Sunteți pe pagina 1din 8

Facilitatea de Științe Sociale

Specializarea: Istorie, anul 3, semestrul 2


Disciplina: Introducere in muzeografie
Student: Țirlui Mihai Sorin

Monumentul lui Ștefan cel


Mare din Chișinău

Monumentul domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt din


centrul Chișinăului este unul din principalele simboluri ale
Independenței Republicii Moldova. Inaugurat acum 90 de
ani, cu ocazia împlinirii a 10 ani de la Unirea Basarabiei cu
România, astăzi, monumentul marelui domnitor este locul
unde la cele mai importante evenimente depun flori și se
închină atât oficialii, inclusiv străini, cât și cetățenii de
rând. Lângă monumentul domnitorului s-au adunat
mulțimile la marile adunări naționale care au culminat cu
ieșirea Republicii Moldova din URSS.
Scurtă istorie a monumentului lui Ștefan cel Mare și Sfânt și a
rolului acestuia în Mișcarea de Eliberare Națională din anii 90

Monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt  a avut însă o soartă la


fel de zbuciumată ca și locuitorii acestei bucăți de pământ – a
fost evacuat de două ori de la Chișinău, alături de sute de mii
de moldoveni care s-au retras de frica sovieticilor, apoi a fost
adus înapoi, dar a stat aproape jumătate de secol în umbra
celui care la acea vreme era considerat marele eliberator –
Lenin. Chiar și atunci, nu a fost uitat, iar unii din cei care au
încercat să-i redea valoarea, au ajuns și la închisoare. 
Monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt a fost inaugurat la 29
aprilie 1928, cu ocazia împlinirii a 10 ani de la Unirea
Basarabiei cu România. Acesta reprezintă una din cele mai
importante opere ale reputatului sculptor basarabean din
perioada interbelică, Alexandru Plămădeală. Inițial, s-a dorit
ridicarea unui monument dedicat Unirii, dar până la urmă o
comisie condusă de Pantelimon Halippa a decis că Basarabia
avea nevoie de un simbol și Ștefan cel Mare. Era un ideal
pentru basarabeni, povestește scriitorul și publicistul, Iurie
Colesnic. Sculptorul Alexandru Plămădeală a fost desemnat să
facă macheta, iar statuia pe care o avem astăzi în centrul
Chișinăului este a treia variantă propusă de artist. 

Însă monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt  nu a stat prea


mult timp în centrul Chișinăului, deoarece în iunie 1940, odată
cu anexarea Basarabiei la fosta URSS, acesta a fost evacuat
odată cu armata română și cu peste 200 de mii de basarabeni
care au trecut Prutul. Până în 1942 a stat la Vaslui, după care,
în timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost readus la
Chișinău. La 25 august 1942 a fost postat în fața Arcului de
Triumf, iar peste exact doi ani a fost evacuat la Craiova, înainte
ca armata sovietică să intre din nou în Chișinău.
Însă, o comisie formată din reprezentanți deja ai Moldovei
sovietice, care se ocupa de recuperarea valorilor culturale, a
decis readucerea, în anul 1945, a monumentului lui Ștefan cel
Mare  și Sfânt la Chișinău. Acest lucru a fost posibil în mare
parte datorită intervenției sculptoriței Claudia Cobizev, o
discipolă a lui Alexandru Plămădeală. De data aceasta, a fost
instalat în adâncul grădinii publice din Chișinău, pe atunci
parcul Pușkin, iar o parte din însemnele sale au fost schimbate
și denaturate. Acest fapt nu a redus, însă, din importanța și
simbolismul monumentului lui Ștefan cel Mare, susține Iurie
Colesnic. 
„S-au făcut încercări de a denatura monumentul, de a-i tăia
crucea, alte mizerii, a fost amplasat cu 17 metri mai în fundul
Grădinii Publice, dar aceste detalii au îmbogățit biografia
monumentului și-l fac și mai interesant, și mai apreciat de
contemporanii noștri”. 

În perioada sovietică, monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt 


a fost delăsat, în schimb, în centrul Chișinăului, a fost instalat
monumentul lui Vladimir Lenin. Mai mult, în anul 1964 a existat
o tentativă de a-l muta statuia marelui domnitor din centrul
Chișinăului, sau chiar de a o evacua din oraș, la Vadul lui Vodă.
Atunci, un grup de studenți, la inițiativa lui Mihai Moroșanu, au
colectat aproximativ 3.000 de semnături împotriva intenției de
strămutare a monumentului. Până la urmă, autoritățile au
renunțat la idee, în schimb, Mihai Moroșanu a făcut trei ani de
închisoare, a povestit disidentul într-un interviu pentru Radio
Chișinău. El își amintește cum un grup de studenți a îndrăznit la
o sărbătoare sovietică să depună flori la monumentul lui Ștefan
cel Mare și Sfânt . 
„Erau aniversați 40 de ani de la constituirea așa-numitei
Republici Autonome Sovietice Socialiste Moldovenești, la 12
octombrie 1964. Atunci ne-am înțeles cu studenții să depunem
flori și la monumentul lui Ștefan cel Mare, la Lenin au să fie
atâtea flori că au să cadă și pe jos. Așa și ne-am înțeles. Câte
3-4 studenți de la fiecare instituție superioară ne-am întâlnit în
fața cinematografului Patria și am mers către monumentul lui
Ștefan cel Mare. Acolo, doi milițieni ne-au întrebat în rusă ce
dorim să facem. Noi le-am spus că să depunem flori, dar ei ne-
au interzis. Vreo 3 studenți au mers atunci și au depus la
monumentul lui Lenin, dar ceilalți vreo 15 am depus flori la
monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt.”

Monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt  a revenit pe locul unde


a fost amplasat inițial, pe un postament reconstruit conform
variantei originale, datorită primarului Nicolae Costin și
ministrului Culturii și Cultelor, Ion Ungureanu. După o muncă
enormă și contra cronometru, lucrându-se zi și noapte la
restaurarea acestuia, monumentul a fost dezvelit la 31 august
1990, atunci când s-a marcat un an de la proclamarea Limbii
Române ca limbă de stat, a povestit într-un interviu pentru
Radio Chișinău, regretatul Ion Ungureanu, ministru al Culturii și
Cultelor în acea perioadă. A fost un moment de un simbolism
deosebit, își amintea Ion Ungureanu.
„A fost o acțiune nemaipomenit de frumoasă din toate punctele
de vedere. Era pentru prima dată după ce ne-am declarat
suveranitatea când ne-am simțit stăpâni pe pământul acesta,
pe moșia lui Ștefan. S-au adunat toate energiile pozitive atunci.
Nu mai vorbesc de frumusețea acestui spectacol, pentru că în
momentul în care a fost dezvelit monumentul refăcut, nou,
strălucitor, toate clopotele din bisericile Basarabiei au început
să tragă. Și  în toată Basarabi, în toate satele, în toate
localitățile unde existau clopotnițe se trăgea din acest clopot al
Renașterii Naționale”. 
Peste aproape un an, în vara anului 1991, cu puțin timp înainte
de Marea Adunare Națională la care a fost proclamată
Independența Republicii Moldova, din centrul Chișinăului, din
fața sediului de acum al Guvernului a fost evacuat monumentul
lui Lenin, în urma unui plan amplu, pus la punct la fel de
primarul de atunci al orașului, Nicolae Costin.
 
 
 
 
Bibliografie

1.http://monuments-remembrance.eu/ro/
panstwa/rumunia-4/212-statue-of-stephen-
the-great-2
2.https://casamare.md/ro/places/
arkhitekturnye-pamyatniki/pamyatnik-
shtefan-chel-mare
3.https://fr.foursquare.com/v/monumentul-lui-
%C8%99tefan-cel-mare/
4bbdb8954e069c7459029fe3
4.https://www.google.md/travel/entity/key/
ChcI-fq7-cDo0ImHARoKL20vMGI2anhkbRAE?
ei=MKg7YraQHPiI8LAPv5O-
iA4&sa=X&ved=2ahUKEwi26PXYrN32AhV4BB
wAHb-JD-EQxosIegUIARCFAg
5.https://www.prospect.md/ro/history/
monumente/monumentul-lui-tefan-cel-
mare.html
6.https://m.radiochisinau.md/scurta-istorie-a-
monumentului-lui-stefan-cel-mare-si-sfant-si-
a-rolului-acestuia-in-miscarea-de-eliberare-
nationala-din-anii-90---73824.html
7.https://suceava.travel/atractii/monumente/
monumentul-lui-stefan-cel-mare-suceava/

S-ar putea să vă placă și