Sunteți pe pagina 1din 20

Anexa

la Ordinul șefului Inspectoratului General pentru


Situații de Urgență
nr._2450_ din „02” __11______ 2021

REGULAMENTUL
privind regimul de muncă şi evidenţa timpului de muncă în cadrul
Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI

Capitolul I
Dispoziţii generale

1. Regulamentul privind regimul de muncă şi evidenţa timpului de muncă în


cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI (în continuare -
Regulament) stabileşte regimul de muncă normat, munca prestată în regim
continuu, precum şi modul de atragere la muncă peste durata normală a timpului de
muncă, muncă în zilele de sărbătoare nelucrătoare și/sau în zilele de repaus,
evidența și retribuirea muncii prestate de către salariații Inspectoratului General
pentru Situații de Urgență al MAI (în continuare - IGSU).
2. În procesul de aplicare a prezentului Regulament, atât conducătorii
subdiviziunilor IGSU cât și persoanele responsabile de evidența timpului de
muncă, precum și de retribuire a acesteia se vor conduce de prevederile Codului
Muncii, Legii nr.270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar,
Legii nr.288/2016 privind funcționarul public cu statut special din cadrul
Ministerului Afacerilor Interne, Convenției Colective (nivel național) nr.2/2004,
Contractului Colectiv de Muncă și alte acte normative incidente.
3. Nerespectarea prezentului Regulament de către salariații responsabili de
respectarea regimului muncii și a evidenței acesteia atrage după sine răspunderea
disciplinară, civilă, contravențională sau penală, după caz.

Capitolul II
Regimul de muncă normat

4. Pentru salariații IGSU, de regulă, regimul de muncă constituie 5 zile pe


săptămână, de luni până vineri, a câte 8 ore lucrătoare pe zi, de la 08:00 până la
12:00 şi de la 13:00 până la 17:00, cu 2 zile de repaus – sâmbătă şi duminică, cu
excepţiile prevăzute de prezentul Regulament şi Contractul Colectiv de Muncă.
5. În virtutea atribuțiilor ce le revin, care presupun activități ce necesită
aflarea permanentă în dispozitiv, cu obligația de a interveni ori de câte ori este
1
nevoie, la orice oră de zi şi de noapte, pentru rezolvarea problemelor cu caracter de
urgență, pentru salariații IGSU se stabilește regim de muncă nenormat.
6. Pauza de masă nu se include în timpul de muncă1.

Capitolul III
Munca prestată în regim continuu (tură a câte 24 ore)

7. Funcţiile din cadrul subdiviziunilor IGSU care desfășoară munca în regim


continuu în subdiviziunile IGSU sunt incluse în Nomenclatorul funcţiilor care
prestează munca în regim continuu, din anexa nr.1 a prezentului Regulament.
8. Graficul de lucru (Tabelul de repartizare a forţelor) se elaborează cu cel
puţin 30 zile până la începerea lunii în care urmează să fie aplicat și se aprobă prin
actul administrativ al conducătorului subdiviziunii (ordin sau dispoziție), fiind adus
la cunoştinţa salariatului contra semnătură cu cel puţin 10 zile până la ziua în care
urmează să presteze munca în ture. Graficul de lucru poate fi actualizat cu 10 zile
până la începerea lunii în care urmează a fi aplicat.
9. Sarcina executării pct.8 se atribuie conducătorilor ierarhic superiori din
cadrul subdiviziunii, desemnaţi conform actului administrativ al conducătorului
subdiviziunii.
10. În cazul imposibilităţii implicării în serviciu a persoanei desemnate
conform graficului de lucru (tabelul de repartizare a forţelor), în locul acesteia va fi
implicat un alt angajat, astfel încât să fie respectate normele cu privire la repausul
între ture.
11. Durata întreruperii în muncă între ture nu poate fi mai mică decât durata
dublă a timpului de muncă din tura precedentă.
12. Pentru refacerea capacităţii de muncă, după programul de muncă de 24
ore în cursul unei ture, se acordă timp de repaus de 72 ore.
13. Pauza de masă/repaus pentru salariații care prestează munca în regim
continuu se stabileşte prin actul administrativ intern (ordin sau dispoziție) al
conducătorului subdiviziunii, ţinându-se cont de necesitatea de asigurare a bunei
funcţionări şi executării atribuţiilor, potrivit prevederilor legislaţiei muncii, după
cum urmează:
1) Pauza de masă – 2 pauze (a câte 50 minute fiecare);
2) Repaus – 3 repause (2 - a câte 20 minute pe timp de zi şi 60 minute pe
timp de noapte).

1
Art.107 alin.(2) Codul muncii - Durata concretă a pauzei de masă şi timpul acordării acesteia se stabilesc în
Contractul Colectiv de Muncă sau în regulamentul intern al unităţii. Pauzele de masă, cu excepţiile prevăzute în
Contractul Colectiv de Muncă sau în regulamentul intern al unităţii, nu se vor include în timpul de muncă.
2
14. Durata pauzei de masă se va include în timpul de muncă pentru salariații
funcțiile cărora sunt incluse în Nomenclatorul funcţiilor care prestează munca în
regim continuu, conform anexei nr.1 a prezentului Regulament 2.
15. Salariatul împuternicit de evidența muncii prin actul emis de conducătorul
subdiviziunii va opera înscrisuri cu privire la salariații şi orele acordate pentru
masă, care vor fi anexate la tabelul de repartizare pentru ziua respectivă.
16. Evidenţa timpului de muncă în cazul muncii prestate în regim continuu se
va efectua prin tabelele de pontaj în baza graficului de serviciu aprobat prin actul
administrativ (ordin sau dispoziție) al conducătorului subdiviziunii, semnate de
către persoanele cu funcţii de conducere care planifică şi organizează munca
respectivă.
17. Tabelele de pontaj vor include informaţia cu privire la numărul total de
ore efectiv lucrate pe parcursul lunii pentru fiecare zi în parte, în cazul începutului
turei într-o zi şi finisarea acesteia în ziua imediat următoare.

Capitolul IV
Modalitatea de implicare la muncă în cadrul Grupurilor operative

18. Prevederile prezentului capitol sunt aplicate în subdiviziunile IGSU în


care sunt instituite grupuri operative, angajații cărora sunt atrași la muncă
suplimentară pentru asigurarea activității Centrului de Dirijare în Situații
Excepționale (CDSE) al Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii
Moldova, Punctelor teritoriale de dirijare în situații excepționale (PTDSE) ale
Comisiilor pentru Situații Excepționale din raioane, mun. Chișinău, mun. Bălți,
UTA Găgăuzia, în scopul îndeplinirii misiunilor de intervenție în situații de
urgență, pericol sau declanşare a situaţiilor excepţionale, în orice condiţii şi timpii
stabiliți.
19. Modul de organizare și funcționare a grupelor operative în cadrul IGSU,
pentru asigurarea activității Centrului de Dirijare în Situații Excepționale al
Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova, se va executa în
conformitate cu Regulamentul de activitate a grupelor operative, aprobat prin
Ordinul IGSU nr.75/2021.
20. Componența concretă a efectivului antrenat în grupele operative pentru
asigurarea activității CDSE al CSE al RM, PTDSE ale CSE din raioane,
mun.Chișinău, mun.Bălți, UTA Găgăuzia și regimul de activitate se va stabili
pentru fiecare caz separat (situație excepțională) prin actul administrativ (ordin sau
2
Art.121 Convenția colectivă (nivel național) nr.2/2004 - Durata pauzei de masă se va include în timpul de muncă și
pentru salariații care activează la alte unități decît cele cu flux continuu, dacă specificul muncii acestor salariați face
necesară prezența lor permanentă la locul de muncă. Lista acestor profesii (funcții) și activități se aprobă prin
contractul colectiv de muncă sau prin regulamentul intern al unității.
3
dispoziție) al șefului IGSU de anunțare a regimului de activitate “INTENSIV” sau
“DE ALARMĂ”.

Capitolul V
Atragerea la muncă în afara duratei normale a timpului de muncă sau în
zilele de sărbătoare nelucrătoare și/sau în zilele de repaus

21. Salariații IGSU pot fi atrași la muncă în afara duratei normale a timpului
de muncă, cu respectarea condițiilor prevăzute în Codul Muncii şi de prezentul
Regulament. Temei de a atrage la muncă suplimentară servește actul administrativ
(ordinul sau dispoziția) conducătorului subdiviziunii abilitat cu dreptul de a emite
atare acte administrative, inclusiv având acest drept delegat printr-un act
administrativ al angajatorului.
22. Actul administrativ (ordinul sau dispoziția) de atragere la muncă
suplimentară se comunică tuturor salariaților vizați contra semnătură în termene
rezonabile.
23. Se consideră muncă suplimentară munca prestată în afara duratei
normale a timpului de muncă de 40 de ore pe săptămână.
24. Salariații IGSU pot presta munca în afara duratei normale a timpului de
muncă în limita a 120 de ore într-un an calendaristic. În cazuri ce nu pot fi
amânate, această limită, cu acordul reprezentanților salariaților (organului
sindical), poate fi extinsă pînă la 240 de ore.
25. În cazul insuficienței mijloacelor financiare disponibile din fondul de
salarizare pentru remunerarea muncii suplimentare (fapt coordonat cu serviciile
finanțe/contabilitate), orele de muncă suplimentare vor fi compensate cu ore libere,
care urmează a fi acordate în decurs de 30 de zile de la prestarea muncii
suplimentare.
26. Este interzis atragerea la muncă în afara duratei normale a timpului de
muncă a femeilor gravide, precum şi a persoanelor cărora o astfel de activitate le
este contraindicată conform certificatului medical, eliberat în modul stabilit de
legislaţie.
27. Actul administrativ (ordinul sau dispoziția) privind atragerea salariaților
din subordine la munca în afara duratei normale a timpului de muncă sau în zilele
de sărbătoare nelucrătoare și/sau în zilele de repaus, va conține:
a) clauza de emiterea a actului (temeiul juridic);
b) indicarea și descrierea argumentată a cazului și necesității în care este
necesar de intervenit;
c) numele, prenumele și postul salariatului IGSU care urmează să presteze
muncă în afara duratei normale a timpului de muncă;
4
d) acordul scris al salariatului IGSU adresat angajatorului sau persoanei
împuternicite, care se va anexa la actul administrativ (ordin sau dispoziție), precum
şi acordul scris al organului sindical, în cazul atragerii salariatului IGSU, membru
al organului sindical, la muncă în afara orelor de program în condiţiile art.104 alin.
(5) al Codului Muncii.
e) indicarea expresă a timpului (ora, data, luna, anul) începerii și finisării de
către salariatul IGSU a muncii în afara duratei normale a timpului de muncă;
f) data emiterii actului administrativ (ordin sau dispoziție);
g) numele, prenumele și semnătura emitentului actului administrativ (ordin
sau dispoziție);
h) altă informație relevantă.
28. În cazul în care ambii salariați au la întreținere comună copii care nu pot
fi lăsaţi fără supraveghere, la serviciu se prezintă doar unul din părinți.

Capitolul VI
Evidența muncii

29. Munca prestată de către salariaţii IGSU, inclusiv munca prestată în afara
duratei normale a timpului de muncă este supusă evidenței. Conducătorii
subdiviziunilor IGSU sunt nemijlocit responsabili de asigurarea evidenţei muncii,
inclusiv celei prestate peste durata normală a timpului de muncă de către angajaţii
subdiviziunii, precum și veridicitatea informației reflectate cu titlu de evidență.
30. Conducătorul subdiviziunii, prin act administrativ (ordin sau dispoziție)
desemnează conducătorii direcţi din cadrul subdiviziunii în calitate de responsabili
de evidența muncii și muncii prestate în afara duratei normale a timpului de muncă
efectiv de către salariații din subordine.
31. Evidenţa timpului de muncă se ţine în formă tabelară, prevăzut la anexa
nr.2.
32. Evidenţa muncii prestate în afara duratei normale a timpului de muncă se
înscrie în Registrul de evidență a muncii prestate în afara duratei normale a
timpului de muncă, conform anexei nr.3.
33. Informația privind munca prestată în afara duratei normale a timpului de
muncă, în forma unui tabel de pontaj (anexa nr.4) și copia actului administrativ
(ordin sau dispoziție) a conducătorului subdiviziunii de atragere la muncă în afara
duratei normale a timpului de muncă, nu mai târziu de data de 25 a fiecărei luni, va
fi prezentată Subdiviziunii finanțe/contabilitate, pentru a fi retribuită.
34. Reprezentanţii salariatului (organul sindical) au acces la informația
privind munca prestată în afara duratei normale a timpului de muncă, în vederea
5
neadmiterii prestării muncii în afara orelor de program peste limita de 120 ore într-
un an calendaristic, fără acordul acestora.

Capitolul VII
Munca de noapte

35. Se consideră muncă de noapte munca prestată între orele 22.00 şi 6.00.


36. Durata muncii de noapte se reduce cu o oră.
37. Durata muncii de noapte nu se reduce salariaţilor pentru care este stabilită
durata redusă a timpului de muncă, precum şi salariaţilor angajaţi special pentru
munca de noapte, dacă contractul colectiv de muncă nu prevede altfel.
38. Tabelul de evidență a timpului de muncă pentru serviciile implicate în
munca de noapte (anexa nr.5) va fi prezentat Subdiviziunii finanțe/contabilitate,
pentru a fi retribuită, nu mai târziu de data de 25 a fiecărei luni.
39. Pentru munca prestată în program de noapte se stabilește un adaos în
mărime de 0,5 din salariul de bază pe unitate de timp stabilit salariatului, conform
prevederilor art.159 din Codul Muncii.

Capitolul VIII
Responsabilități

40. Salariații sunt obligați să raporteze informația reală și veridică cu referire


la munca prestată și perioadele de timp în care au prestat-o, fără a duce în eroare
atât salariații responsabili de evidența muncii, cât și conducătorul responsabil de
aprobarea tabelelor de pontaj.
41. Responsabilul de evidența muncii și întocmirea tabelelor de pontaj este
obligat să verifice sistematic și să reflecte doar informația cu privire la munca real
prestată și perioadele de timp conform implicării salariatului la muncă atât în
timpul programului cât și suplimentar la acesta (munca suplimentară).
42. Conducătorul subdiviziunii responsabil de aprobarea tabelelor de pontaj
este obligat:
1) să verifice corectitudinea informației indicate în tabele, fiind în drept să
aprobe doar tabelele de pontaj cu privire la munca suplimentară care au la bază
actul administrativ (ordin sau dispoziția) cu privire la atragerea la muncă
suplimentară;
2) să desemneze prin act administrativ intern persoana responsabilă de
evidența muncii cu comunicarea, contra semnătură, atât a actului de desemnare cât
și a prezentului Regulament;

6
3) în cazul încetării raportului de serviciu al salariatului responsabil de
evidența muncii va desemna în termen de 1 (una) zi lucrătoare un alt salariat prin
act administrativ, cu comunicarea acestuia, contra semnătură, întreg efectivului
subdiviziunii;
4) să comunice prevederile prezentului Regulament tuturor salariaților din
cadrul subdiviziunii;
5) să emită acte administrative interne (ordin sau dispoziție) cu privire la
atragerea la muncă suplimentară motivate în drept și în fapt, având la bază
evaluarea impactului economic întocmit de către salariatul din cadrul Subdiviziunii
finanțe/contabilitate, prezentat în mod oficial.
43. Sunt nule tabelele de pontaj cu privire la evidența muncii suplimentare
întocmite și aprobate fără actul administrativ (ordinul sau dispoziția) de atragere a
salariaților la muncă suplimentară.
44. Subdiviziunile finanțe/contabilitate nu vor aproba actele administrative
(ordin sau dispoziție) fără să evalueze impactul economic al actului asupra
bugetului instituției care se va reflecta într-un punct separat al actului administrativ
(ordin sau dispoziție).
45. Asumarea angajamentelor de plată de către conducătorii subdiviziunilor
IGSU se permite doar în scopurile şi în limitele alocaţiilor bugetare, aprobate
pentru anul curent.

7
Anexa nr.1
la Regulamentul aprobat prin Ordinul
IGSU nr._245 din ” 02 ” 11 2021

Nomenclatorul funcțiilor ce prestează


munca în regim continuu în subdiviziunile Inspectoratului General pentru
Situații de Urgență
Munca prestată în regim continuu (tură a câte 24 ore)
Nr Subdiviziunea Funcția
.
1 2 3
Centrul operativ de dispecerat republican (cu statut de secție):
1. Direcţia generală intervenţii 1) Ofiţer principal
2) Ofiţer superior
Centrul republican de intervenţie operativă (cu statut de secţie):
1) Şef schimb
2) Ofiţer principal
3) Ofiţer superior
4) Subofiţer superior
Postul salvatori şi pompieri:
5) Şef gardă
6) Pompier superior
7) Subofiţer superior
Dispeceratul ”Centru” (cu statut de secție):
8) Şef schimb
9) Ofiţer superior
10) Subofiţer superior
11) Subofiţer
Centrul de dirijare şi intervenţie operativă “Nord” (cu statut de secţie):
Dispeceratul “Nord” (cu statut de serviciu):
12) Şef schimb
Direcţia generală de
13) Ofiţer superior
2. coordonare şi dirijare a
14) Subofiţer
intervenţiei
Serviciul intervenţie operativă:
15) Şef schimb
16) Ofiţer superior
Centrul de dirijare şi intervenţie operativă “Sud” (cu statut de secţie):
Dispeceratul “Sud” (cu statut de serviciu):
17) Şef schimb
18) Ofiţer superior
19) Subofiţer
Serviciul intervenţie operative:
20) Şef schimb
21) Ofiţer superior
Secţia asigurare intervenţii:
22) Subofiţer superior
23) Subofiţer
Serviciul pază şi acces:
24) Şef garda
25) Subofiţer superior

8
Direcţia asigurare a 1) Ofiţer
securităţii antiincendiare la 2) Pompier
3. obiectele de importanţă
strategică
Serviciul “Punct comandă de 1) Maistru superior
4. rezervă urban” 2) Maistru
Serviciul “Punct comandă de 1) Funcţionar de serviciu
5. rezervă extraurban”
Serviciul pază şi acces:
Instituţia de stat cu 1) Subofiţer superior
destinaţie special “Obiectele
6. speciale 5101, 5102” (cu
statut de direcţie)

Serviciul logistic:
1) Subofiţer
Catedra “Pregătirea şi perfecţionarea serviciului de salvatori şi pompieri”
Centrul republican de
(cu statut de secţie):
7. instruire (cu statut de
Unitatea de instruire (cu statut de serviciu):
direcţie)
2) Şef schimb
3) Pompier superior
4) Salvator superior
Secţia logistică:
1) Subofiţer
Secţia asigurare intervenţii:
2) Salvator superior
3) Salvator
Serviciul scafandri:
4) Subofiţer superior
Serviciul medical:
5) Ofiţer
6) Subofiţer superior
Serviciul chinologic:
Direcţia regional căutare-
8. salvare nr.1
7) Subofiţer superior
Schimbul de serviciu:
8) Şef schimb
9) Ofiţer superior
10) Şef garda
11) Şef garda scafandru
12) Pompier superior
13) Salvator superior
14) Subofiţer superior scafandru
15) Pompier
16) Salvator
17) Scafandru

9
Serviciul logistică:
1) Subofiţer
Secţia asigurare intervenţii:
2) Salvator superior
3) Salvator
Serviciul medical:
4) Ofiţer
Schimbul de serviciu:
Direcţia regional căutare- 5) Şef schimb
9. salvare nr.2 6) Ofiţer superior
7) Şef garda
8) Şef garda scafandru
9) Pompier superior
10) Salvator superior
11) Salvator superior scafandru
12) Pompier
13) Salvator
14) Scafandru
Secţia planificare, monitorizare şi coordonare:
1) Ofiţer superior
2) Ofiţer
Detaşamentele salvatori şi pompieri:
Serviciile de gardă:
3) Şef schimb
4) Şef gardă
5) Pompier superior
6) Pompier
Direcţia situaţii excepţionale
10. mun.Chişinău 7) Salvator superior
8) Salvator
Unitățile salvatori și pompieri (cu statut de serviciu):
9) Şef schimb
10) Şef gardă
11) Pompier superior
12) Salvator superior
13) Pompier
14) Salvator
15) Subofiţer superior
Serviciile “Postul salvatori și pompieri”:
16) Salvator superior
17) Pompier
Direcţia situaţii excepţionale 18) Salvator
mun.Chişinău Serviciul rezerze de mobilizare:
19) Subofiţer
Serviciul pregătire şi organizare intervenţii la înălţime:
20) Ofiţer
Unitățile salvatori și pompieri (cu statut de serviciu):
1) Şef gardă
2) Pompier superior
3) Pompier
Direcţia situaţii excepţionale 4) Salvator superior
11. mun. Bălţi 5) Salvator
Serviciile “Postul salvatori şi pompieri”:
6) Pompier
7) Salvator superior
8) Salvator

10
Detaşamentul salvatori şi pompieri Cahul:
Serviciul căutare-salvare:
1) Şef gardă scafandru
2) Salvator superior scafandru
3) Salvator scafandru
4) Salvator superior
Schimbul de serviciu:
5) Şef schimb
6) Şef gardă
7) Pompier superior
8) Pompier
9) Salvator superior
Direcţia situaţii excepţionale
12. mun. Cahul 10) Salvator
Unitățile salvatori și pompieri (cu statut de serviciu):
11) Şef gardă
12) Pompier superior
13) Pompier
14) Salvator superior
15) Salvator
Schimbul de serviciu:
16) Şef gardă
17) Pompier superior
18) Pompier
19) Salvator superior
20) Salvator
Serviciul intervenţii:
1) Ofiţer superior
Unitățile salvatori și pompieri (cu statut de serviciu):
2) Şef gardă scafandru
3) Pompier superior scafandru
4) Pompier scafandru
5) Salvator superior
Direcţia situaţii excepţionale 6) Salvator
13. mun. Edineţ 7) Şef gardă
8) Pompier superior
9) Pompier
10) Subofiţer superior
Serviciile “Postul salvatori şi pompieri”:
11) Pompier
12) Salvator superior
13) Salvator
Serviciul intervenţii:
1) Ofiţer superior
Unitățile salvatori și pompieri (cu statut de serviciu):
2) Şef gardă
3) Pompier superior scafandru
4) Pompier scafandru
Direcţia situaţii excepţionale 5) Salvator superior
14. mun. Hînceşti 6) Salvator
7) Pompier superior
8) Pompier
Serviciile “Postul salvatori şi pompieri”:
9) Pompier
10) Salvator superior
11) Salvator

11
Serviciul intervenţii:
1) Ofiţer superior
Unitățile salvatori și pompieri (cu statut de serviciu):
2) Şef gardă
3) Pompier superior scafandru
4) Pompier scafandru
Direcţia situaţii excepţionale 5) Salvator superior
15. mun. Orhei 6) Salvator
7) Pompier superior
8) Pompier
Serviciile “Postul salvatori şi pompieri”:
9) Pompier
10) Salvator superior
11) Salvator
Serviciul intervenţii:
1) Ofiţer superior
Unitățile salvatori și pompieri (cu statut de serviciu):
2) Şef gardă
3) Pompier superior scafandru
4) Pompier scafandru
5) Salvator superior
Direcţia situaţii excepţionale 6) Salvator
16. mun. Soroca 7) Pompier superior
8) Pompier
Serviciul rezerve de mobilizare:
9) Subofiţer
Serviciile “Postul salvatori şi pompieri”:
10) Pompier
11) Salvator superior
12) Salvator
Serviciul intervenţii:
1) Ofiţer superior
Unitățile salvatori și pompieri (cu statut de serviciu):
2) Şef gardă
3) Pompier superior scafandru
4) Pompier scafandru
Direcţia situaţii excepţionale 5) Salvator superior
17. mun. Ungheni 6) Salvator
7) Pompier superior
8) Pompir
Serviciile “Postul salvatori şi pompieri”:
9) Pompier
10) Salvator superior
11) Salvator

12
Serviciul intervenţii:
1) Ofiţer superior
Serviciul rezerze de mobilizare:
2) Subofiţer
Detaşamentul salvatori şi pompieri Comrat:
Schimbul de serviciu:
3) Şef schimb
4) Şef gardă
5) Pompier superior
6) Pompier
Direcţia regională situaţii
18. excepţionale UTA Găgăuzia 7) Salvator superior
8) Salvator
9) Şef garda scafandru
10) Salvator scafandru
11) Salvator superior
Unitățile salvatori și pompieri (cu statut de serviciu):
12) Şef gardă
13) Pompier superior
14) Pompier
15) Salvator superior
16) Salvator
Serviciul intervenţii:
1) Ofiţer superior
Unitățile salvatori și pompieri (cu statut de serviciu):
2) Şef gardă
3) Pompier superior
4) Pompier
5) Salvator superior
Direcţia regională situaţii
19. excepţionale Căuşeni 6) Salvator
7) Şef gardă scafandru
8) Pompier superior scafandru
9) Pompier scafandru
Serviciile “Postul salvatori şi pompieri”
10) Pompier
11) Salvator superior
12) Salvator

13
Anexa nr.2
la Regulamentul aprobat prin Ordinul
şefului Inspectoratului General pentru
Situații de Urgență
nr._245_din „ 02” ____11___2021

TAB E L DE E VIDE NȚ Ă A T IMPUL UI DE MUN CĂ


_______________________________________________________________
(denumirea unităţii)
___________________________________________________________________
(denumirea subdiviziunii unităţii)
pe luna ______________ a anului 20___

N Zilele lunii

Concediu de maternitate, concediu pentru

individual de muncă/raport de serviciu


Perioada de suspendare a contractului
îngrijirea copilului, concediu paternal
r.

Zile libere cu menținerea salariului


Numele, prenumele salariatului

cr

Zile de sărbătoare nelucrătoare

Cursuri de formare inițială/


t.

profesională continuă
Concediu de studii

Concediu medical
Concediu neplătit
Funcţia deţinută

Zile de repaus

Concediu plătit

Şomaj tehnic
Zile lucrate

Staţionare
Deplasare

Detașare

Absențe
10

11

12

13

14

15

16

17

18

19

20

21

22

23

24

25

26

27

28

29

30

31
1
2
3
4
5
6
7
8
9

1
2

Persoana responsabilă de
evidenţa timpului de muncă
Şeful subdiviziunii unității ________________________ în cadrul subdiviziunii unității _______________________ Subdiviziunea resurse umane _________________________
(Numele, prenumele, semnătura) (Numele, prenumele, semnătura) (Numele, prenumele, semnătura
persoanei responsabile)
Note:
1-24 ore (se indică durata concretă a timpului de muncă) Cn – concediu neplătit Sp – perioada de suspendare a contractului individual de muncă/raportului de serviciu
R – zile de repaus (odihnă) Cs – concediu de studii Şt – şomaj tehnic
Sn – zile de sărbătoare nelucrătoare Cm – concediu medical St – staționare
Ls – zile libere cu menținerea salariului Cc – concediu de maternitate, concediu pentru îngrijirea copilului, concediu paternal Dt – detașare
C – concediu plătit D – deplasare A – absențe
Cf – curs de formare inițială/profesională cotinuă

14
Anexa nr.3
la Regulamentul aprobat prin Ordinul
şefului Inspectoratului General pentru
Situații de Urgență
nr.245 din „ 02_” ____11____2021

Registrul
de evidență a muncii prestate peste
durata normală a timpului de muncă
Numele, Data și Data și Intervalul de Numărul Semnătura Semnătura Notă
prenumele numărul numărul timp de de ore salariatului conducătorului
Activitatea desfăşurată și funcţia dispoziției ordinului desfăşurare a lucrate IGSU
salariatului conducăto angajator muncii
IGSU rului de ului sau
Nr.

atragere la persoanei
muncă împuterni
cite de
atragere
la muncă
1
2
3
4
6
7
8

15
Anexa nr.4
la Regulamentul aprobat prin Ordinul
şefului Inspectoratului General pentru
Situații de Urgență
nr.245din „ 02” __11_________2021

Tabelul de pontaj al evidenței muncii prestate


peste durata normală a timpului de muncă

Numele,
prenumele
și funcţia
angajatului Data și numărul total de ore
Nr.

IGSU
10

11

12

13

14

15

16

17

18

19

20

21

22

23

24

25

26

27

28

29

30

31
1

16
9
8
7
6
5
4
3
2
1

Semnătura conducătorului și persoanei


care la întocmit
17
Anexa nr.5
la Regulamentul aprobat prin Ordinul
şefului Inspectoratului General pentru
Situații de Urgență
nr.245 din „ _02” __11___2021

T AB E L DE E VIDE NȚ Ă A TIMPUL UI DE MUNCĂ (pentru serviciile implicate în munca de noapte)


_______________________________________________________________
(denumirea unităţii)
___________________________________________________________________
(denumirea subdiviziunii unităţii)
pe luna ______________ a anului 20___

N Zilele lunii

Concediu de maternitate, concediu pentru

individual de muncă/raport de serviciu


Perioada de suspendare a contractului
îngrijirea copilului, concediu paternal
r.

Zile libere cu menținerea salariului


Ore lucrate/inclusiv ore de noapte
Numele, prenumele salariatului

cr

Zile de sărbătoare nelucrătoare

Cursuri de formare inițială/


t.

profesională continuă
Concediu de studii

Concediu medical
Concediu neplătit
Funcţia deţinută

Zile de repaus

Concediu plătit

Şomaj tehnic
Zile lucrate

Staţionare
Deplasare

Detașare

Absențe
10

11

12

13

14

15

16

17

18

19

20

21

22

23

24

25

26

27

28

29

30

31
1
2
3
4
5
6
7
8
9

1
inclusiv
ore de
noapte
2
inclusiv
ore de
noapte
3

inclusiv
ore de
noapte
4

inclusiv
ore de
noapte

18
5

inclusiv
ore de
noapte

Persoana responsabilă de evidenţa timpului de muncă


Şeful subdiviziunii unității ________________________ în cadrul subdiviziunii unității _______________________ Subdiviziunea resurse umane _________________________
(Numele, prenumele, semnătura) (Numele, prenumele, semnătura) (Numele, prenumele, semnătura
persoanei responsabile)
Note:
1-24 ore (se indică durata concretă a timpului de muncă) Cn – concediu neplătit Sp – perioada de suspendare a contractului individual de muncă/raportului de
serviciu
R – zile de repaus (odihnă) Cs – concediu de studii Şt – şomaj tehnic
Sn – zile de sărbătoare nelucrătoare Cm – concediu medical St – staționare
Ls – zile libere cu menținerea salariului Cc – concediu de maternitate, concediu pentru îngrijirea copilului, concediu paternal Dt – detașare
C – concediu plătit D – deplasare A – absențe
Cf – curs de formare inițială/profesională cotinuă

19
20

S-ar putea să vă placă și