F

 
 

;
= CERINTE PENTRU EXERCITARE:

I.
 Integritate fizica
 Inteligenta
 Atentie concentrata si distributiva

Ş
 Rezistenta la stres
 Usurinta si claritate in exprimare

1%
 Comportament adecvat (limbaj, vestimentatie, reguli de politete)
CERINTE PENTRU EXERCITARE:

A
 Integritate fizica

.
 Inteligenta
 Atentie concentrata si distributiva
 Rezistenta la stres

P
$%
 Usurinta si claritate in exprimare
 Comportament adecvat (limbaj, vestimentatie, reguli de politete)
CERINTE PENTRU EXERCITARE:

O
 Integritate fizica

ă'
 
 Inteligenta
 Atentie concentrata si distributiva

S
 Rezistenta la stres

sn
 Usurinta si claritate in exprimare
 Comportament adecvat (limbaj, vestimentatie, reguli de politete)

T
p 
cupei sonetului, delimitată de cele 14 versuri grupate în două catrene și două terține, Nicuță
Ioan Lungu pune același conținut într-o revărsare redundantă a evanescentului iubirii, sentiment
trăit în multitudinea și complexitatea implicațiilor ce situează eul în determinismul fizicii și

U
metafizicii lumii. Cadrul fizic este același din triolete și rondeluri – o natură dimensionată terestru și

us
cosmic, cu poteci pierdutecăutând
Evidențiere
drum spre cerul smălțuit de stele și de lună, căi ce se unesc într-
 Adăugați notă
un imaginar Paradis al iubirii (Sonet III). Sonetele par a da expresie unei teme, reluată în variante
 Partajați citatul
care spun aceeași poveste despre aspirația spre o iubire ideală la care se poate ajunge prin refacerea

L
ni
mitică a cuplului originar. Sensul profan al iubirii e depășit de voința de a o transcende: „Un sens
divin ai vrut să dai iubirii,/ Și-ai rupt zăgazul clipei de tăcere,/ Iar în surâsul ce-a născut plăcere/ Ți-
ai strecurat, mireasma dăruirii.” (Sonet X). Neînțeleasa vrere e decodată doar în limbajul și în
ceremonialul iubirii, fremătând în clipă și în eternitatea ei.Sonetul este specia, prin excelență, a
iubirii. În forma fixă a cupei sonetului, delimitată de cele 14 versuri grupate în două catrene și
două terține, Nicuță Ioan Lungu pune același conținut într-o revărsare redundantă a
evanescentului iubirii, sentiment trăit în multitudinea și complexitatea implicațiilor ce situează
eul în determinismul fizicii și metafizicii lumii. Cadrul fizic este același din triolete și rondeluri –
o natură dimensionată terestru și cosmic, cu poteci pierdute căutând drum spre cerul smălțuit de
stele și de lună, căi ce se unesc într-un imaginar Paradis al iubirii ( Sonet III). Sonetele par a da
expresie unei teme, reluată în variante care spun aceeași poveste despre aspirația spre o iubire
ideală la care se poate ajunge prin refacerea mitică a cuplului originar. Sensul profan al iubirii e
depășit de voința de a o transcende: „Un sens divin ai vrut să dai iubirii,/ Și-ai rupt zăgazul clipei
de tăcere,/ Iar în surâsul ce-a născut plăcere/ Ți-ai strecurat, mireasma dăruirii.” ( Sonet X).
Neînțeleasa vrere e decodată doar în limbajul și în ceremonialul iubirii, fremătând în clipă și în
eternitatea ei.Sonetul este specia, prin excelență, a iubirii. În forma fixă a cupei sonetului,
delimitată de cele 14 versuri grupate în două catrene și două terține, Nicuță Ioan Lungu pune
același conținut într-o revărsare redundantă a evanescentului iubirii, sentiment trăit în
multitudinea și complexitatea implicațiilor ce situează eul în determinismul fizicii și metafizicii
lumii. Cadrul fizic este același din triolete și rondeluri – o natură dimensionată terestru și cosmic,
cu poteci pierdute căutând drum spre cerul smălțuit de stele și de lună, căi ce se unesc într-un
imaginar Paradis al iubirii (Sonet III). Sonetele par a da expresie unei teme, reluată în variante
care spun aceeași poveste despre aspirația spre o iubire ideală la care se poate ajunge prin
refacerea mitică a cuplului originar. Sensul profan al iubirii e depășit de voința de a o transcende:
„Un sens divin ai vrut să dai iubirii,/ Și-ai rupt zăgazul clipei de tăcere,/ Iar în surâsul ce-a născut
plăcere/ Ți-ai strecurat, mireasma dăruirii.” (Sonet X). Neînțeleasa vrere e decodată doar în
limbajul și în ceremonialul iubirii, fremătând în clipă și în eternitatea ei. Sonetul este specia, prin
excelență, a iubirii. În forma fixă a cupei sonetului, delimitată de cele 14 versuri grupate în două
catrene și două terține, Nicuță Ioan Lungu pune același conținut într-o revărsare redundantă a
evanescentului iubirii, sentiment trăit în multitudinea și complexitatea implicațiilor ce situează
eul în determinismul fizicii și metafizicii lumii. Cadrul fizic este același din triolete și rondeluri –
o natură dimensionată terestru și cosmic, cu poteci pierdute căutând drum spre cerul smălțuit de
stele și de lună, căi ce se unesc într-un imaginar Paradis al iubirii ( Sonet III). Sonetele par a da
expresie unei teme, reluată în variante care spun aceeași poveste despre aspirația spre o iubire
ideală la care se poate ajunge prin refacerea mitică a cuplului originar. Sensul profan al iubirii e
depășit de voința de a o transcende: „Un sens divin ai vrut să dai iubirii,/ Și-ai rupt zăgazul clipei
de tăcere,/ Iar în surâsul ce-a născut plăcere/ Ți-ai strecurat, mireasma dăruirii.” ( Sonet X).
Neînțeleasa vrere e decodată doar în limbajul și în ceremonialul iubirii, fremătând în clipă și în
eternitatea ei.