UNIVERSITATEA ECOLOGICĂ BUCUREȘTI

FACULTATEA DE ECOLOGIE ȘI PROTECȚIA

MEDIULUI

PAJIȘTI ALPINE

PROFESOR COORDONATOR
PROF. UNIV. DR. GHEORGHE IULIANA

STUDENT

HĂLĂLĂU DANILIUC MIHAELA

2021
 PAJIȘTI ALPINE
Pajiştile alpine sunt caracterizate printr-un substrat sărac în sol, solul este
cvasiinexistent, acoperit de o vegetaţie uni-stratificată (strat ierbos), plantele sunt de talie
mică sau cu tulpină repentă.

Ciclul biologic la criptogamele vasculare dicotiledonate este relativ redus ca durată,

florile au un colorit viu pentru a atrage polenizatorii. Atât forma, dimensiunea habitusului cât
şi perioada redusă a ciclului biologic al plantelor reprezintă adaptări la condiţiile alpine, unde
vânturile sunt puternice iar sezonul estival este scurtat.

Solul prezent în cantitate redusă este oligotrof. Pentru a compensa aceasta carenţă de
nutrienţi unele plante prezente aici, dar şi pe stâncării, au dezvoltat un mecanism de
suplimentare a nutrienţilor, devenind plante carnivore.

Specifică pajiştilor alpine oligotrofe este Pinguicula alpina, o planta carnivoră de talie
redusa 5-7 cm, cu frunze cu lamina redusă ca dimensiuni (1 cm în diametru) şi care aderă
strâns la substrat.

Figura 1. Pinguicula alpina carnivora

În pajiştile supra-păşunate, pe substrat silicos, domină Nardus stricta, un gramineu de

talie relativ redusă, cu un conţinut ridicat în siliciu, peretele celular al celulelor din diferite
ţesuturi fiind impregnat cu săruri de siliciu.
 Datorita acestui fapt habitusul este dur, greu de rupt şi masticat de către ierbivore, de
aceea este evitat de către acestea în detrimentul celorlalte specii. Este o specie indicatoare de
supra-păşunat, fiind singura care nu este consumată de către ierbivore.

Există pajişti alpine cu Nardus stricta bogate in specii, pajişti cu biodiversitate

specifică mare.

Figura 2.Nardus Stricta

Festuca versicolor
/,# Festuca versicolor (Păiuș) este o plantă perenă, cespitoasă, cu tulpini aspre in partea
superioară, înaltă pînă la maxim 30 cm. Frunzele sunt îngust lanceolate lungi de 9-10 cm, cu
5-7 nervuri paralele. Influorescența este un panicul erect, lung de 4 cm, format din spiculețe
alungite eliptice, scurt pedunculate, fiecare constituite din 3 flori. Fructul este cariopsă.
Înflorește in iulie-august. Se întalnește în pajiștile din etajul alpin.

Festuca versicolor
/,#
 Figura 3. Festuga (Păiuș)

Brumărița de stâncă (Prunella collaris) are o mărime de cca. 18 cm, trăiește pe

vârfurile golașe al Carpaților, în regiunile stâncoase cu jnepeni. Cuibărește între stânci în
grohotișuri, cuibul fiind o mică adâncitură mascată de ierburi. Femela depune în lunile mai-
iunie cam 4-5 ouă verzui, clocite de ambii părinți timp de 15 zile. Din punct de vedere
morfologic pasărea are corpul acoperit de un penaj cenușiu, bărbia fiind de o culoare
albicioasă striată, flancurile corpului având pete roșcate. Iarna coboară pe văile munților.

Figura 4. Brumărița de stancă (Prunella collaris)

Capra neagră (Rupicapra rupicapra), o adevarata mandrie a țarii noastre, sălașluiește

pe crestele alpine, greu accesibile chiar și celor mai experimentați alpiniști. Mamifer erbivor
prin excelență, capra neagră își face rareori simțită prezența.
 Trebuie sa te consideri nocoros daca ai avut vreodată ocazia să-i distingi silueta pe
vreunul dintre piscurile din Carpați. În timpul lunilor de vară, cîrduri de capre negre cutreieră
pajiștile alpine de la altitudini de peste 1800 metrii. Odată cu sosirea iernii, capra neagră
coboară la altitudini mai mici (sub 1100 metrii), unde se poate adaposti în pădurile montane,
dar va ramane aproape de pantele stancoase ale munților.

Figura 5. Capra neagră (Rupicapra rupicapra)

Vegetația este unistratificată (strat ierbos) plantele sunt de talie mică sau cu tulpină
repetentă. Diversitatea speciilor de plante este destul de mare, sunt prezente mai multe specii
endemice și specii rare. Florile au culori vii pentru a atrage polenizatorii. Dintre speciile cheie
menționam: Elyna myosuroides, Festuga Versicolor, Salix retusa, Salix reticulata, Aster
alpinus, Anthemis carpatica, Silene Acaulis.

În ceea ce privește fauna, întalnim păsari alpine și subalpine din ordinele

Passeriformea, Falconiformes și Accipitriformes, dintre mamifere capra neagră
(Rupicapra rupicapra), ursul brun (Ursus arctos), dintre reptile găsim vipera de munte (Vipera
berus) și o mare varietate de insecte dintre care menționam cîteva ordine Lepidoptera,
Orthoptrera, Coleoptera.

Ecosistemul pajiștii alpine este în general destul de stabil. Una dintre posibilele
amenințări este suprapășunatul.

Pășunatul excesiv poate duce la alterarea habitatului în primul rand prin degradarea
stratului de sol care este destul de subțire, în unele zone cvasiinexistent. De asemenea
suprapășunatul poate duce la scăderea diversității speciilor de plante.

Cu toaste acestea trebuie să se țină cont că pășunatul este o activitate ce se desfășoară

de mult timp în acest spațiu.

Încetarea pășunatului ar putea afecta chiar mai grav biodiversitatea ecosistemului,

decat suprapășunatul, ducînd la dezvoltarea prea puternică a speciilor de plante care erau
păscute în detrimentul altor specii ajungîndu-se chiar la dispariția unora dintre acestea.
Asadar, am putea spune că pășunatul a devenit ;;un factor de control;; al biodiversității
în cadrul ecosistemului contribuind la menținerea echilibrului între specii.
 BIBLIOGRAFIE

Curs Fitosociologie și vegetaţia României Iuliana Florentina Gheorghe

https://monicah.sunphoto.ro/a-alte_seminte_rare/pagina23

https://ro.wikipedia.org/wiki/Festuca

https://www.biolib.cz/en/image/id90844/

http://www.enciclopedie.info/pasari-din-romania-partea-i-a-e/brumarita-de-stanca/

https://sites.google.com/site/turismulro/atractii/vegetatia-si-fauna

https://www.animale.ro/articole/stiri/capra-neagra_--200.html

https://dokumen.tips/documents/pajisti-alpine.html
Prunella collaris
,
%,#
Prunella collaris
,
%