Creaţia şi producerea îmbrăcămintei trebuie realizată cu un echilibru între estetica şi utilitatea
practică a produselor, orice exagerare a unui aspect în defavoara celuilalt, determinând scăderea calităţii produsului aşi deci a competivităţii acestuia.
1. NOŢIUNEA DE FIABILITATE
Noţiunea de fiabilitate s-a desprins relativ recent din conceptul de calitate.
Fiabilitatea îmbrăcămintei poate fi asigurată prin purtare în bune condiţii şi întreţinere
corespunzătoare.
Spunem că fiabilitatea produselor de îmbrăcăminte este mai mică atunci când în timpul utilizării, produsele se defectează .
Cei mai importanţi indicatori calitativi ai fiabilităţii sunt:
capacitatea de bună funcţionare :asigură o funcţionare normală, plus caracteristici
ergonomice; disponibilitatea: reprezintă capacitatea unui produs de a fi în stare de funcţionare la un moment dat; durata de viaţă: proprietatea de a-şi păstra capacitatea de funcţionare, luând în considerare intervalele de timp necesare pentru activităţi de mentenanţă; rezervarea sau redondanţa: se realizează prin adăugarea de elemente suplimentare faţă de cele minim necesare pentru a asigura funcţionalitatea normală; capacitatea de reparare: este proprietatea de a putea depista şi înlătura defecţiunile; restabilirea: reprezintă capacitatea de a se reda în întregime capacitatea de funcţionare după efectuarea reparaţiilor;
2. FORME DE STUDIU ŞI EXPRIMARE A FIABILITĂŢII
Obiectivele fiabilităţii sunt:
a) studiul defecţiunilor, adică al cauzelor, al proceselor de apariţie şi al metodelor de combatere a lor;
b) analiza fizică a defectelor ;
c) aprecierea calitativă şi cantitativă a comportării produselor în timp în funcţie de factorii de
solicitare interni şi externi.
d) determinarea modelelor şi metodelor de calcul şi prognoza a fiabilităţii pe baza studierii
structurilor, a încercarilor şi a urmaririi în exploatare a produselor .
e) stabilirea metodelor constructive, tehnologice şi de exploatare pentru asigurarea şi creşterea