FIABILITATEA ECHIPAMENTELOR NAVALE

7.1 Generalităţi

Calitatea produselor şi serviciilor este indicatorul de bază al unei industrii sau

economii. Fiabilitatea fiind alături de alţi de indicatori o componentă a calităţii, trebuie să
fie în atenţia tuturor factorilor care determină bunul mers al societăţii.
Fiabilitatea este o disciplină din domeniul ingineriei care utilizând cunoştinţe
ştiinţifice, asigură performanţe ridicate unui echipament, într-un interval de timp şi
condiţii de exploatare date, sau prognozate. Ca noţiune este foarte veche - apărând
odată cu notiune de tehnica.
Ca teorie, fiabilitatea s-a constituit în ultimele decenii şi este într-o continuă
dezvoltare. Disciplină nouă, teoria fiabilităţii este o ştiinţă interdisciplinară care cuprinde
un cerc larg de probleme specifice în diversele etape ale existenţei produselor (etapele
pot fi de la proiectare, fabricare, transport, montare, exploatare, dezafectare, etc.).
Termenul de "fiabilitate" vine din limba franceză, "fiabilité" termen care
caracterizează securitatea funcţionării, fiind măsura probabilităţii de funcţionare în
condiţii date a unui produs. În limba engleză are corespondent termenul "reliability"
(reliable = demn de încredere = sigur = pe care te poţi bizui = trainic = solid) şi în limba
rusă "nadiojnosti" (soliditate, siguranţă, securitate).
Deci, fiabilitatea unui echipament sau produs este termenul care defineşte
durta de menţinere nealterată a performanţelor acestuia, în condiţii de utilizare şi
exploatare date sau prognozate pe un anumit interval de timp sau pe toată durata
ciclului de viaţă.
Pentru atingerea performanţele de fiabilitate ale unui echipament sau produs, se
porneşte din faza de proiectare prin alegerea optimă a soluţiei tehnice, a materialelor, a
echipamentului şi proceselor tenologice de fabricaţie utilizate (disponibile a fi utilizate).
De mare importanţă, este verificare calitativă şi testarea produselor, interfazic şi
final, completată, pe cât posibil, cu urmărirea comportării în exploatare în condiţii de
testare dar şi în condiţii reale de exploatare. Utilizarea, când este posibil, a datelor
obţinute pentru retuşarea şi corectărea deficienţelor constatate la realizarea
următoarele produse. Pentru multe produse se poate apela la simulări şi/sau testări de
laborator.
Fiabilitatea se atinge, sau se mareşte prin utilizarea unor metode adecvate de
conservare, transport, punere în funcţiune şi exploatare, prin evitarea unor condiţii
extreme de utilizare şi respectare cu rigurozitate a parametrilor prescrişi de proiectant şi
producător, specificaţi în documentaţia aferentă. Creşterea deosebită a complexităţii
produselor precum şi aplicarea unor soluţii avansate de ultimă oră, face ca astăzi să fie
foarte greu, dacă nu imposibil să putem pune în funcţiune un produs tehnic fără a avea
la dispoziţie instrucţiunile respective.
 Fiabilitatea ca ştiinţă, a fost impusă tot mai mult de aspectele de optimizarea de
natură economică a produselor realizate. Salturile realizate în ultima perioadă, ca
urmare a aplicării pe scară tot mai largă a rezultatelor cercetării ştiintifice în toate
domeniile, completate cu o flexibilitate deosebită a sistemelor de producţie prin
automatizarea şi robotizarea proceselor tehnologice, au avut ca efect diminuarea
semnificativă a duratei de viaţă a produselor industriale, în locuirea lor fiind făcută
datorită uzurii lor morale. În ultimul timp, de multe uzura morală intervine inaintea
epuizării duratei de viaţă proiectată a unui produs. Acest lucru a produs modificări
semnificative în modul de abordare a conceptului de proiectare.
Astfel se prognozează mai întâi durata de utilizare a produsului, urmând ca apoi
fiabilitatea proiectată să se încadreze în acest interval de timp. Din ce în ce mai multe
produse industriale, nu mai au timp de funcţionare pentru a fi justificată retuşarea şi
corectărea deficienţelor constatate la un produs, cel mai adesea trecând la
reproiectarea produsului în sine. Un alt efect al dezvoltării ştiinţifice îl constituie
creşterea complexităţii produselor. Astfel, organele de maşini, subansamblele şi
ansablele ce intră ca unităţi elementare (având adesea, funcţionare autonomă) în
agregate sau instalaţii complexe, numite sisteme tehnice, datorită echipamentelor de
automatizare computerizate, au devenit tot mai complexe şi sofisticate. Posibilităţile de
control al parametrilor de legătură dintre aceste unităţi elementare, ce intercondiţionază
funcţionare acestor sisteme complexe, prin intermediul acestor sisteme computerizate,
dau o dinamică şi flexibilitate tot mai mare acestor produse. Aceste evoluţii fără
precedent a produselor fac ca produsele să aibă din fabricaţie un exces de
disponibilităţi de fiabilitate, funcţii şi funcţionalitate mult peste cele necesare momentului
apariţiei produsului.
Concludent în acest sens, este cazul echipamentelor electronice care conţin în
componenţa lor subsnsamble şi periferice care nu vor fi utilizate niciodată de foarte
mulţi utilzatori ai produsului respectiv, sau care relizează funcţii necesare pentru
utilizarea în cazul unor produse ce urmază a fi proiectate şi utilizate. De asemeni nu
pote fi neglijată capacitatea de interscimbabilitate a acestor unităţi elementarea datorită
standardizării tipo-dimensionale, precum şi a standardizării parametrilor de
interconectare a lor.
Substratul economic al preocupărilor de cunoaştere în domeniul fiabilităţii
produselor are ca fundament faptul că totdeauna consumatorul (utilizatorul de produse)
va fi interesat de produse cu fiabilitate cât mai mare, iar producătorul invers, în sensul
de a mării consumul.
Cum însa acestă fiabilitate are costul său tendinţa actuală este de a realiza un
nivel optim de fiabilitate atât pentru producător, cât şi pentru utilizator.

7.2 Obiectul disciplinei de fiabilitate

Obiectul disciplinei de fiabilitate este rezultatul unui lanţ de activităţi, cum ar fi:
 - studiul defecţiunilor, constând în stocarea şi analiza complexă a cauzelor ce le-
au generat, modul de de apariţie şi evoluţie, precum şi soluţiile de evitare sau
diminuare a evoluţiei acestora, realizarea unor norme, concepte metodologi, etc.
cu aplicabilitate imediată.
- aprecierea cantitativă a comportării produselor în timp, prin cuantificarea
efectului parametrilor interni şi externi care influenţează evoluţia în timp a
acestora;
- stabilirea metodelor şi a modelelor de calcul şi de prognoză a fiabilităţii
produselor, pe baza încercărilor specifice şi/sau a urmăririi comportării lor reale
în exploatare;
- stabilirea soluţiilor constructive, tehnologice şi de exploatare pentru menţinerea
şi creşterea fiabilităţii sistemelor, precum şi a fiabilităţii parţiale ale dispozitivelor
şi elementelor componente;
- stabilirea şi impunerea unor metode de selectare, stocare şi prelucrare a datelor
privind fiabilitatea produselor;
- determinarea valorilor optime pentru indicatorii de fiabilitate, pe baza raportului
dintre cerere şi ofertă;

7.3 Perspective şi limite

În domeniul transportului naval şi nu numai, sau perfecţionat deosebit de mult

tipurile de contracte, care restricţionează foarte mult abaterile de la termenii
contractuali, legaţi de respectarea duratelor de transport. Astfel sau creiat sisteme de
penalizare a întârzierilor prin plata de contrastalii, respectiv bonificarea scurtării
duratelor contractate prin staliile primite de transportator. În acest caz, apariţia unor
lucrari de reparaţii accidentale au efecte negative din punct de vedere financiar, prin
prisma staliilor şi contrastaliilor, precum şi prin cheltuielile suplimentare ale costurile cu
nava pe duratelor acelor reparaţii.
Creşterea complexităţii sistemelor tehnice, a dus la necesitatea ca lucrările de
mentenanţă, să necesite personal cu înaltă calificare, în consecinţă, majoritatea acestor
lucrări fiind efectuate de şantiere specializate cu companii care îşi permit să angajeze
aceşti specialişti. Angajarea acestora de către armatorii navelor ar fi total neproductivă.
Dezvoltarea automatizărilor şi a sistemele de supraveghere, au făcut ca acestea
să preia activităţile de rutină ale operatorilor sistemelor tehnice cu durată mare şi foarte
mare de lucru, stocând cel mai adesea continuu valorile parametrilor de lucru şi
funcţionare controlaţi, semnalând sonor, optic, etc. orice disfuncţie a sistemului tehnic
respectiv. Tendinţa actuală, bazată pe efectele benefice ale sistemelor automate şi de
control, este de a se dezvolta tot mai mult aceste sisteme completându-se cu sistemele
de comandă şi cotrol care suplinesc parţial sau total intervenţia operatorilor. Avantajele
de necontestat ale acestor sisteme tot mai sigure şi fiabile au convins armatorii şi alti
proprietari ai unor sisteme tehnmice complexe să investească foarte mult în aceste
sisteme de conducerea a unor unor agregate şi procese tehnologice foarte importante a
căror nefuncţionare poate avea uneori efecte dezastruoase.
În perspectiva, tendinţa actuală, este ca în exploatare să fie eliminate defectările
accidentale, în urma cărora, parţial sau total componente sau subansamble ale unui
sistem să îşi piardă capacitatea de a mai asigura parametrii de lucru, sau mai rău să fie
distruse. Tot în acesată perspectivă, tot mai mulţi producători au previzionată durata
optimă de funcţionare sau utilizare a produselor lor, prin numărul de cicluri sau ore de
funcţionare. De asemenea, conlucrează în cadrul unor programe de implementare a
sistemelor complexe de fiabilitate prin realizare a bazelor de date necesare. Avantajele
acestui concept au facut ca de exemplu să se justifice ca un grup cazan-turbină-
generator al unei termocentrale cu puterea unitară de 300 MW să aibă de 2,5 ori mai
multă aparatură de automatizare decât cel de 150 MW.
Un alt argument este dat de faptul că efectele defectării unui element au
consecinţe infinit mai mari decât costul elementului. De fiabilitatea produsului depinde
(de exemplu, dacă acesta face parte din sistemele de automatizare complexă sau
energetice) productivitatea muncii, calitatea producţiei şi în unele cazuri chiar viaţa
oamenilor.
Un scurtcircuit neizolat de protecţiile electrice într-o celulă electrică a unei staţii
de medie tensiune la care se racordează hidrogeneratoarele poate duce la distrugerea
totală a echipamentului, prin incendiu şi urmare a gazelor toxice emanate, poate pune
în pericol atât viaţa personalului de exploatare cât şi a personalului de intervenţie.
Costul eliminării consecinţelor este de mii de ori mai mare decât elementul a
cărui defectare a produs evenimentul accidental.
Efectele economice ale lipsei de fiabilitate a produselor pot fi evidenţiate după
mai multe aspecte:

- costul reparaţiilor în materiale şi forţă de muncă (poate atinge până la 9% din

forţa de muncă);
- nerealizarea producţiei (6% din timp pentru utilaje complexe);
Limitele studiului fiabilităţii pot fi găsite în lipsa datelor de intrare pentru calcule,
rezultată din:
- nivelul redus al civilizaţiei industriale;
- viteza mare de reînnoire a produselor;
- complexitatea modelelor care, pentru a reflecta fidel realitatea devin
inabordabile matematic iar pentru a fi abordabile nu mai corespund realităţii;
situaţia se rezolvă prin compromis (optimizare).
 În concluzie, fiabilitatea ca noţiune presupune, implicit, un anumit nivel de
civilizaţie şi cultură industrială şi se referă la un set de rigori care trebuie respectate de-
a lungul întregii existenţe a produsului, de la proiectare, materiale şi tehnologii de
prelucrare, livrare, exploatare şi mentenanţă, în concordanţă cu normele şi prescrierile
din documentele insoţitoare.

7.4 Categorii de fiabilitate. Definiţii şi terminologie

Literatura de specialitate a ultimilor ani a acreditat ideea că noţiunile de fiabilitate şi
de inginerie a fiabilităţii au un înţeles foarte larg. Fiabilitatea se poate defini în mai multe
moduri:
Fiabilitatea estimată, rezultată din exploatarea experimentală controlată şi din
încercările de laborator, care pot fi:
- de anduranţă (cu stres nominal prestabilite funcţie şi de regimul de
exploarare real);
- accelerate (cu stres crescut, faţă de cel nominal pentru a reduce durata
încercărilor şi costurile aferente);
- la distrugere, pentru cazuri în care în exploatare nu este de dorit să se
ajungă la acest stadiu, sau pentru a cunoaşte comportamentul entităţii înainte de
colaps.
Fiabilitatea operaţională, este rezultatul obţinut din exploatarea experimentală în
regim controlat prin întocmirea de fişe statistice de exploatare, pe duratele de
funcţionare necesare şi utile.
Fiabilitatea preliminată, pentru sisteme, rezultată din calcule pe baza fiabilităţii
elementelor şi a structurii sistemului. Mai poate fi numită fiabilitatea structurală a
sistemelor.
Fiabilitatea extrapolată, rezultată din calcule de extrapolare din încercări de
laborator accelerate (cu stress sporit). Necesită rezultatele încercării accelerate şi legea
de dependenţă dintre fiabilitate şi stress.
Fiabilitatea nominală, este cea garantată de producător, funcţie de aspectele
economice si de concurenţă.
Evaluarea fiabilităţii se realizează prin indicatori specifici. Fiabilitatea este
componenta calităţii unui produs, ce exprimă comportarea produsului în timpul de bună
funcţionare în condiţii date. Datorită multitudinii de factori ce influenţează buna
funcţionare în timp a unui produs (entităţi tehnice sau de altă natură) este unanim
acceptat că produse identice, având acelaşi proiect şi proiectant, aceiaşi dată de
fabricaţie, acelaşi producător şi sucursală de producere şi distribuitor, în condiţii similare
de exploatare pote avea durate de funcţionare diferite.
 De aceea, o modalitate foarte eficientă de stabilire cantitativă a fiabilităţii, este
prin evaluarea statistică, bazată pe studiul unor ,,populaţii,, statistice, sau grupuri mari
de entităţi care au anumite elemente comune pe baza cărora se defineşte grupul.
Această abordare, constă în stabilirea probabilităţii ca diferitele entităţi sau
populaţii statistice (părţile şi componentele produselor tehnice, ansamblurile şi
subansamblurile instalaţiilor şi sistemelor tehnice) să-şi îndeplinească în condiţii
specificate, pentru o anumită perioadă de timp şi cu un nivel de încredere dat funcţiile
pentru care au fost proiectate, fără a se defecta.
Ingineria fiabilităţii oferă o gamă din ce în ce mai diversă de metodele teoretice
alături de tehnici şi tehnologii practice pe baza cărora probabilitatea produselor şi
sistemelor de a-şi îndeplini funcţiile pentru care au fost proiectate şi realizate, pe durate
de timp prestabilite să fie din ce în ce mai apropiate de cele reale. Aceste rezultate sunt
obţinute dacă sunt respectate condiţiile precizate şi specificate în documentaţiile tehnice
aşa cum au fost anticipate, proiectate, testate, inclusiv condiţiile în care au fost
depozitate, ambalate, transportate apoi instalate, puse în funcţiune şi monitorizate
atunci când această condiţie a fost împusă, iar informaţiile transmise către toţi cei
implicaţi şi interesaţi. Aceste confirmări practice generează nivele de încredere diferite
în gama de produse similare ale diferiţilor producători.

7.4.1 Abordarea calitativă

Fiabilitatea este capacitatea (aptitudinea) entităţii considerate (sistem,

componentă, echipament, produs) de a îndeplini cerinţele de funcţionare nominale
(funcţia specificată a produsului), în condiţii de mediu şi solicitare în funcţionare definite
şi într-o perioadă de timp prestabilită.
În funcţie de condiţii, poate fi caracterizată şi prin diverşi indicatori:
- capacitatea de a nu se defecta;
- durata de viaţă;
- capacitatea de a fi restabilite funcţiile iniţiale (repus în funcţiune după
defectare, de exemplu prin reparare).
Analiza calitativă a fiabilităţii furnizează informaţii referitoare la felul în care se
reflectă, în funcţionarea entităţii analizate, diferitele moduri de defectare ale elementelor
sale componente.
Etapele analizei calitative de fiabilitate sunt:
- analiza modurilor de defectare şi a efectelor defectărilor prin care se
identifică defectele şi se evaluează consecinţele acestora asupra funcţionării
entităţii analizate;
 - organizarea şi prelucrarea şi reprezentarea grafică a informaţiilor
rezultate din analiza precedentă sub forma unei scheme logice (diagramă bloc
sau arbore de defectare).
Obiectivele analizei calitative de fiabilitate are drept scop următoarele aspecte
semnificative:
- identificarea punctelor slabe în faza de proiectare, montaj şi exploatare;
- evidenţierea defectelor potenţiale sub aspectul importanţei sau criticităţii
acestora;
- furnizarea informaţiilor necesare pentru analiza cantitativă de fiabilitate,
prin intermediul unor servicii specifice domeniului.

7.4.2 Abordarea cantitativă

Obiectivul în abordarea cantitativă a fiabilităţii este cuantificarea, sub forma unor

indicatori numerici, a nivelului de fiabilitate a entităţilor stabilite.
În acest sens, fiabilitatea reprezină probabilitatea ca un un produs sau un sistem
tehnic să-şi îndeplinească funcţiunile pentru care a fost conceput şi realizat, în condiţii
de performanţă impuse, fără defecţiuni, într-un anumit interval de timp şi în condiţii date,
cu un nivel de încredere impus. Introducerea acestor indicatori numerici, urmăreşte
obiective pragmatice cum ar fi:

- compararea a două sau mai multe soluţii din punctul de vedere al

performanţelor dorite;
- demonstrarea încadrării valorilor indicatorilor de fiabilitate în anumite limite
impuse, în punctele de interfaţă cu alte entităţi (instalaţii, linii electrice);
- depistarea selectivă şi diferenţiată a unor verigi slabe în componenţa şi
funcţionarea entităţilor analizate;
- preliminarea unor indicatori de garanţie incluşi în oferte şi contracte.

Ca urmare, fiabilitatea este o funcţie de probabilitate a cărei variabilă este

utilizată cu diferite senmificaţii şi unitîti de masură. Această variabilă ce poate fi
considerată generalizată poate reprezenta timpul, num ărul de cicluri, numărul de
defecte, starea de funcţionare sau colaps, sau comportarea sistemului sau entităţii, etc..
Pentru a obţine echipamente fiabile sunt necesare cunoştinţe şi deprinderi din
următoarele domenii ştiinţifice cum ar fi:

analiză statistică;
 modalităţi de modelarea a fiabilităţii echipamentelor;
studii de marketing;
metode şi indicatori de predicţie a fiabilităţii;
proiectarea prin metoda cazului cel mai defavorabil;
metode de analiza fizică a defecţiunilor;
criterii de analiză şi ierarhizare a modurilor de defectare şi a defectelor apărute;
organizarea, planificarea coordonarea şi realizarea încercărilor de fiabilitate,
încercări cu stres normal sau accelerat;
stăpânirea conceptului de mentenanţă şi a modalităţi de optimizare a proceselor;
analiza mentenabilităţii pentru un produs, planificarea şi realizarea ei în condiţii
optime şi de siguranţă;
cunoaşterea echipamentelor analizate, a punctelor lor slabe şi a nivelului de
siguranţă de care sunt capabile;
cunoaşterea în ansamblu, de către echipa de specialişti, a conceptelor de
fiabilitate / mentenabilitate / siguranţa echipamentului / calitate / suport logistic /
factorul uman, din punct de vederea al culturii în domeniu, istoricul evoluţiai lor,
obiceiuri şi deprinderi, etc. / software performant pentru modelare, monitorizare a
acestor aspecte precum şi modul de interacţiune a lor.
În condiţiile actuale ale sistemelor de producţie, din ce în ce mai performante din
punct de vedere a performaţelor funcţionale cât şi a productivităţii şi similarităţii
produselor, fiabilitatea este un atribut al echipamentelor care nu trebuie ignorat, iar
caracteristicile de fiabilitate reprezintă ”ingredientele” critice pentru orice activitate de
proiectare a echipamentelor industriale. Este de preferat să se ţină cont de aspectele
legate de fiabilitate încă din faza de proiectare decât să nu se facă acest lucru în
speranţa că lucrurile vor merge bine.
Apariţia unei teorii a fiabilităţii a fost determinată de creşterea caracterului de
masă al sistemelor de producţie moderne, capabile să producă un număr din ce în ce
mai mare de produse similare, într-o gamă largă de tipuri de produse realizate de un
număr tot mai mare de producători, combinată cu extinderea schimburilor comerciale
pe zone tot mai largi, cu posibilitatea de interfenţă pe aceiaşi piată a mai multor
producători de produse similare, sau din aceiaşi gamă, precum şi a complexităţii
produselor şi în consecinţă a preţurilor produselor de calitate.
Domeniul care a impulsionat dezvoltarea acestei discipline a fost, ca şi în alte
cazuri, cel militar întrucât în timpul celui de-al doilea război mondial s-a constatat că
echipamentele electronice complexe (echipamente de radiocomunicaţii, sonare etc.) se
aflau în stare de defectare un timp sensibil mai mare decât timpul de funcţionare
normală. Pe baza soluţiilor oferite de către această nouă disciplină – fiabilitatea – au
fost posibile progrese mari şi în alte domenii de activitate, precum centralele nucleare,
transporturile (navale, terestre, aeriene şi în ultimul timp spaţiale), prelucrarea şi
transmisia datelor, producţia bunurilor de larg consum etc.
 După trecerea de la producţia manufacturieră la producţia de masă s-a constatat
o mărire a dispersiei parametrilor echipamentelor datorată atât creşterii complexităţii cât
şi micşorării posibilităţilor de control interfazic pe liniile de producţie. În cazul producţiei
de masă, datorită modificărilor rapide ale cerinţelor tehnice şi apariţiei uzurii morale
foarte rapid, se constată că nu este necesar întotdeauna să se obţină un nivel
maxim posibil de fiabilitate, ci este esenţial să se cunoască cu precizie care este
nivelul real de fiabilitate oprim dorit. Pe baza unor analize complexe se pot lua
măsuri pentru deplasarea a valorii fiabilităţii întocmind o descriere grafică aşa cum este
redat în figura 7.2.
În decursul timpului s-a constat că, în cazul sistemelor şi echipamentelor
complexe, oricât s-ar investi pentru a obţine o fiabilitate ideală, nu se poate obţine un
echipament care să nu se degradeze în timp. Din această cauză este util să se
cunoască nivelul real al fiabilităţii, astfel încât, în funcţie de acesta, să se stabilească de
la proiectare parametrii ca durata misiunii unui echipament sau orice altă entitate
tehnică, intervalele de revizie şi mentenanţă, structura adecvată a echipamentului
pentru situaţia dată, etc.
Pe plan mondial, după anul 1990 s-a intrat într-o nouă etapă de dezvoltare a
domeniului fiabilităţii. Dacă în anii ‟60 fiabilitatea se referea la CONTROL/VERIFICARE,
iar în anii ‟70 - „80 la ASIGURARE, acum cuvântul de ordine îl reprezintă
MANAGEMENTUL FIABILITĂŢII, cu tot ce implică el:

metode adecvate de predicţie;

proiectare pentru o fiabilitate optimă prestabilită;
stabilirea fiabilităţii proceselor tehnologice optime;
utilizare noului concept de inginerie convergentă, prin realizarea de
echipe complexe cu specialişti în fiecare domeniu, pentru a se evita
neglijarea unor aspecte considerate mai puţin relevante, din neştiinţă;
controlul calităţii totale etc.

Dacă pentru tipuri de produse aflate de mai mult timp în fabricaţie (cum sunt
dispozitivele microelectronice, cu largă utilizare) această preocupare pentru fiabilitate
pare justificată, fiind vorba despre produse care caută să-şi menţină locul pe pieţe din
ce în ce mai exigente, în cazul unor produse relativ noi, cum sunt microsistemele, în
mod eronat, fiabilitatea pare mai degrabă un lux.
Întradevăr, după cum arată ultimele lucrări ale celui mai prestigios simpozion de
profil pe plan mondial, Annual Reliability and Maintainability Symposium (ARMS), ţinut
anual în SUA, alternativ pe coasta de Vest / Est. Mai ales la produsele foarte noi (cum
sunt microstructurile şi microsistemele – în general, produsele microtehnologiilor) este
important ca fiabilitatea să fie luată în considerare chiar din primul moment (ca un
parametru al ingineriei convergente, când soluţiile sunt concepute şi analizate de
echipe complexe de specialişti din tote domeniile ce implică realizarea acelui produs). În
acest mod se câştigă timp şi sume importante de bani, pentru că punerea la punct a
unui nou dispozitiv este mult mai rapidă şi completă decât prin modul tradiţional de lucru
(inginerie serială, când în mod succesiv, fiecare specialist pe un domeniu analizează,
evaluează şi estimează produsul respectiv, fără a putea cunoaşte observaţiilor şi
propunerile celorlanţi specialişti, precum şi a problemelor pe care le induce propunerile
sale ).
Acesta este motivul pentru care fiabilitatea devine acum un parametru important
al proiectării unui dispozitiv. Şi nu este vorba numai de produsele cu cerinţe speciale de
utilizare (echipamente spaţiale sau militare, centrale nucleare etc.), ci chiar de
dispozitivele destinate unor bunuri de larg consum, care au acum niveluri ale
parametrilor de fiabilitate mult mai mari decât cele militare de acum câţiva ani. Tendinţa
actuală este de a se trece de la certificarea produselor la certificarea tehnologiilor, cu
avantaje evidente în ceea ce priveşte simplificarea procedurilor de livrare.
În cazul echipamentelor a căror perioadă de fabricaţie este suficient de mare
(luni, ani), performanţele de fiabilitate pot fi îmbunătăţite utilizând o structură cu reacţie
negativă de tipul celei prezentate în figura 7.1.

Fig.7.1 Controlul activ al nivelului de fiabilitate şi utilizarea

conceptului de fitbec

Pentru realizarea unei îmbunătăţiri a performanţelor de fiabilitate este necesar să

existe instrumente pentru exprimarea cantitativă a fiabilităţii astfel încât să se poate face
o evaluare a nivelului real al fiabilităţii echipamentului. Cu cât evaluarea nivelului real de
fiabilitate se poate face într-un timp mai redus, cu atât mai repede se va ajunge la
nivelul de fiabilitate optim dorit. Nivelul optim al fiabilităţii poate fi stabilit utilizând diferite
criterii, dintre care cel economic este utilizat în cele mai multe cazuri. Există însă şi
domenii în care aspectul economic se află în planul secund, pe primul plan fiind
siguranţa în exploatare a echipamentelor respective (centrale nucleare, domeniul
militar, aparatura din secţiile de terapie intensivă, aparatura tehnică complexă destinată
pentru intervenţii chirurgicale şi de altă natură, care exclud disfuncţia pe durata
intervenţiei, transportul aerian, echipamentele de supraveghere şi control automată, de
la bordul navelor de transport gaze lichefiate şi produse petroliere sau de altă natură, cu
risc mare de aprindere şi explozie, centrale termice, hidrocentrale etc).
Separând cheltuielile legate de echipament în costuri de producţie şi costuri de
întreţinere şi reprezentându-le în funcţie de nivelul de fiabilitate, se obţine o dependenţă
între costuri şi fiabilitate de tipul celei prezentate în graficul din figura 7.2. Din grafic se
observă că nivelul optim de fiabilitate, din punct de vedere economic, corespunde unui
minim al cheltuielilor totale.

Fig. 7.2. Determinarea nivelului optim de fiabilitate

7.5 ASPECTE PARTICULARE ALE EVALUĂRII FIABILITATII

ECHIPAMENTELOR NAVALE

Echipamentele navale, sau dezvoltat continuu, odată cu cresterea fără precedent

a transporturilor de materii prime, materiale, produse finite, pasageri, transporturi
speciale, pentru domeniul militar şi în domeniile produselor agabaritice terestru, pentru
cele mai de vărf realizari ale industrei la momentul actual. Odată cu dezvoltările fară
precedent a producţiei industriale, la care una din laturi o reprezintă un proces de
planificare din ce în ce mai riguros, a apărut, ca raspuns al transportatorilor în vederea
acapararii acestor servicii, necesitatea unor contracte în care durata transportului să fie
cât mai precis determinată şi mai ales respectată, după ce contractul a fost aprobat şi
validat, indiferent de factorii de mediu, sau contextul în care se realizează acel
transport. În acest context, necesitatea de a avea o navă care să asigure funcţionarea
în condiţii optime a tuturor utilajelor şi a navei în ansamblu, devine o necesitate
stringentă.
Aceasta cu atât mai mult cu cât apariţia unor defecţiuni, mai cu seamă la
elementele vitale ale navei (sistemul de propulsie, sursele de energie electrică,
hidraulică sau pneumatică de la caz la caz, sistemele de control, supravegere şi
siguranţă, aparatura de navigaţie, comunicare, etc.), presupun intervenţii de multe ori
de durată foarte mare, care se fac în şantiere situate la diferite distanţe, în raport cu
pozitia navei şi a porturilor de încărcare-descărcare şi de multe ori în urma unei
planificări prealabile.
 În acelaşi timp, nu trebuie uitat că durata deplasărilor şi dinstanţele parcurse,
sunt semnificativ de mari, iar traseele parcurse pot fi la distanţe foarte mari de punctele
în care se pot realiza acele intervenţii strict necesare parcurgerii distanţelor rămase de
realizat. Aceasta, face posibil ca în timpul deplasării, pe durata voiajului să poată să
apară condiţii meteo nefavorabile, caz în care nava în totalitatea ei trebuie să răspundă
crinţelor de la momentul respeciv. Orice defecţiune poate pune în dificultate echipajul,
siguranţa mărfii transportate, sau de ce nu chiar pierderea navei cu toate celelalte
consecinţe. În realizarea acestor deziderate prezentate mai sus, pe lângă calitatea
echipajului ce deserveşte nava şi serviciile conecse ce ale altor instituţii ce sunt
implicate în această activitate, o verigă deosebit de importantă o constituie calitatea şi
fiabilitatea echipamentelor navale, aflate la bordul navelor.
Pentru aceasta, la proiectarea voiajului, echipajul trebuie să cunoască starea
acestor echipamente, lucrările de mentenanţă ce au fost efectuate şi cele ce urmează a
fi executate, astfel cu ajutorul unor marje acoperitoare, să poată fi realizat voiajul în
deplină siguranţă şi la termenul stabilit.
Ori, una din condiţii este ca personalul de specialitate să cunoască şi să aplice
cunoştinţele, principiile şi metodologiile legate de evaluarea fiabilităţii echipamentelor.
O altă particularitate a activităţilor de la bordul navelor de transport maritim este
faptul că la bordul navei personalul este obligat să asigure servicii de supraveghere şi
urmărire a funcţionării tuturor echipamentelor de la bordul navei 24 de ore din 24, prin
seviciile de cart cu durata de 4 ore, atât în marş cât şi la cheu sau la ancoră în rada
porturilor.
Activitatea este diferită în cele trei situaţii, atribuţiile personalului fiind specificate
în regulamentul de la bordul fiecărei nave. Pentru a fi evitate defectaţiile accidentale,
personalul tehnic are obligaţia de a completa în registrele de la fiecare post de lucru la
ieşirea din cart să predea pe bază de semnătură, toate evenimentele normale sau
anormale insoţite de descrierile adecvate. Cel care prelua cartul prelua tot pe bază de
semnătură tote datele respective, iar unele date, în conformitate cu regulamentul
activităţii de la bordul navelor, erau comunicate pe cale ierarhică până la seful mecanic.
Prin prisma fiabilităţii echipamentelor navale, este important de ştiut că în
rapoarte erau contabilizate numărul orelor de funcţionare, intervalele de timp în care
erau puse în funcţiune alături de parametrii de exploatare la care au funcţionat precum
şi valorile parametrilor de control al funcţionării, respectiv diagrame de funcţionare.
Toate aceste date sunt centralizate iar staful tehnic al companiei deţine o bază
de date utilizată în vederea controlului activ asupra duratei de viaţă a echipamentelor şi
componentele lor.
Pe baza acestor date sunt stabilite sau corectate datele pentru planificarea
realizării lucrărilor de mentenanţă planificate pentru evitarea apariţiei defectelor
accidentale în marş, sau mai rău în timpul marşului pe timp de futuni, cu mare montată
pe diferite nivele de intensitate. Evident că în aceste situaţii, riscul de apariţie a
defectelor accidentale pentru anumite instalaţii este mult mai mare, iar intervenţia
pentru repunerea în parametrii poate fi deosebit de dificilă şi riscantă, de multe ori
imposibilă. Pentru aceste situaţii sau realizat schipamente redundante care să fie
capabile să asigure funcţionarea la întreaga capacitate a echipamentelor, sau cel puţin
să permită ţinerea sub control şi în siguranţă a navei.
Evoluţia fără precedent a sistemelor de automatizare şi control compiuterizat al
duratelor şi modului de funcţionare, a datelor în care au fost efectuate lucrările de
mentenanţă precum şi a datelor de înlocuire a componentelor considerate consumabile
ale echipamentelor tehnice, a permis implementarea cu mare succes a unor programe
de mentenanţă în domeniul echipamentelor de la bordul navelor, cu avantaje şi eficienţă
deosebită, pe majoritatea navelor.

7.6. Indicatori de fiabilitate

Abordarea cantitativă a problematicii fiabilităţii presupune transpunerea

matematică prin valori numerice a unor evenimente şi fenomene bazate pe evaluri
statistice şi probabilistice. Din acest motiv, pentru caracterizarea aspectelor complexe
ale fiabilităţii unui echipament se pot particulariza şi utiliza mărimile, terminologia şi
relaţiile matematice din teoria probabilităţilor. Pentru aceasta, este necesar să se
adopte şi să se definească termenii specifici din teoria probabilităţilor la domeniul
evaluării cantitative a fiabilităţii.
Pentru evaluarea fiabilităţii cu ajutorul funcţiilor matematice utilizate în statistica
matematică, se introduce o variabilă generalizată notată cu t, sau T, aleatoare şi
considerată continuă. În domeniul fiabilităţii, această variabilă generalizată poate fi
definită ca durată de viaţă, evaluată valoric cu diferite unităţi de măsură. Această
variabilă generalizată, se particularizează funcţie de parametrul care controleză
evaluarea calculului de fiabilitate. În continuare se pot enumera câteva exemple:
- Stabilirea duratei de funcţionare, în unităţi de timp, a unui produs, sau entitate
tehnică, până la defectare. Exemplu, numărul de ore de funcţionare în condiţii
date ale unui rulment dintr-un reductor naval, numărul de ani de funcţionare a
unui transformator electric, numărul de ore de funcţionare fără reparaţii a unui
motor naval, etc. În acest caz, T se exprimă în unităţi de timp;
- Stabilirea numărului de contacte şi întreruperi ale unui dispozitiv tehnic.
Exemple pot fi numărul de închideri-deschideri ale unui robinet, sau al
mecanismului de acţionare a sa, dacă acţionarea este realizată automat sau
semiautomat. Numărul de închideri şi deschideri ale unui întrerupător electric
sau a unui sertar hidrauluic, cu două sau mai multe căi, etc. În cazul acesta T
se exprimă în număr de inchideri şi deschideri;
 - Stabilirea numărului de cicluri repetabile ale unui dispozitiv tehnic. Spre
exemplu numărul de porniri realizate de un electromotor de la un automobil;
numărul de închideri şi deschideri ale capacelor de la magaziile navelor,
numărul de lansări ale instalaţiilor de lansare a motoarelor navale, etc. În
acest caz variabila aleatore se exprimă în număr de cicluri ce pot fi efectuate,
în condiţiile date.
- Stabilirea lungimii prelucrate cu o instalaţie sau sculă de prelucrare. Exemplu
lungimea totală de aşchiere realizată de un cuţit de aşchiere sau burghiu
până la o reascuţire. Stabilirea numărului de kilometrii rulaţi cu o anvelopă în
condiţii de siguranţă. În acest caz, T se eprimă în unităţile de lungime
adecvate;
- Stabilirea valorilor jocului din lagăre la care trebuie intervenit. În acest caz, T
exprimă în unităţi de lungime adecvate pentru jocul relativ dintre dimensiunea
alezajului şi a fusului acelui lagăr, etc..

Conform cu definiţia utrilizată în calculul probabilistic, funcţia probabilistică F(t)

de variabilă generalizată t, reprezintă probabilitatea ca evenimentul definit prin funcţia
dată (în cazul nostru apariţia defectarii) să aibă loc până la valoarea variabilei
generalizate, care să fie mai mică decât valoarea t considerată limita maximă a
intervalului ales (T<t ).
În sensul ingineriei de fiabilitate, practic, aceasta reprezintă probabilitatea ca
echipamentul să se defecteze în intervalul de timp (0, t). Din acest motiv, putem numii
funcţia F(t) funcţie de defectare sau de defectabilitate.
Probabilitatea ca în intervalul (0,t) să nu se producă defectarea echipamentului
reprezintă funcţia de fiabilitate notată cu R(t).
Fiind funcţii probabilistice, în evaluarea statistică a stării unui element ele pot
avea fie valoare 0 fie 1. Relaţiile 7.1, respectiv 7.2, redă regula de stabilire a celor două
valori pentru fiecare din cele două funcţii, precum şi semnificaţia lor în evaluarea
fiabilităţii,

7.1

7.2

Conform relaţiilor 7.1 şi 7.2, suma celor două funcţii este constantă şi egală cu
1. Cele două funcţii F(t) şi R(t) se referă la evenimente care se produc sau nu în
intervalul de timp scurs de la punerea în funcţiune a echipamentului la momentul t=0 şi
până în momentul curent t, respectiv, F(0, t) şi R(0, t) şi nu la evenimente care au loc la
momentul t, aşa cum ar reieşi din notaţiile utilizate pentru funcţiile din analiza
matematică. Notaţiile F(t) şi R(t) reprezintă o formă de scriere simplificată pentru cele
două funcţii, ce se va folosi în continuare.
Expresia analitică a funcţiilor de defectabilitate si de fiabilitate, precum şi a
celorlalţi indicatori se pot obţine pornind de la următoarele consideraţii. Conform fig.7.3,
a fost considerat cazul în care avem un număr de componente identice notate cu n,
care funcţionează în condiţii similare. Ne interesează să putem evalua în timp cum
evoluează numărul de echipamente ce se vor defecta.
Pentru aceasta am considerat mai întâi cazul mai simplu, fig.7.3 a, în care
numărul echipamentelor ce se defectează este direct proporţional cu timpul. Graficul de
variaţie este o dreaptă dispusă după o direcţie α, constantă. Să considerăm numărul n 0
de elemente similare, aflate în stare de funcţionare la momentul iniţial al analizei, t=t0 =
0, respectiv punerea lor în funcţiune. Fie un moment oarecare t, la care mai sunt în
stare de funcţionare n elemente.

Fig.7.3. Graficele de variaţie a numărului n de elemente rămase în

funcţiune la momentul t. a - variaţie liniară, b - variaţie variabilă

În continuare, pe durata Δt numărul de elemente care se defectează este Δn

(fig.7.1). Graficul fiind o dreaptă,
= ct =

Considerând factorul de proporţionalitate notat cu λ > 0 constant, atunci numărul

elementelor care sau defectat în intervalul Δt este dat de relaţia:

Δn = - λ n Δt 7.3
 Semnul minus arată că funcţia liniară este descrecătoare, deoarece numărul
elementelor aflate în functiune dup intervalul de timp Δt este n - Δn mai mic decât n (fig.
7.3a). Trecând la limită obţinem:

7.4

Calculând Integrala nedefinită din relaţia 7.4, se obţine :

7.5

Considerând condiţiile iniţiale, t =0, n=n0, se obţine, c = ln n0, respectiv :

7.6

În cazul în care variaţia numărului de defectaţii nu mai este constantă ci are loc
după o anumită lege de variaţie, atunci, , iar relaţia 7.4, devine :

7.7

Prin integrare, se obţine funcţia de fiabilitate R(t) sub forma:

7.8

Din relaţiile 7.6, respective 7.8, se observă că funcţia de fiabilitate este o funcţie
exponenţială descrescătoare, care are valorile R(0)=1, respectiv, R( )=0. În fig.7.4 este
dată legea de variaţie a funcţiei de fiabilitate R(t).
Deoarece, F(t) + R(t)=1, atunci şi funcţia F(t) va avea tot o lege de variaţie
exponenţială, dar care este strict crescătoare, caracterizată de valorile limită F(0)=0,
respectiv, F( )=1. Graficul de variaţie al funcţiei de defecabilitate este redat în fig.7.4.
Aceste grafice arată că spre deosebire de definiţiile celor două funcţii de
defectare sau defectabilitate respectiv de fiabilitate din relaţiile 7.1, respectiv 7.2, care
evaluau defectarea sau funcţionarea unui element, atunci când evaluăm populaţii
statistice de elemente sau entităţi, cele două funcţii au valori fracţionare, cuprinse în
intervalul [0, 1], descrescătoare pentru R(t), crescătoare pentru F(t). În acest caz cele
două funcţii sunt funcţii analitice definite pe intervalul (0, t) cu valori în domeniul [0, 1].
 Fig.7.4
Pe lângă cazul anterior studiat, care presupune evaluarea fiabilităţii de la
momentul t=0, în aplicaţii putem avea şi cazuri în care dorim să studiem problema
fiabilităţii de la un moment t, diferit de cel iniţial. Este cazul în care evaluarea fiabilităţii
nu are loc de la momentul punerii în funcţiune. Dacă se studiază misiunea unui
echipament iniţializată la momentul t de durată x, probabilitatea de defectare poate fi
determinată utilizând relaţia 7.1.
Astfel funcţia de defectabilitate F(t) pentru un interval de timp oarecare x, este
adevărată dacă pentru variabila T ce îndeplineşte condiţia t T t x probabilitatea
F( )=1, care mai poate fi scrisă în mod logic sub forma:

F t, t x P t T t x F t x F t 7.9

Raţionamentul este relativ simplu. Cum la momentu T, F(T)=1, evident că şi

F t x =1, deoarece la sfârsitul intervalului t+x echipamentul este defect. Rezultă că
este adevărată probabilitatea P t T t x 1 F t , t x . Astfel relaţia (7.9) apare
ca o probabilitate totală, care însă nu poate fi adevărată decât dacă F t =0.
Ori, dacă echipamentul este considerat fără reînnoire (prima defectare înseamnă
şi sfârşitul ”vieţii” echipamentului), acesta se poate defecta în intervalul (t, t+x) numai
dacă nu s-a defectat în intervalul (0, t), care se exprimă matematic cu condiţia F t =0.
Rezultă că probabilitatea de defectare F(t, t+x) în intervalul (t, t+x) precum şi
probabilitatea de funcţionare R(t, t+x) sunt probabilităţi condiţionate de buna funcţionare
a echipamentului în intervalul (0, t).
, Pentru introduce matematic această condiţionarea a probabilităţii de defectare,
respectiv de funcţionare în intervalul (t, t+x) de funcţionarea obligatorie a
echipamentului până la momentul t, în relaţia 7.9, funcţia de defectare în acelaşi
interval, se poate scrie sub forma:
 P t T t x F t x F t
F t, t x (7.10)
P T t Rt

Prin similitudine, respecând aceleaşi reguli, funcţia de fiabilitate devine:

P T t x R t x
R t, t x (7.11)
P T t Rt

Dacă probabilitatea P T t este adevarată, atunci P T t 1 . Numai în acest

caz, cele două rapoarte de probabilităţi au sens, deoarece în caz contrar dacă
P T t 0 , cele două funcţii ar fi nedefinite, tinzând spre infinit. Respecând aceiaşi
logică şi acelaşi raţionament, se obţine acelaşi reultat prin raportarea celor două funcţii,
F t x F t şi respectiv, R t x la R t . Prin raportarea celor două probabilităţi,
respectiv funcţiile de defectare şi de fiabilitate se introduce matematic condiţionarea
celor două probabilităţi de buna funcţionare a echipamentului până la momentul t,
deoarece dacă R t =0 cele două relaţii nu mai au sens, tinzând la infinit.
În aplicaţiile practice, nu este suficient să putem estima doar câte entităţi au
trecut în starea de defectare, după intervalul t, ci şi pe cât posibil momentele Ti din
intervalul de analiză când au intervenit.
Pentru a putea estima comportarea locală a populaţiei statistice de entităţi în
vecinătatea unui moment dat t, avînd dimensiunea t a fost introdusă funcţia
densităţii de probabilitate a variabilei aleatoare generalizate t, notată cu f(t) şi definită
ca limita a raportului dintre probabilitatea totală de defectare în intervalul t, t t şi
mărimea acestui interval când aceasta tinde către zero.
Astfel f(t) se calculeză cu relaţia:

F t t Ft dF t
f t lim (7.12)
t 0 t dt

Densitatea de probabilitate f(t) este numită şi lege de repartiţie a timpului de

funcţionare până la defectare a populaţiei de entităţi şi are semnificaţia unei
probabilităţi maxime de defectare în jurul momentului t, indiferent de comportarea
anterioară a entităţilor.
Pentru a descrie pericolul de defectare al unui echipament aflat în bună stare
până la acel moment, în jurul unei valori ale variabilei aleatoare generalizate t a fost
introdus un alt indicator numit rata de defectare, care se notează cu z t sau
definit anterior şi care descrie comportarea locală a populaţiei de entităţi din punct de
vedere al fiabilităţii,.
 Acest indicator, reprezintă probabilitatea condiţionată de defectare în jurul unui
moment dat, condiţionată de buna funcţionare a echipamentului până în acel moment.
Deoarece dimensiunea vecinătăţii tinde la 0, rata de defectare se calculează
ca limită a raportului dintre funcţia de defectabilitate şi numărul de elemente ale mulţimii
statistice aflate în funcţionare în intervalul dat. se obţine astfel relaţia:

F t t Ft f t
z t lim t (7.13)
t 0 Rt t Rt
Un exemplu îl constitue rata mortalităţii din studiile demografice în care populaţia
statistică este populaţia de pe un anumit areal iar funcţia de defectaţie este decesul,
atunci funcţia statistică se defineşte ca probabilitate condiţionată de durata de viată a
fiecărui element al mulţimii de indivizi.
Dacă spre exemplu, se analizează rata de mortalitate a unei populaţii statistice şi
în urma datelor statistice se observă că deşi au existat decese pe tot intervalul de timp,
în acest caz de aplicaţie, apare o vârstă t, la care numărul deceselor pe durta unui an
este maximă. Dacă spre exemplu, cele mai multe decese survin atunci când persoanele
au vârsta de 67 de ani, rezultă că dacă condiţiile de trai şi de viaţă nu se schimbă, cele
mai multe persoane vor deceda în vecinătatea acestei vârste. În acest exemplu,
momentul calendaristi t=0, este data naşterii iar decesul este momentul t.

Dacă în relaţia 7.13, se înlocuieşte funcţia densităţii de probabilitate f(t) din

relaţia 7.12 cu:
dF t d[1 R t ] dR t
f (t )
dt dt dt
se obţine:

1 dR t
zt λ t (7.14)
Rt dt

iar prin integrarea ecuaţiei diferenţiale 7.14 în condiţia iniţială R(0)=1 rezultă:

şi F(t)=1-R(t) (7.15)

Relaţia 7.15, confirmă relaţia 7.8 obţinută anterior.

În afara indicatorilor prezentaţi, fiabilitatea unui echipament poate mai poate fi
descrisă şi prin caracteristicile numerice ale variabilei aleatoare care a stat la baza
caracterizării acestuia şi anume timpul de funcţionare până la defectare T. Aceste
caracteristici sunt: media timpului de bună funcţionare m, abaterea medie pătratică,
dispersia şi cuantila timpului de funcţionare.
 Media timpului de bună funcţionare se noteză cuz m si se defineşte
matematic cu relaţia:

m t f t dt , t 0, (7.9 16)
0

sau:

m R t dt (7.10 17)
0

În lucrările de specialitate se folosesc diferite variante de definire a acestui indicator

pornind de la caracteristicile componentelor precum şi de tipul de analiză realizat:
 MTBF – Mean Time Between Failures (media timpului de funcţionare între
defectări);
 MTTF – Mean Time To Failures (media timpului de funcţionare până la defectare,
pentru echipamente fără reînnoire);
 MTTFF – Mean Time To First Failures (media timpului de funcţionare până la prima
defectare).

Abaterea medie pătratică Δ şi dispersia timpului de funcţionare σ se definesc

matematic cu relaţiile următoare:

0
t m 2 f t dt (7. 18) 11

Mărimile Δ şi σ caracterizează gradul de uniformitate al performanţelor

individuale ale unor echipamente de acelaşi tip din punct de vedere al fiabilităţii,
respectiv gradul de similitudine al produselor realizate de acelaşi producător, după
acelaşi proiect şi tehnologie având aceiaşi destinaţie. Aceşti indicatori diminuează
erorile valorilor reale ale indicatorilor de fiabilitate. Cei doi indicatori pot fi consideraţi ca
indicatori de calitate a procesului de fabricaţie. Astfel, dacă procesul tehnologic de
realizare a echipamentelor este bine controlat, valorile indicatorilor Δ şi σ vor fi mici.
Creşterea valorilor indicatorilor Δ şi σ, determinaţi după anumite intervale de timp
pe parcursul derulării procesului de fabricaţie reprezintă un indiciu în evaluarea gradului
de uzură a liniei de fabricaţie. Dacă aceste valori sunt suficient de mari ne putem da
seama atunci când spre exemplu avem un lagăr cu doi rulmenţi identici şi care au
funcţionat în condiţii identice unul necesită înlocuire iar celălalt nu prezină uzură care să
necesite înlocuirea.
 Un alt indicator, independent de timp, este cuantila timpului de funcţionare t ,
definită ca rădăcină a ecuaţiei:
Ft (7.12 19)

Relaţia 7.19 ne ajută să stabilim valoarea variabilei generalizate aleatoare t ,

pentru care proporţia de echipamente aflate în starea de defecte dintr-un lot (populaţie),
nu depăşeşte valoarea prestabilită a numărului defectaţiilor α. Valoarea numerică a lui α
se poate stabili după criterii economice, de siguranţă, de optimizare în exploatare, etc.
având o aplicabilitate practică deosebită. Cuantila timpului de funcţionare t mai poate
fi interpretat ca un timp de garanţie, pentru care, în condiţile date, este rentabil să
realizăm asigurarea unui produs, ca producător, respectiv să estimăm momentul în care
vom avea acel procent de defectabilitate α cunoscut de utilizatorul acelor entităţi
tehnice.
În proiectare, cuantila timpului de funcţionare t , poate fi stabilită ca durata de
uzură morală, utilă în evaluarea fiabilităţii elementelor componente. Astfel dacă uzura
morală a unui produs se stabileşte la un număr de ani, kilometrii, număr de ciluri etc.,
atunci fiabilitatea unei componente poate fi un submultiplu al t sau să nu depăşească
cu mult această valoare. Exemplu, dacă t este de 5 ani, nu vom utiliza o componentă
cu fiabilitatea de 4 ani, mult mai rentabil fiind una cu fiabilitatea de 2,7 sau 3 ani. Dacă
pentru acelaşi t avem componente similare cu fiabilitatea de 5, 6 sau 8 ani, evident se
va opta pentru varianta cu fiabilitatea de 6 ani, pentru a fi siguri de o acoperire
suplimentară cu un an pentru a fi convinşi ca mărind durata de exploatare cu până la un
an nu va trebuii să inlocuim sau reparăm acea componentă.

7.7 FIABILITATEA SISTEMELOR MECANICE

7.7.1. Aspecte particulare ale fiabilităţii sistemelor [12, 15, 16, 17, 19, 22]

Produsele industriale, echipamentele mecanice, dispozitivele, organele de maşini

etc. pot fi considerate ca unităţi elementare, având funcţionare autonomă, în agregate
sau instalaţii complexe.
Instalaţiile sau liniile tehnologice de fabricaţie ale industriei chimice, de exemplu,
sunt alcătuite din utilaje în care au loc operaţii fizice şi/sau procese chimice, alături de
care se află utilaje auxiliare, utilajele fiind legate între ele prin conducte sau prin alte
mijloace de transport de pulberi sau de solide granulare ori fluide compresibile sau
incompresibile. Aceste instalaţii constituie sisteme, adică reprezintă un număr de
elemente active, interconectate între ele, care pot fi considerate ca un întreg structural.
 Interconexiunile reciproce sunt cele care deosebesc sistemul de un simplu
conglomerat de elemente. Pentru fiecare caz dat, legăturile depind în întregime de
scopul în vederea căruia se realizează sistemul. În analizele de fiabilitate, se consideră
numai legăturile esenţiale, cele care interesează sub aspectul rolului şi funcţiilor
necesare.
Pentru studierea şi evaluarea sistemele tehnice din punct de vedere al
problematicii fiabilităţii, este necesară reprezentarea cât mai simplă şi cât mai sugestivă
a componentelor şi a modului de interconectare, folosind diverse moduri de simbolizare
a componentelor, cel mai adesea asemănătoare cu simbolurile specifice domeniului de
care aparţine instalaţia respectivă. Atunci când sunt realizate aceste scheme pot fi
folosite întocmai. Pentru o mai facilă aplicare a teoriilor din calculul de fiabilitate, pe
baza acestor scheme se întocmesc schene bloc în care componentele sunt identificate
prin numere, generalizând astfel metodologia. Pentru exemplificare, în figura 7.5, se
prezintă o parte a sistemului de ungerea a unui motor termic utilizat în domeniul naval.
În figura 7.5,a este redată schema hidrauluică a instalaţiei de ungere, a
motorului, în varianta simplificată, iar în figura 7.5 b, – schema hidraulică a instalaţiei de
ungere perfecţionată, la care se mai introduce în cirduit un serar hirauluic identic cu
primul şi cuplat cu cel iniţial urmat de încă un filtru similar cu primul. Conform
reprezentării, aceste două componente sunt legste în paralel cu cele ale circuitului
iniţial. Acestă soluţie măreşte foarte mult fiabilitatea funcţionarea şi siguranţa instalaţiei,
deoarece atunci cînd elementul filtrant (cartuşul) cuplat se opturează datorită
impurităţilor, un senzor sesizează diferenţa mare de presiune dintre intrarea şi ieşire din
filtru, declanşând un semnal de avarie. Atunci personalul aflat în cart, acţionează
sertăraşul dublu, cuplând filtrul de rezervă şi suspendând filtrul opturat. La motoarele
mai noi, prevăzute cu sisteme perfecţionate de automatizare, odată cu declanşarea
semnalului de avarie sistemul acţionează în mod automat sertăraşul hidrauluic, îar
personalul din cart noteză operaţia în vederea schimbării ulterioare a cartuşului filtrant.
Datorită acestei funcţii suplimentare sistemul (circuitul) poartă numele de sistem (circuit)
redundant.
Conform STAS 8174/1-77, redundanţa este calitatea unui sistem tehnic de a
oferi un circuit de rezervă, astfel încât sistemul să poată să realizeze funcţia în anumite
condiţii date, cu menţinerea totală sau parţială a condiţiilor de funcţionare iniţiale. În
acesr caz, circuitul este redundant cu repunerea în parametrii iniţiali ai instalaţiei,
deoarece, pe noul circuit parametrii funcţionali sunt identici.
Datorită efectelor deosebit de grave ale opturării circuitului de ungere de către
cartuşul îmbâcsit cu impurităţi, ce are ca urmare lipsa lubifiantului din instalaţie, urmată,
dacă nu este oprit motorul, de griparea completă a motorului, marea majoritate a
cartuşelor filtrante sunt prevăzute din proiectare cu o supapă de siguranţă care atunci
când presiunea uleiului creşte, datorită rezistenţei hidraulice din ce în ce mai mare
introdusă de cartuşul îmbâcsit şi depăşeşte o anumită valoare, ea se deschide automat
permiţând uleiului nefiltrat să ajungă în rama de ungere şi să refacă doar parţial funcţia
de ungere.
Efectele negative prin refacerea parţială a funcţiei, de ungere, deoarece uleiul
ajunge nefiltrat în motor, sunt incomparabil mai mici decât griparea sau colapsul
motorului. Chiar dacă aparent redundanţa unor echipamente pare costisitoare,
avantalele sunt incontestabile. Astfel, la bordul navelor pentru evitarea lipsei parţiale
sau totale de curent electric pentru un necesar de două sau trei diesel generatoare
(DG), se vor instala suplimentar unul sau două diesel generatoare de rezervă, care sunt
puse în funcţiune dacă unul dintre cele aflate în funcţiune se defectează. De asemenea
multe instalaţii vitale de la bordul navelor (instalaţii de balastare, instalaţiile de stins
incendii, etc.) sunt prevăzute cu unul sau mai multe circuite de rezervă.
În fig.7.5 c, este prezentată schema bloc corespunzătoare variantei perfecţionate
b. Din compararea celor două reprezentări, b şi c, se poate constata că diagrama bloc
este simplificată prin înlocuirea componentelor instalaţie hidraulice cu simboluri unitare,
sub forma unor dreptunghiuri, această soluţie conferind o mare generalitate în
evaluarea ulterioară a fiabilităţii. Astfel în locul celor 7 componente ale instalaţiei
hidraulice, putem avea o schemă a unei instalaţii electrice, în care componentele sunt
cu totul altele dar interconectate similar. Relaţiile de calcul sunt aceleaşi, diferenţa fiind
dată de valorile diferite ale parametrilor de fiabilitate utilizaţi.
În continuare, se vor prezenta metode de evaluare a fiabilităţii sistemului şi de
construire a arborelui (structurii logice a apariţiei şi efectele unei defectări) de defectări,
pornind de la schema bloc.
Se constată că schema bloc din figura 7.1, b este alcătuită dintr-o succesiune de
tronsoane legate să funcţioneze succesiv, numită legare sau conectare în serie.
Dispunerea în paralel a unor componente identice, măsură ce se ia la
proiectarea sistemului pentru asigurarea redundanţei în vederea sporirii fiabilităţii şi
siguranţei în exploatare este caracteristică instalaţiilor tehnologice, datorită avantajelor
incontestabile. Astfel, pe lângă evitarea colapsului instalaţiei, repunerea în parametrii se
face fără oprirea instalaţiei operaţie care implică costuri deosebit de mari. De
asemenea, dispunerea în paralel a unor componente permite diversificarea funcţiilor
unui echipament, prin folosirea unor tronsoane comune diversificarea prin circuite
dispuse în paralel a funcţiei finale.
Problema care se pune este de a stabili, pe cale analitică, funcţia de fiabilitate a
unui sistem, înţeles ca un complex de unităţi sau componente, ale căror parametrii de
fiabilitate sunt cunoscuţi.
Cu excepţia unor aplicaţii care prin specificul lor stabilesc anumite funcţii de
interdependenţă a modului de funcţionare, în majoritatea aplicaţiilor sistemele tehnice
se admite că unităţile ce-l alcătuiesc sunt independente, iar ieşirea sau intrarea în
funcţiune a unei unităţi nu influenţează celelalte unităţi.
 Studiul fiabilităţii unui sistem presupune mai întâi o analiză a “structurii”
sistemului şi funcţiile acestuia, prin care se stabileşte dependenţa stării de funcţionare a
acestuia de starea de funcţie sau defect a elementelor componente, fiind necesară
cunoaşterea parametrilor de fiabilitate specifici.
Funcţie de ipotezele impuse asupra modului de funcţionare şi de condiţiile
impuse din punct de vedere a exploatării, sistemele tehnice pot fi proiectate ca sisteme
reparabile sau mentenabile, respectiv nereparabile sau nementenabile. Studiul fiabilităţii
sistemelor presupune acceptarea următoarele ipoteze:
a) echipamentul considerat nu poate fi la un moment dat, decât în unul din
următoarele două stări: funcţionare sau defect;
b) echipamentul poate fi descompus în k elemente componente (sau blocuri),
numerotate de la 1 la k, astfel încât, la un moment dat, funcţie de starea stare
bună sau defect a fiecărui component să poată fi stabilită starea echipamentului
(bun sau defect) funcţie de starea în care se află fiecare dintre componente;
c) fiecare component al sistemului are o durată de funcţionare Ti specifică, fiind
în stare de funcţionare A în intervalul (0, Ti) şi în stare defectă după momentul Ti;
d) variabilele aleatoare Ti (i = 1, 2, ... k) sunt independente. Această ultimă
ipoteză este greu de verificat practic. Această ipoteză poate fi ajustată funcţie de
particularităţile sistemului. Dacă se consideră sistemul de direcţie şi suspensie
faţă a unui automobil, este ştiut că apariţia unui anumit joc în una dintre
componentele sistemului (bucşă elastică, pivot, etc.) accelerează defectarea
celorlalte componente ase sistemului, dacă înlocuirea sa este amânată. Funcţie
de modul de interconectare a componentelor, sistemele sau echipamentele pot fi
cu componente dispuse sau legate în serie, în paralel şi cu înterconectare mixtă,
respectiv cu structură combinată.

7.7.2 FUNCŢIA DE STRUCTURĂ A SISTEMELOR

În cazul sistemelor cu compoziţie unică numite unicompozante, formate dintr-un

singur element, defectarea elementului conduce, desigur, la defectarea sistemului. Nu
acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul sistemelor formate din mai multe elemente numite
multicompozante.
În acest caz, stările de pană sau de funcţionare ale sistemului trebuie definite
precis, funcţie de stările de pană sau funcţionare ale elementelor care îl compun.
Dependenţa funcţională dintre stările elementelor componente ale sistemului şi
stările sistemului se face prin funcţia de structură a sistemului. Aceste funcţii se
implementează cu ajutorul unor relaţii ale algebrei Booleene.
 Considerţnd un sistem multicompozant cu k elemente ei, ce constitue populaţia
statistică de studiu, evident funcţia de fiabilitate a sistemului depinde de fiecare
component.
În acest caz, fiabilitatea sistemului notată cu Rs, este o funcţie dependentă de
mulţimea de elemente ei numită în sens general şi populaţie statistică, respectiv
. În aplicaţie, pentru fiecare element sau componentă ei se
poate defini o variabilă generalizată de stare, ca o funcţie probabilistică, , care la
momentul t, ia valorile 0 sau 1, după convenţia următoare:

7.20

Fiind o funcţie probabilistică, rezultă că funcţia de fiabilitate Ri a elementului

este dată de probabilitatea ca valoarea variabilei să fie 1, respectiv:

7.21

care se traduce că elementul ei este în funcţiune dacă, variabila sa de stare

generalizată ca funcţie probabilistică este 1. Evenimentul contrar,
nonfiabililatea sau defectarea elementului i este descris cu funcţia de defectabilitate
sau disfuncţionalitate :

7.22

Pentru a exemplifica legătura logică dintre starea de funcţionare sau

nefuncţionare a elementelor unui sistem şi starea de funcţionare sau nefuncţionare a
sistemului se consideră sistemul de frânare al unui autovehicul, compus din
subsistemul de frânare faţă şi din subsistemul de frânare spate. Dacă se are în
vedere ipoteza iniţială că disfuncţia unui element nu influenţează starea celuilalt
echipament, este logic că atunci când subsistemul de frânare faţă se defectează,
autovehiculul poate totuşi frâna cu roţile de pe puntea spate. Evident, atunci când
subsistemul de frânare spate se defectează, autovehiculul poate totuşi frâna cu roţile
de pe puntea faţă.

Dacă se defectează simultan ambele subsisteme de frânare (faţă-spate), este

clar că autovehiculul nu poate frâna şi sistemul de frânare a autovehiculului - este în
pană.
Notând cu variabila de stare a subsistemului de frînare faţă şi cu variabila
de stare a subsistemului de frânare spate, în tabelul 7.1 se prezintă matematic
expunerea logică de mai sus. Considerând toate variantele valorilor pe care le pot lua
cele două variabilele de stare şi atunci pot fi calculate valorile rezultate ale
variabilei de stare a sistemului de frânare al autovehiculului considerat.
 Tabelul 7.1. Valori ale variabilelor de stare pentru sistemul de frînare al unui
autovehicul
Variabila de stare a Variabila de stare a Variabila de stare a
subsistemului de frânare subsistemului de frânare echipamentului
faţă - spate -
0 1 0
0 0 1
1 1 1
1 0 1

Pe baza valorilor din tabelul 7.1 se poate defini pe baza logicii matematice,
fară a fi demonstrată, relaţia de calcul a valorilor funcţiei de stare a sistemului de
frânare , funcţie de starea celor două componente cu o relaţie de forma:

(7.23) 6

care verifică datele din tabelul 7.1.

Pentru cazul general al sistemelor tehnice, funcţia de structură depinde de

modul de conectare a elementelor componente în sistemul tehnic respectiv. Pornind
de la posibilităţile de interconectare a componentelor sistemelor se poate face
următoarea clasificare:

• sisteme cu structură elementară, când toate componentele sistemului

au acelaşi tip de conectare, care pot fi de două tipuri:

- sisteme cu structură serie;

- sisteme cu structură paralel;

• sisteme cu structură complexă, sunt sistemele în care componentele

pot fi şi cu conectare în serie şi în paralel, sau cu interconectări complexe
conform funcţiilor necesare a fi realizate de sistemele respective.
După modul de concepere şi realizare a sistemelor tehnice acestea se pot
clasifica în două mari grupe:
Sisteme decompozabile, care pot fi descompuse în subsisteme
funcţionale;
Sisteme nedecompozabile, a căror concepţie nu permite descompunerea
lor în subsisteme.
Structura unui sistem, funcţie de domeniul de aplicare, se poate reda, din punct
de vedere funcţional prin schema funcţională, care poate fi schema cinematică,
electrică, hidraulică, etc..
 Pentru studiul parametrilor de fiabilitate pe baza schemei de funcţionare a
echipamentului se poate realiza schema bloc a sistemului. Schema bloc a sistemului
este mult mai generală şi mai comod de utilzat, deoarece în evaluarea fiabilităţii ne
interesează doar caracteristicile de fiabilitate a componentelor şi modul de
interconectare şi nu caracteristicile funcţionale ale lor. Astfel putem avea aceiaşi
schemă bloc si pentru o instalaţie electrică, hidraulică, cinematică, etc..
În figura 7.5 a se prezintă schema funcţională a unei părţi a circuitului hidraulic
de ungere a unui motor, la care componentele hidraulice sunt reprezentate prin
simboluri specifice.

Fig.7.5
El se compune din pompa de ungere 1, un sertar hidraulic pentru închiderea şi
deschiderea circuitului hidraulic 2, filtrul 3, radiatorul de râcire a uleiului 4 şi supapa de
reţinere a uleiului în rampă 5, care împiedică scurgerea liberă a uleiului din rampă când
motorul se opreşte, evitând scurgerea gravitaţională a uleiului din rampă şi uzura
accentuată la pornire a lagărelor datorită lipsei filmului de lubrifiant până la momentul în
care pompa reuşeşte să împingă lubrifiantul necesar.
În vederea analizei, sistemele sunt divizate în subsisteme, sub-subsisteme,
blocuri şi elemente componente, care reprezintă unităţi funcţionale sau constructive, ai
căror indicatori de fiabilitate se cunosc sau se determină relativ uşor. Această
descompunere nu este unică şi ea depinde de modul de analiză a fiabilităţii sistemului,
de informaţiile de care se dispune cu privire la părţile componente ale sistemului sau la
parametrii lor de fiabilitate.
Schema funcţională, ne ajută să realizăm modurile de interconectare a
componentelor echipamentului respectiv pentru ca acesta să realizeze funcţiile pe care
trebuie să le realizeze sistemul tehnic respectiv. Ulterior pe baza schemei funcţionale,
este realizată schema bloc a sistemului (fig.7.2 c), care sumplifică transpunerea
matematică a legilor de evaluare a fiabilităţii.
Starea de funcţionare sau de defectare a elementelor componente ale sistemului
pot fi caracterizate fie prin funcţia de fiabilitate , care are valoarea 1, pentru
elementul aflat în stare de funcţionare şi 0 pentru starea de defectare, sau prin funcţia
de defectabilitate sau de nefuncţionare . Similar şi sistemele pot fi la
rândul lor caracterizate, prin probabilitatea de funcţionare a sistemului sau prin
probabilitatea de nefuncţionare a sistemului .
Pe baza schemei bloc se poate reda în mod univoc relaţia dintre funcţiile de
fiabilitate respectiv de defectabilitate ale sistemului şi funcţiile de fiabilitate
respectiv , a fiecărui element component al i. Aceasta constituie problema
fundamentală a studiului fiabilităţii sistemelor.

7.7.3 SISTEME CU STRUCTURĂ SERIE

Un sistem se consideră cu structură serie dacă defectarea sau pana unui

element determină defectarea sau pana întregului sistem.

Fig. 7.6

În cazul sistemelor cu structură serie componentele sunt conectate succesiv (fig.

7.6). în acest caz, având în vedere că starea fiecarei componente i este dată de
variabilele de stare , ce poate avea valorile 0 sau 1, sistemul va fi în funcţiune atât
timp cât va rămâne în funcţiune elementul cel mai slab sau cu fiabilitatea cea mai
redusă. Prin urmare variabila de stare a echipamentului numită şi funcţia de structură
a sistemului în mod logic va fi:

, 7.24
care mai poate fi scrisă matematic sub forma:

7.25

Este evident ca dacă cel puţin una din variabilele de stare are valoarea 0,
atunci variabila de stare a sistemului va fi nulă, ce indică disfuncţia sa.
Sistemul cu structură serie reprezintă dualul sistemului cu structură paralelă,
care va fi prezentat mai târziu.
Prin definiţie sistemul dual reprezintă sistemul care conţine evenimentele
complementare sistemului original sau pentru care funcţia de structură are forma:

7.26

Avînd în vedere relaţia (7.21), conform căreia fiabilitatea sistemului reprezintă

probabilitatea ca variabila de stare a sistemului să ia valoarea 1 şi relaţia (7.2),
potrivit căreia fiabilitatea unui element reprezintă probabilitatea ca variabila de stare a
elementului să ia valoarea 1, pe baza relaţiei (7.25) se poate scrie funcţia de
fiabilitate a unui sistem cu elementele legate în serie , sub forma:

7.29

Sau,

. 7.30

în care reprezintă fiabilitatea elementului al sistemului.

Din analiza relaţiei (7.11) se desprinde concluzia că fiabilitatea sistemului cu
structură serie scade pe măsura creşterii numărului de elemente ale sistemului. În
figura 7.6 se prezintă variaţia fiabilităţii sistemului pentru 2, 3 şi 4 elemente conectate în
serie, comparativ cu fiabilitatea unui singur element.
Fiabilităţiie elementelor din relaţia (7.30) au valori fixe. Atunci când fiabilitatea
unui element depinde de timp, atunci aceasta trebuie explicitată prin densitatea de
probabilitate a timpului de funcţionare .
 Fig.7.6 Fiabilitatea sistemelor cu elemente cu conectare în serie

La analiza sistemelor o simplificare importantă se obţine dacă se consideră că

densităţile timpilor de funcţionare ale elementelor sunt exponenţiale. În această
situaţie elementele sistemului prezintă rate de defectare constante, iar fiabilitatea
elementului i se exprimă cu relaţia:

7.31

iar media timpului de funcţionare sau media timpului de bună funcţionare - MTBF:

7.32
în care reprezintă rata de defectare a elementului .
Fiabilitatea sistemului cu elemente conectate în serie, avînd rate de defectare
constante, la un moment t are expresia:

7.33

iar media timpului de funcţionare a sistemului va avea expresia:

7. 34
în care:

(7. 35)

reprezintă rata de defectare a sistemului cu elemente conectate în serie şi are valoare

constantă.
În cazul în care ratele de defectare ale celor n elemente ale sistemului sunt
egale, , atunci valoarea medie a timpului de funcţionare
a sistemului va fi:

(7.36) 17

Ca şi fiabilitatea, media timpului de funcţionare a sistemului cu elemente

conectate în serie scade pe măsura creşiterii numărului de elemente.
Densitatea de probabilitate a timpului de funcţionare a sistemului, care este o
funcţie de timp, se poate determina cu relaţia:

(7.37) 18

Exemplul 7.1.

Se consideră un echipament format din 3 elemente (fig. 7,5), conectate în serie,

avînd următoarele rate de defectare:

;
Fig. 7.7. Echipament cu structură
serie de 3 elemente
.

Să se determine:

1. Rata de defectare a sistemului;

2. Fiabilitatea echipamentului la 100, 2000 şi 10000 de ore de funcţionare;
3. Media timpului de funcţionare a sistemului;
4. Câte echipamente se vor mai afla în funcţiune dupa 100, 2000, respectiv
10000 ore de funcţionare, dintr-un lot de 500 echipamente identice.
 Rezolvare:

1. În ceea ce priveşte precizarea ratei de defectare a unui element se pot

utiliza, funcţie de unităţile de măsură diverse forme, respectiv:

defectări/milion de ore de funcţionare sau având ca

sens că la un milion de ore de funcţionare (în calculul de oboseală a materialelor
este considerată valoarea limită de ore sau cicluri de la care se poate considera
fiabil un produs) se vor înregistra 6,5 defectări, sau pentru raportarea numărului
de defectări la durata de o oră, d/h sau, exprimarea în procente a
defectărilor la 1000 de ore de funcţionare, d/1000h.

Conform relaţiei (7.35), rata de defectare a echipamentului cu 3 elemente

conectate în serie are valoarea:

Pentru a interpreta acest rezultat, el mai poate fi exprimat şi cu alte unităţi de

măsură, cum ar fi:

Conform relaţiei (7.33), fiabilitatea echipamentului cu trei elemente conectate în

serie, pentru cele trei durate a misiunii lor, are valoarile:

2. Media timpului de funcţionare a sistemului cu structură serie de 3

elemente, pentru cele trei intervale de timp de funcţionare conform relaţiei (7.15), va
avea valoarea unică:
 Această valoare a mediei timpului de funcţionare că sistemele cu structură serie
de 3 elemente, având parametrii indicaţi mai sus, funcţionând în condiţii identice, dupa
3610 h, încep să cedeze.

3. Pentru a determina câte sisteme se vor mai afla în funcţiune dupa cele
trei intervale de timp, pentru lotul de 500 sisteme identice, cunoscând valorile funcţiei
de fiabilitate determinate mai sus se pleacă de la expresia statistică a fiabilităţii:

din care rezultă:

sisteme active,
aproximativ 2 sisteme defecte;

sisteme active,
aproximativ 27 sisteme defecte;

sisteme active
aproximativ121 sisteme defecte;

Exemplul 7.2

Se consideră un system cu structură serie, format din 2 elemente (fig. 7.7),

având fiabilităţile următoare:

Care este fiabilitatea sistemului la 10000 Fig. 7.7. Sistem cu structură serie de
ore de funcţionare? 2 elemente

Rezolvare:

Fiabilităţile elementelor sistemului pot fi scrise şi sub forma:

 ;
;

Expresia ratei de defectare a unui element, considerând că densitatea de

probabilitate a timpului de funcţionare urmează o repartiţie exponenţială, are forma:

Cum: prin integrare se obţine :

Aplicând relaţia pentru cele două componente înseriate se obţine:

Fiabilitatea sistemului cu două elemente conectate în serie la 100 de ore de

funcţionare are valoarea:

Exemplul 7.3

Lanţul de distribuţie a unui motor termic este realizat cu i=100 de perechi de

eclise identice nituite care la un moment t funcţia de fiabilitate Ri(t)=0.985. Eclisele de
închidere a lanţului (lanţul nu este livrat continuu, pentru că, din motive constructive, la
montaj, lanţul este trecut peste roţile de lanţ şi apoi se închide cu zaua de închidere) au
R101 (t) =0.95. Se cere să se calculeze funcţia de fiabilitate a lanţului în două variante:
a- Lanţul este prevăzut cu o pereche de eclise de închidere, pentru montaj;
b- Lanţul este continuu (fără perechea de eclise de închidere, pentru montaj);
c- Presupunem că lanţul ar fi prevăzut cu 2 perechi de eclise de închidere,
pentru montaj;

Rezolvare:
a) Datorită construcţiei, eclisele se leagă succesiv unele de altele. Rezultă că avem
cazul a 100 de componente identice la care se adaugă perechea de eclise ce închid
lanţul. Conform relaţiei 7.33

b) Pentru lanţul fabricat închis, vom avea tot 101 perechi de eclise dar cu aceiaşi
fiabilitate. Rezultă:

c) În cazul lanţului cu 2 perechi de zale de îmbinare, vom avea:

Exerciţiu: Să se rezolve aceiaşi problemă în cazul în care lanţul are 150 de zale.

7.7.4 SISTEME CU STRUCTURĂ PARALELĂ

Un sistem se consideră cu structură paralelă

dacă funcţionarea a el puţin unuia dintre
elementele sale asigură a funcţionarea întregului
sistem. În mod contrar, sistemul va fi declarat în
pană dacă toate elementele sale vor fi declarate în
pană.
Sistemele cu structură paralelă se vor afla în
funcţiune atât timp cât se va afla în funcţiune
elementul cel mai bun din punct de vedere a
fiabilităţii. Pentru realizarea acestei condiţii de
funcţionare din punct de vedere matematic constă Fig. 7.8. Sistem cu structură
în impunerea condiţiei ca funcţia de structură a paralelă
sistemului cu structură paralelă (fig.7.8) să
îndeplinească condiţia:

. 7.19

care arată că dacă există cel puţin o componentă i pentru care atunci variabila
de structură , ce confirmă că sistemul va funcţiona. Probabilitatea ca sistemul
să fie în pană se exprimă prin produsul probabilităţilor ca fiecare element sa fie în pană,
şi anume:

7.20

sau, scrisă cu ajutorul funcţiei de fiabilitate pentru sistemul cu componentele legate în

paralel sub forma:

, 7.21

din care se poate explicita:

7.22

Admiţând acelaşi nivel de fiabilitate pentru toate elementele componente, ,

rezultă fiabilitatea sistemului sub forma:

. 7.23

Sistemul cu structură paralelă reprezintă sistemul dual sistemului cu structură

serie, respectiv:

7.24

Aşa cum rezultă din relaţia (7.22), fiabilitatea sistemului cu structură paralelă
creşte pe măsura creşterii numărului i de elemente componente ale sistemului (fig. 7.8).
În cazul particular al sistemului cu elementele conectate în paralel având ratele
de defectare constante, relaţia fiabilitatea are expresia:

7.25

Dacă presupunem că din cele n componente un număr k dintre ele au

iar restul de n-k componente au , atunci:

7.25‟

Media timpului de funcţionare a sistemului pentru cazul general va fi:

 7.26

iar pentru cazul în care avem două tipuri de componente k cu şi n – k cu media

timpului de funcţionare devine:

7.26‟

relaţie care simplifică calculul în cazul sistemelor cu conectare în paralel în care avem
grupe de componente cu aceiaşi rată de defectare .

Fig.7.9 Fiabilitatea sistemelor cu conectare în paralel

Rezolvarea ecuaţiei (7.26) este o problemă dificilă. De aceea se încearcă

rezolvarea ei pentru sisteme mai mici.

Pentru un sistem cu 2 elemente conectate în paralel, media timpului de

funcţionare are expresia următoare:

7.27

iar pentru un sistem cu 3 elemente conectate în paralel, media timpului de funcţionare

are forma urmatoare:
 7.28

În cazul în care toate componentele sistemului din fig.7.8 sunt identice,

, valoarea medie a timpului de funcţionare a unui sistem cu
elemente va fi:

7.29

Similar cu fiablitatea, media timpului de funcţionare a sistemului cu elemente

conectate în paralel creşte pe măsura creşterii numărului de elemente şi diferă de
media timpului de funcţionare pentru sistemul cu elemente conectate în serie.
În figura 7.10 se prezintă variaţia mediei timpului de funcţionare pentru un sistem
format din elemente, având rata de defectare constantă (ceea ce
corespunde unei valori a fiabilităţii ), la o oră de funcţionare, în concordanţă
deplină cu dezvoltarea tehnicii actuale), conectate în serie şi respectiv paralel.

Rata de defectare a sistemelor se poate determina pornind de la relaţia de

dependenţă dintre funcţia densităţii de probabilitate şi funcţia de fiabilitate şi
anume:

, 7.30
sau:

. 7.31

Densitatea de probabilitate a timpului de funcţionare a sistemului va avea

următoarea expresie:

. 7.32

Particularizând relaţia (7.32), se obţine pentru sistemul paralel cu două

elemente:

7.33

Prin înlocuirea relaţiei (7.33), din relaţia (7.31) se deduce:

7.34

iar dacă ratele de defectare ale celor doua elemente sunt egale, :

. 7.35

Ca densitatea de probabilitate a timpului de funcţionare, rata de defectare a

sistemului este o funcţie de timp.

Exemplul 7.7.

Se consideră elementele sistemului din

exemplul 7.1, conectate, de această dată, în

Fig.7.10. Sistem cu structură paralel

de 3 elemente
paralel (fig.7.10). Ratele de defectare al celor trei elemente au valorile:

d/h;

d/h;

d/h;

Să se determine:
1. Fiabilitatea sistemului la 100, 2000 şi 10000 de ore de funcţionare;
2. Media timpului de funcţionare a sistemului;
3. Câte sisteme sau echipamente se vor mai afla în funcţiune dupa 100,
2000, respectiv 10000 ore de funcţionare, dintr-un lot de 500 echipamente identice.

Rezolvare:
1. Fiabilitatea sistemului cu trei elemente conectate în paralel are expresia:

iar la 100 de ore de funcţionare va fi:

Din relaţile de mai sus, se desprinde concluzia că pentru sistemul cu elemente

conectate în paralel fiabilitatea are valoarea pană la cea de a 12
zecimală avem cifra 9, infinit mai mare decât cea a sistemului cu elementele conectate
în serie prezentat în exemplul 7.1, pentru care fiabilitatea avea valoarea ,
respectiv pentru celelalte două misiuni, cu timpii daţi. Cu toate acestea
magnitudinea ordinului de mărime al fiabilităţii nu conferă o imagine prea sugestivă
asupra sistemului. De aceea, se determină şi media timpului de funcţionare a
sistemului, parametru care este mai edificator în ceea ce priveşte compararea
sistemelor între ele.

2. Media timpului de funcţionare a sistemului, conform relaţiei (7.28) are valoarea:

 Comparativ cu media timpului de funcţionare a sistemului cu elemente conectate
în serie, m= ore, media timpului de funcţionare a sistemului cu elemente conectate
în paralel este de asemenea considerabil mai mare, respectiv m= ore.
3. Pentru a afla câte sisteme sau echipamente se vor mai afla în funcţiune dupa
100, 2000, respectiv 10000 ore de funcţionare, dintr-un lot de 500 echipamente
identice, se va utiliza relaţia:

din care rezultă:

sisteme active, aproximativ 0 sisteme defecte;

sisteme active,
aproximativ 0 sisteme defecte;

sisteme
active aproximativ 0 sisteme defecte;

Diferenţele între cele două tipuri de conexiuni a aceloraşi echipamente este

deosebit de mare
 Exemplul 7.4.

Se consideră un sistem cu structură paralel,

format din 2 elemente (fig 7.11) având ratele de
defectare d/h şi d/h. Să
se determine:
1. Fiabilitatea sistemului;
2. Densitatea de probabilitate a timpului de
funcţionare a sistemului;
Fig. 7.11. Sistem cu structură
3. Rata de defectare a sistemului;
paralel de 2 elemente
4. Să se traseze grafic variaţia parametrilor
sistemului;

1. Fiabilitatea sistemului cu structură paralelă,

format din două elemente, luând în considerare relaţia (7.25), are expresia:

2. Densitatea de probabilitate a timpului de funcţionare a sistemului, ţinând

seama de relaţia (7.32), are forma:

3. Rata de defectare a sistemului se determină pe baza relaţiei (7.31) şi

anume:

În vederea trasării grafice, în tabelul 7.2 se prezintă variaţia celor trei parametri ai
sistemului, determinaţi pe baza relaţiilor de mai sus, luând în considerare ratele de
defectare impuse şi o variaţie a misiunii sistemului de la 0...2106 ore.

Tabelul 7.2. Variaţia parametrilor sistemului din figura 7.11

6 6
t fs(t)×10 λs(t)×10

0 1.00000 0.00000 0.00000

2000 0.99985 0.18270 0.18273
4000 0.99943 0.35868 0.35888
6000 0.99874 0.52812 0.52878
 8000 0.99780 0.69121 0.69273
10000 0.99660 0.84814 0.85103
20000 0.98723 1.54647 1.56648
40000 0.95470 2.57392 2.69605
60000 0,90935 7.21832 7.53912
80000 0.85630 7.58296 4.18423
100000 0.79924 7.74600 4.68695
120000 0.74082 7.76631 5.08394
140000 0,68290 7.68798 5.40041
160000 0.62675 7.54382 5.65425
180000 0.57318 7.35803 5.85857
200000 0,52269 7.14831 6,02318
400000 0.19341 1.27042 6.46347
600000 0.07024 0.45371 6,45949
800000 0,02613 0.16442 6,29046
1000000 0.00995 0.06139 6.16802
1500000 0.00093 0.00566 6.03766
2000000 0.00009 0.00054 6.00806

Variaţia celor trei parametri în funcţie de timp se prezintă în figura 7.12.

Fig. 7.12. Variaţia parametrilor , şi în funcţie de timp, pentru un sistem cu două elemente legate
în paralel
 Aşa cum rezultă din figură, fiabilitatea sistemului scade în mod permanent, iar
după ore reducerea este practic nulă. Densitatea de probabilitate a
timpului de funcţionre a sistemului prezintă un maxim în jurul valorii timpului
ore, după care descreşte repede. Rata de defectare a sistemului prezintă o
creştere accentuată la debutul funcţionării sistemului, până la un maxim la valoarea
timpului ore, după care se constată o scădere uşoară, valoarea ratei de
defectare fiind superioară ratei de defectare a elementului 1 al sistemului.

7.7.5 SISTEME CU STRUCTURĂ MIXTĂ

Sistemele cu structură mixtă se compun din subsisteme avînd o structură serie şi

subsisteme având o structură paralel (fig. 7.13). în general, majoritatea sistemelor
prezintă structură mixtă.

Fig. 7.17. Sistem cu structură mixtă

În vederea analizei, sistemele cu structură mixtă se descompun în subsisteme cu

structură elementară, cărora li se poate exprima funcţia de structură. Astfel, sistemul din
figura 7.13 se împarte în subsistemele , şi avînd structură serie, paralel şi
respectiv, serie.

Fiabilitatea celor 3 subsisteme are expresiile:

- pentru subsistemul :

7.36

- pentru subsistemul :

7.37
- pentru subsistemul :

7.38

Ţinând seama de conectarea celor trei subsisteme, fiabilitatea sistemului are

expresia:
7.39

sau, după înlocuirea relaţiilor (7.36)...(7.38), se obţine:

7.40

Exemplul 7.5.
Un sistem de alimentare cu apă se compune dintr-un generator, având rata
de defectare d/h, care antrenează simultan un grup de trei pompe
cu palete, conectate în paralel, având fiecare rata de defectare d/h,
apa ajungând la beneficiar prin intermediul a două valve, conectate în paralel, cu
raţele de defectare d/h fiecare.
1. Să se determine fiabilitatea sistemului, considerînd că densitatea de
probabilitate a timpului de funcţionare urmează o distribuţie exponenţială,
durata misiunii sistemului fiind de 10 4 ore.
2. Să se determine media timpului de funcţionare a sistemului.
Rezolvare:
1. Schema logică de fiabilitate a sistemului este cea din figura 7.14

Fig. 7.14. Sistem cu structură mixtă

În vederea analizei sistemul se descompune în trei subsisteme cu structură

elementară:
- SsG - subsistemul generatorului, format dintr-un singur element,
generatorul;
- SsP - subsistemul pompelor, format din cele trei pompe, conectate în
paralel;
- SSV - subsistemul valvelor, format din două valve, conectate în
paralel.
- Fiabilitatea sistemului are expresia:

sau, după înlocuiri:

Nr. Denumirea produsului Rata de defectare, d/h

crt. max. med. min.
1 Acţionări cu curele 15 3,875 0,142
2 Ajutaje (duze) 2,11 0,15 0,01
3 Ambreiaje cu fricţiune 1,1 0,0325 0,001
4 Ambreiaje electromagnetice 0,93 0,6 0,24
5 Amortizoare circulare 0,057 0,037 0,002
6 Angrenaje 1,79 0,38 0,002
7 Arcuri calibrate 0,42 0,22 0,009
8 Articulaţii pneumatice 1,15 0,04 0,021
9 Articulaţii rotative 9,55 5,7 6,89
10 Articulaţii universale 12,0 2,5 1,12
11 Butelii mici de înaltă presiune 0,14 0,08 0,04
12 Came, clichete, excentrici, 0,004 0,002 0,001
dinţi, braţe
13 Capsule aneroide 6,1 2,237 0,09
14 Carcase protejate contra 0,01 0,006 0,002
prafului
15 Cilindri hidraulici 0,12 0,808 0,005
16 Cleme de fixare 0,0009 0,0005 0,0003
17 Compresoare 3,57 2,4 0,342
18 Conducte de aer (pentru 1 m 2,29 0.2 0,11
lungime)
19 Contoare mecanice - 0,254 -
20 Cronometre mecanice 2,57 0,24 0.04
21 Cuplaje elastice 1,848 0,04 0,027
22 Cuplaje rigide 0,049 0,025 0,001
23 Cuplaje şi articulaţii 2,01 0,03 0,012
hidraulice
24 Cutii de viteze 4,3 0,63 0,051
25 Derivatoare de conducte 4,85 2,9 0,97
26 Diafragme 9,0 7.3 0,1
27 Etanşări pentru mişcările de 1,12 0,7 0,25
rotaţie
28 Etanşări pentru mişcările 0,92 0,3 0,11
rectilinii
29 Filtre mecanice 0,8 0,3 0.045
30 Frâne 8,38 2.1 0,94
31 Furtunuri 3,22 0,2 0,05
32 Garnituri de cauciuc 0,03 0,02 0,01
33 Garnituri de plută 0,077 0,04 0,003

34 Garnituri fenolice 0,07 0,05 0,01

35 Garnituri şaibe 0,015 0,001 0,0005
36 Lagăre cu alunecare 0,42 0,22 0,008
37 Legături hidraulice 2,01 0,03 0,012
38 Legături pneumatice 1,15 0,04 0,021
39 Legături prin articulaţii 4,0 2,4 0,8
40 Legături prin îmbinări 1,96 0,02 0,011
41 Legături prin îndoire
mecanice 1,348 0,687 0,027
42 Legături prin lipire 0,005 0,004 0,001
43 Manometre de uz general 15,0 1,3 0,135
44 Mufe de conducere 3,21 1,64 0,065
45 Mufe pentru cuplarea 0,049 0,025 0,001
46 Orificii cuarborilor
deschidere fixă 2,11 0,15 0,01
47 Orificii cu deschidere 3,71 0,55 0,045
48 Pistoane
variabilă 0,35 0,2 0.08
49 Pneumocilindri 0,013 0,004 0,002
50 Pompe 24,3 13,5 2,7
51 Pompe cu acţionare 45,0 14,0 2,81
52 Pompe cu acţionare
hidraulică 49,0 14,7 6,9
53 Pompe pneumatică
cu pistonaşe axiale 13,0 9,0 6,0
54 Pompe cu vid 16,1 9,0 1,12
55 Răcitoare 7,0 1,67 0,156
56 Racordări hidraulice 2,01 0,03 0,012
57 Racordări pneumatice 1,15 0,04 0,021
58 Regulatoare de debit şi 5,54 2.14 0.7
59 Regulatoare hidraulice
presiune 15,98 3,725 0,89
60 Regulatoare pneumatice 15,98 7,5 3,55
61 Relee de timp pneumatic 6,8 3,5 1,115
62 Rezervoare 3,37 1,05 0,083
63 Robinete cu 4 căi 7,22 4,6 1,81
64 Robinete de admisie 5,33 3,4 1,33
65 Robinete de curgere 15.3 5,7 2,24
66 Robinete de descărcare 19.0 10,8 1,97
67 Robinete de presiune 32.5 5,6 0,112
68 Robinete de reglaj 19.8 8,5 1,68
 69 Robinete de retenţie 10,2 2,3 1,0
70 Robinete sferice 7,7 4,6 1,11
71 Rulmenţi calibraţi 0,02 0,007 0,002 ;
72 Rulmenţi comuni 5,5 0,5 0,02
73 Rulmenţi cu bile de mică 1,72 0,875 0,02
74 Rulmenţi
viteză, seriecuuşoară
role 1 0,5 0,02
75 Sertăraşe distribuitoare 0,112 0,054 0,041
76 Servomotoare hidraulice 7,15 4,3 1,45
77 Servomotoare pneumatice 0,013 0,004 0.002
78 Servovalve 56,0 30,0 16,8
79 Sisteme de mecanisme cu 3,4 6,485 1,1
80 tije Ştifturi
şi pârghii 2,6 1,6 0,65
81 Tahometre mecanice 0,55 0,3 0,25
82 Traductoare de presiune 6,6 3,5 1,7
83 Transmisii cu reducţie 0,36 0,2 0,11
84 Transmisii cu sectoare 1,8 0,9125 0,051
85 Transmisii cu şurub fără
dinţate 0,098 0.05 0,002
86 Transmisii
sfârşitdinţate 0,8 0,2025 0,002

Tabel A2 Elemente electrice

Nr. Denumirea produsului Rata de defectare, d/h

max. med. min.
crt.
1 Acceleratoare 21,4 3,225 0.02
2 Alternatoare 18,82 9,3 0,33
3 Amplificatoare magnetice 0,855 0,085 0,002
4 Aparate electrice de măsură 5,77 0,036 0,005
5 Baterii cu reîncărcare (acumulatoare) 19,29 5,4 0,5
6 Baterii oxid-plumb 12,1 1,1 0.5
7 Baterii uscate 300,0 30,0 10,0
8 Bobine de înaltă frecvenţă 0,05 0.01 0,005
9 Bobine de înaltă tensiune 0,73 0,4 0,07
10 Bobine de inductanţă 2,22 0,18 0,01 1
11 Bobine de şoc ale filtrelor 0,25 0,03 0,012
12 Borne de ieşire de înaltă frecventă 4,22 2,63 1,131
13 Borne de ieşire electrice 0,02 0,045 0.008
14 Butoane 0,11 0,069 0.02
15 Cabluri de legătură (alimentare) 2,2 0,361 0,002
16 Cabluri telefonice interurbane (pentru 15,7 5,5 2,1
17 Cabluri telefonice
10 urbane
km) (pentrul 10 1 100,0 330,0 73,0
18 Cap magnetickm) de înregistrare 0,26 0,18 0,13
19 Circuite integrate liniare 1,3 - -
20 Circuite integrate logice (60% nivel de - 0,1 -
21 Comutatoare cu buton
încredere) 1,0 0,05 0,01
22 Comutatoare microminiaturizate 0,5 0,25 0,09
23 Comutatoare rotative (1 grupă 0,66 0,175 0,009
24 Comutatoare sensibile,
contacte)de gabarit mic 0,124 0,06 0,045
25 Condensatoare ceramice (de înalta 0,29 0,06 0,01 1
26 Condensatoare ceramice variabile
fiabilitate) 0,35 0,14 0,08
27 Condensatoare cu capacitate peste 1000 2,385 0,325 0,1325
V
 28 Condensatoare cu hârtie peste 600V 0,235 0,09 0,0083
29 Condensatoare cu hârtie sub 600 V 0,04 0,025 0,01
30 Condensatoare cu mică (cu fiahilitate 0,076 0,45 0,014
31 Condensatoare cu poliamidă
înaltă) 0,014 0,01 0,006
32 Condensatoare cu tantal 1,934 0,6 0,103
33 Condensatoare electrolitice cu Al 0,513 0,035 0,003
34 Condensatoare policarbonat 0,135 - -
35 Condensatoare poliester (în foi) - 0,002 -
36 Condensatoare stiroflex sub 600 V 0,066 0,0375 0,009
37 Conductoare 0,436 0,019 0,003
38 Conductoare de montaj 0,12 0,01 0,008
39 Conectoare cu cuple: 1 contact activ - 0,03 -
40 Contactoare (1 grupă contacte) 0,56 0,25 0,1
41 Contoare electrice 5,77 0,036 0,005
42 Cristale cuarţ de înaltă frecvenţă 0,6 0,03 0,025
43 Cronometre electromecanice 2,57 1,5 0,79
44 Cronometre electronice 1,8 1,2 0,24

Tabel A2 continuare

Nr. Denumirea produsului Rata de defectare, d/h

max. med. min.
45 Cuple (fişă banană, pe un contact) 1,11 0.062 0,025
46 Cuple (fişă coaxială, pe un contact) 0,193 0,003 0,001
47 Cuple (pentru blocuri) 0,7 0,17 0,1
48 Diode cu germaniu 0,678 0,16 0,002
49 Diode cu siliciu 0,452 0,2 0,021
50 Diode de putere 3,0 1,42 0,018
51 Diode redresoare cu seleniu 1,6 0,76 0,26
52 Diode Zener 0,773 0,15 0,08
53 Doze de racord (cutii de legătura) 0,58 0,4 0,28
54 Elemente de încălzire 0,04 0,02 0,01
55 Filtre electrice 3 0,234 0,008
56 Filtre optice 0,8 0,2 0,12
57 Fişe de cuplaj (1 cuplare) 0,015 0,0003 0,00015
58 Fişe de cuplaj coaxiale (1 cuplare) 0,0005 0,0001 0,00005
59 Fişe telefonice 0,04 0,002 0,001
60 Generatoare de curent continuu 21,0 6,256 0,002
61 Ghiduri de undă de înaltă fiabilitate 0,2 0,015 0,012
62 Ghiduri de undă fixe 1,92 1,1 0,59
63 Ghiduri de undă flexibile 4,54 2,64 1,133
64 Giroscoape de turaţie mare 11,45 7,5 3,95
65 întrerupătoare automate termice 0,5 0,3 0,25
66 întrerupătoare normale 1,0 0,1 0,01
67 întrerupătoare rapide (1 grupă contacte) 2,1 0,4 0,09
68 Izolaţii 0,72 0,5 0,011
69 Izolatoare 1,54 0,05 0,03
70 Lămpi cu incandescenţă 32,0 4,5 0,1
71 Lămpi cu neon 18,8 10,25 4,50
72 Lipituri cu Sn-iPb (în instalaţii mecanizate) - 0,001 -
73 Lipituri manuale - 0,05 -
74 Magneţi 7,11 5,65 2,02
75 Marcatori de timp cu numărare (1 ciclu) 2,0 0,03 0,005
76 Microîntrerupătoare (1 grupă contacte) 0.5 0,25 0,09
77 Motoare asincrone 11.2 8,6 4,49
78 Motoare pas cu pas 0,71 0,37 0,22
79 Motoare sincrone 6,25 1,5 0,159
80 Numărătoare de uz curent 0,6 0,3 0,1
81 Numărătoare de uz electric 0,0135 0,009 0,005
82 Potenţiometre bobinate 2,05 1,4 0,137
83 Potenţiometre cu acţionare cu motor 12,6 5,485 1,71
84 Potenţiometre de compoziţie cermet 0,3 0, i 0,04
85 Potenţiometre peliculare carbon 15,9 2,4 0,0025
86 Potenţiometre pentru instalaţii de calcul 0,06 0,04 0,001
87 Relee de timp electromecanice (1 grupă 2,57 1,5 0,79
88 Relee de timp electronice
contacte)(1 grupă contacte) 1,8 1,2 0,24

Tabel A2 continuare

Nr, Denumirea produsului Rata de defectare, d/h

mas. med. min.
cri.
89 Relee de uz general (1 grupă contacte) 0,48 0,25 0,03
90 Relee intermediare RI-1...9 40,0 6,0 1,2
91 Relee miniaturizate de putere (1 grupă 4,1 0,3 0,15
92 Relee miniaturizate rapide (1 grupă contacte)
contacte) 1,13 0,7 0,42
93 Relee termice (1 grupă contacte) 1 0,4 0.12
94 Reostate 0,19 0,13 0,07
95 Rezistoare bobinate de mare putere 0,076 0,08 0,021
96 Rezistoare bobinate de precizie 0,114 0,06 0,032
97 Rezistoare bobinate variabile 0,807 0,09 0,02
98 Rezistoare de compoziţie (volumice) 0,297 0,043 0,005
99 Rezistoare peliculare carbon 0,888 0,037 0,0017
100 Rezistoare peliculare metalice de precizie 0,04 0,004 0,001
101 Rezistoare variabile 0.5 0,09 0,014
102 Selsine 0,61 0,35 0,09
103 Servomotoare 5,61 1,046 0,001
104 Siguranţe fuzibile pentru circuite de putere 2,75 0,44 0,001
105 Siguranţe fuzibile pentru circuite electronice 0,82 - 0,001
106 Suduri electrice - 0,001 -
107 Suporturi de siguranţe fuzibile 0,1 0,1
0,02 0,008
108 Tabogeneratoare 0,55 0,3 0,15
109 Tensometre 15,0 11,6 1,01
110 Termistoare 1,4 0,6 0,2
111 Termobimetale 0,261 0,161 0,114
112 Termostate 0,487 0,3 0,02
113 Tiratroane de mare putere 41,0 15,0 13,0
 114 Tiratroane de mică putere 15,0 6,0 3,5
115 Tiristoare - 4,6 -
116 Transformatoare de forţă 1,69 1,04 0,46
117 Transformatoare dc ieşire 2,8 0.66 0,04
118 Transformatoare de impuls 0,235 0,17 0,03
119 Transformatoare de intrare 2,08 1,09 0,12
120 Transformatoare din circuite de comandă 0,8 0,6 0,435
121 Tranzistoare amplificatoare 0,84 0,5 0,31
122 Tranzistoare cu Ge, de putere 1,44 0,6 0,33
123 Tranzistoare cu Si 1,44 0,5 0,27
124 Tranzistoare de comutaţie 0,71 0,4 0,1
125 Tranzistoare dc Ge 1,91 0,74 0,005
126 Tranzistoare planar-epitaxiale - 0,34 -
127 Tranzistoare unijoncţiune - 0,84 -
128 Tuburi amplificatoare de putere 40.0 13,1 2,17
129 Tuburi electronice de uz comun 40.0 20,0 12,0
130 Tuburi electronice dc uz militar 2,21 1,0 0.63
131 Tuburi miniatură 15,0 1,9 0,55
133 Ventilatoare cu aspiraţie 9,0 0,295 0,21

Tabelul A7. Elemente de automatizare hidraulice si pneumatice

Nr.crt Denumirea produsului Rata de detectare, d/h

max. med. min.
1. Acţionări cu destinaţie generală, gabarit mare 18,5 6,9 0,6
2. Acţionări cu destinaţie generală, gabarit mic 9,6 3,6 0,17
7. Acţionari pentru sisteme de urmărire 33,6 12,5 0,86
4. Acumulatoare hidraulice 19,3 6,2 0,35
5. Ajustaje (duze) 2,11 0,15 0.01
6. Ajustaje reglabile 3,71 0,55 0,045
7. Articulaţii hidraulice 2,01 0,03 0,012
8. Articulaţii pneumatice 1,15 0,04 0,021
9. Cilindri 0,81 0,08 0,005
10. Cilindrii hidraulici 0,12 0,808 0,005
11. Compresoare 3,57 2,4 0,342
12. Conducte de aer (pentru 1 m lungime) 2,29 0,2 0,11
17. Convertoare electrchidraulice - 0,7 -
14. Cuplaje hidraulice I 2,01 0,03 0,012
15. Derivatoare de conducte 4,85 2,9 0,97
16. Diagrame 9,0 3,3 0,1
17. Drosele de înaltă frecvenţă 4,75 2,1 0,056
18. Drosele de joasa frecvenţă 0,28 0,175 0,07
19. Fitinguri 2,01 0.03 0,012
20. furtunuri 3,22 0,2 0,05
21. Furtunuri du presiune 5,22 3,9375 0,157
22. Garnituri 0,015 0,0012 0,0005
27. Limitatoare de putere - 2,0 -
24. Manometre de uz general 15,0 1,3 0,135
25. Manometre hidraulice - 0,123 -
26. Manometre pneumatice - 0,123 -
27. Mecanisme hidraulice de execuţie - 2,0 -
28. Motoare hidraulice 2,25 4,3 1,45
29. Orificii cu deschidere fixă 2.1 1 0,15 0,01
30. Orificii cu deschidere variabilă 3,71 0,55 0,045
31. Pistoane 0,35 0,2 0,08
32. Pneumocilindri 0,013 0,004 0,002
37. Pompe cu acţionare electrică 27,4 8.7 2,25
34. Pompe cu acţionare hidraulică 45.0 14,0 2.81
35. Pompe cu acţionare pneumatică 49,0 14,7 6,9
36. Pompe cu pistonaşe axiale cu debit constant 13,0 9,0 6,0
37. Pompe cu pistonaşe axiale cu debit variabil - 20,0 -
38. Pompe cu roţi dinţate - 13,0 -
39. Programator cu came - 5,24 -
40. Racorduri hidraulice 2,01 0,03 0,012
41. Racorduri pneumatice 1,15 0,04 0,021
42. Regulatoare de debit şi presiune 5,54 2,14 0,7
47. Regulatoare de presiune 15,98 4,25 0,89
44. Regulatoare hidraulice 15,98 3,725 0,89

Tabelul A3 continuare

Nr. Denumirea produsului Rata de defectare, d/h

max. med. min.
crt.
45. Regulatoare pneumatice 15,98 7,5 3,55
46. Relee de timp pneumatice 6,8 3,5 1,115
47. Relee electropneumatice - 0,3 -
48. Rezervoare 3,37 1,05 0,083
49. Rezervoare de mică dimensiune şi presiune mare 1,44 0,08 0,044
50. Rezervoare mici pentru presiune normală 0,324 0,18 0,018
51. Robinete cu rol de comutare 2,0 0,5 0,26
52. Robinete de admisie 5,33 3,4 1,33
57. Robinete de combustibil 37,2 6,4 1,24
54. Robinete de curgere 15,3 5,7 2,24
55. Robinete de oprire (închidere) 10,2 6,5 1,98
56. Robinete de presiune 32,5 5,6 0,112
57. Robinete de reglaj 19,8 8,5 1,68
58. Robinete de retenţie 10,2 2,3 1,0
59. Robinete de siguranţă 14,8 10,3 7,9
60. Robinete sferice 7,7 4,6 1,11
61. Sertăraşe distribuitoare 0,112 0,054 0,041
62. Servomotoare hidraulice 7,15 4,3 1,45
67. Servomotoare hidraulice rectilinii 0,81 0,08 0,005
64. Servomotoare pneumatice 0,013 0,004 0,002
65. Servovalve 56,0 30,0 16,8
66. Sumatoare hidraulice - 0,5 -
67. Tahometre hidraulice - 3,0 -
68. Traductoare de presiune 6,6 3,5 1.7