FIABILITATEA, MENTENABILITATEA

ŞI DISPONIBILITATEA PRODUSELOR
 Terminologie
• Fiabilitatea reprezintă probabilitatea ca un sistem (element,
bloc, ansamblu, aparat, echipament) să-și îndeplinească
funcția proiectata, în condiții de utilizare determinate, pe o
perioadă de timp precizată. (Wikipedia)

• Teoria fiabilităţii s-a dezvoltat în mod deosebit în ultima parte

a secolului trecut

• Conceptul de fiabilitate poate fi definit sub

două aspecte:
• calitativ
• cantitativ
• Calitativ → aptitudinea unui produs de a
funcţiona fără defecţiuni în condiţii date, de-a
lungul unei durate prescrise

• Cantitativ → probabilitatea ca sistemul să

fie în stare de funcţionare la momentul t (sau
să funcţioneze fără să se defecteze un timp
mai lung decât t)

• fiabilitate provine din lb. franceză "fiabilité"

• in lb. engleza - reliability
• In funcţie fazele ciclului de viaţă conceptul de
fiabilitate poate căpăta una dintre formele:

– fiabilitate precalculată (previzională)

• se stabilește din faza de proiectare a produsului

• în această fază, pe baza structurii sistemului și a

fiabilității elementelor constructive componente se
verifică "a priori" fiabilitatea sistemului/produsului, în
conformitate cu specificațiile tehnice
• In funcţie fazele ciclului de viaţă conceptul de
fiabilitate poate căpăta una dintre formele:

• fiabilitatea experimentală (de laborator)

• se determină în laborator, pe prototip, seria zero și/sau
piese-epruvetă, pe standuri de probe și încercări de
fiabilitate, unde se creează condiții de solicitare
(mecanice, termice, electrice, temperatură, umiditate etc.)
similare cu condițiile reale de exploatare.

• prin determinarea fiabilității experimentale se verifică și

corectitudinea calculelor efectuate la stabilirea fiabilității
previzionale.
• In funcţie fazele ciclului de viaţă conceptul de
fiabilitate poate căpăta una dintre formele:

– fiabilitatea operaţională (de exploatare)

• se determină în timpul utilizării produselor, în
condițiile reale de folosire/exploatare a unui
număr mare de exemplare identice pe o anumită
perioadă de timp, produse care sunt utilizate efectiv
de beneficiar.

• de exemplu, pentru studiul fiabilității unor

autocamioane se culeg și se prelucrează statistic
datele culese direct din autobazele utilizatorilor.
• In funcţie fazele ciclului de viaţă conceptul de
fiabilitate poate căpăta una dintre formele:

• fiabilitatea nominală = este acea fiabilitate, sau indicator

de fiabilitate, care este stabilită prin tema de proiectare,
fiind prescrisă în specificații (standarde, documente de
firmă, norme interne, contracte, caiete de sarcini etc.) și
care se înscrie pe produs ; se referă la durata de viață,
utilizare sau conservare a acestuia, garantată de furnizor.

• fiabilitatea potențială = este cea evaluată la punerea în

funcțiune a produsului. Poate fi stabilită experimental, pe
componente extrase din fabricația de serie.
• În practică:

– se calculează fiabilitatea previzională;

– se verifică în laboratoare determinându-se

fiabilitatea experimentală;

– se confirmă în exploatare prin fiabilitatea

operațională;

– se înscrie pe produs fiabilitatea nominală.

Influenta operatiilor de mentenanta preventive
asupra evolutiei fiabilitatii
Evolutia fiabilitatii produsului in functie de
etapele ciclului de viata ale acestuia
• În etapa de planificare a produsului se efectuează
studii de marketing și de prognoze, privind nivelul
fiabilității produselor similare, realizate de firmele
concurente, la data când noul produs va fi lansat pe
piață. În urma acestora se stabilește un nivel al
fiabilității cerut de piață.

• Fiabilitatea nominală, stabilită prin temă, este cea

pe care viitorul produs trebuie să o evidențieze în
funcționare și este inclusă în lista de cerințe care
trebuie îndeplinite (în numeroase cazuri fiind
specificată în contracte).
• Fiabilitatea previzională se estimează prin calcul,
în faza de proiectare, pe baza structurii sistemului și
fiabilităților elementelor constructive componente
care, la rândul lor, pot fi determinate experimental
sau prin calcul. Nivelul fiabilității previzionale trebuie
să fie mai ridicat, decât cel stabilit prin temă, pentru
a compensa erorile inerente de estimare a acestuia.

• Fiabilitatea experimentală este cea estimată prin

prelucrarea observațiilor defectărilor, obținute prin
testări efectuate în laborator pe prototip, seria zero
și/sau pe piese-epruvetă.
• Fiabilitatea potențială este cea evaluată la
punerea în funcțiune a produsului. Aceasta se
hotărăște încă din faza de proiectare (prin soluția
constructivă adoptată), iar fabricația nu face decât
să o realizeze la parametrii concepuți sau să o
coboare prin abaterile tehnologice sau a derogărilor
obținute. Fiabilitatea potențială poate fi stabilită
experimental pe componente, extrase din fabricația
de serie.
• Fiabilitatea operațională este cea valorificată pe
baza rezultatelor privind comportarea în exploatare,
pe o anumită perioadă de timp, a unui număr mare
de exemplare identice, utilizate efectiv de
beneficiar. Aceasta reprezintă estimarea cea mai
precisă a fiabilității produsului și se compară cu
valorile determinate în fazele anterioare, în scopul
corectării și ameliorării procedeelor utilizate.
Datorită duratei mari pe care o necesită, prezintă
interes doar pentru dezvoltările ulterioare de
produse de același tip, deoarece generația de
produse studiată ajunge să se perimeze fizic și
moral.
Factorii care influenţează fiabilitatea

• Factorii care influenţează fiabilitatea pot fi de

natură:
• umană
• materială
• economică
• socială
 Factori care măresc fiabilitatea
• a1. factori care măresc perioada de funcţionare
fără defecte:
– proiectarea fiabilă
– execuţia riguroasă a produsului conform documentației
tehnico-economice
– controlul în execuţie
– aplicarea unor tehnologii avansate (execuţie, montaj etc.)
– executarea unor operaţii de testare, experimentare, rodare
– asigurarea termoizolării, ermetizării, aclimatizării
– conceperea unor tehnici moderne de prognoză, diagnoză,
profilaxie
– utilizarea unor elemente de siguranţă, prevederea unor soluţii
tehnice rezistente la şocuri şi suprasarcini
– calificarea adecvată a personalului
 Factori care măresc fiabilitatea
• a2. factori care măresc posibilitatea de repunere
rapidă în funcţiune:
– asigurarea unor condiţii tehnice adecvate pentru reparare
– aprovizionarea promptă cu piese de schimb
– adoptarea unor metode moderne şi eficace de depistare a
defectelor
– pregătirea personalului desemnat pentru executarea mentenanţei
– apelarea la tehnologii adecvate de reparare
– aplicarea standardizării şi tipizării
– conceperea unor sisteme automate de supraveghere a
parametrilor în exploatare
 Factori care micsoreaza
fiabilitatea
• b1. factori obiectivi:
– acţiunea mediului (temperatură, umiditate, impurităţi etc.)
– regim inadecvat de funcţionare (şocuri, variaţii ale presiunii
uleiului, ungere necorespunzătoare etc.)
– sarcini dinamice pronunţate la pornire
– absenta soluţiilor tehnice eficiente împotriva vibraţiilor
– variaţia nepermisă a temperaturii de funcţionare
– uzura fizică avansată
 Factori care micsoreaza
fiabilitatea
• b2. factori subiectivi:
– suprasolicitări ale utilajului
– soluţii tehnice inadecvate, nefiabile
– condiţii reale de lucru necorespunzătoare
– soluţii neergonomice
– stare de dezinteres din partea personalului
– insuficienta pregătire de specialitate a personalului
– nerespectarea normelor privind întreţinerea
– nerespectarea tehnologiilor de reparare
– uzura morală.
• Mentenabilitate = o însuşire calitativă a
produselor considerată din punct de vedere
al întreţinerii şi reparării

• mentenabilitatea poate fi tratată sub două

aspecte:

–calitativ

–cantitativ
• Calitativ → capacitatea sistemului de a
putea fi supravegheat, întreţinut şi reparat
într-o anumită perioadă de timp şi în
condiţii date

• Cantitativ → probabilitatea repunerii sale

în stare de funcţionare în limitele
specificate şi în condiţii date, atunci când
apare un defect
• Mentenanţa → ansamblul acţiunilor
tehnice şi organizatorice efectuate în
scopul menţinerii sau restabilirii unui
produs în starea de a-şi îndeplini funcţiile
specificate

• mentenanţa defineşte activităţile necesare

restabilirii bunei funcţionări ale unui produs
după ce acesta a suferit o cădere
• Disponibilitatea → capacitatea unui
produs, sub aspectele combinate de
fiabilitate, mentenabilitate şi de organizare
a activităţilor de mentenanţă, de a-şi
îndeplini funcţia specificată la un moment
dat, sau într-un interval de timp dat
cost
disponibilitatea

fiabilitatea

mentenabilitatea

Nivelul calităţii

Figura 7.1. dependenţa dintre fiabilitate, mentenabilitate şi disponibilitate

 Funcţia de fiabilitate, funcţia de defectare

• fiabilitatea = este probabilitatea P ca un produs să

funcționeze fără defectare, în intervalul (0, t), în
condiții determinate

• se notează cu R(t)
– (litera R vine de la denumirea in limba engleza - Reliability)

R(t ) = P(T  t ), t0

• T = momentul în care se produce defectarea
produsului
Proprietăţile funcţiei de fiabilitate:
– funcţie continua, descrescatoare in timp si pozitiva pentru
orice t > 0

La momentul t = 0 se considera R(0) = 1 (produsul

nou se considera ca trebuie sa functioneze)

lim R( t ) = 0
t →

1 ≥ R(t) ≥ 0
• Din relaţiile de mai sus rezultă că
funcţia de fiabilitate este
descrescătoare, de la valoarea 1
(pentru t = 0) la valoarea 0 (pentru
t → ∞), este pozitivă şi continuă
pentru tot intervalul de timp (0, ∞)
• funcţia de repartiţie F(t) sau functia de
defectare

F ( t ) = P(T  t ), t  0

• se foloseşte atunci când se doreşte

determinarea probabilităţii ca sistemul să se
defecteze în intervalul de timp (0, t)

• funcţia de defectare sau nefiabilitatea

sistemului
• Probabilitatea ca un produs sa se
defecteze într-un interval de timp [a, b]
se poate calcula folosind una din
formulele:

• P(a ≤ T ≤ b) = F(b) – F(a)

• P(a ≤ T ≤ b) = R(a) – R(b)

 R(t ) + F ( t ) = 1
P(t
) 1
F(t
)

0.5

R(t
) t

Figura t7.2. Reprezentarea grafică a funcţiei defiabilitate


F ( t ) =R(t)fşi( aufuncţiei 
( t ) = F(t)
)du de repartiţie aRfiabilităţii f ( u )du
0 t

f (t) = densitatea de probabilitate; f (t) = F’ (t)

 Rata (intensitatea) căderilor
(defectărilor)

• se noteaza cu z(t) sau λ(t)

• probabilitatea ca un element care a funcţionat fără

defecţiuni până în momentul t să se defecteze în
intervalul (t, t + Δt]

• se exprimă în 1/h (h-1)

• Reprezentarea grafică a funcţiei λ(t)

λ(t) Perioada Perioada de Perioada de

de rodaj funcţionare normală îmbătrânire

t
t1 t2
Figura 7.3. Funcţia empirică a ratei căderilor (“cadă de baie”)

1 2 3
1. perioada inițială sau de rodaj (0; t1)

- defecțiunile se datorează unor cauze necunoscute sau

doar ascunse, (erori de proiectare, deficiențe de
fabricație, ale controlului de calitate sau montajului, dar
eventual și deficiențe în proiectare ș.a.)

- intensitatea de defectare este ridicată, pentru că se

defectează elementele/componentele cele mai slabe,
însă intensitatea de defectare se micșorează rapid până
la un palier

- În mod obișnuit, evitarea unor astfel de situații la

beneficiar se obține prin executarea rodajului, înainte de
livrare și dare în exploatare.
2. perioada de maturitate, de viață utilă sau de
exploatare normala (t1; t2)

- frecvența defectărilor se menține aproximativ

constantă.

- defectările apar din cauza unor accidente sau

evoluții imprevizibile ale funcționării.

- perioada este în general mult mai mare decât

celelalte

- pentru creșterea duratei de viață în perioada de

maturitate se asigură efectuarea operațiunilor
de mentenanță prescrise (ungere, curățare etc.)
3. perioada finală (de îmbătrânire), sau
perioada defecțiunilor critice (catastrofale) (t2; …..)

- intensitatea și frecvența defectărilor crește rapid,

datorită unor uzuri inevitabile sau oboselii
materialelor.

- schimbările componentelor defecte și reparațiile

preventive ale elementelor uzate asigură deseori
evitarea apariției fenomenelor de defectare din
perioada a treia, care pot avea consecințe grave.

- În practică perioada finală nu este atinsă, datorită mai

ales uzurii morale, care conduce la scoaterea din
folosință înainte de această perioadă.
• perioada de funcţionare normală a graficului se
consideră λ(t) = λ = const.

• indicatorii de fiabilitate vor deveni:

− t
R( t ) = e
−t
F ( t ) = 1 − R( t ) = 1 − e
−  t
f ( t ) = F ( t ) = −  e
'
Media Timpilor de Bună Funcţionare
(MTBF)
(Mean Time Between Failures)

Interpretare în funcţie de natura produsului

analizat:

– în cazul produselor care nu se mai pot repara,

MTBF = media timpului de funcţionare până la
defectarea unică a produsului → MTTF -
Mean Time To Failure
Media Timpilor de Bună Funcţionare (MTBF)

– în cazul produselor care se pot repara şi în urma

reparaţiei, acestea îşi reiau funcţiile, MTBF
reprezintă:

• intervalul de timp scurs de la pornire până la prima

defectare → MTTFF Mean Time To First Failure

• media intervalelor de timp care încep odată cu

punerea în funcţiune a produsului reparat şi se încheie
cu o altă defectare = media timpilor scurşi între
diferitele defectări succesive MTBF, (Mean Time
Between Failure)
Media Timpilor de Bună Funcţionare (MTBF)

λ(t) = λ = const.


−t 1 − t  1
MTBF =  e dt = − e =
 0 
0
FIABILITATEA, MENTENABILITATEA

ŞI DISPONIBILITATEA PRODUSELOR
• indicatorii de fiabilitate:
− t
R( t ) = e
−t
F ( t ) = 1 − R( t ) = 1 − e
−  t
f ( t ) = F ( t ) = −  e
'
Aplicaţie
Timpii de bună funcţionare (TBF) pentru un strung sunt dati mai jos:

1. 8400 h
2. 7800 h
3. 7900 h
4. 8250 h
5. 8425 h
6. 8800 h
7. 7800 h
8. 8150 h
9. 7950 h
10. 8550 h

Ştiind că rata căderilor este practic constantă, să se determine:

a) Rata căderilor;
b) Fiabilitatea sistemului dupa 6500 de ore de functionare.
c) Probabilitatea ca în decurs de 3500 de ore de funcţionare să se producă o
defecţiune;
d) Probabilitatea ca în intervalul [5000, 7500] ore să se producă o defecţiune.
 Redundanța sistemului
- reprezintă folosirea unor sisteme sau dispozitive de rezervă,
suplimentare, în scopul creșterii fiabilității sistemului.

- Redundanța se realizează prin folosirea de componente

adiționale, peste numărul normal necesar, pentru ca sist. să
funcționeze satisfăcător atunci când apar defecțiuni, aceste
componente adiționale preluând rolul funcțional al celor
defectate

- procedeul se aplică în cazurile în care repararea sistemului nu

este posibilă imediat după defectare: aeronautică,
aerospatiala, industria nucleara etc.

- Repararea unui sistem în timpul funcționării sale fără

întreruperea funcției sale este posibilă numai pentru o
structură redundantă a acestuia, cu componente redundante
accesibile.
Există două tipuri de redundanță : activă și pasivă

• redundanța activa = toate componentele redundante

funcționează continuu, la același regim cu componentele
normale ale sistemului

• redundanța pasiva = componentele redundante sunt în

repaus și încep să funcționeze numai la nevoie, atunci când
una sau mai multe componente funcționale se defectează.
Redundanța pasivă mai este denumită redundanță de tip
stand-by (stand-by = de rezervă, auxiliar).
• Aplicarea tipului de redundanță depinde de starea critică a sistemului și de
consecințele unei defecțiuni majore. Ex.:
• un avion pentru a cărui bună funcționare este necesar ca două din trei
motoare să funcționeze, are toate motoarele în redundanță activă
• un computer folosește o sursă de alimentare (UPS) în redundanță
pasivă, pentru a asigura alimentarea atunci când alimentarea
principală se defectează
 FIABILITATEA SISTEMELOR

– în serie

– în paralel

– combinat (serie-paralel sau paralel-serie)

 FIABILITATEA SISTEMELOR CU
MONTAJ ÎN SERIE
• un sistem are un montaj în serie al elementelor
componente dacă defectarea unui singur element al
sistemului conduce la defectarea întregului sistem

• pentru ca un sistem cu montaj în serie să funcţioneze la un

moment de timp t, trebuie ca toate elementele sale să
funcţioneze

Ele ment 1 Ele ment 2 Ele ment 3 ………. Ele ment n

Figura 1. Schema logică de fiabilitate a unui sistem cu structură în serie

• T1, T2, …, Tn timpii de funcţionare fără
defectare ai elementelor componente

• T timpul de funcţionare fără defectare al

întregului sistem

T = min( T1 ,T2 ,...,Tn )

RS ( t ) = P( T  t ) = P( T1  t ,T2  t ,...,Tn  t ) =

= P( T1  t )  P( T2  t )  ... P( Tn  t ) = R1( t )  R2 ( t )  ... Rn ( t )

n
RS ( t ) =  Ri ( t )
i =1
 0  Ri ( t )  1
RS ( t )  min{ R1( t ), R2 ( t ),..., Rn ( t )}
• Dacă se consideră că rata căderilor λ(t)
este constantă în timp

n
n n −   i t
−  i t
RS ( t ) =  Ri ( t ) =  e =e i =1

i =1 i =1

n
S ( t ) =  i
i =1
 n
S ( t ) =  i
i =1

1 1 1
MTBFS = = =
S 1 + 2 + ... + n 1
+
1
+ ... +
1
MTBF1 MTBF2 MTBFn

1
MTBFS =
n
1
 MTBF
i =1 i
Aplicaţia 1
• Să se calculeze probabilitatea ca în
decurs de 3000 de ore de funcţionare să se
producă o singură defecţiune, pentru sistemul
cu structură serie format din 4 elemente, care
au rata defectărilor constantă în timp şi egală cu
λi, (i = 1…4), dacă media timpilor de bună
funcţionare a fiecărui element este de
aproximativ 3000 + 2000·i ore. Elementele se
pot defecta independent unul de altul. Sa se
compare fiabilitatea sistemului cu cea a
elementelor componente.
 1 1 1 1
1 1 = = = 2  10 − 4 , 2 = = = 1.43  10 − 4
i = MTBF1 5000
1 1 1
MTBF2 7000
1
MTBFi 3 = =
MTBF 3 9000
= 1.11  10 − 4 , 4 = =
MTBF4 11000
= 0.91  10 − 4

−  1 t − 2  10 −4  3000
R1 ( t ) = e =e = e − 0.6 = 0.549
− 2 t − 1 .43  10 −4  3000
R2 ( t ) = e =e = e − 0.429 = 0.651
−3 t − 1. 1110 − 4  3000
R3 ( t ) = e =e = e − 0.333 = 0.717
− 4 t − 0 .91 10 − 4 3000
R4 ( t ) = e =e = e − 0.273 = 0.761

n
RS ( 3000 ) =  Ri ( 3000 ) = 0.549  0.651  0.717  0.761 = 0.195
i =1
Aplicaţia 2

• Un sistem este format din trei

elemente montate în serie, care au rata
defectărilor constantă în timp şi egală cu
λ. Elementele se pot defecta independent
unul de altul. Cât de mare trebuie să fie
timpul mediu de funcţionare MTBF al
fiecărui element, pentru ca probabilitatea
ca sistemul să funcţioneze fără să se
defecteze cel puţin 200 de ore să fie egală
cu 0.92?
 n
−  i t RS ( 200 ) = 0.92
− 3    200
RS ( 200 ) = e i =1 =e

− ln( 0.92 )
= = 0.0001389
−3   200
0.92 = e 600

1
MTBF =  7196 ore
