ACUMULAREA PRIMITIVĂ ÎN ROMÂNIA

Reflexii asupr a unu i paradox economic a l vremii Un ziar de dimineaţ ă anunţ a dăunăzi, cu
litere groas e şi semne de uimire , rezultatul anchete i asupr a serviciului de aprovizionare a
statului: această anchet ă a stabilit „u n dificit uriaş de trei miliardei Va trebui deci jumătat e
din veniturile anuale ale ţării noastre spre a umpl e golul făcut de această fantastică sumă,
intrată nu se ştie unde . Şi, în vrem e ce oamenii „de treabă " simt fiori în faţa acestui no u furt
asupr a veniturilor publice, gândul economistului se îndreapt ă cu lotul pe alte căi. C u m că
civilizaţia europeană nu e oper a oamenilor de Ireabă, acesta nu ma i e un secret decât doa r
pentru gânditorii tic cabinet. Civilizaţia este pretutindeni urmare a une i bună - slări materiale,
deci a une i însemnat e acumulări de capitaluri. Azi vede m cu ochii noştri cu m Viena, care a
fost un centru de civilizaţie câtă vreme gravitau spre ea veniturile unui mar e imperiu, se află
în agoni e de când a răma s capitala une i |ărişoare cu şase milioane de locuitori. Savanţii şi
artiştii au început să se îndrepte, şi se vor îndrept a încă, în alte părţi, iar institutele de cultură
vor trebui să piardă însemnătate a din lipsă de fonduri. Dac ă civilizaţia e o urmar e a
capitalismului, acumula rea acestuia nu are la origine nimi c de împărţit cu condiţiile
I. Scris sub impresia anchetei de la serviciul de aprovizionare a statului, în septembrie 1922.
Cifrele exprimă situaţia valutară de atunci. 143 de morală . în această privinţă nu e nimi c ma i
semnificativ ca faptul strict istoric că pionierii civilizaţiei europene sunt urmaşii unui nea m
de hoţi de mare : englezii. Eroii naţionali ai poporului engle z din vechiul regim sunt simpli
piraţi, „fraţi ai coastelor". E de ajuns a aminti num e ca Francis c Drake , Richard Grenvill e
sau John Hawkins. Orânduire a întreprinderilor lor nu par e a fi avut în faţa poporului englez
nimi c reprobabil, astfel că chiar regina Angliei, Elisabeta, socotea că nu e ma i prejos de
demnitate a regală de a se împărtăşi din asemene a acte de piraterie. Capitalismul, care
alcătuieşte piedestalul civilizaţiei europene , are ca origine jaful celorlalte continente .
începutul 1-a făcut Spani a după descoperire a Americii; dar bogăţiile adus e de spanioli de
dincolo de ocean n-au răma s în patria lor, ci s-au scurs pe deosebite căi spre Franţa, Oland a
şi ma i ales spre Anglia. Metalel e preţioase, pe care Spani a le-a strâns din Americ a prin
jafuri nemaipomenit e - au fost distruse până şi mormintel e spre a lua podoabel e de aur ale
morţilor - se cifrează la pest e trei miliarde. Din acestea o însemnat ă parte se scurgea anua l
în Franţ a şi Angli a pe cale comercială, fără a ma i socoti vasele, spaniole încărcat e cu aur,
atacate şi capturat e în dru m de către piraţi englezi. La aceasta s-a adăuga t prin veacul XVIII
jaful Indiei. Unul din eroii cuceritori ai Indiei, Lordul Clive, a fost condamna t de Parlamentul
englez, la întoarcerea sa în patrie, pentru că şi-a însuşit în timpul guvernării Bengalului suma
de 234 000 lire sterline (vreo cinci milioane şi jumătat e lei aur). D a r era vădit că Cliv e ar fi
putut lua dup ă plac, căci toate comoril e Bengalului, adunat e timp de veacuri, stăteau la
picioarele sale. Aceeaşi soartă a avut alt administrator al Bengalului, Warren Hastings. Purtare
a sa a dat naşter e celui m a i mar e proce s de stat pe care-1 cunoaşt e istoria. Şi, în adevăr,
despr e el spune însăşi istoria engleză: „El lua banii de und e putea.. . el stoarse o jumătat e de
milion de la Rajahul 144 din Benares; prin tortură şi foame scoase ma i mult de un mi lion
din mâinil e prinţesei Oudh. Prin măsuri care nu erau ma i puţin lipsite de conştiinţă el
câştigase de la început putere a i a " (Ferdinand Tonnies, „Englische Weltpolitik in englischer
I ieleuchtung", p. 27). Ceilalţi ofiţeri englezi se purtau la fel: prădăciunil e lor păreau la un
timp că vor ruina însăşi temeliile vieţii sociale indiene. Nu ma i vorbim de jaful oficial,
orânduit pentru trans porturile de aur ce se trimiteau statului englez; unu l singur din aceste
transporturi, acel din car e Cliv e şi-a însuşit suma amintită, se ridica la opt sute mii lire
sterline. De prisos să mai spunem că Clive şi Warren Hastings, întocma i ca Drak e şi
Hawkins, sunt eroi naţionali ai poporului englez. Paralel cu procesul de secătuire a avuţiilor
celorlalte continente, europenii duceau şi un proce s de stârpire a populaţiilor indigene prin
negoţul de sclavi. Vinderea sclavilor e iarăşi unul din izvoarele capitalismului european şi în
aceas tă privinţă, ca şi în celelalte, poporul englez are rolul conducător. Und e pătrundeau
englezii păre a a se abate potopul; seminţii întregi au fost distruse prin vânătoare a de sclavi;
singură Africa a pierdut în acest mo d vreo treizeci de milioane de locuitori. Se poat e lesne
înţelege ce venituri au încasa t de aici negustorii englezi. Despr e Liverpool, oraşul care a luat
cea ma i activă parte la acest negoţ, s-a zis cu bu n teme i că e pavat cu cranii de negri!
Istoricul Seely, care mărturiseşt e că aceasta e ce a ma i mar e crimă comis ă de englezi, crede
că ea I uşurată prin aceea că englezii şi-o mărturisesc pe faţă înaintea istoriei. Se poate, dar
capitalul naţional engle z acumula t pc această cale rămâne şi alcătuieşte baz a civilizaţiei şi a
supremaţiei mondial e a Marii Britanii. Cu m că capitalismul european, constată Sombart, a
fost întemeia t pe căi nepermi - se, c vădit: trebuie numa i să ave m curajul spre a recunoaşte .
Car e e soarta capitalismului român, care a venit prea târziu spre a avea putinţa de a sustrage
aurul altora sau a vinde sclavi? ' Români a a intrat în cadrul economie i capitaliste europene
abia din al treilea deceniu al veacului XIX. Timp de peste o jumătat e de veac, ea a răma s o
simpl ă colonie agricolă a capitalismului străin, ma i întâi anglo-francez, ma i în urmă austro-
german. De prin deceniul al optule a al aceluiaşi veac, ea începe a face eroice sforţări de a
scutura jugul robiei economic e străine, întemeind un capital româ n naţional. Se ştie că cei
care au început şi au urmărit cu neobosit ă stăruinţă rezolvarea acestei probleme sunt pionierii
partidului naţional liberal. Dac ă azi suntem în stare să ridicăm într-o măsur ă capul în faţa
străinătăţii şi să vorbim de forţa noastră, apoi sc cuvine să recunoaştem că această forţă se
datoreşte acelor „afaceri" şi „cointeresări" naţiona l liberale, pe are românii, necunoscători ai
istoriei lor naţional e contemporane , nu obosesc a le persifla. D a r soarta capitalului naţional
româ n păre a a fi, pân ă la războiul mondial, din cele ma i puţin fericite. E drept, o ţară
agricolă primitivă are o mar e superioritate asupra unei ţări înaintate: ea munceşt e mult şi
consum ă puţin. Cu diferenţa ce rezultă din această frugalitate rurală, ţara agricolă poat e plăti
interesele capitalului străin, sub a cărui influenţă se află, şi poat e acumul a şi un modest
capital propriu. Da r se înţelege că limitele unui asemene a capitalism sunt de ma i înainte
hotărâte ; el nu poat e creşte în aceeaşi proporţi e şi în acelaşi temp o ca atunci când are putinţ
a de a-şi însuşi aur în valoare de miliarde sau a vinde populaţi a unui continent. Totuşi, în cele
din urmă soarta a zâmbit şi capitalismului român: luându-i putinţ a de a jefui averea altora, i-a
deschis pe aceea de a jefui propri a avere naţională. Războiul veni şi, în atmosfera 146 sa
turbure, la adăpostul suspendării oricărei putinţ e de control clicace, s-a născut acel formidabil
iureş asupr a bunurilor stalului, car e a luat forma fraudelor fără sancţiune de zeci, sute şi mii
de milioane . De la război economi a pluteşte într-o almosferă de romantism, caracteristică
oricărei perioade de plămădire a capitalismului; e o eră de „lovituri" ce ne-a hărăzit pletor e de
aventurieri economici, dornici de îmbogăţire pest e noapte . Deosebire a e că la noi loviturile
acestor aventurieri şi plămăditori ai capitalismului nu se ma i dau în Africa, Asi a sau America
, în min e de aur sau vânători de sclavi, ci la bursă, în cafenele sau culisele ministerelor, în
dauna a ceea ce ar trebui să curg ă în visteria statului. Şi rezultatul? Deschideţi Analele
Băncilor, nr. 7-8, an IV, şi-1 puteţi constata în realitatea goală: de la război încoac e
societăţile noastre de tot felul au aduna t un capital de şapte miliarde de Ici! Pentru ca acest
fapt să apar ă în toată înfăţişarea sa caracteristică, trebuie să amintim că această uriaşă
capitalizare se petrece într-o perioadă când producţi a noastr ă industrială şi agricolă este în
complet ă stagnare, când balanţ a comerţului nostru exterior e atât de dezastroasă, încât ajunge
la un pasi v dc cincisprezece miliarde. în mersul norma l al economiei, capitalizare a este
acumulare a profitului une i producţii intense. Dar, la noi, pe lâng ă că o capitalizare de şapte
miliarde în câţiva ani reprezintă plusvaloare a unui capital naţional enorm, pe care suntem
depart e de a-1 avea, se ma i adaug ă şi împrejurarea că sus-zisa capitalizare s-a făcut într-o pe
rioadă când producţia noastr ă stătea la cel ma i jos nivel cu putinţă. Iată dar o uriaşă
capitalizare, realizată în afară de cadrul producţiei: c e înseamnă asemene a enigmă ? Să
trecem in revistă cele ma i cunoscut e din fraudele de dup ă război şi enigma se va dezlega de
la sine. înainte a tuturor stau fraudele de la serviciul aprovi zionării. S-au cumpăra t mărfuri
pe socoteala statului româ n şi s-au desfăcut la consumatori. Decâ t venitul din această vân147
zare n-a ma i curs în vi st cri a statului, ci în alte buzunare . Cu alte cuvinte, statul plăteşte
mărfurile, iar particularii încasează costul vânzării. De aici statul s-a ales cu o pagubă şi
particularii cu un câştig de trei miliarde. La acelaşi nivel stau pagubel e suferite de stat prin
schimbul rublelor şi coroanelor. S-a întârziat acest schimb atât de mult. încât ţara noastr ă a
avut să sufere o adevărată invazie de ruble şi coroane fără valoare din ţările de origine. Dup ă
cc o serie de fericiţi ai soartei s-au văzut în stăpânirea unor însemnat e sume de asemene a
monedă , câştigate pe căi nepermise , statul a mers cu generozitatea sa înc ă ma i departe şi le-
a schimba t pe cursul de 50 de bani coroana, când valoarea reală a coroane i pe piaţă era de 20
de bani. De aici a rezultat o pagubă pentru stat şi un câştig pentru anumiţi particulari, care
iarăşi se cifrează la vreo trei miliarde . Vine apoi nesfârşitul lanţ de fraude de la feluritele
depozite, atât civile, cât ma i ales militare. Nu vo m şti niciodată cifra exact ă a pagubelor
suferite de stat de la aceste depozite, car e aveau darul de a arde în preziua dării socotelilor.
Numa i de la depozitele de la Constanţ a statul a înregistrat o pierder e de o sută cincizeci de
milioane şi amănunt interesant: deşi aceste depozit e au fost asigurate, statul nu a primit nici
un ban despăgubire. Aceast a din temeiul foarte limpede că nu există registre car e să de a
dovadă de cantitatea de mărfuri aflătoare în depozite. Poat e că dispariţia acestor registre a
fost motivul incendiului. Ardere a atelierului C.F.R (invit a a adus iarăşi o pagubă de vreo sută
cincizeci de mi lioane. Şi ce să ma i zicem de nesfârşitele permis e care au îmbogăţit atâţia
particulari în dauna statului. Desigur, e o mar e lipsă că nu avem o statistică cel puţin
aproximativ ă a pagubelor suferite de stat, se înţelege în folosul particularilor, în timpul de
după război. în lipsa unei statistici, socotim că nu cădem în exagerar e dac ă evaluăm fraudele
de tot felul şi afacerile făcute în dauna statului la suma de zec e miliarde : 1 4 8 această cifră e
cu mult sub nivelul stării reale. Dac ă de aici scădem trei miliarde, ce revin risipelor pe care le
fac cei ce câştigă fără munc ă sau sumelor plasate în alte părţi, rămân e cifra de şapte miliarde,
care alcătuieşte capitalul strâns de societăţile român e după război. Aşa se lămureşte acest
paradox economic : o capitalizare fără producţie. Cele şapte miliarde capital proaspăt al
societăţilor noastr e e vărsat de-a dreptul din veniturile statului. D a r nu e de ajuns ca un popo
r să aibă pricepere a de a acumula, indiferent pe ce căi, un însemna t capital naţional. Pentru
ca acest capital să nu devină un mijloc de risipă şi decadenţă morală, ci să capete un rol
economico-istoric, trebuie ca naţiune a care 1-a aduna t să aibă priceperea şi experienţa de a-1
pune în valoare. Odinioar ă s-au priceput şi spaniolii să jefuiască Americ a şi să adune un
capital de câteva miliarde, da r nu s-au priceput să pună acest capital în valoare, ei l-au piedut
în folosul altora: capitalul spaniol a mers să revoluţioneze Franţa şi Anglia, lăsând propria sa
patrie în aceeaşi stare de înapoiere. La început, nici un popor nu a avut experienţa de a utiliza
capitalul; aceasta a fost câştigată de la străini. Astăzi, poporul ce trece ca întruparea ce a ma i
desăvârşită a spiritului capitalist este cel englez. Da r trebui e să amintim că englezii şi-au
însuşit spiritul capitalist de la străinii pe care au ştiut să-i atragă la dânşii: de la flamanzi şi
hughenoţi. Şi îndeobşt e toate popoarel e înaintate şi-au dat silinţa de a atrage, la începutul
erei de revoluţie socială, element e străine experimentate , acordându-l e foloase de tot felul.
Români a nu a făcut pân ă la război nimic în această privinţă. Da r războiul veni şi schimbă şi
aici situaţia cu desăvârşire. Austria a intrat în agoni e şi problema emigrării a ajuns să aibă
pentru ea o însemnătat e vitală. Până ce însă această problemă v a căpăta soluţia practică,
elementel e mun citoare se îndreapt ă acolo und e găsesc în prezent condiţii ma i prielnice: în
România . Dup ă datele pe care le avem, numa i în 149 cursul celor din urm ă luni au intrat în
ţară pest e zece mii de austrieci, în mare a lor majoritate aparţinând lumii munci toare. O
imigraţie de element e producătoar e cu veche experienţă, ce se cifrează anua l la sute de mii -
oricine poate înţelege ce nepreţuit câştig economi c înseamnă aceasta pentru ţara noastră. Şi,
cu toate că guvernul român, cu o nepricepere din cale afară de regretabilă, face tot ce-i stă în
putinţă ca aceşti oamen i să nu se simtă bine la noi, totuşi apăsarea nevoii şi primejdia foamei
îi va sili să continue curentul emi grării, hărăzind ţării noastr e un noroc pe care oamenii ei
politici nu sunt în stare să-1 preţuiască sau să-1 priceapă. Din punc t de veder e al însemnătăţii
economice , imigraţia austriacă în Români a poat e fi comparat ă cu imigraţia flamandă şi
hughetonă în Anglia, după cu m şi jefuirea averii publice are pentru „acumulare a primitivă "
a capitalului nostru aceeaşi însemnătate pe care a avut-o jefuirea făcută în alte continente de
naţiunile apusene , în aceleaşi împrejurări istorice. Astfel, războiul ne-a dăruit ambel e
condiţii ale unei mari propăşiri: acumulare a de capitaluri de o parte, element e muncitoare ,
cu experienţă, de altă parte. Şi urmăril e nu se lasă aşteptate. Aceeaşi statistică, la care ne-am
referit ma i sus, anunţ ă că, din cele şapte miliarde ale capitalului nostru de ultimă oră, două
au fost plasate în întreprinderi industriale. Şi acest curent continuă cu înfrigurare. Azi, fiecare
banc ă tinde să aibă propriile ei întreprinderi industriale, de vrem e ce acest • plasament e cel
mai rodnic . Suntem în timpul de faţă în procesul unei revoluţii economic e cu urmări
incalculabile. Nu put em prezice, într-o formă concretă, ce va ieşi de aici. Da r un lucru e
sigur: de aici va purcede o Români e nouă, cu totul nouă . * Rămân e deci ma i presus de orice
îndoială c ă imens a parte a capitalului româ n a fost însuşită din veniturile staru150 Ini, pe căi
ce vin în conflict cu principiile de drept şi morală . Dar această origine amoral ă o are
capitalismul româ n în comun cu capitalismul în genere . Un asemene a început nu
prejudiciază întru nimi c rolul istoric economic , pe care e chemat să-1 aibă capitalismul
nostru, dup ă cu m nu 1-a prejudiciat nici în alte ţări. De aici se vede limpede atitudine a pe i
arc oamenii cu judecat ă rece şi cu pricepere a faptelor economice trebuie să o ia faţă de
averile strânse de pe urm a ia/boiului. Se aud încă voc i despr e confiscarea acelor averi, deşi
nimeni nu ma i crede în putinţ a realizării une i asemene a măsuri. Oricine poat e înţelege însă
că a rupe din economi a |ării un capital cu un atât de covârşitor rol înseamnă a săpa în ea o
iremediabilă rană: pentru a repar a un furt juridic, ar trebui să se comit ă un dezastros furt
economic. Neîndoielnic , ar lî fost o faptă de înaltă valoare moral ă dacă Europ a ar fi găsit
mijlocul de a întoarce îndără t avuţiile furate în alte conti nente. Nu ştim însă ce ar fi folosit
de aici Asia, Africa, America; ştim însă foarte bine ce ar fi pierdut Europa . Şi tot astfel e şi cu
averile noastr e de război: ele au intrat în patrimoniul naţional; zmulgere a lor de aici nu ar fi
un câştig, ci o pierdere pentru naţiune. Lăsă m la o parte chestiune a că cei ce au strâns aceste
averi nu sunt muritori de rând, ce stau sub legi, ci fericiţi ai soartei, ce stau deasupr a legilor;
ei fac polilica, creează legile, împart dreptatea. Pedepsire a uno r aseme nea oamen i nu poat
e fi decât rezultatul une i revoluţii socialpolitice; pe calea obişnuită ea e exclusă. E absurd să
admite m că oligarhia noastră capitalistă, car e lucrează de pest e patru decenii la alcătuirea
unui capital naţional, ar consimţi să ia o măsură care ar ştirbi interesele acestui capital. Dar, în
vreme ce recunoaştem rolul economico-istori c al averilor strânse pe căi neîngăduit e de legi şi
morală , nu vrem să proslăvim opera acestor aventurieri ai capitalismului nostru şi jefuitori ai
banului public. Suntem, deopotrivă, de părere că aceste jafuri au atins o limită, pe care, dac ă
o vor 151 depăşi, vor pute a să pricinuiasc ă dezagregare a societăţii noastre. Acum , dup ă ce
procesul de acumular e a capitalului nostru a găsit în atmosfera turbure a războiului o atât de
formidabil ă pârghie, trebuie ca aceşti aventurieri să se pun ă pe munc ă şi să-şi valorifice
capitalurile. Români a are în prezent nevoie de o mân ă de fier, care să reguleze viaţa noastră
economic ă şi să să strige cavalerilor romantic i ai loviturilor capitaliste: destul!