de Codul penal și de Codul de procedură penală.

Aceste măsuri medicale sunt aduse la îndeplinire în

instituțiile de psihiatrie ale organelor de ocrotire a sănătății. În același sens, articolul 288 din Codul de
executare al Republicii Moldova stabilește modul de aplicare a măsurilor de constrângere cu caracter
medical în instituțiile psihiatrice și atribuțiile instanțelor de judecată în acest proces. În cazul Aerts v.
Belgia, 30 iulie 1998, un cetățean arestat pentru că și-a atacat fosta soție cu un ciocan a fost plasat în
detenție mai întâi într-o celulă de două persoane, apoi într-un salon al secției de psihiatrie a
penitenciarului. Curtea a reiterat, la paragraful 46 al hotărârii, că detenția trebuie să aibă loc potrivit
unei proceduri prevăzute de „căile legale” și să fie „legală”. Convenția se referă aici mai ales la dreptul
național și stabilește obligația conformării cu regulile substanțiale și procedurale ale dreptului național.
Însă ea mai cere ca orice privare de libertate să respecte scopul articolului 5, și anume pe cel de a
proteja persoana de practicile arbitrarii. Mai mult, trebuie să existe o legătură între motivul privării
permise a libertății și locul și condițiile de detenție. În principiu, „detenția” unei persoane cu boli mintale
va fi „legală”, în scopul punctului (2) al paragrafului 1 al articolului 5 din Convenție, dacă are loc într-un
spital, într-o clinică sau într-o altă instituție adecvată. Dar secția psihiatrică a penitenciarului în care
fusese arestat cetățeanul belgian nu putea fi considerată ca o instituție adecvată pentru deținerea
persoanelor cu boli mintale, unde acestea nu puteau avea parte de atenție medicală constantă sau de
un mediu terapeutic, după cum o menționează chiar observațiile unui raport al Guvernului belgian.
Relația dintre scopul detenției și condițiile în care aceasta a avut loc a fost una deficitară, fapt care a
condus Curtea la constatarea existenței unei încălcări a articolului 5 § 1 (§§49-50). Într-o cauză recentă
de Mare Cameră, Murray v. Olanda, 26 aprilie 2016, Curtea a subliniat că lipsa unei îngrijiri medicale
adecvate pentru persoanele aflate în detenţie poate angaja răspunderea statelor în baza articolului 3 din
Convenţie. Obligaţiile care decurg în baza acestei prevederi pot ajunge până la a-i impune unui stat
transferul deţinuţilor în cadrul unor instituţii speciale, unde aceştia să aibă parte de un tratament
adecvat (§ 105). În cazul deţinuţilor cu boli mintale, evaluarea conformităţii condiţiilor particulare ale
detenţiei lor cu standardele articolului 3 trebuie să aibă în vedere vulnerabilitatea lor şi, în unele cazuri,
incapacitatea lor de a formula cereri în mod coerent sau chiar deloc cu privire la modul în care sunt
afectaţi de un anumit tratament. Nu este suficient ca aceştia să fie examinaţi şi diagnosticaţi; trebuie
asigurate tratamentul adecvat pentru problema diagnosticată şi supravegherea medicală
corespunzătoare (§ 106). Șirul cauzelor relevante judecate la Strasbourg este unul foarte lung și nu-mi
propun o prezentare a lor. Subliniez că nu doar respectarea legislației naționale este importantă, ci și
respectarea jurisprudenței Curții Europene și a standardelor pe care aceasta le stabilește treptat, prin
rezolvarea unor cazuri noi. 27 Este la înțelegerea oricărui jurist cu cunoștințe minime în domeniul
drepturilor omului că a trimite o persoană care suferă de boli mintale în condiții de arest preventiv care
nu-i respectă demnitatea umană poate face incidente articolul 3 și articolul 5 din Convenție, iar uneori
articolul 2, așa cum s-a întâmplat în primul caz pe care l-am adus în discuție. Și aceste persoane se
bucură de drepturile și libertățile fundamentale garantate de Convenție și de Constituție. A susține
contrariul presupune să le discriminezi și să-ți încalci obligațiile internaționale. (iii) Principiul autorității
de lucru interpretat a hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului Potrivit acestui principiu,
„obligația legislativelor și a tribunalelor naționale de a respecta Convenția, așa cum este interpretată
aceasta de către Curte, se referă și la încălcările constatate în privința altor țări”.5 Cu alte cuvinte, dacă
în privința unei probleme existente într-un stat-membru la Convenție Curtea a constatat existența unei
încălcări, statul care se confruntă cu o problemă similară trebuie să o remedieze înainte de a fi
condamnat și el. Această abordare decurge din condiția buneicredințe în materie de respectare a
obligațiilor asumate și ajută statele să evite nu doar rușinea, pe plan internațional, ci și eventualitatea
plății de compensații morale și materiale victimelor. S-a afirmat în spațiul public, în legătură cu aceste
două cazuri, existența unei probleme sistemice în Republica Moldova.6 În hotărârea-pilot W.D. v. Belgia,
6 septembrie 2016, Curtea a constatat că statul belgian a întreprins paşi semnificativi în contextul unei
reforme majore a protejării sănătăţii mintale şi a internării care pot contribui la reducerea fenomenului
deţinerii în penitenciare a delincvenţilor care suferă de boli psihice şi a consecinţelor acestuia (§ 168).
Curtea a salutat paşii parcurşi şi avuţi în vedere de către autorităţile naţionale şi a încurajat guvernul
belgian să-şi continue eforturile în vederea reducerii numărului de persoane cu deficienţe mintale
internate care au comis infracţiuni sau delicte şi care nu beneficiază de o consiliere terapeutică
adecvată, în cadrul secţiilor psihiatrice ale penitenciarelor, inclusiv în vederea redefinirii, prin analiza
reformei legislative în desfăşurare din Belgia, a criteriilor care justifică măsura internării (§ 169). De
asemenea, Curtea a salutat obiectivul stabilit prin lege de a acorda sprijin terapeutic personalizat, în
funcţie de persoana internată, în vederea reintegrării ei în societate (§ 170). Guvernului belgian i s-a
acordat o perioadă de doi ani pentru a analiza situaţia de ansamblu, inclusiv pentru a lua măsurile
necesare în vederea implementării reformei legislative, dar şi în vederea analizării situaţiei reclamanţilor
care au depus cereri în faţa Curţii înainte de pronunţarea hotărârii şi a eventualilor reclamanţi care vor
sesiza Curtea ulterior (§ 173). Aceste constatări ale Curții reprezintă motive serioase pentru ca Guvernul
Republicii Moldova să implementeze cât mai repede reformele promise de curând, prin 5 V.
http://www.assembly.coe.int/CommitteeDocs/2010/20101125_skopje.pdf, p. 2. 6 Cf.
https://www.europalibera.org/a/28708219.html 28 reprezentanții Ministerului Justiției: internarea
tuturor persoanelor cu dizabilități mintale la etapa aplicării arestului preventiv, crearea unei secții
special adaptate pentru aceste persoane în cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie din Chișinău și efectuarea
adecvată procedurilor de expertiză psihiatrică. Dar nu cred că reformele structurale sunt suficiente. Pe
lângă implementarea acestor reforme, este necesară și o schimbare a mentalității procurorilor și a
judecătorilor de care depinde, în mod efectiv, viața persoanelor care suferă de boli mintale, acuzate de
comiterea unor infracțiuni. Într-o falsă percepție a lor, potrivit căreia nu ar avea competențele de a
solicita și de a dispune internarea acestor persoane, ei trebuie să fie buni să și le creeze. Procurorii și
judecătorii reprezintă, uneori, ultimele centre de rezistență împotriva morții care a hotărât să bată în
ușa unor tineri cu probleme mintale prea devreme și prea violent. Aplicarea efectivă a drepturilor
omului presupune exact acest fapt. Să nu te plângi că „ai multe alte lucruri pe capul tău”, când
societatea ți-a acordat încrederea de a avea grijă și de membrii ei nenorociți de destin. Să nu sacrifici
drepturile omului invocând mărunțișuri. Să nu dezonorezi ideea nobilă de justiție prin necunoașterea ta.
Profund întristat de tragismul celor două cazuri, îmi manifest speranța că vom deveni mai buni, mai
atenți, mai conștienți.