Rupt de realitate

Nu mai vedeam nu mai respiram

alergam îndrăgostit după tine
tot aşa cum în copilărie
rupt de realitate alergam
emoţionat după o minge.

La fel de îndrăgostit

Singulare acele clipe

petrecute la munte
şi gustul buzelor tale.

Sunt la fel de îndrăgostit

însă nu îmi mai cresc
aripile vizibil.

Îndeajuns

Te-ai abătut prin Banat

strălucitoare şi plină de har.

Îndeajuns ca inima mea

să se înalţe deasupra oraşului.

În emoţia ce mă învăluia

Îmi continuam lunecarea pe gheaţă

pe o parte din neuronii mei
adormiţi de mai multe secunde.

Am închis ochii fără să vreau

mişcările mele închipuite
şi vocea inconfundabilă
a bătrânului Leonard Cohen
mă purtau într-altă lume:
Ale-lui-A! Ale-lui-A!

În emoţia ce mă învăluia
întunericul din lăuntrul meu
se umplu cu lumină.
Eşti marea mea slăbiciune

Am fost atras de tine

ca de un magnet viu
acum sunt îndrăgostit
şi nu ştiu să renunţ la fiinţa ta
divizibilă permanent.

Eşti marea mea slăbiciune

de o mie de ani şi tot de atunci
stai la temelia puterilor mele magice.

I-am fost ucenic

Miroase din totdeauna

a pământ proaspăt şi a clorofilă
şi indiferent de locul
în care îngenunchez
acest superlaborator în aer liber
gâlgâie de viaţă şi de culoare
îşi onorează propriul demers ontologic
am învăţat să pierd şi să plâng
totul se derulează spontan
însă cu precizie maximă
conform canoanelor genetice
totul interferează cu totul
şi cu fiecare în parte
însă nu se amestecă niciodată
este de departe cea mai simplă
dar şi cea mai grăitoare lecţie
despre individualitate
despre unitatea în diversitate
pe care cu smerenie
ne-o serveşte clipă-de-clipă.

I-am fost ucenic crednicios

vreme de un deceniu
m-a învăţat să pierd şi să nu plâng
şi deşi moare şi învie în fiecare an
îmi induce în suflet spaima de moarte
îşi păstrează însă nealterate
forţa şi măreţia
dincolo de farmecul său metafizic
câmpia mă bulversează
platitudinea ei complexă
mă scoate sistematic din minţi.

Neîndoielnic matriţa mentală

şi rădăcinile mele
nu corespund aşteptărilor sale.

În această stare de graţie

N-am să te pot atinge vreodată

încerc să îţi protejez
statutul de femeie la casa ei
te ţii departe de mine
prejudecăţile teama propriile convingeri
au rodit asemenea unei tufe de porumbar.

Oare chiar suntem incompatibili

traversând această stare de graţie
pe cărări diferite?

Eşti îngerul meu păzitor

doctorul din această poveste
însă nu vei reuşi niciodată
să mă vindeci de tine.

Cu tot atâtea nanomiimi de secundă

Treci pe lângă mine în mare viteză

şi ochiul tău măiastru
ca şi privirea îţi rămâne în urmă
câteva nanomiimi de secundă
de fiecare dată când mă priveşti.

Turnaţi impecabil pe buci şi pe coapse

blugii tăi albăstrii îmbolnăvesc asistenţa
mă priveşti şi ochiul tău măiastru
ce îţi rămâne ca şi privirea în urmă
mă scanează cu interes
fără să îşi propună
mă înalţă la ceruri mai rapid
cu tot atâtea nanomiimi de secundă.

O îmbrăţişare neaşteptată

M-ai cuprins cu braţele

cum numai în vis
ţi-ai lipit dezinvolt sânii
de umărul meu
şi în acele momente
cinci mii de volţi mă fulgerară
din creştet până în tălpi.

Ai renunţat la prejudecăţi
ţi se făcuse dor de femeia
îndrăgostită din tine şi iată acum
mă strângi cu disperare în braţe.

O îmbrăţişare neaşteptată
reală firească mai importantă
decât orice eveniment cosmic
din Univers.

Cântecul tău vrăjit

M-ai ademenit
cu vioara ta de colecţie
sunt mai vulnerabil acum
şi intrat instantaneu în alertă
asemenea grecului din antichitate
mă leg disciplinat de catarg
îmi torn ceară fierbinte-n urechi
în fapt cântecul viorii tale
îmi deşurubează fin neuronii
sunt blestemat
ecoul lui se aude tot mai puternic
în inima mea.

Îmi cânţi şi descântecul viorii tale

este cel vrăjit al sirenei.

Cu aceiaşi ochi

Te privesc şi sensibilul
în care mă afund
spulberă orice nelinişte de tip raţional
îmi readuce tihna icoanei
mirosul pădurii troienite de brad
aerul tare de munte
cu gust acrişor de ozon
şi bucuria imensă
de a te mângâia clipă-de-clipă.
Te privesc cu aceiaşi ochi
prin care îl privesc pe Dumnezeu
şi smerită mintea îmi coboară
în inimă.

Fără să îţi propui

Eşti neîndoielnic singura femeie

dintr-o prelungă serie
ce mă îmbolnăveşte şi mă alină
când pleacă mereu şi revine
zi-de-zi cu puteri înzecite de zmeie.

Tu reuşeşti să aduci miraculos la lumină

frumosul ce sălăşluieşte în mine
fără să îţi propui
şi amănuntul acesta mă sperie.

Vara îşi intrase în drepturi

Au înflorit tragic salcâmii

mă întorc acasă îmbătrânit
femeia de care mă despărţisem
mă priveşte cu disperare
dintr-o lume ce se îndepărtează
dimineaţa deveni nerăbdătoare
larvele de transformau
în nimfe instantaneu
şi programate domniile lor
în fluturi.

Lunecând pe rulmenţi invizibili

sub ochii mei vara
îşi intrase definitiv în drepturi.

Cronică de Lugoj

În miez de iulie tu Maria Gloria Mihai

Jules Massenet Ernst Bloch
Johann Sebastian Bach Eugène Ysaÿe
şi vioara ta magică
aţi aprins toate luminile
în inima mea.

Asemenea mie
Capitala Spirituală a Banatului
s-a mai înălţat cu o palmă.

Îi urmăream fascinat gândurile

Îngenuncheată prelung
în Biserica Maicii Domnului
la doi metri în spatele meu
ea se ruga lui Dumnezeu pentru mine
în seara de dinaintea Schimbării la faţă
fără să mă cunoască.

Îi urmăream fascinat gândurile

şi brusc mi se făcu ruşine.

Totul se limpezeşte

Prinzi viaţă în închipuirea mea

şi fermecat de chipul tău luminos
îţi ating bunătatea cu degetele
mâna pe care mi-o întinzi
este neîndoielnic însemnul dragostei tale
răspunsul binecuvântat
pentru iubirea şi preţuirea ce ţi le port.

Ferice de mine Fecioară Maria

prinzi viaţă în închipuirea mea
şi totul se limpezeşte.

Iubirea lor nepământeană

În numele Tatălui
al Fiului
iubirea lor nepământeană
întrupată ca Duh Sfânt
un porumbel alb strălucitor
ce se întoarce pe creştetul casei
şi se oglindeşte câteva clipe
în ochii mei mari şi limpezi
odată la o mie de ani.

În numele Tatălui
al Fiului
şi al Duhului Sfânt
bucuria întreită de a însufleţi
statornici şi înnobila împreună
această lume în permanentă
mişcare şi înnoire.

Ordonez această lume

Îmbătrânesc am dobândit
altă matriţă mentală
altă viziune şi alte priorităţi
mi-au crescut ochi minusculi
pretutindeni văd lumina în care
mi se dezvăluie lucrurile
despuiate de aparenţe şi prejudecăţi
desluşesc taina din inima lor
şi înţeleg frustrarea indusă.

Iluminat ordonez această lume

ce se trezeşte din adormire
şi îşi schimbă perpetuu înfăţişarea
tot mai conştientă de sine.

Altă viziune

Am dobândit altă plămadă

altă matriţă existenţială
multă experienţă
un strop de înţelepciune
şi o viziune nouă asupra lumii
văd cu alţi ochi
seninătatea cu care lucrurile
îşi dezvăluie tainele.

Am restabilit unitatea
de la începuturi însă
performanţa aceasta mă înfioară
mă obligă la o evaluare
sunt asemenea unui Guru
condamnat să se reinventeze.

Formula actuală modernă

Îmbătrânesc şi din solidaritate

lucrurile îmi preiau lumina neagră
se deschid asemenea
florilor albe de regina-nopţii
şi în fapt de seară
îşi dezvăluie tainele.

Îmbrăţişez această lume

fundamentată acum pe alte înţelesuri
tot mai conştientă de sine
o cuprind şi o ordonez
după criterii necunoscute
şi bucuria ce mă cuprinde
îmi suie copilăreşte în obraji.

Este formula actuală modernă

prin care reuşesc să mă mântui
altfel decât privindu-te.

George cel nou

Renunţ la cel ce sunt

înghit zilnic câteva tăvi cu jăratec
intru în comuniune cu mine
cu fiinţa primordială a lucrurilor
şi tainele lor necunoscute.

Înfrisonat mă reformulez
la început de mileniu
îmi cresc şapte inimi
şi şapte perechi de aripi mi-e jale
se întemeiază George cel nou
cu de la sine putere
şi cu binecuvântarea lui Dumnezeu.

De trei decenii

Trag la sapă la coasă

în Edenul meu din Chişoda
mă întorc la mine cel care sunt
lucrez cu bucurie grădina via livada
şi la sânge fiecare poem
mă ţin departe de vâlve
drumul spre performanţă
este de-acum limpede
îmi cunosc născute şi dobândite puterile
de trei decenii aştept un semn
însă tot de trei decenii
ţara tace cu desăvârşire
printre alte metehne
ţara tace cu cinism şi desăvârşire
despre valoare se va vorbi
într-o existenţă ulterioară
ca despre orice altă durere autohtonă majoră
ce ne sfâşie sufletele şi în neagră tradiţie
ne macină zi-de-zi sănătatea şi nervii.

Stare de spirit

Îmi cunosc slăbiciunile şi puterile

mă hrănesc cu seva cuvintelor
centrifugate de maşinăria secundei
şi distilată în mintea mea
cu neliniştea şi magia ochilor tăi
de culoarea nucilor verzi
ce îmi spintecă din antichitate
una câte una hematiile.

Beau vin roşu cu peliniţă

să îmi crească mai abitir
hemoglobina din sânge
sunt vertical cred cu tărie
că mizerabilii ce ne conduc
nu pot scoate România cu forţa
de pe orbita de platină
a democraţiei.

Ţară de piatră

Această ţară de piatră

cu vene artere şi nume de piatră
fără Bărbaţi de Încredere
fără reguli şi fără respect
pentru reguli de piatră
ne dă fiori se scufundă zi-de-zi
sub privirile noastre
de piatră.

Fă ceva Doamne
ia aminte la inimile noastre pietrificate
uită-te cu drag înspre noi
înţelege-ne disperarea
şi luminează-ne gândurile.

Ne ducem crucea de piatră

în această ţară de piatră
de o sută de ani
însă nu ştim nici acum
încotro să o luăm
nici unde trebuie să ajungem.

Obsesia Centrului

Creşte marginea acestei lumi

asemenea unui imperiu în expansiune
ne îndepărtează de Centrul ei
şi ne îngroapă cu tot cu tristeţe.

Noi nu am făcut niciodată

parte din Centru nici din inima
fără de margini a Centrului
nici nu am visat cu adevărat într-acolo
iar până când urmaşii urmaşilor noştri
vor transforma această iluzie
în necesitate stringentă
va mai trece necruţător încă un secol.

Radicali şi pragmatici
ei vor porni hotărâţi înspre Centru
spre bucuria noastră nu se vor opri
decât în buricul acestuia
obosiţi însă strălucitori
şi cu identitatea schimbată.

Singură acţiunea

E iarnă. Frigul ne pătrunde în oase

generaţia din care fac parte
este responsabilă de renaşterea
acestui năpăstuit de popor
din chiar acest motiv
poate fi acuzată de brambureala
din ultimii 30 de ani
hemoglobina naţiei şi instinctul
de conservare tind înspre zero
ni s-au înmuiat alarmant vertebrele
tolerăm minciuna hoţia corupţia
nonvaloarea şi nulităţile ce ne conduc
despre sacrificiu nu poate fi vorba
nu este înscris în codul nostru genetic
căutăm soluţii în carul cu fân
deşi singură acţiunea ne poate repune
pe orbita inoxidabilă a normalităţii.

Simt româneşte gândesc româneşte

aidoma acestui năpăstuit de popor
sunt condamnat la contemplare.

Frigul ne pătrunde în oase.

E iarnă. Mi se face ruşine.

Bărbaţi de Încredere

Ce blestem Doamne dar câtă lumină

Bărbaţii de încredere ai acestui neam
şi-au demonstrat fidelitatea
în momentele critice pentru ţară
puţini dintotdeauna şi tot mai puţini de atunci
ei nu s-au bătut cu cărămida în piept
cum fac patrioţii de azi
responsabilitatea şi devotamentul lor
au rămas impregnate în fapte
ce ne-au schimbat
în câteva rânduri Destinul.

Ce blestem Doamne şi câtă smerenie

în fibra acestor compatrioţi
binecuvântaţi cu unica particulă
autohtonă de nobleţe
simpli verticali hotărâţi
aceşti mândri Bărbaţi de Încredere
nu contenesc să ne înfrisoneze.

Ce blestem Doamne
e singura viţă bărbătească
pe care se poate bizui România
însă din păcate de un veac
rodeşte tot mai rar.

Îmi este imposibil să uit

În urma mea rămâne

livada cu meri înfloriţi ireal
şi toate roadele sale
un trecut şi un prezent pe măsura jertfirii
şi un viitor luminat de fulgerul
ce se naşte la întâlnirea binecuvântată
dintre emoţie şi idee
magnetismul ei uriaş vă smulge
din chingile clasice ale sensibilităţii
vă absoarbe pe această nouă
inconfundabilă orbită.

Îmi este imposibil să uit

drumul pe care l-am străbătut
în contra curentului
Golgota dublă pe care mi-am asumat-o
sunt mântuit şi mântuitor de cuvinte
şi tot mai rotund cu fiecare vers
ce prinde a se limpezi.

Am obosit din fericire

în urma mea rămâne
livada cu meri înfloriţi ireal
şi toate roadele sale.

Privighetoarea din vis

Săpam hotărât în grădină

la început de primăvară
şi mirosul de pământ reavăn
mă pătrundea ca o andrea oţelită
trăiam o bucurie aparte
o pasăre mică şi maronie
ce îşi flutura des coada scurtă
se aşeză indecisă
pe corzile viguroase de viţă
zbură apoi câţiva metri şi reveni.

O salut şi mă mustru
pentru cunoştinţe precare
însă de parcă mi-ar fi ghicit gândurile
se apropia tot mai mult
sări pe scăunelul cu telefonul
apoi se opri să bea din apa
adunată în prelata protectoare a pompei.
Nu am ratat ocazia
m-am apropiat încet şi i-am rostit
emoţionat câteva versuri
a reacţionat fabulos
şi preţ de aproape două minute
cântul său în triluri sofisticate
îmi tăie respiraţia.

Suficient încât să pot înţelege

că este privighetoarea din vis
ce cântă dezlănţuită în aretul casei
şi dimineaţa şi vara şi toamna.

Duhul Poeziei

Nu sunt genial îmi repet asta

de la începuturi şi împătimit
lucrez la sânge fiecare cuvânt
fiecare vers fiecare poem
şi în vreme ce le înnobilez
le transmit toată căldura
dragostei şi binecuvântate
ele prind cu adevărat viaţă.

Dar freamătul metafizic

al acestui transfer neobişnuit
dintre sufletul meu de pământean
şi cuvânt trezeşte din amorţire
Duhul magic şi protector al Poeziei
comunicăm într-o limbă necunoscută
el răspunde cu dragostea sa nepământeană
îmi semnalizează discret
imperfecţiunile textului.

Este singurul aliat ce mă luminează

şi îmi netezeşte calea spre Nemurire.

Mă întorc la tine

M-ai ademenit cu farmecele

şi tainele tale mi-ai alinat
tristeţile durerile dorul
mă luminezi constant
când rătăcesc în labirintul cuvintelor
şi acum limpezit dar bătrân
mă întorc la tine Poezie
ca la ţâţa hrănitoare a mamei
ca la singurul templu
la care mă închin plin de iluzii
eşti singurul prieten
ce ştie să-mi asculte mintea şi inima
ce mă pune la lucru
şi îmi cere să devin inconfundabil
cu viteza luminii.

Trist proaspăt ori dezamăgit

scriu şi mă bucur de fiecare cuvânt
când îşi găseşte oxigenul în vers
îmi respect jurământul din tinereţe
scriu cu maximă responsabilitate
lucrez la sânge fiecare cuvânt
plătesc tribut încă de atunci
în neuroni proprii şi hematii.

Scriu şi mă înalţ la ceruri

cu fiecare poem rotunjit.

Într-o zi

Mă cutremur scriu pentru orbii

ce îşi vor recăpăta vederea
credinţa şi puterea de a înţelege.

Dumnezeu să-i binecuvânteze

într-o zi vor recunoaşte
lumina neagră
ce încolţeşte pe această nouă
inconfundabilă orbită
şi se vor mântui.

Calea spre înălţare

Te readuc constant
între liniile de forţă ale gândului
tu îmi stârneşti suverană
emoţiile intuiţia subconştientul
eşti flacăra ce mă mistuie şi mă inspiră
calea spre înălţare şi Nemurire
Pădurea ce mă întâmpină
cu Duhul ei protector
încât îmi cresc salvatoare
şapte inimi şi şapte perechi de aripi.
Izvorul magic de bucurie

Nu mă mai satur privindu-te

mă hrănesc cu lumina din ochii tăi
îţi preiau fascinat energia puterile
mă îmbăt criţă noapte-de-noapte
nu te visez ai pătruns
în mintea şi în inima mea
nobleţea chipului tău
şi bucuria ce te învăluie
în fiecare secundă
surprimă urâtul gătit
să mă ia în stăpânire definitiv.

Nu mă mai satur privindu-te

mă hrănesc cu lumina din ochii tăi
eşti izvorul magic de bucurie
ce stă la temelia Dumnezeirii
icoana în care a sublimat
întreaga creştinătate.

Fără voia ta

Tu îmi potenţezi clipele

neuronii neliniştea
îmi iluminezi calea spre Nemurire.

Nepământeană dragostea mea

devine motorul poeziei pe care o scriu
fără voia ta
în această uriaşă combustie
am ales şi te-am înălţat
la rang de idee.

Să pot înflori din nou

Sufăr de acelaşi sindrom

ca acum o mie de ani
ce bizară coincidenţă
chingile şi zăbala rece
cu care mă ţin în frâu
au început să mă obosească
dezleagă-mă de blestem
cu ştiinţa şi farmecele tale
redă-mi nădejdea şi credinţa
încât să pot înflori din nou
seara când îţi mângâi părul lung
şi dimineaţa când îţi ating
intermitent şi provocator
linia subţire a gâtului
cu buzele.

În ultima vreme

Hai plictiseşte-te renunţă

măcar vremelnic la rangul de idee
la care te-am înălţat
şi pământeană echilibrează talerele
acestei neobişnuite poveşti de iubire.

Oferă-mi partea nesfântă din tine

în ultima vreme neuronii mei sastisiţi
nu se mai închină la nicio icoană.

Refac traseul invers

M-am bucurat de tine

aşa cum nu s-a mai bucurat vreodată
niciun alt muritor de bărbat
şi te-am înălţat la rang de idee
de la un timp cum se întâmplă
mi-au adormit câţiva centimetri de spirit
şi poftele au prins să palpite.

Încercuit de nelinişti şi spaime

încerc să refac traseul invers
dar nici puterile nici imaginaţia
nu mă ajută să te reinventez ca femeie
să îţi dezleg farmecele
încât să mă însufleţeşti
şi la cea mai neînsemnată atingere
să îmi crească două perechi
adevărate şi salvatoare de aripi.

Te trezeşti senină la viaţă

Îţi era dor de tine aşa cum erai

fermecătoare şi vie
şi sastisită ai hotărât să renunţi
la rangul de idee la care te-am înălţat
cu de la tine putere
te trezeşti senină la viaţă
trupul tău de culoarea
şi consistenţa alunei
prinde încet-încet să palpite
ţâţele tale reintră în lume
ca două picamere în contratimp
şi îmbolnăvesc din nou asistenţa.

Metamorfoză inversă 1

Începi să uiţi imaterialitatea

ce ţi-am lipit-o de gleznă
eternitatea în care te-am exilat
şi totuşi cât de neaşteptată
de reală şi de oportună
această metamorfoză inversă
această reîntoarcere
la statutul privilegiat
de fiinţă sensibilă sublimată
în mintea mea de poet îndrăgostit.

De la o vreme

Nu mă dezic
de visele şi puterile mele
însă de la o vreme tânjesc
după ochii tăi mari şi limpezi
ca două oglinzi de Veneţia
după coapsele tale irezistibile
şi instinctele de femeie frumoasă
care cunoscându-şi dorinţele tainice
mă ridică din moarte
fie şi numai respirându-mi
în preajmă.

Ai prins rădăcini

Locuieşti în mine din clasa întâi

şi dragostea ce ţi-o port
te înalţă la rang de idee
în fapt sunt prizonierul viselor mele
încăpăţânarea din subconştient
mă ţine legat prin fire nevăzute de tine
faci parte din metabolismul meu
şi îmi iluminezi cele şapte trupuri
câte am de trecut
şi din păcate singurul suflet.

Ai prins rădăcini în inima mea

şi deopotrivă în ochii lui Dumnezeu
Duhul meu de bărbat îndrăgostit
nu are motive de linişte
chiar dacă în opinia sa
întemeiază o nouă religie.

Metamorfoză inversă 2

Ai sublimat în mintea mea de poet

uşor desprins de realitate
ţi-am nesocotit Diferenţiala Divină
matriţa focul interior şi visele
rangul de idee la care te-am înălţat
ţi-a tulburat evoluţia firească
şi răzvrătită după o sută de ani
traversezi metamorfoza inversă
Duhul tău şi neuronii din inima mea
aplaudă fără rezerve decizia
te întorci triumfătoare la viaţă
la starea fundamentală
de femeie frumoasă şi iubitoare.

Mă omori cu zile
ţi se activează instinctele
rochia ta bleumarin
alunecă mută la picioarele mele.

Eşti asemenea lui Isus

Te plimbi desculţă
prin grădina mea din Chişoda
te răsfeţi contrastul provocator
dintre rochia bleumarin de concert
cu poalele uşor ridicate
şi albul feţei gâtuluispateluibraţelorgleznelor
îţi sporeşte feminitatea
nobleţea singularitatea puterile
iarba pe care păşeşti florile
butucii de viţă şi pomii fructiferi
îţi digeră calde privirile
apoi se revigorează în câteva clipe
parfumul ce te învăluie
trezeşte Duhul fostelor mele iubite
şi recunoscătoare acestea ţi se închină.

Te plimbi desculţă
prin grădina mea din Chişoda
şi îi modifici fundamental entropia.

Eşti asemenea lui Isus

te hrăneşti cu lumină eviscerată.

Eliberat de fetişuri

Mă uit la tine greu de iubire

şi năucit sufletul meu renaşte
în secunda ce i-a fost hărăzită
se manifestă independent şi constant
la parametri ce i-au fost îngăduiţi.

Locuieşti în mine îmi modifici

tulburător matriţa sensibilă
din care te hrăneşti
ca din placenta primordială
disperată îmi faci semne cu mâna
o singură dată pe anotimp
este momentul în care
Duhul meu de bărbat veşnic îndrăgostit
îşi suprimă prejudecăţile puterile aura
şi eliberat de fetişuri
dobândeşte fără acordul tău
statutul de spirit.

Pământ înflorit

Lumina din ochii tăi mari

şi frumuseţea lăuntrică
mă scot de sub incidenţa
necruţătoare a timpului
îmi reformulează esenţial existenţa
mă redau mie pe mine
cel veşnic îndrăgostit.
Pământul înflorit
în celulele mele nervoase
şi rădăcinile cereşti
ce mă leagă de această lume
resimt o acută nevoie de apă.

Te aştept ca pe o ploaie
binecuvântată de iunie.

Iconiţa vie
nepoatei mele Irina

Eşti iconiţa vie

cu ochii strălucitori ca două mure
ce gângureşte şi ne cercetează pe rând
încercând să se ajute
cu mânuţele nedescoperite încă.

Nu mă satur privindu-te
eşti izvorul magic
de lumină şi bucurie
ce îmi curge prin vene
şi mă înalţă în fiecare secundă.

Trecem fascinaţi
lui Adrian Jinaru
Ascultăm Roger Waters
trecem fascinaţi
prin această ecluză atemporală
şi fiecare scânteiere ne limpezeşte
devine cale sigură de renaştere
bem vin roşu şi îngenunchem
pe dinlăuntrul nostru
visele se vertebrează discret
ne podidesc involuntar lacrimile.

Dumnezeirea începe
să capete semnificaţie.

O posibilă întâlnire cu tine

M-ai ales între cei pe care îi călăuzeşti

cu infinită discreţie din înalt
prin această neaşteptată răsplată
lumina ce mi-a hrănit neuronii
şi sufletul în toţi aceşti ani
se preface în linişte
o linişte ce a metabolizat
în aceleaşi fracţiuni de secundă
emoţiile zbuciumul şi toate obsesiile.

Îndrăznesc să îţi pipăi

cu privirea conturul
şi am sentimentul tot mai limpede
că într-o zi acesta va fi
însuşi endoscheletul discursului meu
la o posibilă întâlnire cu Tine.

A treia inimă

Inima mea îi cuprinde

îi apropie şi îi înalţă
pe toţi cei care îmi sunt dragi
prieteni rădăcini comune şi vlăstari
foste şi actuale iubiri
în sincron inima din pieptul
nemărginit al acestei lumi
aflată în continuă mişcare şi înnoire
bate încât să ne putem pătrunde
de toată frumuseţea emoţia şi unicitatea ei
şi nepământeană a treia inimă.

Întrupată ca Duh Sfânt

iubirea dintre Tatăl ceresc şi Fiul său
ne luminează ne statorniceşte
şi întreţine pulsul divin
în toate suratele sale.