Carbunii Naturali si

Artificiali

Page
1
 Cuprins :

1. Carbunele printre celelalte minerale…………………………………2

2. Carbunele ………………………………………………………………5
2.1. Originea carbunelui……………………………………………..5
2.2. Clasificare carbunelui…………………………………………..5
2.3. Utilizarea carbunelui……………………………………………6
2.4. Unde se gaseste ? ……………………………………………..6
2.5. Viitorul carbunelui……………………………………………….6
3. Clasificare carbunilor in Romania……..……………………………..9
4. Carbuni artificiali………………………………………………………11
4.1. Distilarea uscata a carbunelui de pamant……………………11
4.2. Carbunele amorf………………………………………………..12
5. Alte industrii bazate pe chimia carbunelui…………………………..13
6. Bibliografie……………………………………………………………...15

Page
2
 CARBUNELE PRINTRE CELELALTE MINERALE

Biosfera Terrei ,care, desi din punct de vedere cantitativ ,reprezinta cea mai mica unitate
geochimica a Pamantului,are totusi actiunea cea mai puternica in modificarile suferite de catre
aceasta, mai ales la suprafata lui.

Cercetarile biochimice effectuate au aratat ca biosfera a avut un rol hotarator in formarea

atmosferei .

Exista un ciclu al diferitelor elemente tipice biosferei numite elemente biofile,ale

elementelor cele mai impotante in desfasurarea vietii, pe langa multe altele ce participa dar
cate o data la costitutia biosfeerei. Hidrogenul carbonul oxigenul,azotul si fosforul reprezinta
fiecare intre 2 si 60 % din costitutia materiei vii ,fiind elemente permanente, primare,ale
acesteia,in timp ce sodiul magnezuil,sulful,clorul, potasiul, alciul, fierul, in proportie de 1-0.005%
reprezinta elemente secundare, pe cand borul, florul, siliciul, manganul, cuprul si iodud apar sub
forma de micro elemente.

Dintre toate componentele biosferei, pe noi ne intereseaza cel mai mult carbonul, elementul
constitutiv al tuturor substantelor organice, material de baza a carbunilor. Astazi este stabilit in
mod cert ca formarea carbunilor din masa organica a plantelor ce au crescut in diferite ere
geologice s-a desfasurat tocmai prin inbogatirea sustantei organice a acestora in carbon.
Energia radiate de soare si captata de plante se regaseste, dupa un lung ciclu de
transformari intr-o conserva de carbuni.
Peste tot, atat in plante cat siin carbunii, de la cei mai tineri pana la cei mai batrani in
algele microscopice sau in Sequoia gigantea principalul element constitutive este carbonul.
Circa 7-8 mii miliarde tone carbon ce sunt cuprinse in zacamintele de carbune corespund
la circa 13 miliarde tone carbune, intucat carbonul este cel mai important element al constitutiei
carbunilar darn u este singurul, fiind intodeauna insotit de hydrogen,oxigen,si sulf precum si de
alte elemente in cantitati mici.
Originea si formarea carbunilor explica de ce in carbune se gasesc si alte elemente,
precum si felul in care sunt ele legate in masa carbunilor.
Mina de la Secul era o adevarata vitrina de muzeu geologic in care exponatele, straturile
de carbune, reprezentau dovada elocventa a adevarului teoriilor stintifice care arata originea
vegetala a carbunilor in devonian, in care nu se intalnesc zacaminte mai importante de carbune,
gasindu-se in schimb zacaminte importante de titei si de gaze. In perioada urmatoare, in
carbonifer se produce explozie in dezvoltarea plantelor, care, acumulandu-se in cantitati uriase,
timp de 75 milioane ani, au format immense zacaminte de carbune pe intreaga suprafata a
pamantului.
Mlastinile intinse ce se formau din cauza variatiilor lente ale nivelului apelor marilor si
lagunelor au contribuit la conservarea si transformarea acestor cantitati enorme de material
lemons in carbune.
Miscarile alternative de ridicare si coborare ale scoartei pamantului, viteza si frecventa
acestora au determinat grosimea straturilor de carbune, precum si grosimea totala a diferitelor
formatii productive.
In silezia, grosimea totala a straturilor de carbune si a intercalariilor sterile dintre ele
reprezinta 3500-5000 de m .
In kazahstan, straturile purtatoare de carbune ale bazinului carbonifer de la Echi-
Mostuz masoara 800m in grosime si ascund in rezervele lor circa 1 miliarde tone de carbune .

Page
3
 Zacamintele de carbuni de la Anina si Doman, de la Cozla, Rudaria si Bigar din
Banat, de la Cdlea, langa Brasov , precum si antracitul de la Schela Gorji, ca si carbuni nin R P
Chineza, si huilele din Karaganda s-au farmat in Liasic, prima perioada din mezozoic.
In neozoicul care urmeaza au avut loc depuneri massive de material genetic, ce s-a
metamorfozat pana astazi in carbuni brunisi mai ales lignite. 54,4% din totalul rezervelor de
carbuni de pe glob s-au depus in aceasta perioada.
Zacamintele din valea jiului apartin oligogenului in timp ce marile zacaminte de
carbune brun pamantos din R.F. Germania, de lignit din patria noastra
s-au depus in miocen, in pliocen, in diferitele varste ale acestor epoci geologice.
Cuaternalul inregistreaza an de an cresterea zacamintelor de material genetic care se
transforma chear astazi in zacaminte de turba din bazinele Fagarasului, Dornei, si de la
Miercurea Ciuc.
Schimbarile care au loc in structura si in compozitia chimica a materialului genetic si
a carbunilor in procesul indelungat de transformare a plantelor in turbe, carbuni bruni, huile si
antracit fac parte din fenomenele ce caracterizeaza “metamorfismul
carbunilor”,”carbonificarea”,”incarbunarea”sau “incarbonizarea” materialului genetic
Carbuni cu 60-70%carbon in substanta organica- carbunii bruni si lignitii ce dau
destul de putina caldura si care nu pot fi dusi din aceasta cauza la distante prea mari,
transportul lor fiind neeconomic- ,sunt transformati in energie electrica, in termo centrale
asezate la “gura minei”, ca la marile termocentrale de la Rogojelul, Turceni, din bazinul Gorjului,
ca apoi energia electrica produsa prin aderarea lor duc pana la cele mai indepartate fabrici.
Antracitul, cel mai batran, cel mai incarbonizat carbune, arde greu, fara flacara
vizibila, dar dogoarea alba a jarului acestuia radiaza caldura multa, desi nu iese nici un fel de
fum vizibil pe cosul sobelor.
Continand aproape numai carbon intre92-98% antracitii sunt folositi mai ales in
fabricarea electrozilor pentru industria chimica si pentru metalurgie. In cazui mai rareantracitii
pot fii arsi, cu conditia asigurarii unui tiraji foarte bun in focarele respective, sau folositi la
aglomerarea minereurilor.
Studiile facute asupra carbunilor au aratat ca celuloza si lignina plantelor dispar in
procesul de carbonificare, transformandu-se in compusi cu greutate moleculara mare, in care
proportiile celor trei elemente principale, carbon, hydrogen si oxigen, sunt din ce in ce mai
deplasate catre procente tot mai mari de carbon, concomitant cu scaderea corespunzatoare a
continuturilor de oxigen si de hydrogen.
Fenomenele geologice si chimice care au insotit formarea si metamorfismul
carbunelui au adus in compozitia acestuia si alte elemente, dintre care cele mai importante sunt
sulful (0,5-3%), rareori peste) si azotul (1,5-2%).
In carbuni, atomii de carbon sunt legati mai ales in cicluri hexagonale. Acestea se
combina intre ele in cele mai diferit feluri, formand plase si structuri spatiale intinse de retele de
carbon, retele de cicluri aromatice.
Aceasta “plasa” cu ochiuri hexagonale reprezinta structura chimica de baza a
carbunelui. De ea, pe margine sau pe la oochiuri, ici colo, sunt prinsi atomi de carbon nelegati in
cicluri, care se inlantuie in mod liber unul dupa altul, ca franjurile unui covor. Ca la o tesatura
neterminata si netivita, de marginile plasei atarna fire formate din astfel de lanturi de carbon.
Cunoasterea structuri carbunilor are o mare importanta la folosirea lor cat mai
rationala si economica, mai ales acolo unde din carbune nu se obtine doar energie ce se poate
elibera prin ardere, ci si o multime de produse: la chimizarea carbunelui si la fabricarea
cocsului.
In anul 1980 sau folosit pe glob peste trei miliarde de carbune.
La noi in tara, Banatul si Valea Jiului sunt cele mai vechi regiuni in care se
expoateaza carbune. Huilele batrane din Banat au fost folosite cu peste 100 de ani in urma in
uzinele metalurgice de la Anina, Bocsa si Resita, in timp ce marea bogatie a Vaii Jiului a inceput

Page
4
sa fie folosita pentru dezvoltarea industriei siderurgice abea in ultimile trei decenii.
Petrografia carbunilor este o ramura a petrografiei, stiinta ce se ocupa cu studiul si
clasificarea rocilor din scoarta terestra. Carbunii, fiind roci sedimentare de natura organica, la
cercetarea microscopica pot fi deosebite entitati organice distincte, denumite macerali,
comparabile cu mineralele care formeaza rocile anorganice. Cercetarea acestor caramizi-
unitati structurale-ale carbunilor se realizeaza in conditii uniforme standardizate pe plan
international. Avand in vedere importanta deosebita pe care o prezinta procesul de cocsificare
printer utilizarile huilelor, clasificarea maceralilor s-a efectuatin functie de modul lor de
comportare in timpul acestui proces de importanta lor in producerea structuri de cocs.
Astfel,diferitii macerali existenti in huile se clasifica in trei clase:
-vitriniti
-exiniti
-inertiniti;
Macerali din clasa vitrinitului reprezinta majoritatea mesei organice existente in huile, variind
intre 60-90%, si in cazul huilelor de cocs reprezint constituentii active ai procesului, producand
faza plastica si formand structura solida a cocsului.
Exinitii ajuta la fluidificarea fazei plastice topidu-se si producand in timpul procesului in
majoritate gaze si produse lichide de pirogenare.
Inertihnitii nu reprezinta un rol active, neparticipand la obtinerea fazei plastice in timpul
procesului de cosificare, putand fi regasit cu aproape aceiasi structura inglobati in masa topita a
cocsului.
In ultimi ani, Organizatia Inetrnationala pentru Standardizare (I.S.O.) inpreuna cu
comitetul International pentru Petrografia Carbunilor (I.C.C.P.) au propus o noua clasificare
internationala a huilelor, la care parametrul pentru codificarea rangului este reflectanta medie a
vitrinituli. Aceasta propunere este in present consultata si completata de statele
participante,urmand a fi aprobata.

Page
5
 CĂRBUNELE

Cărbunele de pământ este o rocă foarte neobişnuită, din două motive. În primul rând,
este formată din materii organice – ţesuturi odinioară vii – şi, în al doilea rând, spre deosebire
de alte roci, arde şi degajă căldură.
Cărbunele a reprezentat primul combustibil utilizat în timpul revoluţiei industriale şi a
jucat un rol foarte însemnat în dezvoltarea marilor ţări industrializate. Cărbunele conţine carbon,
care-i conferă acea culoare neagră, caracteristică, şi gaze inflamabile cum ar fi hidrogen,, azot
şi oxigen.

Originea cărbunelui

Cea mai mare parte a cărbunelui s-a format în urmă cu aproximativ 360-286 de milioane
de ani într-o perioadă numită de geologi era carboniferă, tocmai datorită cantităţilor imense de
cărbune care s-au format atunci. Acesta a luat naştere din pădurile tropicale preistorice, ce
creşteau pe pământurile mlăştinoase. Pădurile se compuneau din arbori foarte diferiţi de cei
care trăiesc în zilele noastre. Cea mai mare parte a lor erau arbori-ferigă giganţi. Existau de
asemenea, şi arbori de coada-calului giganţi, dar şi multe alte plante mai mici. După moarte,
ferigile uriaşe şi celelalte plante cădeau în apele mlăştinoase. Aceste ape erau foarte sărace în
oxigenul care favorizează acţiunea bacteriei ce produce putrefacţia, astfel încât arborii ferigă au
putrezit foarte încet şi s-au transformat în turbă, primul stadiu de formare al cărbunelui. În timpul
formării turbei apare o degajare de gaz de mlaştină, numit gaz metan.
Pentru a se transforma în cărbune, turba trebuie să fie presată. Un strat de turbă cu o
grosime între 10 şi 15 m va forma un strat de cărbune de doar 1m grosime. Primul stadiu al
comprimării a avut loc în mlaştinile primitive, o dată cu depunerea unor straturi succesive de
vegetaţie intrată în putrefacţie, comprimând straturile inferioare sub greutatea lor. În perioada
carboniferă scoarţa Pământului a suferit o serie de transformări. În timpul uneia dintre aceste
perioade, turba a fost acoperită cu nisip şi mâl. Stratul de pământ şi turbă au fost apoi îngropate
sub mări pentru ca mai apoi să revină din nou la suprafaţă. În timp se formau noi mlaştini şi noi
straturi de turbă. Acest proces, numit sedimentare ciclică, s-a produs de mai multe ori. În
regiunile carbonifere există un număr de zăcăminte, situate unul deasupra celuilalt, cuprinse
între straturile de rocă sedimentară. Unele straturi de cărbune au o grosime de doar câţiva
milimetri, altele ating grosimi de câţiva metri.

Clasificarea cărbunilor

Există trei categorii principale de cărbune. Tipurile acestora depind de gradul în care
cărbunele s-a modificat în timp.
Lignitul, numit şi cărbune brun după culoarea lui, este cel mai puţin modificat şi are cel
mai mic conţinut de carbon, de aproximativ 30%. În timpul arderii acesta degajă mult fum şi
relativ puţină căldură.
Huila este cea mai răspândită şi degajă cea mai mare cantitate de căldură. Acest
cărbune are, de obicei, straturi alternante, întunecoase şi lucioase. Benzile lucioase erau la
origine material lemnos, iar straturile întunecoase s-au format din rămăşiţele plantelor mai mici.
Huila conţine şi un alt compus, mai puţin dur, asemănător cu mangalul: acesta face cărbunele
să murdărească în timpul manipulării.
Antracitul este cărbunele superior. Se compune din 98% carbon şi este foarte greu se
extras, dar este curat la manipulare. Arde cu o flacără foarte fierbinte şi degajă puţin fum, însă

Page
6
este foarte greu de aprins.

Utilizările cărbunelui

Cărbunele este utilizat cel mai des ca şi combustibil. Până nu demult o cantitate mare de
cărbune era arsă pentru a încălzi locuinţele. În zilele noastre, cărbunele este ars pentru a
genera electricitate sau în procese industriale. Înainte de exploatarea pe scară largă a gazelor
naturale, unele ţări îşi produceau întreaga cantitate de gaze din cărbune. Ţările fără resurse de
gaze naturale recurg încă la acest procedeu. Producerea gazelor din cărbune este asociată cu
producerea cocsului,un combustibil esenţial în topirea şi turnarea metalelor. Pentru producerea
cocsului, cărbunele este ars în cuptoare etanşe. Cărbunele nu arde din lipsa oxigenului, dar
odată cu căldura se degajă amoniac, gudroane, gaze şi uleiuri uşor volatile lăsând în urmă un
reziduu dur. Acesta este cocsul.
Cărbunele este şi materia primă pentru procese chimice. Amoniacul, gudroanele şi
uleiurile uşor volatile rezultate din cocsificare sunt utilizate pentru realizarea altor produse, cum
ar fi: vopsele pentru ţesături, antiseptice, medicamente, parfumuri, fertilizatori, pesticide s-au
chiar lac de unghii. Din cărbune se poate produce chiar şi zaharina.

Unde se găseşte cărbune?

Cărbunele este zăcământul cel mai bogat de combustilbil fosil. Rezervele mondiale
cunsoscute sunt estimate a fi suficiente pentru mai mult de 200 de ani, la o rată de consum egal
cu cea actuală şi mulţi experţi sunt de părere că există cam de 15 ori mai mult cărbune rămas
nedescoperit. Trei ţări deţin două treimi din rezervele mondiale descoperite. SUA deţine 30%,
Rusia şi Statele Aliate aproximativ 25%, iar China 10%. Restul rezervelor de cărbune sunt
situate în Australia, Canada, Germania, India, Polonia, Africa de Sud şi Marea Britanie. În
America de Sud doar 4 ţări – Argentina, Brazilia, Chile şi Columbia - deţin zăcăminte bogate de
cărbune. Cea mai mare parte a cărbunelui este adânc îngropat sub pădurile tropicale unde este
greu de exploatat. Dintre cele 52 de ţări africane, doar 8 exploatează: Africa de Sud şi
Zimbabwue, cu cele mai mari zăcăminte, Algeria, Maroc, Mozambic, Nigeria, Tanzania şi Zair.

Viitorul cărbunelui

În vederea găsirii unei noi forme de energie, cărbunele este mult mai abundent decât
combustibili mai ieftini: petrol sau gaze naturale. Probabil noi tehnologii vor face eficientă
exploatarea zăcămintelor mai greu accesibile. Experţii consideră că prin tehnologiile actuale se
poate exploata eficient doar aproximativ 12% din rezervele mondiale existente. Restul de
zăcăminte ar putea fi folosit prin arderea cărbunelui din adâncime şi captarea gazului emanat. O
altă metodă ar fi extragerea petrolului care ar putea înlocui rezervele aflate într-o continuă
scădere. Mai multe ţări efectuează în prezent cercetări în acest sens.

Page
7
 Carbunii fosili sau carbunii de pamant s-au
format din plante si arbori prin transformari
biologice (sub actiunea unor microorganisme) si
chimice, in timpul unor lungi perioade in conditii
nu prea bine cunoscute, dar in orice caz in
absenta oxigenului din aer (caci putrezirea
obisnuita, in conditii aerobe, duce numai la CO2, H2O, NH3, etc.) In cursul acestor transformari
anaerobe, oxigenul continut in materialul initial s-a eliminat, in cea mai mare parte, sub forma de
H2O si CO2, iar azotul sub forma de NH3 si N2. In cursul acestui proces lent de incarbonizare,
continutul in carbon a crescut cu varsta zacamantului. Dupa urmele gasite au putut fi
indentificate speciile botanice din care s-au format diferitii carbuni.
Se disting 2 specii principale ( si numeroase varietati ) de carbuni:
- Superioara(antracitul, huila si lignitul-care au procent de carbon mare si putere
calorica mare);antracitul si huila lasa pe o placa de portelan poros o dara
neagra
- Inferioara(carbunele brun si turba-care au un procent de carbon mic si putere
calorica mica);lasa pe o placa de portelan poros o dara cafenie
Lignitul, in care se mai recunoaste structura lemnului initial, este o varietate de carbune brun.
Turba, care se mai formeaza si in zilele noastre din muschi si plante acvatice ce apar in mlastini
sau turbarii, este un carbune inferior ce retine multa apa. In antracit incarbonizarea este cea mai
avansata.

Desi aflorimentele de carbune au aparut din vremuri preistorice, utilizarea carbunelui drept
combustibil este comparativ recenta.Timp de mii de ani carbunele era considerat o simpla piatra
neagra.Exista dovezi ca britanicii antici au folosit carbunele drept combustibil si ca romanii au
aflat de la ei valoarea sa.Prima referire scrisa la carbune apare intr-o cronica anglo-saxona din
secolul X. Carbunele contine carbon,care-i ofera si acea culoare neagra, caracteristica, si gaze
inflamabile cum ar fi hidrogenul, azotul si oxigenul.

Epoca Apa Cenusa Compozitie elementara1

geologica a % % %
depunerii
C H O

Lemn - 30-50 0,5 50 6 44

Turba actuala 75-80 0,5 55-60 6 35-40
Lignit tertiar 40 5-15 50-60 4-5 25-30
C. brun tertiar 30-60 3-8 65-70 5,5-6 20-25
Huila secundar 2-4 2-20 80-90 4-5,5 4-15
Antracit secundar 2 2 95 2-3 2-3

Page
8
 De-a lungul secolelor s-a raspandit utilizarea carbunelui pentru incalzirea gospodariilor.Insa
carbunele moale utilizat , usor de obtinut, a provocat o poluare grava sub forma fumului si
funinginii continand compusi sulfurati ce provoaca ploi acide care distrug vegetatia, ucide pestii
si alte creaturi marine,provocand si deteriorarea carbunilor cladirilor construite din caramizi si
piatra.Pentru a-i diminua utilizare,carbunele a fost puternic impozitat si in multe locuri ,arderea
lui a fost interzisa din cauza pericolului asupra sanatatii publice.Consumul de carbune a crescut
rapid in anii 1700 pe timpul Revolutiei Industriale cand a jucat un rol insemnat in dezvoltarea
marilor tari industrializate.Carbunele era combustibil pentru masinile cu aburi si din el se obtinea
cocsul (o forma dura si poroasa a carbonului utilizata in otelarie si drept combustibil ).

Page
9
 Clasificarea cărbunilor din România
În România cărbunii se clasifică conform STAS.
Clasificarea cărbunilor din România
Clasa Grupa Caracteristici
Culoare: galben deschis până la negru.
Turbă (T) -
Structură vegetală fibroasă pronunțată.
Culoare: brun închis.
Cărbune brun
Aspect pământos amorf, sfărâmicios, fără structură
pământos (BP)
vegetală. Se poate bricheta fără liant. Urmă brună.
Culoare: galben-brun până la negru.
Cărbune brun Aspect lemnos. Structură lemnoasă pronunțată.
lemnos (BL) Exfoliere naturală. Spărtura lemnoasă conține uneori
Cărbune Lignit incluziuni cu aspect pământos sau negru lucios. Urmă
brun (B) brună.
Culoare: brun negru.
Cărbune brun mat
Eventuale urme de structură lemnoasă. Spărtura
(BM)
complet plană, uneori pământoasă. Urmă brună.
Culoare: negru brun până la negru.
Cărbune brun cu
Structură compactă. Spărtură concoidală. Urma brun
luciu smolos (BS)
închis.
Cărbune Culoare închisă.
brun huilos - Fâșii alternative lucioase, mate. Spărtură plană sau
(B/H) plan concoidală. Urmă neagră cu nuanță brună.
Culoare: neagră.
Huilă cu flacără
Fâșii alternative lucioase, mate. Spărtură plan
lungă (HL)
concoidală. Urmă neagră cu nuanță brună.
Stratificarea puțin clară, lucios. Spărtură plană sau
Huilă de gaz (HG)
concoidală. Urmă neagră cu nuanță brună.
Culoare neagră.
Huilă grasă (HGr) Luciu puternic. De cele mai multe ori sfărâmicios și
Huilă (H)
prăfos. Urmă neagră.
Culoare neagră.
Huilă de cocs
Luciu puternic. De cele mai multe ori sfărâmicios și
(HC)
prăfos. Urmă neagră.
Huilă slabă Culoare neagră.
degresantă (HS) Luciu puternic. De cele mai multe ori sfărâmicios și
prăfos. Urmă neagră.

Page
10
 Culoare neagră.
Huilă antracitoasă
Luciu puternic. De cele mai multe ori sfărâmicios și
(HA)
prăfos. Urmă neagră.
Culoare neagră.
Antracit (A) -
Luciu metalic. De obicei sfărâmicios. Urmă neagră.
Turba este cel mai tânăr cărbune, din Neogen, formându-se și astăzi. Conține 52 -
62 % carbon în masa combustibilă, iar prin încălzire degajă foarte multe materii volatile.
În momentul extracției ea conține 75 - 80 % umiditate, ca urmare trebuie uscată, stare
în care are o putere calorifică de 12 - 20 MJ/kg. Turba uscată și brichetată se folose ște
drept combustibil casnic. De asemenea, ea se poate folosi ca material filtrant sau ca
îngrășământ.
Cărbunele brun este un cărbune mai vechi, din Paleogen. Conține 60 - 78 % carbon în
masa combustibilă, iar prin încălzire degajă multe materii volatile. În momentul extrac ției
conține 30 - 45 % umiditate. Are o putere calorifică de 6 - 18 MJ/kg (uzual 7 - 9 MJ/kg).
Este mult folosit, în special lignitul, care se găsește în cantități mari, de exemplu în
România în bazinul Olteniei, în scopuri energetice, fiind combustibilul clasic în
termocentralele pe bază de cărbune.
Cărbunele brun huilos este un cărbune specific României, are aspect de huilă, însă
putere calorifică sub 20 MJ/kg, ca urmare nu poate fi considerat huilă. Este folosit în
scopuri energetice.
Huila este un cărbune vechi, datând din Cretacic și Jurasic. Conține 75 - 92 % carbon
în masa combustibilă, iar prin încălzire degajă suficiente materii volatile pentru
aprindere. În momentul extracției conține 1 - 5 % umiditate. Are o putere calorifică de 20
- 29 MJ/kg. Este cel mai prețios cărbune. Huilele cu flacără lungă (numele vine de la
durata degajării volatilelor, care ard cu flacără vizibilă) și de gaz (numele vine tot de la
cantitatea volatilelor) nu cocsifică, ca urmare se folosesc în scopuri energetice. Huila de
cocs și parțial cea grasă (în amestec cu cea de cocs) cocsifică, ca urmare este folosită
la producerea cocsului, valorificare mult mai valoroasă decât prin ardere. Huilele slabă
și antracitoasă au puține volatile, sunt greu de ars.
Antracitul este cel mai vechi cărbune, datând din Jurasic. Conține 92 - 98 % carbon în
masa combustibilă, dar aproape deloc materii volatile, ceea ce îl face foarte dificil de
aprins. Aprinderea trebuie făcută cu un combustibil de suport, care să-l aducă la
temperatura de 800 °C, temperatura de aprindere a carbonului. În momentul extrac ției
conține 3 - 12 % umiditate. Are o putere calorifică de 20 - 25 MJ/kg. Datorită aprinderii
dificile este puțin folosit în energetică, fiind folosit în industria chimică la producerea
electrozilor.

Page
11
 Carbuni Artificiali
Distilarea uscata a carbunilor de pamant (pirogenarea)

Prin distilarea uscata a carbunilor de pamant in spatiile inchise si in lipsa aerului se obtin
patru produse principale: gaz de generator sau de cocserie, gudron, ape amoniacale si reziduu
solid (semicocsul si cocsul).
Distilarea carbunilor la temperaturi inalte se efectueaza in uzinele cocsochimice sau in
uzinele de gaz.
In functie de temperatura la care se efectueaza procesul termic de distilare a carbunilor
se disting:
- semicocsificarea cand, sub actiunea temperaturii de 500-600°C, carbunii de pamant
(lignitul) sunt transformati in semicocs, gudroane, gaze etc.
- cocsificarea cand, la temperaturi ce pot ajunge pana la 1000-1100°C, carbunii de
pamant, mai ales huila, sunt transformati in cocs, gudroane,gaze etc.
Semicocsificarea se face cu scopul fie de a innobila carbunii inferiori (lignitii) si de a
obtine semicocsul, fie de a obtine o cantitate cat mai importanta de gudroane nedescompuse.
Cocsificarea sau prelucrarea la temperaturi la temperaturi inalte se face cu scopul de a
obtine cocs metalurgic.
Gazul de generator sau de cocserie este alcatuit din H2, CH4, CO, H2S si alte gaze.
Compozitia gazului de generator depinde de felul carbunilor de pamant si de
temperatura la care se face distilarea.
Aceste gaze au puterea calorifica cuprinsa intre 4000 si 8500 kcal/m3 si sunt folosite
pentru incalzire.
Gudronul este un lichid uleios de culoare bruna care contine hidrocarburi aromatice.
Este mai greu decat apa si are un miros specific, neplacut.
Apele amoniacale contin dizolvate amoniac liber si saruri de amoniu, ca: NH4Cl,
(NH4)2SO4, (NH4)2CO3. Apele amoniacale sunt intrebuintate fie la obtinerea amoniacului, fie la
prepararea sarurilor de amoniu folosite ca ingrasaminte minerale.
Cocsul obtinut in uzinele cocsochimice contine 95% carbon si are o putere calorifica de
6800-8000 kcal/kg. Este folosit drept combustibil si ca agent reducator. Daca se tine seama de
faptul ca pentru fiecare tona de fonta obtinuta se consuma circa o tona de cocs, este lesne de
inteles importanta carbunilor pe pamant ca materie prima de baza pentru dezvoltarea industriei
sidelurgice. Uzinele cocsochmice care se construiesc pe langa marile combinate metalurgice,
pentru a se obtine cocsul necesar fabricarii fontei, dau in acelas timp subproduse de cocserie.
In tara noastra exista uzine cocsochimice la Hunedoara si la Resita.
In ultimi ani, al noi in tara s-a intensificat pe de o parte extractia carbunilor de pamant,
iar pe de alta parte, chimizarea lor.
Carbunii de pamant constituie una din bogatiile mari ale tarii noastre.

Page
12
 Carbunele amorf

Carbunelel amorf este denumit impropriu astfel, deoarece in realitate el are o structura
cristalina foarte fina (microcristalina), asemanatoare grafitului.
Carbunele amorf se prezinta in diferite varietati de carbuni artificiali, cum sunt: mangalul
(carbunele de lemn), carbunele de oase(negru animal), cocsul, carbunele de retorta, carbunele
de fum, etc si in carbunii de pamant sau fosili, produsi prin descompunerea lenta la temperaturi
si presiuni inalte , a trunchiurilor de arbori(incarbonizare).
Dintre carbunii de pamant, cel mai vechi este antracitul care contine 94-97 % C si care
prin ardere dezvolta multa caldura, 8.700 kcal/kg. Carbunii mai noi sunt huila si lignitul iar turba
se formeaza si in zilele noastre, in asa numitele turbarii, din plantele cazute pe fundul baltilor si
acoperite cu mal.
Carbunii de pamant sunt utilizati drept sursa de energie in centrale termoelectrice.

-Mangalul se obtine prin descompunerea termica a lemnelor in instalatii primitive sau

retorte metalice, in absenta aerului. Se obtin totodata substante gazoase si lichide (
gudroane, alcool metilic, acid acetit-pirolignos)mare. Pe aceasta suprafata se retin bine diferite
gaze, vapori sau unele substante aflate in solutie, procesul acesta numindu-se absorbtie. La
incalzire, gazele si vaporii se desprind de suprafata carbunelui, se produce desorbtia.
-Cocsul este produsul solid care ramane la incalzirea puternica ( distilarea uscata ), in absenta
aerului, la circa 1.000 grade celsius, a carbunilor de
pamant.
Cocsul se fabrica in mari cuptoare de zidarie, lungi si inguste. Acestea sunt incalzite chiar cu
gazul combustibil rezultat in procesul de cocsificare. Gazul acesta, numit gaz de cocserie,
contine hidrogen, metan si oxid de carbon, dar si alte gaze in cantitati mai mici. Hidrogenul,
care se gaseste in proportie mare- peste 50%, poate fi separat si folosit la sinteza amoniacului.
La distilarea uscata a carbunilor mai rezulta, in afara de gazul de cocserie, un lichid apos in
care se gaseste amoniac ( ape amoniacale ) si un lichid uleios ( gudron ) ce contine substante
organice. Apele amoniacale sunt folosite la fabricarea de saruri de amoniu, utilizate ca
ingrasaminte. Componentele gudronului ( benzen,toluen,naftalina, fenoli etc ) se separa si se
intrebuinteaza ca materie prima in industria de coloranti, de produse farmaceutice si de mase
plastice.
Prin distilarea carbunilor de pamant se fabrica in cantitati mari, cocsul metalurgic, care serveste
la obtinerea fontei in furnalele inalte ca si a altor metale. Cocsul metalurgic este un material dur,
ce nu se sfarama sub sarcina mare din furnalul inalt.

Carbunii negri si grafit artificial prin descompunerea termica a multor materiale organice se obtin
numeroase varietati de carbune negru. Proprietatile acestora difera mult cu substanta initiala si
cu conditiile in care a fost efectuata carbonizarea.
Aspectul macroscopic al carbunelui negru este amorf, dar la cercetarea cu raze X au fost
observate, la multe specii de carbuni negri, aspecte asemanatoare cu ale grafitului. Carbunele
negru este un conglomerat de cristalite minuscule, orientate neregulat in toate directiile posibile
si legate intre ele intr-un mod ce nu este inca bine cunoscut. Din cauza acestei structuri,
carbunele negru, in general, conduce rau caldura si electricitatea.

Page
13
 ALTE INDUSTRII BAZATE PE CHIMIA CARBUNELUI

Industria de prelucrare a carbuniilor cunoaste o ramificare multipla, care o leaga strans de

aproape toate celelalte domeni.
Aceasta inter dependenta tine in buna masura de situatia locala a resurselor energetice, de
gradul de dezvoltare al industriei, de gradul de valorificare a respectivelor resurse.
Interesant este insa si un alt aspect al pirogenari carbunilor. Multe tari, lipsite de resurse de
titei naturali ca baza de materi prime pentru sintezele organice, de combustibili lichizi si gazosi
usor transportabili si care sa arda cu randamente termice mari, si-au dezvoltat o intreaga
industrie a carui produs principal nu este cocsul, ci gazele si subprodusele chimice ale
cocsificari.
Unul dintre predecesori electricitatii in inluminatul public a fost tocmai gazul de cocserie
obtinu prin pirogenarea carbunilor. Gazul de cocserie, bogat in componenti cu putere calorica
ridicata, este un combustibil apreciat iar prezenta vaporilor de hidrocarburi aromatice ii dadea
insusirea de a “inlumina”. De fapt, procesul consta intr-o ardere incomplete a acestora, cu
producere de particule infime de carbon incandescent, obtiandu-se o flacara galbena,
luminoasa.
Acest aspect al industriei de prelucrarea carbunelui este putin cunoscut in tara noastra,
desi uzina de gaz din Bucuresti, de la Filaret, a fost una din primele de acest gen din Europa. In
tara noastra, cu surse de lemn si gaz metan, rationalizarea utilizari intre combustibil a acestor
doua materi prime pretioase pentru industria chimica si de prelucrare a lemnului nu a fost
inpinsa pana la o restructurare a balantei energetice interne, si abia in ultimile deceni se da
atentia cuvenita carbunilor.
Pentru obtinerea gazului, nu se utilizeaza insa carbuni cocsificabili, superiori, ci orice fel
de carbuni, cat mai ieftini. Cocsul, de calitate mai slaba, obtinut in garanulatie de pana la circa
40 mm este utilizat apoi direct drept combustibil “fara fum”.
La cocsificarea unor huile de gaz, de exemplu, randamentul de gaz obtinut este de circa
350 mc pe tona de carbune pirogenat. Cocsificarea nu este insa singura cale de obtinere a
conbustibililor gazosi din carbune. In procese de gazificare, masa organica a acestuia poate fi
transformata integral in gaze conbustibile sau materi prime pentru sintezele organice.
Industria gazului de inluminat a fost un precursor pretios pentru industria gazificari
carbunilor, pregatind si rezolvand pentru aceasta toate problemele legate de distribuirea si
combustia gazelor.
Toate procesele de gazificare se bazeaza pe arderea incomplete a carbonului continut in
combustibil. In aceste procese exista un purtator al carbonului si un purtator de oxigen care
poate fi aerul sau vapori de apa, eventual si oxigen.
Printer procedeele moderne care urmaresc obtinerea unui gaz combustibil se numara si
gazificarea subterana.
Acest procedeu se utilizeaza in cazul zacamintelor de carbuni a caror exploatare este
dificila, costisitoare, sau al caror continut de cenuse este prea ridicat pentru a justifica extractia
si apoi arderea in focare. Ideia acestei cai de valorificare a energiei inmagazinate in carbuni a
fost enuntata inca in anul 1888 de catre Mendeleev. In pricipiu, metoda de lucru nu se
deosebeste de cea a unui gazogen classic si consta in urmatoarele operati:
-delimitarea exacta azacamantului ;
-forarea unor cai de acces ale aierului introdus in zacamant;
-forarea unor puturi de evacuoare a gazului de aer format.
Se aprinde apoi, intr-unul din capetele zacamantului, carbunele, dupa care, prin
insuflarea aerului, se obtine in urma procesului de gazificare gaz sarac, captat la unul din

Page
14
puturile forate pentru aceasta. Acest procedeu incepe sa fie utilizat din ce in ce mai mult, si
aplicarea lui este in curs si la un zacamant din Oltenia.
Aceleasi cantitati le prezinta gazele si la o scara mare in industrie. Focare simple,
ardere completa, cratenie si pierderi de caldura mici sunt cateva din avantajele ce au
inpulsionat dezvoltarea industriei gazificari in tarile lipsite de resurse naturale de gaz
combustibil.
Rezervele de gaze naturale sunt mult mai reduse de cat cele de carbune si destul de
repede va veni vremea cand metanul, materie prima pretioasa, va fi economisit si inlocuit in
combustia menajera si industriala cu alti purtatori de energie, chiar si in tarile in care astazi
aceasta tehnologie de innobilare a combustibililor inferiori este cunoscuta doar din punct de
vedere theoretic.

Hidrogenarea carbunilor nu mai reprezinta astazi inportanta pe plan mondial, dar

tehnologia elaborate a inceput sa fie folosita si aplicata pe scara larga peste tot unde, prin
imbunatatirea raportului hydrogen-carbon, se pot recupera deseuri pretioase din industria
petroliera sau de prelucrarea carbunilor.
Carbunele macinat sub 5 mm este agitate cu o fractiune de ulei rezidual pana se
creeaza o “ suspensie”. Se adauga catalizatorul, iar apooi amestecul este incalzit la
temperatura si presiunea de reactie in contact cu hidrogenul .
Carbunele solid se transforma in acest process, datorita ruperii macromoleculelor sale
si a saturarii lor partiale cu hidrogen, intr-un produs lichid asemanator titeiului brut .
Prin hidrogenarea pe aceasta cale indicata, a unei tone de cabune, se pot obtine
pana la 650 kg benzina si circa 160 kg hidrocarburi gazoase lichefiabile.
Carbunele, nu este numit un combustibil, el este si o resursa alternativa de energie
inmagazinata in compusi gazosi sau lichizi, reprezentand o importanta materie prima pentru 2
ramuri industriale de baza in economia unei tari: siderurgia si industria de sinteza organica, pe
laga uriasele cantitati consummate in industria energetica , drept combustibil la producerea
energiei electrice .
Executiile cu diferiti solventi, au aratat ca, in carbune, o parte din masa organica se
transforma la cald in compusi solubili in solventi folositi.
Atat prin cocsificare, cat si prin semicarbonizarea carbunilor, prin hidrogenare sau
sinteze de produse din gaze, ca si din extractia carbunilor se obtin fractiuni car, datorita
continutului lor ridicat de carbon, a gradului mare de nesaturare, se utilizeaza current la
fabricarea negrului de fum.
Carbunele active este un material pe care numai denumirea, culoare si continutul de
carbon il aseamana cu carbunele propriu-zis , si se poate afirma pe buna dreptate ca
denumirea de “carbune”incetatenita pentru acest produs este cu totul impropie.
Carbunele activ nu se extrage din nici un zacamant sin u se formeaza in scoarta
terestra in timp, asa cum se intampla cu carbunii.
Fabricarea carbunelui activ se face din materii prime cu structura poroasa,cu un
continut ridicat de carbon se foloseste de obicei mangal si rare ori semicocsul obtinut din
carbune brun sau huile necocsificabile .
Carbunele a reprezentat primul combustibil utilizat in timpul revolutiei industriale
si a jucat un rol foarte insemnat in dezvoltarea marilor tari industrializate.De aceea carbunele
ramane principala sursa de combustibil.

Page
15
 Bibliografie:

• Barbu, I. ș.a. – A doua tinerețe a cărbunilor, Editura Albatros, București, 1986

• Ionescu, I– Chimie si probleme de chimie, Litografia UTP,Bucuresti, 1993
• Dobrescu, L. – Prepararea carbunilor, Editura Tehnica, Bucuresti, 1963

Page
16