Tema 2.

Situația actuală și
necesitatea conservării diversității
biologice
2.1. Diversitatea biologică naturală
a Republicii Moldova.
2.2. Impactul asupra biodiversită-
ții
 2.1. Diversitatea biologică naturală a Republicii Moldova.
Diversitatea biologică naturală a Republicii Moldova
este condiţionată de poziţia ei geografică. Teritoriul
republicii este situat la interferenţa a trei zone
biogeografice (fig. 1):
1. Central-europeană – reprezentată de Podişul Central al
Codrilor (54, 13% sau 18, 3 mii km2 din teritoriul
republicii);
2. Euroasiatică – de regiunile de silvostepă şi stepă (30,
28% sau 12, 23 mii km2);
3. Mediteraneană – de fragmente de silvostepă xerofite din
partea de sud a republicii (15, 59% sau 5,27 mii km2).
 Biodiversitatea este vastă la toate nivelurile de organizare
a materiei vii – genotipic, populaţional, genomic, biocenotic,
ecosistemic şi peisagistic. Majoritatea taxonilor biodiversitari
sunt situaţi la extremităţile arealurilor lor naturale, fapt ce
sporeşte vulnerabilitatea lor faţă de factorii antropici.
Deosebit de vastă este şi biodiversitatea plantelor de
cultură şi a animalelor domestice (intraspecifică, specifică,
agroecosistemică). Semnificativ e şi faptul că suprafaţa
ocupată de ecosistemele naturale, inclusiv cele acvatice
(lacustre, palustre, fluviale), nu depăşeşte limita de 15% din
tot teritoriul republicii. Deoarece aceste ecosisteme sunt
foarte fragmentate şi situate adiacent ecosistemelor
antropizate (agrare şi urbane), nivelul degradării lor este
foarte ridicat.
 Astfel specificul biodiversității Republicii Moldova, atât din
punctu de vedere a multitudinii, cât și al vulnerabilității ei la
nivel ecosistemic și specific este impus, în fond de 4 grupe de
factori obiectivi și subiectivi, principalii fiind:
1. Poziția geografică (amplasarea în apropierea munților
Carpați, Mării Negre și Câmpiei Est-Europene);
2. Poziția de tangență a 3 subdiviziuni fizico - geografice
(pădurile de foioase central - europene, silvostepa
mediteraneană, stepa est - europeană);
3. Valorificarea vastă a teritoriului (ecosistemele antropizate
constituie cca. 85% din tot teritoriul republicii);
4. Poluarea intensă a ecosistemelor seminaturale și
antropizate.
În Republica Moldova repartizarea biodiversității ecosistemce și
specific mai cu seamă forestiere și de stepă este neuniformă.
 Flora Republicii Moldova cuprinde 5 513 specii
de plante, dintre care 1 989 specii sunt plante
superioare, iar 3 524 specii – plante inferioare.
Ecosistemele forestiere au cea mai bogată
compoziţie floristică, urmate de ecosistemele de
stepă. Compoziţia floristică a ecosistemelor
forestiere include peste 1 000 de specii de plante
vasculare spontane.
În fondul forestier al Republicii Moldova există,
după provenienţă, trei categorii principale de
arboreturi:
- arboreturi naturale fundamentale;
- arboreturi derivate;
- arboreturi artificiale.
 Arboreturile naturale fundamentale se caracterizează
prin cea mai bogată diversitate floristică şi prezenţa unui
număr mai mare de plante rare, periclitate şi vulnerabile.
Arboreturile derivate au o diversitate floristică mai redusă
decât cele fundamentale.
 Arboreturile artificiale conţin un număr mai mic de
specii de plante decât arboreturile naturale fundamentale şi
cele derivate.
 Diversitatea floristică determină în mare măsură şi
diversitatea faunistică în ecosistemele silvice. Pădurile
mai păstrează o capacitate ecologică satisfăcătoare
pentru multe specii de animale. Ecosistemele silvice sunt
populate de circa 172 specii de vertebrate terestre (47, 8)
la sută din numărul lor total din Republica Moldova).
Mamiferele constituie 47 de specii, păsările – 106, reptilele
– 9 şi amfibienii – 10 specii. Ecosistemele forestiere şi
ierboase azonale s-au format pe versanţii calcaroşi ai
fluviului Nistru şi râului Prut şi afluenţilor lor, ocupând cca
23 000 ha. Aici au fost identificate zece specii de plante
incluse în „Cartea Roşie a Moldovei”.
 Ecosistemele de luncă, numite şi stepele de
luncă, formate din specii hidrofile de negară
penată (Stipa pennata), negară piramidală (Stipa
trisa), negară frumoasă (Stipa pulcherrima) şi păiuş
(Festuca valesiaca), cu un număr mare de ierburi
cu flori, sunt cele mai caracteristice pentru
poienile mici ale gârneţelor. Fauna ecosistemelor
de stepă şi de luncă este formată din 98 specii de
animale vertebrate terestre. Diversitatea floristică
petrofită s-a format pe versanţii calcaroşi ai râului
Prut, fluviului Nistru şi afluenţilor lor.
 Flora acvatică şi palustră se extinde pe un teritoriu de
95 000 ha şi prezintă forme destul de variate. Unele specii
de plante acvatice se înrădăcinează în straturile
subacvatice, iar altele nu sunt legate de substrat şi pot
migra; acestea din urmă se împart în subacvatice şi
natante (47 specii a 11 genuri și 7 familii).
 În prezent sânt evidențiate speciile rare, luate sub
ocrotirea statului în număr de 484 de taxoni, dintre care
242 au fot incluse în Cartea Roșie a Republicii Molodva. În
ultimii ani suprafața ariilor protejate a sporit considerabil
și constituie 1, 96% din tot teritoriul republicii.
 2.2. Impactul asupra biodiversitaţii
Biodiversitatea în Republica Moldova este afectată la toate
nivelurile de următorii factori antropici:
a) valorificarea extensivă a terenurilor ocupate cu vegetaţie
naturală;
b) utilizarea neraţională şi intensivă a ecosistemelor naturale;
c) defrişarea pădurilor de luncă, a fâşiilor forestiere de protecţie
a terenurilor agricole şi a obiectelor industriale şi urbane;
d) desecarea biotopurilor zonelor umede şi canalizarea râurilor
mici;
e) distrugerea integrităţii ecosistemelor naturale;
f) poluarea ecosistemelor naturale şi agricole.
 Aceştia şi alţi factori au cauzat, pe parcursul ultimelor
decenii, nu numai diminuarea biodiversităţii, dar şi
intensificarea succesiunilor secundare în ecosisteme,
extinderea suprafeţelor ocupate de specii sinantrope
agresive şi de fitocenoze secundare cu o componenţă
specifică redusă. Au luat amploare procesele de erodare
intensivă a solurilor de pe pante, de salinizare a solurilor
din luncile râurilor, de scădere a nivelului apelor freatice şi
de secare a multor râuleţe în decursul verii.
În raioanele de sud ale republicii secetele au o
frecvenţă de 2–3 ani şi consecinţe extrem de dăunătoare la
scară regională, atât asupra funcţionalităţii ecosistemelor
naturale, cât şi asupra stării social-economice a zonei.
 Poluarea ecosistemelor acvatice cu pesticide spălate
din agroecosistemele adiacente, cu deşeuri industriale, cu
dejecţii de la complexurile animaliere şi de prelucrare a
materiei prime, cu ape reziduale comunale a cauzat nu
numai distrugerea unor specii de plante inferioare şi
superioare, a grupelor de microorganisme bacteriofage, de
animale vertebrate şi nevertebrate, dar şi intensificarea
proceselor de eutrofizare a apelor de suprafaţă, de
dereglare a funcţionalităţii şi echilibrului ecologic. Deşi
intensitatea poluării în ultimii ani s-a redus, această
problemă rămâne a fi destul de acută.
 Păşunatul intensiv şi nereglementat în ecosistemele
naturale a provocat degradarea acestora prin afectarea
structurii biocenotice şi trofodinamice şi distrugerea
biotopurilor, conducând la intensificarea proceselor de
diminuare a efectivului de taxoni ai biodiversităţii – atât
floristici, cât şi faunistici. Resursele genetice ale multor
plante autohtone au fost pierdute definitiv.
Biodiversitatea a fost afectată şi ca rezultat al
exploatării resurselor minerale (extragerea nisipului,
prundişului, argilei, diatomitelor). Suprafaţa terenurilor
ocupate de cariere şi mine constituie cca 3024 ha, dintre
care 1288 ha sunt în stare de exploatare, iar 875 ha sunt
deja epuizate şi necesită o recultivare.
 Ca urmare a impactului antropic, ecosistemele forestiere,
de stepă, de luncă, cele acvatice şi palustre au fost fragmentate
şi în mare măsură deteriorate, ajungând la o diversitate
populaţională, specifică şi biocenotică diminuată, la o stabilitate
redusă. Diminuarea biodiversităţii şi a calităţii mediului a avut
loc din cauza faptului că persoanele responsabile şi populaţia au
un nivel scăzut de cunoştinţe ecologice, că nu există o politică
eficientă, concepţii şi programe de valorificare şi gestionare
durabilă a resurselor naturale. Deşi în ultimii ani s-au întreprins
unele măsuri de conservare a biodiversităţii, criza economică n-a
permis a stopa declinul ei la nivel naţional. Totuşi transformările
social-economice profunde au impus formularea unor politici şi
strategii ecologice care vor facilita pe viitor redresarea situaţiei
în sfera biodiversităţii. Tărăgănarea realizării strategiei în acest
domeniu va genera însă unele procese social - economice, ce vor
accelera degradarea biodiversităţii.
Factorii cu impact negativ:
• imperfecţiunea cadrului legislativ-instituţional existent (în
special, reglementarea inadecvată a protecţiei efective a
ecosistemelor, biocenozelor naturale, speciilor rare,
periclitate şi vulnerabile şi a celor de importanţă
internaţională, coridoarelor de migraţie a animalelor şi de
dispersie a plantelor);
· lipsa actelor legislative care prevăd reglementarea
comerţului şi tranzitării speciilor de animale şi plante,
protecţia genofondului de plante şi animale;
· integrarea nesatisfăcătoare a cerinţelor protecţiei
biodiversităţii în politica economică şi sectorială şi, în
special, în procesul reformei agrare;
· gradul extrem de înalt de valorificare a teritoriului
republicii şi, ca urmare, deteriorarea echilibrului ecologic al
landşafturilor;
· lipsa planurilor specifice de management ale componentelor
REN şi întârzierea cu validarea direcţiilor de dezvoltare a
acesteia;
· absenţa schemelor de amenajare teritorială şi urbanistică,
reţinerea în dezvoltarea planurilor integrate de management
pentru republică, judeţe şi municipii;
· lipsa programelor şi activităţilor de reabilitare şi reconstrucţie
a complexurilor naturale afectate şi a pădurilor distruse;
· poluarea habitatelor naturale şi, în special, a ecosistemelor
acvatice;
· supraexploatarea resurselor vegetale şi a faunei cinegetice;
· reducerea totală a alocaţiilor financiare bugetare pentru
reproducerea şi regenerarea florei şi faunei;
· lipsa unui sistem naţional al monitoringului florei şi faunei;
· nivelul limitat al cunoştinţelor ecologice ale populaţiei.