Hunii înaintea lui Attila[modificare 

| modificare sursă]

Hunii

Tânărul Attila

Bleda și Attila

Strămoșii hunilor au fost popoarele nomade din stepa mongolă, numite de către chinezi Xiongnu.
Xiongnu au lansat raiduri devastatoare în China, fapt care a motivat construcția primei secțiuni a
Marelui Zid Chinezesc. În anul 85, Dinastia Han a provocat numeroase înfrângeri popoarelor
Xiongnu, ceea ce le-au determinat să se îndrepte spre vest. Unele popoare au ajuns în Scythia,
unde au putut să cucerească numeroase triburi. Din amestecul acestor popoare s-au născut hunii.
Principalele lor tehnici militare erau tragerea cu arcul și aruncarea suliței, ambele efectuate călare.
Sursa principală de hrană erau carnea și laptele, produse de turmele lor. Se spune că își păstrau
carnea sub șaua de la cal. Călăreau din loc în loc în căutare de pășuni, jaf și pradă, iar când
poposeau, se instalau în corturi. Hunii erau considerați niște creaturi hidoase în sursele antice.
Copiilor li se turteau nasurile cu ajutorul unor scândurele fixate cu fâșii de pânză și își crestau fața ca
să nu se radă. După traversarea râului Volga în anii 370 și anexarea teritoriului alanilor, au atacat
regatul gotic dintre Munții Carpați și Dunăre. Erau un popor foarte mobil, ai căror arcași călare
dobândisera o reputație de invincibilitate, iar triburile germanice păreau incapabile să le țină piept.
Populațiile invadate au fugit din calea hunilor, mutatându-se din Germania în Imperiul Roman, în
vest și sud, și de-a lungul malurile Rinului și Dunării. În 376, goții au traversat Dunărea, pentru a-i
sprijini pe romani, dar s-au răzvrătit împotriva împăratului Valens, care a fost ucis în Bătălia de la
Adrianopol, în 378. La 31 decembrie 406, pentru a scăpa de huni, un număr mare de vandali, alanii,
Suebii și burgunzii au trecut Rinul și au invadat Galia romană. Imperiul Roman, fiind scindat din 395,
era condus de două guverne distincte, unul cu sediul la Ravenna, în Occident, iar celălalt respectiv
la Constantinopol, în est. În timpul vieții lui Attila, în ciuda luptelor pentru putere, împărații romani,
atât de Est cât și de Vest erau, în general, din aceeași familie, theodosienii. Hunii au dominat un
teritoriu vast cu o confederație de popoare variate etnic. Unele popoare au fost asimilate de huni,
dar multe și-au păstrat propriile lor identități și conducători, recunoscând însă suzeranitatea regelui
hunilor. Până la Attila. În timpul domniei unchiului său Rua, hunii ajunseseră deja o putere atât de
mare, încât Patriarhul Constantinopolului, Nestorie, deplângea situația cu aceste cuvinte: "Ei au
devenit atât stăpânii cât și sclavii Romei".

Domnia lui Rua[modificare | modificare sursă]

La momentul nașterii lui Attila, în anul 395, hunii formau o coaliție organizată din clanuri nomade,
fiecare cu un rege separat. Tatăl lui Attila, Mundzuk, era fratele regilor Octar și Rua, care domneau
în comun asupra imperiului hunilor în secolul al V-lea. Familia sa era nobilă, dar nu este sigur dacă
se constituise o dinastie regală. În anii 420, unchiul lui Attila, Rua, a preluat puterea și a ucis alți regi,
punând bazele imperiului hun. Această schimbare politică a dus la creșterea tributului și a plăților
mercenarilor huni de către romani, scăzând dependența hunilor față de păstorit. Roma îi plătea pe
hunii lui Rua să se lupte între ei. Rua primea, de asemenea, 350 de kg de aur ca tribut anual din
partea Imperiului Roman de Răsărit. Aveau astfel o economie nouă, bazată pe aur, în care oamenii
nu mai aveau nevoie să urmeze turmele, iar puterea era centralizată.

Attila și Bleda[modificare | modificare sursă]

Rua a murit în 434 - istoria nu înregistrează cauza decesului. El a fost urmat de nepoții săi, Bleda și
Attila. Nu este clar de ce fratele Bleda mai mare a fost în imposibilitatea de a prelua puterea
exclusivă. Poate că Attila a fost mai puternic sau mai popular.
Cei doi frați au încercat să-și extindă imperiul lor în Persia, în 430, dar au fost învinși de Sassanizi.
Când ei au încercat sa ocupe orașele est-romane și Constantinopolul, Imperiul Roman de Răsărit a
cumpărat pacea în schimbul unui tribut anual de 700 de kg de aur în 435, ajungând la 1.400 kg în
442. Între timp, hunii au luptat ca mercenari în armata romană de Vest împotriva burgunzilor (în 436)
și a goților (în 439).
În 445, Bleda a murit brusc. Ca și în cazul Rua, nici o cauză de deces nu este înregistrată, dar
sursele romane de la acea dată și istoricii moderni presupun că Attila l-a ucis.

A doua parte a vieții[modificare | modificare sursă]

„Attila”, pictură de Eugène Delacroix, Bibliothèque, Palatul Bourbon, Paris

Batalia de la Chalons

Invazia Italiei, pictură de Ulpiano Checa

În 449, la Constantinopol, a fost trimis un ambasador imperial, Maximin, însoțit de Priscus, ca să

negocieze cu Attila pe tema creării unei zone tampon între teritoriul hunilor și Imperiul Roman, și
întoarcerea hunilor refugiați. Atunci când i-au oferit lada cu darurile de la Roma, Attila le-a refuzat.
Ambasadorul (și Priscus) nu și-au dat seama că Vigilas, interpretul lor, a fost de fapt trimis să-l
asasineze pe Attila, în complicitate cu consilierul său, Edeco. După ce Edeco i-a dezvăluit întregul
plan, Attila i-a trimis pe romani acasă, în dizgrație. În 450, prințesa romană, Honoria, i-a trimis o
scrisoare și un inel. Honoria, sora împăratului Valentinian III, i-a spus că se va căsători cu un
senator roman pe care nu-l plăcea și suferea de isteria provocată de o vizită pe care trebuia s-o facă
la Constantinopol împreună cu evlavioasa soră a lui Theodosius al II-lea și alte maici. Ea i-a scris și
cerut lui Attila să o salveze. Attila a interpretat acest lucru ca pe o propunere de căsătorie, și a
acceptat cu bucurie. Zestrea Honoriei a inclus jumătate din provinciile din Imperiul Roman de Apus,
un premiu foarte frumos. Împăratul roman a refuzat să accepte acest aranjament, astfel Attila și-a
adunat armata și s-a stabilit pentru a-și pretinde soția. Împăratul și-a exilat sora la comanda mamei
sale. Hunii au invadat rapid o mare parte din Franța și Germania. În 451, Attila a invadat Galia cu o
armată de rugieni, scirieni, ostrogoți, jefuind, violând și incendiind totul în cale.

Bǎtǎlia de la Câmpiile Catalaunice[modificare | modificare sursă]

Invazia hunilor în Galia s-a oprit la Câmpiile Catalaunice, la Chalons, în nord-estul Franței. Armata
lui Attila a luptat împotriva forțelor conduse de fostul său prieten și aliat, generalul roman Aetius,
însoțit de trupele de alani și vizigoți conduse de Theodoric. Attila a fost învins de generalul roman.
Regele vizigoților, Theodoric, a murit ucis în luptă la comanda secretă a lui Aetius. Hunii s-au retras
ca să se regrupeze. Anul următor, Attila a început invazia în Italia, îndreptându-se spre Roma.