Referat

Tema: Zburătorul

Chişinău, 2021
 Zburătorul este în mitologia populară românească o ființă fantastică
închipuită ca un spirit rău, care chinuiește noaptea, în somn, fetele nemăritate și femeile
măritate de curând. În literatura romantică termenul „zburător” este o personificare
a dorului de bărbatul iubit, a dragostei intense față de ființa iubită. Se consideră că
„zburătorul” este un bărbat care, în timpul vieții, a fost respins de o femeie și care, după
moarte, bântuie și violează femeile de pe Pământ, dar mai ales pe cea care l-a refuzat
(dacă aceasta mai este în viață). Este considerat simbolul iubirii neîmpărtășite. Acesta
intra prin horn , crăpăturile de la ușă sau geamuri și prin gaura cheii. El chinuie fetele și
le lasă slăbite și bolnave .
Zburătorul este un personaj mitologic, adeseori apare prezentat în basmele
româneşti ca fiind un tânăr înalt şi subţire, iar uneori este înfăţişat şi ca un şarpe cu aripi
sau ca o flacără. Personajul acţionează doar noaptea şi este capabil să ia forma unui
bărbat, a unei femei sau a unei stele. Din punct de vedere al simbolului, în general,
zburătorul personifică fiinţa iubită la care nu se poate ajunge.
În unele credinţe populare, în funcţie de regiuni, zburătorul este asemănat cu
un zmeu, are coadă de foc şi este supranumit „ceasul cel rău” sau „ăl mai rău”. Conform
aceloraşi credinţe populare, zburătorul este un spirit malefic care coboară noaptea
printre oameni, în casele acestora, chinuie fetele tinere şi nevestele bărbaţilor şi le
cauzează acestora nesomn, nelinişte şi frământare. Uneori acelaşi personaj este descris
ca fiind responsabil de vânătăile de pe corpul femeilor.
Cea mai comună descriere a zburătorului, întâlnită în majoritatea credinţelor
populare, este cea a unui flăcău tânăr. Acesta ia naştere ca urmare a interzicerii unei
relaţii de amor, dintre o fată şi un băiat, de către părinţii fetei. Tânărul îndrăgostit se
transformă în zburător, se întoarce noaptea în camera fetei, iar în timp ce aceasta
doarme o chinuie în diverse feluri, o sărută şi o muşcă. Există mai multe moduri prin
care zburătorul pătrunde în camera fetei, în general acesta se foloseşte de hornul casei,
gaura cheii, fereastră sau chiar de crăpătura uşii. Fata îl vede pe zburător ca fiind real, se
trezeşte din somn şi este mereu cuprinsă de fior, iar ca stare generală, fata vizitată de un
zburător, slăbeşte din ce în ce mai mult. Boala care o cuprinde pe fată este numită
„lipitură”, iar cele care sunt chemate să o vindece pe cea bolnavă sunt babele care au
priceperea de a descânta.
În mitologiile populare sunt imaginate şi metode de protecţie împotriva
acestui personaj malefic. Una dintre acestea vorbeşte de posibilitatea de a unge cu
„untură de zmeu pleznit” locurile prin care aceştia pătrund (horn, uşă, geam). Zmeul
încearcă să găsească o cale de intrare neunsă, dacă nu găseşte, strigă pentru a i se
deschide. În cazul în care nimeni din interior nu-i răspunde, crapă.
În literatura română mai mulţi autori au folosit mitul zburătorului ca temă pentru textele
literare. Vasile Alecsandri, Cezar Bolliac, Ion Heliade Rădulescu prin
poeziile Zburătorul, iar Mihai Eminescu prin Călin (file de poveste) şi Luceafărul, au
descris mitul zburătorului şi relaţia dintre zburător şi fata îndrăgostită de acesta.
Mitul Zburatorului este unul dintre „miturile fundamentale”; „Zburătorul”,
„mitul erotic”, „personificarea invaziei instinctului puberal”, îşi găseşte echivalentul
folcloric real în domeniul „povestirilor superstiţioase” ce au constituit un punct de
plecare pentru poezia „Zburătorul” de I.H. Rădulescu . Ea devine capodopera creaţiei
poetice a lui Radulescu , apreciată superlativ încă de la apariţie. D.Bolintineanu observa
– „Zburătorul făcu pe Eliade un mare poet”. Valoarea baladei constă în prelucrarea
originală a mitului Zburătorului, întruchiparea himerică a sentimentului erotic instalat în
fiinţa unei tinere.
Mitul folcloric al „Zburătorului” simbolizează înmugurirea sentimentului de
dragoste la fetele aflate la vîrsta adolescenţei. Trăirile tinerelor fete sunt declanşate de
un personaj fantastic, cu o mare putere de seducţie, care apare pe înserat, le face să se
îndrăgostească de el, apoi pleacă, lăsînd în urma lui doar melancolie, zbucium. Este ca o
boală, o dragoste pătimaşă, o iubire pasională, nestăpînită, care mistuie şi distruge
sufletul omului.
„Zmeul”, „Zmăul”, „Zburătorul”, numit şi „Ceasul cel rău” este un spirit
răufăcător care, avînd înfăţişarea unui balaur într-aripat, cea de şarpe, „aşa ca
crocodilul” sau cea de „pară” sau „sul de foc”.
 Zburătorul este o semidivinitate erotică , un demon arhaic de tip malefic.
Simbolizează toate formele de sexualitate, de la cea puberală pînă la cea isterică a
femeilor care trăiesc numai pentru plăcerile trupeşti.
Întîlnirea cu zmeul, – uneori se întrupează din visul celui ce pătimeşte de
focul dragostei, – se petrece ca orişice întâlnire, curată sau necurată: apucând pe cel ce
doarme, îl pişcă, îl muşcă, îl sărută şi-l chinuie. Cel ce doarme, îl vede aievea şi a doua
zi, când îl doare spatele şi pieptul, – şi de care durere se tămăduieşte, ungându-se cu
untură de porc , – prin urmare, şi-l poate aduce aminte . Prin unele locuri şi se pune şi se
arată şi casa unde zmeul, sub chipul unei limbi de foc, coboară noaptea în casa femeilor
şi fetelor, intrînd pe uşă, dacă o află deschisă, sau pe ferestre, şi în casă, prefăcîndu-se în
om, se anină de femeie, şi apoi, după păcătuire, tot cu înfăţişarea de pară, piere.
Caracter cu aspect malefic, pe de o parte prin plăcerea de a chinui şi isteriza tinerele
fete, Zburătorul este, pe de altă parte, demonul frumos care aduce tulburările şi
zbuciumul iubirii.
Despre frumosul sentiment al dragostei, despre puterea imensă a iubirii au
scris aproape toţi poeţii din literatura română.
Ion Heliade Rădulescu este unul dintre aceşti poeţi romantici, care destul de
timpuriu a demonstrat, prin propria sa creaţie literară, că spiritul popular şi miturile
naţionale constituie izvorul primordial al creaţiei literare.
Poezia sa „Zburătorul” este cea dintâi capodoperă a baladei culte româneşti,
aşa cum, în nuvelistică, acelaşi loc îl ocupă „Alexandru Lăpuşneanu” de C.Negruzzi.
Împrejurările care l-au determinat să scrie balada confirmă convingerea lui deplină că
limba română are capacitatea modulărilor poetice şi că literatura romaneasca scrisă este
chemată să pună în valoare gândirea artistică populară, specificul naţional implicat
creaţiei folclorice.
În „Zburătorul”, Ion Heliade Rădulescu îşi manifestă arta cuvântului artistic
relevând o profundă cunoaştere a vieţii şi psihologiei ţărăneşti. Demonstrează cu
certitudine că în mâini de poet limba română este în stare a exprima cele mai alese
sentimente şi acţiuni, cele mai profunde trăiri ale sufletului omenesc.
 G. Călinescu identifica în „Zburătorul” unul din miturile fundamentale ale
literaturii noastre – „mitul Zburătorului”, aşa de răspândit încât îl cita şi D. Cantemir”
( „istoria literaturii române de la origini până în prezent”). „Ion Heliade Rădulescu
surprinde, aşadar, în această capodoperă a creaţiei sale, „invaziunea misterioasă a
dragostei”, într-un moment misteris, tensionat, de la vârsta inocenţei spre o altă vârstă,
tulburătoare, ale cărei întrebări copleşesc fiinţa. Balada, în structura căreia se împletesc
o serie de elemente romantice, reprezintă prima mare creaţie care certifică fertilitatea
ideii din programul „Daciei literare”, ca scriitorii să se inspire din folclor.”
Mihai Eminescu re-creează motivul în poemul ,,Luceafărul’’ ,ca și
Zburătorul , se arată fetei de împărat , o determina să se îndrăgostească de el , și apoi
dispare . Astfel , fascinația resimțită de Cătălina sub imperiul luminii siderale sugerează
trăirea maladivă a ființei stăpânite de Zburător .
Mitul Zburatorului a fost preluat foarte mult și în literatură, în special în cea
romantică, în care demonul era un bărbăt frumos, seducator care întrupa de fapt
dorul neîmplinit al fetelor și le apărea în vis să le seducă.
Mihai Eminescu în poezia “Călin”, surprinde foarte bine imaginea demonului cu
chip frumos:
“Ea a doua zi se miră cum de firele sunt rupte,
Și-n oglind-ale ei buze vede vinete și supte –
Ea zâmbind și trist se uită, șopotește blând din gură:
– Zburător cu negre plete, vin’ la noapte de mă fură.”

Există și o altă metodă de protejare împotriva Zburătorului, pe lângă cea în

care să nu-i răspunzi la chemări: să se ungă hornul și tocurile ferestrelor și ușilor
cu “untura de zmeu pleznit” – un amestec de plante si grăsime animală știut doar
de vraci și bătrânii satului.
Zburătorul este o creatură fără sentimente și fără compasiune, deși în multe
dintre creațiile populare El se îndrăgostește de o faptură omenească. Iubirea dintre
Zburator și femeie este de fapt reprezentarea legăturii cosmicului cu umanul, a
ceea ce vedem dar este imposibil de stăpânit și de pătruns.
 Bibliografie:
https://ro.wikipedia.org/wiki/Zbur%C4%83torul
http://cyd.ro/motivul-zburatorului-in-literatura/
http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Zbur%C4%83tor
https://ioanamadalinagabriela.wordpress.com/2014/01/19/mitul-zburatorului/
https://folclor-romanesc.ro/mitul-zburatorului/