Lucruri de știut despre Tudor Arghezi

Articol scris de Beatrice Ghiciov

21.05.2018 08:09

Astăzi ar fi fost ziua de naștere a lui Tudor Arghezi, așa că avem o listă cu lucruri de știut despre marele poet român.

Tudor Arghezi, pe numele său adevărat Ion N. Theodorescu, s-a născut la Bucureşti, pe 21 mai 1880. Tatăl, Nae Theodorescu,
era originar din Gorj. A fost nevoit să se întreţină singur încă de la vârsta de 11 ani, din cauza situaţiei financiare precare a
familiei. Ca elev, şi-a câştigat banii de întreţinere dând meditaţii. La 16 ani s-a angajat custode la o expoziţie de pictură. A
abandonat studiile la 18 ani, fără să susţină Bacalaureatul. La 18 ani era deja angajat ca laborant la o fabrică de zahăr din Chitila.

Se spune că la 19 ani cel care avea să devină poetul Tudor Arghezi a trăit prima dramă a vieţii sale. Iubita de care era îndrăgostit
a murit şi tânărul tulburat a încercat să-şi caute alinarea îndreptându-se către Dumnezeu.

Aşa a ajuns viitorul poet Tudor Arghezi, la doar 19 ani, călugărul Iosif de la Mănăstirea Cernica. Cei patru ani în care Arghezi a
purtat straie bisericeşti au stârnit nenumărate controverse. Autorităţile bisericeşti de mai târziu l-au considerat un călugăr care
a încălcat canoanele.

A lucrat ca bijutier şi ceasornicar în Elveţia. A încercat să locuiască la Londra o perioadă, pentru a învăţa limba engleză. Ajunge
în final în Italia, muncind şi aici din greu pentru a-şi câştiga existenţa.

În 1919, după o serie de articole în care şi-a exprimat părerea despre menţinerea neutralităţii României în primul război
mondial, Arghezi este învinuit de trădare şi colaboraţionism cu forţe germane. Alături de alţi patru ziarişti, printre care şi Ioan
Slavici, Arghezi este condamnat la ”cinci ani de recluziune” şi este întemniţat la Văcăreşti.

Terenul pe care şi-a construit celebra locuinţă ”Mărţişor” a fost cumpărat de Arghezi în 1926. Pe dealul Mărţişorului, în
vecinătatea închisorii Văcăreşti. În 1943 ajunge din nou la închisoare din cauza unui pamflet.

„Am ars ulucile din gardul grădinii. Ne era frig, nu aveam lemne, mai puneam un lemn din gard pe foc. Când am terminat de ars
gardul grădinii, am trecut la crengile pomilor din grădină. Câteodată, pe cărămizi turnam gaz, îi dădeam foc şi le lăsam în sobele
de teracotă ca să le încălzească", povestea Baruţu Arghezi în interviurile date mai târziu. Mulţi ani, familia a dus un trai la limita
supravieţuirii, trăind din banii scoşi pe vânzarea cireşelor de la Mărţişor
Tudor ARGHEZI (1880-1967), poet, prozator, publicist, cel mai mare poet al secolului XX, aşa cum îl numea Tudor Vianu, se
naşte la Bucureşti, numele său real fiind Ion N. Theodorescu. Debutează în ziarul lui Macedonski, Liga ortodoxă (1896), cu
poezia Tatălui meu; colaborează, sub numele Ion Th. Arghezi, la Revista modernă şi Viaţa nouă. A fost tehnician la fabrica de
zahăr Chitila (1897-1899), novice la Mănăstirea Cernica (1899), diacon la Mitropolia Ungrovlahiei din Bucureşti (1900).

Între 1905 şi 1910 locuieşte în Elveţia şi călătoreşte în Franţa. Din legătura ulterior legalizată (1913) cu prof. Constanţa Zissu i se
naşte un fiu, Eliazar. În 1910, N.D. Cocea îi publică versurile la Viaţa socială; după întoarcerea în ţară, colaborează
la Facla (1912), Viaţa românească şi Rampa; redactor (1913-1914) la ziarul Seara; din 1915, conduce săptămânalul Cronica.

În 1916 se căsătoreşte cu Paraschiva Burda, care-i va dărui doi copii, Domnica şi Iosif. Rămas în Bucureşti în timpul ocupaţiei
germane, devine redactor al unei publicaţii oficiale, ceea ce-i atrage ulterior condamnarea la închisoare (1918); este graţiat prin
intervenţia lui N. Iorga (1919). Este redactor-şef al revistei Cuget românesc (1922-1923).

În 1927 îi apare primul volum de versuri, Cuvinte potrivite. În 1928 editează ziarul, mai apoi săptămânalul Bilete de papagal, cea
mai însemnată publicaţie a sa din perioada de maturitate. Publică Icoane de lemn (1929), Poarta neagră (1930), Flori de
mucigai (1931), Cartea cu jucării (1931), Tablete din ţara de Kuty (1933), Ochii Maicii Domnului (1934), Cărticica de
seara (1935), Cimitirul Buna Vestire (1936), Ce-ai cu mine, vântule (1937), Hore (1939). În paralel, ediţiile succesive
de Versuri (1936, 1940 şi 1943) adună aproape toate poeziile publicate anterior în volume. Distins cu Premiul Naţional (1934).

În perioada războiului scoate romanul Lina (1942); colaborează cu ziarul Informaţia zilei (1943), deţinând rubrica

permanentă Bilete de papagal; publicarea (septembrie 1943) pamfletului Baroane atrage suprimarea ziarului şi internarea
autorului în lagărul de la Târgu-Jiu. După eliberare, publică volumele Bilete de papagal (1946), Manual de morală
practică (1946), Una sută una poeme (1947) şi i se joacă piesa Seringa (1947). Laureat al Premiului Naţional pentru
Literatură (1946).

În 1948 i se interzice dreptul de a publica; după ridicarea interdicţiei, reintră într-o fază de sporită activitate.
Publică Prisaca (1954), 1907 – Peizaje (1955), Cântare omului (1956), Stihuri pestriţe (1957), Frunze (1961), Poeme
noi (1963), Cadenţe (1964), Silabe (1965), Ritmuri (1966), Noaptea (1967). Din 1962, începe să apară ediţia de Scrieri (proiectată
în 61 de volume). Postum, apar Frunzele tale (1968), Crengi (1970), XC (1970) şi Călătorie în vis (1973).

Activitatea lui Arghezi se desfăşoară pe mai bine de şapte decenii – situaţie fără precedent în literatura noastră – şi într-o
deconcertantă varietate de forme publicistice: a alterat poezia cu ziaristica, a fondat ziare şi reviste.

Problema esenţială a liricii lui Arghezi este aceea a conştiinţei, a unei consţiinte care caută şi se frământă, dar pune totul în
termenii unei întelegeri simple, concrete, primordiale.