F

 
 

;
= DESPRE CE VREAU EU

I. Sonetul este specia, prin excelență, a iubirii. În forma fixă a cupei sonetului, delimitată de
cele 14 versuri grupate în două catrene și două terține, Nicuță Ioan Lungu pune același conținut
într-o revărsare redundantă a evanescentului iubirii, sentiment trăit în multitudinea și complexitatea

Ş
implicațiilor ce situează eul în determinismul fizicii și metafizicii lumii. Cadrul fizic este același din

1%
triolete și rondeluri – o natură dimensionată terestru și cosmic, cu poteci pierdute căutând drum
spre cerul smălțuit de stele și de lună, căi ce se unesc într-un imaginar Paradis al iubirii (Sonet III).

A
Sonetele par a da expresie unei teme, reluată în variante care spun aceeași poveste despre aspirația
spre o iubire ideală la care se poate ajunge prin refacerea mitică a cuplului originar. Sensul profan

. al iubirii e depășit de voința de a o transcende: „Un sens divin ai vrut să dai iubirii,/ Și-ai rupt
zăgazul clipei de tăcere,/ Iar în surâsul ce-a născut plăcere/ Ți-ai strecurat, mireasma dăruirii.”

P
(Sonet X). Neînțeleasa vrere e decodată doar în limbajul și în ceremonialul iubirii, fremătând în

$%
clipă și în eternitatea ei.
Sonetul este specia, prin excelență, a iubirii. În forma fixă a cupei sonetului, delimitată de
cele 14 versuri grupate în două catrene și două terține, Nicuță Ioan Lungu pune același conținut

O
într-o revărsare redundantă a evanescentului iubirii, sentiment trăit în multitudinea și complexitatea

ă'
 
implicațiilor ce situează eul în determinismul fizicii și metafizicii lumii. Cadrul fizic este același din
triolete și rondeluri – o natură dimensionată terestru și cosmic, cu poteci pierdute căutând drum

S
spre cerul smălțuit de stele și de lună, căi ce se unesc într-un imaginar Paradis al iubirii (Sonet III).

sn
Sonetele par a da expresie unei teme, reluată în variante care spun aceeași poveste despre aspirația
spre o iubire ideală la care se poate ajunge prin refacerea mitică a cuplului originar. Sensul profan
al iubirii e depășit de voința de a o transcende: „Un sens divin ai vrut să dai iubirii,/ Și-ai rupt

T
zăgazul clipei de tăcere,/ Iar în surâsul ce-a născut plăcere/ Ți-ai strecurat, mireasma dăruirii.”

p  (Sonet X). Neînțeleasa vrere e decodată doar în limbajul și în ceremonialul iubirii, fremătând în
clipă și în eternitatea ei.Sonetul este specia, prin excelență, a iubirii. În forma fixă a cupei

U
sonetului, delimitată de cele 14 versuri grupate în două catrene și două terține, Nicuță Ioan

us
Lungu pune același conținut într-o revărsare redundantă a evanescentului iubirii, sentiment trăit
 Evidențiere
 Adăugați
în multitudinea și complexitatea notă
implicațiilor ce situează eul în determinismul fizicii și metafizicii
 Partajați citatul
lumii. Cadrul fizic este același din triolete și rondeluri – o natură dimensionată terestru și cosmic,

L
cu poteci pierdute căutând drum spre cerul smălțuit de stele și de lună, căi ce se unesc într-un

ni
imaginar Paradis al iubirii (Sonet III). Sonetele par a da expresie unei teme, reluată în variante
care spun aceeași poveste despre aspirația spre o iubire ideală la care se poate ajunge prin
refacerea mitică a cuplului originar. Sensul profan al iubirii e depășit de voința de a o transcende:
„Un sens divin ai vrut să dai iubirii,/ Și-ai rupt zăgazul clipei de tăcere,/ Iar în surâsul ce-a născut
plăcere/ Ți-ai strecurat, mireasma dăruirii.” (Sonet X). Neînțeleasa vrere e decodată doar în
limbajul și în ceremonialul iubirii, fremătând în clipă și în eternitatea ei. Sonetul este specia, prin
excelență, a iubirii. În forma fixă a cupei sonetului, delimitată de cele 14 versuri grupate în două
catrene și două terține, Nicuță Ioan Lungu pune același conținut într-o revărsare redundantă a
evanescentului iubirii, sentiment trăit în multitudinea și complexitatea implicațiilor ce situează
eul în determinismul fizicii și metafizicii lumii. Cadrul fizic este același din triolete și rondeluri –
o natură dimensionată terestru și cosmic, cu poteci pierdute căutând drum spre cerul smălțuit de
stele și de lună, căi ce se unesc într-un imaginar Paradis al iubirii ( Sonet III). Sonetele par a da
expresie unei teme, reluată în variante care spun aceeași poveste despre aspirația spre o iubire
ideală la care se poate ajunge prin refacerea mitică a cuplului originar. Sensul profan al iubirii e
depășit de voința de a o transcende: „Un sens divin ai vrut să dai iubirii,/ Și-ai rupt zăgazul clipei
de tăcere,/ Iar în surâsul ce-a născut plăcere/ Ți-ai strecurat, mireasma dăruirii.” ( Sonet X).
Neînțeleasa vrere e decodată doar în limbajul și în ceremonialul iubirii, fremătând în clipă și în
eternitatea ei.Sonetul este specia, prin excelență, a iubirii. În forma fixă a cupei sonetului,
delimitată de cele 14 versuri grupate în două catrene și două terține, Nicuță Ioan Lungu pune
același conținut într-o revărsare redundantă a evanescentului iubirii, sentiment trăit în
multitudinea și complexitatea implicațiilor ce situează eul în determinismul fizicii și metafizicii
lumii. Cadrul fizic este același din triolete și rondeluri – o natură dimensionată terestru și cosmic,
cu poteci pierdute căutând drum spre cerul smălțuit de stele și de lună, căi ce se unesc într-un
imaginar Paradis al iubirii (Sonet III). Sonetele par a da expresie unei teme, reluată în variante
care spun aceeași poveste despre aspirația spre o iubire ideală la care se poate ajunge prin
refacerea mitică a cuplului originar. Sensul profan al iubirii e depășit de voința de a o transcende:
„Un sens divin ai vrut să dai iubirii,/ Și-ai rupt zăgazul clipei de tăcere,/ Iar în surâsul ce-a născut
plăcere/ Ți-ai strecurat, mireasma dăruirii.” (Sonet X). Neînțeleasa vrere e decodată doar în
limbajul și în ceremonialul iubirii, fremătând în clipă și în eternitatea ei.