument de diferenţiere care ne informează despre poziția
socială și habitus-urile proprietarilor (Segalen şi Le Wita, 1993). Extinzând aceste
observații la nivelul cartierului, constatăm că acestea vorbesc, asemenea unor
„texte”, despre structura populaţiei și problemele sociale pe care le circumscriu,
după cum observa și Lefebvre: „Orașul este trasarea pe teren a raporturilor
sociale”. Prin urmare, abordarea spațiului locuit ar trebui făcută ținând cont de
raporturile care se stabilesc între spațiu și „diferitele entități sociale (familie,
rudenie, clasă, grupuri, organizații, genuri)” (Segaud 2007:51), ca și între acesta și
domeniile variate ale realității sociale precum sfera valorilor sociale, sfera
economică, politică, simbolică, religioasă etc., deoarece „spațialul oferă socialului
resurse și îi impune constrângeri” (Charmes, 2007:142).
În acest sens, studiul de față se situează la intersecţia a două discipline:
sociologie și arhitectură, îmbinând analiza sociologică a locuirii comunităților
rome cu expresia arhitecturală și materială a acesteia. Cercetarea explorează astfel
relația locuință socială-locatar, în raport cu modelele comportamentale şi stilurile
de viață specifice grupurilor de romi analizate, încercând în acelaşi timp să traseze
principalele tipuri de segregare rezidențială întâlnite în mediul urban la populaţia
de etnie romă. Pe baza acestei analize, vom încerca să găsim soluții utile pentru
amplasarea, proiectarea şi amenajarea locuințelor destinate comunităţilor de romi,
în strânsă legătură cu specificul lor cultural. Într-adevăr, în cazul romilor căldărari
din Paris, Williams (1982) observă că, deşi au fost obligaţi să părăsească taberele
de corturi în care trăiau şi au fost dispersaţi printre neromi, aceştia tot nu s-au
integrat, ci şi-au menţinut practicile de locuire, stilul de viaţă şi activităţile
economice. Odată ajunşi proprietari ai noilor locuinţe individuale (în care au ales
să locuiască pentru a evita relocarea în ansamblurile de locuinţe colective, printre
neromi), ei au desfiinţat pereţii de compartimentare pentru a obţine o cameră
mare, multifuncţională (bucătărie, sufragerie, cameră de zi etc.), destinat familiei
lărgite. În plus, asigurau fiecărui fiu proaspăt căsătorit un spaţiu destinat noului
cuplu: o anexă existentă transformată în dormitor, o extindere (fără autorizaţie) a
casei iniţiale sau chiar o remorcă parcată în curte 1 . În acest fel, „căldărarii
recreează pattern-ul spaţial altădată găsit în cort” (Williams, 1982:331), când, cu
fiecare cuplu care se întemeia, ei instalau un nou cort 2 . În ceea ce privește
populația de etnie romă din România, Zamfir și Zamfir (1993: 34), constată că
„locuința nu a reprezentat pentru modul de viață tradițional al romilor o valoare
specială”, în majoritatea cazurilor întâlnite pe teren locuințele fiind neîngrijite,
neexistând o preocupare specială pentru amenajarea interiorului sau aspectul
exterior al acestora. Lipsa de interes este evidentă, indiferent de statutul locuinței:
construită, cumpărată sau închiriată.
Conform recensământului din 2011, populaţia de etnie romă reprezintă 3%
din populaţia stabilă a României. O mare parte din romii din mediul urban (66%)
locuiesc în zonele periferice ale oraşelor (BIR, 2007). Mai mult, majoritatea
comunităţilor de romi cu probleme foarte mari sunt amplasate la marginea
localităţilor, atât în rural, cât şi în urban (Sandu, 2005). Studiul realizat în cadrul
BIR (2007) indică faptul că 74% dintre romii din urban locuiau într-o casă la
curte. În 46% dintre cazuri, acestea erau construite dintre zidărie (piatră, cărămidă,
bca) şi în 44% dintre cazuri, din paiantă sau chirpici. În 73% dintre cazuri,
locuinţele aveau closet în curte, iar în 7% dintre cazuri nu aveau deloc closet. În
41% dintre cazuri locuitorii aduceau apă dintr-o fântână sau cişmea publică. În
plus, 75% din locuinţele romilor din urban erau încălzite cu sobe (BIR, 2007). În
zonele periferice din mediul urban (în 62% dintre cazuri) starea drumurilor era
foarte proastă, proastă sau drumurile lipseau cu desăvârşire. (BIR, 2007)
Pe de altă parte, în urbanul românesc, segregarea rezidenţială a romilor
constituie o problemă deoarece împiedică integrarea socială a acestora şi accesul
lor la utilităţi publice şi servicii educaţionale de calitate. Într-adevăr, 63% din
romii din mediul urban au cel mult opt clase absolvite, în timp ce 13% nu au nicio
formă de şcolarizare3. În plus, izolarea geografică a acestora are consecinţe negative
asupra accesului la serviciile de transport public, de sănătate şi culturale4. Sondajul
PROROMI (Sandu, 2005) a evidenţiat un număr de aproximativ 120 de comunităţi
de romi cu probleme foarte mari, legate de venituri, accesibilitate şi infrastructură.
Gospodăriile de romi din cadrul acestor comunităţi au un număr mai mare de
membri şi un nivel scăzut de şcolarizare, prezentând valori şi stiluri de viaţă de tip
tradiţionalist (Sandu, 2005). Prin urmare, nu este de mirare faptul că densitatea
locuirii este mai ridicată în cazul familiilor rome. Acest fapt, alături de alţi factori
1
Locuințele astfel reconfigurate nu mai puteau fi însă vândute neromilor, deoarece nu
corespundeau stilului lor de viață, de aceea căldărarii din Paris erau nevoiți să-și caute
cumpărătorii printre familiile de romi.
2
De altfel, Williams subliniază că „în dialectul căldărar, tsera (cort) încă înseamnă cuplu”.
(Williams, 1982:331)
3
Prelucrare secundară a datelor din recensământului populației şi al locuințelor, 2011.
4
http://www.errc.org/, accesat pe 27 nov. 2013.
precum situaţia materială precară, exploatarea prin muncă a copiilor de către

adulţi, obiceiuri şi stiluri de viaţă diferite (cum ar fi, mai ales în cadrul
comunităţilor tradiţionale, căsătoriile între minori) de cele ale populaţiei
majoritare, toate contribuie la diminuarea performanţelor şcolare în cazul elevilor
romi, putând conduce la absenteism şi chiar abandon şcolar: „... copiii rămân
prinşi în două lumi diferite: cea a şcolii, unde sunt educaţi într-un anumit sens, şi
cea a realităţii cotidiene căreia îi aparţin, caracterizată de coduri sociale şi seturi
de valori diferite.” (Fleck şi Rughinis, 2008:146)
2. Tipuri de segregare rezidenţială în comunităţile de romi din periferiile

urbane româneşti
În urbanul românesc, segregarea rezidenţială a populaţiei de etnie romă
îmbracă două forme, şi anume:
– segregare rezidenţială neintenţionată – aşezări formate spontan ca urmare
a condiţiilor sociale şi economice şi a unor factori de natură etnică şi
culturală;
– segregare rezidenţială intenţionată, rezultată din acţiuni şi politici publice
dezvoltate de autorităţile locale.
2.1. Exemple de segregarea rezidenţială neintenţionată
2.1.1. Râşnov, judeţul Braşov

La recensământul din 20115, în oraşul Râşnov au fost înregistraţi 268 de
romi (din 15.022 de locuitori) şi 26 de vorbitori de romani. Cu toate acestea, se
apreciază că numărul real al romilor din localitate este mai mare (în jur de 1.000
de persoane). Capitalul uman extrem de scăzut se reflectă şi în principale surse de
venit ale gospodăriilor de romi din Râşnov: alocaţii pentru copii şi ajutor social.
Un angajat al primăriei afirmă însă că aceștia refuză să muncească mai mult de
jumătate de oră pe zi, deși s-ar fi putut angaja la serviciul de salubritate din
Braşov.
În Râşnov, 85% dintre gospodării au baie în locuinţă şi 93,4% dispun de
alimentare cu apă în locuinţă. Cu toate acestea, romii din localitate, grupaţi la
periferia oraşului, în zona şoselei Predeal, în zona numită „țigănie”, trăiesc în
condiţii precare6, anumite locuinţe fiind lipsite de condiţii minime de igienă (fără
apă în gospodărie sau closet). Nu există un PUZ pentru această zonă. Locuințele
de la șosea beneficiază de acces la reţeaua de apă a orașului (dar nu și de rețea
publică de canalizare) și sunt conectate la rețeaua de energie electrică. Romii care
au construit adăposturi sau case pe terenul primăriei se alimentează cu apă de la
5
http://www.recensamantromania.ro/rezultate-2/, accesat pe 21 noiembrie 2013.
6
Nu există un proiect de locuinţe sociale în Râşnov, deşi cereri ar fi, inclusiv de la români.
cişmeaua stradală. Furnizorul de energie electrică refuză să extindă reţeaua în

această zonă pentru a evita branșarea abuzivă a anumitor gospodării de romi. Pe
de altă parte, romii care nu au acte de proprietate asupra terenului se află în
imposibilitatea de a încheia un contract cu furnizorul de energie electrică. Romii
au locuit aici încă din perioada regimului comunist, dar nu erau atât de numeroși.
Comunitatea a ajuns la dimensiunea actuală atât prin creșterea natalității, cât şi
prin căsătoriile încheiate, concubinaj de fapt, majoritatea bărbaţilor venind aici din
alte localități. De curând (în noiembrie 2013), primăria a pietruit drumurile din
zona șoselei Predeal, dar au primit reclamaţii că piatra era furată înainte de a fi
aşezată, pentru ca apoi să fie vândută. Au avut probleme şi cu colectarea gratuită a
deșeurilor menajere din zona de locuire precară, recipienții furnizați de primărie în
acest scop fiind utilizați la colectarea (cu plata serviciilor) deșeurilor din întreaga
zonă.
Case realizate din materiale recuperate
Intrarea în țigănie Locuință construită de o organizație religioasă

pentru o familie de romi. Mama era însă nemulțumită
de faptul că locuința nu este finisată si nu beneficiază
de utilități
2.1.2. Avrig, judeţul Sibiu

La recensământul din 20117, în oraşul Avrig au fost înregistraţi 180 de romi
(din 12.815 locuitori) şi 93 de vorbitori de romani. Din date neoficiale, procentul
de romi s-ar ridica la 10% (peste 1.200 de romi). Aceștia au un nivel scăzut de
educaţie8 şi se inserează greu pe piața muncii. Romii locuiau în Avrig înainte de
1989, dar o parte au venit după căderea regimului comunist. Romii sunt grupați în
special pe străzile Badea Cârțan, Râului şi Unirii. În Avrig o mare parte din
gospodării (77,6%) au baie şi dispun de alimentare cu apă în locuinţă (83,2%). Cu
toate acestea, locuinţele romilor săraci nu sunt racordate la reţeaua de apă a
oraşului. Într-adevăr, multe locuinţe au fost construite ilegal, prin urmare, nu pot
avea acces la utilitățile publice. La capătul străzii Râului, la marginea oraşului,
este amplasată casa mamei lui Nicolae Romulus Mailat, autorul crimei din Italia,
din 2007. În octombrie 2013, mama acestuia, împreună cu cele două fiice ale ei,
se pregătea să emigreze în Franţa, de aceea cele două fete (eleve în clasa a VII-a şi
a VIII-a) au fost retrase de la şcoală, urmând să continue studiile în ţara de
destinaţie. Numele fetelor fusese schimbat din Mailat în Tincu, după numele
mamei. Este poate o modalitate de a scăpa de stigmatul unui nume asociat cu
crima din Italia.
7
http://www.recensamantromania.ro/rezultate-2/, accesat pe 21 noiembrie 2013.
8
STRATEGIA DE DEZVOLTARE DURABILĂ A ORAȘULUI AVRIG 2008-2013,
http://primaria-avrig.ro/wp-content/uploads/2012/02/strategia_de_dezvoltarea_avrig.pdf, accesat la
5 decembrie 2013.
2.1.3. Răcari, judeţul Dâmboviţa

În 2004, comuna Răcari9 a fost declarată oraș. La recensământul realizat în
201110, au fost înregistraţi 292 de romi (din 6.930 de locuitori) şi 146 de vorbitori
de romani. Romii locuiesc mai ales în satul Mavrodin, astăzi parte a oraşului
Răcari. Satul Mavrodin este situat la periferia oraşului, fiind despărţit de acesta de
o linie de cale ferată. Cei mai mulţi romi desfăşoară munci ziliere sau activităţi
ocazionale, ori se ocupă cu vânzarea florilor. Romii s-au grupat în satul Mavrodin
înainte de 1989. Iniţial, în sat locuiau câteva familii de romi. Treptat,
s-au stabilit aici rude ale acestora datorită localizării favorabile: mai aproape de
Bucureşti, în proximitatea pădurii şi a haltei de cale ferată Ghergani. Romii au
cumpărat pământ şi case în sat, deci aşezarea nu are un statut juridic incert precum
în cazurile prezentate anterior. Cu toate acestea, am întâlnit și locuințe
improvizate, amplasate la marginea satului sau pe terenuri aparținând unor
persoane fizice.
9
http://ro.wikipedia.org/wiki/Racari, accesat la 30 noiembrie 2013.
10
http://www.recensamantromania.ro/rezultate-2/, accesat la 21 noiembrie 2013.
2.2. Exemple de segregare rezidenţială intenţionată
2.2.1. Dorohoi, judeţul Botoşani

La recensământul din 201111, în municipiul Dorohoi, se înregistrau 375 de
romi (din totalul de 24.309 locuitori) şi 107 vorbitori de romani. În Dorohoi, din
cele 83 de locuinţe aparţinând domeniului public, 40 au fost destinate comunităţii
rome. Acestea din urmă au fost construite de primăria municipiului Dorohoi12 prin
intermediul programului PHARE 2002 „Strategia naţională de îmbunătăţire a
situaţiei romilor” (patru locuinţe) şi cu fonduri de la Secretariatul General al
Guvernului (36 de locuinţe). Cele patru locuinţe construite prin programul
PHARE sunt compuse fiecare din două apartamente, beneficiind de încălzire
centrală şi utilităţi publice, fiind racordate la reţeaua de apă, de gaz şi de
electricitate. Locuinţele au fost amplasate în cartierul Drochia, în apropierea
satului Broscăuţi şi a staţiei de epurare a apei menajere ce constituie o sursă de
disconfort (în special vara). Deşi apreciate pentru suprafaţa locuibilă de care
dispun şi facilităţile pe care le oferă (precum baie şi bucătărie în locuinţă), noile
case nu au contribuit la ridicarea stigmatului ce caracterizează acest grup etnic,
din contră, ele sunt numite „grajduri” de localnici, din cauza datorită aspectului
exterior (construite pe parter, în regim înşiruit) şi, probabil, a amplasamentului
specific, la marginea oraşului: „...că aşa se numesc astea [casele], îs vagoane,
grajduri mai bine spus..., unde la grajduri, la Broscăuţi? Aşa spune toată lumea din
oraş, aşa spune, ...odată ce îi una lângă alta...”.
Locuinţe sociale înșiruite, Dorohoi
11
12
http://www.primariadorohoi.ro/images/media/dezvoltarelocala/slocala.pdf, accesat pe
Romii din cartierul Drochia trăiesc din comerţul cu nuci: „... în fiecare casă
de altfel, o cameră este plină până în pod cu saci de nuci”, observă un jurnalist13.
Ei sparg nucile acasă şi miezul îl vând la piaţă. Cât despre cojile nucilor, le
schimbă pe lapte sau cartofi (un fel de troc) deoarece sunt folosite de localnici
drept combustibil solid: „decât să mergem la furat mai bine, uită aşa, muncim”,
afirmă una dintre persoanele intervievate, de etnie romă.
La curățat de nuci. O activitate la Saci cu nuci depozitați în cameră

care participă întreaga familie
Anumiți locatari romi obișnuiesc să aprindă focul în drum sau lângă casă,
deoarece, aşa cum ne explică o româncă din comunitate, „...sunt mulţi cari li e
frică să umble cu butelia. Pun cărămizi şi dedesubt pun bucăţi de lemne, cartoane,
plastic, ştiu eu ce mai pun ei”. Când locuia împreună cu ei în centrul oraşului,
romii aprindeau focul în curte, afumându-i rufele. Această practică este continuată
şi în noul cartier. Astfel, pentru ca să se poată spăla, o femeie încălzea apa afară,
într-un cazan, folosind coji de nucă, căci „altfel ne-ar mânca păduchii aicea ne-ar
mânca.” (interviu Drochia, 2006)
Un alt locatar considera că distanţa prea mare faţă de oraş (3,5 km)
constituie un obstacol în frecventarea grădiniţei de către cei mici. Într-adevăr,
majoritatea copiilor frecventau şcoala, nu însă şi grădiniţa, deoarece aceasta (ca şi
şcoala de altfel) era localizată la o distanță considerabilă de cartierul Drochia şi, în
timpul sezonului rece, cei mici se îmbolnăveau, fiind obligați să parcurgă drumul
pe jos. În plus, părinţii doreau ca primăria să asigure transportul şcolar pentru a
soluţiona problema absenteismului. Într-adevăr, cei mai mulţi copii romi sunt
lipsiţi de orice educaţie preşcolară, fapt ce explică rezultatele slabe la învăţătură şi
chiar abandonul şcolar de mai târziu. (Fleck şi Rughinis, 2008)
13
http://stiri.acasa.ro/social-125/vesti-bune-despre-tigani-ghetoul-din-dorohoi-101210.html, accesat la
23 noiembrie 2013.
2.2.2. Piatra Neamţ, judeţul Neamţ

La recensământul din 201114, în municipiul Piatra Neamţ, se înregistrau 827
de romi (din 85.055 de locuitori) şi 440 de vorbitori de romani. Autorităţile locale
din Piatra Neamţ au hotărât evacuarea locatarilor din mai multe blocuri ocupate
ilegal şi relocarea acestora în cadrul noilor locuinţe sociale – realizate prin
reconversia funcţională a unor foste ferme de păsări – amplasate în cartierul
Speranţa, la periferia oraşului. Blocurile evacuate fuseseră distruse de romii care
le ocupaseră în mod ilegal, dar care, cu timpul, îşi făcuseră mutaţii în aceste
imobile, după cum povesteşte un fost locatar: „când m-am mutat eu acolo, la
blocul 18, era rai, nu erau ţigani, era foarte frumos, da după ce-au năvălit toţi...,
oamenii au plecat de acolo c-o văzut că s-au adunat ţigani, unde-o avut
posibilităţi... şi în locul lor au venit ţigani. Au distrus tot, cel puţin în cinci ani nu
mai spun, uşi, geamuri, canalizări, nu mai existau”. Acolo, în blocul 18,
garsonierele, încălzite cu sobe cu lemne, nu aveau nici baie, nici bucătărie. În
plus, anumiţi romi creau probleme, după cum îşi aminteşte o mamă româncă: „ştiu
ce-am tras..., ba le lua jucăriile, ba îi înjura, ba învăţa mii de mii de prostii...,
ne-am săturat de ei”. Din acest motiv, deşi noile garsoniere din cartierul Speranţa
îi puteau oferi condiţii de locuit mai bune, această familie a preferat să fie relocată
în altă parte, departe de foştii ei vecini romi: „decât să merg acolo cu ţigani, cu
scandal, cu panarama, nu, nu, nu, păcat că le-o dat lor locuinţele alea..., i-o
îngrămădit pe toţi acolo, toţi ţiganii, toţi puşcăriaşii, toţi hoţii, bandiţii, i-o
îngrămădit acolo” (interviu cartier Speranța, Piatra Neamț, 2006). Într-adevăr,
noile blocuri de locuinţe sociale au devenit un fel de ghetou al romilor evacuaţi.
Soluţia adoptată nu a rezolvat problema, aceasta fiind doar „relocată” la periferia
oraşului: „ei au luat uşile [de la intrarea în blocurile de locuinţe sociale] şi...
probabil le-au valorificat că erau metalice... să-şi pună altele pentru că n-are rost
să-i pui o uşă, a doua zi dispare iarăşi” (interviu cu asistent social, Piatra Neamţ,
2006). Astfel, pattern-urile comportamentale ale grupului de romi au rămas
neschimbate, după cum observă mama a doi copii mici: „... gălăgie pe hol,
înjurături, câte şi mai câte...” (interviu cartier Speranța, Piatra Neamț, 2006). Din
acest motiv, copiii ei „se joacă singuri... pe afară dacă iasă, îmi stau la geam, stau
acolo la geam la mine, ca să-i văd să nu îi bată ceilalţi copii... de multe ori mi-au
intrat în casă peste copii când am fost la serviciu... au intrat peste ei în casă şi i-au
bătut, că am avut pomul şi au vrut să ieie din pom ciocolată şi aşa mai departe”
(interviu cartier Speranța, Piatra Neamț, 2006). Ca urmare, această tânără mamă
se află în relații de bună vecinătate cu o singură familie din blocul în care
locuieşte.
14
Obiceiurile, caracterul şi sistemul de valori ale unui grup sau individ nu pot
fi însă schimbate doar prin modificarea cadrului construit, deoarece ele au o „forță
structurantă” (Kaufmann, 1997), fiind înscrise profund în însăşi fiinţa acestuia:
„acum, ca adult foarte greu să-l mai şlefuieşti, când ei au nişte comportamente
deja înrădăcinate” (interviu cu asistent social, Piatra Neamţ, 2006). Acest lucru
este valabil şi pentru practicile de locuire specifice grupului de romi analizat: „nu
prea îl aruncă [gunoiul] unde trebuie... de pe geam aruncă, rareori duc ei căldare
de gunoi la gunoi... ori îl torn în grupul sanitar şi înfundă canalizarea, deseori vine
vidanja, săptămânal, dacă nu chiar de două ori pe săptămână...” (interviu cu
asistent social, Piatra Neamţ, 2006). În plus, mutarea dintr-un imobil de locuinţe
colective în altul a contribuit şi mai mult la prezervarea vechilor practici de
locuire, spaţiile comune devenind atât locuri de socializare, cât şi de conflict:
„ei trăiesc într-un fel de turmă, sunt cu uşile deschise..., doar când e să se culce
închid uşile” (interviu cu asistent social, Piatra Neamţ, 2006). Din acest motiv,
apar şi conflictele: „prea aglomerat aicea, se ia la ceartă de la copii, alţii se mai
bat, se mai ceartă... dacă era să mute 5-6 familii într-o parte, cinci-șase într-o
parte... face şi belele, şi bătăi, de la băutură se-ntâmplă multe” (interviu bărbat
rom, cartier Speranţa, Piatra Neamț, 2006). De asemenea, spiritul de tip
„debrouillard”, care constituie o trăsătură utilă şi necesară supravieţuirii în noua
economie de piaţă, atât pentru romi, cât şi pentru alte categorii sociale
defavorizate, se manifestă adesea spre paguba altora: „pentru că dacă usuc hainele
afară, ăia de la F1 fac foc, că au sobe acolo..., cu cauciucuri, cu ce apucă şi, ei cu
papuci, şi în loc să mi le iau curate [rufele] de pe sârmă, mi le iau afumate...”
(interviu cu locatar, Speranţa, Piatra Neamț, 2006). O măsură cu mai multe şanse
de reuşită ar fi renunţarea la culoarul comun şi individualizarea accesului în
locuinţa socială, deoarece în acest mod locatarii romi nu s-ar mai întâlni zilnic şi
diversele motive de ceartă ar înceta, ca şi alte activităţi „de şatră”. (interviu cu
asistent social, Piatra Neamţ, 2006)
O altă problemă ce decurge din segregarea rezidenţială a romilor la periferia
oraşului este legată de absenteismul şcolar, după cum povesteşte o mamă (a 11
copii) de etnie romă: „eu n-am nicio condiţie să dau copiii la scoală...”, şcoala
situându-se la o distanţă considerabilă de locuinţele sociale din Speranța. În opinia
ei, o şcoală în cartier ar rezolva problema: „i-aş trimete aicea în cartier, da, i-aş
trimete la şcoală, aşa, e prea departe”. (interviu locatar rom, Speranța, Piatra
Neamț, 2006)
2.2.3. Roman, judeţul Neamţ

La recensământul din 201115, în municipiul Roman se înregistrau 1.549 de
romi (din 50.713 locuitori) şi 986 de vorbitori de romani. Cele 200 de locuinţe
publice din strada fabricii, amplasate în apropiere de fabrica de zahăr, în grajdurile
dezafectate ale fostului IAS Roman, au fost construite cu bani din bugetul local şi
din bugetul statului. Complexul include două magazine, capelă, școală şi
dispensar. Cele patru blocuri adăpostesc 600-700 de persoane 16 , din care doar
10% sunt români, majoritatea fiind de etnie romă. Aici locuiesc persoane care au
fost evacuate din imobile unde aveau datorii. Cei mai mulți au fost relocați aici
din blocul NATO17, un bloc de garsoniere, în care, zi şi noapte, locatarii tulburau
liniștea publică prin lupte cu săbii şi cuţite. Situaţia însă nu s-a schimbat în noul
15
16
Conform declarațiilor primarului, în jur de 75% dintre familiile care locuiesc aici sunt foști
pușcăriași.
17
Acolo era un miros „cumplit”, iar „rahatul era stratificat pe ani”, pe lângă ploșnițe și șobolani
(interviu angajat primărie, Roman, 2006). În prezent blocul NATO este reabilitat și
recompartimentat.
amplasament, deoarece, şi aici, „scandalul este o chestie la ordinea zilei” (interviu

angajat primărie, Roman, 2006). Blocurile nu sunt racordate la rețeaua de gaze, iar
grupurile sanitare sunt comune, la fel, și sursele de apă. Camerele sunt încălzite cu
sobe, locatarii primind ajutorul de încălzire oferit de guvern, iar lemnele le
depozitează fiecare unde are posibilitatea. Suprafaţa unei camere este în jur de 30 mp.
După cum observăm în cazul locuinţelor publice destinate romilor din
municipiul Roman, vechile practici de locuire supravieţuiesc în noua locaţie, după
cum povesteşte unul dintre locatari, o româncă: „s-o scos cărămida dinăuntru, s-au
scos uşile, una câte una..., era totuşi ceva făcut dacă ar fi fost să păstreze..., dar în
momentul când au fost aduşi... cei cu cai, cu căruţe, cu porci..., când au fost aduşi
ăstălalți din oraş cu cai şi căruţe, atunci a fost marele dezastru pentru că şi-au
făcut grajduri..., da, şi-au făcut grajduri în geamul meu cum ar veni şi m-au
afectat, dacă eu stau cu mirosul de bălegar şi cu caii acolo, eu mai pot ţine
vreodată geamul deschis? Uşa când o deschid îmi intră câinii în casă...” (interviu
locatar, Roman, 2006). La cele patru blocuri de locuinţe publice („grajduri”, cum
le numeşte ea), erau trei grupuri sanitare construite în exterior, fiecare având opt
cabine. Romii au luat cărămida de la grupurile sanitare şi au vândut-o. Mai mult,
unii au scos şi termoizolaţia de vată minerală de la tavanele locuinţelor pentru a o
valorifica – o vindeau la vilele care se construiau în oraş (interviu locatar, Roman,
2006). Locatarii care primesc ajutor social sunt obligați să presteze ore în folosul
comunităţii, prin urmare, primăria le-a cerut să realizeze acest lucru la ei, în jurul
blocurilor, dar fără succes deoarece „nu-s învăţaţi să muncească”. (interviu
angajat primărie, Roman, 2006).
În opinia primarului municipiului Roman, educaţia este elementul-cheie în

soluţionarea problemei deoarece „această etnie se integrează foarte greu în
societate” şi din acest motiv „trebuie să pornim, după părerea mea, de la educaţie,
trebuie să facem tot efortul pentru ca această etnie să înveţe..., să fie cât mai mulţi
cu carte pentru ca peste 10 ani sau 15 ani de zile să ai un interlocutor..., marea
majoritate sunt abrutizaţi de zeci de ani de puşcărie pe care i-au făcut (înainte de
1989)... marea majoritate nu lucrează, marea majoritate nu vor să lucreze şi ce este
mai grav că marea majoritate nu au niciun fel de meserie...”. (interviu primar,
Roman, 2006).
Locuinţa şi zona rezidenţială sau cartierul căreia îi aparţine individul este un
obiect de etalare, mai mult sau mai puţin conştientă, a statutului social al acestuia:
„– ...asta-i percepţia oraşului, aşa ne vedem noi, într-un ansamblu de
cerşetori, fete de traseu, hoţi de buzunare, răpănoşi..., am fost o dată în standuri
(magazine mici din oraş) în vară şi am cumpărat nişte hăinuţe, şi eram curat
îmbrăcat şi eu şi sora mea, şi fetele ne cunoşteau unde stăm şi au dat cu șprei,
după ce am plecat eu de la ea de la raion....” (interviu locatar, Roman, 2006)
3. Concluzii
Aşa cum am arătat în secţiunea precedentă, simpla acţiune de relocare a
romilor în locuinţe sociale situate la periferia oraşelor nu modifică pattern-urile
comportamentale ale acestora, din contră, situaţia se poate agrava când trăiesc
izolaţi la marginea localităţii, departe de şcoli, spitale şi alte instituţii publice şi

culturale, ori în apropierea unei surse poluante (depozit deșeuri, staţie de epurare
etc.). Orice intervenţie la nivel de habitat în comunităţile de romi ar trebui să aibă
la bază o abordare participativă, cu implicarea grupului-ţintă, a populaţiei
majoritare din zonele limitrofe şi a diferitelor ONG-uri, fundaţii şi instituţii
implicate în ameliorarea condiţiilor de viaţă ale acestui grup etnic. Mai mult, este
indicat ca operaţiunile de relocare sau atribuire de locuinţe de urgenţă/sociale
pentru romi şi alte categorii defavorizate să fie articulate cu acţiuni de educare a
copiilor şi adulţilor vizaţi, care să conducă la o altă atitudine faţă de cadrul
construit (locuinţele şi spaţiul urban în care acestea sunt inserate). Iniţierea unor
programe de pedagogie experimentală, care să ofere atât adulţilor, cât şi copiilor
competențele necesare integrării în societate. Astfel de programe s-ar putea axa pe
educarea gustului estetic şi pe responsabilizarea faţă de mediul înconjurător. O altă
direcţie de intervenţie ar putea consta în învăţarea procedeelor de autoconstrucţie şi
refolosire/reciclare a materialelor, cu scopul de a îmbunătăţi calitatea vieţii
grupului-ţintă, valorificând în acelaşi timp experiența acestuia în exploatarea
materialelor refolosibile/reciclabile. De asemenea, orice ansamblu de locuinţe
sociale care adăposteşte un număr însemnat de romi trebuie gândit şi proiectat în
funcţie de profilul şi nevoile (de ordin material, cultural, social şi spiritual)
populaţiei-țintă căreia i se adresează. Astfel, având în vedere faptul că majoritatea
romilor din România locuiesc la casă cu curte şi deoarece spaţiile comune ale
blocurilor ocupate de romi nu sunt întreţinute, conducând chiar la apariţia
conflictelor, o soluţie ar fi proiectarea unor locuinţe sociale sau de urgenţă de tip
izolat, care dispun de o mică curte/gradină individuală, ca şi de anexele necesare.
În ceea ce priveşte structura şi configuraţia locuinţelor, acestea ar putea fi
modulare (numărul de module variind în funcţie de mărimea gospodăriei), sau
realizate din materiale de construcţie recuperate, cu participarea familiei extinse
(autoconstrucţie) sub directa îndrumare a unui specialist. Sistemul de încălzire cu
sobe cu lemne, closetul în curte şi alimentarea cu apă de la fântâna sau cișmeaua
din curte sunt cele mai indicate, având în vedere stilul de viaţă al multor
gospodării de romi (lipsa de educaţie în ceea ce priveşte utilizarea băii şi
closetului din locuinţă, înfundarea sistemului de canalizare etc.), ca şi
imposibilitatea acestora de a plăti serviciile publice. Relocarea romilor se poate
desfăşura în două faze, cu interpunerea unei şederi temporare în locuinţe de
urgenţă sau tranzitorii (Frantz, 2011) pentru ca, într-o etapă ulterioară, după
implicarea susţinută a unor instituţii, fundaţii şi organizaţii, să fie relocați în
locuinţe sociale special construite sau adaptate cultural. În plus, din cauza
conflictelor care se nasc adesea între locatarii romi, ca şi între aceştia şi populaţia
majoritară din clădirile învecinate, este necesară prezenţa asociaţiilor, fundaţiilor
sau mediatorilor culturali, care să iniţieze şi să dezvolte cursuri, activităţi şi
evenimente în cadrul comunităţii rome, în spaţii special amenajate, până la
atingerea gradului de incluziune socială dorit. Astfel, în condiţiile în care

participarea şcolară în rândul comunităţii rome este scăzută (cauzele fiind
multiple: situaţia materială precară, exploatarea copiilor de către părinţi, căsătorii
între minori, lipsa de interes atât a părinţilor cât şi a copiilor), o soluţie ar fi
aducerea şcolii în comunitate, dar într-o formă mai atractivă, care să contracareze
stilurile de viaţă şi seturile de valori diferite transmise în familie.
Bibliografie
Bădescu Gabriel, Grigoraş Vlad, Rughiniş Cosima, Voicu Mălina şi Voicu Ovidiu (2007),
Barometrul Incluziunii Romilor, Fundaţia pentru o Societate Deschisă, http://www.soros.ro/
sites/default/files/22_raport%20final%20RIB.pdf, accesat la 30 noiembrie 2013
Charmes Eric (2007), „Entre spatial et le social: la rue du quartier et les interactions sociales”.
Philippe Bonnin, Architecture: Espace pensée, éspace vecu (pp. 127-146), Paris: Recherches
Duncan James S. (1985), The house as a symbol of social structure, Irwin Altman & Carol M.
Werner (eds.), Home environments. Human Behavior and Environment, Vol. 8, New York:
Plenum press
Fleck Gabor şi Rughinis Cosima (eds.) (2008), Vino mai aproape. Incluziunea şi excluziunea
romilor în societatea românească de azi, Bucureşti: Human Dynamics
Frantz David (2011), L’insertion des roms par l’habitat à Florence (Italie), halshs.archives-
ouvertes.fr/halshs-00601754, accesat la 30 noiembrie 2013
Kaufmann J.-C. (1997), Le cœur à l’ouvrage. Théorie de l’action ménajère, Paris: Nathan
Sandu Dumitru (2005), Comunităţile de romi din România. O hartă a sărăciei comunitare, prin
sondajul PROROMI, Banca Mondială, iulie 2005
Segalen M., Le Wita, B. (1993), Editorial. Martine Segalen & Beatrix Le Wita (eds.) Chez-soi.
Objets et decors: des creations familiales? (pp. 11-23). Paris: Autrement
Segaud Marion (2007), „Quid de l’anthropologie de l’espace”, Philippe Bonnin (ed.) Architecture:
Espace pensée, éspace vecu (pp. 47-54). Paris: Recherches
Williams Patrick (1982), „The invisibility of Kaderash of Paris: some aspects of the economic
activity and settlement patterns of the Kalderash Rom of the Paris suburbs”, Urban
Anthropology, vol. 11 (3-4), pp. 315-344
Mobilitatea inteligentă – integrarea noilor tehnici
de mobilitate inteligentă în oraşele din România
PhDc A.C. Sarău
PhDc A.A. Vonțea
PhDc I. Zamfirescu
Universitatea din București, Facultatea de Sociologie
Abstract. Dezvoltarea urbană este un proces intensiv, cu efecte

considerabile asupra calității vieții. Creșterea zonelor periurbane, dezvoltarea
integrată a zonelor metropolitane și aglomerările urbane din zonele centrale
sunt factori de presiune asupra autorităților publice privind potențialele
strategii de dezvoltare. Având în vedere principiile de dezvoltare urbană
comunitară (Charta de la Leipzig, Convenția Aarhus), tema „orașelor
inteligente” este una a cărei prezență este din ce în ce mai remarcată în
agendele guvernărilor europene, și nu numai.
Conceptul de oraș inteligent include: energia inteligentă, tratarea
inteligentă a deșeurilor și a apei, mobilitatea inteligentă, securitatea
inteligentă și ICT (information and communication technology) inteligent.
Mobilitatea inteligentă, având în vedere impactul major pe care îl are
asupra calității vieții (prin designul urban, efectele asupra mediului ale
deciziilor de dezvoltare a infrastructurii, dezvoltarea economiilor locale
etc.), este una dintre componentele definitorii ale acestor orașe.
Sistemul de transport trebuie să răspundă unor nevoi complexe ‒
eficiență, eficacitate, respectarea mediului, conectarea optimă a
principalelor puncte ale orașului, facilitarea dezvoltării turistice.
Economiile locale depind de sistemele de transport public într-o măsură
semnificativă. Prin urmare, mediul și, deci, sănătatea cetățenilor, manifestă
o dependență față de aceste sisteme de natură complexă.
Având în vedere politicile la nivel comunitar cu privire la planificarea
urbană, ținându-se cont de planurile de mobilitate urbană durabilă (noțiune
centrală pentru transportul inteligent), autorii articolului încearcă să
evalueze politicile locale din București cu privire la dezvoltarea
infrastructurii. Vor fi identificate posibile piedici de asumare a acestui
model, precum și posibili factori care vor duce la integrarea acestui model
la nivelul administrației locale.
Cuvinte-cheie: mobilitate inteligentă, mobilitate urbană, București,

infrastructură, administrație locală, oraș.
Mobilitatea inteligentă
Începând cu anii ’50, sistemele de transport urban s-au adaptat nevoilor de
trafic. În funcție de creșterea numărului de autoturisme, au fost gândite noi soluții
pentru a absorbi traficul. Cu toate acestea, având în vedere considerentele de
mediu, precum și importanța vieții active pentru cetățeni, la nivelul Uniunii
Europene, prin documente strategice, s-a stabilit ca principiu fundamental pentru
dezvoltarea urbană prioritizarea traficului în folosul pietonilor.
Măsurile luate pentru a pondera tranzitarea centrelor urbane de autoturisme
sunt diverse de la un stat la altul. Cert este că tot mai multe centre urbane mari din
Europa și-au făcut o prioritate din restrângerea numărului de mașini din trafic. Cu
toate acestea, Potrivit lui Heidegger, citat de diverși autori (Urry 1999, 1) (Sheller
and Urry 2000), „mașina dezvăluie un caracter specific de dominație” pentru
oameni. Automobilul este o componentă a societății civile în lumea
contemporană. (Sheller and Urry 2000)
Insight-urile din psihologie, precum cele prezentate mai sus, precum ș
elementele de economie au un potențial important în modelarea soluțiilor de
transport din ziua de astăzi. Încă din anii ’70 s-au folosit scheme pentru reducerea
traficului și a poluării din marile orașe. De-a lungul timpului s-au folosit metode
precum creșterea taxelor, cu taxări preferențiale pentru persoanele care evitau
poluarea excesivă, de exemplu, prin folosirea metodelor de tipul car-pool. (Lew
and Leong 2009, 11).
Există state care au taxe suplimentare pentru a tranzita cu autoturismul
personal centrul orașului (Londra), precum și costuri mari pentru la achiziționarea/
concesionarea unui loc de parcare. Măsurile sunt promovate pentru a descuraja
traficul auto, creând în paralel un sistem de transport public viabil și eficient (cu
costuri relativ reduse raportat la veniturile populației, foarte bine interconectat și
cu respectarea unui orar fix).
Situația va deveni și mai dificilă în viitor, având în vedere preconizatele
extinderi urbane și intensificarea schimburilor economice: „până în 2025, zonele
urbane sunt preconizate a genera 80% din PIB-ul la nivel mondial, reprezentând
deci un potențial economic uriaș. Astfel că nu este o surpriză faptul că mobilitatea
urbană, măsurată în termenii numărului de persoane/kilometri parcurși pe an, se
va tripla între 2010 și 2050. Deci, actualele sisteme de mobilitate vor fi depășite și
vor ceda.” (Lerner și Van Audenhove 2012, n.a.)
Un miliard de autoturisme au fost produse în secolul 20 (Sheller and Urry
2000, n.a.). În prezent, orașele globale și orașele, în general, sunt caracterizate de
automobilism, la fel de mult cum sunt caracterizate de noile tehnologii (Sheller
and Urry, 2000).
Studiile urbane nu au ignorat mobilitatea. De-a lungul timpului, diversitatea,
densitatea și viața socială urbană au fost asociate cu mobilitatea (Sheller and Urry,
2000). Iar tendințele majorității autorităților publice este de a reduce
automobilismul prin promovarea transportului nemotorizat. Transportul

nemotorizat include mersul pe jos, mersul pe bicicleta, mersul pe role, pe
skateboard, precum și folosirea scaunelor cu rotile. Folosirea transportului
nemotorizat joacă un rol important în managementul mobilității. (Litman, 2010, 2)
Nevoia de respațializare a orașului

Cunoscând formidabilele provocări și dezavantajele asociate aglomerărilor
urbane, populația lumii s-a concentrat încet și sigur în orașe (Caragliu, Del Bo and
Nijkamp, 2009, 2). Creșterea aglomerărilor urbane asumă identificarea unor
soluții pentru armonizarea și integrarea nevoilor tuturor grupurilor de cetățeni.
Având în vedere caracterul limitat al resurselor și imposibilitatea de a expanda
calea de rulare a autoturismelor cât să cuprindă un număr nelimitat de
autoturisme, sunt necesare politici publice care mai degrabă să reducă numărul de
autoturisme decât măsuri care asimileze orice număr de autoturisme.
Jane Jacobs argumentează pentru un oraș „pentru oameni”, un oraș în care
să existe spații pietonale vaste, posibilitatea reală de a utiliza mersul pe jos ca
mijloc de transport. Doar în aceste condiții pot fi menținute comunitățile locale
vii: „viața atrage viața” (Jacobs 1992, 348). Spațiile urbane sunt descrise ca
potențiali catalizatori pentru activități sociale. În aceste condiții, planificarea
urbană în termenii unor căi de acces spre și dinspre anumite destinații ar conduce
iremediabil spre orașul „fără viață”.
Conceptul de oraș inteligent cuprinde conceptele de: economie inteligentă,
oameni inteligenți, guvernare inteligentă, mobilitate inteligentă, mediu inteligent
și stil de viață inteligent. În fapt, orașele inteligente sunt orașele care cresc
calitatea vieții locuitorilor prin utilizarea optimă a resurselor financiare de către
autorități publice transparente și prin implicarea cetățenilor în procesul decizional.
În ceea ce privește conceptul de mobilitate inteligentă, acesta face referire la
oferirea publicului acces la noile tehnologii și folosirea acestor tehnologii în viața
urbană de zi cu zi. Noile tehnologii, dezvoltate în acord cu „noile” nevoi ale
comunităților urbane, respectă principiile de mediu și principiile de viață
sănătoasă. În cadrul orașelor inteligente, autoritățile publice creează sistemul de
transport și spațiile publice, astfel încât fiecare dintre cetățeni să poate alege
modalitatea de transport optimă. Astfel că infrastructura pentru biciclete este
gândită integrat, sistemul de transport public este optimizat prin rute bine gândite
și un orar fix, mersul pe jos, pentru distanțe rezonabile, este posibil prin
amenajarea unor trotuare largi și atent întreținute. Mai mult, în orașele inteligente,
selectarea unor mijloace de transport alternativ se dovedesc a fi mult mai fiabile –
mai ieftine și mai rapide decât utilizarea mașinii personale. Orașele inteligente își
conving cetățenii cu privire la selectarea modalităților de transport prin
optimizarea sistemului de transport alternativ și campanii de informare cu privire

la beneficiile adoptării acestui stil de viață.
Orașele inteligente încearcă sa ofere mijloace de transport convenabile, nu
foarte costisitoare și sustenabile. De-a lungul timpului, dintotdeauna au existat
două tabere, care, fiecare a ignorat avantajele celuilalt sistem de transport:
automobiliștii și adepții sistemului de transport în comun. Adepții transportului în
comun neglijează sa menționeze faptul ca acestea nu oferă o soluție pentru
„ultima milă”. Acestea te pot transporta aproximativ unde vrei să fii, aproximativ
când vrei să fii acolo, dar, de cele mai multe ori, nu exact. Rămâne, bineînțeles,
mersul pe jos, cu bicicleta, taxiul până la destinație. De asemenea, de multe ori
mai apar și alte probleme precum: distantele sunt prea mari, nu este practic pentru
persoanele în vârstă, copii sau bătrâni, persoanele cu bagaje grele sau
voluminoase, sau vremea potrivnica – ploaie, ninsoare, vânt, ger, caniculă.
(Mitchell, 2007, 5)
Bicicletele au câteva avantaje față de celelalte mijloace de transport pe
distanțe scurte, în interiorul orașelor, printre care enumerăm: ajung la destinații
care nu sunt deservite de alt mijloc de transport, au nevoie de mai puțină
infrastructură, sunt relativ ieftine și ușor de întreținut, în general, nu contribuie la
blocajele în trafic, nu poluează și sunt un mijloc sănătos de transport. Printre
dezavantajele utilizării bicicletelor se numără: pot fi deloc confortabile în anumite
condiții meteo, precum vânt, ploaie, ninsoare, ger, caniculă, pot fi folosite în
moduri periculoase pentru utilizatori și pietoni, sunt inaccesibile pentru persoane
cu anumite dizabilități, pot fi folosite cu greu în anumite condiții topografice, sunt
utile a fi folosite pe distanțe scurte, persoanele trebuie să știe să le folosească.
Exista două modele larg acceptate de folosire a bicicletelor. Unul în care
bicicletele sunt preluate dintr-o anumită zonă și predate în alte zone, în funcție de
necesități, și alt model în care bicicletele sunt returnate mereu în același loc din
care au fost preluate. (DeMaio and Gifford 2004, 2)
Numite, „Public-Use Bicycles” (PUBs), „Bicycle Transit”, „Bikesharing”
sau „Smart Bikes”, sistemele de folosire în comun a bicicletelor fac referire la
sistemele care permit închirierea de biciclete care pot fi preluate din puncte cu
autoservire și returnate la alte puncte. Acest sistem face bicicleta ideală pentru
călătorii de la un punct la altul. Principiul folosirii în comun a bicicletei este
simplu: persoanele folosesc bicicletele în funcție de nevoi fără costuri și fără
responsabilitatea deținerii acestora (Midgley, 2013, 1).
Adepții autoturismelor susțin faptul că acestea oferă mobilitate, la cerere, în
orice moment, fără a fi constrânși de un orar, oferă libertate și te duc direct la
destinație. Ca rezultat, oamenilor le plac mașinile lor, în principal pentru că sunt
simboluri puternice ale libertății personale. De altfel, dezvoltarea și mediul social
și cultural, evoluția orașelor țin de conectivitatea nerestricționată. Problema cu
autoturismele este aceea că popularitatea acestora a crescut, că rețelele de drumuri
și autostrăzi sunt supraaglomerate și se produc blocaje, contribuie la poluare și la

încălzirea globală (Mitchell, 2007, 5).
Mitchell propune o a treia variantă de mașină de oraș care presupune un
nivel ridicat de mobilitate, la un cost redus, și care are rolul de a rezolva problema
„ultimei mile”. Acest autoturism ar trebui să fie compus dintr-un motor electric,
suspensie, coloană de direcție și sistem de frânare. Va fi complet condus prin
cabluri și nu va avea multe elemente mecanice. Arhitectura modulară a
autoturismului, împreună cu motorul electric simplu, fără trenul de rulare clasic,
greutatea redusă oferă o mare flexibilitate în ceea ce privește designul și
modularitatea. Aceste autoturisme s-ar putea plia și stoca, întocmai precum
cărucioarele de la supermarket, ar putea vira la 90 de grade și ar putea parca
paralel, glisând în lateral. Astfel, într-un spațiu în care ar parca în mod obișnuit o
singură mașină, ar putea parca astfel șase-opt autoturisme de acest tip. Pentru ca
acest sistem sa fie foarte eficient, aceste autoturisme ar trebui sa fie integrate,
coordonate inteligent și folosite în sistem de folosire în comun. Acestea ar trebui
să se găsească în locuri de plecare sau destinație, exact cum sunt folosite
bicicletele. Se introduce cardul, se folosește autoturismul, apoi se lasă la locul de
destinație. Succesul acestui sistem depinde și de a avea un stoc suficient de
autoturisme de acest tip, pentru a satisface cererea, precum și un sistem care să
analizeze și să coordoneze stocurile și cererea. Sistemul ar trebui să aibă rolul ca
autoturismele să aibă o rată mare de utilizare. Conceptul de CityCar este un
exemplul de mobilitate inteligentă. (Mitchell, 2007, 5)
Lerner și Van Audenhove consideră că există o corelație evidentă între
utilizarea unor metode inovative de mobilitate, pe de o parte, și eficiența și
eficacitatea transportului, pe de altă parte: „orașele care utilizează mersul pe jos,
mersul pe bicicletă, sistemul de împărțire a bicicletelor și mobilitatea inteligentă,
ca parte integrată a unui sistem de reducere a timpului de deplasare și a unui
sistem de reducere a accidentelor fatale și a poluării cauzate de emisiile de
carbon”. (Lerner și Van Audenhove, 2012)
Potrivit anumitor autori (Caragliu, Del Bo și Nijkamp, 2009, 1), conceptul
de „oraș inteligent” a fost introdus de curând, ca un instrument strategic pentru a
sublinia importanța informației și tehnologiilor de comunicație pentru sporirea
profilului competitiv al unui oraș. Aceiași autori (Caragliu, Del Bo and Nijkamp,
2009, 4) au identificat caracteristici care tind să fie comune orașelor inteligente:
1) utilizarea unei infrastructuri interconectate, cu scopul de a îmbunătăți
eficiența și de a facilita dezvoltarea socială, culturală și urbană;
2) punerea accentului pe dezvoltarea urbană din punctul de vedere al
business-ului;
3) punerea accentului pe scopul de a obține incluziunea socială a diferitelor
categorii de rezidenți în serviciile publice;
4) punerea accentului pe industriile creative și high-tech în creșterea urbană

pe termen lung;
5) acordarea atenției rolului capitalului social și relațional în dezvoltarea
urbană;
6) sustenabilitatea socială și a mediului înconjurător ca o componentă
strategică importantă a orașelor inteligente.
Infrastructura urbană trebuie să fie mijlocul, nicidecum un scop în sine.
Scopurile: dezvoltarea economică, crearea unei comunități reale, creșterea calității
vieții și accesul egal al tuturor grupurilor de cetățeni la resursele orașului.
Infrastructura urbană trebuie să răspundă punctual la nevoia de a ajunge din
punctul A în punctul B, iar orașele inteligente au adoptat strategii ieftine și
sănătoase pentru a răspunde acestei nevoi. Transformarea problemei traficului
auto urban în scop în sine (prin translatarea acestuia în discursurile politice sau în
politicile publice locale) nu va rezolva niciodată problema mobilității – pentru că
în fapt problema este aceea a mobilității, nu a facilitării tranzitului auto.
Accesibilitatea este principala caracteristică a unui sistem de transport
inteligent. Comisia Europeană încurajează formele de transport public accesibile
pentru toți utilizatorii, inclusiv pentru persoanele cu mobilitate redusă. Cu toate
acestea, există prea multe obstacole pentru persoanele cu mobilitate redusă când
vine vorba despre transportul în comun: schimbarea între modurile de transport,
serviciile de informații, mediul înconjurător al pietonilor, siguranța în trafic și
altele. Până când aceste obstacole nu sunt înlăturate, marea majoritate a
persoanelor cu dizabilități nu vor reuși să folosească sistemul de transport în
comun (Jakubauskas, 2008, 9). Accesul egal și nediscriminatoriu al tuturor
cetățenilor la oraș este un drept fundamental. Proiectarea urbană care determină
dependența persoanelor cu dizabilități sau cu mobilitate redusă la mijloace de
transport auto reprezintă, conform acestor norme, un exemplu de gestionare
defectuoasă a spațiului public. Accesibilizarea spațiului public și a mijloacelor de
transport în comun sunt, în fapt, singurele soluții care asigură integrarea
socioeconomică a persoanelor cu dizabilități sau cu mobilitate redusă.
Sistemul de transport public trebuie să obțină niveluri de confort, calitate și
viteză care să corespundă cu așteptările utilizatorilor (Jakubauskas, 2008, 9)
Conform lui Jakubauskas (Jakubauskas, 2008, 11), un ITS trebuie să fie
competent în cel puțin trei zone:
1) informații: informațiile sunt necesare pentru a evalua posibilele
alternative și pentru a lua decizii în legătură cu călătoria (rute, distanțe, timp
parcurgere etc.);
2) mediul și infrastructura persoanelor care se deplasează pe jos: cumulează
măsurile luate pentru a face opririle și stațiile accesibilizate, pentru a face ușoară
schimbarea între modurile de transport, pentru a ajunge la terminale, pentru a
ajunge la birourile de informații etc.;
3) vehiculele: a treia categorie face referire la sistemele care facilitează

comunicarea și circulația în vehicul, statul pe scaune, urcatul, precum și accesul la
facilitățile trenului precum, catering, băi etc.
Înțelegerea dinamicii și a tipăririlor zilnice a locuitorilor este esențială
pentru planificarea și managementul facilităților și serviciilor (Liu și alții, 2009,
842). Principul consultării sistematice a populației cu privire la rutele cel mai
intens uzitate, precum și identificarea destinațiilor de interes din oraș sunt măsuri
de optimizare a resurselor și de proiectare urbană conformă cu nevoile reale ale
cetățenilor. Constanta îmbunătățire a calității spațiului public, a rutelor urbane,
este un obiectiv constant al autorităților publice în orașele inteligente.
Un alt aspect important observat care trebuie luat în considerare la stabilirea
rețelelor de transport din diferite zone este persistența inegalității dintre diferitele
zonelor ale unor țări sau ale orașelor în cadrul mai multor domenii precum
(Pangbourne și Lucas, 2012, 289):
1) sărăcia relativă și creșterea diferențelor dintre venituri și dintre diferite
zone ale țării;
2) schimbarea tiparelor geografice de angajare și noi aranjamente de lucru
mai flexibile, precum și o creștere a șomajului în anumite zone;
3) inegalitățile privind sănătatea și calitatea redusa a vieții pentru persoanele
care locuiesc în anumite zone sau grupuri sociale vulnerabile precum: copii,
persoane în vârstă sau minorități etnice;
4) diminuarea accesului la oportunități-cheie: angajatori, educație, îngrijire
medicală, muncă și relaxare;
5) îmbătrânirea structurala a populației cu insecurități financiare crescânde.
Printre metodele folosite cu succes în mobilitatea urbană modernă și
sustenabilă se numără și sistemele de bike-sharing. Premisa de bază a conceptului
de folosire în comun a bicicletelor o reprezintă faptul că este o metodă sustenabilă
de transport. Sistemele de biciclete folosite pentru transport urban prezintă câteva
diferențe majore față de sistemele de închiriere de biciclete pentru plimbarea în
scop recreativ (Mitchell, 2007). Peter Midgley (2009) a determinat cinci diferențe
între sistemele de închiriere de biciclete cu scop recreativ și închirierile de
biciclete cu scop de transport urban (Midgley, 2009, 23):
1) acestea pot fi închiriate dintr-un anumit loc și returnată în același loc sau
în altul;
2) oferă acces simplu și rapid;
3) au diferite modele de business;
4) folosesc mijloace tehnologice moderne, precum cardurile electronice
și/sau telefoanele mobile;
5) fac parte, de obicei, din sistemul public de transport.
Taxele de închiriere sunt gândite pe o perioadă de timp. De obicei, o perioadă
de timp inițială, folosirea bicicletei este gratuită. Centrele de închiriere ar trebui să
fie deschise 24 de ore pe zi, timp de șapte zile ale săptămânii. Centrele trebuie să fie
așezate strategic în oraș, astfel încât acestea să fie accesibile și conectate cu
transportul în comun. De asemenea, este recomandat ca acestea să fie poziționate și
în apropierea zonelor cu birouri sau în zonele de cumpărături. (Midgley, 2009, 23)
Printre beneficiile sistemului de folosire în comun a bicicletelor este acela
de a crește alegerile în ceea ce privește mobilitatea, îmbunătățesc calitatea vieții și
ajută la reducerea aglomerației. Dezvoltarea infrastructurii rutiere dedicate
bicicletelor reprezintă o investiție sustenabilă, în sensul în care, pe măsură ce
infrastructura este optimizată, tot mai multe persoane vor renunța la autoturismul
personal. Acest lucru, conform experților urbaniști, se datorează faptului că acest
mijloc de transport este unul ieftin (costurile aferente întreținerii bicicletei sunt net
inferioare față de cele ale întreținerii autoturismului, iar bicicleta nu necesită
combustibil), este rapid, în condițiile unei infrastructuri bine puse la punct, și este
sănătos. Această migrare dinspre utilizarea autoturismului personal spre utilizarea
bicicletei va genera reducerea traficului și, deci, reducerea poluării și va crește
calitatea vieții pentru cetățeni.
Sisteme similare de folosire în comun a bicicletelor sunt folosite cu succes în
orașe precum Barcelona, Göteborg, Lyon, Montreal sau Washinghton. Sistemele de
folosire în comun a bicicletelor s-au extins rapid în Europa în ultimii ani, pe măsură
ce orașele încearcă să crească folosirea bicicletelor, care să conducă la impactul
asupra mediului înconjurător și să crească mobilitatea Washinghton. Printre proble-
mele cu care se poate confrunta acest sistem se numără vandalismul și furturile
(Midgley, 2009, 30).
Acest tip ce sistem de transport, interconectat cu bicicletele, oferă și
constituie veriga lipsă dintre punctele existente de transport și destinațiile dorite
(Midgley, 2009).
Un aspect important pentru mobilitatea în cadrul orașelor îl reprezintă viteza
traficului. Aceasta reflectă performanța rețelei de drumuri și despre incidentele din
trafic. (Chin și Lee, 2009, 7)
Proiectele de urbanism promovate de autoritățile publice din București
Având în vedere împărțirea administrativă pe sectoare în București,

Primăria Generală a Municipiului București este instituția responsabilă de
realizarea și implementarea proiectelor urbane majore de infrastructură, precum și
de elaborarea strategiilor de dezvoltare urbană. Proiectele de infrastructură
dezvoltate în ultimii ani în București nu au o politică urbană definită și redactată
în sensul unei strategii (nu există o strategie-cadru la care să se facă referire în
cadrul proiectelor propuse pentru oraș). Singurul document-cadru la care se face
referire este planul urbanistic general, acesta fiind însă expirat încă din 2010
(ultimul PUG a fost elaborat în 2000, iar valabilitatea acestora este de zece ani).
Cu toate acestea, există un document național Strategia Națională pentru

Dezvoltare Durabilă a României 2013-2020-2030 (Strategia Națională pentru
Dezvoltare Durabilă a României 2013-2020-2030 2008).
În cadrul acestui document, printre priorități, există o referire cu privire la
prioritizarea transportului comun:
 stabilizarea cererii de transport privat și a evoluției artificiale a nevoii de
mobilitate în și în afara centrelor urbane printr-o planificare urbană și
spațială echilibrată și prin îmbunătățirea serviciilor publice în transportul
de călători.
Transportul public
La nivelul municipiului București, transportul public este asigurat prin
Regia Autonomă de Transport public București și rețeaua de metrou Metrorex SA.
Principalele probleme la nivelul orașului sunt lipsa benzilor dedicate
transportului public, lucru care face imposibilă afișarea în stațiile de autobuz a
unui orar fix pentru transportul în comun și scade atractivitatea acestei modalități
de transport (călătorii sunt nevoiți să stea blocați în trafic alături de persoanele din
autoturisme personale). În ceea ce privește accesibilitatea flotei de transport în
comun, autobuzele și troleibuzele au rampe de acces și locuri accesibilizate. Nu
este însă cazul pentru tramvaie.
În ceea ce privește rețeaua de metrou, aceasta este încă în dezvoltare,
nedeservind arii vaste ale orașului. Însă acolo unde rețeaua de metrou este
dezvoltată, acesta este cel mai rapid mod de transport. Începând cu anul 2010,
Metrorex a început procesul de accesibilizare a intrării la metrou, bifând și nevoia
de a asigura accesul tuturor persoanelor la metrou.
Transportul alternativ – bicicleta

Dezvoltarea infrastructurii dedicate transportului pe bicicletă a fost unul
dintre cele mai controversate subiecte la nivelul orașului București. Construite
începând cu anul 2009, pistele pentru biciclete au fost proiectate în ideea de a
oferi un cadru sigur pentru bicicliști. Cu toate acestea, comunitatea bicicliștilor
din București a contestat proiectul, considerându-l nesigur și lipsit de eficiență
(este considerat mai degrabă o rețea destinată plimbărilor de weekend, fără a face
legătura între principalele puncte de interes din oraș și punând în pericol pietonii,
prin plasarea pistelor pe trotuar). În momentul de față majoritatea pistelor realizate
în anii trecuți au fost considerate de poliția rutieră ca fiind ilegale, nerespectând
reglementările codului rutier (lipsa posibilități de a depăși, trotuare înguste, cu
obstacole, improprii pentru mersul cu bicicleta).
Astfel că, în momentul de față, conform codului rutier, există obligativitatea
pentru bicicliști de a merge pe prima bandă a căii de rulare a autoturismelor. În
condițiile unui trafic congestionat și a lipsei de benzi dedicate pentru bicicliști,

această modalitate de transport prezintă riscuri.
Proiecte de dezvoltare urbană în București

Proiectele majore de infrastructură din ultimii ani din București au vizat, în
mod preponderent, dezvoltarea de infrastructură dedicată transportului cu
autoturismul personal. Cu toate acestea, au fost implementate și proiecte care
încurajează mersul pe jos: centrul istoric, planul integrat de dezvoltare urbană –
zona Piața Romană. Aceste proiecte desemnează vaste spații urbane pietonale,
încurajând astfel mersul pe jos.
În contrapondere, au fost realizate proiecte de lărgiri ale unor șosele și de
realizare a unor proiecte pentru pasaje supraterane și subterane, considerate în
literatura de specialitate ca fiind responsabile pentru alimentarea orașelor cu și
mai multe autoturisme. Planul urbanistic pasaj Piața Romană, pasaj Piața Presei
Libere, străpungerea Ciurel, diametrala Nord-Sud – străpungerea Buzești:
proiectele de infrastructură au fost contestate de organizații nonguvernamentale,
invocându-se tocmai lipsa de sustenabilitate și de racordare a acestor proiecte la o
strategie de dezvoltare urbană durabilă (realizarea de pasaje subterane pentru
pietoni, lărgire de autostrăzi, care va genera, conform urbaniștilor, trafic și mai
mult, ample procese de evacuări pentru exproprieri, lipsite de considerație pentru
drepturile omului).
Limitări și cercetări viitoare

Un aspect important pe care orașul inteligent îl neglijează este acela de
industrie. Industria nu își găsește rolul în cadrul orașului inteligent (Bronstein,
2009, 28).
Reindustrializarea orașelor trebuie să se regăsească pe agenda orașului
inteligent. Viitoarele cercetări ar trebui să se concentreze asupra modului de
integrare a industriei și importanța acesteia în orașul inteligent.
Bibliografie
Bronstein Zelda (2009), Industry and the smart city. Dissent. Accessed 11 13, 2013. http://
muse.jhu.edu/login?auth=0&type=summary&url=/journals/dissent/v056/56.3.bronstein.html
Caragliu Andrea, Chiara Del Bo and Peter Nijkamp (2009), „Smart cities in Europe”, 0048.
Accessed 11 15, 2013. ftp://zappa.ubvu.vu.nl/20090048.pdf
Chin Kian Keong and Chin Wai Lee (2009), „TrafficScan – Bringing Real-time Travel
Information to Motorists”, Journeys (2). Accessed 11 15, 2013.
http://www.ltaacademy.gov.sg/doc/LTA%20JOURNEYS_IS02.pdf#page=6
Daganzo Carlos F. (2005), „Improving City Mobility through Gridlock Control: an Approach and
Some Ideas” UC Berkeley Center for Future Urban Transport. Accessed 11 15, 2013.
http://escholarship.org/uc/item/7w6232wq
DeMaio Paul and Jonathan Gifford (2004), „Will Smart Bikes Succeed as Public Transportation in
the United States?”, Journal of Public Transportation (national Center for Transit Research)
2: 93. Accessed 11 11, 2013. http://www.nctr.usf.edu/jpt/pdf/JPT%207-2.pdf#page=6
Edwards Tim (2013), „What is intelligent mobility?”, The Engineer (Online) (Centaur
Communications Ltd.). Accessed 11 25, 2013
Jacobs Jane (1992), The Death and Life of Great American Cities, New York: Vintage Books
Jakubauskas Grazvydas (2008), „Improvement Of Urban Transport Accessibility For The
Passengers With Reduced Mobility By Applying Intelligent Transport Systemsand Services”,
Transport and Telecomunications 9: 9-15. Accessed 11 15, 2013.
https://www.tsi.lv/Transport-and-Telecommunication/v9_3/vol9_3-article2.pdf
Lew Yii Der and Wai Yan Leong (2009), „Managing Congestion in Singaporre – A Behavioural
Economics Perspective”, Journeys 15-53
Liu Liang, Anyang Hou, Assaf Biderman, Carlo Ratti and Jun Chen (2009), „Understanding
individual and collective mobility patterns from smart card records: a case study in Shenzen”,
Proceedings of the 12th international IEEE Conference on Intelligent Transportation Systems
Midgley Peter (2013), „Bicycle-sharing schemes: enhancing sustainable mobility in urban areas”,
Commission on Sustainable Development, New York. 26. Accessed 11 11, 2013.
http://www.cleanairinstitute.org/cops/bd/file/tnm/13-bicycle-sharing.pdf
Midgley Peter (2009), „The role of smart folosire în comun a bicicletelorsystems in urban
mobility”, Journeys, 23-31
Mitchell William J. (2007), „Intelligent cities” (5). Accessed 11 15, 2013.
http://www.uoc.edu/uocpapers/5/dt/eng/mitchell.pdf
Pangbourne Kate and Karen Lucas (2012), „Transport and Cclimate change policy in the United
Kingdom: A social justice perspective”, Transport and climate change (Emerald Group
Publishing Limited) 2: 287-312
Sheller Mimi and John Urry (2000), „The City and the Car”, International Journal of Urban and
Regional Research (Blackwell Publishers)
(2008), Strategia Națională pentru Dezvoltare Durabilă a României 2013-2020-2030. Guvernul
României, Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile, Programul Națiunilor Unite pentru
Dezvoltare, Centrul Național pentru Dezvoltare Durabilă, București, 1-151. Accessed 11 14,
2013. http://www.insse.ro/cms/files/IDDT%202012/StategiaDD.pdf
Urry John (1999), „Automobility, Car Culture and Weightless Travel: A discussion paper”,
Lancaster: Department of Sociology, Lancaster University. Accessed 11 11, 2013.
http://www.lancaster.ac.uk/sociology/research/publications/papers/urry-automobility.pdf
Bucharest as an European cultural landmark.
The birth of an European modern metropola
Senior Lecturer PhD Sebastian Chirimbu
Senior Lecturer PhD Adina Barbu-Chirimbu
Centre of Research and European Studies AEPEEC/
Department of Philology, „Spiru Haret” University
Sebastian_chirimbu@yahoo.com
Abstract. The present-day Bucharest is the result of many centuries of

growth and transformations. From among them, the 18th century is of a
special importance as it is the time when the emerging city becomes a
European cultural landmark. The purpose of the present paper is to gather
together and to analyse comparatively and in relation those aspects, events,
that turned Bucharest into a cosmopolite metropola, situated at the border of
two worlds, the Oriental and the Occidental ones, in a key moment of our
history, the dawn of modernity.
Keywords: phanariot epoch, emerging infrastructure, church, guilds,

Princely Academy.
The phanariot period is unanimously recognized as one of the least fortunate

epochs of the Romanian history. Covering more than one century (1711-1821), it
is characterized by the foreign rule exercised by the Ottoman Empire by means of
their Greek representatives on the Romanian territory, the phanariot princes.
From the political point of view, the phanariot period is certainly a
drawback, as the relative independence of the Romanian provinces is diminished,
the national army is also reduced, and the rulers, with a few exceptions, are – and
consequently act as – nothing more than mere employes of the Sultan. They
bought the princely thrones with very large sums of money
However, economically speaking the situation is less dark than the one at
the political level. The 18th century is the period when the Romanian Provinces
finally leave behind the late Middle Ages situation characterizing its economic
and political life. The number of employed civil servants increases as well as the
number of merchants bringing products from all over Europe, traders producing
goods and selling services. The guilds of traders and merchants become powerful
and impose their position especially in the capitals of the two provinces,
Bucharest and Iassy.
At the end of the 17th century, Bucharest is still a medieval settlement, but
the century to come will change its face profoundly, turning it until the end of
Enlightenment, into a cosmopolitan space, inhabited by a variety of people of
different nationalities and cultures whose mark is still to be discovered by the
traveller or by the curious residents in its old centre.
The rule of Constantin Brâncoveanu at the turn of the 17th and 18th
centuries had already brought about a changes and modernization initiatives, as
nothing seemed to be too expensive when it came about the beauty of a dwelling
or of a church for Brancoveanu. The number of buildings raised in Bucharest
during his rule, and often at his initiative and on his expenses is impressive. The
ruler increases and redecorates the Princely Court, re-designs the gardens of the
Court and hires a team of gardeners to take care of them. He builds imposing
dwellings in many other locations in the present day old centre of the city, for his
children, and a magnificent – and famous over centuries – palace at Mogosoaia
for his son Stefan. Most of the churches builtby Bracoveanu can still be admired
in the contemporary city.
Therefore, the settlement that Nicolae Mavrocordat, the first phanariot
prince on the thrones of the Romanian Provinces finds when he is appointed ruler
of The Romanian Country is one rich in majestic buildings and with an incipient
infrastructure, but still tributary to feudalism from the point of view of the social
structure and occupation of its inhabitants.
The future capital of Romania develops in a fast rhythm during the 18th
century and it becomes an important economic and cultural centre on the map of
Eastern Europe.
Everybody wants to live in Bucharest: country boyards try to obtain more or

less important jobs at the princely court. All that matters is the position at the
Court (dregatoria) which is most often treated as a means of acquiring wealth and
eventually acceding to an even higher position. Both the Romanian and the Greek
aristocracy buy their ’dregatorie’ and in their turn, sell favors and lower jobs.
Therefore corruption will become one of the main characteristics of the epoch.
However, although it is true that, taken globally, the political situation of the
two Romanian provinces is worse1, as far as the economic and cultural life of their
two capitals is concerned, the 18th century is undoubtedly a flourishing period.
The ranks and importance of the buoyards came to be directly influenced by the
jobs they had at the princely court, jobs that became, along the century more
numerous and varied. Everybody wanted to move to the capital and to be as close
to the prince as possible. An illustrative example is that of Craiova’s ban, who
preferred to dellegate his power to a deputy ruler in order to move to Bucharest.
The number of Bucharest’s inhabitants increases steadily all along the 18th
century, and so do their economic needs. The direct and rapid consequence is that
the guilds of merchants and traders become bigger, richer and more diversified.
They occupy whole streets in the emerging city, which come to be known from
the name of their activity (Șelari, Blănari) of from the place they come from
(Gabroveni, Lipscani).
As expected, the steady economic development of the city during the whole
phanariot epoch triggers a cultural development as well. The number of churches
founded by the princes themselves or by the members of the aristocracy, by the
the guilds or individual merchants or traders is impressive and remarked by all the
foreign travellers to the Romanian territories.
The Academy from Bucharest will rival the similar institutions from all over
Europe and its beneficiaries are not only young boyards and princes but also sons
of enriched merchants and traders from the whole South-East Europe. The
importance of this higher education institution, its status of a centre generating
and dissemination Romanian and Greek culture becomes even more obvious if
place it in the context of C-tin Giurescu’s remark that Ellada itself did not have
any similar instituion.2
1
One should not ignore the fact that the situation of the two Romanian provinces could have been
even worse, and its’s Alexandru Mavrocordat, the future prince Nicolae’s father who prevented
turning of the Romanian territories into Ottoman province. The sultan’s intention was to change
the regime of Moldavia and The Romanian Country but Alexandru Mavrocordat, his private and
much trusted counselor managed to convince him to partial freedom of the provinces, whose
thrones he wanted for his sons. History proved that he was successful in his intention.
2
Giurescu C., Istoria românilor, partea a II-a, Bucureşti, Fundaţia regală pentru ştiinţă şi artă,
1946, p. 783.
The Princely Academy from Bucharest benefits from the acacdemic support
of the Jerusalim Patriarch, Hrisant Notaras, an outstanding cultural personality of
his time, with a vast classical and religious culture, whose personality is
connected both to the Brancoveanu and to the Mavrocordat families3.
In 1707 the Princely Academy from Bucharest had three professors with a
yearly salary, who taught logics, metaphysics and psychology, physics and
astronomy, rhetorics, grammar and spelling.”4 It is not a surprise that the authors
studied are predominantly Greeks: Xenofon, Plutarh, Tucidide, Socrate,
Demostene, Esop, Sofocle, Euripide, Pitagora. The exact sciences are taught using
the handbooks conceived by very influent scientists in the epoch: Teofil
Corydaleu, Gherasim Vlahos.
The success of the Academy from Bucharest will lead, towards the end of
the 18thbcentury to the founding of numerous other similar schools, of course at a
smaller scale, in the province towns of the country5.
The presence of the Princely Academy in Bucharest and of a number of
printing houses represent an important stage in the process of institutionalization
and passage to modernism of the Romanian culture6 .
In the 18th century we became masters of the Greek culture and of
orthodoxy, a privilege which meant that we had assumed all the duties and
prestige, all the influence and hegemonic position of the Byzantine emperors (“noi
deveniserăm patroni ai culturii greceşti cum deveniserăm patroni ai ortodoxiei
prin aceea că asupra noastră trecuseră toate datoriile în acelaşi timp cu tot
prestigiul, toată influenţa şi toată situaţia de hegemonie a împăraţilor
Bizanţului.”7)
In this context, Bucharest becomes one of the most outstanding centres of
economic and cultural activity in the region. The Princely Academy from
Bucharest is a point of interest for all the Phanariot rulers who periodically re-
organize and modernize it, endowing it with new buildings, valuable books for its
highly representative book collection and attracting the most enlightened minds to
teach in the capital of the Romanian Country.
The Princely Academy attracts students from all over the oriental part of
Europe. This tendency should be placed in the larger context generated by the fall
of Constantinople two centuries and a half earlier. Many learned men of the
3
Istoria României, vol. VI, lucrare colectivă editată de Academia Română, Bucureşti, Editura
Enciclopedică, 2002, p. 737.
4
Giurescu C., Istoria Bucureştilor, Bucureşti, Editura Vremea, 2009, p. 196.
5
Camariano-Cioran A., Les Academies princieres de Bucharest et de Iassy et leurs professeurs,
Thessalonique, Institute for Balkan Studies, 1974, p. 50.
6
Bărbulescu M., Deletant D., Hitchins K., Papacostea S. Pompiliu T., Istoria României, Bucureşti,
Grupul Editorial Corint, 2007, p. 225.
7
Iorga N., Istoria românilor prin călători, Bucureşti, Editura Eminescu, 1981, p. 301.
Christian Orient found shelter and support in the Romanian provinces, whose
capitals become increasingly recognized cultural centres in the Orient and South-
Eastern European Region.
The population of Bucharest becomes gradually more educated and an
aspect which characterizes the 18th century is the emergence of valuable laic
libraries. From this point of view, the illustrious Mavrocordat family made
Bucharest known all over Occidental Europe due to their fabulous library.
Bucharest became a destination for the letters sent by the secretaries of the
French king and the Archbishop of Canterbury. Not only them, but also the
representatives of the Vatican were also interested in learning information about
the huge and valuable library of the Mavrocordats. They desired to obtain copies
of the library’s catalogue but the first phanariot prince refused to make it public
for many years. He preferred to offer gifts to the destinataries of his
correspondence and to exchange books with them.
18th century Bucharest did not only host the richest private library in
Oriental Europe, it was also the place where the largest monastery in South-
Eastern Europe was built, the Văcăreşti Monastery, an architectural treasure
whose fabulous riches and majesty were known in the whole Orthodox world.
In spite of its darker side – wars, pest, fires – the century of the
Enlightenment was a time of glory for the largest city of the Romanian Country; it
was the time when Bucharest turned into a cosmopolite metropola, situated at the
border of two worlds, the Oriental and the Occidental ones, in a key moment of
our history, the dawn of modernity.
Bibliography
Bărbulescu M., Deletant D., Hitchins K., Papacostea S. Pompiliu T. (2007), Istoria României,
Grupul Editorial Corint, Bucureşti, p. 225
Camariano-Cioran A. (1974), Les Academies princieres de Bucharest et de Iassy et leurs
professeurs, Thessalonique, Institute for Balkan Studies, p. 50
Giurescu C. (1946), Istoria românilor, partea a II-a, Fundaţia regală pentru ştiinţă şi artă,
Bucureşti, p. 783
Giurescu C. (2009), Istoria Bucureştilor, Editura Vremea, Bucureşti, p. 196
Iorga N. (1981), Istoria românilor prin călători, Editura Eminescu, Bucureşti, p. 301
(2002), Istoria României, vol. VI, lucrare colectivă editată de Academia Română, Editura
Enciclopedică, Bucureşti, p. 737
The Innovative Network Lounge
«‘Șezătoarea’ Rețelei Inovatoare»
Technology Transfer Opportunities
within the Smart Cities Platform
Oportunități de Transfer Tehnologic
în cadrul Platformei Orașelor Inteligente
Wendy Laura Cînța
M. Sc. UrbanPlanning, Urbasofia
Abstract. Smart solutions for urban spaces feed upon optimized

management and civil engagement. COLLABORATION IS CHANGING
DESIGN resulting in profound needs for urban reconversion towards
hybrid spaces targeting responsive public spaces. City needs to produce
benefits, being a capacity in itself. "What would I want ?" to see, to do, to
find, to indulge, to encounter, to promote, to attract, to sense, to entertain, to
inherit [ ... ] to « live and let die » sustainably. This is also determining New
Ways of Working: technology becomes invisible, resulting into a more
human scale of our built environments, ensuring the existence of social
spaces, a good environment and generally speaking, a high quality of life.
Smart implies joint capitalization ("piggy-banking" concept), means
not just a(nother) prêt-a-portrait concept, and triggers a multifaceted
approach ("quick & dirty" ideas / solutions). Drawbacks in Romania so far
relate to fragmented territorial intelligence and the need for a certain
critical mass willing to get involved.
Programming intelligence in isolation is not enough to keep cities
competitive and allow for the dissemination of the concept. Shared
knowledge between smart businesses can easily be done throughout a
platform of smart city initiatives. Puting together developers, researchers
and administration responsibles will widely involve shared fee stakeholder
participation, allowing for both calibration of end products and raising
market awareness.
The proposed discussion will answer the question of How (?) to
cluster on knowledge transfer targeting competitive identities. Added value
lies within creating ecosystems at local level for a global impact, echoing
outcomes. Public-Private Cooperation Companies might partly solve a
range of issues at hand.
Keywords: optimized management; civil engagement; hybrid spaces;

responsive public spaces; urban competiveness; Innovation City, open data
initiatives, co-design; recalibration of regulatory framework; effective
procurement procedures; joint capitalization; multifaceted approach; short-
term focus; consistent long term deliverables; fragmented territorial
intelligence; local ecosystems; social innovation; interchangeable &
integrated clustered services; geospatial technologies; collaborative social
networks; social living labs; public incubators; multi-scalar governance;
network plasticity; collaborative innovation; place-based initiatives; local
capacities; creative startups; green-growth industry; growth dynamics.
Sumar
Orașele necesită producție de beneficii, devenind capacități în ele însele.

„Ce ne-am dori să regăsim în ele?” să antrenăm, să atragem, să tolerăm, să
simțim, să vizualizăm, să promovăm, să moștenim [ ... ], să trăim și să lăsăm să
moară sustenabil. Spațiul urban devine program ‘soft’, permițând între idei.
Păstrarea orașelor pregătite, productive, inovative și competitive (Trautman,
2011) se poate realiza printr-o eficace și eficientă rețea incubatoare de
cunoaștere și tehnologii.
Orașele ca incubatoare de rețele de inovație se bazează pe crearea de
sinergii. În societatea contemporană, trecerea de la o producție bazată pe resurse,
la o producție bazată pe cunoaștere, este determinată de posibilitățile de transfer
ale celei din urmă. Transferul de cunoaștere este abilitatea de a dezvolta servicii
clusterizate interschimbabile și integrate în scopul sprijinirii cerințelor mediului
de afaceri. Împărtășirea cunoașterii între afaceri inteligente se poate realiza cu
ușurință prin intermediul unei platforme de inițiative inteligente. Inteligența
capitalizează un nivel ridicat de trai, productivitate și durabilitate privind natura
oricăror aspecte considerate.
Discuția propusă vizează răspunsuri la întrebarea „Cum (?) să clusterizăm
bazându-ne pe transfer de cunoaștere vizând identități competitive”. O întreagă
paletă tematică ne este pusă la dispoziție, începând cu laboratoarele-habitat
sociale – în cadrul cărora democrația participativă a dus la dezvoltarea
termenului de ’oraș negociat’ – continuând cu rețelele de inovație auto-
organizate/colaborative, incubatoarele publice – care își asumă accelerarea
dezvoltării ideilor în beneficiul binelui public, încorporând un proces de
’civicitate’, măsură și rafinament în cadrul ideilor comunității culturale – și
extrapolând către camerele de colaborare, centrele de inovare, laboratoarele
de creație ș.a. asemănătoare. Toate acestea beneficiază de premisele unei
înființări ușoare, debordând în câștig de cauză: asigură competitivitatea plajei de
servicii/produse; antrenează capacitatea partenerilor și consilierilor; pun la
dispoziție o rețea extinsă de experți și cercetători din cadrul institutelor de servicii
tehnologice; găzduiesc conferințe și ateliere de lucru, oferind posibilitatea de a
socializa profesional; contribuie la căutarea mijloacelor de finanțare.
Având oportunitatea de a transfera asemenea inițiative în afara mediului lor
de producție, ar însemna exportul inteligent de cunoaștere către un model
rezilient necesar de adoptat în cadrul unei palete mai largi de medii de locuire.
Aceasta pornește de la premisa uneia sau mai multor societăți bazate pe
cunoaștere înspre direcția investirii în alianțe de cunoaștere.
A pune la un loc dezvoltatori, cercetători și responsabili din cadrul
administrațiilor va implica pe larg participare echitabilă și echidistantă din partea
acționarilor interesați, permițând atât calibrarea produselor finite, cât și

creșterea gradului de conștientizare a pieței.
Valoarea adăugată se regăsește în crearea ecosistemelor la nivel local, în
scopul unui impact global, răsunător prin rezultat. Aparatele de guvernanță locale,
regionale și naționale pot demara parteneriate cu mediul de afaceri privat în
direcția dezvoltării modelelor de afaceri multiservicii.
Livrarea de bunuri inteligente – sau așa-numitele ’bunătăți’  – pentru
cetățeni, facilitează demararea inițiativelor creative de afaceri, incubând
aplicații inteligente, livrare de conținut și o industrie bazată pe creștere
economică ecologică.
Platforma orașelor inteligente românești vizează să întrunească
administrații, universități, centre de cercetare și întreprinderi (în special IMM-uri)
având un interes ridicat în a încheia parteneriate strânse pe proiecte specifice de
dezvoltare urbană/teritorială, dezvoltând o platformă pentru dezvoltare
urbană/teritorială bazată pe inițiative inteligente.
Neajunsurile în România se raportează momentan la o inteligență
teritorială fragmentată și la o necesitate de a asigura o anumită masă critică
dornică de a se implica.
Platforma orașelor inteligente românești necesită proviziune dincolo de
nivelul minim de infrastructură caracteristică posibilelor orașe sustenabile, vizând
inițiativă, implicare constantă din partea comunității și investiții majore în
„internetul lucrurilor”, transport, spații urbane și clădiri, și deopotrivă, în
infrastructuri de tip soft.
O aprovizionare cu asemenea soluții inovatoare – precum sisteme de
gestiune inteligentă a clădirilor, sisteme de transport inteligent, sisteme de
gestiune inteligentă a energiei ș.a. inițiative demarate din punct de vedere social –
împuternicește orașele în utilizarea acestei rețele de inovație ca 'şezătoare'
pentru vizualizarea și modelarea infrastructurii urbane în scopul de a furniza
servicii urbane inovatoare și a gestiona sustenabilitatea urbană. Orașele din cadrul
platformei vor beneficia de o serie de avantaje având acces la soluții inovatoare și
la oportunitatea de a le testa.
O provocare majoră o constituie însă dezvoltarea modelelor de guvernare
și a cadrelor-conținut necesare în vederea susținerii parteneriatelor public-
private care permit aparatelor de guvernare și industriei IT (integratorilor de
sistem, dezvoltatorilor de aplicații și furnizorilor de servicii) schimburi
informaționale și colaborări transsectoriale în cadrul ecosistemului unei
comunități în vederea transformării operațiilor la nivel de oraș.
O asemenea infrastructură poate veni în ajutorul celor însărcinați cu
gestiunea orașelor în scopul înțelegerii cadrelor-conținut necesare pentru
dezvoltarea sistemelor de gestiune care accelerează livrarea de informații și
implicit îmbunătățesc calitatea vieții, ating sustenabilitatea urbană și obiectivele

de mediu, sporind totodată eficiența economică și incluziunea socială.
Soluțiile inteligente pentru spațiile urbane se hrănesc din gestiune
optimizată și angajament civic. Tendințele actuale de identificare a individului –
ca parte fragmentară dintr-o multime habitând spațiile publice – cu societatea în
delinearea unui spațiu de manifestare, și necesitatea interacțiunii sociale prin
intermediul variilor fluxuri de rețea și relaționare, asigură un grad suficient de
participare. Capitalul social constituie pilonul de bază în cadrul plasticității
rețelei, inovării colaborative și a dezvoltării continue a capacităților.
Un rol important pentru universități – pe lângă cel de a furniza
absolvenților locuri de muncă bazate pe cercetare intensivă, create de
contextualizarea tipică orașelor inteligente, sau cel de a atinge noi frontiere,
punând la dispoziție accesul la expertiză – este acela de a-și pune în valoare
abilitățile de evaluare în scopul furnizării de consultanță autorităților locale
vizând impactul variilor abordări în a ataca provocări specifice.
Formarea funcționarilor publici în lansările efective de proiecte/programe și
analizarea impactulor pe care acestea le au în cadrul comunităților, prin co-
implicarea lor în cadrul procedurilor, ridică încă o dată problema acoperirii unei
dezvoltări continue a capacităților, în scopul familiarizării consumatorilor de rând
cu soluțiile inovatoare urmând a fi adoptate cu entuziasm de orașe.
Scopul general al inovării printr-o asemenea rețea utilitară este de a furniza
formare pentru orașe reziliente capabile de a-și schimba identitățile și structurile
pentru a-și asigura cetățenii cu același nivel de trai sau chiar unul mai
bun. Aceasta conduce la posibilitatea reconversiilor urbane, generând spații
hibride în scopul mult-așteptatelor spații publice respondente.
Introduction
‘Cities’ define urban agglomerations in general, as well as the
administrative units governing them. ‘City’ can also refer more generally to
perceptions of an urban way of life and specific cultural or social features, as
well as functional places of economic activity and exchange. ‘City’ may also
refer to two different realities: the de jure city – the administrative city – and the
de facto city – the larger socio-economic agglomeration. The de jure city
corresponds to a large extent to the historic city with its clear borders for trade and
defence and a well-defined city centre. The de facto city corresponds to physical
or socio-economic realities which have been approached through either a
morphological or a functional definition.
From the perspective of social innovation, a smart city is not just a city with
advanced technology, but it is a city that approaches in a smart way the various
dimensions and challenges that found its identity: at least, the economic
dimension, that of the human and social capital and the governance one.
The cities of tomorrow will stop growing outwards and instead grow
inwards in various forms of re-densification. There will be clustered cities with
multiple centres and various forms of neighbourhoods, redesigned by social
innovation.
Smart solutions for urban spaces feed upon optimized management and
civil engagement. Without a proper strategy, openness and standardization
activities, a smart initiative threatens to become a financial burden rather than a
solution for today’s cities.
Towards resilient and inclusive economies mitingating for a development
model in which economic growth should encompass more employment
opportunities, the proposed discussion will answer the question of How (?) to
cluster on knowledge transfer targeting competitive identities.
On the premises of Knowledge / Technology Transfer between Public and Private domains
In a world wide trend of advancing economies from a resource-based to a

knowledge-based production, a series of governments have increasingly added on
their agendas words like "knowledge" and "innovation" weighting heavily on
economic growth, social development, and employment facilitation. In such
context, promoting 'knowledge transfer' has increasingly become a subject of
public and economic policy.
Knowledge transfer is the ability to develop interchangeable and integrated
clustered services to support business requirements.
Embrained, Embodied, Encultured, Embedded knowledge refer to more
than simply data or information stored as layers in a collection – the transfer
processes go beyond merely translating skills and/or abilities, regardless of their
flexibilities.
Smart implies joint capitalization ("piggy-banking" concept), means not
just a(nother) prêt-a-portrait concept, and triggers a multifaceted approach
("quick & dirty" ideas / solutions).
Programming intelligence in isolation is not enough to keep cities
competitive and allow for the dissemination of the concept. Shared knowledge
between smart businesses can easily be done throughout a platform of smart city
initiatives. Keeping cities prepared, productive, innovative, and competitive

(Steve Trautman, corporate America’s leading knowledge transfer expert) can be
ensured through an efficient and effective hub networking on knowledge and
technologies.
Drawbacks in Romania so far relate to fragmented territorial intelligence
and the need for a certain critical mass willing to get involved.
Steps within the Knowledge Transfer Process:
 Identifying knowledge holders;
 Motivation to share  Incentives of Pro-activism;
 Designing a sharing mechanism to facilitate the transfer;
 Executing the transfer plan;
 Measuring toolkit – ensuring the transfer;
 Applying transferred knowledge / technologies;
 Monitoring – Evaluating – Disseminating Building Successes.
For example, a type of technology transfer might cover smart city heating
schemes aiming at district heating networks, which would strengthen cities’
energy resilience as well as tackling fuel poverty. Such a case study is presented
by The Energy Technology Institute (ETI) in UK, which is a public private
research partnership, involving six companies whose funding of projects is
matched by the public sector, in particular EPSRC. Its Smart Systems and Heat
(SSH) Programme aims to design and test a commercially viable Smart Energy
System in the UK, facilitating improved heat management and low carbon energy
services across the country. This involves the investigation of mass-market
consumer behaviour and requirements to understand the likely future demand for
heat and energy usage. The design methodology phase of the programme is under
way, and work has begun on Enabling Component Technologies (identifying gaps
in the potential range of smart systems technologies), Energy System Design Tool
Development (assessing the impact of a Smart Energy System in a geographical
area), Data Management and Architecture (fulfilling information and service
requirements of a smart energy system), Value Management and Delivery
(identifying how value can be delivered across the value chain) and Consumer
Behaviour Study (insight into consumer requirements for heat and energy both
now and in the future). ETI has also started engagement work with local
authorities, who will provide the demonstration locations for the second phase of
the programme: a mass-market field trial of up to 10,000 homes to ensure any
system design can be replicated geographically across the UK.
In the case of Trilogis (Rovereto, Italy), the concept of Paperless Urban
Planning based on geospatial technologies target workflow management, while
getting the civil society involved as co-designer. Having the opportunity of
transfering such initiatives outside their production environment would export
smart city know-how towards a resilient model for a larger palette of living
environments.
New Ways of Working

City needs to produce benefits, being a capacity in itself. "What would I
want?" to see, to do, to find, to indulge, to encounter, to promote, to attract, to
sense, to entertain, to inherit [ ... ] to «live and let die » (sustainably). If each and
every one of its counterparties would independently think as stated above,
subsequently clustering on similitudes – based on the premises of place-making
juxtaposition, if not for deeper considerations of communitarianism – then urban
programming might come in handier, facilitated by such a social preview.
Nevertheless, current trends in crowd’space living and the need for social
interaction provide through various networking streams sufficient participation.
COLLABORATION IS CHANGING DESIGN resulting in profound needs for
urban reconversion towards hybrid spaces targeting the long-awaited responsive
public spaces.
Technology becomes invisible, resulting into a more human scale of our
built environments, ensuring the existence of social spaces, a good environment
and generally speaking, a high quality of life.
In the context of weakened links between economic growth and social
progress, social innovation offers an opportunity to widen the public space for
civic engagement, creativity, innovation and cohesion.
New Ways of Working envisage:
 Living Labs, ‘user-centred, open-innovation ecosystems, often operating
in a territorial context (e.g. city, agglomeration, region), in which user-driven
innovation is fully integrated in the co-creative process of new services, products
and societal infrastructures’. (European Comission)
 Social Living Labs add on to co-creation, exploration, experimentation
and evaluation by mobilisation, capacity building, visioning and monitoring,
developing participative democracy through a platform where public interest
could feed the notion of a ‘negotiated city’, permitting negotiation between
apparently opposing values and vision. To function, living social labs require a
mobilisation of citizens and stakeholders and the opportunity to define objectives,
shape content and process and be part of implementation. It also requires a revised
and more inclusive vision of the knowledge society and the encouragement of
knowledge alliances.
 Collaborative Innovation Networks (CoINs) are social constructs
described by their originator Peter Gloor (a Research Scientist at MIT Sloan's
Center for Collective Intelligence) as "cyberteams of self-motivated people with a
collective vision, enabled by the Web to collaborate in achieving a common goal
by sharing ideas, information, and work." COINs rely on modern technology such
as the Internet, e-mail, and other communications vehicles for information

sharing. Creativity, collaboration, and communication are their hallmarks.
 Self-Organizing Innovation Networks are explained by Robert
Rycroft (Elliott School of International Affairs of George Washington University)
as innovation networks organized around constant learning in their capacity for
‘combining and recombining these learned capabilities without centralized,
detailed managerial guidance.’ He also leads towards the theory that
‘globalization and self-organizing networks may be coevolving. At the same time,
[ it ] seems to induce cooperation among innovative organizations.’
 Incubator Networks arised from the aggregation of incubators into
networks, used to share good practices and can spread new methodologies.
Europe has the well established European Business Centre (EBN) association that
federate more than 250 eBICs all over the Europe. EBN is animate its network for
25 years now. France has its national network of technopoles, pre-incubators, and
eBICs: RETIS-INNOVATION. This network mutualize resources to
internationalize startups. Spain has a national network too: ANCES that regroup
more than 30 eBICs. Of 1000 incubators across Europe, 500 are situated in
Germany, successfully supporting entrepreneurship and the regional industries.
Some of them are organized federally within the ADT (Arbeitsgemeinschaft
Deutscher Innovations-, Technologie-, und Gründerzentren e.V.).
 Public Incubators are similar to business incubators, though their intent
is to accelerate the development of ideas for the benefit of the public good. Many
universities and non-profit organization succeed in a goal of public good, though
few if any provide a democratic process of refinement. A public incubator
incorporates a process of citizenry, measurement, and refinement to culture
community ideas.
The Innovative Network Lounge

Cities are expensive systems to run, and they are becoming increasingly
more so, unless a programmatic approach to revisiting the price paid per value
provided is employed in the (very) near future, through the multiple axes of a long
term perspective, what we call a smart approach.
Current needs just have to focus on reassessing all available means in
order to create functional synergies. This can be done pro-actively by steering
the progress in support to sustainable initiatives, fed by a more accurate
perception of human environments / surrounding reality(ies).
Collaboration rooms, innovation centers, creativity labs, whatever the
preferred terminology, these centers can be relatively easy to set up yet have
enormous payoff.
The innovation networks:

 help companies turn ideas into competitive products or services;
 serve as sparring partners and advisors in relation to the development
needs a company is facing;
 provide access to an extensive network of experts and researchers at
universities, technological service institutes and in other companies, local
as well as global;
 host conferences and workshops where one can gain insight into the most
recent technologies and have the opportunity to network with other
companies, researchers and specialists;
 help in finding funding to implement projects.
Incentives of A National Smart Cities Platform

Cities cannot be defined solely by their administrative boundaries, nor can
urban policies target only city-level administrative units. Urban problems may
have very local symptoms but require wider territorial solutions. Urban policy
needs to be understood and to operate in a multi-scalar context. New forms of
governance are essential to respond to these urban challenges.
In the case of Romania, the governance structure continues to be fairly
centralized despite efforts geared towards decentralization. The central
government’s modus operandi is characterized by a predominantly sectoral
approach, with most of the country’s Operational Plans also being implemented in
a sectoral manner (except for the Regional Operation Plan, which features some
important integrated approaches towards (r)urban development). On top of that,
horizontal cooperation and coordination is weak and the local governance is still
largely thinking and operating in an outdated manner, using old-fashioned
decision-making processes and tools.
Another aspect that should be considered by Romanian cities is to think out
of the usual sectoral and top-down approach and to focus their development
strategies on becoming smart, innovative and attractive places for their citizens. In
order to provide the right, needed solutions to their demographic, co-designing
the local strategies together with the citizens will be a key aspect: it will allow
sorting out the still-fuzzy demand for smart services through a bilateral process
of learning: citizens will better grasp the meaning and impact of “smartness” and
local authorities will be able to assess the real smart priorities.
It will also offer support to local administrations and strengthen their ability
to take right decisions and create smart local governance. Last but not least, it will
enhance integration, collaboration and cooperation at the city-level.
The Romanian Smart Cities Platform needs provision beyond the basic
infrastructural levels of potentially sustainable cities, targeting:
 a firmly conducted initiative, within which the set vision and its planning
processes need to be kept holistic;
 constant community involvement throughout participatory dialogue;
 major investments in the IoT (Internet of Things), transport, urban spaces
and buildings, as well as soft infrastructures.
The need for Flexible Multi-Scalar Governance

Problems solved at the level closest to the citizens who are able to deal
effectively with them have to be complemented with better coordination at a
higher level, to avoid transferring problems from one local level to another, or
from the city centre to its periphery.
City leadership needs to imply a clear and consistent vision of what the
future city offers its people, with a commitment to deliver the necessary change.
Engaging active social involvement could be achieved by including city service
dashboards to enable citizens to compare and challenge performance.
Basic prerequisites for establishing a National Smart Cities Platform in
Romania would cover the assessment and recalibration of the regulatory
framework for future effective development of solutions, a clear roadmap and
tools for promoting intelligence & innovation aiming – above all – at effective
procurement procedures, while at the same time, steering away from barriers
usually set up by bureaucratical levels.
Horizontal and vertical coordination is required as cities have to work with
other governance levels and reinforce their cooperation and networking with other
cities in order to share investments and services which are required at a larger
territorial scale. New governance modes based on citizens' empowerment,
participation of all relevant stakeholders and innovative use of social capital are
needed. Urban policies will have to ensure coherence between sectoral initiatives
with spatial impacts and place-based initiatives.
Network Plasticity and Collaborative Innovation

Puting together developers, researchers and administration
responsibles will widely involve shared fee stakeholder participation,
allowing for both calibration of end products and raising market awareness.
This will allow cities, SMEs and businesses to plug in their data and ideas, test the
viability of new business models and come up with improved solutions, all for a
fraction of the cost they would have to otherwise spend.
“The most important objective is to link companies and knowledge
institutions closer together. We would like to help companies realise new aspects
of their innovation, so that they do not always approach the usual business
partners. In this way, Innovation Cup helps develop the entire lifestyle industry.”
says Betina Simonsen, Director of the Innovation Network in Denmark.
An important role for universities besides providing graduates for the
knowledge intensive jobs which a smart city creates or creating edgy and
attractive districts and access to expertise, is also using their evaluation skills to
provide advice to the city authorities on the impact of different approaches to
tackling specific challenges.
Smart communities would act as “honey pots”, as new firms and young
professionals are drawn to the area and create growth dynamics based on new
clusters of expertise, which spill over into property refurbishment, leisure and
entertainment. This, in turn, provides employment opportunities for a much wider
segment of the population.
Deploying integrated city systems depends as much on financial innovation
as it does on technological innovation. New financial models are required to
convert potential revenue streams into effective infrastructure investment. Public-
Private Cooperation Companies might partly solve a range of issues at hand.
In the case of the Danish Innovation Network, co-finance comes from the
Ministry of Science, Technology and Innovation, which is responsible for the
Innovationsnetværk Danmark (Innovation Network Denmark) programme.
Continuous Development of Capability

As cities become more resilient while having to face a deeper understanding
of their business environments in order to cope with economic development, there
is clear need for a continuous investment in capacity building for better inclusive
strategies.
Social capital becomes key factor in city attractiveness when coming to the
build up of local capacities and in strenghtening local economies. Social capital is
the binder for stimulating collaboration, engagement in networks, dialogue
support, being pro-active when taking on challenges or goal driven objectives.
Helping cities to test and prove the business case, to collaborate with
business and academia to tackle barriers such as procurement rules or lack of
investment which stop new solutions going to scale, to develop a shared
perspective, to advise administrations on strategic priorities, whilst co-ordinating
governmental policies in areas related to smart cities can trigger the constant
development of capabilities at all levels throughout the entire system.
Capitalizing on the innovative capacity of SMEs the lounge could promote
new technological applications within the smart cities movement, promoting
supply chain initiatives in complex utility service systems and developing
interoperable standards to facilitate systems integration. Training officials in the
effective releases and analysing the impacts these have on the communities by
co-involving them in the procedures, raises once more the question of covering
the continuous development of capabilities in order to accustom the end users

with the innovative solutions the cities will eagerly adopt within their period.
Outcomes and Opportunity

Romanian Smart Cities Platform envisions to gather cities, universities,
research centers and enterprises (especially SMEs) having an interest to close
partnerships on urban/territorial specific development projects, developing a
platform for urban/territorial development based on smart initiatives.
A provision of such innovative solutions – like intelligent building
management systems, intelligent transportation systems, intelligent energy
management systems and other socially driven initiatives – empower cities in
using this innovative network as a lounge for visualizing and modeling urban
infrastructure to provide innovative urban services and manage urban
sustainability. The involved cities would have a definite advantage by getting
access to innovative solutions and having the opportunity to test them out.
Added value lies within creating ecosystems at local level for a global
impact, echoing outcomes. Local, regional, and national governments can
partner with private businesses to develop multiservice business models.
Furthermore, government should develop the mechanisms that enable small
businesses and citizens to participate in civic-service provision, share information,
and create new businesses and service models. Delivering smart goods – or so-
called goodies – to citizens facilitate creative startups, incubating Smart City
applications, content delivery and a green-growth industry.
A major challenge, however, is in developing governance models and
frameworks supported by public-private partnerships that enable government and
the IT industry (systems integrators, applications developers, and service
providers) to share information and collaborate across a community’s ecosystem
to transform city operations.
Such an infrastructure can help city leaders understand the necessary
frameworks needed for developing management systems that accelerate
information delivery and thereby improve quality of life, achieve urban
sustainability and environmental goals, and increase economic efficiency and
social inclusion.
Day in the Life of a Green u-City Citizen
Cloud-based Infrastructures from Cisco IBSG 2011 – Such services and

related ecosystems can help cities address urban challenges by providing citizens
with better alternatives to urban living in combination with existing development
policies and urban information infrastructures.
Cities as Hubs for Innovation Networks

The urban space has become a crossbreed place in which phenomenal
experience and virtual experience are combined together to create a socio-
technological environment based on the combination of place and networks.
Continuous interaction between physical locations and information flows (Castells,
2004, pp. 138-49) has been made even more intense by the recent dissemination
of geo-referenced applications for cutting-edge devices (Location Based Social
Network, Geoblogs…). Urban space becomes a software permitting between
ideas.
A great prerequisite for smart cities needs to be the opennes of these cities,
operating by default with straightforwarding transparencies. The communication
between citizens and institutions is oriented to promote and facilitate the
involvement of citizens in the management of the res publica. The cloud/platform
city creates an ecosystem that enables both transparency and also economic
growth. (Rachel Sterne, chief digital officer of New York)
The 3.0 City does not yet exist, but the challenge is to create synergies
between possibilities offered by technologies on “energy efficiency with smart
grids, alternative and renewable forms of energy, ecological water systems,
centralized waste management, and so on…” and capabilities of citizens to use
them, to adapt their behaviour to these smart solutions.
According to Charles Landry, the creative city identifies, nurtures, attracts
and sustains potential so it is able to mobilize ideas, talents and creative
organizations. The built environment – the stage and the setting – is crucial for
establishing this milieu. A creative milieu is a place that contains the necessary
requirements in terms of hard and soft infrastructure to generate a flow of ideas
and inventions.
The overall purpose of innovating through such an utilitarian network
lounge is to provide upbringing for resilient cities capable to change their
identities and structures in order to ensure their citizens the same or a better
quality of life.
Bibliography
Elisei, Pietro. Dimitriu, Sabina. „Orașe inteligente în devenire: Importanța Agendelor Strategice
Urbane integrate pentru orașele românești”. [ Urbasofia ] 2013.
Castells, Manuel. “An Introduction to the Information Age” in The Information Society Reader,
Frank Webster, Raimo Blom, Erkki Karvonen, Harri Melin, Kaarle Nordenstreng, and Ensio
Puoskari, editors. London and New York: Routledge, 2004. pp 138–49.
Sassen, Saskia. “The Global City: New York, London, Tokyo”. 1991
Knowledge Transfer Network. [ on Knowledge Transfer ]. 2011.
http://www.knowledgetransfer.net/
Trautman, Steve. “You Are Here. Knowledge Transfer Defined”. 2011.
http://stevetrautman.com/you-are-here-knowledge-transfer-defined/
Department for Business, Innovation and Skills, Government of the United Kingdom. “Smart
Cities: Background Paper”. 2013.
https://www.gov.uk/government/uploads/system/uploads/attachment_data/file/246019/bis-13-
1209-smart-cities-background-paper-digital.pdf
European Commission. [ on ] Living Labs. 2013.
http://ec.europa.eu/information_society/activities/livinglabs/index_en.htm
http://en.wikipedia.org/wiki/Business_incubator
Snead, G. Lynne. Wycoff, Joyce. "Stimulating Innovation with Collaboration Rooms"
http://innovationnetwork.biz/articles/collaboration_rooms.html
Danish Agency for Science, Technology and Innovation. Ministry of Science, Technology and
Innovation.
http://www.masterpiece.dk/UploadetFiles/11133/25/FI-Netv_rkspjece_UK.pdf
European Union Regional Policy. “Cities of Tomorrow – Challenges, visions, ways forward”.
October 2011.
http://ec.europa.eu/regional_policy/sources/docgener/studies/pdf/citiesoftomorrow/citiesoftomorro
w_final.pdf
Green, Jeremy. “Digital Urban Renewal – Retro-fitting existing cities with smart solutions is the
urban challenge of the 21st century”. Ovum. April 2011.
http://www.cisco.com/web/strategy/docs/scc/Digital_Urban_Renewal.pdf
Resilient City Organisation. www.resilientcity.org
URBASOFIA’s Smart Portfolio includes planning expertize & content management for:
 Project SUNSHINE – Smart UrbaN ServIces for Higher eNergy Efficiency
The ICT PSP project delivers innovative digital services for automatic large-scale
assessment of building energy behaviour, optimize energy consumption of heating/cooling
systems and interoperable control of public illumination systems, targeting to develop a smart
service platform accessible from both a web-based client and an App for smartphones and tablets,
while its technology will be piloted in 9 city sites for 12 months, aiming at the reduction of energy
consumption and emissions by 10-30%.
More information under: http://www.sunshineproject.eu/
 Project i-SCOPE – Interoperable Smart City Services through an Open Platform
for Urban Ecosystems
An ICT PSP project as well, i-SCOPE focuses on personal mobility of disabled people,
energy dispersion and solar energy potential assessment, noise mapping and simulation, being
piloted in 8 cities and developed as an end product within the consortium ready for wider
deployment.
More information under:
http://www.iscopeproject.net/iscopeNew/index.php/about/abstract
 Project STATUS – Strategic Territorial Agendas for „Small and Middle-sized
Towns” Urban Systems
STATUS touches upon both a co-designed Strategic Agenda and a smart platform. The
project is tackling the problem of incoherent urban and regional development in South Eastern
European and neighboring countries by jointly developing an approach that can help cities and
regions in making integrated and sustainable urban agendas and place based strategies by
participatory planning tools, while, at the same time, follows upon cross-cutting constructive
interferences among partner cities' planning processes, facilitating the design of effective and
efficient urban tools, by creating the SEE Web Platform as an online smart toolkit of practices,
solutions and services targeting the European urban settlements.
The Strategic Urban Agenda (SUA) defined through STATUS represents a tool of high
potential, which, focused on developing smart cities, can assist Romanian cities to establish and
achieve smart goals. SUA accomplishes this both through vision and planning scale, as well as the
participative method it uses in this process.
More information under: http://www.iscopeproject.net/iscopeNew/index.php/about/abstract
Arhitectura Bucureştiului – la graniţa
dintre Orient şi Occident
Ruxandra-Ioana Buşneag
București, anul 2013. Wikipedia, celebra enciclopedie liberă de pe internet,

îl descrie ca fiind capitala României, dar și al zecelea oraș ca populație din
Uniunea Europeană. Altfel spus, Bucureștiul este aliniat unor capitale precum
Londra, Paris, Berlin, orașe în care noțiunile de civilizație și dezvoltare cunosc
superlativul. România, în întregul ei, își dorește cu ardoare să fie percepută ca
aparținând lumii occidentale, apusene, uitând de moștenirea sa orientală, căpătată
în urma secolelor de dominație otomană.
Bucureștiul este însă un oraș cu dublă personalitate, reușind să dea impresia
că înglobează mai multe lumi distincte în cadrul său. Este greu de descris,
dominat de o diversitate de stiluri arhitecturale ce reflectă evoluția sa istorică.
Dualitatea capitalei, prezentă atât la nivel social, cât și la nivel arhitectural, este
surprinsă de călătorii străini încă din sec. al XIX-lea, orașul fiind descris în
termeni mai mult sau mai puțin poetici:
„La București, se văd cele mai păcătoase cocioabe lângă palatele în stilul
cel mai modern și bisericile cu arhitectură bizantină; cea mai amarnică sărăcie
domnește alături de luxul cel mai extravagant; Asia și Europa par să se
întâlnească în acest oraș.”1;
„..civilizația occidentală caută să străbată prin crusta murdară a
secularului orientalism asiatic și să prefacă un oraș oriental într-o reședintă
europeană.” 2
Călătorii francezi din sec. al XIX-lea sunt de asemenea contrariați de oraș.
Ulysse de Marsillac descrie Bucureștiul ca fiind un oraș deloc artificial, care oferă
sufletului satisfacții și în care există deopotrivă avantajele civilizației și cele ale
naturii, dar adaugă faptul că „spațiul în care se întinde este imens și sfidează orice
1
Potra George, Bucureştii văzuţi de călători străini (secolele XVI-XIX), Editura Academiei
Române, Bucureşti, 1992, p. 157.
2
Potra George, Idem, p. 191.
preocupare din partea unei edilități neputincioase. Centrul are totuși aspectul de
oraș, cu rezerva că nicio stradă nu este dreaptă și că fiecare construiește după
capul său.” 3
(Mahala a Bucureștiului)
Eugene Jouve, pe de altă parte, este profund dezamăgit de oraș, considerând

Bucureștiul „o îngrămădeală de prăvălii bogate, de dugheni sărăcăcioase, de
clădiri frumoase, de monumente, de grădini, de maidane și de baltoace” 4. Cu toate
acestea, el nu uită să descrie Cișmigiul ca pe „un Hyde Park al Bucureștilor” 5 ,
același parc fiind caracterizat câțiva ani mai târziu de un german ca întrecând cu
mult tot ceea ce ar fi putut oferi țara sa natală.
Imaginea capitalei în ochii străinilor apare ca „un cumul de contraste”6, un
oraș nici pur oriental, dar nici pur occidental.
Chiar și în zilele noastre, acest mix de culturi reprezintă o realitate. Dana
Harhoiu consideră că „Bucureștiul s-a dezvoltat asimilând influențe orientale,
printr-o capacitate de integrare naturală care i-a susținut vocația de a fi un oraș
între Orient și Occident.”7
3
Marsillac Ulysse de, Bucureştiul în veacul al XIX-lea, Editura Meridiane, Bucureşti, 1999.
4
Române, Bucureşti, 1992, p. 200.
5
Române, Bucureşti,1992, p. 200.
6
Giurescu Constantin C., Istoria Bucureştilor, Editura Vremea, Bucureşti, 2009.
7
Harhoiu Dana, Un oraș între Orient și Occident, Simetria Publishing House, Arcub, București,
2001, p. 13.
Palatul Mogoșoaia este reflectarea în plan arhitectural a acestei dualități.

Aflat la 15 km de București, palatul este celebru prin stilul în care a fost clădit:
stilul brâncovenesc. Acesta este unic în lume, combinând influențele otomane și
cele renascentiste târzii.
Numeroase alte monumente arhitecturale care au supraviețuit trecerii
timpului amintesc de perioada în care Țările Române se aflau la marginea
Europei, fiind la granița dintre Înalta Poartă și civilizația occidentală. Curtea
Veche, unul dintre cele mai pline de farmec locuri din capitală, domină centrul
istoric al orașului. Mănăstirea Antim, exponent al arhitecturii bisericești din acea
perioadă, este construită de asemenea în stilul brâncovenesc, îmbinând influențele
bizantine și otomane cu cele ale barocului italian.
O schimbare importantă în arhitectura Bucureștiului se produce odată cu
modificarea contextului politic (ocupația rusească dintre 1806 și 1812). Societatea
se transformă radical, pătrund numeroase influențe occidentale (pariziene, în
special), iar apropierea față de civilizația apuseană se manifestă cel mai rapid în
plan vestimentar. În această perioadă, apare celebrul Han al lui Manuc, secondat
în 1833 de Hanul cu Tei.
Școala franceză de arhitectură își face simțită prezența din ce în ce mai mult
(este construit Palatul Știrbey, este inaugurat Teatrul cel Mare), iar după
momentul Unirii Principatelor, civilizația orientală este abandonată treptat, în
favoarea modernizării propuse de Occident. Centrul Bucureștiului este clădit în
jurul reședinței domnitorului Cuza din palatul de pe Podul Mogoșoaiei (actuala
Calea Victoriei).
Bucureștiul cunoaște înflorirea în perioada lui Carol I și în perioada
interbelică. Transformarea spectaculoasă a orașului este remarcată și de New York
Times, care îl descrie ca fiind „orașul plăcerii și al luxului”, un loc extrem de vioi,
modern, plin de clădiri frumoase. Este ridicat Ateneul Român, care a fost criticat
la vremea respectivă pentru amplasamentul ales, socotit „la marginea
Bucureștiului”, dar și marile palate ale capitalei: Palatul Cotroceni, Palatul de
Justiție, Palatul Poștelor (actual Muzeu de Istorie a României), Palatul Bursei
(actuala Bibliotecă Națională), Palatul Cantacuzino etc. Tot în această perioadă
sunt trasate și marile bulevarde ale Capitalei, Lascăr Catargiu și actualele
bulevarde Magheru și Bălcescu. De-a lungul acestora, au fost ridicate imobile
rezidențiale, cu o arhitectură remarcabilă, aparținând marilor personalități ale
epocii.
Modernizarea este întregită de construirea podurilor, a rețelelor de
canalizare, de apariția muzeelor, a hotelurilor, a restaurantelor, cinematografelor,
dar și de introducerea primelor linii telefonice și de iluminarea electrică a
străzilor.
Între cele două războaie mondiale, apropierea extraordinară a Bucureștiului
de pretențiile unei capitale europene este redată de renumele pe care îl câștigase
Bucureștiul: „Micul Paris”. În 1920, este inaugurat Aeroportul Băneasa și se

înființează Compania de Navigație Aeriană Franco-Română, prima companie de
transport aerian din lume pentru pasageri, mărfuri și poștă. Începe construcția
Băncii Naționale, se înființează Muzeul Satului, este ridicat Arcul de Triumf.
Însă, după cel de-al Doilea Război Mondial, Bucureștiul suferă transformări
dramatice. Începe seria marilor construcții, dar și a marilor demolări. Unitatea
arhitecturală a orașului, și așa fragilă (contrastul dintre centrul atât de apreciat și
de cosmopolit și mahalalele Bucureștiului era frapant), are de suferit. Cartierele
istorice sunt neglijate de administrația comunistă, dacă nu chiar demolate, pentru
a face loc construcțiilor faraonice. Distrugerile provocate pentru construirea
acestui nou oraş gândit pentru satisfacerea nevoilor oamenilor muncii sunt mari,
iar odată cu acestea se pierde şi o parte însemnată din moştenirea culturală a
capitalei.
Pentru ridicarea Casei Poporului se demolează 7 km² din centrul istoric al
capitalei, sunt demolate Arhivele Naționale, Spitalul Brâncovenesc, Biserica
Sf. Vineri, dar și Mănăstirea Văcărești, lăcaș de rugăciune construit de domnitorul
Nicolae Mavrocordat și un edificiu al arhitecturii bisericești din perioada
dominației Imperiului Otoman. Se construiesc noi bulevarde, cu prețul demolării
unor cartiere precum Izvor, Antim, Uranus. Numeroase biserici au fost ținta clară
a demolărilor (20 fiind distruse), însă câteva au fost salvate prin sistemul de
translatare a clădirilor (Schitul Maicilor, Biserica Olari), cu toate că au fost
ascunse printre blocuri.
(Mutarea bisericii Schitul Maicilor)

Transformarea socialistă a orașului promitea măreție și desăvârșire:

„Largile bulevarde luminate fluorescent, cartierele moderne muncitorești ridicate
în ultimii ani, ritmul impresionant al înnoirilor dau Bucureștilor de azi o
înfățișare cu totul diferită de orașul din anii regimului burghezo-moșieresc, în
care mizeria cartierelor mărginașe de cocioabe locuite de muncitori contrasta
dureros cu cartierele luxoase construite pentru exploatatori.” 8 . În realitate,
construirea masivă a cartierelor de blocuri este o consecință firească a procesului
de naționalizare și colectivizare. Sistematizarea înseamnă, pe lângă distrugerea a
mii de sate, distrugerea aproape totală a construcțiilor urbane tradiționale și
înlocuirea lor cu blocuri de apartamente, precum și încercarea de mutare a întregii
populații rurale din locuințele unifamiliale, proprietate privată, în apartamente la
bloc, în calitate de chiriași. Omogenizarea, nivelarea populației și creșterea rapidă
a numărului de locuitori au fost de asemenea vizate.
Momentul cutremurului din 1977 este unul dramatic în istoria capitalei, iar
el se reflectă și în plan arhitectural. Pentru reconstrucția orașului, sunt propuse
patru alternative de modificare a structurii centrului istoric: 1) demolare și
reconstrucție; 2) renovare pe arii întregi; 3) restructurare prin păstrarea
construcțiilor adecvate, înlăturarea celor inadecvate și inserarea de constructii-
plombă; 4) modernizare conform standardelor contemporane).
Din păcate, se folosește cu predilecție varianta demolării, pretextându-se că
„vechile orașe, cu structura lor specifică și rețeaua stradală, nu pot fi adaptate la
cerințele vieții cotidiene”9. Mijlocul anilor ’70 reprezintă perioada cu cele mai
mari distrugeri de monumente istorice din București, afectând ireversibil
personalitatea orașului, cultura și tradiția sa.
În perioada dictatorială, au loc și transformări benefice ale capitalei, este
construită rețeaua de metrou a capitalei, este înființată Televiziunea Română, se
deschide Aeroportul Otopeni, sunt construite Hotelul Intercontinental, Teatrul
Național „I.L. Caragiale”, Sala Polivalentă etc.
Revoluția din decembrie 1989 surprinde însă peisajul urbanistic bucureștean
într-o situație dezolantă: “[...] vechea inimă a orașului distrusă, aproximativ
8.000 de case distruse și 20 de biserici demolate pentru a lăsa loc liber unui palat
gigantic și pentru un bulevard [...] de-a lungul căruia se înșiră clădiri
rezidențiale masive pentru activiștii de partid”10.
Sub aspect estetic, în opinia mea, demersul arhitectural comunist a adus mai
curând dezavantaje capitalei României, transformând Bucureștiul într-un oraș al
blocurilor „martirizat de puterea totalitară”.
8
Celac Mariana, O analiză comparată a limbajului totalitar în arhitectură în miturile comunismului
românesc, București, 1998, p. 291.
9
Lăzărescu Cezar, Probleme actuale ale dezvoltării orașelor, ap. Giurescu Dinu C., op. cit.,
p. 16.
10
New York Times, 3 decembrie 1989, ap. Giurescu Dinu C., op. cit., p. 74.
Însă ceea ce este cu adevărat deprimant este modul în care a evoluat

Bucureștiul postdecembrist din punct de vedere estetic. Deși capitala și-a recăpătat
aerul cosmopolit din perioada interbelică, prin construirea mall-urilor, a centrelor
de divertisment, prin trezirea la viață a Centrului vechi, cu ajutorul barurilor,
cluburilor și restaurantelor sale, s-a revenit la vechea practică din perioada
influenței otomane, conform căreia fiecare construiește „după capul său”.
Legislația urbanistică de la sfârșitul sec. al XIX-lea, deloc permisivă, a
împiedicat familia Lipatti să ridice un bloc cu 14 etaje, întrucât proiectul nu se
încadra în peisajul dominat de imobile de un etaj sau două. În prezent, multe
dintre clădirile istorice care au supraviețuit perioadei comuniste au pierit în
favoarea unor blocuri de beton, sticlă și oțel. În cazurile fericite, capodopere
precum Muzeul de Istorie Naturală „Grigore Antipa” dispar la umbra unor clădiri
de birouri gigantice (în cazul expus, America House și Turnul BRD, care se
numără printre cele mai înalte clădiri din București, având 19 etaje).
(Muzeul de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, Turnul BRD și America House)
Identitatea Bucureștiului se regăsește în cartierele istorice și amestecul lor

de stiluri arhitecturale, însă numeroasele intervenții urbane derogatorii nu au
reușit decât să distrugă coerența urbană și așa fragilă a vechiului oraș și să
conducă la pierderea unor repere culturale esențiale. Mixului de influențe orientale
și occidentale i s-a adaugat o fațadă comunistă, pe alocuri fiind presărate
construcții care amintesc de zgârie-norii New York-ului.
Nu există niciun fel de respect pentru istoria orașului, iar ceea ce nu s-a
demolat în perioada totalitară este în prezent neglijat de edilii Bucureștiului.
Noțiunea de zone construite protejate este aproape necunoscută la nivelul
publicului larg. Nici primăria, nici organizațiile profesionale nu au evaluat

consecințele urbanismului derogatoriu asupra acestor zone.
În prezent, proiectele de construcție sunt evaluate numai din punct de
vedere tehnic de Comisia Tehnică de Urbanism și Amenajarea Teritoriului din
cadrul primăriei municipiului, însă aceste proiecte nu sunt analizate și prin prisma
coerenței lor urbane sau a conservării patrimoniului existent. Controlul asupra
esteticii imobilelor nou-construite este, practic, inexistent, iar condițiile referitoare
la materialele de construcție permise sau la crearea unui arhitecturi adecvate
caracterului zonei sunt privite ca fiind aleatorii și sunt rareori respectate. Nicio
instituție publică nu este direct responsabilă de modul în care se dezvoltă zonele
construite protejate, ceea ce permite investitorilor să interpreteze regulamentul
urbanistic conform propriului interes.
Soluțiile pentru conservarea și regenerarea urbană a zonelor construite

protejate sunt multiple și trebuie aplicate concomitent. În primul rând, viitorul
plan urbanistic general ar trebui să înăsprească și să detalieze regulamentul
zonelor protejate, punând astfel capăt multiplelor „interpretări”. O mai bună
reglementare a procesului de avizare și aprobare a documentațiilor de urbanism,
dar și o informare a populației asupra importanței acestei probleme sunt punctele-
cheie de plecare în salvarea Bucureștiului istoric. Apoi, trebuie creat un cadru
economico-financiar propice, care să stimuleze elaborarea proiectelor de
conservare și restaurare (subvenții publice, scutiri de taxe și impozite,
împrumuturi pe termen lung, garanții financiare, concesionarea terenurilor publice
celor care promovează conservarea și restaurarea). Uniunea Europeană poate fi,
de asemenea, o importantă sursă de finanțare pentru restaurarea clădirilor de
patrimoniu și a centrului istoric, care se luptă să supraviețuiască procesului de
modernizare haotic, efectuat fără niciun plan arhitectural de ansamblu. Deși este,
precum am specificat de la început, o capitală europeană, care dorește cu ardoare
să fie privită drept egala celor mai impresionante orașe ale continentului,
Bucureștiul zilelor noastre se confruntă cu aceleași probleme arhitecturale sesizate
încă din secolul al XIX-lea. Descrierile călătorilor străini se potrivesc mănușă
priveliștii oferite astăzi, iar eficacitatea edilității nu pare să fi crescut într-un
procent îmbucurător. Ceea ce s-a câștigat din punct de vedere estetic în perioada
interbelică a fost anulat în cei 40 de ani de comunism, „Micul Paris” fiind înlocuit
cu o imagine de ansamblu dominată de blocuri cenușii. Paradigma blocului este
încă prezentă, însă procesul de „schimbare la față” a mai sus-menționatelor
construcții modifică percepția asupra orașului.
Bucureștiul actual se zbate la granița acum virtuală dintre Orient și
Occident, greșind însă în procesul de asimilare a unor forme fără fond. Pentru a
putea concura cu alte capitale europene mult mai dezvoltate, Bucureștiul trebuie
să-și apere cu orice preț zonele istorice, să-și accepte substratul oriental, să
însuflețească zonele cenușii, rămășițe ale regimului totalitar, dar și să încurajeze o
modernizare responsabilă, inteligentă, cu o finalitate nobilă: un București estetic și
funcțional.
Bibliografie
Colceru E. (n.d.), „Cum au schimbat comuniştii faţa Bucureştiului”, Historia

Ionescu M. (n.d.), „Bucureștii la inceputul epocii comuniste”, Historia
Lupșor A. (n.d.), „Oraşul caselor aruncate la nimereală – Bucureşti”, Historia
Teică Liliana (n.d.), O istorie a Capitalei: De la Cetatea lui Bucur, la blocurile de oţel şi sticlă
Wring Roxana (n.d.), „București. În căutarea identității vizuale”, Arhitectura
Secţiunea a V-a
Dimensiunea administrativ-socială
Moderatori:
Conf. univ. dr. Dragoş Dincă, SNSPA, București
Asist. univ. dr. Cătălin Dumitrică, SNSPA, București
Secțiunea a V-a. Dimensiunea administrativ-socială 225
Studiul evoluției cererii de transport

în zona adiacentă intersecției Iuliu Maniu-Virtuții,
comparativ cu intersecția
Iuliu Maniu – B-dul Geniului (Leu)
Dr. Adrian Stoica

Profesor asociat, Academia de Studii Economice din București
utilitatipublice@yahoo.com
Dr. Sorin Burlacu
Lector universitar, Academia de Studii Economice din București
sburlacu@gmail.com
Sonia Andreea Stoica
Alumna, Academia de Studii Economice din București
Universitatea d`Artois, Arras din Franța
Stoica.sonia@yahoo.com
Introducere. Considerăm că cercetările realizate prin mijloace proprii au o

contribuție importantă la influențarea nivelului de trafic în zona de interes
studiată şi, prin extensie, în toate zonele de interes similare din oraș. Aceste
consecințe bazate pe ipoteze pot constitui fundamentul unor politici publice
şi al unor decizii administrative care, dacă sunt aplicate corect şi
consecvent, pot tine sub control cererea de transport în zonele critice ale
1
orașului şi pot ajuta la dimensionarea corectă a capacităților de transport.
Măsurătorile au fost efectuate în zona Lujerului şi străzile adiacente. Atât
rezultatele cercetării, cât şi situația actuală a traficului în aria studiată
confirmă această opinie.
În ultimii 12 ani au fost demolate peste 27.000 de puncte de comerț de
proximitate (fostele chioșcuri), care au fost înlocuite de doar câteva
hipermarketuri. Alte aproximativ 11.500 de magazine mici şi-au schimbat
profilul datorită concurenței hipermarketurilor în centrul orașului.
Toate aceste decizii au avut o influență foarte importantă în creșterea
nivelului de trafic în zona centrală şi mediană a orașului. Măsurătorile
1
Stoïque A., Managementul traficului și al transportului public în marile aglomerări urbane cu
aplicație pe municipiul București, teză de doctorat, 2012, p. 144.
făcute de WSP Group Anglia per total oraș în anul 2008 arată că „numărul
de călătorii în lanț de tip casă-magazin-casă reprezintă 12% din totalul
călătoriilor”.
Cercetările efectuate arată că în aria studiată, puternic influențată de
hipermarketul Cora şi de Centrul comercial Plaza România numărul de
călătorii casă-magazin-casă se apropie de 36%.
Tot în cadrul cercetărilor proprii au fost studiate, determinate şi
analizate, cauzele și motivele tranzitării unor zone din București, având
convingerea că „managementul traficului” înseamnă mult mai mult decât
simpla corelare a semafoarelor pe o porțiune de drum. Considerăm că
pentru traficul din București se poate aplica o politică coerentă, şi anume,
un pachet de decizii administrative şi proiecte viitoare ale căror rezultate
însumate, în câțiva ani, să ducă la micșorarea şi apoi la dispariția completă
a punctelor şi de congestie, la creșterea substanțială a vitezelor medii
tehnice ale vehiculelor pe traseele care în prezent creează probleme, până la
obținerea unui trafic fluent, indiferent de punctul de destinație vizat de
participantul la trafic.
Cuvinte-cheie: capacitate de trafic, grad de încărcare, viteza medie tehnică,

durata călătoriei, management al traficului, lanțuri de călătorii.
Metode de cercetare
Măsurătorile privind determinarea vitezei medii de deplasare pe parcursul
călătoriilor făcute pe Bulevardul Iuliu Maniu şi pe Șoseaua Virtuții care au fost
prezentate şi analizate în capitolul anterior duc la următoarele concluzii:
 vitezele măsurate la ore de vârf erau în acea perioadă mai ridicate decât pe
artere de penetrație similară (Șoseaua Colentina, Bulevardul Ion Şulea);
 o valoare medie în jurul a 20 km/h pe o zonă măsurată cu trei intersecții
semaforizate şi cu numeroase treceri de pietoni este foarte bună pentru
acea perioadă;
 viteza medie ridicată arată un grad de încărcare a arterei Bulevardul Iuliu
Maniu de sub 75% din capacitatea de trafic;
 faptul că viteza nu este mai ridicată este generat de explicațiile de mai
sus, dar şi de un nivel de încărcare de peste 50% a arterei.
OPERATOR ………...................... MĂSURĂTORI TRAFIC

B-DUL IULIU MANIU
noiembrie 2010-martie 2011
Tabelul 1
Determinarea vitezei medii de deplasare
Aria studiată: B-dul Iuliu Maniu între intersecţia Iuliu Maniu-Vasile Milea
şi intersecţia Iuliu Maniu-Valea Lungă
Durata Viteza medie a
Nr. Distanța Viteza medie
Interval orar Pornire cursei cursei
crt. D [m] V [m/s]
∆ t [s] V [km/h]
1 8-9 ■Vasile Milea 498 3000 6,029 21,702
□ Valea Lungă
2 8-9 □ Vasile Milea 531 3000 5,650 20,340
■ Valea Lungă
3 11-12 ■ Vasile Milea 431 3000 6,961 25,060
□ Valea Lungă
4 11-12 □ Vasile Milea 427 3000 7,026 25,294
■ Valea Lungă
5 17:30-18:30 ■ Vasile Milea 562 3000 5,338 19,217
□ Valea Lungă
6 17:30-18:30 □ Vasile Milea 535 3000 5,608 20,189
■ Valea Lungă
Observații: Starea carosabilului ■ Uscat □ Umed □ Acoperit
Se observă că s-au făcut măsurători la orele de vârf (8:00-9:00 şi 17:30-

18:30). S-a făcut o măsurătoare pe ambele sensuri şi la o ora mai relaxată din
punct de vedere al traficului. Vitezele medii rezultate din media măsurătorilor în
perioada mai sus menționată arată următoarele:
 vitezele măsurate la ore de vârf erau în acea perioadă mai ridicate decât pe
artere de penetrație similară (Șoseaua Colentina, Bulevardul Ion Şulea);
 o valoare medie în jurul a 20 km/h pe o zonă măsurată cu trei intersecții

semaforizate şi cu numeroase treceri de pietoni este foarte bună pentru
acea perioadă;
 viteza medie ridicată arată un grad de încărcare a arterei Bulevardul Iuliu
Maniu de sub 75% din capacitatea de trafic;
 faptul că viteza nu este mai ridicată este generat de explicațiile de mai
sus, dar şi de un nivel de încărcare de peste 50% a arterei.
A doua perioadă de măsurare pe Bulevardul Iuliu Maniu a fost decembrie
2001-mai 2002.
În această perioadă au fost demarate lucrările de construcții-montaj pentru
execuția liniei 41. Șoseaua Virtuții a fost ocupată de organizarea de șantier a
lucrării, traficul de pe aceasta fiind deviat pe Iuliu Maniu şi pe Drumul Taberei.
În perioada noiembrie 2000-martie 2001 au fost executate 128 de
măsurători, câte 64 pe sens. În aceea perioadă, Bulevardul Iuliu Maniu la orele de
vârf nu era încărcat mai mult de 75% din capacitatea de trafic.
Vitezele medii de deplasare erau situate peste valoarea de 20 km/oră.
Această viteză de deplasare constituia un avantaj pentru cei care doreau să
utilizeze transportul în comun întrucât perioada deplasării era scurtă.
A doua perioadă de măsurare a fost cuprinsă între 7 decembrie 2001 şi
15 iunie 2002.

B-DUL IULIU MANIU
decembrie 2001 –mai 2002
Tabelul 2
Aria studiată: B-dul Iuliu Maniu între intersecţia Iuliu Maniu-Vasile Milea şi intersecţia
Iuliu Maniu-Valea Lungă
Viteza
Durata Viteza
Nr. Distanța medie a
Interval orar Pornire cursei medie
crt. D [m] cursei
∆ t [s] V [m/s]
V [km/h]
1 8-9 ■Vasile Milea 3337 3000 0,899 3,235
□ Valea Lungă
2 8-9 □ Vasile Milea 3411 3000 0,880 3,168
■ Valea Lungă
3 11-12 ■ Vasile Milea 905 3000 3,315 11,934
□ Valea Lungă
4 11-12 □ Vasile Milea 781 3000 3,842 13,832
■ Valea Lungă
5 17:30-18:30 ■ Vasile Milea 3207 3000 0,936 3,370
□ Valea Lungă
6 17:30-18:30 □ Vasile Milea 3362 3000 0,893 3,215
■ Valea Lungă
Se observă o scădere dramatică a vitezelor medii. O concluzie deosebită este

că scăderea se manifestă şi la ore în care traficul ar trebui să fie mai relaxat
(11:00-12:00). Explicația scăderii la valori apropiate la 3 km/h este dată de
supraaglomerarea Bulevardului Iuliu Maniu la orele de vârf.
Cererea de transport, care până atunci era satisfăcută de Șoseaua Virtuții, a
fost redirecționată pe Bulevardul Iuliu Maniu. Nivelul de încărcare a Bulevardului
s-a apropiat de limita capacității de trafic, viteza medie tehnică scăzând la valorile
de mai sus.
De menționat că celelalte măsurători de trafic şi sondaje de opinie arată o
mare cerere de transport pe bulevardele Iuliu Maniu şi Drumul Taberei, pentru
călătorii de tipul casă-serviciu-casă, care se petrec la orele de vârf.
Gradul ridicat de utilizare a liniei 41 din zona Drumul Taberei către Piața
Presei Libere arată la prima vedere o cerere de transport foarte ridicată între aceste
două puncte.
Din sondajele de opinie efectuate în cadrul cercetării proprii, nevoia de
transport a locuitorilor din Drumul Taberei-Militari-Crângași se distribuie pe o
arie mult mai largă din zona centrală.
Linia 41 este folosită de mulți dintre utilizatori doar ca mijloc de legătură
pentru a ajunge în alte puncte de interes.
Motivele pentru care este utilizată linia 41 în modul explicat mai sus sunt
următoarele :
 viteza medie tehnică foarte ridicată raportată la celelalte mijloace de
transport în comun cu excepția metroului;
 gradul de confort peste media mijloacelor de transport în comun;
 ritmicitatea circulației trenurilor.
Succesul liniei 41 a creat foarte mari probleme pentru alte linii RATB.
Vitezele medii de circulație ale tuturor liniilor care leagă Militari şi Drumul
Taberei de zona centrală au scăzut dramatic.
În acea perioadă, au fost efectuate lucrările de amenajare a Șoselei Virtuţii
pentru amenajarea liniei 41. Șoseaua era ocupată permanent pe porțiuni de
organizarea de șantier adecvată lucrării. Au fost făcute 96 de măsurători (câte 48
pe sens). Rezultatele măsurătorilor pentru viteza medie de pe Iuliu Maniu arată o
scădere dramatică a vitezei de deplasare către 3 km pe oră. Cauzele acestui
fenomen, rezultate din studiul făcut, sunt următoarele2:
 traficul din cele două mari cartiere Drumul Taberei şi Militari către zona
centrală era preluat de trei mari artere cu capacitate de trafic important:
Bulevardul Drumul Taberei, Bulevardul Iuliu Maniu, Șoseaua Virtuţii.
Parțial prelua şi Bulevardul Ghencea, dar capacitatea de trafic a acestui
bulevard este mai redusă şi nu atinge punctele de interes solicitate de
2
Stoica A., lucr. cit., p. 146.
majoritatea participanților la trafic. Bulevardul Drumul Taberei,

Bulevardul Iuliu Maniu, Șoseaua Virtuţii erau încărcate la ore de vârf la
aproximativ 65-75% din capacitatea de trafic. În momentul în care
Șoseaua Virtuţii nu a mai preluat trafic, acesta s-a redirecționat pe cele
două bulevarde, Bulevardul Drumul Taberei, Bulevardul Iuliu Maniu.
Capacitatea celor două bulevarde a fost depășită, fapt care a condus la
scăderea dramatică a scăderii vitezei medii tehnice;
 o a doua consecință negativă a fost creșterea substanțială a timpului
petrecut în trafic;
 a treia consecință deloc neglijabilă a fost creșterea substanțială a gazelor
de ardere emise în atmosferă.
A treia perioadă de măsurare a fost în martie 2003-martie 2004. Au fost
efectuate 320 de măsurători pe ambele sensuri la orele de vârf.

B-DUL IULIU MANIU
martie 2003-martie 2004
Tabelul 3
Aria studiată: B-dul Iuliu Maniu între intersecţia Iuliu Maniu-Vasile Milea şi intersecţia
Iuliu Maniu-Valea Lungă
Durata Viteza Viteza medie a
Nr. Distanța
Interval orar Pornire cursei medie cursei
crt. D [m]
∆ t [s] V [m/s] V [km/h]
1 8-9 ■Vasile Milea 1222 3000 2,454 8,832
□ Valea Lungă
2 8-9 □ Vasile Milea 1192 3000 2,517 9,062
■ Valea Lungă
3 11-12 ■ Vasile Milea 634 3000 4,732 17,036
□ Valea Lungă
4 11-12 □ Vasile Milea 651 3000 4,609 16,593
■ Valea Lungă
5 17:30-18:30 ■ Vasile Milea 1256 3000 2,389 8,601
□ Valea Lungă
6 17:30-18:30 □ Vasile Milea 1218 3000 2,463 8,867
■ Valea Lungă
A fost dată în folosință linia 41. Șoseaua Virtuţii a început să preia din nou
trafic deservind cartierele Drumul Taberei şi Militari.
Se observă o creștere substanțială a vitezelor medii la toate orele la care s-au
măsurat.
La ore de vârf, viteza medie este de circa 9 km/h. Raportat la anul 2001,
viteza este aproximativ 50%.
Din datele furnizate de brigada de politie rutieră, creșterea numărului de vehi-
cule înmatriculate în București din anul 2001-2003 nu depășește 49.000.
În aceste condiții, scăderea vitezei din 2001 până în 2003 nu poate fi

explicată prin creșterea parcului auto şi aglomerarea suplimentară a arterelor. În
plus, cele două mari studii efectuate de JICA în 1998-2000 şi WSP Grup Anglia
în 2008 au măsurat scăderea vitezei medii a călătoriilor în București în acea
perioadă cu doar 15 procente. La unele capitole, cele două studii indică o scădere
a pătrunderii în zona centrală.
Explicația rezultată din măsurătorile şi cercetările proprii este următoarea:
 după reabilitarea liniei 41 şi transformarea ei în linie cu cale proprie de
rulare, suprafața afectată traficului de Șoseaua Virtuţii a fost redusă la
aproximativ 60%;
 stațiile (foarte dese) ale Liniei 41 au fost amenajate cu peroane care
micșorau suplimentar suprafața afectată traficului rutier;
 în dreptul fiecărui peron au fost trasate treceri de pietoni şi au fost
semaforizate.
Toate elementele de mai sus conduc la scăderea semnificativă a capacității
de trafic a Șoselei Virtuţii. Până la amenajarea liniei 41, Șoseaua Virtuţii era o
arteră cu mare capacitate de trafic, foarte utilizată de locuitorii cartierelor Drumul
Taberi şi Militari, datorită vitezei ridicate de trafic. Prin intermediul Splaiului
Unirii se ajungea foarte rapid în centru.
Măsurătorile făcute în cadrul cercetării proprii pe care le voi expune în
continuare arată că şi viteza medie tehnică de pe Virtuţii a scăzut dramatic după
amenajarea căii proprii de rulare a liniei 41.
Viteza medie măsurată în zonă la ore de vârf era în jurul valorii de 9-10 km
pe oră. Această creștere față de perioada anterioară este datorată exclusiv
terminării lucrărilor la linia 41 şi echilibrării traficului, fiecare participant găsindu-
şi ruta optimă. Șoseaua Virtuții a început să preia din nou trafic către centru şi
către zona de nord, dar capacitatea ei de trafic a fost diminuată cu 40-50% din cea
anterioară lucrărilor.
Calea liberă pentru tramvaiul 41, peroanele şi semafoarele din dreptul stațiilor
de tramvai şi vehiculele de pe margine au dus la această micșorare de capacitate. Din
această cauză, peste 50% din traficul care anterior era preluat de Virtuţii a rămas în
sarcina celor două mari bulevarde. Gradul lor de încărcare la orele de vârf a rămas
apropiat de valoarea maximă şi consecința imediată a fost viteza medie scăzută.
A patra perioadă de măsurători a fost făcută în perioada 2006-2011.

B-DUL IULIU MANIU
martie 2006 -martie 2011
Tabelul 4
Aria studiată: B-dul Iuliu Maniu între intersecţia Iuliu Maniu-Vasile Milea
şi intersecţia Iuliu Maniu-Valea Lungă
Viteza medie
Nr. Durata cursei Distanța Viteza medie
Interval orar Pornire a cursei
crt. ∆ t [s] D [m] V [m/s]
V [km/h]
1 8-9 ■Vasile Milea 1384 3000 2,168 7,802
□ Valea Lungă
2 8-9 □ Vasile Milea 1456 3000 2,061 7,420
■ Valea Lungă
3 11-12 ■ Vasile Milea 704 3000 4,262 15,344
□ Valea Lungă
4 11-12 □ Vasile Milea 694 3000 4,323 15,563
■ Valea Lungă
5 17:30-18:30 ■ Vasile Milea 1512 3000 1,985 7,146
□ Valea Lungă
6 17:30-18:30 □ Vasile Milea 1537 3000 1,952 7,028
■ Valea Lungă
Observații: Starea carosabilului ■ Uscat □ Umed □ Acoperit.
Ultima perioadă de măsurare a fost făcută în perioada martie 2006-martie

2011. Viteza medie tehnică se constată că a scăzut în jurul orei de vârf la 7 km/h.
Această scădere nu poate fi explicată doar prin creșterea gradului de motorizare
din 2004 în 2006. Procentul cu care a scăzut viteza medie tehnică se poate explica
doar printr-o creștere de 10-15% a numărului de vehicule implicate în trafic.
În această perioadă au fost aprobate de Primăria Municipiului București
două mari centre comerciale în aria studiată. Este vorba despre mall-ul Plaza
România şi de hipermarketul Cora Lujerului.
Plaza România dispune de 2.600 de locuri de parcare. Cora Lujerului
dispune de 1.700 de locuri de parcare. Măsurătorile făcute în cele două parcări
arată un trafic foarte intens de sosire-plecare, cu încărcarea arterelor care
deservesc cele două centre. Din centralizarea datelor măsurate rezultă că Iuliu
Maniu este ruta cea mai solicitată de plecare-venire în parcarea Cora Lujerului şi
Plaza România.
Nivelul foarte mare de încărcare suplimentară a arterelor din aria studiată cu
vehicule aflate în călătorii de tipul casă-cumpărături-casă încarcă suplimentar şi
Bulevardul Iuliu Maniu, care se află deja la ore de vârf aproape de limita
capacității de trafic.
Aceasta este explicația scăderii substanțiale a vitezei medii tehnice în
perioada de după deschiderea marilor centre comerciale.
Concluzii
În majoritatea țărilor europene, hipermarketurile sunt autorizate numai la
distanțe apreciabile de orașe. În momentul autorizării, li se solicită crearea de
infrastructură de transport care să deservească hipermarketul, pentru a nu afecta
infrastructura orașului. Elementele de infrastructură sunt proiectate la o capacitate
necesară deservirii numărului de cetățeni pentru care au fost concepute.
Amplasarea suplimentară a unui obiectiv care generează o foarte mare
cerere de transport în zonă poate duce la depășirea capacității arterelor proiectate
inițial. Acesta este unul dintre motivele pentru care orașele din Europa nu acceptă
amplasarea de hipermarketuri doar pe infrastructura deja existentă.
În București toate hipermarketurile din zona mediană a orașului sunt
amplasate direct pe infrastructura deficitară a orașului.
Au fost efectuate 424 de măsurători, câte 212 pe sens. Viteza medie
măsurată în zonă se situa în jurul valorilor de 7-8 km pe oră la orele de vârf.
Cauza scăderii substanțiale a vitezei în numai doi ani nu poate fi explicată doar
prin creșterea gradului de motorizare.
Cele două studii importante efectuate de Primăria Municipiului București,
respectiv Studiu JICA 1998-2000 şi Studiul WSP Grup Anglia efectuat în anul
2008, arată prin ample măsurători de trafic că nu a fost înregistrată o creștere
substanțială a nevoii de transport dinspre cartierele Drumul Taberei şi Militari
către zona centrală. Totuși, viteza medie tehnică, pe aria măsurată, a scăzut de la
aproximativ 25 km/h în anul 2000 la aproximativ 7 km/h în anul 2006, iar din anul
2004 în anul 2006 a scăzut de la aproximativ 10 km/h la aproximativ 7 km/h.
Celelalte cercetări şi măsurători efectuate în acest studiu converg la
concluzia că prima diminuare a vitezei este generată de fluxul suplimentar de
vehicule de pe cele două mari bulevarde, generat de diminuarea dramatică a
capacității de trafic rutier a Șoselei Virtuții.
Cea de-a doua diminuare de la 10km/h la 7 km/h este generată de
aportul suplimentar extrem de ridicat de vehicule, generat de cele două mari
centre comerciale care au fost amplasate în zonă fără modificarea şi mărirea
capacității infrastructurii. Este vorba despre complexul Plaza România cu o
capacitate de parcare de aproximativ 2.600 de vehicule, şi de hipermarketul
Cora Lujerului, cu o capacitate de parcare de 1.700 de locuri.
În cadrul cercetării a fost măsurat fluxul de intrare-ieșire din cele două
mari parcări şi valorile sunt impresionante, fiind prezentate în cadrul acestei
cercetări.
Bulevardul Iuliu Maniu a fost încărcat cu cea mai mare pondere a
acestui trafic suplimentar pentru aceste două centre.3
3
A. Stoica, Managementul traficului și al transportului public în marile aglomerări urbane cu
aplicație pe municipiul București, teza de doctorat 2012, p. 147.
Bibliografie
Radu, I., Vlădeanu, D. (2004), Analiza-diagnostic şi strategia de dezvoltare a serviciilor publice

de gospodărie comunală, Editura Tribuna Economică, Bucureşti
Radu, Ioan, Ursăcescu, Minodora și alții (2007), Informatică și management, Editura Universitară,
București
Stoica, Adrian (2012), Managementul traficului si al transportului public în marile aglomerări
urbane cu aplicație pe municipiul București, teză de doctorat
Stoica, Adrian, Stoica, Marcela, Stancu, Valentin (1999), Relaţii publice – Succes şi credibilitate,
Editura Concept Publishing
Tomescu, Mădălina (2009), „Bucharest: Basarab overpass project between the public interest and
political interest” in the „Demos”, Developments in the European integration of Romania,
Volume II, Pro-Universitaria, București, 622-627
Tomescu, Mădălina, Tomescu, Cristian (2007), Public Administration, Universul Juridic,
București
Calitatea serviciului de transport public.
Comparaţie între Bucureşti şi alte 21 de zone metropolitane
Asist. univ. dr. Alexandra Iancu

Facultatea de Administrație Publică – SNSPA
Abstract. Analiza realizată are ca obiectiv principal găsirea unor soluţii

viabile în vederea îmbunătăţirii calităţii prestării serviciului de transport
public prin realizarea unei analize comparative între Bucureşti şi cele 21 de
zone metropolitane, acestea fiind: Atena, Barcelona, Berlin-Brandenburg,
Bilbao, Birmingham-West Midlands, Bruxelles, Dublin, Frankfurt Rhein
Main, Helsinki, Lisabona, Londra, Madrid, Manchester, Paris-Île de
France, Praga, Sevilla, Stockholm, Valencia, Viena-Austria de Est, Varşovia
şi Zürich.
Aceasta nu este o sarcină uşoară, fiindcă sunt întâmpinate o serie de
dificultăţi metodologice precum:
a) definirea indicatorilor care nu sunt aceiaşi în multe oraşe sau ţări;
b) datele disponibile sunt foarte eterogene, în funcţie de ţară, iar câteodată
chiar şi între oraşe din aceeaşi ţară;
c) chiar şi atunci când datele există, e puţin probabil ca o singură
organizaţie să le deţină în totalitate. În consecinţă, colectarea acestora
necesită un mare volum de muncă;
d) compararea datelor este o activitate dificilă deoarece necesită contexte
comparabile. Aceasta ridică problema definirii unor teritorii pertinente
pentru comparare. De exemplu, oraşul Berlin (3,6 milioane locuitori pe o
suprafaţă de 890 km2) într-adevăr nu poate fi comparat cu oraşul Paris
(2,1 milioane locuitori pe 105 km2), ci mai degrabă cu oraşul Paris
împreună cu primul său inel de suburbii (6,1 milioane locuitori pe o
suprafaţă de 760 km2). Aceasta înseamnă că, la analiza datelor, trebuie
să se ţină cont, cu multă atenţie, de realitatea geografică, instituţională şi
umană care se află dincolo de numele teritoriilor, astfel încât să se poată
trage un anumit tip de concluzii.
Cuvinte-cheie: serviciul public de transport, calitate, indicator de calitate.

Introducere
Cele 22 de metropole analizate în acest studiu însumează o populaţie totală
de peste 68 de milioane locuitori.
Cifrele referitoare la suprafeţe reflectă mărimi şi densităţi diferite de
populaţie a oraşelor, dar şi diferite organizări administrative şi instituţionale. Ele
subliniază diferenţele dintre ţări unde sistemele de transport public sunt
coordonate la nivel regional şi unde zone rurale extinse sunt integrate pentru
furnizarea serviciului, precum Germania, dar şi zone în care transportul public
este organizat mai mult la scară locală.
Acest aspect este confirmat de indicatorul „Suprafaţa construită”, care se
apropie de nivelul de 20% din suprafaţa totală, în cele mai multe cazuri (19,6% în
Paris Île-de-France şi doar 8,6% în Berlin).
În cazul Bucureştiului, suprafaţa construită reprezintă 70% din suprafaţa
totală, ceea ce subliniază următoarele aspecte:
 oraşul propriu-zis reprezintă o aglomerare urbană de mare densitate
(aproximativ 8.450 loc./kmp), din acest punct de vedere fiind propice
dezvoltării transportului public;
 prin definirea zonei metropolitane oraşului propriu-zis i se vor alătura
suprafeţe destul de întinse, caracterizate printr-o densitate scăzută de
populaţie, ceea ce va conduce la scăderea, pe ansamblu, a densităţii
populaţiei zonei metropolitane. În mod similar va scădea şi ponderea
suprafeţei construite din suprafaţa totală;
 problemele referitoare la congestiile de trafic sunt şi ele o consecinţă a
valorii ridicate a densităţii populaţiei;
 insuficienţa spaţiilor verzi, cu consecinţe nefaste asupra gradului de
poluare şi, implicit, asupra sănătăţii locuitorilor oraşului.
Datele referitoare la mărimea familiei nu conduc la o diferenţiere geografică
clară, cu toate că, în general, familiile din sudul Europei au aproximativ trei
membri, faţă de cele din nord, care au o medie mai apropiată de doi membri.
Numărul locurilor de muncă specific fiecărei zone este corelat cu numărul
de familii, cu un loc de muncă per familie, în medie. În Londra aceasta se ridică la
1,45, ceea se poate explica prin faptul că metropola asigură locuri de muncă
pentru mulţi angajaţi care locuiesc în afara zonei administrative. La cealaltă
extremă se află Sevilla (0,76), care ar putea explica nivelul coborât al locurilor de
muncă din capitala Andaluziei.
În privinţa nivelului produsului intern brut per locuitor, Bucureştiul se
compară doar cu Vilnius, fiind de peste zece ori mai redus faţă de cele mai bogate
zone metropolitane studiate: Bruxelles şi Zürich.
Variaţiile puternice în privinţa densităţii populaţiei, în special comparând

raportarea la suprafaţa totală şi la cea construită, ilustrează diversitatea cadrului
administrativ pe întinsul Europei.
Numărul călătoriilor zilnice efectuate de o persoană pare a diferi foarte mult
între zonele metropolitane studiate. Trebuie spus de la început că pot exista unele
erori metodologice în calculul acestui indicator, deoarece definirea călătoriei nu
este întotdeauna aceeaşi (de exemplu, unele oraşe nu iau în considerare călătoriile
sub o anumită lungime). Cu toate acestea, în cele mai multe oraşe, numărul
călătoriilor zilnice efectuate de o persoană este cuprins între două şi trei, care
poate părea un număr relativ scăzut, dar care este o medie, luând în considerare
întreaga populaţie, inclusiv persoanele care nu se deplasează deloc (persoane cu
mobilitate redusă, copii mici etc.).
Durata medie a călătoriilor motorizate este cuprinsă între 25 şi 45 minute,
iar distanţa medie de călătorie între șase şi nouă km. Luând ca bază două-trei
călătorii de persoană pe zi, aceasta înseamnă că majoritatea oamenilor călătoresc
zilnic mai mult de o oră în zonele metropolitane, subliniind necesitatea de a
asigura un serviciu de transport sigur şi confortabil, pentru a face această perioadă
de timp cât mai plăcută posibil.
Trebuie notat faptul că în Paris Île-de-France durata călătoriei cu
autoturismul propriu este de două ori mai mică decât cu transportul public (20
minute, faţă de 44), ceea ce înseamnă că transportul public este folosit pentru
călătoriile mai lungi, iar viteza medie este mai scăzută pentru transportul public.
Contrar la ceea ce ne-am putea aştepta, nu pare să existe nicio relaţie clară
între distanţa medie de călătorie şi mărimea oraşului, suprafaţa zonei
metropolitane sau densitatea populaţiei. Ca o ilustrare, în cele mai populate oraşe
analizate (Londra şi Paris) distanţa medie de călătorie este ceva mai scurtă (7,5,
respectiv 6,7 km) decât în unele metropole de mărime medie, precum Manchester
(15,6 km) şi Viena (12 km). Acest paradox derivă aparent din structura urbană
(distribuţia locurilor de muncă, a zonelor de locuit, a zonelor comerciale etc.) din
aceste teritorii.
Bucureştiul se caracterizează prin cea mai mică distanţă medie de călătorie
(5,4 km), ceea ce se poate explica prin suprafaţa redusă pe care se întinde oraşul
propriu-zis.
Viteza medie – rezultat al raportării duratei medii la distanţa parcursă –
atinge valoarea de 15 km/h. Această valoare scăzută reflectă atât nivelul ridicat al
congestiilor de trafic din zonele metropolitane, cât şi viteza scăzută a transportului
public.
Referitor la mobilitate, călătoriile către şcoală sau către locul de muncă,
putându-se numi obligatorii sau mobilitate recurentă, trebuie analizate cu atenţie,
deoarece se situează între o treime şi jumătate din totalul călătoriilor efectuate.
Referitor la zona oraşelor propriu-zise, majoritatea au peste 50% dintre

călătorii efectuate cu transportul public. Paris şi Madrid conduc cu o rată de două
treimi din totalul călătoriilor motorizate, ceea ce ilustrează densitatea mare a
reţelelor de transport care irigă centrul celor două capitale.
Decalajul puternic dintre distribuţia călătoriilor în oraşul propriu-zis şi în
întreaga zonă metropolitană (unde transportul public înregistrează, în medie, 30%
din călătoriile motorizate) ilustrează una dintre cele mai puternice provocări cu
care se confruntă autorităţile de transport public şi companiile de transport în
perspectiva următorilor ani: dezvoltarea transportului public în suburbii şi în
zonele mai puţin dense ale zonelor metropolitane.
Acest lucru este valabil îndeosebi pentru zonele metropolitane în care oraşul
propriu-zis reprezintă o mică parte din totalul populaţiei zonei metropolitane
(Paris, Frankfurt).
Caracteristici ale serviciului de transport cu autobuzul

Toate zonele metropolitane au reţele foarte dense ale traseelor de autobuz.
În oraşele analizate, lungimea medie a traseelor este de 20 km, dar această
valoare nu reflectă diferenţele puternice dintre traseele strict urbane, în general
mai scurte, şi cele interurbane, mai lungi (de exemplu, în Sevilla lungimea medie
a unui traseu urban de autobuz este de 10 km, în timp ce a unui traseu interurban
este de 30 km). Ţările care au transportul interurban puternic dezvoltat (Spania, de
exemplu) au, de cele mai multe ori, trasee foarte lungi de autobuze (în medie de
peste 40 km în Bilbao şi Madrid).
Numărul companiilor care operează cu autobuze variază de la una singură
(Dublin, Bucureşti), la 140 în Frankfurt. Această variaţie puternică depinde de
reglementările-cadru (competiţie-monopol) şi, în plus, de mărimea teritoriului
deservit. De exemplu, numărul mare de companii care operează cu autobuze în
Paris Île-de-France (80) nu are nimic de-a face cu competiţia, ci doar cu mărimea
teritoriului deservit (12.000 km2), care acoperă zeci de zone distanţate faţă de
centrul ariei metropolitane, care sunt deservite de companii mici, independente,
private.
O singură companie operează, în medie, pe 16 trasee de autobuz, dar această
cifră este, în realitate, mai scăzută (12) deoarece nu s-a ţinut cont de marile
companii de transport public cunoscute (ETHEL, Atena – 282 trasee de autobuz,
BVG, Berlin – 210, EMT, Madrid – 174, RATP, Paris – 320, DP, Praga – 210,
Wiener Linien, Viena – 80).
Densitatea liniilor, raportată la suprafaţă, este foarte ridicată la Birmingham,
urmat de Varşovia, cu cea de-a doua densitate. Această valoare poate fi privită ca
o consecinţă a suprafeţei reduse (550 km2) şi a insuficientei furnizări a modurilor
alternative de transport public, în afara metroului, în zona Birmingham.
Dacă ne raportăm la populaţia deservită, doar trei oraşe au valoarea densităţii mai
mare de 4 km linii la 1.000 de locuitori (Bilbao, Stockholm şi Madrid).
Caracteristici ale serviciului de transport cu tramvaiul

Două treimi dintre oraşele analizate deţin reţele de tramvai, iar dintre
acestea, şase şi-au realizat reţelele în ultimii zece ani, fără să fi deţinut până atunci
acest mod de transport (Franţa, Spania, Marea Britanie). Statele central şi est-
europene deţin cele mai extinse reţele de tramvai (49 linii în Berlin-Brandenburg,
32 în Praga, 32 în Viena şi 32 în Varşovia, 31 în Bucureşti), ceea ce se explică
prin faptul că acestea nu au renunţat la tramvai, spre deosebire de majoritatea
oraşelor europene.
Utilizarea transportului public raportată la mia de locuitori, permite
comparaţia între zone metropolitane, în ciuda mărimii lor.
Numărul de călătorii anuale per locuitor indică faptul că locuitorii din peste
zece oraşe utilizează sistemele de transport public de peste 200 ori pe an.
Grupul de oraşe: Londra, Vilnius, Bucureşti şi, probabil, Paris (cifrele sunt
comparabil mai mari pentru Paris, deoarece sunt exprimate în număr de locuri
oferite, în loc de călătorii) se află în frunte, cu peste 400 de călătorii anual.
Helsinki, Viena şi Zürich (unde valorile exprimă numărul de locuri anuale
oferite), depăşesc 300 de călătorii anual. Madrid, Varşovia, Berlin – Brandenburg
şi Stockholm constituie ultimul grup, cu mai mult de 200 de călătorii anual.
Dacă se ia în considerare rata călătoriilor zilnice, Madridul iese în evidenţă,
având cea mai scăzută rată a călătoriilor zilnice (dintre cele zece oraşe).
Bucureştiul conduce, cu aproximativ 2.500 călător-km per locuitor, per an.
Urmează, la mare distanţă, Vilnius, Londra, Stokholm, Helsinki şi Madrid, cu
valori cuprinse între 1.700 şi 1.900 călător-km, per locuitor, per an.
Calitatea serviciului de transport public

În ultimii ani, îmbunătăţirea calităţii serviciilor oferite a fost considerată de
autorităţile şi operatorii de transport public ca o modalitate decisivă de creştere a
atractivităţii sistemului de transport public, în comparaţie cu vehiculele private.
Durata zilnică a serviciului

Durata zilnică a serviciilor de transport este, în medie, asemănătoare între
toate modurile de transport (puţin peste 19 ore de serviciu pe zi). În majoritatea
oraşelor, în mod uzual, serviciul de transport este disponibil între ora 5 a.m. şi
miezul nopţii. Totuşi, la o observare atentă, apar şi unele abordări diferite. Într-o
serie de oraşe (Londra Manchester, Praga, warşovia), autobuzele funcţionează
zilnic o durată de timp mai mare decât tramvaiul. Într-adevăr, pare logic să retragi
modurile mai grele de transport pe timpul nopţii, când traficul se reduce şi să
păstrezi doar autobuzele, care au costuri de operare mai mici. În mod contrar, în
Atena, Barcelona, Madrid şi Paris, autobuzele au o durată zilnică a serviciului mai
redusă. În aceste oraşe, unele autobuze funcţionează pe trasee speciale de noapte,
dar acestea diferă mult faţă de traseele de zi ale autobuzelor. În Berlin,
Birmingham, Helsinki, Manchester şi Vilnius serviciile de autobuze funcţionează
peste 20 ore zilnic, Londra, Praga şi Varşovia aflându-se pe primul loc cu multe
trasee de autobuz care funcţionează 24 de ore pe zi.
Accesibilitatea reţelelor pentru persoane cu mobilitate redusă
Accesibilitatea autobuzelor
Procentul de autobuze cu podea joasă din totalul parcului variază mult între
oraşe. În jumătate dintre zonele metropolitane, peste 50% din parcul de autobuze
este format din vehiculele cu podea joasă, cu procente foarte ridicate în Atena
(92%), Bruxelles (91%), Londra (85%) şi Berlin (80%). La capătul celălalt al
listei se află Manchester şi Paris, cu mai puţin de o treime din parc, vehicule cu
podea joasă. De observat că oraşele cu cea mai mică proporţie de autobuze cu
podea joasă sunt totodată acelea care au şi cele mai vechi autobuze (Paris, Vilnius,
Varşovia).
Accesibilitatea tramvaielor
Cu excepţia câtorva sisteme vechi de tramvai (Bruxelles, Praga, Varşovia),
majoritatea zonelor metropolitane europene oferă sisteme de tramvai total
accesibile. Vârsta redusă a materialului rulant (sub zece ani în Birmingham, Paris
şi Valencia) asigură realizarea unei bune accesibilităţi.
Intervale reduse de succedare şi servicii de noapte

Pentru majoritatea zonelor metropolitane studiate se asigură servicii regulate
de transport de noapte cu autobuze, numai în weekend şi doar în câteva dintre
acestea. În medie, numărul de linii de autobuze de noapte atinge 10% din numărul
de linii asigurate pe timp de zi. Aceste cifre trebuie examinate cu atenţie,
deoarece, în multe oraşe, liniile regulate de autobuze de noapte sunt mai lungi
decât liniile de zi şi, de aceea, nu pot fi comparate cu uşurinţă. Dublin, Londra,
Sevilla şi Zürich sunt oraşele care asigură cel mai mare număr de linii de autobuze
de noapte, în comparaţie cu serviciile din timpul zilei (93 linii de autobuze de
noapte în Londra ).
Echipamente de informare în timp real şi de aer condiţionat

Aşa cum era de aşteptat, majoritatea zonelor metropolitane din sudul
Europei au un procent foarte mare de autobuze echipate cu aparate de aer
condiţionat (aproape 100% în Barcelona, Madrid, Sevilla şi Valencia). În ceea ce
priveşte informarea în timp real, nivelul de echipare diferă mult, de la aproape
zero în unele oraşe, până la 100%, în Berlin. Majoritatea oraşelor încă au mai
puţin de jumătate din parc dotată cu asemenea echipamente.
Benzi pentru autobuze

Doar Paris, Sevilla şi Dublin au peste 100 km de benzi proprii pentru
autobuze. Este de notat că în două zone metropolitane, Helsinki şi Madrid, unele
benzi proprii de autobuz au fost realizate pe artere interurbane.
Bibliografie
CIVITAS Policy advice notes nr. 11 Îmbunătăţirea calităţii serviciilor de transport public.
Creşterea gradului de atractivitate a transportului public pentru cetăţeni
CIVITAS Policy advice notes nr. 10 Sisteme inovatoare de emitere a biletelor pentru
transportul public
CIVITAS Policy advice notes nr. 9 Sisteme informaţionale inovatoare pentru transportul
public
Accesul persoanelor vârstnice la oraș
drd. Irina Zamfirescu
Îmbătrânirea populației, la nivel global, este o certitudine. Având în vedere

dezirabilitatea îmbătrânirii active (ținând cont de impactul social și
economic al acestei strategii), regândirea orașului în termenii incluziunii și
accesului persoanelor vârstnice trebuie să devină o prioritate pentru toate
guvernările locale și naționale. Orașele trebuie să adopte măsuri urgente de
facilitare a accesului persoanelor îmbătrânite la oraș, măsuri care vor
asigura accesul nediscriminatoriu atât al persoanelor vârstnice, cât și al
persoanelor cu dizabilități la un trai decent.
Cuvinte-cheie: îmbătrânire activă, orașe accesibile, politici locale de

dezvoltare urbană, orașe durabile.
Având în vedere datele statistice, există în acest moment confirmarea fermă

a îmbătrânirii populației la nivel global. Scăderea sporului natural, conjugat cu
îmbătrânirea persoanelor din perioadele de explozie demografică (baby-boom), și
creșterea speranței de viață ne aduc în fața fenomenului de populație îmbătrânită.
În acest context este necesară pregătirea mediului urban pentru a răspunde
nevoilor unei populații cu nevoi specifice. Având în vedere că în paralel avem de-
a face și cu dezvoltarea intensivă a procesului de urbanizare, orașele trebuie să se
pregătească să integreze o populație vulnerabilă care are dreptul la oraș. Dincolo
de principiile de ordin etic (accesul egal al tuturor categoriilor la oraș), agenda
politică trebuie să cuprindă politici dedicate acestei categorii de cetățeni. Lipsa
unui context favorabil unei vieți independente și autosuficiente pentru aceste
persoane generează automat creșterea costurilor la nivelul sistemului de protecție
socială. În graficul următor, sunt ilustrate proiecțiile cu privire la persoanele cu
vârsta de peste 60 de ani, la nivel mondial (Sursa: World Health Organization).
În România, având în vedere decretul din 1967 (Decretul nr. 770) prin care
se interzice avortul și prin care au fost lansate politici naționale de creștere a
natalității (incluzând aici taxe mai mari pentru familiile fără copii și reduceri de
taxe pentru familiile cu copii), populația născută în acea perioadă va ajunge la
vărsta bătrâneții în aproximativ zece ani.
Sursă: www.worldpopulation.com, realizate în baza

cifrelor și predicțiilor Organizației Națiunilor Unite.
Îmbătrânirea populației are un efect direct asupra schimbărilor sociale, lucru

care trebuie să se regăsească în politicile naționale și locale ale administrațiilor
publice. Stephen J. Cutler notează că „îmbătrânirea populației va fi catalizator
pentru schimbările sociale și, concomitent, schimbarea socială va afecta procesul
de îmbătrânire”1 (Cutler, 2009, 3)
Conform Eurobarometrului Active Aging, lansat în 20112, deși 71% din
populația Europei este conștientă de fenomenul de îmbătrânire la nivel global,
doar 42% și-au manifestat îngrijorarea cu privire la efectele acestui fenomen.
Rolul și importanța acestor persoane la nivelul comunităților este recunoscut de
70% dintre respondenți. În momentul efectuării studiul, 15% dintre respondenți
aveau în grijă persoane vârstnice, iar 42% au răspuns că au avut în grijă în trecut
bătrâni.
Proiectarea urbană trebuie să țină cont de aceste evidențe statistice. Orașele
trebuie gândite în termenii satisfacerii nevoilor tuturor grupurilor constituente.
Având în vedere presiunea economică pe care îmbătrânirea populației o va
exercita asupra bugetelor naționale, trebuie gândite formule și soluții pentru a
crește independența persoanelor vârstnice. Independența acestei categorii se
traduce în crearea unor contexte sociale și urbane care să permită deplasarea liberă
în oraș, în ciuda unor limitări de ordin fizic, specifice vârstei (de exemplu,
mobilitate redusă, persoane cardiace care nu pot face un efort susținut). Pe de altă
parte, este important procesul de îmbătrânire activă – în mijlocul comunității, prin
1
Cutler Stephen J., Aging and Social Change: Toward an Interdisciplinary Research Agenda.
2
Eurobarometer Survey Active Aging, http://www.mmuncii.ro/pub/imagemanager/images/file/
Domenii/Incluziune%20si%20asistenta%20sociala/AEIA-
2012/MEMO%20on%20Eurobarometer%20on%20Active%20Ageing%2012_10_EN.pdf, ultima
accesare noiembrie, 2013.
pensionare dincolo de vârsta minimă de pensionare, voluntariat, slujbe cu normă

redusă etc. Încurajarea seniorilor de a rămâne activi are un impact major asupra
economiei locale, transformând aceste persoane în producători de resurse la nivel
local. Având în vedere că, pentru a performa orice activitate, este necesară
deplasarea, crearea unui oraș care să permită deplasarea persoanelor vârstnice este
premisa inițială pentru crearea unor politici sociale locale de imbătrânire activă.
Infrastructuri prietenoase cu persoanele în vârstă

Unul dintre efectele directe ale procesului de îmbătrânire este scăderea
mobilității fizice. În aceste condiții, accesul la spațiul fizic este condiționat de
existența unor măsuri care să compenseze pentru aceste limitări. Conform
Organizației Mondiale a Sănătății, orașele sustenabile trebuie ca „prin serviciile și
structura lor să furnizeze bunăstare și cadrul optim pentru participare la viața
cetății pentru toți cetățenii”3. În 2002, Organizația Națiunilor Unite a susținut
lansarea unei strategii „Planul de Acțiune Internațional de la Madrid pentru
îmbătrânirea activă”, un document generat de nevoia de a crea context favorabil
îmbătrânirii active.
Conform acestui document, orașele prietenoase cu persoanele vârstnice
trebuie să îndeplinească trei cerințe majore:
1) mediu sănătos de viață;
2) participarea cetățenilor în vârstă la viața cetății;
3) securitate.
Factorii care determină stilul de viață al populației vârstnice sunt, pe de o
parte, aceia de natură fizică – în sensul în care trebuie să existe acces rapid la
punctele de interes social (fie că vorbim despre institutii publice, locuri de
promenadă sau locuri comerciale) și, pe de altă parte, factori sociali, care imprimă
o atitudine generală față de populația vârstnică.
Conform Organizației Mondiale a Sănătății, procesul de îmbătrânire poate fi
influențat prin politicile de dezvoltare urbană și politicile sociale. La nivelul
proiectării orașului, sunt prezentați ca fiind determinanți doi factori:
1) transportul;
2) spațiul public.
Având în vedere că cei doi factori sunt strâns conectați, vor fi tratați
împreună în cele ce urmează.
Fiecare dintre politicile de dezvoltare locală trebuie să urmărească crearea
contextelor favorabile la nivelul celor trei determinante astfel încât populația
3
Global Age friendly Cities, http://whqlibdoc.who.int/publications/2007/9789241547307_eng.pdf,
ultima accesare 21 noiembrie 2013, p. 4.
îmbătrânită să-și poată menține cât mai mult idenpendența și să se poată întreține
singure, fără sprijinul familiei ori al statului (prin politici care vor avea un efect
economic direct asupra bugetelor). Procesul de îmbătrânire activă este dependent
de sistemul de transport. Crearea cadrului în care oamenii se pot mișca liber, fără
condiționări externe, asigură accesul persoanelor vârstnice la viața comunității.
Orașele sunt construcții sociale complexe, care nu pot fi limitate la
proiectarea căii rutiere: „Nevoile aferente traficului rutier sunt mult mai ușor de
înțeles și de satisfăcut decât nevoile complexe ale orașelor. Un număr tot mai
mare de planificatori și designeri urbani au ajuns la concluzia că, dacă vor rezolva
problemele de trafic, vor rezolva problemele majore ale orașelor. Însă orașele au
preocupări sociale mult mai importante și complicate decât traficul rutier. Cum
poți rezolva problemele de trafic până nu cunoști nevoile sociale și economice ale
orașului? Nu poți”. (Jacobs, 1961, 34)
Peter Calthorpe și William Fulton4 consideră că una dintre cele mai nocive
practici întâlnite în dezvoltarea unui oraș este tocmai gândirea fragmentară a
spațiului urban, „experții fiind preocupați de maximizarea beneficiilor pentru
fiecare dintre bucățile de pământ, fără nicio responsabilitate pentru întreg”. Ei
clasifică cele trei criterii principale ale planificării urbane: diversitate, conservare
și respectarea scalei umane. La nivelul scalei umane, în sensul unor spații care să
încurajeze socializarea și economia locală, foarte importantă este diversitatea
acestor spații: „unul dintre principalele rezultate ale unor spații definite de
diversitate este crearea unor comunități cu nevoi și grupuri diferite. Ca axiomă a
planificării urbane, este necesară întoarcerea la cartiere mixte, care conțin o
varietate mare de servicii și funcțiuni, ca și o varietate mare de tipuri de locuire și
de categorii de persoane”; „ca principiu social, diversitatea locuitorilor cartierelor
este controversată și poate se constituie în cea mai mare provocare. Asumă crearea
unor cartiere care să răspundă nevoilor unor grupe foarte diverse ca vârstă, tip de
locuire, venit și rasă și să asigure libera circulație în cadrul comunității. Am ajuns
într-o situație extremă: familiile fragile social și grupurile etnice diferite reprezintă
segmente izolate și locuiesc în clădiri construite izolat, fără a fi interconectate cu
centrele urbane”. (Calthorpe și Fulton, 2008)
Conform Global Age Friendly Cities – a Guide, transportul trebuie să
îndeplinească următoarele condiții:
 trebuie să fie „disponibil”: acest lucru se traduce în existența unei rețele
de transport public. În toate marile orașe ale statelor dezvoltate există o
rețea dezvoltată de transport public. Cu toate acestea, chiar și în
4
Peter Calthorpe și Fulton William, (2007), „Designing the Region”, în LeGates, Richard, Stout,
Frederic, City Reader, Routledge, Londra, p. 344.
România, în orașe mai mici, transportul public s-a dovedit a fi o

cheltuială nejustificată pentru autoritățile publice locale, lăsând astfel loc
transportatorilor privați pentru a performa aceste servicii (ex: Petrila);
 trebuie să fie accesibil financiar: având în vedere că îmbătrânirea este
asociată cu reducerea veniturilor, costul utilizării transportului public
trebuie să fie rezonabil pentru a fi accesibil. La nivel european există
politici sociale de reducere a prețului călătoriilor pentru persoane
pensionare. La nivelul României există politici locale diferite cu privire
la costul transportului pentru pensionari – în București, în baza talonului
de pensie și a cărții de identitate, transportul este gratuit;
 frecvență și informare cu privire la orar: timpul de așteptare pentru
mijloacele de transport în comun trebuie să fie mic, pentru a asigura
confort pentru persoanele vârstnice. Având în vedere imposibilitatea de a
sta mult timp în picioare, este foarte important ca acestea să știe ora de
sosire a mijlocului de transport în comun. În București, în momentul de
față, există foarte puține benzi dedicate exclusiv transportului public.
Acest lucru generează imposibilitatea de predicție a sosirii mijloacelor de
transport în stații;
 mijloace de transport bine conectate: este important ca punctele orașului
să fie bine conectate între ele. Schimbarea mijloacelor de transport în
comun pentru a ajunge la destinație este de multe ori un impediment
pentru persoanele vârstnice;
 mijloace de transport în comun accesibilizate: mobilitatea redusă a
persoanelor vârstnice necesită adecvarea mijloacelor de transport în
comun. Adecvarea asumă: accesiblizarea accesului în mijlocul de
transport, proiectarea unor locuri mai spațioase în mijlocul de transport,
afișarea vizibilă a rutei, precum și informarea și avertizarea vocală a
rutei;
 șoferi instruiți cu privire la nevoile speciale ale persoanelor vârstnice:
având în vedere mobilitatea relativ scăzută a persoanelor vârstnice,
soferii trebuie să se asigure că acestea au intrat în siguranță în mijoacele
de transport în comun și sunt asigurate înainte de plecarea de pe loc a
autovehiculului;
 stațiile de transport în comun: acestea trebuie să asigure confortul
persoanelor vârstnice pe perioada în care așteaptă autobuzul. Astfel că
trebuie să fie acoperite și să fi dotate cu băncuțe;
 transportul personal: una dintre principalele nevoi la nivelul
transportului personal este asigurarea unor spații de parcare dedicate, cât
mai aproape de spațiile comerciale și de intrarea în instituțiile publice.
De asemenea, mersul pe jos este o modalitate de transport care este des

invocată în ceea ce privește mobilitatea cetățenilor în oraș. La nivelul politicilor
urbane comunitare, ierarhizarea priorităților în ceea ce privește mobilitatea urbană
durabilă, deci a modului în care infrastructura urbană trebuie gândită, plasează
mersul pe jos pe locul întâi (urmat de utilizarea transportului în comun, mersul pe
bicicletă și utilizarea transportului în comun).
Livable Communities: An Evaluation Guide descrie importanța mersului pe

jos în economia îmbătrânirii active: „Pentru adulții în vârstă care nu mai conduc,
mersul pe jos reprezintă o resursă crucială pentru a ramâne activi și a interacționa
cu comunitatea. Și mai important, permite persoanelor vârstnice de a ajunge la
destinații extrem de importante precum zone de comerț sau instituții cu facilități
medicale. Din păcate, în prea multe dintre comunități, infrastructura a fost
dezvoltată în jurul autoturismului, cu foarte puțină considerație pentru pietoni.
Lipsa trotuarelor, construcția acestora foarte aproape de trama stradală și lipsa
întreținerii lor descurajează cetățenii de la mersul pe jos și, în cazul persoanelor
vârstnice, poate restricționa accesul la spațiul public.”5
Conform urbanistului Ann Frye, în cadrul conferinței europene Transport
Forum, sistemul de transport public este în mod fundamental determinant pentru
asigurarea independenței și a unei îmbătrâniri active: „infrastructura urbană a fost
dezvoltată pânâ acum în termenii sistemului și a unei dezirabilități universale a
dezvoltării infrastructurii pentru mașinile personale. Este important însă să
începem cu oamenii și cu nevoile acestora în momentul în care facem proiecte de
infrastructură urbană. Este foarte important să începem cu oamenii, iar agenda
politică să releve aceste nevoi. Problema nu este doar de natură socială, ci
economică: sunt din ce în ce mai puțini tineri care vor susține persoanele
vârstnice. Astfel că este necesar să construim un context urban care să permită
independența persoanelor care vor îmbătrâni curând, în contextul îmbătrânirii
persoanelor din perioada baby-boom-ului. Trebuie să încurajăm persoanele să iasă
din mașinile personale. Aceste persoane vor primi la vârsta de 80 de ani interdicția
de a conduce și vor fi nevoite să utilizeze transportul în comun. Însă s-ar putea să
fie tardiv, având în vedere că au depins 100% de transportul individual o viață.
Astfel că trebuie să încurajăm persoanele vârstnice să folosească transportul
comun cât încă mai au această opțiune și nu este o obligativitate. Aceasta
înseamnă că transportul public trebuie să fie accesibil și format pe nevoile lor.”6
5
Liveable Communities, An Evaluation Guide, Public Policy Institute, ultima accesare 28
noiembrie 2013, http://assets.aarp.org/rgcenter/il/d18311_communities.pdf
6
Frye Ann, Transport needs for an aging society, în cadrul conferinței Transport Forum,
noiembrie 2012: http://www.youtube.com/watch?v=CNlN6sElUWA, ultima accesare 18.11.2013.
Pentru a încuraja mersul pe jos, politicile locale de dezvoltare urbană trebuie

să facă o prioritate din crerea unui cadru sigur, crescând în acest fel confortul
pietonilor.
La nivelul spațiului public, au fost identificate în literatura de specialitate o
serie de măsuri obligatorii pentru a asigura accesul persoanelor în vârstă la spațiul
public și, deci, la comunitate:
 contracararea efectelor meteo: fie că este vorba despre deszăpezire și
menținerea trotuarelor uscate iarna, sau despre plantarea de vegetație în zonele în
care soarele este foarte puternic, există intervenții care să facă sigur mersul pe jos;
 rețea continuă și coerentă: trotuarele și zonele pietonale trebuie să fie
proiectate astfel încât să nu fie întrerupte de zone puternic tranzitate de mașini;
 existența unei zone-tampon între trotuar și trama stradală: pentru a
asigura confortul pietonilor, este recomandat să existe o zonă delimitată (de
exemplu, spațiu verde) între trotuar și calea de rulare a autoturisme, sporind astfel
siguranța pietonilor. Aceeași regulă ar trebui să se aplice și în cazul pistelor pentru
biciclete;
 traversarea străzilor: trebuie să fie asigurat un timp rezonabil de
așteptare la semafor, precum și un timp îndelungat în care persoanele să poată
traversa strada. Mai mult, proiectarea unor bulevarde largi, care au sistem
semaforizat neconcordant cu nevoile persoanelor vârstnice, devin inaccesibile.
Totodată, crearea unor pasaje subterane pentru pietoni, în care nu se asigură
funcționarea constantă a scărilor rulante, reprezintă o piedică pentru populația
vârstnică;
 securitatea persoanelor în spațiul public: acest lucru presupune
iluminarea corespunzătoare a trotuarelor, precum și a zonelor cu treceri de pietoni;
 trotuare de dimensiuni corespunzătoare: trotuarele trebuie să fie largi, să
asigure inclusiv accesul persoanelor în scaun rulant (fie că este vorba despre o
dizabilitate, fie că este vorba despre persoane care nu se mai pot deplasa fără
scaun); totodată este necesară accesibilizarea trotuarelor, astfel încât persoanele
utilizatoare de scaun rulant să se poate deplasa singure, fără sprijinul unei alte
persoane;
 obstrucționarea trotuarelor: trotuarele trebuie să fie libere, să nu existe
obstacole de tip chioșcuri de flori, bănci, stâlpi etc.;
 întreținerea trotuarelor: calitatea trotuarelor este foarte importantă
pentru a oferi siguranță pietonilor. Lipsa unor bucăți din trotuar sau suprafețe
inegale se pot constitui în pericole pentru persoanele cu dizabilități;
În 2006, Organizația Națiunilor Unite a redactat Convenția Drepturilor
Persoanelor cu Dizabilități. Articolul 20 stipulează „facilitarea mobilității perso-
nale a persoanelor cu dizabilități oricând și oricum aceste persoane doresc, la un
preț accesibil.”7 Convenția a fost ratificată și de România în ianuarie 2011, fără a

ratifica însă și protocolul final (care ar fi permis supravegherea implementării
acestei convenții).
State cu politici asumate

Preocuparea pentru îmbătrânirea populației trebuie să facă parte din
strategia pe termen mediu a tuturor statelor afectate de acest fenomen. Australia a
realizat în 20068 un document-cadru, resursă pentru toate autoritățile publice
locale, cu scopul de a fi resursă pentru proiectarea unor orașe prietenoase cu
persoanele vârstnice.
Documentul stipulează rolul autorităților publice în informarea publicului
larg cu privire la beneficiile realizării unui spațiu urban accesibile persoanelor
vârstnice. Pe de altă parte, sunt încurajate proiectele urbane care țin cont de
această categorie de vârstă. În cadrul fiecărei autorități publice locale este
prevăzut un angajat a cărui misiune este să verifice în ce măsură proiectele publice
urmăresc obiectivul integrării sociale a persoanelor vârstnice. Pentru fiecare
mandat al consiliului local, autoritățile publice locale sunt instruite cu privire la
nevoile speciale ale aceste categorii de vârstă.
Unul dintre obiectivele majore stipulate este crerea unor spații publice
prietenoase cu persoanele vârstnice și crearea cât mai multor zone destinate
mersului pe jos – spații pietonale și monitorizarea constantă, prin audituri urbane
periodice. Au fost menționate inclusiv măsuri cu privire la accesibilizarea
semafoarelor (inclusiv difuzoare), precum și regândirea trecerilor de pietoni.
Pentru a avea constant imaginea nevoilor persoanelor vârstnice, a fost gândit
proiectul Walk with Care, care reprezintă întâlniri sistematice între persoanele
vârstnice și autoritățile publice, pentru a îmbunătăți constat sistemul rutier.
În anul 2000, Edinburgh a creat programul A City for All Ages, proiect în
două etape (2000 și 2010), care a urmărit crearea unui oraș prietenos cu
persoanele în vârstă. Au fost luate în considerare aspecte care țin de incluziunea
socială a persoanelor în vârstă, reducerea discriminării și asigurarea
oportunităților și serviciilor publice.
„Pe măsură ce oamenii îmbătrânesc, dezvoltă probleme cu auzul, vederea și
timpul de reacție este mai mare. Studiile au arătat că aceste modificări au un
impact semnificativ asupra mobilității și securității unei persoane, atât ca șofer,
7
Convenția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități, Organizația Națiunilor Unite, ultima accesare
22 noiembrie 2013, http://www.un.org/disabilities/default.asp?id=280
8
Age Friendly Built Environments, Opportunities for Local Governments, ultima accesare 22
noiembrie 2013, http://icma.org/en/icma/knowledge_network/documents/kn/Document/107241/
AgeFriendly_Built_Environments_Opportunities_for_Local_Government
cât și ca pieton. Riscul trebuie să fie redus, însă concomitent trebuie să menținem
aceste persoane active și implicate în comunitate.”9 Pentru a monitoriza constant
nevoile și impactul măsurilor autorităților, a fost constituit mecanismul City for
All Ages Advisory Group. În cadrul acestui context sunt stabilite cele mai
frecventate rute, sunt evaluate trecerile de pietoni și calitatea spațiilor pietonale,
sunt evaluate politicile rutiere și impactul lor asupra securității bătrânilor, precum
și modul în care transportul public răspunde nevoilor persoanelor vârstnice.
În 2011, Dublin a realizat strategia numită The Dublin Declaration: Age
Frinedly Cities and Communities.10 Documentul integrează prioritățile și strategia
stabilită de Organiza’ia Mondială a Sănătății și stabilește următoarele priorități în
ceea ce privește dezvoltarea urbană și mobilitatea:
1) promovarea drepturilor persoanelor vârstnice și a rolului pe care acestea
îl au în viața comunității;
2) implicarea cetățenilor vârstnici în procesele decizionale, recunoscând
astfel rolul lor în comunitate;
3) crearea unui sistem public de transport accesibil din punct de vedere
financiar și accesibilizat, precum și crearea contextului pentru ca persoanele
vârstnice să poate utiliza bicicleta sau mașina personală;
4) accesibilizarea spațiilor publice astfel încât orașul să nu fie restrictiv
pentru persoanele vârstnice.
Bibliografie
Cutler Stephen J., Aging and Social Change: Toward an Interdisciplinary Research Agenda, 2009;
Eurobarometer Survey Active Aging, http://www.mmuncii.ro/pub/imagemanager/images/file/Domenii/
Incluziune%20si%20asistenta%20sociala/AEIA-2012/MEMO%20on%20 Eurobarometer%20on
%20Active%20Ageing%2012_10_EN.pdf;
Calthorpe Peter și Fulton William (2007), “Designing the Region”, în LeGates, Richard, Stout,
Frederic, City Reader, Routledge, Londra
Global Age friendly Cities, http://whqlibdoc.who.int/publications/2007/9789241547307_eng.pdf;
Age Friendly Built Environments, Opportunities for Local Governments, http://icma.org/en/icma/
knowledge_network/documents/kn/Document/107241/AgeFriendly_Built_Environments_Op
portunities_for_Local_Government;
Liveable Communities, An Evaluation Guide, Public Policy Institut, http://assets.aarp.org/rgcenter/
il/d18311_communities.pdf;
9
A City of All Ages, ultima accesare 22 noiembrie 2013, http://www.edinburgh.gov.uk/
downlo+ads/file/11292/%E2%80%98a_city_for_all_ages%E2%80%99_progress_report
10
The Dublin Declaration: Age Frinedly Cities and Communities, ultima accesare 22 noiemrie
2013, http://www.emro.who.int/images/stories/elderly/documents/dublin20declaration.pdf
Frye Ann, Transport needs for an aging society, în cadrul conferinței Transport Forum, noiembrie
2012: http://www.youtube.com/watch?v=CNlN6sElUWA.
Convenția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități, Organizația Națiunilor Unite, http:// www.un.org/
disabilities/default.asp?id=280;
A City of All Ages, http://www.edinburgh.gov.uk/downloads/file/11292/%E2%80%98a_city_
for_all_ages%E2%80%99_progress_report;
The Dublin Declaration: Age Frinedly Cities and Communities, http://www.emro.who.int/images/
stories/elderly/documents/dublin20declaration.pdf
ISBN 978-973-709-701-9

Orasul Inteligent Editia 01

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Orasul Inteligent Editia 01

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative

Facultatea de Administraţie Publică

Sesiunea de comunicări ştiinţifice

Academia de Studii Economice Secretar general al Ministerului Agriculturii

Sesiunea de comunicări ştiinţifice

Prof. univ. dr. Vasile BALTAC, SNSPA, Bucureşti

Copertă: Adriana POPESCU

Revizie text: Daniela DUMITRESCU

Tehnoredactare computerizată: Nicoleta BOBOCEA

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

I. Istudor, Nicolae (coord.)

Sesiunea de comunicări ştiinţifice

Copyright © Editura Economică, 2014

Autorii sunt responsabili de clarificarea dreptului de utilizare

Secţiunea I – Aspecte introductive

Un modèle politico-économique suédois pour l’Europe?

Conceptul de oraş inteligent

Orașe din România. O evaluare a stării

E-guvernarea în municipiile României

Tendinţe ale e-guvernării în context naţional şi internaţional

Schimbarea în organizaţiile publice în contextul utilizării tehnologiei informaţiei

Oraşele europene şi transparenţa datelor

Educaţia IT pentru funcţionarii publici

Cum să realizăm oraşul inteligent?

European Computer Driving Licence – e-Skills pentru sectorul public în Romania

Augmentarea spaţiului urban – percepţie şi interacţiune socială

Fondurile europene, oportunitatea dezvoltării durabile şi inteligente a mediului urban

Practici de locuire şi tipuri de segregare rezidenţială

Bucharest as an European cultural landmark. The birth of an European modern metropola

The Innovative Network Lounge «‘Șezătoarea’ Rețelei Inovatoare»

Arhitectura Bucureştiului – la graniţa dintre Orient şi Occident

Studiul evoluției cererii de transport în zona adiacentă intersecției Iuliu Maniu-Virtuții,

Calitatea serviciului de transport public.

Accesul persoanelor vârstnice la oraș

Cuprinsă de forfota schimbărilor tranzitorii, lumea financiar-materialistă se

Un modèle politico-économique suédois pour l’Europe?

À son âge vénérable, l’Europe étale ses accessoires et ses joyaux de la

"Ceci signifie que l'économie française est non seulement sortie de la

1990 qui a entraîné un quasi doublement de la dette publique à 84,4% du PIB en

Y a-t-il un modèle suédois?

pour la reconstruction de l’Allemagne de l’Est. Pour attirer des capitaux afin de

mesures politiques, économiques et financières majeures pour dissiper la crainte

Deuxièmement, après son entrée dans l’UE, la Suède exporte 70% de sa

L’Union versus Suède

Calmfors L., “Sweden-from Macroeconomic Failure to Macroeconomic Success,” manuscript,

Abstract. Conceptul de „oraş inteligent” presupune o abordare interdisci-

Cuvinte-cheie: oraş inteligent, interdiciplinaritate, dezvoltare locală,

stimulării investiţiilor productive, în acest sens făcându-se apel la: împrumuturi,

Urbanismul se confruntă în prezent tot mai mult cu problemele globale de

În ultimul timp, se vehiculează tot mai mult ideea că separarea între

Oraşul inteligent reprezintă prin urmare o structură autonomă, capabilă să-şi

Abstract. „Orașul inteligent” își propune să devină o prezență anuală în

Cuvinte-cheie: rangul localităților, starea orașelor.

1. Tipologia aşezărilor umane

În funcţie de teritoriul pe care îl organizează, există:

2. Rețeaua de așezări din România

a) rangul 0 – capitala României, municipiu de importanţă europeană;

3. Orașele din România

55 de localități au dobândit statutul de oraș sau municipiu după anul 2000,

Pentru majoritatea orașelor mici, dar și a celor mari, de peste 100.000 de

Grafic – evoluția populației în intervalul 2002-2011 pentru orașele mici

Grafic – evoluția populației în intervalul 2002-2011 pentru orașele mari

Per ansamblu, se constată o scădere a populației din municipii și orașe în

În ceea ce privește mediul de afaceri, în orașele din România funcționează